CASE OF CELEJEWSKI v. POLAND

Reclamantul s-a născut în 1963 și este în prezent reținut în centrul de detenție Częstochowa. La 7 martie 2002, reclamantul a fost arestat de către poliție. La 7 martie 2002, Curtea de district Cracovia (Sād Rejonowy) a ordonat ca reclamantul să fie reținut în reținere, având în vedere suspiciunile rezonabile că a comis mai multe crime, inclusiv răpirea pentru răscumpărare și extorcarea banilor de protecție. Mai târziu, alte șase persoane au fost reținute și acuzate în legătură cu același set de crime. La 22 mai 2002, Curtea Regională Cracovia (Sād Okręgowy) a prelungit detenția reclamantului până la 28 august 2002, având în vedere faptul că suspiciunile puternice împotriva lui de a fi comis crimele grave cu care a fost acuzat și riscul de a intra în ascunzătoare și de a manipula dovezi justificate de a-l ține în custodie. Detenția reclamantului la reținere a fost prelungită la 13 august și 25 noiembrie 2002. La 19 februarie 2003, Curtea de Apel Katowice (Sād Apelacyjny) a prelungit detenția reclamantului din cauza faptului că a existat o suspiciune puternică că a comis infracțiunile în cauză, că ar putea fi impusă o pedeapsă severă de închisoare și că a fost necesară menținerea în custodie pentru a asigura cursul adecvat al anchetei. 10. La 7 mai 2003, Curtea de Apel Katowice a prelungit în continuare detenția reclamantului, având în vedere faptul că motivele inițial acordate pentru a-l deține în custodie au fost încă valabile. 11. La 14 august 2003, Procurorul regional Katowice (Prokurator Okręgowy) a depus un acuzare împotriva reclamantului și a altor nouă persoane care au compus 41 de acuzații. Reclamantul a fost acuzat de a fi comis în total treisprezece infracțiuni, inclusiv trei infracțiuni în timp ce acționează într-un grup organizat. 12. Detenția reclamantului a fost prelungită de Curtea Regională Katowice la 25 august 2003. Curtea a reiterat motivele date anterior pentru a-l ține în custodie și a adăugat: „Pobilitatea puternică de a se impune o închisoare severă [reclamantului] creează o presupunere legală de a [reclamantul și alții acuzați] să obstrucționeze procedura penală.”... 13. Într-o dată neespecificată, cazul a fost transferat Curții Regionale Częstochowa. 14. La 10 februarie 2004, Curtea Regională Częstochowa a formulat o cerere în temeiul articolului 263 § 4 din Codul de Procedură Penală în care a solicitat Curtea de Apel Katowice să prelungească detenția reclamantului. 15. La 18 februarie 2004, Curtea de Apel Katowice a permis cererea depusă de Curtea Regională și a prelungit detenția reclamantului până la 31 octombrie 2004. În plus față de motivele date anterior – suspiciunile rezonabile de faptul că a comis infracțiunile în cauză și riscul unei sentințe severe – instanța a constatat că complexitatea cauzei justifică detenția reclamantului. La 2 iunie 2004, Curtea de District Katowice a hotărât să dețină reclamantul în retragere în legătură cu un alt set de proceduri penale împotriva acestuia. În continuare, reclamantul a fost inculpat în acest set de proceduri. Detenția reclamantului ordonată în acest set de proceduri a fost prelungită în mai multe ocazii și reclamantul rămâne reținut în ordinea acestei instanțe. 17. La 22 octombrie 2004 și 20 mai 2005, Curtea de Apel Katowice a prelungit în continuare detenția anterioară a reclamantului. În ultima decizie, Curtea a examinat cursul procesului și a constatat că nu au existat întârzieri și că instanța de judecată a procedut conform programului. Curtea a subliniat complexitatea particulară a cauzei care implică un grup organizat acuzat de numeroase infracțiuni și cantitatea substanțială de probe aduse. La 16 iunie 2005, recursul reclamantului împotriva acestei decizii a fost respins. 18. La 26 octombrie 2005, Curtea de Apel Katowice a permis o altă cerere a Curții Regionale Częstochowa și a prelungit detenția reclamantului până la 31 decembrie 2005. Curtea a reiterat motivele invocate în ocaziile anterioare. 19. Reclamantul susține că nu a fost informat cu privire la majoritatea sesiunilor de judecată programate la care a fost prelungită detenția sa în reținere, prin urmare, el nu a putut participa la acestea. 20. La 20 decembrie 2005, Curtea Regională Częstochowa a pronunțat hotărâre. Reclamantul a fost condamnat și condamnat la 14 ani de închisoare. 21. Se pare că el a depus un recurs împotriva hotărârii și că procedurile de apel sunt în așteptare. 22. Codul de procedură penală din 1997, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 1998, definește detenția rezidențială ca una dintre așa-numitele „mesure preventive” (środki zapobiegawcze). Celelalte măsuri sunt cauțiunea (poręczenie majātkowe), supravegherea poliției (dozór policyji), garanția unei persoane responsabile (poręczenie osoby godnej zaufania), garanția unei entități sociale (poręczenie społeczne), interzicerea temporară a acționării într-o anumită activitate (zawieszenie oskarżonego w określonej działalności) și interzicerea părăsirii țării (zakaz opuszczania kraju). art. 249 § 1 stabilește motivele generale de impunere a măsurilor preventive. Prezenta dispoziție menționează: „Poate fi impuse măsuri preventive pentru a asigura conduita corectă a procedurilor și, în mod excepțional, pentru a preveni, de asemenea, comiterea unei infracțiuni grave a unui acuzat; acestea pot fi impuse numai dacă dovezile colectate demonstrează o probabilitate semnificativă că un acuzat a comis o infracțiune.” art. 258 enumera motivele de detenție pe cale penală. Aceasta prevede, în măsura în care este relevantă: „1. Se poate impune detenția asupra rezidenției în cazul în care: (1) există un risc rezonabil ca un acuzat să se ascundă sau să se ascundă, în special atunci când identitatea sa nu poate fi stabilită sau atunci când nu are locuință permanentă [în Polonia]; (2) există o teamă justificată că un acuzat va încerca să induce [testige sau codefendante] să dea mărturie falsă sau să obstrugă cursul corect al procedurii prin alte mijloace ilegale; 2. În cazul în care un acuzat a fost acuzat de o infracțiune gravă sau de o infracțiune de comisie a căror comisie ar putea fi responsabil cu o condamnare maximă legală de cel puțin 8 ani de închisoare, sau în cazul în care o instanță de primă instanță l-a condamnat la cel puțin 3 ani de închisoare, necesitatea de a continua deținerea pentru a asigura buna desfășurare a procedurii poate fi bazată pe riscul ca o penalitate severă să fie impusă.” Codul stabilește marja de discreție în ceea ce privește continuarea unei măsuri preventive specifice. art. 257 menționează, în măsura în care este cazul: „1. Detenția împotriva reziduurilor nu se impune dacă o altă măsură preventivă este suficientă.” art. 259, în partea sa relevantă, citiți: „1. În cazul în care nu există motive speciale în contrast, se ridică detenția la înaintare, în special în cazul în care privarea unui acuzat de libertate ar fi: (1) să-și pună în pericol viața sau sănătatea; sau (2) să implice consecințe excesiv de dure pentru acuzatul sau familia sa.” Codul de 1997 stabilește nu numai termenele maxime legale pentru înaintare la înaintare, ci, de asemenea, la art. 252 § 2, prevede că instanța relevantă – în termenele respective – trebuie să stabilească în fiecare decizie de detenție termenul exact pentru care se va continua înaintarea. art. 263 stabilește termenele de detenție. În versiunea aplicabilă până la 20 iulie 2000 a prevăzut: „1. Imposarea detenției în cursul unei anchete, instanța își stabilește termenul pentru o perioadă de cel mult 3 luni. Întreaga perioadă de detenție în reținere în reținere până la data în care se impune prima condamnare în primă instanță nu poate depăși 2 ani. Numai Curtea Supremă poate, la cererea inițiată de instanța în care se întâmpină cazul sau, la faza anchetei, la cererea depusă de Procurorul General, să prelungească deținerea pentru o perioadă stabilită suplimentară depășește perioadele menționate la alineatele (2) și (3), atunci când este necesar în legătură cu șederea procedurii, o observație psihiatică prelungită a acuzatului, o prelungire a unui raport de experți, atunci când trebuie obținute dovezi într-un caz deosebit de complex sau din străinătate, atunci când acuzatul a prelungit în mod deliberat procedurile, precum și din cauza altor obstacole semnificative care nu au putut fi depășite.” La 20 iulie 2000, alineatul (4) a fost modificat și, de atunci, competența de a prelungi deține deținerea deținute dincolo de termenele prevăzute la alineatele (2) și (3) a fost conferită instanței de recurs în cadrul căre a cărui jurisdicție a fost comisă. 23. art. 249 § 3 citește: „Înainte de a decide aplicarea măsurilor preventive, instanța sau procurorul va auzi persoana acuzată de infracțiune... Avocatul deținutului ar trebui să fie autorizat să participe la sesiunea de judecată, dacă este prezent. Nu este obligatoriu să informeze avocatul cu privire la data și ora sesiunii de judecată, cu excepția cazului în care suspectul solicită acest lucru și dacă nu va împiedica procedura.” art. 249 § 5 prevede: „Instanția informează avocatul unei persoane deținute cu privire la data și ora sesiunilor de judecată la care se va lua o decizie privind prelungirea deținerii la încarcerare sau un recurs împotriva unei decizii de impunere sau de prelungire a detenției la încarcerare trebuie luată în considerare.”