ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 366/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Bacău, la data de 18 iulie 2006 reclamanta I.A. a solicitat, în contradictoriu

cu Uniunea Națională a Notarilor Publici, anularea hotărârii nr. 92 din 20 mai 2006,

emisă de pârâtă, prin care a fost suspendată din exercițiu funcției de notar.

Curtea de Apel Bacău,

secția comercială, prin sentința civilă nr. 147 din 21 august 2006 a respins acțiunea

reclamantei ca rămasă fără obiect, reținând că prin hotărârea nr. 111 din 26

iulie 2006 aceasta a fost repusă în funcție ca urmare a achitării sumelor datorate.

Urmare a admiterii recursului

declarat de reclamantă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1920

din 03 aprilie 2007, a casat sentința susmenționată și a dispus trimiterea cauzei

spre rejudecare în vederea cercetării legalității actului administrativ contestat.

Soluționând cauza în fond

după casare, Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 90 din 06 septembrie

2007 a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel

instanța a reținut că, potrivit art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 36/1995

plafonul cotelor de contribuție a notarilor publici, la Camere și la Uniunea Notarilor

Publici, acest for de conducere fiind cel care aprobă potrivit art. 28 alin. (2)

din lege și cota de contribuție a birourilor, menținută prin hotărârea nr. 9/2004

la 5%.

Pe cale de consecință

s-a reținut că această obligație nu este reglementată de dispozițiile C. fisc.,

acesta reglementând numai obligațiile bănești ce constituie venituri la bugetul

de stat, iar în condițiile în care chiar art. 48 alin. (5) lit. m) (introdus prin

art. 1 pct. 8 din Legea nr. 163/2004) prevede limitarea deductibilității cheltuielilor

reprezentând contribuții profesionale obligatorii, la 5% din venitul brut realizat,

susținerile reclamantei în acest sens sunt lipsite de suport juridic.

În concluzie instanța

a apreciat că, întrucât actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea

dispozițiilor legislației speciale, iar reclamanta nu a respectat obligația de plată

a contribuției de 5% contribuție care nu este în contradicție cu dispozițiile C.

fisc., acțiunea acesteia este neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs, în termen legal, reclamanta I.A., prin care s-a învederat că

în mod greșit instanța de fond a reținut că „dispozițiile C. fisc. nu reglementează

obligații bănești care constituie venituri la bugetul de stat”, în condițiile în

care tocmai acest act normativ stabilește clar și fără echivoc obligații pe care

și notarii, fiind contribuabili, le au la bugetul de stat, ca persoane fizice autorizate.

Limitarea cotei profesionale la 2% din venitul net pentru perioada contestată 01

ianuarie-30 mai 2005 și nu de 5% din venitul brut așa cum greșit s-a reținut, are

drept scop și efect creșterea veniturilor la bugetul de stat. Cuantumul acestor

obligații sunt strict limitate în procente și orice alte dispoziții, ordine, hotărâri

etc. sunt nule.

Pe de altă parte, s-a

arătat de către recurentă că în mod eronat s-a apreciat că „cota de 5% este o cotă

de contribuție impusă a fi plătită potrivit statutului” întrucât Statutul notarilor

publici în conținutul său nu prevede nicio cotă procentuală stabilită cu titlu de

contribuție, această contribuție fiind stabilită de Consiliul Uniunii, dar potrivit

legii fiscale. Mai mult, art. 13 lit. h) din Statut arată că cotele de contribuție

sunt deductibile fiscal în condițiile legii fiscale care pentru perioada 01

ianuarie-30 mai 2005 nu poate fi altul decât 2% din venitul net.

De asemenea, reclamanta

a mai precizat că în mod greșit instanța de fond a reținut că la data emiterii hotărârii

contestate era aplicabil art. 48 care prevedea 5% din brut, rezultând cu evidență

că pentru perioada 01 octombrie-30 mai 2005 art. 48 lit. m) prevedea 2% din net,

iar de la 01 iunie 2005 s-a introdus și lit. n) cu 5% din brut. Organele de control

fiscal au avut în vedere cele două perioade fiscale de modificare a C. fisc. și

au reținut ca cheltuială deductibilă 2% din venitul net pentru prima parte a anului

și 5% din brut pentru a doua parte, lucru pe care instanța de fond nu l-a avut în

vedere.

În mod greșit prima instanță

a motivat că pentru perioada contestată (01 ianuarie-30 mai 2005) actul administrativ

a respectat dispozițiile legale în sensul că cuantumul de contribuție nu era în

contradicție cu dispozițiile C. fisc., în realitate atât C. fisc., cât și Statutul

notarilor publici arătând clar că pentru perioada contestată cuantumul cotei nu

este alta decât 2% din net și nu 5% din brut care se aplică începând cu 01

iunie 2005.

În același timp, s-a subliniat

de către recurentă că în mod nejustificat a fost înlăturată apărarea sa făcută în

cauză, instanța făcând o confuzie între perioada 01 ianuarie-30 mai 2005 și perioada

01 iunie-31 decembrie 2005 când s-a introdus în C. fisc. lit. n) care prevede pentru

organizațiile profesionale cota de 5% din brut.

În fine, s-a mai relevat,

prin motivele de recurs, că eronat s-a reținut prin hotărârea atacată că cuantumul

contribuției în discuție nu este reglementat în C. fisc., atâta timp cât art. 48

lit. m) la Cap. II - Activități independente C. fisc. reglementează fără echivoc

că pentru perioada 01 ianuarie 2005-30 mai 2005 cota de contribuție deductibilă

nu este alta decât 2% din net, iar statutul notarilor publici arată clar că această

cotă este deductibilă fiscal în condițiile legii fiscale.

În cauză a formulat întâmpinare

Uniunea Națională a Notarilor Publici din România prin care s-a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, întrucât prin hotărârea atacată s-a constatat, în mod corect

legalitatea hotărârii nr. 92/2005 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici

din România.

Intimata a arătat că recurenta

confundă atât textele legale aplicabile cât și calitatea Consiliului Uniunii, hotărârea

contestată nefiind emisă ca urmare a unei proceduri jurisdicționale ci în baza

art. 20 alin. (1) lit. c) din statut.

S-a mai precizat că potrivit

art. 13 pct. 2 din Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România „cheltuielile

profesionale efectuate în condițiile alin. (1) sunt deductibile, în condițiile legii”

și că organele profesionale, conform competențelor stabilite de lege pot stabili

cota de contribuție profesională în timp ce deductibilitatea acestor cheltuieli

este determinată de alte organe, potrivit legii speciale.

Deci, indiferent de procentul

stabilit drept contribuție profesională, statul deduce în limita procentului de

2%, respectiv 5% după modificări, C. fisc. neintervenind în stabilirea cotei profesionale

care se determină potrivit altor criterii și în baza unor legi speciale. Nu C.

fisc. stabilește cota de contribuție profesională, așa cum Consiliul Uniunii nu

poate stabili deductibilitatea acestei cote.

Cuantumul cotei profesionale

și obligația de plată a acesteia rezultă din hotărârea nr. 9 din 02 noiembrie 2004

a Congresului Notarilor Publici, iar penalitățile de întârziere a plății cotei de

contribuție profesională au fost stabilite în baza hotărârii nr. 10 din 15

februarie 2003 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.

Legalitatea celor două hotărâri a fost stabilită în justiție, prin sentința nr.

17/2006 a Curții de Apel Bacău, rămasă irevocabilă urmare respingerii recursului

ca nefondat, prin decizia nr. 2885 din 05 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, s-a subliniat

că sub aspectul caracterului de plată nedatorată a contribuției, Curtea de Apel

Bacău, prin sentința nr. 167 dată în Dosarul nr. 605/32/2006, a respins ca nefondată

cererea, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a tranșat definitiv acest diferend, prin decizia nr. 2969 din 08

iunie 2007, respingând recursul promovat.

Recursul este nefondat.

Obiectul acțiunii în contencios

administrativ formulate de reclamanta I.A. îl constituie, în prezenta cauză, anularea

hotărârii nr. 92 din 20 mai 2006 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor

Publici din România prin care s-a propus suspendarea recurentei din exercițiul funcției

de notar public, până la data achitării debitului reprezentând obligații bănești

profesionale.

Propunerea Consiliului

Uniunii Naționale a Notarilor Publici, în sensul arătat mai sus, a fost înaintată

Ministerului Justiției, care prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1749/C din 14

iulie 2006, în temeiul dispozițiilor art. 24 lit. c) și art. 25 alin. (1) din Legea

notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1994, precum și a art. 21

alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, a dispus suspendarea

reclamantei din exercițiul funcției de notar public, pentru neachitarea obligațiilor

bănești profesionale, după 6 luni de la scadența acestora, până la achitarea debitului.

Ulterior, prin Ordinul

nr. 1915/C din 10 august 2006 al Ministrului Justiției, pe baza propunerii făcute

prin hotărârea nr. 111 din 26 iulie 2006 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor

Publici, s-a dispus încetarea suspendării reclamantei din exercițiul funcției de

notar public.

Reclamanta a solicitat

anularea, pe calea contenciosului administrativ, a hotărârii nr. 10 din 15 februarie

2003 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, prin care

s-au aprobat modelele de raportare statistică, modalitatea de achitare a cotelor

de contribuție și sancțiunea pentru neplata la termen a acesteia, și a hotărârii

nr. 9 din 12 noiembrie 2004 a Congresului Uniunii Naționale a Notarilor Publici

din România, prin care s-a menținut plafonul cotei de contribuție a notarilor publici

la Cameră și Uniune de 5%, însă prin sentința civilă nr. 17 din 12 februarie 2007

a Curții de Apel Bacău, secția comercială (rămasă irevocabilă prin respingerea ca

nefondat a recursului prin decizia nr. 2885 din 05 iunie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal) a fost respinsă

acțiunea ca nefondată.

Reclamanta a cerut, de

asemenea, și anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 1749/C din 14 iulie 2006,

acțiunea în contencios administrativ fiind respinsă ca nefondată prin sentința

nr. 167 din 26 septembrie 2006 a Curții de Apel Bacău, rămasă irevocabilă urmare

respingerii recursului prin decizia nr. 2969 din 08 iunie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Se reține, în cauză, în

acord cu considerentele hotărârilor judecătorești menționate, că dispozițiile

art. 48 C. fisc., modificat prin O.U.G. nr. 138/2004, au prevăzut regulile generale

de stabilire a venitului net anual din activități independente, determinat pe baza

contabilității în partidă simplă, stabilindu-se prin alin. (5) lit. m) că sunt deductibile

limitat cotizațiile plătite la asociațiile profesionale, în limita a 2% din baza

de calcul determinată conform alin. (6).

Dispozițiile legale precitate

se referă la obligații către bugetul statului și bugetele locale ca urmare a realizării

unor venituri din activități independente și nicidecum la cotele de contribuție

impuse notarilor publici prin hotărâri adoptate de organele de conducere ale Uniunii

Naționale a Notarilor Publici din România, în condițiile legii și statutului.

Într-adevăr, cum s-a stabilit

deja cu putere de lucru judecat, potrivit prevederilor art. 28 lit. d) din Legea

nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, numai Consiliului Uniunii

Naționale a Notarilor Publici din România îi revine competența de a aproba cotele

de contribuție ale birourilor notarilor publici la Cameră, precum și cele ale Camerelor

la Uniunea Națională a Notarilor Publici, potrivit statutului acesteia. De asemenea,

Congresul Notarilor Publici stabilește plafonul cotei de contribuție a notarilor

la Cameră și Uniune, conform art. 16 alin. (1) lit. h) din Statutul Uniunii Naționale

a Notarilor Publici din România.

În speță, s-a reținut

prin sentințele și deciziile anterioare pronunțate între aceleași părți că hotărârea

nr. 10 din 15 februarie 2003 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici

din România și hotărârea nr. 9 din 12 noiembrie 2004 a Congresului Uniunii Naționale

a Notarilor Publici din România au fost emise cu respectarea competenței ce a fost

conferită acestor organe de Legea nr. 36/1995 și statutul Uniunii Naționale a Notarilor

Publici din România, și că Ordinul nr. 1749/C din 14 iulie al Ministrului

Justiției este legal.

În mod esențial, concluzia

care se desprinde din interpretarea art. 48 alin. (5) lit. m) C. fisc. este aceea

că, indiferent de procentul fixat cu titlu de contribuție profesională, statul deduce

cheltuielile în limita procentuală de 2% și de 5%, după modificarea textului legal,

fără a putea interveni în stabilirea cotei de contribuție profesională la Cameră

și Uniune, care în cazul notarilor publici se determină pe baza unor criterii instituite

prin lege specială.

Altfel spus, indiferent

de procentul stabilit de organizația profesională, ci titlu de contribuție obligatorie,

suma deductibilă fiscal va fi limitată potrivit normelor cuprinse în C. fisc., fiind

evident că nu acest cod stabilește cota de contribuție profesională la organele

uniunii, așa cum nici Consiliul Uniunii nu poate hotărî asupra deductibilității

acestor cheltuieli.

În aceste condiții, apreciind

că în mod corect prin hotărârea atacată s-a reținut că hotărârea nr. 92 din 20 mai

2006 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, prin care

s-a propus suspendarea reclamantei din exercițiul funcției de notar public, a fost

emisă cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 a notarilor

publici și activității notariale, urmare încălcării de către recurentă a dispozițiilor

art. 13 lit. f) din Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România potrivit

cu care membrii Uniunii au obligația de a achita cu regularitate cotele de contribuția

stabilite pentru formarea bugetului Camerelor și al Uniunii, urmează a se dispune,

în condițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului

declarat de I.A. împotriva sentinței civile nr. 90 din 06 august 2007 a Curții de

Apel Bacău, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de I.A. împotriva sentinței civile nr. 90 din 06 august 2007 a Curții de Apel Bacău,

secția comercială, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 ianuarie 2008.