ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 366/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, la data de 18 iulie 2006 reclamanta I.A. a solicitat, în contradictoriu cu Uniunea Națională a Notarilor Publici, anularea hotărârii nr. 92 din 20 mai 2006, emisă de pârâtă, prin care a fost suspendată din exercițiu funcției de notar. Curtea de Apel Bacău, secția comercială, prin sentința civilă nr. 147 din 21 august 2006 a respins acțiunea reclamantei ca rămasă fără obiect, reținând că prin hotărârea nr. 111 din 26 iulie 2006 aceasta a fost repusă în funcție ca urmare a achitării sumelor datorate. Urmare a admiterii recursului declarat de reclamantă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1920 din 03 aprilie 2007, a casat sentința susmenționată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea cercetării legalității actului administrativ contestat.

Soluționând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 90 din 06 septembrie 2007 a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, potrivit art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 36/1995 plafonul cotelor de contribuție a notarilor publici, la Camere și la Uniunea Notarilor Publici, acest for de conducere fiind cel care aprobă potrivit art. 28 alin. (2) din lege și cota de contribuție a birourilor, menținută prin hotărârea nr. 9/2004 la 5%.

Pe cale de consecință s-a reținut că această obligație nu este reglementată de dispozițiile C. fisc., acesta reglementând numai obligațiile bănești ce constituie venituri la bugetul de stat, iar în condițiile în care chiar art. 48 alin. (5) lit. m) (introdus prin art. 1 pct. 8 din Legea nr. 163/2004) prevede limitarea deductibilității cheltuielilor reprezentând contribuții profesionale obligatorii, la 5% din venitul brut realizat, susținerile reclamantei în acest sens sunt lipsite de suport juridic. În concluzie instanța a apreciat că, întrucât actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea dispozițiilor legislației speciale, iar reclamanta nu a respectat obligația de plată a contribuției de 5% contribuție care nu este în contradicție cu dispozițiile C. fisc., acțiunea acesteia este neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta I.A., prin care s-a învederat că în mod greșit instanța de fond a reținut că „dispozițiile C. fisc. nu reglementează obligații bănești care constituie venituri la bugetul de stat”, în condițiile în care tocmai acest act normativ stabilește clar și fără echivoc obligații pe care și notarii, fiind contribuabili, le au la bugetul de stat, ca persoane fizice autorizate. Limitarea cotei profesionale la 2% din venitul net pentru perioada contestată 01 ianuarie-30 mai 2005 și nu de 5% din venitul brut așa cum greșit s-a reținut, are drept scop și efect creșterea veniturilor la bugetul de stat. Cuantumul acestor obligații sunt strict limitate în procente și orice alte dispoziții, ordine, hotărâri etc. sunt nule.

Pe de altă parte, s-a arătat de către recurentă că în mod eronat s-a apreciat că „cota de 5% este o cotă de contribuție impusă a fi plătită potrivit statutului” întrucât Statutul notarilor publici în conținutul său nu prevede nicio cotă procentuală stabilită cu titlu de contribuție, această contribuție fiind stabilită de Consiliul Uniunii, dar potrivit legii fiscale. Mai mult, art. 13 lit. h) din Statut arată că cotele de contribuție sunt deductibile fiscal în condițiile legii fiscale care pentru perioada 01 ianuarie-30 mai 2005 nu poate fi altul decât 2% din venitul net. De asemenea, reclamanta a mai precizat că în mod greșit instanța de fond a reținut că la data emiterii hotărârii contestate era aplicabil art. 48 care prevedea 5% din brut, rezultând cu evidență că pentru perioada 01 octombrie-30 mai 2005 art. 48 lit. m) prevedea 2% din net, iar de la 01 iunie 2005 s-a introdus și lit. n) cu 5% din brut.

Organele de control fiscal au avut în vedere cele două perioade fiscale de modificare a C. fisc. și au reținut ca cheltuială deductibilă 2% din venitul net pentru prima parte a anului și 5% din brut pentru a doua parte, lucru pe care instanța de fond nu l-a avut în vedere. În mod greșit prima instanță a motivat că pentru perioada contestată (01 ianuarie-30 mai 2005) actul administrativ a respectat dispozițiile legale în sensul că cuantumul de contribuție nu era în contradicție cu dispozițiile C. fisc., în realitate atât C. fisc., cât și Statutul notarilor publici arătând clar că pentru perioada contestată cuantumul cotei nu este alta decât 2% din net și nu 5% din brut care se aplică începând cu 01 iunie 2005. În același timp, s-a subliniat de către recurentă că în mod nejustificat a fost înlăturată apărarea sa făcută în cauză, instanța făcând o confuzie între perioada 01 ianuarie-30 mai 2005 și perioada 01 iunie-31 decembrie 2005 când s-a introdus în C. fisc.

lit. n) care prevede pentru organizațiile profesionale cota de 5% din brut. În fine, s-a mai relevat, prin motivele de recurs, că eronat s-a reținut prin hotărârea atacată că cuantumul contribuției în discuție nu este reglementat în C. fisc., atâta timp cât art. 48 lit. m) la Cap. II - Activități independente C. fisc. reglementează fără echivoc că pentru perioada 01 ianuarie 2005-30 mai 2005 cota de contribuție deductibilă nu este alta decât 2% din net, iar statutul notarilor publici arată clar că această cotă este deductibilă fiscal în condițiile legii fiscale. În cauză a formulat întâmpinare Uniunea Națională a Notarilor Publici din România prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât prin hotărârea atacată s-a constatat, în mod corect legalitatea hotărârii nr. 92/2005 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.

Intimata a arătat că recurenta confundă atât textele legale aplicabile cât și calitatea Consiliului Uniunii, hotărârea contestată nefiind emisă ca urmare a unei proceduri jurisdicționale ci în baza art. 20 alin. (1) lit. c) din statut. S-a mai precizat că potrivit art. 13 pct. 2 din Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România „cheltuielile profesionale efectuate în condițiile alin. (1) sunt deductibile, în condițiile legii” și că organele profesionale, conform competențelor stabilite de lege pot stabili cota de contribuție profesională în timp ce deductibilitatea acestor cheltuieli este determinată de alte organe, potrivit legii speciale. Deci, indiferent de procentul stabilit drept contribuție profesională, statul deduce în limita procentului de 2%, respectiv 5% după modificări, C. fisc.

neintervenind în stabilirea cotei profesionale care se determină potrivit altor criterii și în baza unor legi speciale. Nu C. fisc. stabilește cota de contribuție profesională, așa cum Consiliul Uniunii nu poate stabili deductibilitatea acestei cote. Cuantumul cotei profesionale și obligația de plată a acesteia rezultă din hotărârea nr. 9 din 02 noiembrie 2004 a Congresului Notarilor Publici, iar penalitățile de întârziere a plății cotei de contribuție profesională au fost stabilite în baza hotărârii nr. 10 din 15 februarie 2003 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România. Legalitatea celor două hotărâri a fost stabilită în justiție, prin sentința nr. 17/2006 a Curții de Apel Bacău, rămasă irevocabilă urmare respingerii recursului ca nefondat, prin decizia nr. 2885 din 05 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, s-a subliniat că sub aspectul caracterului de plată nedatorată a contribuției, Curtea de Apel Bacău, prin sentința nr. 167 dată în Dosarul nr. 605/32/2006, a respins ca nefondată cererea, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a tranșat definitiv acest diferend, prin decizia nr. 2969 din 08 iunie 2007, respingând recursul promovat. Recursul este nefondat. Obiectul acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamanta I.A. îl constituie, în prezenta cauză, anularea hotărârii nr. 92 din 20 mai 2006 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România prin care s-a propus suspendarea recurentei din exercițiul funcției de notar public, până la data achitării debitului reprezentând obligații bănești profesionale.

Propunerea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici, în sensul arătat mai sus, a fost înaintată Ministerului Justiției, care prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1749/C din 14 iulie 2006, în temeiul dispozițiilor art. 24 lit. c) și art. 25 alin. (1) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1994, precum și a art. 21 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, a dispus suspendarea reclamantei din exercițiul funcției de notar public, pentru neachitarea obligațiilor bănești profesionale, după 6 luni de la scadența acestora, până la achitarea debitului. Ulterior, prin Ordinul nr. 1915/C din 10 august 2006 al Ministrului Justiției, pe baza propunerii făcute prin hotărârea nr. 111 din 26 iulie 2006 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici, s-a dispus încetarea suspendării reclamantei din exercițiul funcției de notar public.

Reclamanta a solicitat anularea, pe calea contenciosului administrativ, a hotărârii nr. 10 din 15 februarie 2003 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, prin care s-au aprobat modelele de raportare statistică, modalitatea de achitare a cotelor de contribuție și sancțiunea pentru neplata la termen a acesteia, și a hotărârii nr. 9 din 12 noiembrie 2004 a Congresului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, prin care s-a menținut plafonul cotei de contribuție a notarilor publici la Cameră și Uniune de 5%, însă prin sentința civilă nr. 17 din 12 februarie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială (rămasă irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului prin decizia nr. 2885 din 05 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal) a fost respinsă acțiunea ca nefondată.

Reclamanta a cerut, de asemenea, și anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 1749/C din 14 iulie 2006, acțiunea în contencios administrativ fiind respinsă ca nefondată prin sentința nr. 167 din 26 septembrie 2006 a Curții de Apel Bacău, rămasă irevocabilă urmare respingerii recursului prin decizia nr. 2969 din 08 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Se reține, în cauză, în acord cu considerentele hotărârilor judecătorești menționate, că dispozițiile art. 48 C. fisc., modificat prin O.U.G.

nr. 138/2004, au prevăzut regulile generale de stabilire a venitului net anual din activități independente, determinat pe baza contabilității în partidă simplă, stabilindu-se prin alin. (5) lit. m) că sunt deductibile limitat cotizațiile plătite la asociațiile profesionale, în limita a 2% din baza de calcul determinată conform alin. (6). Dispozițiile legale precitate se referă la obligații către bugetul statului și bugetele locale ca urmare a realizării unor venituri din activități independente și nicidecum la cotele de contribuție impuse notarilor publici prin hotărâri adoptate de organele de conducere ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, în condițiile legii și statutului.

Într-adevăr, cum s-a stabilit deja cu putere de lucru judecat, potrivit prevederilor art. 28 lit. d) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, numai Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România îi revine competența de a aproba cotele de contribuție ale birourilor notarilor publici la Cameră, precum și cele ale Camerelor la Uniunea Națională a Notarilor Publici, potrivit statutului acesteia. De asemenea, Congresul Notarilor Publici stabilește plafonul cotei de contribuție a notarilor la Cameră și Uniune, conform art. 16 alin. (1) lit. h) din Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.

În speță, s-a reținut prin sentințele și deciziile anterioare pronunțate între aceleași părți că hotărârea nr. 10 din 15 februarie 2003 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România și hotărârea nr. 9 din 12 noiembrie 2004 a Congresului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România au fost emise cu respectarea competenței ce a fost conferită acestor organe de Legea nr. 36/1995 și statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, și că Ordinul nr. 1749/C din 14 iulie al Ministrului Justiției este legal. În mod esențial, concluzia care se desprinde din interpretarea art. 48 alin. (5) lit. m) C. fisc.

este aceea că, indiferent de procentul fixat cu titlu de contribuție profesională, statul deduce cheltuielile în limita procentuală de 2% și de 5%, după modificarea textului legal, fără a putea interveni în stabilirea cotei de contribuție profesională la Cameră și Uniune, care în cazul notarilor publici se determină pe baza unor criterii instituite prin lege specială. Altfel spus, indiferent de procentul stabilit de organizația profesională, ci titlu de contribuție obligatorie, suma deductibilă fiscal va fi limitată potrivit normelor cuprinse în C. fisc., fiind evident că nu acest cod stabilește cota de contribuție profesională la organele uniunii, așa cum nici Consiliul Uniunii nu poate hotărî asupra deductibilității acestor cheltuieli.

În aceste condiții, apreciind că în mod corect prin hotărârea atacată s-a reținut că hotărârea nr. 92 din 20 mai 2006 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, prin care s-a propus suspendarea reclamantei din exercițiul funcției de notar public, a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și activității notariale, urmare încălcării de către recurentă a dispozițiilor art. 13 lit. f) din Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România potrivit cu care membrii Uniunii au obligația de a achita cu regularitate cotele de contribuția stabilite pentru formarea bugetului Camerelor și al Uniunii, urmează a se dispune, în condițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de I.A. împotriva sentinței civile nr. 90 din 06 august 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.A. împotriva sentinței civile nr. 90 din 06 august 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2008.