ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 377/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul K.A. a chemat în judecată R.N.P.R., solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceasta să dispună suspendarea aplicării Deciziei nr. 366 din 4 mai 2009 emisă de pârâtă, constatarea nulității absolute a acestei decizii, reîncadrarea reclamantului pe postul deținut anterior și obligarea pârâtei la plata drepturilor de natură salarială de la data desfacerii abuzive a contractului individual de muncă și până la data reîncadrării în funcția deținută, precum și plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost angajat pe durată determinată până la organizarea și susținerea concursului pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției de director tehnic în cadrul D.S.

Sf. Gheorghe. Contractul individual de muncă a fost însă desfăcut prin decizia contestată, începând cu data de 4 mai 2009, prin încălcarea tuturor normelor juridice aplicabile. Prin sentința civilă nr. 628 din 25 iunie 2009, Tribunalul Covasna a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov. Astfel sesizată, prin încheierea de la termenul din 29 martie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantului K.A., având ca obiect suspendarea executării deciziei nr. 366 din 4 mai 2008, emisă de pârâtă. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză nu au fost îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, sub aspectul cazului bine justificat s-a reținut că reclamantul nu a invocat împrejurări care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ ci, acesta a enumerat în cuprinsul acțiunii toate motivele de nelegalitate care în opinia sa pot conduce la anularea deciziei contestate. Sub aspectul pagubei iminente, s-a reținut că reclamantul nu a probat în vreun fel prejudiciul material viitor și previzibil, inclusiv sub aspectul afectării traiului zilnic, urmare a lipsirii de salariul aferent funcției deținute. În condițiile art. 137 C. proc.

civ., instanța a analizat cu prioritate excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocată de pârâta R.N.P.R., dispunând respingerea acesteia, reținând că „chiar pârâta, prin decizia contestată, a arătat, la art. 2, că acest act poate fi atacat în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanța competentă de pe raza de domiciliu a contestatorului, fără a pretinde realizarea procedurii prealabile”. Pe fondul cauzei instanța a reținut că din cuprinsul aspectelor de nelegalitate invocate de reclamant, sunt dovedite cele privind încălcarea dreptului de preaviz și nerespectarea datei de la care își produce efectele decizia de concediere. S-a mai reținut că instanța nu se poate substitui voinței angajatorului, în sensul prelungirii contractului de muncă ulterior datei de 14 august 2009, dată la care contractul de muncă al reclamantului, încheiat pe durată determinată, ar fi încetat de drept, în condițiile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 53/2003.

Împotriva încheierii de ședință din 29 martie 2010 a formulat recurs reclamantul K.A., iar împotriva sentinței nr. 86 din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta R.N.P.R. Împotriva Încheierii de ședință din 29 martie 2010 a declarat recurs reclamantul K.A. arătând, în esență, că a făcut dovada atât a „cazului bine justificat”, cât și a „pagubei iminente”, prin măsura luată de pârâtă fiind lipsit de mijloacele de subzistență, de aceea se impune suspendarea deciziei nr. 366 din 4 mai 2009 emisă de R.N.P. În recursul său, pârâta R.N.P.R. a arătat, în esență, următoarele: Instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, respingând excepția inadmisibilității acțiunii, motivând cu aceea că nu i se poate crea reclamantului o situație mai grea prin impunerea parcurgerii procedurii prealabile.

Soluția instanței a fost dată cu încălcarea legii, deoarece îndeplinirea procedurii prealabile este o condiție imperativ prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, care nu a fost respectată de reclamant. În ceea ce privește anularea Deciziei nr. 366 din 4 mai 2009, în mod greșit instanța de fond a dispus anularea ei, întrucât această decizie a fost emisă pentru a transpune în practică Hotărârea nr. 5/2009 a C.A.R.N.P. De asemenea, este criticabilă soluția instanței de fond și în privința reîncadrării reclamantului pe postul deținut anterior, începând cu 4 mai 2009 și până la data de 14 august 2009. Postul de director tehnic de la D.S. Covasna a fost desființat la data de 4 mai 2009, astfel că hotărârea instanței nu poate fi pusă în practică deoarece postul nu mai există din data menționată și nu există nici în momentul de față.

Contrar celor reținute de instanță, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 82 alin. (1) C. muncii, ci ale art. 56 lit. j) din același act normativ, conform cărora contractul de muncă încheiat pe perioadă determinată încetează de drept la data expirării termenului pentru care a fost încheiat. Recursul declarat de reclamant este tardiv. Conform art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, termenul de declarare a recursului împotriva hotărârile prin care se soluționează cererea de suspendare a executării actului administrativ este de 5 zile de la comunicarea acestuia. În speță, încheierea din 29 martie 2010 i-a fost comunicată reclamantului la data de 16 aprilie 2010, iar recursul a fost depus la poștă la data de 23 aprilie 2010, tardiv, termenul calculat conform art. 101 C. proc.

civ., expirând la 22 aprilie 2010. Prin urmare, în condițiile în care reclamantul a formulat recurs cu depășirea termenului legal, urmează ca instanța de control judiciar să nu examineze motivele de recurs formulate de acesta. Recursul formulat de pârâta R.N.P.R. este fondat. Într-adevăr, în cauză era obligatoriu parcurgerea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Sub acest aspect, prima instanță în mod greșit a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 283 C. muncii, act normativ a cărui aplicare are caracter complementar în raport de prevederile Legii nr. 188/1999, or, în speță, acest din urmă act normativ are aplicabilitate deplină. Dispozițiile Codului muncii sunt incidente doar în cazurile în care nu contravin dispozițiilor (prevederilor) specifice Statului funcționarilor publici, care în situația de față impun în termeni categorici și inderogabili respectarea termenelor și condițiilor reglementate de Legea nr. 554/2004.

Astfel, conform art. 58 alin. (1) din O.G. nr. 59/2000 personalului silvic, cum este cazul reclamantului, i se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999. Acest din urmă act normativ prevede în art. 106 alin. (1) că actul administrativ prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu poate fi contestat la instanța de contencios administrativ în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Or, una din condițiile de admisibilitate ale acțiunii în contencios administrativ, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, este parcurgerea procedurii administrativ prealabile. Nerespectarea acestei condiții reprezintă un „fine de neprimire”, consecința fiind respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În speță, reclamantul, în pofida prevederilor art. 7 din actul normativ precitat s-a adresat direct instanței de judecată, ceea ce face ca acțiunea să fie inadmisibilă. Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca tardiv, recursul reclamantului împotriva Încheierii de ședință din 29 martie 2010. Conform art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul K.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamantul K.A. împotriva încheierii de ședință din 29 martie 2010, a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Admite recursul declarat de pârâta R.N.P.R. împotriva sentinței civile nrt.86 din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.