ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3606/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 289

din 8 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantei N.V.,

în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Națională a Notarilor Publici și Camera

Notarilor Publici București, privind suspendarea executării Hotărârii

Consiliului de Disciplină a Uniunii Notarilor Publici nr. 8 din 8 octombrie

2005 și a Hotărârii Consiliului Uniunii Notarilor Publici din 13 ianuarie 2006.

În motivarea sentinței se

reține că prin prima hotărâre menționată s-a dispus suspendarea din funcție a

reclamantei, a unor deficiențe cu privire la evidența și arhivarea

documentelor, încheierea unor acte autentice privitoare la bunuri mobile și

imobile, procedura succesorală, stabilirea și încasarea taxei de timbru și a

onorariului; prin cea de-a doua hotărâre menționată a fost respinsă contestația

reclamantei privitoare la sancțiunea dispusă.

Instanța de fond a

argumentat că respingerea ca inadmisibilă a cererii formulate în temeiul art.

14 și a art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se impune, deoarece sancțiunea

menționată nu ar putea fi pusă în aplicare potrivit dispozițiilor art. 25 din

Legea nr. 36/1995 și art. 21 din Regulamentul emis în baza acestei legi, decât

în baza unui ordin emis de Ministerul Justiției, la cererea Consiliului Uniunii

Naționale a Notarilor Publici; o astfel de cerere nu a fost formulată în

prezent de către Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici.

În consecință, instanța de fond

a considerat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 și 15 din Legea

nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs, reclamanta N.V., susținând că hotărârea atacată este nelegală

și netemeinică, întrucât instanța de fond a făcut o greșită aplicare a art. 14

și a art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit articolelor menționate, cererea de suspendare a actului administrativ

este admisibilă, pe cale separată sau accesorie, în toate situațiile în care se

solicită instanței competente, anularea în tot sau în parte a respectivului

act, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.

În speță, Hotărârea nr. 8

din 8 octombrie 2005 și cea din 13 ianuarie 2006 sunt acte administrative

supuse controlului judecătoresc în contencios administrativ, în conformitate cu

art. 1 alin. (1), art. 6 și urm. din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 40

alin. (6) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995,

iar reclamanta-recurentă a formulat acțiune separată pentru anularea acestor

acte, în cadrul dosarului nr. 1152/2/2006 aflat pe rolul Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

În mod greșit, instanța de

fond a considerat că actele respective nu sunt susceptibile de executare, din

moment ce, conform art. 25 din Legea nr. 36/1990, în orice moment Consiliul

Uniunii poate solicita Ministrului Justiției, emiterea ordinului prin care să

se dispună suspendarea din funcție, în baza hotărârilor a căror suspendare se

solicită.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta

Curte apreciază că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

Astfel, instanța de fond a

constatat, în esență, că una din condițiile admisibilității cererii de suspendare

a executării actului administrativ, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, este condiția urgenței, respectiv iminența pagubei ce s-ar crea prin

punerea în aplicare a actului contestat.

În speță a reieșit cu

evidență, atât din reglementările aplicabile, cât și din circumstanțele cauzei,

că măsura disciplinară stabilită față de reclamantă nu putea fi pusă în

executare de îndată, ci presupunea parcurgerea unor etape ulterioare, ce nu

fuseseră inițiate de pârâtă Potrivit art. 25 din Legea nr. 36/1995 „Suspendarea

se dispune de Ministrul Justiției, la solicitarea Consiliului Uniunii Naționale

a Notarilor Publici din România”, iar art. 21 din Regulamentul de punere în

aplicare a Legii nr. 36/1995 stabilește că „În aplicarea art. 25 din lege, Consiliul

Uniunii Naționale a Notarilor Publici, la sesizarea Colegiului Director al

Camerei Notarilor Publici, va solicita Ministrului Justiției suspendarea

exercitării funcției de notar public (…)”.

În acest sens s-a stabilit

că pârâta nu a formulat solicitări de emitere a ordinului către Ministerul

Justiției și, potrivit practicii constante a acesteia, până la finalizarea

litigiului având ca obiect contestarea măsurii disciplinare, astfel de

solicitări nu se emit.

Față de aceste considerente,

instanța de fond a apreciat în mod legal și temeinic că cererea formulată de

reclamantă nu este motivată de o pagubă iminentă, conform art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004), iar recursul va fi respins ca nefondat, în baza art. 312

alin. (1), cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de N.V. împotriva sentinței nr. 289 din 8 februarie 2006 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 octombrie 2006.