ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3550/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la

data de 27 septembrie 2005, Ministerul Justiției a solicitat ca, în

contradictoriu cu A.A., să se constate nulitatea absolută a Ordinului nr.

3397/C din 22 decembrie 2004, prin care aceasta a fost numită în funcția de

notar public, cu sediul biroului notarial în circumscripția Judecătoriei

Târgoviște, localitatea Târgoviște.

De asemenea, a cerut

instanței de judecată să se pronunțe asupra legalității actelor încheiate de

pârâtă, în baza acelui ordin, precum și asupra efectelor juridice civile

produse ca urmare a emiterii actului administrativ.

În fine, s-a solicitat

suspendarea aplicării ordinului, până la soluționarea, în mod irevocabil a

acțiunii.

Reclamantul și-a motivat

cererea de chemare în judecată, arătând că prin emiterea ordinului de numire în

funcția de notar public a pârâtei, au fost încălcate prevederile art. 16 lit.

g), art. 17 și art. 28 din Legea nr. 36/1995, dispozițiile art. 4, 5, 6 și 7

din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a

activității notariale, aprobat prin Ordinul nr. 710/C din 5 iulie 1995, emis de

Ministerul Justiției, dispozițiile art. 20 lit. c) și art. 38 lit. a) din

Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici.

Au fost invocate, totodată,

prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 246

din 3 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii,

ridicată în cauză de pârâta A.A.

A admis în parte acțiunea,

în sensul că a constatat nulitatea Ordinului nr. 3397/C din 22 decembrie 2004,

emis de Ministerul Justiției.

Capetele de cerere

accesorii, având ca obiect controlul de legalitate al actelor juridice

încheiate de pârâtă în baza ordinului de numire în funcție și a efectelor

civile produse, precum și suspendarea executării ordinului au fost respinse ca

neîntemeiate.

Referitor la excepția de

inadmisibilitate a acțiunii, curtea de apel a reținut că art. 1 alin. (6) din

Legea nr. 554/2004 conține norme de procedură ce reglementează calea

procedurală prin intermediul cărora pot fi supuse controlului de legalitate, la

cererea autorității emitente, actele administrative ce nu mai pot fi revocate,

întrucât ele au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice. Că,

acțiunea de față a fost înregistrată după intrarea în vigoare a Legii nr.

554/2004, astfel încât, regularitatea sesizării instanței și aplicarea normelor

de procedură se analizează în raport cu legea în vigoare la data cererii de

chemare în judecată.

În sfârșit, instanța a

motivat că numai aspectele de drept substanțial privind validitatea actului

administrativ dedus judecății, sunt supuse prevederilor legale existente la

data emiterii lui.

Împotriva sentinței, dar și

a încheierii din 22 noiembrie 2005, pârâta a declarat recurs.

Ea a susținut că în mod

eronat prima instanță a respins excepția de tardivitate a introducerii

acțiunii, invocată prin întâmpinare. Că, în raport cu data emiterii actului

administrativ - 22 decembrie 2004, cu data sesizării instanței - 27 septembrie

2005 și dispozițiile imperative ale art. 11 alin. (1) și (5) din Legea nr.

554/2004, acțiunea în constatarea nulității absolute a actului trebuia respinsă

ca tardivă.

Critica este întemeiată.

Prin dispozițiile art. 11

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ s-a prevăzut că

cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau

recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate, se pot introduce

în termen de 6 luni de la:

- data primirii răspunsului

la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat

nejustificat, de soluționare a cererii;

- data expirării termenului

legal de soluționare a cererii, fără a depăși termenul prevăzut la alin. (2);

- data încheierii

procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor

administrative.

În conformitate cu

dispozițiile conținute în alin. (2) al aceluiași articol, pentru motive

temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi

introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an

de la data emiterii actului.

Cum deja s-a arătat, prin

întâmpinare, pârâta A.A. a ridicat excepția de tardivitate a introducerii

acțiunii, făcând referire la normele de procedură enunțate mai sus, despre care

ea a susținut că sunt aplicabile chiar dacă acțiunea ministerului se întemeiază

pe dispozițiile art. 1 alin. (6) din aceeași lege organică.

Curtea de apel a respins,

însă, această excepție de procedură, apreciind prin încheierea din 22 noiembrie

2005, că în tăcerea legii, sunt incidente normele dreptului comun în materia

prescripției dreptului la acțiune, cuprinse în Decretul nr. 167/1958.

Soluția, ca și argumentele

redate în încheierea respectivă ignoră, însă, prevederile imperative ale art.

11 din Legea nr. 554/2004, care reglementează termenele în care se introduc

acțiunile pentru anularea actelor administrative individuale și a celor cu

caracter normativ.

De asemenea, creează o

discriminare între subiecții care pot sesiza instanța de judecată cu astfel de

acțiuni, în condițiile și cu respectarea termenelor legale.

Curtea de apel a admis și

inexistența unui interes practic al distincției dintre nulitățile absolute și

nulitățile relative ale actelor juridice în dreptul administrativ, ca și

împrejurarea că sub raportul termenului de introducere a acțiunii în anulare

sau în care poate fi invocată cauza de nulitate a actului administrativ nu

există deosebire între nulitatea absolută și nulitatea relativă a actului.

Prin urmare, dreptul la

acțiune trebuia exercitat de reclamant, cu respectarea termenului prevăzut de

legea specială, adică cea a contenciosului administrativ, care este derogatorie

de la dreptul comun invocat de instanță.

Din acest punct de vedere,

se constată că acțiunea introdusă de Ministerul Justiției, la 27 septembrie

2005, pentru constatarea nulității Ordinului nr. 3397/C din 22 decembrie 2004,

este tardivă, atât în raport cu reglementarea instituită prin dispozițiile art.

11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât și în raport cu reglementarea cuprinsă

în art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data emiterii actului

administrativ individual.

O asemenea concluzie este

concordantă și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a

considerat că prin neimpunerea unui termen înăuntrul căruia să poată fi

exercitată o acțiune, se încalcă principiul securității raporturilor juridice

(cauza Brumărescu contra României).

S-a apreciat, totodată, că

posibilitatea de a „anula” fără limită de timp, cum ar fi în cazul de față,

actul administrativ individual care, intrând în circuitul civil, a produs

efecte juridice specifice altor ramuri de drept, constituie o nesocotire a

dreptului la justiție, garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Având în vedere aceste

considerente, urmează a se admite recursul declarat de pârâtă și a fi

modificată încheierea și sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii, ca

tardiv introdusă.

Văzând și dispozițiile art.

304 pct. 9 și ale art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

A.A. împotriva încheierii din 22 noiembrie 2005 și a sentinței civile nr. 246

din 3 februarie 2006, ale Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică încheierea și

sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de Ministerul

Justiției, ca tardivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 octombrie 2006.