ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3550/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 27 septembrie 2005, Ministerul Justiției a solicitat ca, în contradictoriu cu A.A., să se constate nulitatea absolută a Ordinului nr. 3397/C din 22 decembrie 2004, prin care aceasta a fost numită în funcția de notar public, cu sediul biroului notarial în circumscripția Judecătoriei Târgoviște, localitatea Târgoviște. De asemenea, a cerut instanței de judecată să se pronunțe asupra legalității actelor încheiate de pârâtă, în baza acelui ordin, precum și asupra efectelor juridice civile produse ca urmare a emiterii actului administrativ. În fine, s-a solicitat suspendarea aplicării ordinului, până la soluționarea, în mod irevocabil a acțiunii.

Reclamantul și-a motivat cererea de chemare în judecată, arătând că prin emiterea ordinului de numire în funcția de notar public a pârâtei, au fost încălcate prevederile art. 16 lit. g), art. 17 și art. 28 din Legea nr. 36/1995, dispozițiile art. 4, 5, 6 și 7 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale, aprobat prin Ordinul nr. 710/C din 5 iulie 1995, emis de Ministerul Justiției, dispozițiile art. 20 lit. c) și art. 38 lit. a) din Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici. Au fost invocate, totodată, prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin sentința civilă nr. 246 din 3 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii, ridicată în cauză de pârâta A.A.

A admis în parte acțiunea, în sensul că a constatat nulitatea Ordinului nr. 3397/C din 22 decembrie 2004, emis de Ministerul Justiției. Capetele de cerere accesorii, având ca obiect controlul de legalitate al actelor juridice încheiate de pârâtă în baza ordinului de numire în funcție și a efectelor civile produse, precum și suspendarea executării ordinului au fost respinse ca neîntemeiate. Referitor la excepția de inadmisibilitate a acțiunii, curtea de apel a reținut că art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 conține norme de procedură ce reglementează calea procedurală prin intermediul cărora pot fi supuse controlului de legalitate, la cererea autorității emitente, actele administrative ce nu mai pot fi revocate, întrucât ele au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice.

Că, acțiunea de față a fost înregistrată după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel încât, regularitatea sesizării instanței și aplicarea normelor de procedură se analizează în raport cu legea în vigoare la data cererii de chemare în judecată. În sfârșit, instanța a motivat că numai aspectele de drept substanțial privind validitatea actului administrativ dedus judecății, sunt supuse prevederilor legale existente la data emiterii lui. Împotriva sentinței, dar și a încheierii din 22 noiembrie 2005, pârâta a declarat recurs. Ea a susținut că în mod eronat prima instanță a respins excepția de tardivitate a introducerii acțiunii, invocată prin întâmpinare. Că, în raport cu data emiterii actului administrativ - 22 decembrie 2004, cu data sesizării instanței - 27 septembrie 2005 și dispozițiile imperative ale art. 11 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, acțiunea în constatarea nulității absolute a actului trebuia respinsă ca tardivă.

Critica este întemeiată. Prin dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ s-a prevăzut că cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate, se pot introduce în termen de 6 luni de la: - data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii; - data expirării termenului legal de soluționare a cererii, fără a depăși termenul prevăzut la alin. (2); - data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative. În conformitate cu dispozițiile conținute în alin. (2) al aceluiași articol, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.

Cum deja s-a arătat, prin întâmpinare, pârâta A.A. a ridicat excepția de tardivitate a introducerii acțiunii, făcând referire la normele de procedură enunțate mai sus, despre care ea a susținut că sunt aplicabile chiar dacă acțiunea ministerului se întemeiază pe dispozițiile art. 1 alin. (6) din aceeași lege organică. Curtea de apel a respins, însă, această excepție de procedură, apreciind prin încheierea din 22 noiembrie 2005, că în tăcerea legii, sunt incidente normele dreptului comun în materia prescripției dreptului la acțiune, cuprinse în Decretul nr. 167/1958. Soluția, ca și argumentele redate în încheierea respectivă ignoră, însă, prevederile imperative ale art. 11 din Legea nr. 554/2004, care reglementează termenele în care se introduc acțiunile pentru anularea actelor administrative individuale și a celor cu caracter normativ.

De asemenea, creează o discriminare între subiecții care pot sesiza instanța de judecată cu astfel de acțiuni, în condițiile și cu respectarea termenelor legale. Curtea de apel a admis și inexistența unui interes practic al distincției dintre nulitățile absolute și nulitățile relative ale actelor juridice în dreptul administrativ, ca și împrejurarea că sub raportul termenului de introducere a acțiunii în anulare sau în care poate fi invocată cauza de nulitate a actului administrativ nu există deosebire între nulitatea absolută și nulitatea relativă a actului. Prin urmare, dreptul la acțiune trebuia exercitat de reclamant, cu respectarea termenului prevăzut de legea specială, adică cea a contenciosului administrativ, care este derogatorie de la dreptul comun invocat de instanță.

Din acest punct de vedere, se constată că acțiunea introdusă de Ministerul Justiției, la 27 septembrie 2005, pentru constatarea nulității Ordinului nr. 3397/C din 22 decembrie 2004, este tardivă, atât în raport cu reglementarea instituită prin dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât și în raport cu reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data emiterii actului administrativ individual. O asemenea concluzie este concordantă și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a considerat că prin neimpunerea unui termen înăuntrul căruia să poată fi exercitată o acțiune, se încalcă principiul securității raporturilor juridice (cauza Brumărescu contra României).

S-a apreciat, totodată, că posibilitatea de a „anula” fără limită de timp, cum ar fi în cazul de față, actul administrativ individual care, intrând în circuitul civil, a produs efecte juridice specifice altor ramuri de drept, constituie o nesocotire a dreptului la justiție, garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Având în vedere aceste considerente, urmează a se admite recursul declarat de pârâtă și a fi modificată încheierea și sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii, ca tardiv introdusă. Văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.A. împotriva încheierii din 22 noiembrie 2005 și a sentinței civile nr. 246 din 3 februarie 2006, ale Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică încheierea și sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de Ministerul Justiției, ca tardivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2006.