ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3070/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la

data de 14 decembrie 2005, Ministerul Justiției a solicitat ca în

contradictoriu cu S.C. să se constate, în temeiul art. 1 alin. (6) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, nulitatea absolută a Ordinului nr.

3158/C din 25 noiembrie 2004, emis de ministrul justiției, prin care s-a dispus

atât numirea, cât și suspendarea pârâtului din funcția de notar public.

În esență, reclamantul și-a

motivat acțiunea, arătând că din înscrisurile care au stat la baza emiterii

acelui ordin, rezultă că pârâtul nu a îndeplinit nici una dintre funcțiile

limitativ prevăzute de art. 105 din Legea nr. 36/1995, a notarilor publici și a

activității notariale.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contenciosul administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 358 din 16 februarie 2006, a respins acțiunea, ca tardiv formulată.

Instanța a reținut că o

atare soluție se impune în raport cu data emiterii actului administrativ, cu

data introducerii acțiunii și cu reglementarea instituită prin dispozițiile

art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, în vigoare la data

soluționării pricinii.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, reclamantul Ministerul Justiției.

Recurentul a susținut că

prima instanță a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 1 alin. (6) și

art. 11 din Legea nr. 554/2004, prin care se consacră, cu caracter de noutate

un tip de acțiune în constatarea nulității actului administrativ emis cu

nesocotirea unor norme juridice imperative sau prohibitive, act care a produs

efecte juridice și nu mai poate fi revocat de către autoritatea publică

emitentă.

În opinia recurentului,

dispozițiile art. 11 ale legii organice, avute în vedere de instanță în

fundamentarea hotărârii, reglementează ipoteze tipice ale unei acțiuni în

contencios administrativ care se regăseau și în vechea lege, dar care nu se

aplică situației prevăzute de art. 1 alin. (6) din noul act normativ.

Cum din motivarea acțiunii

rezultă fără echivoc că au fost încălcate norme imperative prevăzute în Legea

nr. 36/1995, s-a concluzionat că acțiunea introdusă nu este tardivă, întrucât

nulitatea absolută a actului administrativ poate fi invocată oricând, pe cale

de acțiune sau pe cale de excepție.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Prin întâmpinarea depusă în

dosarul instanței de fond, pârâtul S.C. a invocat excepția de inadmisibilitate

a acțiunii.

El a susținut cu acel prilej

că date fiind dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție și cele cuprinse

în Codul civil, noua lege a contenciosului administrativ invocată de partea

adversă, nu se poate aplica unor acte administrative emise anterior datei de 6

ianuarie 2005, când această din urmă lege a intrat în vigoare.

Deși excepția ridicată era

admisibilă, curtea de apel a respins-o cu o motivare inexactă, neconvingătoare,

care ignoră principiul neretroactivității legii, precum și obligația organului

jurisdicțional de a examina legalitatea actului juridic, în raport cu normele

legale în vigoare la data emiterii lui și, respectiv, la data soluționării

litigiului.

Ori, cum deja s-a arătat,

obiectul litigiului de față vizează un act administrativ unilateral,

individual, emis de ministrul justiției la 25 noiembrie 2004, situație în care

acțiunea introdusă pentru constatarea nulității sale absolute în temeiul Legii

nr. 554/2004, la data de 14 decembrie 2005, era în adevăr, inadmisibilă.

Soluția recurată este, însă,

legală și temeinică în privința modului de rezolvare a celeilalte excepții

ridicate de pârât, și anume, tardivitatea introducerii acțiunii de către

reclamant.

Curtea de apel a reținut în

mod corect că deși se referă la acțiunea în constatarea nulității actului

administrativ nelegal ce nu mai poate fi revocat de către autoritatea publică

emitentă, dispozițiile art. 1 alin 6 din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004 trebuie aplicate și coroborate cu normele conținute în art. 11 din

același act normativ.

Cu alte cuvinte, acțiunile

autorității publice emitente întemeiate pe dispozițiile art. 1 alin. (6),

trebuie formulate, în toate cazurile, cu respectarea termenelor stabilite de

art. 11, care reprezintă regula în materia contenciosului administrativ

reglementat de legea în vigoare.

Distincția făcută între

nulitățile absolute și nulitățile relative ale actelor juridice supuse normelor

dreptului civil, nu are semnificație în sfera dreptului administrativ și

acceptarea ei ar echivala cu ignorarea unei reglementări legale speciale, cu

caracter derogatoriu de la regula generală.

Prin urmare, Înalta Curte de

Casație și Justiție apreciază că în mod judicios instanța de fond a reținut

incidența în cauză a prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și a

concluzionat în sensul că acțiunea formulată la data de 14 decembrie 2005

pentru constatarea nulității absolute a unui ordin ministerial emis la 25

noiembrie 2004, este tardivă.

O astfel de interpretare

este concordantă și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care

a considerat că prin neimpunerea unui termen înăuntrul căruia să poată fi exercitată

o acțiune, se încalcă principiul securității raporturilor juridice (cauza

Brumărescu contra României).

S-a afirmat totodată, că

posibilitatea de a „anula” fără limită de timp – cum ar fi în cazul de față –

actul administrativ individual, care intrând în circuitul civil a produs efecte

juridice specifice altor ramuri de drept, constituie o nesocotire a dreptului

la justiție, garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Având în vedere aceste

considerente, urmează a se respinge recursul declarat de Ministerul Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 358 din 16 februarie

2006 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 septembrie 2006.