ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 318/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința nr. 72 din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara - secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, având ca obiect anularea Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009, emis de pârât, acordarea despăgubirilor salariale aferente și obligarea pârâtului la plata daunelor morale, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin O.M.S. nr. 1422 din 14 iulie 2009, contestat în prezenta cauză, începând cu data de 15 iulie 2009, reclamantul a fost revocat din funcția de manager al Spitalului Clinic de Urgență „L.Ț.” Timișoara, conform prevederilor art. 183 3 lit. n) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit preambulului aceluiași ordin, măsura a fost întemeiată pe dispozițiile art. 178 alin. (2) și prevederile art. II din O.U.G. nr. 69/2009 privind modificarea și completarea Legii nr. 95/2006, și pe Anexa 1 din Raportul Comisiei de verificare din 14 iulie 2009, aprobat de conducerea Ministerului Sănătății. Prin O.U.G. nr. 69/2009, pentru modificarea și completarea Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, s-a modificat conținutul alin. (2) al art. 178 și a fost introdus un nou alin. (2 1 ), după cum urmează: (2) Managerul persoană fizică sau reprezentantul desemnat de managerul persoană juridică trebuie să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior în domeniul medical, economic, juridic sau administrativ și al unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

(2 1 ) Pentru spitalele clinice în care se desfășoară și activitate de învățământ și cercetare științifică medicală, managerul trebuie să fie cadru universitar sau medic primar și să fie absolvent al unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

Corelativ cu noile modificări a fost introdus și un nou art. 183 3 , care prevede în mod expres și limitativ cazurile în care încetează contractul de management, respectiv, contractul de administrare, unul din aceste cazuri fiind cel prevăzut la lit. n): „dacă se constată că managerul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare pentru exercitarea funcției de manager.” Față de cele arătate, în opinia instanței de fond, rezultă în mod evident că modificările legislative de mai sus, a căror urgență a fost motivată de emitentul actului, sunt de imediata aplicare, stipulând în mod explicit prin dispozițiile art. II alin. (1) că, începând cu data intrării în vigoare a ordonanței, funcția nu mai poate fi ocupată decât de managerii care îndeplinesc noile condiții, vizând inclusiv managerii în funcție prin sintagma „ocupată în prezent, potrivit legii”.

În acest context, a apreciat instanța de fond că nu poate primi susținerea reclamantului potrivit căreia se înfrânge principiul neretroactivității legii, câtă vreme faptul că noile dispoziții legale se aplică și managerilor în funcție, care îndeplineau dispozițiile legale la momentul numirii, nu înseamnă că actul normativ retroactivează. Mai consideră instanța de fond că faptul că, ulterior introducerii acțiunii, dispozițiile legale ce impuneau absolvirea studiilor superioare în anumite domenii și în baza cărora reclamantul a fost revocat din funcție, au fost abrogate în mod expres prin Legea nr. 91/2010, de aprobare a O.U.G.

nr. 69/2009, revenindu-se la reglementarea anterioară - acesta fiind și motivul pentru care s-a constatat inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate formulată de reclamant – nu constituie un motiv suficient pentru anularea ordinului contestat, dat fiind că ordinul contestat era conform legislației în vigoare de la momentul emiterii sale. În legătură cu fundamentele discriminării invocate de reclamant în acțiune, față de potențialii manageri care îndeplineau condițiile prevăzute de noua reglementare, absolvenți ai studiilor superioare în domeniile precizate de legiuitor, se mai reține că referirea pârâtei la Deciziile nr. 820 din 03 iulie 2008 și nr. 1325 din 04 decembrie 2008 ale Curții Constituționale, este pertinentă, decizii prin care s-a statuat că dispozițiile O.G.

nr. 137/2000 sunt neconstituționale, „în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii…”, iar acțiunea de față nu este o cerere potrivit dreptului comun, pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării, formulată în condițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 72 din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara - secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A.M., în temeiul art. 304 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele: Printr-o primă critică formulată susține recurentul că în mod greșit instanța de fond a apreciat asupra legalității Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009, câtă vreme acesta a fost întemeiat pe o serie de dispozițiile legale care nu puteau fi aplicate în cauză, respectiv art. 178 alin. (2) și art. 183 3 din Legea nr. 95/2006, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 69/2009. Astfel, consideră recurentul că art. 178 alin. (2 1 ) din Legea nr. 95/2006, în forma modificată și completată, se aplică doar pentru managerii persoane fizice la spitalele clinice, începând cu data apariției O.U.G.

nr. 69/2009, care participă prima data la un concurs de manager pentru spital clinic, fiind și cadru universitar, și reușesc să câștige concursul, ca apoi în termen de 30 de zile să-și dea demisia de cadru universitar pentru a îndeplini condiția de la art. 180 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, modificată și completată Printr-o altă critică susține recurentul că fiind manager în funcție, în baza contractului de management din 14 decembrie 2006, la data emiterii Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009, trebuia să respecte dispozițiile art. 180 alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 95/2006, care îl făceau incompatibil cu exercitarea oricărei activități medicale în instituția respectivă sau în afara spitalului, sub sancțiunea rezilierii de drept a contractului de manager, potrivit alin. (4) al aceluiași articol.

Prin urmare respectarea dispozițiilor art. 180 alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 95/2006 nu i-a permis să devină cadrul universitar în specialitatea sa de inginer, calitate obținută abia ulterior din 11 noiembrie 2010, pentru a îndeplini, astfel condiția impusă de art. 178 alin. (2 1 ) din același act normativ. Consideră recurentul că între momentul 18 iunie 2009, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 69/2009 și momentul 26 mai 2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 91/2010, i s-a aplicat un tratament discriminatoriu. Cum situația care a generat revocarea și a fundamentat emiterea ordinului atacat, a dispărut prin intrarea în vigoare a Legii nr. 91/2010, consideră recurentul că singura posibilitate de înlăturare a vătămării produse este anularea ordinului contestat.

3. Hotărârea instanței de recurs Înalta Curte analizând, prin prisma motivelor de recurs formulate de recurent, actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurent, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor ce urmează: Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurentul procedează la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect si detaliat în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului ci își va limita analiza la criticile care se circumscriu unor reale motive de recurs.

Astfel, în condițiile în care legalitatea unui act administrative se cenzurează în raport de prevederile legale în vigoare la data emiterii sau adoptării lui, în mod corect instanța de fond a apreciat asupra incidenței în cauză a O.U.G. nr. 69/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, indicată ca temei de drept pentru emiterea Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009, contestat în prezenta cauză. Câtă vreme recurentul la data emiterii ordinului contestat nu mai îndeplinea condițiile prevăzute în art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 69/2009, în mod corect instanța de fond a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 183 3 lit. n) din același act normative, în temeiul căruia s-a dispus încetarea contractului de management, în baza căruia recurentul exercita funcția de manager la Spitalul Clinic de Urgență L.Ț.

din Timișoara. Dat fiind faptul că prin art. 183 3 lit. n) din O.U.G. nr. 69/2009 a fost reglementată o cauză de încetare de drept a contractului de management, în situația neîndeplinirii condițiilor impuse de art. 178 alin. (2), ceea ce presupune într-o interpretare logică existența unor contracte de management în derulare, și văzând și dispozițiile art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 69/2009, în mod corect instanța de fond a apreciat că respectivul act normative este de imediată aplicare fără ca prin acest fapt să se aducă atingere principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României, așa încât în mod neîntemeiat susține recurentul că dispozițiile O.U.G.

nr. 69/2009 nu își găsesc aplicare decât în cazul contractelor de management încheiate după intrarea în vigoare a respectivului act normativ. Faptul că prin Legea nr. 91/2010 privind aprobarea O.U.G. nr. 69/2009, art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, a fost modificat într-o formă care i-ar fi permis recurentului să exercite funcția de manager, nu are relevanță sub aspectul controlului de legalitate al Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009 contestat, câtă vreme legalitatea respectivului act administrativ se cenzurează doar în raport de prevederile legale în vigoare la data emiterii lui iar o eventuală modificare sau abrogare a unei norme juridice nu poate afecta actele administrative individuale emise sau adoptate anterior intrării în vigoare a legii, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Totodată, câtă vreme recurentul a fost revocat din funcția de manager pentru neîndeplinirea condițiilor de studii, respectiv, să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior în domeniul medical, economic, juridic sau administrativ și al unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății, sunt lipsite de relevanță susținerile recurentului referitoare la respectarea dispozițiilor art. 180 alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 95/2006. Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia, recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc.

civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul A.M. împotriva sentinței civile nr. 72 din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara - secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2012.