ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5349/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta M.A.

a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății din România anularea ca nelegal a Ordinului ministrului sănătății nr. 1542/2009 prin care a fost eliberată din funcția de manager al Centrului de Sănătate B., județul Bihor, și ca urmare a acestui fapt, s-a dispus repunerea sa în funcție în calitatea de manager al Centrului de Sănătate B., județul Bihor; obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale pe perioada în care nu a îndeplinit funcția de manager al Centrului de Sănătate B., județul Bihor; obligarea pârâtului la plata unor daune morale în sumă de 1.000 euro pentru fiecare lună în care nu și-a putut îndeplini funcția de manager general și respectiv 100 RON pentru fiecare zi de întârziere pentru lipsa răspunsului la plângerea sa prealabilă, înregistrată la Ministerul Sănătății la 13 august 2009, pentru depășirea termenului legal în care avea obligația să-i comunice un răspuns, cu cheltuieli de judecată.

Prin ordinul nr. 1542 din 5 august 2009 al Ministerului Sănătății, începând cu data de 5 august 2009, reclamanta a fost eliberată din funcția de manager al Centrului de Sănătate B., județul Bihor, conform prevederilor art. 183 3 lit. n) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății cu modificările și completările ulterioare, „dacă se constată că managerul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare pentru exercitarea funcției de manager.” Cu aceeași dată, a încetat contractul de management din 14 decembrie 2006, încheiat între Ministerul Sănătății Publice și reclamantă, conform prevederilor art. 183 3 lit. n) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare.

Prin sentința civilă nr. 257/2011 din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta M.A., și în consecință a dispus anularea Ordinului nr. 1542/2009 emis de pârât și repunerea reclamantei în calitatea de manager al Centrului de Sănătate B. din județul Bihor, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a diferențelor salariale pe perioada în care nu a îndeplinit funcția de manager al Centrului de Sănătate B., a respins restul capetelor de cerere ca neîntemeiate, de asemenea a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 RON, cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit diplomei de licență aflată la dosar, reclamanta este absolventă a Facultății de Științe din cadrul Universității din P., profilul sociopsihopedagogie, specializarea psihosociologie.

De asemenea, reclamanta a mai depus la dosar o diplomă din care rezultă că a absolvit masteratul în Medicină Socială și Management Sanitar în anul 2007. Interpretând textul art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 69/2009, rezultă că managerul trebuie să îndeplinească două condiții, respectiv: să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior în domeniul medical, economic, juridic sau administrativ și să fie absolvent al unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății. În ceea ce privește prima condiție, potrivit art. 15 alin. (5) din Legea învățământului nr. 84/1995, sistemul național de învățământ cuprinde următoarele niveluri, printre care la lit. e) este cuprins învățământ superior, format din învățământul universitar și învățământul postuniversitar.

În speță, reclamanta este absolventă a unei instituții de învățământ superior în sensul reglementat de ordonanță, atâta vreme cât a absolvit masteratul în Medicină Socială și Management Sanitar în anul 2007, f iind posesoarea unei diplome universitare într-o specializare de frontieră între domeniul medical și cel economic, managementul sanitar public, exact specializarea aferentă activității desfășurate conform contractului de management din 14 decembrie 2005, încheiat cu Ministerul Sănătății Publice. De altfel, reclamanta este licențiată în psiho-sociologie cu studii superioare de lungă durată (4 ani), un domeniu învecinat științelor medicale. În ceea ce privește cea de-a doua condiție, ea rezultă din concluziile comisiilor numite prin Ordinul nr. 790/2009, reclamanta urmând cursuri de management sanitar în cadrul Școlii Naționale de sănătate Publică și Management Sanitar și alte cursuri.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a îndeplini funcția de manager după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 69/2009. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs atât pârâtul Ministerul Sănătății, cât și reclamanta M.A. Pârâtul Ministerul Sănătății a criticat hotărârea atacată pentru aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor O.U.G. nr. 69/2009 referitoare la modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prevederi ce au ca obiect condițiile ce trebuie întrunite de persoana care ocupă funcția de manager sau manager interimar al unui spital.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că reclamanta, ca absolventă a unei instituții de învățământ superior în domeniul psihologic-sociologie, nu îndeplinește una din condițiile prevăzute de Legea nr. 95/2006 pentru ocuparea funcției de manager, de a fi absolvit o instituție de învățământ superior din domeniul medical, economic, juridic sau administrativ. Recurenta M.A., la rândul său, a cerut admiterea recursului său și modificarea parțială a sentinței atacate în sensul admiterii și a capătului de cerere privind acordarea unor daune materiale și morale. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivul de recurs invocat de Ministerul Sănătății, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul Ministerului Sănătății este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Astfel, în conformitate cu prevederile art. 183 3 lit. n) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare contractul de management și, respectiv, contractul de administrare încetează „dacă se constată că managerul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare pentru exercitarea funcției de manager.” Prin O.U.G.

nr. 69/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății s-a modificat art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 astfel: „Managerul persoană fizică sau reprezentantul desemnat de managerul persoană juridică trebuie să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior în domeniul medical, economic, juridic sau administrativ și al unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății.” O.U.G. nr. 69/2009 prevede la art. 11 următoarele: „(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcția de manager sau manager interimar al spitalului, ocupată în prezent conform legii, poate fi exercitată numai de persoana fizică sau reprezentantul desemnat de managerul persoană juridică, care îndeplinește dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență.

În termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ministrul sănătății numește prin ordin comisii în vederea analizării și verificării îndeplinirii de către manageri și manageri interimari a dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență. Comisiile prevăzute la alin. (2) vor întocmi în termen de 30 de zile de la numire un raport privind îndeplinirea sau neîndeplinirea de către manageri și manageri interimari de spital a dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență.” Având în vedere dispozițiile legale invocate rezultă ca managerul trebuie să îndeplinească 2 condiții cumulative: - să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior în domeniul medical, economic, juridic sau administrativ; - să fie absolvent al unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

Reclamanta, așa cum și susține este absolventă a unei instituții de învățământ superior în domeniul psihologie-sociologie, specialitate care nu se încadrează în niciuna din cele 4 categorii prevăzute de Legea nr. 95/2006, și anume medical, economic, juridic sau administrativ. Instanța reține cu privire la acest aspect faptul că „reclamanta este licențiată în psiho-sociologie cu studii superioare de lungă durată (4 ani), un domeniu învecinat științelor medicale.” Ori, legiuitorul cerea la momentul emiterii ordinului ca managerul „să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior în domeniul medical, economic, juridic sau administrativ” și nu al unui domeniu „învecinat” cu acestea. Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. proc.

civ. recursul urmează a fi admis, dispunându-se modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată. Pentru considerentele care au condus la admiterea recursului Ministerul Sănătății și la respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei, recursul reclamantei privitor la acordarea unor despăgubiri pentru eliberarea sa din funcția de manager urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A. împotriva sentinței nr. 257/2011 din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2012.