ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2711/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2476 din 29 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta L.A.D., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor; A anulat Ordinul nr. 69562 din 23 aprilie 2009 emis de pârâtă și a dispus reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută anterior emiterii ordinului; A obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor bănești constând în diferența dintre drepturile aferente funcției publice deținute anterior emiterii ordinului și drepturile aferente funcției publice deținute ulterior emiterii ordinului, de la 23 mai 2009 până la reintegrarea efectivă; A respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării ordinului; A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Ordinul nr. 69562 din 23 aprilie 2005 emis de Președintele A.N.S.V.S.A. s-a dispus, începând cu data de 23 aprilie 2009, încetarea raportului de serviciu al reclamantei prin eliberarea din funcția publică, din motive neimputabile, conform prevederilor legale, acordându-i-se un termen de preaviz de 30 de zile calendaristice. Temeiul juridic al emiterii acestui ordin îl reprezintă dispozițiile art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, în baza cărora a fost desființată funcția publică deținută de reclamantă și anume funcția de director executiv adjunct al D.S.V.S.A.

Ialomița, fiind înființată funcția publică de director coordonator adjunct pentru ocuparea căreia urma să se organizeze evaluarea cunoștințelor și abilităților manageriale. Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, apreciindu-se că aceste dispoziții legale afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice. O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată expres prin art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009 care a preluat în integritate și cu modificări nesemnificative conținutul O.U.G.

nr. 37/2009, iar prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că sunt neconstituționale disp. art. III, art. 4, art. 5, art. 7 și anexa 1 din O.U.G. nr. 105/2009. În acest context, Curtea a reținut că actul administrativ prin care reclamanta a fost eliberată din funcția publică de conducere este lipsit de fundament legal, actul normativ în temeiul căruia a fost emis fiind declarat neconstituțional. Curtea a avut în vedere, de asemenea, și dispozițiile art. 3 lit. f) din Legea 188/1999 care stabilesc că unul dintre principiile care stau la baza exercitării funcției publice este stabilitatea în exercitarea funcției publice, or acest principiu a fost încălcat în cauză.

Susținerea pârâtei, în sensul că ordinul a avut temei legal și a produs efecte juridice valabile, a fost înlăturată, Curtea apreciind că ar fi lipsit de finalitate controlul de constituționalitate exercitat asupra actului normativ în baza căruia a fost emis ordinul, control care are atât scopul înlăturării prevederilor legale contrare Constituției, cât și scopul de a asigura protecția drepturilor persoanelor vizate de prevederile respective. În ceea ce privește cererea de reintegrare în funcția publică deținută anterior precum și plata de către autoritatea publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, Curtea a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 106 din Legea 188/1999.

Cererea de suspendare a executării ordinului a fost respinsă ca neîntemeiată, Curtea reținând că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004 și anume, cazul bine justificat și paguba iminentă. Față de considerentele expuse cu privire la temeinicia cererii de anulare a ordinului, Curtea a constatat că este îndeplinită în cauză doar condiția referitoare la existența unui caz bine justificat. Nu este însă îndeplinită condiția privind producerea unei pagube iminente, deoarece prejudicial invocat de reclamantă nu se circumscrie naturii prejudiciului la care se referă textul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea 554/2004, existând posibilitatea recuperării acestuia ca urmare a anulării ordinului și reintegrării în funcția deținută anterior, prejudiciu nefiind imposibil sau foarte greu de recuperat în situația în care nu se dispune suspendarea executării.

Relevantă sub aspectul netemeiniciei cererii de suspendare a executării este și împrejurarea că decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009 prin care s-a constatat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 a fost publicată în M. Of. la data de 06 noiembrie 2009, iar reclamanta, deși a considerat că emiterea ordinului contestat o prejudiciază din punct de vedere material, a sesizat instanța cu prezenta acțiune prin care solicită anularea și suspendarea executării acestuia, abia la data de 25 octombrie 2010, după aproximativ un an de la publicarea deciziei. În temeiul dispozițiile art. 276 C.pr.civ., Curtea a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, criticând hotărârea pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte: 1. Ordinul nr. 69562 din 23 aprilie 2009 a fost emis în aplicarea dispozițiilor legale în acel moment, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, instituția publică neavând un drept de opțiune astfel încât desființarea funcției s-a produs „ope legis”, cu consecința încetării raporturilor de serviciu al reclamantei, ordinul contestat fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acel moment. 2. Reglementările constituționale și legale prevăd expres efectul ex nunc al deciziilor Curții Constituționale în art. 147 alin. (8) din Constituție și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Recurenta a mai susținut că ordinul contestat a fost legal emis raportat la cadrul normativ în vigoare la momentul emiterii sale și că soluția instanței de fond este echivalentă cu retroactivarea, nepermisă, a efectelor deciziei Curții Constituționale. Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor formulate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Prin Ordinul nr. 69562 din 23 aprilie 2009, emis de către Președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantei-intimate prin eliberarea acesteia din funcția publică de director executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în temeiul art. 3 din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, pronunțându-se și asupra constituționalității ordonanței în cauză, lovită de un viciu de neconstituționalitate pentur faptul că a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului”.

Deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, normă astfel devenită inexistentă, decizia Curții Constituționale fiind definitivă și obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituțional își pierde eficiența. Ca urmare a acestei decizii, actul administrativ emis în baza textului normativ declarat neconstituțional devine lipsit de orice fundament legal. Înalta Curte reține că desființarea postului deținut de intimată în urma aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 este lipsită de efecte juridice din moment ce ordonanța a fost declarată neconstituțională, astfel că se revine la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale.

În aceste condiții, eliberarea intimatei dintr-o funcție publică în alte situații decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999, așa cum este cazul în speță, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 și 20 din Constituția României.

Acceptarea argumentului potrivit căruia ordinul contestat își păstrează validitatea pentru că ordonanța de urgență era în vigoare la data emiterii sale ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale. Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 274 alin. (1) va obliga recurenta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la plata sumei de 1.984 lei către intimata L.A.D., cu titlu de cheltuieli de judecată, potrivit înscrisurilor depuse în dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva Sentinței nr. 2476 din 29 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 1.984 lei către intimata L.A.D., cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2012.