ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2711/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 2476 din 29 martie 2011, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanta L.A.D., în contradictoriu cu pârâta

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor;

A anulat Ordinul nr. 69562 din 23

aprilie 2009 emis de pârâtă și a dispus reintegrarea reclamantei în funcția

publică deținută anterior emiterii ordinului;

A obligat pârâta la plata către

reclamantă a drepturilor bănești constând în diferența dintre drepturile

aferente funcției publice deținute anterior emiterii ordinului și drepturile

aferente funcției publice deținute ulterior emiterii ordinului, de la 23 mai 2009

până la reintegrarea efectivă;

A respins, ca neîntemeiată, cererea

de suspendare a executării ordinului;

A obligat pârâta la plata către

reclamantă a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Ordinul nr. 69562 din 23

aprilie 2005 emis de Președintele A.N.S.V.S.A. s-a dispus, începând cu data de

23 aprilie 2009, încetarea raportului de serviciu al reclamantei prin

eliberarea din funcția publică, din motive neimputabile, conform prevederilor

legale, acordându-i-se un termen de preaviz de 30 de zile calendaristice.

Temeiul juridic al emiterii acestui

ordin îl reprezintă dispozițiile art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, în

baza cărora a fost desființată funcția publică deținută de reclamantă și anume

funcția de director executiv adjunct al D.S.V.S.A. Ialomița, fiind înființată

funcția publică de director coordonator adjunct pentru ocuparea căreia urma să

se organizeze evaluarea cunoștințelor și abilităților manageriale.

Prin decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea legii

pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a

activității administrației publice, apreciindu-se că aceste dispoziții legale

afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera

serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată

expres prin art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009 care a preluat în

integritate și cu modificări nesemnificative conținutul O.U.G. nr. 37/2009, iar

prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009, Curtea Constituțională a constatat

că sunt neconstituționale disp. art. III, art. 4, art. 5, art. 7 și anexa 1 din

O.U.G. nr. 105/2009.

În acest context, Curtea a reținut

că actul administrativ prin care reclamanta a fost eliberată din funcția

publică de conducere este lipsit de fundament legal, actul normativ în temeiul

căruia a fost emis fiind declarat neconstituțional.

Curtea a avut în vedere, de

asemenea, și dispozițiile art. 3 lit. f) din Legea 188/1999 care stabilesc că

unul dintre principiile care stau la baza exercitării funcției publice este

stabilitatea în exercitarea funcției publice, or acest principiu a fost

încălcat în cauză.

Susținerea pârâtei, în sensul că

ordinul a avut temei legal și a produs efecte juridice valabile, a fost

înlăturată, Curtea apreciind că ar fi lipsit de finalitate controlul de

constituționalitate exercitat asupra actului normativ în baza căruia a fost

emis ordinul, control care are atât scopul înlăturării prevederilor legale

contrare Constituției, cât și scopul de a asigura protecția drepturilor

persoanelor vizate de prevederile respective.

În ceea ce privește cererea de

reintegrare în funcția publică deținută anterior precum și plata de către

autoritatea publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale

cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care

ar fi beneficiat reclamanta, Curtea a reținut că sunt incidente dispozițiile art.

106 din Legea 188/1999.

Cererea de suspendare a executării

ordinului a fost respinsă ca neîntemeiată, Curtea reținând că nu sunt

îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea

554/2004 și anume, cazul bine justificat și paguba iminentă.

Față de considerentele expuse cu

privire la temeinicia cererii de anulare a ordinului, Curtea a constatat că

este îndeplinită în cauză doar condiția referitoare la existența unui caz bine

justificat.

Nu este însă îndeplinită condiția

privind producerea unei pagube iminente, deoarece prejudicial invocat de

reclamantă nu se circumscrie naturii prejudiciului la care se referă textul art.

2 alin. (1) lit. ș) din Legea 554/2004, existând posibilitatea recuperării

acestuia ca urmare a anulării ordinului și reintegrării în funcția deținută

anterior, prejudiciu nefiind imposibil sau foarte greu de recuperat în situația

în care nu se dispune suspendarea executării.

Relevantă sub aspectul netemeiniciei

cererii de suspendare a executării este și împrejurarea că decizia Curții

Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009 prin care s-a constatat

neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 a fost publicată în M. Of. la data de

06 noiembrie 2009, iar reclamanta, deși a considerat că emiterea ordinului

contestat o prejudiciază din punct de vedere material, a sesizat instanța cu

prezenta acțiune prin care solicită anularea și suspendarea executării

acestuia, abia la data de 25 octombrie 2010, după aproximativ un an de la

publicarea deciziei.

În temeiul dispozițiile art. 276

C.pr.civ., Curtea a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.500

lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor, criticând hotărârea pentru nelegalitate, în temeiul art.

304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:

a fost emis în aplicarea dispozițiilor legale în acel moment, respectiv O.U.G. nr.

37/2009, instituția publică neavând un drept de opțiune astfel încât

desființarea funcției s-a produs „ope legis”, cu consecința încetării

raporturilor de serviciu al reclamantei, ordinul contestat fiind emis cu respectarea

dispozițiilor legale în vigoare la acel moment.

legale prevăd expres efectul ex nunc al deciziilor Curții Constituționale în art.

147 alin. (8) din Constituție și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Recurenta a mai susținut că ordinul

contestat a fost legal emis raportat la cadrul normativ în vigoare la momentul

emiterii sale și că soluția instanței de fond este echivalentă cu

retroactivarea, nepermisă, a efectelor deciziei Curții Constituționale.

Examinând cauza în raport de actele

și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de recurent și a

apărărilor formulate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prin Ordinul nr. 69562 din 23

aprilie 2009, emis de către Președintele Autorității Naționale Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor s-a dispus încetarea raportului de

serviciu al reclamantei-intimate prin eliberarea acesteia din funcția publică

de director executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru

Siguranța Alimentelor Ialomița, în temeiul art. 3 din O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Prin Decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate

conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea

O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, pronunțându-se și asupra

constituționalității ordonanței în cauză, lovită de un viciu de

neconstituționalitate pentur faptul că a fost adoptată de Guvern cu încălcarea

dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele

de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului”.

Deciziile Curții Constituționale

privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată

aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale, a

eliminării acesteia din sistemul normativ, normă astfel devenită inexistentă,

decizia Curții Constituționale fiind definitivă și obligatorie, cu efecte erga

omnes, iar textul neconstituțional își pierde eficiența.

Ca urmare a acestei decizii, actul

administrativ emis în baza textului normativ declarat neconstituțional devine

lipsit de orice fundament legal.

Înalta Curte reține că desființarea

postului deținut de intimată în urma aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009

este lipsită de efecte juridice din moment ce ordonanța a fost declarată neconstituțională,

astfel că se revine la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/1999,

care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure

stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale.

În aceste condiții, eliberarea

intimatei dintr-o funcție publică în alte situații decât cele reglementate în

Legea nr. 188/1999, așa cum este cazul în speță, reprezintă un act nelegal, de

natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se

circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și alte tratate

internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată

să o asigure potrivit art. 11 și 20 din Constituția României.

Acceptarea argumentului potrivit

căruia ordinul contestat își păstrează validitatea pentru că ordonanța de

urgență era în vigoare la data emiterii sale ar lipsi de finalitate controlul

de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ

prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția

efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor

declarate neconstituționale.

Pentru toate aceste considerente, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, iar în baza art. 274 alin. (1) va obliga recurenta

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la

plata sumei de 1.984 lei către intimata L.A.D., cu titlu de cheltuieli de

judecată, potrivit înscrisurilor depuse în dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

împotriva Sentinței nr. 2476 din 29 martie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 1.984

lei către intimata L.A.D., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 mai 2012.