ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5145/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5145/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal la data de 26 aprilie 2011, reclamanta F.T. în contradictoriu cu
pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța
Alimentelor, a solicitat completarea sentinței civile nr. 1861 din 9 martie 2011
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, în cauza ce formează obiectul Dosarului nr.
3147/2/2010.
În motivarea cererii de
completare a hotărârii, reclamanta a arătat că fată de obiectul cererii cu care
a înțeles să învestească instanța de contencios administrativ, prin hotărârea pronunțată,
Curtea a anulat ordinul din 23 aprilie 2009, însă a omis să se pronunțe cu privire
la reintegrarea sa în funcția deținută anterior emiterii ordinului și la plata drepturilor
salariale cuvenite începând cu data de 23 aprilie 2009.
Prin întâmpinarea formulată
în cauză, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Hotărârea instanței
de fond
Prin sentința civilă
nr. 1861 din 9 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 3147/2/2010, a fost admisă în
parte acțiunea formulată de reclamanta F.T. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea
Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a fost admisă excepția
inadmisibilității invocată de pârâtă, cu consecința respingerii capetelor de cerere
având ca obiect anularea ordinului din 23 mai 2009, a ordinului din 18
februarie 2010 și a ordinului din 7 mai 2010, ca inadmisibile, a fost anulat ordinul
din 23 aprilie 2009 emis de pârâtă și s-a dispus suspendarea executării ordinului
din 23 aprilie 2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, luându-se
act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 4585
din 29 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal, a admis în parte cererea reclamantei F.T., formulată în contradictoriu
cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
și a obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite începând
cu data de 23 aprilie 2009.
A respins cererea de completare
a hotărârii în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect reintegrarea reclamantei
în funcția publică deținută anterior emiterii ordinului din 23 aprilie 2009, ca
neîntemeiată.
Motivele de fapt și
de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond
Conform art. 281
2
alin. (1) din C. proc. civ., „Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe
asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe
sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se
poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul
hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”.
Dispozițiile legale citate
se referă, așadar, exclusiv la omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui
capăt de cerere, principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.
În speță, prin cererea
înregistrată pe rolul instanței la data de 9 aprilie 2010, astfel cum a fost completată
la 18 noiembrie 2010, reclamanta a solicitat anularea ordinelor din 23 aprilie 2009,
din 23 mai 2009, 18 februarie 2010 și din 7 mai 2010 emise de pârâtă, cu consecința
reintegrării în funcția deținută anterior, respectiv de Director Executiv Adjunct
la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița și cu plata
drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 23 aprilie 2009, precum și suspendarea
executării ordinului din 23 aprilie 2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă
a a cauzei.
Prin sentința civilă
nr. 1861 din 9 martie 2011, instanța a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere
având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite începând
cu data de 23 aprilie 2009.
Curtea a reținut că punerea
în aplicare a O.U.G. nr. 37/2009 și încetarea raporturilor de serviciu prin eliberarea
din funcția publică a reclamantei din motive neimputabile, a produs efecte vătămătoare
asupra carierei acesteia, efecte ce se impun a fi înlăturate prin repararea pagubei
cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 106 din Legea
nr. 188/1999.
Prin urmare, ca efect
al anulării ordinului din 23 aprilie 2009, s-a dispus obligarea pârâtei la plata
către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 23
aprilie 2009.
Pentru aceste motive,
Curtea a dispus completarea hotărârii în privința capătului de cerere analizat și
a obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite începând
cu data de 23 aprilie 2009.
În ceea ce privește capătul
de cerere având ca obiect reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută anterior
emiterii ordinului din 23 aprilie 2009, s-a reținut ca pretinsa omisiune invocată
de reclamantă nu poate fi valorificată în procedura prevăzută de art. 281
2
alin. (1) din C. proc. civ., din moment ce instanța s-a pronunțat asupra acestui
capăt de cerere.
Astfel, în considerentele
sentinței s-a menționat că în baza art. 109 raportat la art. 106 din Legea nr. 188/1999,
art. 9 alin. (5) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite în
parte acțiunea, va anula ordinul din 23 aprilie 2009 emis de pârâtă și va dispune
reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută anterior emiterii ordinului
contestat.
Recursul declarat de
Autoritatea Naționala Sanitara Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor împotriva
sentinței nr. 4585 din 29 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal
Motivele de recurs sunt
întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Recurenta consideră că
soluția de completare a sentinței civile nr. 1861 din 9 martie 2011, în sensul obligării
sale la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite începând cu data
de 23 aprilie 2009 este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și interpretarea
greșită a legii.
Se arată că în perioada
23 aprilie 2009–23 mai 2009, reclamanta s-a aflat în preaviz, perioadă în care aceasta
a avut aceleași drepturi și obligații, fiind salarizată cu salariul corespunzător
funcției publice de conducere de director executiv adjunct al Autoritatea
Naționala Sanitara Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița.
Se mai arată că în perioada
7 mai 2010–22 aprilie 2011, reclamanta a exercitat cu caracter temporar funcția
publică vacantă de director executiv adjunct economic al Autoritatea Naționala
Sanitara Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița și a fost salarizată
cu salariul corespunzător acestei funcții, astfel că nici pentru această perioadă
reclamanta nu mai poate primi plata drepturilor bănești.
În ceea ce privește perioada
cuprinsă între data de 23 mai 2009 și 7 mai 2010, reclamanta a îndeplinit o funcție
publică de execuție și, în consecință, ar fi avut dreptul numai la plata diferenței
de drepturi salariale.
Apărările formulate
de intimata-reclamantă F.T.
Prin întâmpinare, intimata
solicită respingerea recursului ca nefondat, deoarece în procedura de calculare
a drepturilor salariale cuvenite, recurenta va avea în vedere sumele pe care trebuie
să le primească în raport de salarizarea funcției publice de director executiv adjunct
și salarizarea primită efectiv pentru funcția contractuală.
II. Considerentele Înaltei
Curți, instanța competentă să soluționeze calea de atac exercitată
Recursul este fondat
pentru argumentele ce vor fi dezvoltate în continuare
1.1. Prin hotărârea recurată,
instanța de fond a obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale
cuvenite începând cu data de 23 aprilie 2009.
Hotărârea instanței de
fond este criticabilă sub acest aspect, deoarece pe de o parte, nu a ținut seama
de faptul că reclamanta s-a aflat în perioada de preaviz de la 23 aprilie 2009 până
la 23 mai 2009 și, pe de altă parte, nu a statuat un termen limită până la care
autoritatea are obligația să plătească drepturile salariale cuvenite.
1.2. Verificând actele
dosarului, rezultă că termenul de început al obligării recurentei la plata drepturilor
salariale este 23 mai 2009, data încetării preavizului.
Termenul la care această
obligație încetează este 5 noiembrie 2010, când s-a dispus prin ordinul din 5
noiembrie 2010 ca reclamanta să exercite cu titlu temporar funcției publice vacante
de director executiv adjunct, perioadă prelungită prin ordinul din 3 ianuarie 2011.
Ulterior, reclamanta a fost reintegrată în funcția de conducere prin ordinul din
22 aprilie 2011.
1.3. Din actele dosarului
mai rezultă că reclamanta a mai exercitat aceeași funcție de conducere și în alte
perioade ale intervalului sus arătat, respectiv 23 mai 2009–5 noiembrie 2010.
Revine astfel recurentei
obligația de a calcula care este cuantumul diferenței de drepturi salariale cuvenite
reclamantei pentru perioada specificată, neexistând la dosar un calcul al acestor
drepturi.
Față de acestea, în
drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) din C. proc. civ. coroborat
cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a
se admite recursul și a se modifica sentința recurată în sensul că se admite în
parte cererea pentru plata diferenței drepturilor salariale de la data de 23
mai 2009 până la 5 noiembrie 2010.
Urmează a se menține celelalte
dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva
Sentinței nr. 4585 din 29 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată
în sensul că admite în parte cererea pentru plata diferenței drepturilor salariale
de la data de 23 mai 2009 și până la 5 noiembrie 2010.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie
2011.