ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1321/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios, administrativ și fiscal, reclamantele V.E., B.V.L.R.E. au solicitat în contradictoriu cu Guvernul României, anularea parțială a H.G. nr. 420 din 10 aprilie 2003, respectiv în ceea ce privește imobilele la a căror restituire sunt îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001. Ulterior, au solicitat și anularea parțială a Protocolului de predare-primire încheiat în temeiul H.G. nr. 420/2003 între R. SA – Filiala SC C. SA și C.J. Brașov. Prin întâmpinări au fost invocate mai multe excepții. Curtea de Apel București, secția contencios, administrativ și fiscal, prin sentința nr. 672 din 7 aprilie 2004, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, tardivității, lipsei calității procesuale active a reclamantelor și a lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC C.I.P.

SA și C.J. Brașov. Prin aceeași sentință a fost admisă acțiunea formulată și a fost anulată parțial H.G. nr. 420/2003 și Protocolul de predare-primire încheiat în baza hotărârii între SC R. SA Filiala C. SA și C.J. Brașov, respectiv partea care primește imobilele ce au aparținut autorului reclamantelor. Recursurile declarate de Guvernul României, SC C.I.P. SA Brașov și C.J. Brașov au fost admise prin decizia nr. 4402 din 13 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios, administrativ și fiscal, s-a dispus casarea sentinței atacate cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță. În motivarea deciziei s-a arătat că instanța de fond a respins, în mod corect, excepțiile invocate dar, pe fond, cauza a fost trimisă spre rejudecare.

Pentru a motiva această decizie s-a reținut că cererea reclamantelor trebuie analizată pornind de la dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, chiar dacă acestea au făcut referire și la dispozițiile Legii nr. 10/2001. Instanța de fond a făcut referiri exprese și repetate la Legea nr. 10/2001 și chiar dacă reclamantele au formulat notificări în baza acestei legi, trebuie să se verifice îndeplinirea prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, pentru că în cauză se contestă un act administrativ. S-a considerat că instanța de fond deși a dispus administrarea unor probe a renunțat la ele, iar reclamantele nu au făcut o precizare exactă a bunurilor vizate și o circumscriere în ce constă dreptul lor vătămat prin actul administrativ atacat pentru a alege calea contenciosului administrativ în condițiile în care este în curs de soluționare cererea de restituire a bunurilor confiscate potrivit Legii nr. 10/2001.

După casare, cauza a fost înregistrată sub nr. 24405/1/2004, iar prin sentința civilă nr. 3628 din 13 decembrie 2006 – Curtea de Apel București , secția contencios, administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantelor, a fost anulată H.G. nr. 420/2004 și Protocolul de predare-primire încheiat între SC R. SA Filiala C. SA și C.J. Brașov, în partea care primește imobilele ce au aparținut autorului reclamantelor, prevăzute în lista mijloacelor fixe aferente Parcului Industrial. În considerentele sentinței s-a reținut faptul că reclamantele sunt moștenitoarele numitului V.D. iar la masa succesorală a acestuia se află și eventualele drepturi ce se nasc din revendicarea bunurilor și imobilelor trecute abuziv în patrimoniul statului.

Acestea, în calitate de moștenitoare, au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 către Primăria Municipiului Brașov, Roman București, R. C. Brașov și SC O.A. SA. Prin H.G. nr. 420/2003, o parte din patrimoniul C., a fost transmisă fără plată, din patrimoniul acestora în domeniul privat al C.J. Brașov, în vederea constituirii unui parc industrial, iar în temeiul ei a fost încheiat un protocol de predare-primire către noul deținător. Au fost indicate prevederile art. 1, 2, 3, 4 alin. (2) și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 dar și obligațiile stabilite în sarcina unităților deținătoare de bunuri preluate abuziv, așa cum rezultă din art. 23 alin. (1), art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar în cauză bunurile imobile ce au fost vizate de H.G.

nr. 420/2003 nu au făcut obiectul deciziei din 19 martie 2001 emisă de SC C. SA și astfel este dovedit interesul legitim al reclamantelor de a beneficia de restituirea în natură. S-a considerat că actul administrativ atacat este de natură să vatăme interesul legitim al reclamantelor, în sensul că, bunurile să nu fie restituite în natură și contravin spiritului Legii nr. 10/2001, a Legii nr. 247/2005 cât și dispozițiilor constituționale privind garantarea dreptului de proprietate, astfel că s-a dispus anularea H.G. nr. 420/2003. Prin prorogare de competență, în raport de caracterul accesoriu al Protocolului de predare-primire, în raport de H.G. nr. 420/2003, a fost și acesta anulat. Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de Guvernul României, SC C.I.P.

SA și C.J. Brașov. În recursul Guvernului României este criticată soluția instanței de fond pentru că a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 1 și 5 din Legea nr. 29/1990 pentru că reclamantele nu sunt titularele unui drept subiectiv material, real ci a unui drept procedural – dreptul de a se soluționa cererea de restituire a imobilelor în discuție și nici nu au dovedit un interes, pentru că prin emiterea actului administrativ contestat nu au fost afectate drepturile și interesele reclamantelor care le pot valorifica pe calea Legii nr. 10/2001. Se arată, în motivele de recurs, că nu s-au depus suficiente probe privind individualizarea bunurilor pentru că imobilele prevăzute la pozițiile 4, 5 și 7 nu au aparținut în întregime autorului, iar acele imobile sunt încorporate într-un ansamblu de clădiri industriale, modernizate, modificate de-a lungul anilor.

Au fost invocate și prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990 privind neîndeplinirea procedurii prealabile și de termenul de 30 de zile pentru a se adresa instanței de contencios administrativ, termen de prescripție. În recursul declarat de SC C. SA Brașov sunt semnalate, mai întâi, o serie de erori materiale strecurate în considerentele sentinței atacate iar, apoi, s-au făcut referiri la probatoriul administrat care dovedește tardivitatea și inadmisibilitatea acțiunii. Pe fond, se arată că nu s-a stabilit, de către instanța de fond, identitatea fizică, materială între imobilele revendicate și cele existente, pentru că cele existente sunt clădiri edificate între anii 1960 – 1980, iar cele vechi au fost înglobate sau reconstruite.

Recursul declarat de C.J. Brașov consideră că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru că a fost justificat un interes care nu există, pentru că interesul nu poate fi actual dacă este condiționat de realizarea unei condiții suspensive, iar anticiparea modului în care va fi soluționată notificarea este un eveniment viitor și nesigur. Și dreptul subiectiv, pentru a se bucura de protecție judiciară, trebuie să fie recunoscut și ocrotit de lege, să fie actual, adică să existe în momentul promovării acțiunii, dar în cauză dreptul nu este actual dacă estre condiționat de realizarea unei condiții suspensive. În privința probatorului administrat în cauză, se consideră că expertiza extrajudiciară, pe care se bazează soluția instanței de fond, nu corespunde situației actuale, iar imobilele pentru care s-a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, nu pot fi identificate în materialitatea lor pentru că au fost edificate în perioada 1960 -1980.

S-a solicitat, de către toți recurenții, admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantelor, iar în drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 C. proc. civ. După examinarea motivelor de recurs invocate de recurenți, după analiza dispozițiilor legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., recursurile declarate vor fi admise dar pentru următoarele considerente: Reclamantele au solicitat anularea, în parte, a H.G. nr. 420/2003 prin care suprafața de teren de 1.87 ha aferent parcului industrial situat în Brașov, str. Z., proprietatea privată a statului a fost transmis, fără plată, în domeniul privat al județului Brașov pentru că între aceste imobile sunt și unele care au aparținut autorului lor, D.V., naționalizate în 1948 și pentru care s-a formulat notificare în conformitate cu Legea nr. 10/2001.

Cererea de chemare în judecată, fiind formulată în luna noiembrie 2003, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 29/1990, având în vedere că se solicită anularea unui act administrativ. Mai întâi, se observă că excepțiile invocate de recurenți nu mai pot fi analizate deoarece prin decizia din 13 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost soluționată irevocabil problema excepțiilor când s-a apreciat că excepțiile invocate au fost respinse corect de prima instanță. În conformitate cu prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, astfel că fiind soluționată problema excepțiilor în mod irevocabil, nu puteau fi analizate de instanța de fond după casare dar nici în prezentul recurs.

Însă, sub aspectul modului în care instanța, după casare, a analizat cererea de chemare în judecată, se constată că nu au fost respectate dispozițiile date de instanța de recurs, când s-a precizat că întemeierea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu este relevantă sub aspectul contenciosului administrativ ci trebuie analizată sub aspectul art. 1 din Legea nr. 29/1990. Instanța de fond a motivat sentința pe baza prevederilor Legii nr. 10/2001, iar dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 abia au fost amintite. Art. 1 din Legea nr. 29/1990 prevedea că orice persoană fizică sau juridică dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea se putea adresa instanței de contencios administrativ.

Chiar dacă textul nu o prevede expres, s-a recunoscut că persoana vătămată se putea adresa instanței de contencios administrativ și când dovedea numai un interes care să-i fost vătămat de către o autoritate publică. Pentru că cererea reclamantelor a fost formulată în fața instanței de contencios administrativ ar fi trebuit verificate dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv de Legea nr. 29/1990, așa cum s-a și stabilit de instanța de casare. Nu se poate spune, fapt recunoscut de altfel chiar de reclamantele – intimate, că acestea au un drept recunoscut de lege pentru a formula această cerere de chemare în judecată pentru că acestea au formulat notificări, în baza Legii nr. 10/2001, pentru a li se restitui bunuri preluate abuziv autorului lor.

Prin urmare, trebuie analizat, în ce măsură reclamantele au dovedit un interes pentru a obține anularea actului administrativ contestat. Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că reclamantelor, în urma notificărilor adresate în baza Legii nr. 10/2001, le-a fost emisă o decizie de restituire pe care a contestat-o în fața instanței competente. Acestea susțin că interesul lor în anularea actului administrativ decurge din aceea că prin trecerea bunurilor din proprietatea privată a statului în domeniul privat al județului Brașov nu le-ar mai putea fi restituite aceste bunuri în natură însă, din sentința civilă nr. 396/S din 6 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Brașov rezultă că s-a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 45 din 19 martie 2004 prin care SC C. SA Brașov a dispus restituirea în natură a unor construcții, a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent prin despăgubiri bănești și prin acordare de alte imobile.

Reclamantele au fost nemulțumite numai de cuantumul despăgubirilor acordate, dar nu pentru a le fi restituite în natură și alte bunuri care ar face obiectul H.G. nr. 420/2003, ulterior, precizând și restituirea acestor bunuri în natură. Cu toate acestea reclamantele susțin că bunurile imobile ce au făcut obiectul H.G. nr. 420/2003 nu au fost cuprinse în Decizia nr. 45/2004 emisă de SC C. SA. Indiferent dacă bunurile imobile vizate de H.G.

nr. 420/2003 au făcut sau nu obiectul deciziei nr. 45/2004 nu se poate spune că reclamantele au dovedit că au interes în anularea actului contestat de instanța de contencios administrativ pentru că prin acesta nu s-a făcut altceva decât să se treacă niște bunuri imobile din proprietatea privată a statului în proprietatea privată a unei unități administrativ-teritoriale, dar această trecere nu presupune o imposibilitate legală de aplicare, de către unitatea deținătoare, a prevederilor Legii nr. 10/2001, adică restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii. Asupra modului în care va fi rezolvată problema restituirii în natură sau a acordării de măsuri reparatorii nu se poate pronunța decât instanța civilă competentă să soluționeze litigiul ivit în baza Legii nr. 10/2001 și pentru aceasta nu este necesară anularea unui act administrativ ce a vizat numai schimbarea deținătorului bunului.

Referitor la motivul invocat de SC C.I.P. SA privind erorile materiale strecurate în soluția instanței de fond acesta este nefondat pentru că se poate utiliza calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ., pentru îndreptarea lor, iar motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. nu poate fi analizat deoarece a fost abrogat. Având în vedere că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și față de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi casată sentința atacată și pe fond respinsă acțiunea reclamantelor ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Guvernul României, SC C.I.P. SA Brașov și C.J. Brașov împotriva sentinței civile nr. 3628 din 13 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și în fond respinge acțiunea reclamantelor V.E. și B.V.L.R.E. ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 martie 2008.