ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1321/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1321/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București,

secția contencios, administrativ și fiscal, reclamantele V.E., B.V.L.R.E. au solicitat

în contradictoriu cu Guvernul României, anularea parțială a H.G. nr. 420 din 10

aprilie 2003, respectiv în ceea ce privește imobilele la a căror restituire sunt

îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001.

Ulterior, au solicitat

și anularea parțială a Protocolului de predare-primire încheiat în temeiul H.G.

nr. 420/2003 între R. SA – Filiala SC C. SA și C.J. Brașov.

Prin întâmpinări au fost

invocate mai multe excepții.

Curtea de Apel București,

secția contencios, administrativ și fiscal, prin sentința nr. 672 din 7 aprilie

2004, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, tardivității, lipsei calității

procesuale active a reclamantelor și a lipsei calității procesuale pasive a pârâților

SC C.I.P. SA și C.J. Brașov. Prin aceeași sentință a fost admisă acțiunea formulată

și a fost anulată parțial H.G. nr. 420/2003 și Protocolul de predare-primire încheiat

în baza hotărârii între SC R. SA Filiala C. SA și C.J. Brașov, respectiv partea

care primește imobilele ce au aparținut autorului reclamantelor.

Recursurile declarate

de Guvernul României, SC C.I.P. SA Brașov și C.J. Brașov au fost admise prin decizia

nr. 4402 din 13 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios,

administrativ și fiscal, s-a dispus casarea sentinței atacate cu trimitere spre

rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea deciziei

s-a arătat că instanța de fond a respins, în mod corect, excepțiile invocate dar,

pe fond, cauza a fost trimisă spre rejudecare.

Pentru a motiva această

decizie s-a reținut că cererea reclamantelor trebuie analizată pornind de la dispozițiile

art. 1 din Legea nr. 29/1990, chiar dacă acestea au făcut referire și la dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Instanța de fond a făcut

referiri exprese și repetate la Legea nr. 10/2001 și chiar dacă reclamantele au

formulat notificări în baza acestei legi, trebuie să se verifice îndeplinirea prevederilor

art. 1 din Legea nr. 29/1990, pentru că în cauză se contestă un act administrativ.

S-a considerat că instanța

de fond deși a dispus administrarea unor probe a renunțat la ele, iar reclamantele

nu au făcut o precizare exactă a bunurilor vizate și o circumscriere în ce constă

dreptul lor vătămat prin actul administrativ atacat pentru a alege calea contenciosului

administrativ în condițiile în care este în curs de soluționare cererea de restituire

a bunurilor confiscate potrivit Legii nr. 10/2001.

După casare, cauza a fost

înregistrată sub nr. 24405/1/2004, iar prin sentința civilă nr. 3628 din 13 decembrie

2006 – Curtea de Apel București , secția contencios, administrativ și fiscal, a

fost admisă acțiunea reclamantelor, a fost anulată H.G. nr. 420/2004 și Protocolul

de predare-primire încheiat între SC R. SA Filiala C. SA și C.J. Brașov, în partea

care primește imobilele ce au aparținut autorului reclamantelor, prevăzute în lista

mijloacelor fixe aferente Parcului Industrial.

În considerentele sentinței

s-a reținut faptul că reclamantele sunt moștenitoarele numitului V.D. iar la masa

succesorală a acestuia se află și eventualele drepturi ce se nasc din revendicarea

bunurilor și imobilelor trecute abuziv în patrimoniul statului. Acestea, în calitate

de moștenitoare, au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 către Primăria

Municipiului Brașov, Roman București, R. C. Brașov și SC O.A. SA.

Prin H.G. nr. 420/2003,

o parte din patrimoniul C., a fost transmisă fără plată, din patrimoniul acestora

în domeniul privat al C.J. Brașov, în vederea constituirii unui parc industrial,

iar în temeiul ei a fost încheiat un protocol de predare-primire către noul deținător.

Au fost indicate prevederile

art. 1, 2, 3, 4 alin. (2) și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 dar și obligațiile

stabilite în sarcina unităților deținătoare de bunuri preluate abuziv, așa cum rezultă

din art. 23 alin. (1), art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar în cauză bunurile

imobile ce au fost vizate de H.G. nr. 420/2003 nu au făcut obiectul deciziei din

19 martie 2001 emisă de SC C. SA și astfel este dovedit interesul legitim al reclamantelor

de a beneficia de restituirea în natură.

S-a considerat că actul

administrativ atacat este de natură să vatăme interesul legitim al reclamantelor,

în sensul că, bunurile să nu fie restituite în natură și contravin spiritului Legii

nr. 10/2001, a Legii nr. 247/2005 cât și dispozițiilor constituționale privind garantarea

dreptului de proprietate, astfel că s-a dispus anularea H.G. nr. 420/2003.

Prin prorogare de competență,

în raport de caracterul accesoriu al Protocolului de predare-primire, în raport

de H.G. nr. 420/2003, a fost și acesta anulat.

Împotriva acestei sentințe

s-a declarat recurs de Guvernul României, SC C.I.P. SA și C.J. Brașov.

În recursul Guvernului

României este criticată soluția instanței de fond pentru că a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 1 și 5 din Legea nr. 29/1990 pentru

că reclamantele nu sunt titularele unui drept subiectiv material, real ci a unui

drept procedural – dreptul de a se soluționa cererea de restituire a imobilelor

în discuție și nici nu au dovedit un interes, pentru că prin emiterea actului administrativ

contestat nu au fost afectate drepturile și interesele reclamantelor care le pot

valorifica pe calea Legii nr. 10/2001.

Se arată, în motivele

de recurs, că nu s-au depus suficiente probe privind individualizarea bunurilor

pentru că imobilele prevăzute la pozițiile 4, 5 și 7 nu au aparținut în întregime

autorului, iar acele imobile sunt încorporate într-un ansamblu de clădiri industriale,

modernizate, modificate de-a lungul anilor.

Au fost invocate și prevederile

art. 5 din Legea nr. 29/1990 privind neîndeplinirea procedurii prealabile și de

termenul de 30 de zile pentru a se adresa instanței de contencios administrativ,

termen de prescripție.

În recursul declarat de

SC C. SA Brașov sunt semnalate, mai întâi, o serie de erori materiale strecurate

în considerentele sentinței atacate iar, apoi, s-au făcut referiri la probatoriul

administrat care dovedește tardivitatea și inadmisibilitatea acțiunii.

Pe fond, se arată că nu

s-a stabilit, de către instanța de fond, identitatea fizică, materială între imobilele

revendicate și cele existente, pentru că cele existente sunt clădiri edificate între

anii 1960 – 1980, iar cele vechi au fost înglobate sau reconstruite.

Recursul declarat de C.J.

Brașov consideră că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru

că a fost justificat un interes care nu există, pentru că interesul nu poate fi

actual dacă este condiționat de realizarea unei condiții suspensive, iar anticiparea

modului în care va fi soluționată notificarea este un eveniment viitor și nesigur.

Și dreptul subiectiv,

pentru a se bucura de protecție judiciară, trebuie să fie recunoscut și ocrotit

de lege, să fie actual, adică să existe în momentul promovării acțiunii, dar în

cauză dreptul nu este actual dacă estre condiționat de realizarea unei condiții

suspensive.

În privința probatorului

administrat în cauză, se consideră că expertiza extrajudiciară, pe care se bazează

soluția instanței de fond, nu corespunde situației actuale, iar imobilele pentru

care s-a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, nu pot fi identificate

în materialitatea lor pentru că au fost edificate în perioada 1960 -1980.

S-a solicitat, de către

toți recurenții, admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii

reclamantelor, iar în drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9,

10 C. proc. civ.

După examinarea motivelor

de recurs invocate de recurenți, după analiza dispozițiilor legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., recursurile declarate

vor fi admise dar pentru următoarele considerente:

Reclamantele au solicitat

anularea, în parte, a H.G. nr. 420/2003 prin care suprafața de teren de 1.87 ha

aferent parcului industrial situat în Brașov, str. Z., proprietatea privată a statului

a fost transmis, fără plată, în domeniul privat al județului Brașov pentru că între

aceste imobile sunt și unele care au aparținut autorului lor, D.V., naționalizate

în 1948 și pentru care s-a formulat notificare în conformitate cu Legea nr. 10/2001.

Cererea de chemare în

judecată, fiind formulată în luna noiembrie 2003, sunt aplicabile dispozițiile Legii

nr. 29/1990, având în vedere că se solicită anularea unui act administrativ.

Mai întâi, se observă

că excepțiile invocate de recurenți nu mai pot fi analizate deoarece prin decizia

din 13 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost soluționată

irevocabil problema excepțiilor când s-a apreciat că excepțiile invocate au fost

respinse corect de prima instanță.

În conformitate cu prevederile

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs

asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului,

astfel că fiind soluționată problema excepțiilor în mod irevocabil, nu puteau fi

analizate de instanța de fond după casare dar nici în prezentul recurs.

Însă, sub aspectul modului

în care instanța, după casare, a analizat cererea de chemare în judecată, se constată

că nu au fost respectate dispozițiile date de instanța de recurs, când s-a precizat

că întemeierea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu este relevantă sub aspectul

contenciosului administrativ ci trebuie analizată sub aspectul art. 1 din Legea

nr. 29/1990.

Instanța de fond a motivat

sentința pe baza prevederilor Legii nr. 10/2001, iar dispozițiile art. 1 din Legea

nr. 29/1990 abia au fost amintite.

Art. 1 din Legea nr. 29/1990

prevedea că orice persoană fizică sau juridică dacă se consideră vătămată în drepturile

sale recunoscute de lege, prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative

de a-i rezolva cererea se putea adresa instanței de contencios administrativ.

Chiar dacă textul nu o

prevede expres, s-a recunoscut că persoana vătămată se putea adresa instanței de

contencios administrativ și când dovedea numai un interes care să-i fost vătămat

de către o autoritate publică.

Pentru că cererea reclamantelor

a fost formulată în fața instanței de contencios administrativ ar fi trebuit verificate

dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv de Legea nr. 29/1990,

așa cum s-a și stabilit de instanța de casare.

Nu se poate spune, fapt

recunoscut de altfel chiar de reclamantele – intimate, că acestea au un drept recunoscut

de lege pentru a formula această cerere de chemare în judecată pentru că acestea

au formulat notificări, în baza Legii nr. 10/2001, pentru a li se restitui bunuri

preluate abuziv autorului lor.

Prin urmare, trebuie analizat,

în ce măsură reclamantele au dovedit un interes pentru a obține anularea actului

administrativ contestat.

Din înscrisurile aflate

la dosar rezultă că reclamantelor, în urma notificărilor adresate în baza Legii

nr. 10/2001, le-a fost emisă o decizie de restituire pe care a contestat-o în fața

instanței competente.

Acestea susțin că interesul

lor în anularea actului administrativ decurge din aceea că prin trecerea bunurilor

din proprietatea privată a statului în domeniul privat al județului Brașov nu le-ar

mai putea fi restituite aceste bunuri în natură însă, din sentința civilă nr. 396/S

din 6 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Brașov rezultă că s-a solicitat anularea

în parte a deciziei nr. 45 din 19 martie 2004 prin care SC C. SA Brașov a dispus

restituirea în natură a unor construcții, a dispus acordarea de măsuri reparatorii

în echivalent prin despăgubiri bănești și prin acordare de alte imobile.

Reclamantele au fost nemulțumite

numai de cuantumul despăgubirilor acordate, dar nu pentru a le fi restituite în

natură și alte bunuri care ar face obiectul H.G. nr. 420/2003, ulterior, precizând

și restituirea acestor bunuri în natură.

Cu toate acestea reclamantele

susțin că bunurile imobile ce au făcut obiectul H.G. nr. 420/2003 nu au fost cuprinse

în Decizia nr. 45/2004 emisă de SC C. SA.

Indiferent dacă bunurile

imobile vizate de H.G. nr. 420/2003 au făcut sau nu obiectul deciziei nr. 45/2004

nu se poate spune că reclamantele au dovedit că au interes în anularea actului contestat

de instanța de contencios administrativ pentru că prin acesta nu s-a făcut altceva

decât să se treacă niște bunuri imobile din proprietatea privată a statului în proprietatea

privată a unei unități administrativ-teritoriale, dar această trecere nu presupune

o imposibilitate legală de aplicare, de către unitatea deținătoare, a prevederilor

Legii nr. 10/2001, adică restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii.

Asupra modului în care

va fi rezolvată problema restituirii în natură sau a acordării de măsuri reparatorii

nu se poate pronunța decât instanța civilă competentă să soluționeze litigiul ivit

în baza Legii nr. 10/2001 și pentru aceasta nu este necesară anularea unui act administrativ

ce a vizat numai schimbarea deținătorului bunului.

Referitor la motivul invocat

de SC C.I.P. SA privind erorile materiale strecurate în soluția instanței de fond

acesta este nefondat pentru că se poate utiliza calea prevăzută de art. 281 C.

proc. civ., pentru îndreptarea lor, iar motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 10 C. proc. civ. nu poate fi analizat deoarece a fost abrogat.

Având în vedere că hotărârea

instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și față de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi casată sentința atacată și pe fond respinsă

acțiunea reclamantelor ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Guvernul României, SC C.I.P. SA Brașov și C.J. Brașov împotriva sentinței civile

nr. 3628 din 13 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios,

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și în fond respinge acțiunea reclamantelor V.E. și B.V.L.R.E. ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 27 martie 2008.