ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4402/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 978/ C din 8 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția comercială, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta O.M.B. cu sediul în localitatea Brezoi județul Vâlcea în contradictoriu cu pârâta R.N.P. – D.S.V. cu sediul în Râmnicu Vâlcea, în sensul că a obligat pârâta la plata despăgubirilor în sumă de 976.532.488 lei, reprezentând contravaloare material lemnos exploatat pe terenurile reclamantei, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 61.075.648 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a respins, prin încheierea din 6 mai 2004, excepțiile ridicate de pârâtă privind lipsa de competență materială, prescripția dreptului la acțiune și a inadmisibilității cererii de chemare în judecată, cu motivarea că litigiul este de natură comercială datorită faptului că izvorăște din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC C.F. SA și D.S.V., iar dreptul la acțiune s-a născut la data la care s-a eliberat titlul de proprietate pentru terenul forestier și ca atare s-a dobândit calitatea procesuală activă.

Pe fondul cauzei, în esență, s-a reținut că raportat la protocolul încheiat la data 17 februarie 2000, la concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expert contabil C.I., față de prevederile ordinului din februarie 1998 emis de M.P.P.M., dar și având în vedere sentința civilă nr. 1605 din 21 noiembrie 2000, pronunțată de Judecătoria Brezoi, pârâta era obligată să nu inițieze formalitățile de vânzare a materialului lemnos de pe terenurile ce urmau să fie restituite reclamantei, care astfel ar fi primit la punerea în posesie întreaga cantitate de material lemnos existentă pe teren la momentul emiterii actelor menționate mai sus. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 14/A/C din 16 februarie 1005 a admis apelul formulat de pârâta R.N.P.

– D.S.V., împotriva sentinței nr. 978/ C din 8 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția comercială, în dosarul nr. 796/COM/2004, intimată fiind reclamanta O.M.B., a schimbat în tot sentința, în sensul că pe fond a respins acțiunea ca inadmisibilă. De asemenea a mai obligat pe intimată să plătească apelantei-pârâte suma de 20.312.825 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că reclamanta avea la îndemână o acțiune de drept comun întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 75/2002, iar excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtă prin apărările susținute prin întâmpinarea de la fond dar și prin critica de nelegalitate argumentată în apel, este justificată, ceea ce a făcut inutilă examinarea celorlalte motive de netemeinicie vizând fondul cauzei.

Excepția de inadmisibilitate a acțiunii bazată pe îmbogățirea fără just temei, a fost fundamentată în principal că în speță nu se poate susține mărirea patrimoniului pârâtei în detrimentul reclamantei, din moment ce aceasta din urmă nu justifică dreptul său de proprietate atunci când cumpărătorul SC C.F. SRL și-a îndeplinit obligația corelativă de plată a prețului, chiar și prin compensările consemnate în procesul-verbal aflat la dosar. La data de 17 februarie 2000 când a intervenit „Protocolul” aflat la dosar, reclamanta nu era în măsură să-și dovedească dreptul de proprietate pretins asupra masei lemnoase din raza O.S.B. sau O.S.C., chiar dacă prin ordinul M.A.P.P.M. pârâta era avertizată cu privire la eventualele reconstituiri a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 169/1997.

Ordinul nr. 112/1998 a avut în vedere numai cererile întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 169/1997, (reclamanta prevalându-se de Legea nr. 1/2000), dar și contractele aflate în derulare, atenționarea referindu-se doar la masa lemnoasă pusă în valoare dar nelicitată și necontractată care urma să fie înlocuită, pe cât posibil, cu un volum echivalent din arboretele neafectat de revendicări. Împotriva deciziei nr. 14/A/C din 16 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a promovat recurs reclamanta O.M.B., care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, instanța de apel făcând o greșită apreciere sub aspectul că acțiunea este inadmisibilă, iar ordinul nr. 112/1998 al M.A.P.P.M.

nu a avut în vedere numai cererile întemeiate pe Legea nr. 169/1997 ci se referea la exploatarea masei lemnoase de pe terenurile ce nu aparțineau statului, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt întemeiate, recursul declarat de reclamanta O.M.B. urmând a fi admis, pentru următoarele considerente. Este de necontestat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă solicitarea O.M.B. de obligare la restituirea sumei de 1.645.836.000 lei, reactualizată, reprezentând masa lemnoasă contractată și vândută către SC C.F.

SA Rm. Vâlcea de pe parcelele proprietatea obștei, cu motivarea că după apariția Legii nr. 169/1997 structurile silvice au intensificat exploatarea masei lemnoase cu precădere din pădurile ce urmau a fi retrocedate foștilor proprietari. Greșit a procedat instanța de apel atunci când a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă, deoarece în materia îmbogățirii fără justă cauză în contextul cadrului legal invocat de reclamantă se impunea respingerea excepției de inadmisibilitate. Astfel, prin ordinul nr. 112 din 13 februarie 1998 emis de M.A.P.P.M. s-a interzis, pentru evitarea stărilor conflictuale dintre organele administrației silvice și persoane fizice sau juridice care au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 169/1997, amplasarea de tăieri de produse principale în arboretele ce fac obiectul acestor reconstituiri.

Relevanță juridică în corecta stabilire a situației de fapt și de drept o reprezintă și sentința civilă nr. 1605 din 21 noiembrie 2000, pronunțată de Judecătoria Brezoi, prin care a fost admisă cererea formulată de reclamanta O.M.B. și C.A.L. nr. 18/1991, împotriva pârâților D.S.V. și D.S.B. județul Vâlcea, fiind dispusă sistarea tăierilor și valorificărilor resurselor lemnoase și a produselor accesorii ale pădurii de pe suprafața de 6300 ha ce urmează a fi reconstituită obștii. În acest context, încă de la data de 21 ianuarie 1999 între D.S.V., în calitate de vânzător și SC C.F. SA în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare privind o masă lemnoasă cu un volum de 17.821,790 m 3 și cu o valoare de 5.572.213.686 lei, iar pentru partida Brezoi cu o valoare de 608.998.968 lei, contract care ulterior a fost completat cu acte adiționale.

Pentru aceste rațiuni juridice, urmează a admite recursul declarat de reclamanta O.M.B., împotriva deciziei nr. 14/A/C din 16 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, pe care în temeiul art. 304 pct. 9, raportat la art. 312 pct. 5 C. proc. civ., o casează și va trimite cauza spre rejudecarea apelului pe fond, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta O.M.B., împotriva deciziei nr. 14 din 16 februarie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelului pe fond, la aceeași instanță. Irevocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2005.