ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4402/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 978/ C din 8

octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția comercială, a fost

admisă în parte cererea formulată de reclamanta O.M.B. cu sediul în localitatea

Brezoi județul Vâlcea în contradictoriu cu pârâta R.N.P. – D.S.V. cu sediul în

Râmnicu Vâlcea, în sensul că a obligat pârâta la plata despăgubirilor în sumă

de 976.532.488 lei, reprezentând contravaloare material lemnos exploatat pe

terenurile reclamantei, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum

de 61.075.648 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a respins, prin încheierea din 6 mai 2004, excepțiile ridicate de pârâtă

privind lipsa de competență materială, prescripția dreptului la acțiune și a

inadmisibilității cererii de chemare în judecată, cu motivarea că litigiul este

de natură comercială datorită faptului că izvorăște din contractul de

vânzare-cumpărare încheiat între SC C.F. SA și D.S.V., iar dreptul la acțiune

s-a născut la data la care s-a eliberat titlul de proprietate pentru terenul

forestier și ca atare s-a dobândit calitatea procesuală activă.

Pe fondul cauzei, în esență, s-a

reținut că raportat la protocolul încheiat la data 17 februarie 2000, la

concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expert contabil C.I.,

față de prevederile ordinului din februarie 1998 emis de M.P.P.M., dar și având

în vedere sentința civilă nr. 1605 din 21 noiembrie 2000, pronunțată de

Judecătoria Brezoi, pârâta era obligată să nu inițieze formalitățile de vânzare

a materialului lemnos de pe terenurile ce urmau să fie restituite reclamantei,

care astfel ar fi primit la punerea în posesie întreaga cantitate de material

lemnos existentă pe teren la momentul emiterii actelor menționate mai sus.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 14/A/C din 16

februarie 1005 a admis apelul formulat de pârâta R.N.P. – D.S.V., împotriva

sentinței nr. 978/ C din 8 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția

comercială, în dosarul nr. 796/COM/2004, intimată fiind reclamanta O.M.B., a

schimbat în tot sentința, în sensul că pe fond a respins acțiunea ca inadmisibilă.

De asemenea a mai obligat pe intimată să plătească apelantei-pârâte suma de

20.312.825 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a stabilit că reclamanta avea la îndemână o acțiune de drept comun

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 75/2002, iar excepția de inadmisibilitate

invocată de pârâtă prin apărările susținute prin întâmpinarea de la fond dar și

prin critica de nelegalitate argumentată în apel, este justificată, ceea ce a

făcut inutilă examinarea celorlalte motive de netemeinicie vizând fondul cauzei.

Excepția de inadmisibilitate a acțiunii bazată pe îmbogățirea fără just temei,

a fost fundamentată în principal că în speță nu se poate susține mărirea

patrimoniului pârâtei în detrimentul reclamantei, din moment ce aceasta din

urmă nu justifică dreptul său de proprietate atunci când cumpărătorul SC C.F.

SRL și-a îndeplinit obligația corelativă de plată a prețului, chiar și prin

compensările consemnate în procesul-verbal aflat la dosar. La data de 17

februarie 2000 când a intervenit „Protocolul” aflat la dosar, reclamanta nu era

în măsură să-și dovedească dreptul de proprietate pretins asupra masei lemnoase

din raza O.S.B. sau O.S.C., chiar dacă prin ordinul M.A.P.P.M. pârâta era

avertizată cu privire la eventualele reconstituiri a dreptului de proprietate

în baza Legii nr. 169/1997. Ordinul nr. 112/1998 a avut în vedere numai

cererile întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 169/1997, (reclamanta

prevalându-se de Legea nr. 1/2000), dar și contractele aflate în derulare,

atenționarea referindu-se doar la masa lemnoasă pusă în valoare dar nelicitată

și necontractată care urma să fie înlocuită, pe cât posibil, cu un volum echivalent

din arboretele neafectat de revendicări.

Împotriva deciziei nr. 14/A/C din 16

februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ, a promovat recurs reclamanta O.M.B., care a criticat

această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, instanța

de apel făcând o greșită apreciere sub aspectul că acțiunea este inadmisibilă,

iar ordinul nr. 112/1998 al M.A.P.P.M. nu a avut în vedere numai cererile

întemeiate pe Legea nr. 169/1997 ci se referea la exploatarea masei lemnoase de

pe terenurile ce nu aparțineau statului, solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând ca

temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând materialul

probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de

recurs, constată că acestea sunt întemeiate, recursul declarat de reclamanta O.M.B.

urmând a fi admis, pentru următoarele considerente.

Este de necontestat că obiectul

cererii de chemare în judecată îl reprezintă solicitarea O.M.B. de obligare la

restituirea sumei de 1.645.836.000 lei, reactualizată, reprezentând masa

lemnoasă contractată și vândută către SC C.F. SA Rm. Vâlcea de pe parcelele

proprietatea obștei, cu motivarea că după apariția Legii nr. 169/1997

structurile silvice au intensificat exploatarea masei lemnoase cu precădere din

pădurile ce urmau a fi retrocedate foștilor proprietari.

Greșit a procedat instanța de apel

atunci când a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă, deoarece în materia

îmbogățirii fără justă cauză în contextul cadrului legal invocat de reclamantă

se impunea respingerea excepției de inadmisibilitate. Astfel, prin ordinul nr. 112

din 13 februarie 1998 emis de M.A.P.P.M. s-a interzis, pentru evitarea stărilor

conflictuale dintre organele administrației silvice și persoane fizice sau

juridice care au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în

baza Legii nr. 169/1997, amplasarea de tăieri de produse principale în arboretele

ce fac obiectul acestor reconstituiri. Relevanță juridică în corecta stabilire

a situației de fapt și de drept o reprezintă și sentința civilă nr. 1605 din 21

noiembrie 2000, pronunțată de Judecătoria Brezoi, prin care a fost admisă cererea

formulată de reclamanta O.M.B. și C.A.L. nr. 18/1991, împotriva pârâților D.S.V.

și D.S.B. județul Vâlcea, fiind dispusă sistarea tăierilor și valorificărilor

resurselor lemnoase și a produselor accesorii ale pădurii de pe suprafața de

6300 ha ce urmează a fi reconstituită obștii. În acest context, încă de la data

de 21 ianuarie 1999 între D.S.V., în calitate de vânzător și SC C.F. SA în

calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare privind o

masă lemnoasă cu un volum de 17.821,790 m

3

și cu o valoare de

5.572.213.686 lei, iar pentru partida Brezoi cu o valoare de 608.998.968 lei,

contract care ulterior a fost completat cu acte adiționale.

Pentru aceste rațiuni juridice,

urmează a admite recursul declarat de reclamanta O.M.B., împotriva deciziei nr.

14/A/C din 16 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, pe care în temeiul art. 304 pct. 9,

raportat la art. 312 pct. 5 C. proc. civ., o casează și va trimite cauza spre

rejudecarea apelului pe fond, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta O.M.B., împotriva deciziei nr. 14 din 16 februarie 2005 a Curții de

Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecarea apelului pe fond, la aceeași instanță.

Irevocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 30 septembrie 2005.