ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5407/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. a) Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin acțiunea formulată la data de 14 aprilie 2006, Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei a chemat în judecată Guvernul României și Județul Covasna, solicitând anularea H.G. nr. 1485/2005 pentru reglementarea situației juridice a unui imobil prin care s-a dispus abrogarea H.G. nr. 2443/2004 și s-a aprobat transmiterea imobilului situat în Sfântu Gheorghe, din domeniul privat al statului și din administrarea R.A.A.P.P.S., în domeniul public al Județului Covasna și în administrarea Consiliului Județean Covasna. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că prin H.G.

nr. 2443/2004 bunul a fost transmis în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Culturii și Cultelor, pentru episcopie, reclamanta efectuând demersurile necesare pentru intabulare în cartea funciară. Reclamanta a mai arătat că prin H.G. nr. 1485/2005 s-au încălcat prevederile Legii nr. 213/1998 și ale O.U.G. nr. 112/2000, trecerea din domeniul public al statului în cel privat dispunându-se în mod abuziv. b) Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 87 din 29 mai 2009, Curtea de Apel Brașov a admis acțiunea și a dispus anularea H.G. nr. 1485/2005. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că Guvernul României, emițând H.G.

nr. 1485/2005, a încălcat drepturile stabilite în favoarea reclamantei, respectiv dreptul de administrare asupra imobilului, împrejurarea că protocolul de predare-primire a bunului către episcopie nu a fost încheiat neprezentând relevanță, culpa aparținând pârâtului și nu reclamantei care a întreprins măsurile necesare pentru rezolvarea situației juridice a imobilului. Instanța a avut în vedere și împrejurarea că prin sentința nr. 91/2008 a Curții de Apel Brașov, irevocabilă, s-a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 2443/2004. c) Calea de atac exercitată împotriva hotărârii instanței de fond. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Guvernul României și Județul Covasna, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, Guvernul României a invocat lipsa calității procesuale active, pe considerentul că reclamanta, nefiind titulara dreptului de administrare a imobilului, întrucât nu s-a încheiat protocolul de predare-primire, nu poate opune un drept ori un interes legitim care să fi fost vătămat prin adoptarea H.G. nr. 1485/2005. De asemenea, pârâtul a arătat că această hotărâre a fost adoptată cu respectarea normelor de tehnică legislativă și a dispozițiilor Legii nr. 213/1998, Guvernul, ca administrator al proprietății private a statului, fiind în drept să dispună revocarea unei hotărâri care nu și-a produs efectele, pe motive de oportunitate. În recursul declarat de Județul Covasna, s-a invocat abrogarea tacită a H.G.

nr. 2443/2004, anterior adoptării H.G. nr. 1485/2005, în raport de prevederile H.G. nr. 60/2005 privind organizarea și funcționarea R.A.A.P.P.S. și respectiv de dispozițiile H.G. nr. 265/2005 privind schimbarea regimului juridic al unor imobile, acte prin care s-a confirmat că imobilul în litigiu se află în domeniul privat al statului și în administrarea regiei. Și în cel de-al doilea recurs s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, care, nefiind deținătoarea imobilului, nu poate susține că prin adoptarea H.G. nr. 1485/2005 i s-ar fi vătămat vreun drept. De asemenea, pârâtul a învederat și lipsa de interes, întrucât prin anularea actului administrativ contestat imobilul nu ar intra în patrimoniul reclamantei, ci ar reveni în administrarea R.A.A.P.P.S.

În fine, pârâtul a criticat sentința și sub aspectul temeiniciei, instanța de fond înlăturând nejustificat susținerile privind inexistența dreptului de administrare al reclamantei. Or, în raport de împrejurarea că protocolul de predare-primire având ca obiect bunul în litigiu nu a fost încheiat, dreptul de administrare acordat prin H.G. nr. 1443/2004 a fost revocat, reclamanta contribuind prin pasivitatea manifestată la neîndeplinirea obligației și, în același timp, a dreptului de a prelua imobilul. d) Hotărârea instanței de control judiciar. Prin decizia civilă nr. 513 din data de 03 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursurile ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a apreciat că excepția lipsei calității procesuale active și cea a lipsei de interes au fost analizate de instanța de fond și respinse în mod corect, reclamanta justificând un interes legitim privat, astfel cum este el reglementat de art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat. Înalta Curte a considerat că argumentul potrivit căruia H.G. nr. 1443/2004 ar fi fost deja abrogată tacit, anterior adoptării H.G. nr. 1485/2005, nu are suport, cele două hotărâri de guvern invocate, privind organizarea și funcționarea R.A.A.P.P.S.

și respectiv situația bunurilor aflate în administrarea acesteia – în anexă fiind inclus și imobilul în litigiu, neputând fi opuse unui act de dispoziție prin care s-a transmis imobilul în proprietatea publică a statului și s-a stabilit un alt administrator. Criticile formulate asupra fondului litigiului sunt, de asemenea, neîntemeiate, sentința de fond reținând în mod justificat că H.G. nr. 1485/2005 a fost adoptată prin ignorarea dreptului de administrare deja constituit în favoarea Ministerului Culturii și Cultelor, prin intermediul reclamantei. Înalta Curte a apreciat că legalitatea H.G.

nr. 1443/2004, prin care s-a născut acest drept ce urma a fi exercitat efectiv de reclamantă în urma încheierii protocolului de predare-primire cu R.A.A.P.P.S., a fost confirmată de sentința nr. 91/2008 a Curții de Apel Brașov, irevocabilă prin respingerea recursului, prin care s-a reținut că această hotărâre de guvern a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta, în condițiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare. Împrejurarea că nu a fost încheiat actul de punere în posesie a imobilului – protocolul de predare-primire – ce nu se datorează reclamantei care a întreprins demersurile necesare preluării imobilului și intabulării în cartea funciară, nu justifică abrogarea H.G.

nr. 1443/2004 prin H.G. nr. 1485/2005, acest din urmă act administrativ fiind adoptat cu încălcarea dreptului de administrare deja constituit, nefiind justificată nici din motive de oportunitate, cât timp autoritatea ce urma a întocmi protocolul de predare-primire, R.A.A.P.P.S. nu și-a îndeplinit obligația de a remite imobilul asupra căruia se constituise legal dreptul de administrare. e) Contestația în anulare declarată în cauză. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare Ministerul Administrației și Internelor, în calitate de intervenient în interesul pârâtului Guvernul României, întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatorul a arătat că la judecarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 87/F din 29 mai 2009 pronunțate de către Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. 214/F/CA/2006, Ministerul Administrației și Internelor nu a fost citat în calitate de parte în proces, fiind astfel incidente prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Mai arată că prin sentința civilă nr. 87/F din 29 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. 214/F/CA/2006, instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra cererii de intervenție formulate de Ministerul Administrației și Internelor și că această hotărâre nu i-a fost comunicată, fiind astfel privați de posibilitatea de a exercita o eventuală cale de atac împotriva acesteia.

f) Apărările intimatului Județul Covasna. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Județul Covasna, prin Președintele Consiliului Județean Covasna, a solicitat admiterea contestației în anulare formulată de Ministerul Administrației și Internelor, arătând că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de intervenție formulată de Ministerul Administrației și Internelor și că hotărârea nu i-a fost comunicată. II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare. 1. Argumente de fapt și de drept relevanță. Contestația în anulare este o cale de atac de retractare, care poate fi exercitată numai pentru motivele și în condițiile expres prevăzute în art. 317-321 C. proc. civ. Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., temei de drept pe contestatorul și a întemeiat demersul judiciar, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau al recursului. Astfel, neregularitatea actelor de procedură, implicit a celor privind citarea părților, poate fi invocată inclusiv în cadrul contestației în anulare numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea recursului.

Cum în cauză, împotriva hotărârii primei instanțe au formulat recurs numai pârâții Județul Covasna, prin Președintele Consiliului Județean Covasna, și Guvernul României, nu și intervenientul în interes alăturat Guvernului României, acesta nu poate invoca direct în cadrul contestației în anulare neregularitatea citării în fața Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, astfel că sub acest aspect contestația în anulare este inadmisibilă. În fine, Curtea mai reține că în cauză Ministerul Administrației și Internelor are calitate intervenient în interesul pârâtului Guvernul României, care nu a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 513 din 03 februarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 6290/1/2009, motiv pentru care contestația în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă în aplicarea art. 56 C. proc.

civ., considerându-se că nu are deschisă calea de atac cât timp partea pentru care a intervenit nu a exercitat-o la rându-i. Chiar dacă art. 56 C. proc. civ. se referă expres la căile de atac ale apelului și recursului, pentru identitate de motive, aceleași rațiuni paralizează exercițiul dreptului la acțiune și în cazul căilor de atac de retractare cum este cazul contestației în anulare. 2. Soluția pronunțată asupra contestației în anulare. Având vedere toate considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de către contestatorul Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei civile nr. 513 din 03 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2010.