ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5407/2010

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

a) Obiectul cererii de

chemare în judecată.

Prin acțiunea formulată

la data de 14 aprilie 2006, Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei a chemat

în judecată Guvernul României și Județul Covasna, solicitând anularea H.G. nr. 1485/2005

pentru reglementarea situației juridice a unui imobil prin care s-a dispus abrogarea

H.G. nr. 2443/2004 și s-a aprobat transmiterea imobilului situat în Sfântu Gheorghe,

din domeniul privat al statului și din administrarea R.A.A.P.P.S., în domeniul public

al Județului Covasna și în administrarea Consiliului Județean Covasna.

În motivarea cererii,

reclamanta a învederat că prin H.G. nr. 2443/2004 bunul a fost transmis în domeniul

public al statului și în administrarea Ministerului Culturii și Cultelor, pentru

episcopie, reclamanta efectuând demersurile necesare pentru intabulare în cartea

funciară.

Reclamanta a mai arătat

că prin H.G. nr. 1485/2005 s-au încălcat prevederile Legii nr. 213/1998 și ale O.U.G.

nr. 112/2000, trecerea din domeniul public al statului în cel privat dispunându-se

în mod abuziv.

b) Hotărârea instanței

de fond.

Prin sentința nr. 87 din

29 mai 2009, Curtea de Apel Brașov a admis acțiunea și a dispus anularea H.G.

nr. 1485/2005.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că Guvernul României, emițând H.G. nr. 1485/2005, a

încălcat drepturile stabilite în favoarea reclamantei, respectiv dreptul de administrare

asupra imobilului, împrejurarea că protocolul de predare-primire a bunului către

episcopie nu a fost încheiat neprezentând relevanță, culpa aparținând pârâtului

și nu reclamantei care a întreprins măsurile necesare pentru rezolvarea situației

juridice a imobilului.

Instanța a avut în vedere

și împrejurarea că prin sentința nr. 91/2008 a Curții de Apel Brașov, irevocabilă,

s-a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 2443/2004.

c) Calea de atac exercitată

împotriva hotărârii instanței de fond.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs Guvernul României și Județul Covasna, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Astfel, Guvernul României

a invocat lipsa calității procesuale active, pe considerentul că reclamanta, nefiind

titulara dreptului de administrare a imobilului, întrucât nu s-a încheiat protocolul

de predare-primire, nu poate opune un drept ori un interes legitim care să fi fost

vătămat prin adoptarea H.G. nr. 1485/2005.

De asemenea, pârâtul a

arătat că această hotărâre a fost adoptată cu respectarea normelor de tehnică legislativă

și a dispozițiilor Legii nr. 213/1998, Guvernul, ca administrator al proprietății

private a statului, fiind în drept să dispună revocarea unei hotărâri care nu și-a

produs efectele, pe motive de oportunitate.

În recursul declarat de

Județul Covasna, s-a invocat abrogarea tacită a H.G. nr. 2443/2004, anterior adoptării

H.G. nr. 1485/2005, în raport de prevederile H.G. nr. 60/2005 privind organizarea

și funcționarea R.A.A.P.P.S. și respectiv de dispozițiile H.G. nr. 265/2005 privind

schimbarea regimului juridic al unor imobile, acte prin care s-a confirmat că imobilul

în litigiu se află în domeniul privat al statului și în administrarea regiei.

Și în cel de-al doilea

recurs s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, care,

nefiind deținătoarea imobilului, nu poate susține că prin adoptarea H.G. nr. 1485/2005

i s-ar fi vătămat vreun drept.

De asemenea, pârâtul a

învederat și lipsa de interes, întrucât prin anularea actului administrativ contestat

imobilul nu ar intra în patrimoniul reclamantei, ci ar reveni în administrarea R.A.A.P.P.S.

În fine, pârâtul a criticat

sentința și sub aspectul temeiniciei, instanța de fond înlăturând nejustificat susținerile

privind inexistența dreptului de administrare al reclamantei. Or, în raport de împrejurarea

că protocolul de predare-primire având ca obiect bunul în litigiu nu a fost încheiat,

dreptul de administrare acordat prin H.G. nr. 1443/2004 a fost revocat, reclamanta

contribuind prin pasivitatea manifestată la neîndeplinirea obligației și, în același

timp, a dreptului de a prelua imobilul.

d) Hotărârea instanței

de control judiciar.

Prin decizia civilă

nr. 513 din data de 03 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, a respins recursurile ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de control judiciar a apreciat că excepția lipsei calității procesuale

active și cea a lipsei de interes au fost analizate de instanța de fond și respinse

în mod corect, reclamanta justificând un interes legitim privat, astfel cum este

el reglementat de art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, respectiv posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea

realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat.

Înalta Curte a considerat

că argumentul potrivit căruia H.G. nr. 1443/2004 ar fi fost deja abrogată tacit,

anterior adoptării H.G. nr. 1485/2005, nu are suport, cele două hotărâri de guvern

invocate, privind organizarea și funcționarea R.A.A.P.P.S. și respectiv situația

bunurilor aflate în administrarea acesteia – în anexă fiind inclus și imobilul în

litigiu, neputând fi opuse unui act de dispoziție prin care s-a transmis imobilul

în proprietatea publică a statului și s-a stabilit un alt administrator.

Criticile formulate asupra

fondului litigiului sunt, de asemenea, neîntemeiate, sentința de fond reținând în

mod justificat că H.G. nr. 1485/2005 a fost adoptată prin ignorarea dreptului de

administrare deja constituit în favoarea Ministerului Culturii și Cultelor, prin

intermediul reclamantei.

Înalta Curte a apreciat

că legalitatea H.G. nr. 1443/2004, prin care s-a născut acest drept ce urma a fi

exercitat efectiv de reclamantă în urma încheierii protocolului de predare-primire

cu R.A.A.P.P.S., a fost confirmată de sentința nr. 91/2008 a Curții de Apel Brașov,

irevocabilă prin respingerea recursului, prin care s-a reținut că această hotărâre

de guvern a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea

nr. 213/1998, potrivit cărora titularul dreptului de administrare poate să posede,

să folosească bunul și să dispună de acesta, în condițiile actului prin care i-a

fost dat bunul în administrare.

Împrejurarea că nu a fost

încheiat actul de punere în posesie a imobilului – protocolul de predare-primire

– ce nu se datorează reclamantei care a întreprins demersurile necesare preluării

imobilului și intabulării în cartea funciară, nu justifică abrogarea H.G. nr. 1443/2004

prin H.G. nr. 1485/2005, acest din urmă act administrativ fiind adoptat cu încălcarea

dreptului de administrare deja constituit, nefiind justificată nici din motive de

oportunitate, cât timp autoritatea ce urma a întocmi protocolul de predare-primire,

R.A.A.P.P.S. nu și-a îndeplinit obligația de a remite imobilul asupra căruia se

constituise legal dreptul de administrare.

e) Contestația în anulare

declarată în cauză.

Împotriva acestei decizii

a formulat contestație în anulare Ministerul Administrației și Internelor, în calitate

de intervenient în interesul pârâtului Guvernul României, întemeiată pe dispozițiile

art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

contestatorul a arătat că la judecarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, a recursului declarat împotriva sentinței

civile nr. 87/F din 29 mai 2009 pronunțate de către Curtea de Apel Brașov în Dosarul

nr. 214/F/CA/2006, Ministerul Administrației și Internelor nu a fost citat în calitate

de parte în proces, fiind astfel incidente prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1

C. proc. civ.

Mai arată că prin sentința

civilă nr. 87/F din 29 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul

nr. 214/F/CA/2006, instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra cererii de intervenție

formulate de Ministerul Administrației și Internelor și că această hotărâre nu i-a

fost comunicată, fiind astfel privați de posibilitatea de a exercita o eventuală

cale de atac împotriva acesteia.

f) Apărările intimatului

Județul Covasna.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimatul Județul Covasna, prin Președintele Consiliului Județean Covasna,

a solicitat admiterea contestației în anulare formulată de Ministerul Administrației

și Internelor, arătând că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de intervenție

formulată de Ministerul Administrației și Internelor și că hotărârea nu i-a fost

comunicată.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra contestației în anulare.

de drept relevanță.

Contestația în anulare

este o cale de atac de retractare, care poate fi exercitată numai pentru motivele

și în condițiile expres prevăzute în art. 317-321 C. proc. civ.

Potrivit art. 317

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., temei de drept pe contestatorul și a întemeiat demersul

judiciar, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura

de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit

cu cerințele legii, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului

sau al recursului.

Astfel, neregularitatea

actelor de procedură, implicit a celor privind citarea părților, poate fi invocată

inclusiv în cadrul contestației în anulare numai dacă acest motiv nu a putut fi

invocat pe calea recursului.

Cum în cauză, împotriva

hotărârii primei instanțe au formulat recurs numai pârâții Județul Covasna, prin

Președintele Consiliului Județean Covasna, și Guvernul României, nu și intervenientul

în interes alăturat Guvernului României, acesta nu poate invoca direct în cadrul

contestației în anulare neregularitatea citării în fața Curții de Apel Brașov, secția

contencios administrativ și fiscal, astfel că sub acest aspect contestația în anulare

este inadmisibilă.

În fine, Curtea mai reține

că în cauză Ministerul Administrației și Internelor are calitate intervenient în

interesul pârâtului Guvernul României, care nu a formulat contestație în anulare

împotriva deciziei nr. 513 din 03 februarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 6290/1/2009,

motiv pentru care contestația în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă în

aplicarea art. 56 C. proc. civ., considerându-se că nu are deschisă calea de atac

cât timp partea pentru care a intervenit nu a exercitat-o la rându-i.

Chiar dacă art. 56 C.

proc. civ. se referă expres la căile de atac ale apelului și recursului, pentru

identitate de motive, aceleași rațiuni paralizează exercițiul dreptului la acțiune

și în cazul căilor de atac de retractare cum este cazul contestației în anulare.

asupra contestației în anulare.

Având vedere toate considerentele

expuse și ținând seama de prevederile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de către contestatorul Ministerul Administrației și Internelor

împotriva deciziei civile nr. 513 din 03 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 decembrie 2010.