ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1219/2019

Prin Sentința civilă nr. 1269 din 10 decembrie 2009, din primul ciclu procesual, Tribunalul Covasna a admis excepțiile lipsei calității procesuale a chematului în garanție AAAS și a pârâtului Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta SC A. SA și, în consecință: a admis, în parte, acțiunea precizată de reclamanții B., C. și D. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA, a dispus obligarea pârâtei SC A. SA să se pronunțe, prin decizie motivată, asupra cererii de restituire a imobilului înscris în CF x Sf. Gheorghe, top x - casă de piatră și curte în suprafață de 252 mp, potrivit Notificării x/2001.

Prin Decizia 85 din 29 iunie 2010, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de pârâta SC A. SA și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, soluție menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia 5991 din 14 septembrie 2011.

În rejudecare, prin acțiunea formulată, astfel cum a fost precizată, reclamanții B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC A. SA, Consiliul Județean Mureș, Municipiul Sf. Gheorghe, Gospodăria Comunală S.A., Ministerul Culturii și Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice constatarea nulității absolute a actelor prin care dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF x Sf. Gheorghe, top x a fost transferat de la Statul Român la E. Sf. Gheorghe și la pârâta SC A. SA, precum și rectificarea CF, după cum urmează: anularea Încheierii de intabulare nr. x din 29 ianuarie 1957 din CF x, top x; constatarea nulității absolute a Încheierii de intabulare nr. x din 29 ianuarie 1957 din CF x, top x; constatarea nulității absolute a Deciziei 38/1958 a fostului Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare Mureș și rectificarea Încheierii de intabulare nr. x/1958, emisă în baza ei; constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 1227/1966 și a procesului-verbal de predare primire nr. x/1966 prin care dreptul de administrare operativă asupra imobilului din litigiu a fost intabulat pe numele E. Brașov, al cărui succesor este SC A. SA; rectificarea Încheierii de intabulare x/1968; constatarea nulității absolute a actului de transfer al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu din proprietatea Statului Român și administrarea operativă a E. Brașov în favoarea pârâtei SC A. SA și anume, nulitatea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 15 februarie 1996; obligarea pârâtei SC A. SA să emită dispoziție de restituire în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu.

În cel de-al doilea ciclu procesual, prin Sentința civilă nr. 3150 din 21 noiembrie 2012, Tribunalul Covasna a respins, ca nefondate, excepțiile inadmisibilității acțiunii, prescripției dreptului material la acțiune, puterii de lucru judecat, în raport cu Decizia nr. 825R/2008 a Curții de Apel Tg. Mureș, lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, municipiului Sf. Gheorghe, Consiliul Județean Mureș și chematei în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții B., C. și D. în contradictoriu cu pârâții SC A. SA, Consiliul Județean Mureș, Municipiul Sf. Gheorghe, Gospodăria Comunală SA, Ministerul Culturii și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a dispus rectificarea CF x, Sf. Gheorghe, top x, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris la B13 în favoarea pârâtului Statul Român și a dreptului de folosință în favoarea Sfatului Popular al orașului Sf. Gheorghe, radierii dreptului de proprietate înscris la B15 în favoarea F. Sf. Gheorghe și radierii dreptului de administrare, înscris la C1, în favoarea E. Brașov, precum și revenirea la situația inițială de carte funciară.

A respins, ca nefondate, cererile reclamanților de anulare și constatare a nulității Încheierilor de intabulare nr. x din 29 ianuarie 1957, nr. 898/1958 și nr. 825/1968 și cererea având ca obiect obligarea pârâtei SC A. SA să emită dispoziție de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu.

A dispus disjungerea cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x, nr. x din 15 februarie 1996.

A respins, ca nefondată, cererea pârâtei SC A. SA de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță, în rejudecare, a reținut următoarele considerente:

Asupra imobilului înscris în CF x Sf. Gheorghe, top x - casă de piatră cu 5 camere și curte, a fost înscris dreptul de proprietate în favoarea numiților G. și H., în cote egale (desfășurător CF f. x vol. I). Din certificatul de moștenitor nr. x din 16 februarie 1990, a rezultat că reclamantele B. și C. sunt moștenitoare legale ale defunctului G., iar reclamantul D. este, potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 123 din 26 noiembrie 2001 eliberat de BNP I., moștenitor al defunctului J., tatăl său, care, la rândul său, are calitatea de moștenitor al defuncților H. și K., bunicii reclamantului.

În baza Decretului nr. 92/1950, ca efect al naționalizării, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român, dreptul de proprietate fiind intabulat în CF prin Încheierea nr. 100 din 09 ianuarie 1957, în timp ce dreptul de folosință a fost intabulat în favoarea Sfatului Popular al orașului Sf. Gheorghe. Prin Încheierea de CF nr. x/1958, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu s-a intabulat în favoarea F. Sf. Gheorghe, în baza Deciziei nr. 38/1958 a fostului Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare Mureș. În baza Deciziei nr. 1227/1966, a procesului-verbal de predare-primire nr. x, asupra imobilului s-a intabulat în foaia de sarcini a cărții funciare, dreptul de administrare operativă în favoarea E. Brașov - Încheierea CF nr. x/1968.

Decizia nr. 1227/1966 a fost emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Brașov, care a transmis din administrarea F. Sf. Gheorghe în administrarea E. Brașov imobilul din litigiu. Procesul-verbal de predare primire a fost întocmit în vederea întocmirii formalităților necesare operării în evidențele contabile a bunului transferat. În evidențele CF s-a făcut mențiunea radierii dreptului de "proprietate" intabulat în foaia B, în favoarea F. Sf. Gheorghe, ca urmare a intabulării dreptul de administrare operativă în favoarea E. Brașov (C1).

La data de 11 iunie 1996, a fost emisă încheierea CF nr. x, prin care s-a rectificat suprafața imobilului de la 252 la 312 mp, în baza adeverinței x/1996 a Consiliului Local al mun. Sf. Gheorghe, iar apoi s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea SC A. SA Sf. Gheorghe, în temeiul H.G. nr. 834/1991 și a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x, nr. x din 15 februarie 1996. Din aceeași încheiere de CF și din actele care au stat la baza emiterii acesteia - extras CF, Decizia 1227 din 29 august 1966, proces-verbal de predare-primire nr. x, "Protocol privind trecerea activității unităților de librărie din jud. Covasna de la E. Brașov din subordinea Comitetului Executiv al Consiliului Județean Brașov la noul E. Covasna", prima instanță a apreciat că, prin încheierea CF x, s-a intabulat dreptul de administrare operativă asupra imobilului în favoarea E. Brașov, poz. C1.

Din toate aceste înscrisuri, coroborate cu desfășurătorul CF, s-a reținut că dreptul de proprietate a fost intabulat în favoarea Statului Român de la naționalizare (Încheierea nr. 100 din 09 ianuarie 1957) și până la intabularea sa în favoarea SC A. SA (încheierea CF x/1996). Deși prin încheierea CF nr. x/1958 s-a intabulat în favoarea F. Sf. Gheorghe dreptul de proprietate, fiind înscrisă în foaia B.15 a cărții funciare, tribunalul a constatat că această unitate a avut doar un drept de administrare, ce a fost radiat odată cu transmiterea acestuia către E. Brașov. Ca atare, s-a reținut că dreptul de folosință asupra imobilului a fost intabulat în favoarea mai multor persoane juridice până în anul 1996.

Totodată, prima instanță a mai reținut că prin Sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna a fost admisă acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și s-a constatat că imobilul înscris în CF x Sf. Gheorghe, top. x a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român, în baza Decretului 92/1950.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, prima instanță a arătat că reclamanții urmăresc să obțină recunoașterea calității de proprietari, cu titlu de moștenire, asupra imobilului în litigiu pe calea unei acțiuni în anulare și rectificare CF, nu pe calea unei acțiuni în constatarea unei stări de fapt sau de drept; în consecință, față de prevederile art. 111 C. proc. civ., excepția inadmisibilității a fost respinsă ca nefondată.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune în constatarea nulității actelor de înstrăinare, de asemenea, a fost respinsă ca nefondată, având în vedere caracterul imprescriptibil al acțiunii în constatarea nulității absolute a unui act juridic, potrivit art. 2 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în cauză, conform art. 6 alin. (2) - (4) din noul C. civ.

Excepția puterii de lucru judecat, în raport cu Decizia nr. 825R/2008 a Curții de Apel Tg. Mureș, a fost, de asemenea, respinsă ca nefondată, deoarece acțiunea formulată de reclamantele B. și C., dar și cererea formulată de D., având ca obiect constatarea nulității actelor de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu, au fost respinse pe motive procedurale, cererea introductivă fiind completată tardiv și fără a cuprinde un petit necesar, acela în compararea titlurilor de proprietate. S-a apreciat că existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea unei hotărâri sau cu putere de lucru judecat, atunci când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.

Cum prin Decizia civilă nr. 825R/2008 nu s-a soluționat cauza pe fond, tribunalul a apreciat că această hotărâre nu se poate opune cu putere de lucru judecat. În plus, prin Sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a constatat că imobilul înscris în CF x Sf. Gheorghe, top x a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român, în baza Decretului 92/1950, iar aceasta constituie o hotărâre judecătorească ce are putere de lucru judecat în speță, constituind, de altfel, și motivul pentru care reclamanții au precizat acțiunea în rejudecare.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, prima instanță a reținut că în cauză se solicită a se constata nulitatea absolută a încheierii de intabulare a dreptului de proprietate în favoarea Statului Român, rectificarea cărții funciare; calitatea procesuală pasivă se verifică față de partea în favoarea căreia s-a emis această încheiere de intabulare și care a avut calitatea de proprietar până în anul 1966. Acțiunea în rectificare CF se formulează în contradictoriu cu proprietarul tabular (art. 36 - 38 din Legea 7/1996, în vigoare la data promovării acțiunii). De asemenea, s-a solicitat și anularea actelor subsecvente actului juridic de naționalizare emis în baza Decretului nr. 92/1950, acte prin care s-a transmis și intabulat dreptul de folosință/administrare în favoarea altor persoane juridice.

În consecință, reținând și prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 conform cărora "Statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop", tribunalul a constatat că are calitate procesuală pasivă persoana juridică al cărui drept de proprietate era intabulat în CF - Statul Român - reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, autoritate care exercita puterea de reprezentare a Statului și la momentul preluării bunului, precum și ulterior.

S-a apreciat că și pârâții Municipiul Sf. Gheorghe și Consiliul Județean Mureș au calitate procesuală pasivă în cauză.

Astfel, reclamanții au solicitat anularea Încheierii de intabulare nr. x/1957, încheiere prin care s-a intabulat dreptul de folosință asupra imobilului în litigiu în favoarea "Sfatului Popular al orașului Sf. Gheorghe", constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 38/1958 a fostului Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare Tg. Mureș și rectificarea Încheierii de intabulare nr. x din 04 iulie 1958, emisă în baza ei. În acest context, s-a reținut că în organizarea administrativă a României, astfel cum este reglementată în Constituție și legi speciale, nu mai există entitatea juridică de "Sfat Popular" și nici cea de "Regiune Autonomă Maghiară Tg. Mureș". Cererea de anulare sau constatare a nulității unui act juridic se formulează în contradictoriu cu părțile acelui act juridic și în consecință, în cazul de față, instanța a stabilit persoanele juridice care au calitate procesuală pasivă, în calitate de continuatori ai personalității juridice a organelor anterior menționate. Pe baza dispozițiilor legale din actele normative succesive adoptate în segmentul organizării administrativ-teritoriale a României, tribunalul a concluzionat că pârâtul Consiliul Județean Mureș are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind autoritatea administrației publice locale cu atribuții deliberative, la fel ca fostul Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare Mureș.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, la rândul său, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu are obligația restituirii în natură a imobilului, întrucât această obligație revine unității deținătoare. Totuși, pârâta SC A. SA a chemat în garanție AVAS nu pentru a fi obligată la restituirea bunului imobil, ci pentru a o despăgubi în cazul în care aceasta va cădea în pretenții față de reclamanți.

Tribunalul Covasna a reținut că la data de 20 aprilie 2000, societatea pârâtă a fost privatizată integral, apreciind, în baza acestei constatări, că între pârâta SC A. SA și chemata în garanție există un raport juridic.

S-a arătat că legitimarea calității procesuale active presupune stabilirea existenței unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat, iar calitatea procesuală pasivă aparține numai celui față de care se poate realiza interesul părții reclamante. Raportul juridic din speță s-a născut între pârâta SC A. SA și chemata în garanție, iar în acest caz chemata în garanție este persoana despre care se pretinde că este obligată în raportul juridic dedus judecății.

La termenul de judecată din data de 31 octombrie 2012, din oficiu, s-a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Covasna, privitor la cererea de anulare a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x, nr. x din 15 februarie 1996. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în conformitate cu prevederile H.G. nr. 834/1991 este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că, acțiunea prin care se solicită anularea/constatarea nulității acestuia se circumscrie prevederilor art. 1 din acest act normativ, astfel încât s-a dispus disjungerea acestui capăt de cerere din acțiunea introductivă.

Cu privire la fondul cauzei, instanța a constatat că, prin Sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a constatat că imobilul înscris în CF x Sf. Gheorghe, top x a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român, în baza Decretului nr. 92/1950. S-a arătat, anterior, că dreptul de proprietate a fost intabulat în favoarea Statului Român de la naționalizare și până la intabularea sa în favoarea SC A. SA, iar dreptul de folosință asupra imobilului a fost intabulat în favoarea mai multor persoane juridice până în anul 1996. Deoarece prin niciun act juridic dreptul de proprietate nu a fost transmis Regiunii Autonome Maghiare Mureș, prin Decizia 38/1958 a fostului Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare Mureș nu se putea transmite, în mod valabil, dreptul de proprietate în favoarea F. Sf. Gheorghe. Chiar și după reîmpărțirea administrativ teritorială a Statului prin Legea nr. 5 din 7 septembrie 1950, Sfatul Popular al Regiunii Autonome Maghiare Mureș avea doar dreptul de folosință asupra imobilului în litigiu, intabulat inițial în favoarea Sfatului Popular al orașului Sf. Gheorghe, transmisiunea acestui drept operând în temeiul Legii nr. 5/1950.

Ca urmare, instanța a apreciat că, prin Decizia nr. 38/1958, se putea transmite doar dreptul de folosință asupra imobilului, iar nu dreptul de proprietate. Ulterior, prin Decizia nr. 1227/1966, emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Brașov, s-a transmis dreptul de administrare asupra imobilului de la F. Sf. Gheorghe la E. Brașov, întocmindu-se și procesul-verbal de predare primire. Această decizie a fost emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Brașov deoarece, în urma reorganizării teritoriului României, în anul 1960, două raioane - Târgu Secuiesc și Sfântul Gheorghe - au trecut la Regiunea Brașov.

Prima instanță a mai arătat că efectele nulității actului juridic constau în desființarea raportului juridic generat de actul juridic lovit de nulitate și prin aceasta restabilirea legalității. În situația de față, efectele nulității presupun, pe lângă desființarea actului principal și desființarea actului subsecvent, conform principiului "resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis". Fiind nul actul de preluare a imobilului de către stat, sunt nule și actele subsecvente acestuia, și anume Decizia nr. 38/1958, Decizia nr. 1227/1966 și procesul-verbal nr. x/1966.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 7/1996 "orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil" și, având în vedere că printr-o sentință irevocabilă s-a constatat faptul că titlul statului nu este valabil, tribunalul, în temeiul textului normativ sus evocat, în vigoare la data formulării acțiunii introductive, a dispus rectificarea CF, astfel: radierea dreptului de proprietate înscris la B13 din CF x Sf. Gheorghe, top x, în favoarea pârâtului Statul Român și a dreptului de folosință înscris la B14, în favoarea Sfatului Popular al orașului Sf. Gheorghe; radierea dreptului de proprietate înscris la B15, în favoarea F. Sf. Gheorghe; radierea dreptului de administrare înscris la C1, în favoarea E. Brașov. Urmare a rectificării cărții funciare în sensul arătat, s-a dispus revenirea la situația, inițială, de carte funciară.

Tribunalul a apreciat că efectul admiterii acțiunii în rectificare CF nu poate fi acela al constatării nulității ori al anulării încheierilor de care funciară; pe de altă parte, aceste acte au fost valabil întocmite, iar, la momentul emiterii lor, nu a existat niciun motiv de nulitate absolută sau relativă care să le afecteze valabilitatea. În consecință, s-a respins, ca nefondată, cererea de anulare și constatare a nulității Încheierilor de intabulare nr. x/29.01.1957, nr. 898/1958 și nr. 825/1968.

Cu privire la cererea reclamanților având ca obiect obligarea pârâtei SC A. SA să emită dispoziție de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu, prin Decizia nr. 825R/2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, s-a reținut că reclamanții au depus notificări pentru restituirea imobilului în conformitate cu Legea nr. 10/2001, dar au cerut și radierea din CF a dreptului de proprietate, înscris în favoarea Statului Român. De asemenea, s-a mai reținut că, "la cererea reclamantelor (B. și C.) și a intervenientului (D.) procedura administrativă a fost suspendată, indicându-se instanței de recurs că doresc continuarea procedurii desfășurată în fața acestei instanțe."

Prima instanță a arătat că, într-adevăr, reclamanții au la dispoziție două căi pentru a obține restituirea imobilului: calea prevăzută de Legea nr. 10/2001 și calea aleasă prin promovarea procesului civil soluționat prin Sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, rămasă irevocabilă, continuată prin promovarea acțiunii de față, în cadrul căreia au invocat motive de nulitate a actelor de transmitere a dreptului de proprietate de la Stat la SC A. SA.

În consecință, s-a apreciat că procedura începută prin formularea notificării în baza Legii nr. 10/2001 a fost suspendată la cererea reclamanților și, cum cele două proceduri nu se pot derula simultan, tribunalul a respins cererea reclamanților având ca obiect obligarea pârâtei SC A. SA să emită dispoziție de restituire în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu.

S-a mai reținut de Tribunalul Covasna că obiectul acțiunii introductive a privit și cererea de constatare a nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Culturii în favoarea pârâtei SC A. SA, cerere disjunsă din prezenta cauză. În aceste condiții, s-a apreciat că, doar după ce se va stabili valabilitatea titlului pârâtei, se va putea, eventual, continua una dintre căile pe care le au la dispoziție reclamanții pentru redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului.

Cererea de chemare în garanție a AVAS formulată de SC A. SA a fost respinsă, ca nefondată, în temeiul art. 60 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că pretențiile din acțiunea principală, în legătură cu care a fost formulată cererea de chemare în garanție, au fost respinse.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții B., C. și D., pârâta SC A. SA, pârâtul Ministerul Culturii și pârâtul Consiliul Județean Mureș.

Prin Decizia civilă nr. 1078/Ap din 23 septembrie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de pârâții Ministerul Culturii și Consiliul Județean Mureș împotriva Sentinței civile nr. 3150 din 21 noiembrie 2012 a Tribunalului Covasna, astfel cum decizia recurată a fost îndreptată prin Încheierea din 2015 a curții de apel; a fost admis apelul declarat de reclamanți și apelul formulat de pârâta SC A. SA, sentința apelată fiind schimbată, în parte, în sensul că a fost respinsă cererea reclamanților privind restabilirea situației anterioare de carte funciară. Totodată, s-a dispus obligarea pârâtei SC A. SA să trimită notificarea reclamanților, formulată în baza Legii nr. 10/2001, către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului pentru stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent, fiind păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această decizie, au fost avute în vedere următoarele considerente:

S-a reținut că prin Sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a constatat nul actul de preluare a imobilului de către stat în baza Decretului nr. 92/0950 intabulat prin Încheierea de CF nr. x, astfel încât s-a apreciat că prima instanță a constatat în mod corect nulitatea actelor subsecvente acestuia, și anume Decizia nr. 38/1958 a fostului Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare Mureș în baza căreia imobilul a fost intabulat în favoarea F. prin încheierea de CF nr. x, Decizia nr. 1227/1966 în baza căreia s-a intabulat prin Încheierea de CF nr. x dreptul de administrare operativă în favoarea E. și procesul-verbal nr. x/1966 privind trecerea unităților de librărie din județul Covasna de la E. Brașov din subordinea Comitetului Executiv al Consiliului Județean Brașov la noul E. Covasna, fără a anula încheierile de carte funciară, valabil întocmite, la momentul emiterii lor.

De asemenea, s-a apreciat că excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta SC A. SA a fost în mod corect respinsă de tribunal.

Chiar dacă dosarul soluționat prin Decizia nr. 825/2008 a Curții de Apel Târgu Mureș a avut ca obiect constatarea nulității încheierilor de intabulare a dreptului de proprietate al statului, precum și cererea de constatare a nulității actelor de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu (prin care se tindea la restituirea acestuia în natură), Curtea de Apel Târgu Mureș nu a judecat pe fond cererea în constatarea nulității actelor de trecere în proprietatea statului, reținând că reclamanții au cerut constatarea nulității încheierii prin care statul a dobândit dreptului de proprietate; prin urmare, în mod corect s-a reținut că nu există autoritate de lucru judecat. Pe de altă parte, situația reținută de Curtea de Apel Târgu Mureș s-a schimbat între timp, în sensul că printr-o sentință ulterioară, respectiv Sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a constatat preluarea de către stat a imobilului în litigiu, fără titlu valabil.

Instanța de apel a mai reținut că în ultima precizare de acțiune, reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a actului de transfer al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu din proprietatea Statului Român și administrarea operativă a E. Brașov în favoarea pârâtei SC A. SA și, anume, nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. x/1996, fără a se mai solicita constatarea nulității actelor de înstrăinare întocmite în procesul de privatizare; de altfel, această cerere nici nu mai putea fi judecată în cauza de față, având în vedere renunțarea reclamantei la judecată față de Statul Român prin A.A.A.S., de care instanța a luat act la termenul din 8 februarie 2012, astfel încât, s-au apreciat a fi nerelevante susținerile privind prescripția dreptului material la acțiune.

Pe de altă parte, cererea privind constatarea nulității absolute a actului de transfer a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei SC A. SA, respectiv a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în baza H.G. nr. 834/1991 de către Ministerul Culturii, a fost respinsă prin hotărâre irevocabilă.

Instanța de apel a mai constatat că procedura începută pe Legea nr. 10/2001 a fost suspendată în dosarul soluționat prin Decizia civilă nr. 825/2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, iar nu în cauza de față în care s-a solicitat chiar emiterea unei decizii de restituire în baza Legii nr. 10/2001. Chiar dacă instanța a constatat că imobilul - teren și construcție - a fost preluat fără titlu de Statul Roman din patrimoniul antecesorilor reclamantei, Curtea de apel a apreciat că nu este posibilă restabilirea situației anterioare, în sensul înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al acestora asupra imobilului, având în vedere că dreptul de proprietate dobândit de pârâta SC A. SA s-a consolidat ca urmare a respingerii acțiunii în anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate prin Sentința civilă nr. 90/2013 a Curții de Apel Brașov, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1283/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a respingerii excepției de nelegalitate a acestui act administrativ prin Sentința nr. 77/2013 a Curții de Apel Brașov, ambele hotărâri fiind irevocabile prin respingerea recursurilor reclamantei de instanța supremă.

Principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.

Potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru imobilele preluate cu titlu, evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.

Instanța de apel a apreciat că din acest text și, din interpretarea dată de Curtea Constituțională, prin Decizia 830 din 8 iulie 2008, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, rezultă că imobilele preluate fără titlu se pot restitui în natură cu procedura prevăzută de lege.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Instanța de apel a constatat că imobilul în litigiu nu este doar în posesia sau în patrimoniul pârâtei, ci în proprietatea acesteia, drept de proprietate ce este intabulat în cartea funciară.

În situația în care restituirea în natură nu e posibilă, persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent.

Potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.

Conform art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă, în natură, în condițiile prezentei legi, iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Textul a fost reluat și în art. 1 din Legea nr. 165/2013, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 368/2013, lege aplicabilă proceselor în curs de judecată.

Curtea de apel a apreciat că, în speță, instituția publică care a efectuat privatizarea este A.A.A.S., care este parte în proces doar în calitate de chemată în garanție de către pârâta SC A. SA, nu poate fi obligată la propunerea măsurilor reparatorii prin echivalent, astfel încât urmează a se dispune obligarea pârâtei SC A. SA să trimită notificarea reclamanților către A.A.A.S. pentru stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent, în aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca urmare a respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtei SC A. SA de a emite dispoziție de restituire în natură a imobilului, în temeiul art. 60 alin. (1) C. proc. civ., iar nu pe fond; s-a mai arătat că admiterea cererii de chemare în garanție, s-ar fi impus doar în cazul restituirii în natură a imobilului.

Instanța de apel a constatat a fi nefondat apelul declarat de pârâtul Consiliul Județean Mureș. Chiar dacă imobilul în litigiu nu a fost niciodată în proprietatea municipiului Sf. Gheorghe, ci în proprietatea Statului Român, s-a apreciat că pârâtul Consiliul Județean Mureș are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind autoritatea administrației publice locale cu atribuții deliberative, la fel ca fostul Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare Mureș, emitent al Deciziei nr. 38/1958 a fostului Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare Mureș, a cărei nulitate absolută s-a solicitat.

Și apelul pârâtului Ministerul Culturii a fost găsit nefondat, apreciindu-se că, în cauză, calitatea procesuală pasivă rezultă din faptul că este emitentul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, iar desființarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, dispusă în ciclul procesual anterior a vizat sentința în totalitate, nefiind menținută vreo dispoziție.

Împotriva acestei decizii au promovat recurs reclamanții B., C. și D., pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, precum și intervenienta chemată în garanție AAAS.

Prin Decizia nr. 107 din 22 ianuarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins, ca tardiv, recursul declarat de pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național împotriva Deciziei nr. 1078/Ap din 23 septembrie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, s-a constatat nul recursul formulat de chemata în garanție Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva aceleiași decizii, s-a admis recursul declarat de reclamanții B., C. și D. împotriva aceleiași decizii și s-a casat, în parte, decizia recurată, dispunându-se trimiterea cauzei, la aceeași instanță de apel, pentru rejudecarea apelului reclamanților B., C., D. declarat împotriva Sentinței civile nr. 3150 din 21 noiembrie 2012 a Tribunalului Covasna, secția civilă. Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut următoarele:

Instanța de apel a făcut aplicarea prezumției legale absolute, irefragabile a autorității de lucru judecat reglementată de art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ. - res judicata pro veritate hebetur - sau a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat (ceea ce interzice unei instanțe ulterioare să contrazică dezlegările definitive și irevocabile ale unei instanțe anterioare într-o a doua cauză ce se poartă între același părți, având același obiect și întemeiată pe aceeași cauză juridică), într-un context în care aceasta nu era incidentă, având în vedere cauza juridică diferită a evaluării cererii privind constatarea nevalabilității certificatului de atestare a dreptului de proprietate ce se impunea în pricina de față.

Astfel, autoritatea de lucru judecat a soluțiilor pronunțate de instanțele de contencios administrativ privește exclusiv inadmisibilitatea excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din perspectiva dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și tardivitatea aceleiași solicitări - nulitatea certificatului - formulată pe cale de acțiune pentru încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2001.

Or, instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat, sub ambele sale ipostaze - efectul negativ și efectul pozitiv - în cazul în care ar fi reanalizat valabilitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/1996 emis de Ministerul Culturii în favoarea SC A. SA și ar fi constatat fie că excepția de nelegalitate este admisibilă, fie că acțiunea în contencios - cu aceeași finalitate - a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria x nr. x/1996 a fost emis de Ministerul Culturii (autoritate publică centrală) în favoarea intimatei-pârâte SC A. SA, în baza dispozițiilor Legii nr. 15/1990 și ale H.G. nr. 834/1991 (potrivit mențiunilor din antetul acestuia), rezultă că numai derularea procedurii legale, administrative de către Ministerul Culturii, potrivit etapelor descrise în conținutul H.G. nr. 834/1991 putea formula obiect al evaluărilor instanței de contencios administrativ.

Însă, solicitarea recurenților-reclamanți privind constatarea nulității titlului intimatei-pârâte SC A. SA asupra terenului reprezentat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/1996 constituie o chestiune prejudicială în procedura aplicării Legii nr. 10/2001 și a condițiilor prevăzute de lege ce trebuie verificate pentru soluționarea notificării formulate de către reclamanți și adresate pârâtei SC A. SA, ca unitate deținătoare a imobilului - teren și construcție - la data apariției legii reparatorii.

Or, această chestiune prejudicială, în cauza de față, are o altă cauză juridică decât invocarea unor nelegalități săvârșite eventual cu ocazia emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate în raport cu procedura prevăzută de H.G. nr. 834/1991, iar această cauză juridică este dată de invocarea principiilor ce guvernează efectele nulității actului juridic civil, anume nulitatea actelor subsecvente unui act nul - resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, principiu unanim acceptat de doctrină și jurisprudență ca având valoare normativă.

În consecință, în mod nelegal, instanța de apel a reținut autoritatea de lucru judecat a soluțiilor instanțelor de contencios administrativ ca opunându-se în cauza de față evaluărilor pe care era ținută a le realiza în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ignorând cauza juridică diferită a cererilor menționate față de cea din acest litigiu, fie că au fost susținute pe cale de excepție, fie pe cale de acțiune în fața instanțelor de contencios administrativ.

Astfel cum s-a reținut de către instanța de apel prin decizia recurată, prin Sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a constatat că imobilul înscris în CF nr. x Sf. Gheorghe, nr. top. x a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950; prin aceeași sentință, s-a constatat nulitatea actului juridic de naționalizare cu privire la imobilul menționat, aceasta fiind nulitatea primordială în litigiul de față, care a fost de natură a vicia toate actele juridice subsecvente ce dau conținut circuitului juridic ulterior al acestui imobil, ca efect al incidenței principiului enunțat.

Pornind de la această premisă, stabilită cu putere de lucru judecat în raport cu antecesorul cu titlu particular al intimatei-pârâte SC A. SA, instanța de apel a confirmat admiterea de către prima instanță a cererilor privind intabulările subsecvente celei inițiale efectuate ca efect al naționalizării, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris la B13 în favoarea pârâtului Statul Român și a dreptului de folosință în favoarea Sfatului Popular al orașului Sf. Gheorghe, radierii dreptului de proprietate înscris la B15 în favoarea F. Sf. Gheorghe și radierii dreptului de administrare înscris la C1 în favoarea E. Brașov.

Reținând însă, în mod nelegal, autoritatea de lucru judecat a hotărârilor instanțelor de contencios administrativ și fiscal, instanța de apel nu a analizat și cererea recurenților-reclamanți privind radierea dreptului de proprietate al intimatei-pârâte SC A. SA, intabulat în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/1996, ca act subsecvent actelor deja constatate nule în cauza de față, inclusiv radierea dreptului de administrare înscris la C1 în favoarea E. Brașov, și acesta antecesor al intimatei-pârâte SC A. SA, (în timp ce antecesorul său direct a fost E. Covasna, conform Protocolului din 28 octombrie 1980), ca efect al constatării nulității Deciziei nr. 1227/1966.

Ca atare, s-a apreciat că se impune ca, în rejudecare, instanța de apel să aprecieze și asupra cererii de radiere a dreptului de proprietate al intimatei-pârâte SC A. SA privind atât terenul (intabulat în baza certificatului însuși), în temeiul art. 36 din legea nr. 7/1996, dar și asupra construcției, dată fiind intabularea dreptului de proprietate și cu privire la construcție efectuată, de asemenea, în favoarea pârâtei, ca efect al prezumției de proprietate ce a operat în favoarea sa, la data înscrierii dreptului de proprietate asupra terenului, în virtutea dreptului de accesiune, potrivit art. 492 C. civ.

În prealabil însă, curtea de apel va fi ținută să se pronunțe asupra valabilității intabulării dreptului de proprietate al intimatei SC A. SA, din perspectiva principiului nulității actelor subsecvente preluării de către stat fără titlu valabil a imobilului în litigiu de la autorii recurenților-reclamanți în baza Decretului nr. 92/1950, dezlegare intrată sub puterea lucrului judecat; adiacent, se va avea în vedere art. 20 din Legea nr. 15/1990, precum și faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, emis în favoarea intimatei-pârâte, are valoarea unui act juridic declarativ, iar nu constitutiv de drept, contrar celor susținute de către intimată. Astfel, intimata-pârâtă a fost beneficiara procedurii prevăzute de H.G. nr. 834/1991 numai pentru aceea că, la data apariției Legii nr. 15/1990, imobilul era evidențiat în patrimoniul său, cu capital integral de stat la vremea respectivă, urmare a deposedării autorilor reclamanților de acest imobil, de către stat, fără titlu valabil.

Totodată, în rejudecare, s-a apreciat că se impune ca, instanța de apel, în considerarea cadrului procesual precizat de către recurenții-reclamanți, să țină seama de faptul că finalitatea principală către care tind prin formularea acestei acțiuni este aceea ca intimata-pârâtă SC A. SA să fie obligată să emită decizie de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, având în vedere și efectele Deciziei nr. XX/2007, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, invocate, de altfel, de către recurenți, pe parcursul soluționării cauzei.

Contrar celor reținute de instanța de apel, procedura administrativă în baza Legii nr. 10/2001 nu este suspendată la cererea reclamanților, dat fiind că, prin acțiunea de față, astfel cum a fost precizată (ca, de altfel, încă de la conceperea inițială a cererii de chemare în judecată), aceștia au formulat un capăt de cerere explicit, neechivoc - la care nu au renunțat niciodată pe parcursul soluționării cauzei -, prin care au solicitat instanței prin hotărârea ce o va pronunța "să dispună obligarea pârâtei SC A. SA să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului", cerere reiterată și în finalul memoriului de recurs, ceea ce corespunde și efectelor recursului în interesul legii soluționat prin Decizia nr. XX/2007; or, demersurile recurenților-reclamanți au fost active în sensul finalizării procedurii judiciare de față, propunând probe, formulând apărări, invocând excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, promovând căi de atac atât împotriva sentințelor pronunțate de instanțele de contencios administrativ, cât și împotriva soluțiilor date în dosarul de față etc.

În consecință, pentru soluționarea cererii care formează obiectul notificării nr. x/2001, adresată de către reclamanți - ce corespunde ultimului capăt de cerere și face obiectul criticilor formulate prin motivele de apel, instanța de apel va porni de la cele deja reținute ca situație de fapt - anume împrejurarea că, la data apariției Legii nr. 10/2001, intimata-pârâtă era deja integral privatizată - încă din data de 20 aprilie 2000, premisă care atrage constatarea incidenței în cauză a dispozițiilor art. 29 (fost art. 27 din forma inițială a Legii nr. 10/2001), astfel cum acest text a fost amendat prin Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008.

Or, această normă, interpretată per a contrario, indică soluția restituirii în natură, în cazul imobilelor preluate de stat fără titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, în timp ce măsurile reparatorii prin echivalent pot fi stabilite în soluționarea pe fond a raportului de restituire, doar în cazul imobilelor preluate de stat cu titlu valabil, titlu constatat ca atare potrivit criteriilor prevăzute de art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere că intabularea dreptului de proprietate asupra terenului și construcției a avut loc în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Culturii în favoarea intimatei-pârâte SC A. SA, încă din anul 1996, iar nu ca efect al încheierii contractului de privatizare anterior menționat, Înalta Curte reține, de asemenea, că, în mod nelegal, instanța de apel a apreciat că reclamanții erau ținuți a formula și cerere în constatarea nulității absolute a acestui contract.

S-a stabilit ca, în ipoteza în care, în rejudecare, instanța de apel va lua în considerare soluția de restituire în natură a imobilului, va supune dezbaterii părților și va aprecia și asupra oportunității rejudecării apelului pârâtei SC A. SA - exclusiv sub aspectul criticilor formulate de aceasta cu privire la soluția dată cererii de chemare în garanție formulată împotriva AAAS - având în vedere că aceasta nu a promovat recurs (dată fiind lipsa interesului său procesual de a promova calea de atac împotriva deciziei analizate în această etapă procesuală, față de soluția adoptată prin decizia recurată), dar și constatând că această cerere a pârâtei redevine actuală doar în cazul obligării pârâtei să emită decizie de restituire în natură a imobilului, aspect asupra căruia Înalta Curte nu se poate pronunța în acest moment procesual, date fiind limitele controlului de legalitate fixate prin motivele de recurs ale reclamanților.

În rejudecare, Curtea de Apel Brașov, prin Decizia civilă nr. 676/Ap din 11 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, a admis, în parte, apelul declarat de reclamanții B., C. și D. împotriva Sentinței civile nr. 3150/2012 a Tribunalului Covasna; a admis, în parte, apelul declarat de pârâta SC A. SA împotriva Sentinței civile nr. 3150/2012 a Tribunalului Covasna și, în consecință: a schimbat, în parte, Sentința civilă nr. 3150/2012 a Tribunalului Covasna, în sensul că a dispus obligarea pârâtei SC A. SA să emită decizie de restituire în natură către reclamanții B., C. Și D., a imobilului situat în Municipiul Sfântu Gheorghe, Jud. Covasna, înscris în CF nr. x Sfântu Gheorghe (CF cu nr. vechi x Sfântu Gheorghe), nr. cad./top. x, compus din casă de piatră și curte în suprafață de 312 m.p.; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC A. SA împotriva chematei în garanție Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS) și, în consecință, a obligat chemata în garanție Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului să plătească pârâtei SC A. SA suma de 209040 euro, în echivalentul în RON, potrivit cursului oficial leu/euro la data plății efective. A respins restul cererilor din ambele apeluri. A dispus înlăturarea din dispozitivul sentinței apelate a dispozițiilor de respingere a cererii de obligare a pârâtei la emiterea dispoziției de restituire în natură și a cererii de chemare în garanție precum și a dispoziției de disjungere a cererii privind nulitatea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ca rămasă fără obiect. A păstrat restul dispozițiilor din sentință. A obligat pârâta SC A. SA să plătească reclamanților B., C. Și D. suma de 7993,06 RON cheltuieli de judecată în toate instanțele.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a reținut cu putere de lucru judecat, că titlul de preluare al statului nu a fost valabil, dispoziție care se opune și pârâtei SC A. SA, cum a statuat instanța supremă, prin decizia de casare, dat fiind că pârâta este succesorul cu titlu particular al statului, față de care s-a și dispus, prin Sentința civilă nr. 3150/2012, a Tribunalului Covasna radierea dreptului său de proprietate, precum și radierea dreptului de administrare înscris în favoarea E. Brașov și revenirea la situația de carte funciară inițială, dispoziții care au intrat în puterea lucrului judecat.

Prin urmare, au fost înlăturate apărările pârâtei SC A. SA că Sentința nr. 388/2010 nu îi este opozabilă, în virtutea principiului relativității efectelor hotărârii judecătorești, întrucât această chestiune de drept a fost dezlegată de instanța supremă și, oricum, efectele se întind asupra succesorilor, iar dacă poartă asupra bunului individual determinat și asupra celui cu titlu particular asupra aceluiași bun, pe de o parte, iar pe de altă parte, ar fi absurd să se considere că față de statul ce a preluat abuziv imobilul titlul său nu este valabil, dar este valabil față de succesorul cu titlu particular.

Potrivit dezlegării date de instanța supremă, nu există autoritate de lucru judecat în ceea privește valabilitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei, seria x nr. x/1996, pe baza căruia aceasta și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară. Cercetarea valabilității se impune, din perspectiva deciziei din recurs, ca o chestiune prejudicială, curtea reținând că acest act, cu efect declarativ și nu constitutiv de drepturi, nu este valabil, ci nul, în virtutea principiului de drept conform căruia nulitatea actului principal atrage și nulitatea actelor subsecvente.

Din moment ce s-a constatat nulitatea titlului de preluare al statului, s-a dispus radierea dreptului său de proprietate, precum și a dreptului de administrare operativă a E., care este tot un antecesor al pârâtei, certificatul de atestare a dreptului de proprietate, (ce poartă numai asupra terenului nu și construcției), este lovit de nulitate și, ca atare, fără efect, iar menținerea înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei în cartea funciară nu se justifică și trebuie radiată, conform art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.

Este înlăturată apărarea că nu a fost atacată Încheierea nr. 3611/1996, prin care s-a dispus intabularea dreptului pârâtei pe baza acestui certificat, întrucât norma din art. 36 pct. 1 nu o impune, ci, dimpotrivă, este suficient ca titlul să nu fi fost valabil, nu neapărat și încheierea de înscriere, pentru a se dispune rectificarea, fiind de observat că acest text conține două ipoteze, fiind, deci, suficientă îndeplinirea cerințelor uneia, cum e cazul în speță.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate are efect declarativ și nu constitutiv, cum s-a reținut prin decizia de casare, aici fiind de observat că în condițiile nevalabilității titlului statului, a dreptului de administrare operativă a fostului E. Brașov (și nu Covasna cum ar fi fost normal), certificatul nu mai are ce să declare, lipsind fundamentul juridic al emiterii și deci buna-credință nu prezintă nici o relevanță, spre deosebire de situația actului constitutiv al dreptului re