ÎCCJ, decizie (scj.ro #128534)

Imobil preluat de stat fără titlu. Notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001. Inadmisibilitatea excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat a fi restituit. Inexistența autorității de lucru judecat a hotărârii instanței de contencios administrativ asupra acțiunii în constatarea nulității titlului entității juridice notificate.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.

Index alfabetic :

notificare

-drept de proprietate

-certificat de atestare a dreptului de proprietate

-excepție de nelegalitate

-nulitate

-autoritate de lucru judecat

Legea nr. 10/2001

Legea nr. 554/2004, art. 4, art. 11

În mod nelegal instanța de apel a reținut autoritatea de lucru judecat a soluțiilor instanțelor de contencios administrativ, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă – din perspectiva art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat a fi restituit în procedura Legii nr. 10/2001 și ca tardivă cererea de constatare a nulității a aceluiași act [pentru încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004], ca opunându-se evaluărilor pe care era ținută a le realiza în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ignorând astfel cauza juridică diferită a cererilor susținute în fața instanțelor de contencios administrativ în raport cu cererea privind constatarea nulității titlului de proprietate invocat de societatea notificată.

Or, în condițiile în care certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului a fost emis de o autoritate publică centrală în baza dispozițiilor Legii nr. 15/1990 și ale HG nr. 834/1991, rezultă că numai derularea procedurii legale, administrative de către autoritatea emitentă, potrivit etapelor descrise în conținutul HG nr. 834/1991, putea forma obiect al evaluărilor instanței de contencios administrativ.

Prin urmare, instanța de apel a făcut aplicarea prezumției legale absolute, irefragabile a autorității de lucru judecat reglementată de art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C.civ. - res judicata pro veritate hebetur - sau a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, într-un context în care nu era incidentă, având în vedere că solicitarea privind constatarea nulității titlului asupra terenului notificat, reprezentat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate, constituie o chestiune prejudicială în procedura aplicării Legii nr. 10/2001 și a condițiilor prevăzute de lege ce trebuie verificate pentru soluționarea notificării adresate unității deținătoare a imobilului la data apariției legii reparatorii. Această chestiune prejudicială are o altă cauză juridică decât invocarea unor nelegalități săvârșite eventual cu ocazia emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate în raport cu procedura prevăzută de H.G. nr. 834/1991, iar această cauză juridică este dată de invocarea principiilor ce guvernează efectele nulității actului juridic civil, anume nulitatea actelor subsecvente unui act nul, ca urmare a constatării nulității actului juridic de naționalizare a imobilului, care a fost de natură a vicia toate actele juridice subsecvente.

Secția I civilă, decizia nr. 107 din 22 ianuarie 2016

Prin sentința civilă nr. 1269 din 10.12.2009, Tribunalul Covasna a admis excepțiile lipsei calității procesuale a chematului în garanție AAAS și a pârâtului Ministerul Culturii, Cultelor  și Patrimoniului Național ; a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta SC X. SA și, în consecință: a admis în parte acțiunea precizată de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâta SC X. SA., a dispus obligarea pârâtei SC X. SA să se pronunțe prin decizie motivată asupra cererii de restituire a imobilului înscris în CF xx8, top xx5 - casă de piatră și curte în suprafață de 252 mp -, potrivit notificării 188/2001.

Prin decizia nr. 85 din 29.06.2010, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de pârâta SC X. SA cu trimitere spre rejudecare, soluție menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 5991/2011.

În rejudecare, prin acțiunea formulată, astfel cum a fost precizată, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC X. SA, Consiliul Județean Mureș, Municipiul Sf. Gheorghe, D. SA, Ministerul Culturii și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice constatarea nulității absolute a actelor prin care dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF xx8, top xx5 a fost transferat de la Statul Român la C.L. Sf. Gheorghe și la pârâta SC X. SA și rectificarea CF, după cum urmează: anularea  încheierii de intabulare nr. 100/1957 din CF xx8, top xx0; constatarea nulității absolute a încheierii de intabulare nr. 100/1957 din CF xx8, top xx0; constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 38/1958 a fostului Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare Mureș și rectificarea încheierii de intabulare nr. 898/1958, emisă în baza ei; constatarea nulității absolute a deciziei nr. 1227/1966 și a procesului verbal de predare primire nr. 4080/1966 prin care dreptul de administrare operativă asupra imobilului din litigiu a fost intabulat pe numele C.L. Brașov al cărui succesor este SC X. SA;  rectificarea încheierii de intabulare nr. 825/1968; să se constate nulitatea absolută a actului de transfer al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu din proprietatea Statului Român și administrarea operativă a C.L. Brașov în favoarea pârâtei SC X. SA și anume, nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. xxx4 din 15.02.1996; obligarea pârâtei SC X. SA să emită dispoziție de restituire în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 3150 din 21.11.2012, Tribunalul Covasna a respins ca nefondate excepțiile inadmisibilității acțiunii, prescripției dreptului material la acțiune, puterii de lucru judecat în raport cu decizia nr. 825/R/2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiului Sf. Gheorghe, Consiliul Județean Mureș și chematei în garanție A.V.A.S.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții SC X. SA, Consiliul Județean Mureș, Municipiul Sf. Gheorghe, D. SA, Ministerul Culturii și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a dispus rectificarea CF xx8, top xx5 în sensul radierii dreptului de proprietate înscris la B13 în favoarea pârâtului Statul Român și a dreptului de folosință în favoarea Sfatului Popular al orașului Sf. Gheorghe, radierii dreptului de proprietate înscris la B15 în favoarea Întreprinderii Y și radierii dreptului de administrare înscris la C1 în favoarea C.L. Brașov, precum și revenirea la situația inițială de carte funciară.

A respins ca nefondate cererile reclamanților de anulare și constatarea nulității încheierilor de intabulare nr. 100/1957, nr. 898/1958 și nr. 825/1968 și cererea având ca obiect obligarea pârâtei SC X. SA să emită dispoziție de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu.

A dispus disjungerea cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. xxx4/1996.

A respins ca nefondată cererea pârâtei SC X. SA de chemare în garanție a A.V.A.S.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță, în rejudecare, a reținut următoarele :

Asupra imobilului înscris în CF xx8, top xx5 – casă de piatră cu 5 camere și curte, a fost înscris dreptul de proprietate în favoarea numiților F. și L., în cote egale.

Din certificatul de moștenitor nr. x1/1990 a rezultat că reclamantele A. și B. sunt moștenitoare legale ale defunctului F., iar reclamantul C. este, potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. x3/2001, moștenitor al defunctului J., tatăl său, care, la rândul său, are calitatea de moștenitor al defuncților L. și M., bunicii reclamantului.

În baza Decretului nr. 92/1950, ca efect al naționalizării, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român, dreptul de proprietate fiind intabulat în CF prin încheierea nr. 100/1957, în timp ce dreptul de folosință a fost intabulat în favoarea Sfatului Popular al orașului Sf. Gheorghe.

Prin încheierea de CF nr. 898/1958, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu s-a intabulat în favoarea Întreprinderii Y., în baza Deciziei nr. 38/1958 a fostului Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare Mureș.

În baza Deciziei nr. 1227/1966, a procesului verbal de predare-primire nr. 4080, asupra imobilului s-a intabulat în foaia de sarcini a cărții funciare, dreptul de administrare operativă în favoarea C.L. Brașov – încheierea CF nr. 825/1968.

Decizia nr. 1227/1966 a fost emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Brașov, care a transmis din administrarea Întreprinderii Y. în administrarea C.L. Brașov imobilul din litigiu. Procesul verbal de predare primire a fost întocmit în vederea întocmirii formalităților necesare operării în evidențele contabile a bunului transferat.

În evidențele CF s-a făcut mențiunea radierii dreptului de proprietate intabulat în foaia B, în favoarea Întreprinderii Y., ca urmare a intabulării dreptul de administrare operativă în favoarea C.L. Brașov (C1).

La data de 11.06.1996, a fost emisă încheierea CF nr. 3611, prin care s-a rectificat suprafața imobilului de la 252 la 312 mp, în baza adeverinței 3432/1996 a Consiliului Local al mun. Sf. Gheorghe, iar apoi s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea SC X. SA, în temeiul H.G. nr. 834/1991 și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. xxx4/1996.

Din aceeași încheiere de CF și din actele care au stat la baza emiterii ei – extras CF, decizia nr. 1227/1966, proces verbal de predare-primire nr. 4080, ,,Protocol privind trecerea activității unităților de librărie din jud. Covasna de la C.L. Brașov din subordinea Comitetului Executiv al Consiliului Județean Brașov la C.L. Covasna”, prima instanță a apreciat că prin încheierea CF nr. 283/1968 s-a intabulat dreptul de administrare operativă asupra imobilului în favoarea C.L. Brașov, poz. C1.

Din toate aceste înscrisuri, coroborate cu desfășurătorul CF, s-a reținut că dreptul de proprietate a fost intabulat în favoarea Statului Român de la naționalizare (încheierea nr. 100/1957) și până la intabularea sa în favoarea SC X. SA (încheierea CF nr. 3611/1996). Deși prin încheierea CF nr. 898/1958 s-a intabulat în favoarea Întreprinderii Y. dreptul de proprietate, fiind înscrisă în foaia B.15 a cărții funciare, tribunalul a constatat că această unitate a avut doar un drept de administrare, ce a fost radiat odată cu transmiterea acestuia către C.L. Brașov.

Ca atare, dreptul de folosință asupra imobilului a fost intabulat în favoarea mai multor persoane juridice până în anul 1996, potrivit celor anterior arătate.

Totodată, prima instanță a mai reținut că prin sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a admis acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și s-a constatat că imobilul înscris în CF xx8, top. xx5 a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român, în baza Decretului nr. 92/1950.

I. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, prima instanță a arătat că reclamanții urmăresc să obțină recunoașterea calității de proprietari, cu titlu de moștenire, asupra imobilului în litigiu pe calea unei acțiuni în anulare și rectificare CF, nu pe calea unei acțiuni în constatarea unei stări de fapt sau de drept; în consecință, față de prevederile art. 111 C.proc.civ., excepția inadmisibilității a fost respinsă ca nefondată.

II. Excepția prescripției dreptului material la acțiunea în constatarea nulității actelor de înstrăinare, de asemenea, a fost respinsă ca nefondată, având în vedere caracterul imprescriptibil al acțiunii în constatarea nulității absolute a unui act juridic, potrivit art. 2 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în cauză, conform art. 6 alin. (2) – (4) din noul Cod civil.

III. Și excepția puterii de lucru judecat în raport cu decizia nr. 825/R/2008 a Curții de Apel Târgu Mureș a fost, de asemenea, respinsă ca nefondată, deoarece acțiunea formulată de reclamantele A. și B., dar și cererea intervenientului C., având ca obiect constatarea nulității actelor de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu, au fost respinse pe motive procedurale, cererea introductivă fiind completată tardiv și fără a cuprinde un petit necesar, acela în compararea titlurilor de proprietate. S-a apreciat că existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea unei hotărâri, sau cu putere de lucru judecat atunci când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.

Cum prin decizia civilă nr. 825/R/2008 nu s-a soluționat cauza pe fond, tribunalul a apreciat că această hotărâre nu se poate opune cu putere de lucru judecat. În plus, prin sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a constatat că imobilul înscris în CF xx8, top xx5 a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român, în baza Decretului nr.92/1950, iar aceasta constituie o hotărâre judecătorească ce are putere de lucru judecat în speță, constituind, de altfel, și motivul pentru care reclamanții au precizat acțiunea în rejudecare.

IV. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, prima instanță a reținut că, în cauză, se solicită a se constata nulitatea absolută a încheierii de intabulare a dreptului de proprietate în favoarea Statului Român, rectificarea cărții funciare; calitatea procesuală pasivă se verifică față de partea în favoarea căreia s-a emis această încheiere de intabulare și care a avut calitatea de proprietar până în anul 1966. Acțiunea în rectificare CF se formulează în contradictoriu cu proprietarul tabular (art. 36-38 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data promovării acțiunii). De asemenea, s-a solicitat și anularea actelor subsecvente actului juridic de naționalizare emis în baza Decretului nr. 92/1950, acte prin care s-a transmis și intabulat dreptul de folosință/administrare în favoarea altor persoane juridice.

În consecință, reținând și prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 conform cărora ,,Statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop”, tribunalul a constatat că are calitate procesuală pasivă persoana juridică al cărui drept de proprietate era intabulat în CF – Statul Român - reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, autoritate care exercita puterea de reprezentare a statului și la momentul preluării bunului, precum și ulterior.

V. S-a apreciat că și pârâții Municipiul Sf. Gheorghe și Consiliul Județean Mureș au calitate procesuală pasivă în cauză.

Astfel, reclamanții au solicitat anularea încheierii de intabulare nr. 100/1957, încheiere prin care s-a intabulat dreptul de folosință asupra imobilului în litigiu în favoarea ,,Sfatului Popular al orașului Sf. Gheorghe”, constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 38/1958 a fostului Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare Târgu Mureș și rectificarea încheierii de intabulare nr. 898/1958, emisă în baza ei.

În acest context, s-a reținut că în organizarea administrativă a României, astfel cum este reglementată în Constituție și legi speciale, nu mai există entitatea juridică de ,,Sfat Popular” și nici cea de ,,Regiune Autonomă Maghiară Târgu Mureș”. Cererea de anulare sau constatare a nulității unui act juridic se formulează în contradictoriu cu părțile acelui act juridic și, în consecință, în cazul de față, instanța a stabilit persoanele juridice care au calitate procesuală pasivă, în calitate de continuatori ai  personalității juridice a organelor anterior menționate.

Pe baza dispozițiilor legale din actele normative succesive adoptate în segmentul organizării administrativ-teritoriale a României, tribunalul a concluzionat că pârâtul Consiliul Județean Mureș are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind autoritatea administrației publice locale cu atribuții deliberative, la fel ca fostul Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare Mureș.

VI. A.V.A.S., la rândul său, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu are obligația restituirii în natură a imobilului, întrucât această obligație revine unității deținătoare. Totuși, pârâta SC X. SA a chemat în garanție A.V.A.S. nu pentru a fi obligată la restituirea bunului imobil, ci pentru a o despăgubi în cazul în care aceasta va cădea în pretenții față de reclamanți.

Tribunalul Covasna a reținut că la data de 20.04.2000, societatea pârâtă a fost privatizată integral, apreciind, în baza acestei constatări, că între pârâta SC X. SA și chemata în garanție există un raport juridic.

S-a arătat că legitimarea calității procesuale active presupune stabilirea existenței unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat, iar calitatea procesuală pasivă aparține numai celui față de care se poate realiza interesul părții reclamante. Raportul juridic din speță s-a născut între pârâta SC X. SA și chemata în garanție, iar în acest caz chemata în garanție este persoana  despre care se pretinde că este obligată în raportul juridic dedus judecății.

VII. La termenul de judecată din data de 31.10.2012, din oficiu, s-a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Covasna, privitor la cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. xxx4/1996.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în conformitate cu prevederile H.G. nr. 834/1991 este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că, acțiunea prin care se solicită anularea/constatarea nulității acestuia se circumscrie prevederilor art. 1 din acest act normativ, astfel încât s-a dispus disjungerea acestui capăt de cerere din acțiunea introductivă.

Cu privire la fondul cauzei, instanța a constatat că prin sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a constatat că imobilul înscris în CF xx8, top xx5 a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român, în baza Decretului nr.92/1950. S-a arătat anterior că dreptul de proprietate a fost intabulat în favoarea Statului Român de la naționalizare și până la intabularea sa în favoarea SC X. SA, iar dreptul de folosință asupra imobilului a fost intabulat în favoarea mai multor persoane juridice până în anul 1996. Deoarece prin niciun act juridic dreptul de proprietate nu a fost transmis Regiunii Autonome Maghiare Mureș, prin Decizia nr.38/1958 a fostului Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare Mureș nu se putea transmite în mod valabil dreptul de proprietate în favoarea Întreprinderii Y. Chiar și după reîmpărțirea administrativ teritorială a statului prin Legea nr. 5 din 7 septembrie 1950, Sfatul Popular al Regiunii Autonome Maghiare Mureș avea doar dreptul de folosință asupra imobilului în litigiu, intabulat inițial în favoarea Sfatului Popular al orașului Sf. Gheorghe, transmisiunea acestui drept operând în temeiul Legii nr. 5/1950.

Ca urmare, instanța a apreciat că prin Decizia nr. 38/1958 se putea transmite doar dreptul de folosință asupra imobilului, iar nu dreptul de proprietate. Ulterior, prin Decizia nr. 1227/1966, emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Brașov, s-a transmis dreptul de administrare asupra imobilului de la Întreprinderea Y. la C.L. Brașov, întocmindu-se și procesul verbal de predare primire. Această decizie a fost emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Brașov deoarece, în urma reorganizării teritoriului României, în anul 1960, două raioane - Târgu Secuiesc și Sfântul Gheorghe – au trecut la Regiunea Brașov.

Prima instanță a mai arătat că efectele nulității actului juridic constau în desființarea raportului juridic generat de actul juridic lovit de nulitate și prin aceasta restabilirea legalității. În situația de față, efectele nulității presupun, pe lângă desființarea actului principal și desființarea actului subsecvent, conform principiului „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis”. Fiind nul actul de preluare a imobilului de către stat, sunt nule și actele subsecvente acestuia, și anume Decizia nr. 38/1958, Decizia nr. 1227/1966 și procesul verbal nr. 4080/1966.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 7/1996 ,,orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că:  1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.”

Având în vedere că printr-o sentință irevocabilă s-a constatat faptul că titlul statului nu este valabil, tribunalul, în temeiul art. 36 din Legea nr.7/1996, în vigoare la data formulării acțiunii introductive, a dispus rectificarea CF, astfel:  radierea dreptului de proprietate înscris la B13 din CF xx8, top xx5, în favoarea pârâtului Statul Român și a dreptului de folosință înscris la B14, în favoarea Sfatului Popular al orașului Sf. Gheorghe; radierea dreptului de proprietate înscris la B15, în favoarea Întreprinderii Y.; radierea dreptului de administrare înscris la C1, în favoarea C.L. Brașov.

Urmare a rectificării cărții funciare în sensul arătat, s-a dispus revenirea la situația inițială de carte funciară.

Tribunalul a apreciat că efectul admiterii acțiunii în rectificare CF nu poate fi acela al constatării nulității ori al anulării încheierilor de care funciară; pe de altă parte, aceste acte au fost valabil întocmite, iar la momentul emiterii lor nu a existat niciun motiv de nulitate absolută sau relativă care să le afecteze valabilitatea.

În consecință, s-a respins ca nefondată cererea de anulare și constatare a nulității încheierilor de intabulare nr. 100/1957, nr. 898/1958 și nr. 825/1968.

Cu privire la cererea reclamanților având ca obiect obligarea pârâtei SC X. SA să emită dispoziție de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu, prin Decizia nr. 825/R/2008 a Curții de Apel Târgu Mureș s-a reținut că reclamanții au depus notificări pentru restituirea imobilului în conformitate cu Legea nr. 10/2001, dar au cerut și radierea din CF a dreptului de proprietate înscris în favoarea Statului Român. De asemenea, s-a mai reținut că ,,la cererea reclamantelor (A. și B.) și a intervenientului (C.) procedura administrativă a fost suspendată, indicându-se instanței de recurs că doresc continuarea procedurii desfășurată în fața acestei instanțe.”

Prima instanță a arătat că, într-adevăr, reclamanții au la dispoziție două căi pentru a obține restituirea imobilului: calea prevăzută de Legea nr. 10/2001 și calea aleasă prin promovarea procesului civil soluționat prin sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, rămasă irevocabilă, continuată prin promovarea acțiunii de față, în cadrul căreia au invocat motive de nulitate a actelor de transmitere a dreptului de proprietate de la stat la SC X. SA.

În consecință, s-a apreciat că procedura începută prin formularea notificării în baza Legii nr.10/2001 a fost suspendată la cererea reclamanților și cum cele două proceduri nu se pot derula simultan, tribunalul a respins cererea reclamanților având ca obiect obligarea pârâtei SC X. SA să emită dispoziție de restituire în baza Legii nr.10/2001 pentru imobilul în litigiu.

S-a mai reținut de Tribunalul Covasna că obiectul acțiunii introductive a privit și cererea de constatare a nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Culturii în favoarea pârâtei SC X. SA, cerere disjunsă din prezenta cauză.

În aceste condiții, s-a apreciat că doar după ce se va stabili valabilitatea titlului pârâtei se va putea eventual continua una dintre căile pe care le au la dispoziție reclamanții pentru redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului.

Cererea de chemare în garanție a A.V.A.S. formulată de SC X. SA a fost respinsă ca nefondată în temeiul art. 60 alin. (1) C.proc.civ., având în vedere că pretențiile din acțiunea principală în legătură cu care a fost formulată cererea de chemare în garanție au fost respinse.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții, pârâta SC X. SA, pârâtul Ministerul Culturii, precum și pârâtul Consiliul Județean Mureș, fiecare dintre apelanți aducând critici proprii de nelegalitate și netemeinicie la adresa soluției primei instanțe.

Reclamanții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului Consiliului Județean Mureș și al pârâtului Ministerul Culturii, arătând că organele emitente ale unor acte administrative trebuie chemate în judecată atunci când se pune în discuție valabilitatea acestora, respingerea apelului pârâtei SC X. SA, arătând că legea instituie o excepție când dispune termenul de prescripție de 1 an, însă imobilul nu a fost dobândit prin înstrăinare, ci gratuit în  baza Legii nr. 15/1990, s-a respectat chiar și termenul de 1 an față de data introducerii acțiunii 1.10.2001, se aplică art. 27 din Legea nr. 10/2001 în forma inițială care permite restituirea în natură a imobilului preluat fără titlu, prin încălcarea legii.

Prin decizia civilă nr. 1078/Ap din 23.09.2015 a Curții de Apel Brașov, Secția civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de pârâții Ministerul Culturii și Consiliul Județean Mureș împotriva sentinței civile nr. 3150/2012 a Tribunalului Covasna, astfel cum decizia recurată a fost îndreptată prin încheierea din 29.15.2015 a Curții de apel; a fost admis apelul declarat de reclamanți și apelul formulat de pârâta SC X SA, sentința apelată a fost schimbată în parte, astfel: s-a respins cererea reclamanților privind restabilirea situației anterioare de carte funciară; s-a dispus obligarea pârâtei SC X. SA să trimită notificarea reclamanților formulată în baza Legii nr. 10/2001 către A.A..A.S. pentru stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent; au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această decizie, examinând sentința atacată  în raport cu motivele de apel invocate și apărările formulate, instanța de apel a reținut și apreciat următoarele:

S-a reținut că prin sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a constatat nul actul de preluare a imobilului de către stat în baza Decretului nr. 92/0950  intabulat  prin încheierea  de CF nr. 100/1957, astfel încât s-a apreciat că prima instanță a constatat în mod corect nulitatea actelor subsecvente acestuia, și anume Decizia nr. 38/1958 a fostului Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare Mureș în baza căreia imobilul a fost intabulat în favoarea Întreprinderii Y. prin încheierea de CF nr. 898/1958, Decizia nr.1227/1966 în baza căreia s-a intabulat prin încheierea de CF nr. 825/1968 dreptul de administrare operativă în favoarea C.L. și procesul verbal nr. 4080/1966 privind trecerea unităților de librărie din jud. Covasna de la C.L. Brașov din subordinea Comitetului Executiv al Consiliului Județean Brașov la C.L. Covasna, fără a anula încheierile de carte funciară, valabil întocmite, la momentul emiterii lor.

De asemenea, s-a apreciat că excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta SC X SA a fost în mod corect respinsă de tribunal.

Chiar dacă dosarul soluționat prin decizia nr. 825/2008 a  Curții de Apel Târgu Mureș a avut ca obiect constatarea nulității încheierilor de intabulare a dreptului de proprietate al statului, precum și cererea de constatare a  nulității actelor  de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu (prin care se tindea la restituirea acestuia în natură), Curtea de Apel Târgu Mureș nu a judecat pe fond cererea în constatarea nulității actelor de trecere în proprietatea statului, reținând că reclamanții au cerut constatarea nulității încheierii prin care statul a dobândit dreptului de proprietate; prin urmare, în mod corect s-a reținut că nu există autoritate de lucru judecat. Pe de altă parte, situația reținută de Curtea de Apel Târgu Mureș s-a schimbat între timp, în sensul că printr-o sentință ulterioară, respectiv sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a constatat preluarea de către stat a imobilului în litigiu, fără titlu valabil.

Instanța de apel a mai reținut că în ultima precizare de acțiune, reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a actului de transfer al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu din proprietatea Statului Român și administrarea operativă a C.L. Brașov în favoarea pârâtei SC X. SA, și anume nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. xxx4/1996, fără a se mai solicita constatarea nulității actelor de înstrăinare întocmite  în procesul de privatizare; de altfel, această cerere nici nu mai putea fi judecată în cauza de față, având în vedere renunțarea reclamantei la judecată față de Statul Român prin A.A.A.S. de care instanța a luat act la termenul din 8.02.2012, astfel încât, s-au apreciat a fi nerelevante susținerile privind prescripția dreptului material la acțiune.

Pe de altă parte, cererea privind constatarea nulității absolute a actului de transfer a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei SC X. SA, respectiv a certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. xxx4/1996 emis în baza H.G. nr. 834/1991 de către Ministerul Culturii, a fost respinsă prin hotărâre irevocabilă.

Instanța de apel a mai constatat că procedura începută pe Legea nr. 10/2001 a fost suspendată în dosarul soluționat prin decizia civilă  nr. 825/2008  a Curții de Apel Târgu Mureș, iar nu în cauza de față în care s-a solicitat chiar emiterea unei decizii de restituire în baza Legii nr. 10/2001.

Chiar dacă instanța a constatat că imobilul - teren si construcție - a fost preluat fără titlu de Statul Roman din patrimoniul antecesorilor reclamantei, Curtea de apel a apreciat că nu este posibilă restabilirea situației anterioare, în sensul înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al acestora asupra imobilului, având în vedere că dreptul de proprietate dobândit de pârâta SC X. SA s-a consolidat ca urmare a respingerii acțiunii în anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate prin sentința civilă nr. 90/2013 a Curții de Apel Brașov, rămasă irevocabilă prin decizia nr.1283/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a respingerii excepției de nelegalitate a acestui act administrativ prin sentința nr. 77/2013 a Curții de Apel Brașov, ambele hotărâri fiind irevocabile prin respingerea recursurilor reclamantei de instanța supremă.

Principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.

Potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru imobilele preluate cu titlu, evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.

Instanța de apel a apreciat că din acest text și din interpretarea dată de Curtea Constituțională prin Decizia 830 din 8 iulie 2008  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente,  rezultă că imobilele preluate fără titlu se pot restitui în natură cu procedura prevăzută de lege.

Potrivit  art. 9 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Instanța de apel a constatat că imobilul în litigiu nu este doar în posesia sau în patrimoniul pârâtei, ci în proprietatea acesteia, drept de proprietate ce este intabulat în cartea funciară.

În situația în care restituirea în natură nu e posibilă, persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent.

Potrivit art. 27 alin. (3)  din Legea nr. 10/2001 în situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.

Conform art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă, în natură, în condițiile prezentei legi, iar  în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Textul citat a fost reluat și în art. 1 din Legea nr.165/2013, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 368/2013, lege aplicabilă proceselor în curs de judecată.

Curtea de apel a apreciat că, în speță, instituția publică care a efectuat privatizarea este A.A.A.S., care este parte în proces  doar în calitate de chemată în garanție de către pârâta SC X. SA, nu poate fi obligată la propunerea măsurilor reparatorii prin echivalent, astfel încât urmează a se dispune obligarea pârâtei SC X SA să trimită notificarea reclamanților către A.A.A.S. pentru stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent, în aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca urmare a respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtei SC X SA de a emite dispoziție de restituire în natură a imobilului, în temeiul art. 60 alin. (1) C.proc.civ., iar nu pe fond; s-a mai arătat că admiterea cererii de chemare în garanție, s-ar fi impus doar în cazul restituirii în natură a imobilului.

Instanța de apel a constatat a fi nefondat apelul declarat de pârâtul Consiliul Județean Mureș.

Chiar dacă imobilul în litigiu nu a fost niciodată în proprietatea municipiului Sf. Gheorghe, ci în proprietatea Statului Român, s-a apreciat că pârâtul Consiliul Județean Mureș are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind autoritatea administrației publice locale cu atribuții deliberative, la fel ca fostul Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare Mureș, emitent al deciziei nr. 38/1958 a fostului Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare Mureș, a cărei nulitate absolută s-a solicitat.

Și apelul pârâtului Ministerul Culturii a fost găsit nefondat, apreciindu-se că, în cauză, calitatea procesuală pasivă rezultă din faptul că este emitentul certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. xxx4/1996, iar desființarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, dispusă în ciclul procesual anterior a vizat sentința în  totalitate, nefiind menținută vreo dispoziție.

Împotriva acestei decizii au promovat recurs reclamanții, pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, precum și intervenienta chemată în garanție AAAS.

Având în vedere excepția tardivității recursului formulat de către pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, invocată din oficiu, excepție pe baza căreia va fi soluționat acest recurs, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesară redarea criticilor susținute de acest pârât în cuprinsul memoriului de recurs, întrucât reținerea acestei excepții procesuale privind calea de atac împiedică instanța de recurs  a analiza motivele ce formează obiectul căii de atac, date fiind prevederile art. 137 alin. (1) C.proc.civ.

2.

Recurenta A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.), în cuprinsul memoriului de recurs, a invocat ca motiv de nelegalitate ipoteza descrisă de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta chemată în garanție învederează că hotărârea instanței de fond este nelegală deoarece din cuprinsul acesteia nu rezultă dacă imobilul revendicat mai există sau dacă a fost demolat, în acest din urma caz, la ce dată a survenit demolarea, astfel încât, din cauza acestor omisiuni, în opinia sa, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 10, 11 și 32 din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pe de altă parte, s-a arătat că în situația în care construcția există, este necesar a se menționa suprafața construită și desfășurată a imobilului, materialele utilizate, modificările survenite în timp (adăugiri, modificări, completări structurale), precum și în ce măsură acestea sunt evidențiate în patrimoniul SC X. SA.

Recurenta învederează instanței de recurs faptul că nu îi revine competența de a soluționa notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, care vizează imobile care sunt sau au fost evidențiate în patrimoniul societăților comerciale privatizate, dar ulterior înstrăinate. În plus, notificările vizând imobile demolate excedează competența de soluționare a A.A.A.S., iar în aceste cazuri instituția competentă a soluționa notificarea este exclusiv primăria în a cărei rază au fost situate imobilele respective, potrivit dispozițiilor art. 10, 11 și 32 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta a mai susținut că, în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001, A.A.A.S. are obligația să emită o decizie motivată pentru propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv Legea nr. 165/2013, pe care are obligația de a o înainta Comisiei Naționale din cadrul A.N.R.P.; în consecință, A.A.A.S. nu procedează la acordarea efectivă a despăgubirilor în favoarea persoanelor îndreptățite; spre ilustrarea celor susținute, recurenta citează dispozițiile art. 1 din Cap. I al Legii nr. 165/2013, precum și ale art. 16 și 17 din Cap. III al aceluiași act normativ.

În considerarea dispozițiilor legale evocate, recurenta a susținut că cele două instituții -  A.N.P.R. și Comisia Națională - funcționează în baza legii și au atribuții expres stabilite de actele normative în vigoare, în ceea ce privește regimul stabilirii, evaluării și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură.

În consecință, A.A.A.S. nu are obligația legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent sau despăgubiri, ci numai emite decizia motivată cu propunere de acordare a despăgubirilor (art. 29 din Legea nr.10/2001, republicată), în condițiile legii speciale, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Această decizie emisă de A.A.A.S. va fi comunicată Comisiei Naționale din cadrul A.N.P.R., care, după finalizarea unei proceduri speciale, decide acordarea acestor masuri reparatorii/compensatorii, în condițiile Legii nr. 165/2013.

Recurenta mai arată că practica judiciară este constantă în acest sens, respectiv, că masurile reparatorii/despăgubirile solicitate în baza Legii nr. 10/2001, după intrarea în vigoarea a Legii nr. 247/2005, a OUG nr. 81/2007, se acordă efectiv numai de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.P.R., conform art. 16 alin. (2) Titlul VII al Legii nr. 247/2005 (de ex., decizia civilă nr. 6545/2006 a ÎCCJ, decizia civilă nr.102/2006 a ÎCCJ etc.).

De asemenea, recurenta a mai învederat că în evidențele sale nu figurează notificarea nr. 188/2001 cu privire la imobilul înscris în CF nr. xx8, nr. top xx5, formulată de reclamanții cauzei.

A.A.A.S. nu a fost notificată de către reclamanți în baza Legii nr. 10/2001 și, prin urmare, nu este îndeplinită procedura administrativă față de instituția recurentă; pe de altă parte, această condiție esențială rezultă din conținutul art. 29 din Legea nr. 10/2001.

În plus, recurenta susține că nu poate emite o decizie motivată în lipsa documentelor care să stea la baza acesteia.

În consecință, A.A.A.S. apreciază că este obligatoriu să se facă dovada parcurgerii procedurii reglementate de aceste dispoziții legale, pentru a nu se încălca competența prevăzută de lege, precum și cadrul legal stabilit prin dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, art. 16 (1), (2), (7), (8), Titlul VII, capitolul V din Legea nr. 247/2005, privind regimul stabilirii și plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală față de A.A.A.S.

În esență, s-a susținut că au fost încălcate dispozițiile art.  1201 și urm. C.civ. din 1865 și ale art. 34 din Legea nr. 115/1938.

Recurenții susțin că pentru a opera autoritatea lucrului judecat este necesar ca în prima cauză a cărei autoritate de lucru judecat se invocă, instanța să se fi pronunțat în fond asupra acțiunii cu care a fost învestită.

Or, în cauza de față, prin sentința civilă nr. 90/2013 a Curții de Apel Brașov, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 1283/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu a fost soluționată în fond, ci a fost respinsă ca tardiv formulată; prin urmare, în acea hotărâre judecătorească, instanța anterioară nu a făcut nicio constatare privind valabilitatea sau nevalabilitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Ca atare, în pricina de față, printr-o soluție de admitere a acțiunii din acest dosar nu era posibilă contrazicerea constatărilor pe fond ale hotărârii judecătorești irevocabile menționate, întrucât astfel de constatări nu există.

În al doilea rând, este de observat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu cuprinde în obiectul său și construcțiile edificate pe teren, construcții, de asemenea, intabulate în favoarea pârâtei SC X. SA; pe de altă parte, certificatul de constatare a dreptului de proprietate asupra terenului emis în favoarea pârâtei SC X. SA este subsecvent unui act nul – actul de dobândire a imobilului în proprietatea statului, astfel cum s-a stabilit prin sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna.

În această situație, intabularea care s-a efectuat în favoarea SC X. SA fără existența vreunui titlu, este nelegală, astfel încât, în opinia recurenților, se impune a se casa decizia recurată în întregime dacă se va considera că pârâta SC X. SA nu deține un titlu legal de intabulare atât pentru teren cât și pentru construcții, sau numai în parte, dacă se va considera că pârâta nu deține un titlu valabil doar în privința construcțiilor.

Într-un al doilea motiv de recurs, se învederează că decizia recurată este dată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 C.proc.civ.).

Recurenții susțin că instanța de apel a constatat din oficiu că procedura începută în baza Legii nr. 10/2001 ar fi fost suspendată în cauza în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 825/2008 a Curții de Apel Mureș. Or, această soluție este contrară realității, deoarece procedura în baza Legii nr. 10/2001 nu a fost suspendată prin decizia Curții de Apel Mureș, ci a fost suspendată la cererea reclamanților, în vederea finalizării dosarului de la Curtea de Apel Mureș; instanța de apel nu putea să facă o asemenea constatare din oficiu, fără să fi fost învestită de vreuna dintre părți.

În plus, Curtea de apel, prin interpretarea greșită al actului dedus judecații, a stabilit că reclamanții ar fi renunțat la judecată împotriva Statului Român.

În realitate, arată recurenții, nu au renunțat la judecată împotriva Statului Român (care a rămas în proces, fiind parte și în prezent), ci au renunțat doar la susținerea potrivit căreia, în acest dosar, statul ar fi reprezentat de A.V.A.S.

Recurenții mai arată că imobilul în cauză a fost preluat abuziv de către stat, fără titlu, astfel încât soluția restituirii în natură a acestuia se impune.

Se învederează că au formulat notificarea în baza Legii nr. 10/2001, în perioada în care legea a prevăzut restituirea în natură a imobilelor preluate fără titlu, astfel încât, în pricina de față, se impune modificarea deciziei adoptate de instanța de apel și restituirea în natură a imobilului (recurenții fac trimitere la cererile depuse în fazele procesuale precedente).

Aceiași recurenți impută instanței de apel încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ., raportat și la principiul disponibilității  părților procesului civil.

În acest sens, se arată că au solicitat instanței să dispună obligarea SC X. SA să soluționeze prin dispoziție cererea lor de restituire în natură a imobilului.

Însă, instanța interpretând greșit actul dedus judecății, a dispus ca A.V.A.S. să le acorde despăgubiri, în condițiile în care au solicitat și solicită restituirea imobilului în natură, iar numai în cazul în care s-ar dovedi că restituirea în natură este imposibilă, ar putea lua în considerare acordarea de despăgubiri, însă, în cauza de fată, recurenții consideră că restituirea imobilului în natură este posibilă și optează pentru această soluție.

În ceea ce privește recursul formulat de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, Înalta Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității declarării căii de atac, iar referitor la recursul A.A.A.S., s-a invocat, în aceleași condiții, excepția nulității recursului; aceste excepții procesuale privind calea de atac vor fi analizate cu prioritate, date fiind dispozițiile art. 137 alin. 1 C.proc.civ.

Conform art. 301 C.proc.civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Or, în această materie este pe deplin incident termenul de recurs de drept comun, întrucât nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 7/1996 (acest pârât fiind atras în proces în legătură cu cererea de rectificare a mențiunilor de carte funciară) nu cuprind dispoziții derogatorii de la normele Codului de procedură civilă sub acest aspect.

Din examinarea înscrisurilor dosarului de apel, Înalta Curte constată că la dosar se regăsește procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare către acest pârât a deciziei recurate, comunicare efectuată de instanța de apel la data de 02.10.2015.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 301 coroborate cu art. 101 alin. (1) C.proc.civ. – calculul termenului pe zile libere - se constată că termenul legal pentru declararea și motivarea recursului, pentru această parte, s-a împlinit la data de 17.10.2015 care, zi nelucrătoare fiind (sâmbăta), prin efectul legii, s-a prorogat până la sfârșitul primei zile de lucru următoare, adică luni, 19.10.2015, potrivit art. 101 alin. (5) C.proc.civ.

Astfel cum deja s-a arătat, recurentul-pârât Ministrul Culturii și Patrimoniului Național a procedat însă la declararea recursului la data de 20.10.2015, așadar, cu depășirea termenului legal, motiv pentru care devine incidentă sancțiunea decăderii, potrivit celor prevăzute de art. 103 alin. (1) C.proc.civ., astfel încât, recursul acestui pârât va fi respins ca tardiv declarat.

Astfel, după dispoziția de admitere a apelurilor formulate de către reclamanți și de către pârâta SC X. SA și, consecutiv celei de schimbare în parte de sentinței apelate, instanța de apel a dispus obligarea pârâtei SC X. SA la trimiterea notificării reclamanților către A.A.A.S. pentru stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul care constituie obiectul notificării, în aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (forma inițială a legii), în calitatea sa de instituție publică ce a efectuat privatizarea unității deținătoare notificate.

Înalta Curte reține că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare care însă poate fi exercitată în termenul și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, anume cele reglementate de art. 304 pct. 1 – 9 C.proc.civ.

Ca atare, fiind o cale de atac nedevolutivă, partea care face uz de dreptul procesual de a ataca cu recurs o hotărâre judecătorească este ținută să își conformeze conduita procesuală exigențelor prevăzute de lege, neputând să formuleze orice nemulțumire în legătură cu hotărârea recurată, ci doar critici susceptibile de încadrare în motivele de