ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 107/2016

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1269 din 10 decembrie 2009, Tribunalul Covasna a admis excepțiile lipsei calității procesuale a chematului în garanție A.A.A.S. și a pârâtului M.C.P.N., C.P.N. A respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta SC B.A. SA și, în consecință: A admis în parte acțiunea precizată de reclamanții K.E., S.M. și K.J.G. în contradictoriu cu pârâta SC B.A. SA. A dispus obligarea pârâtei SC B.A. SA să se pronunțe prin decizie motivată asupra cererii de restituire a imobilului înscris în C.F. Sf. Gheorghe - casă de piatră și curte în suprafață de 252 mp - potrivit notificării din 2001. Prin Decizia nr. 85 din 29 iunie 2010, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de pârâta SC B.A.

SA cu trimitere spre rejudecare, soluție menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 5991 din 14 septembrie 2011. În rejudecare, prin acțiunea formulată, astfel cum a fost precizată la filele 83-85 - dosar rejudecare, reclamanții K.E., S.M. și K.J.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC B.A. SA, Consiliul Județean Mureș, Municipiul Sf. Gheorghe, SC G.C. SA, M.C.P.N. și Statul Român reprezentat prin M.F.P. constatarea nulității absolute a actelor prin care dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. Sf. Gheorghe, a fost transferat de la Statul Român la Centrul de Librării Sf. Gheorghe și la pârâta SC B.A. SA și rectificarea C.F., după cum urmează: - anularea încheierii de intabulare din 29 ianuarie 1957 din C.F.; - constatarea nulității absolute a încheierii de intabulare din 29 ianuarie 1957 din C.F.; - constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 38/1958 a fostului Sfat Popular al R.A.M.

Mureș și rectificarea încheierii de intabulare din 1958, emisă în baza ei; - constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 1227/1966 și a procesului verbal de predare primire din 1966 prin care dreptul de administrare operativă asupra imobilului din litigiu a fost intabulat pe numele C.L. Brașov, al cărui succesor este SC B.A. SA; - rectificarea încheierii de intabulare din 1968; - să se constate nulitatea absolută a actului de transfer al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu din proprietatea Statului Român și administrarea operativă a C.L. Brașov în favoarea pârâtei SC B.A. SA și anume, nulitatea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 15 februarie 1996; - obligarea pârâtei SC B.A.

SA să emită dispoziție de restituire în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu. (filele 20, 83-85). Prin sentința civilă nr. 3150 din 21 noiembrie 2012, Tribunalul Covasna a respins ca nefondate excepțiile inadmisibilității acțiunii, prescripției dreptului material la acțiune, puterii de lucru judecat în raport cu Decizia nr. 825R/2008 a Curții de Apel Tg. Mureș, lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin M.F.P., municipiului Sf. Gheorghe, Consiliul Județean Mureș și chematei în garanție A.V.A.S.. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții K.E., S.M. și K.J.G. în contradictoriu cu pârâții SC B.A. SA, Consiliul Județean Mureș, Municipiul Sf.

Gheorghe, SC G.C. SA, M.C.P.N. și Statul Român reprezentat prin M.F.P. și, în consecință, a dispus rectificarea C.F., Sf. Gheorghe, top 815 în sensul radierii dreptului de proprietate înscris la B13 în favoarea pârâtului Statul Român și a dreptului de folosință în favoarea Sfatului Popular al orașului Sf. Gheorghe, radierii dreptului de proprietate înscris la B15 în favoarea Î.G.R. Sf. Gheorghe și radierii dreptului de administrare înscris la C1 în favoarea C.L.D.C. Brașov, precum și revenirea la situația inițială de carte funciară. A respins ca nefondate cererile reclamanților de anulare și constatarea nulității încheierilor de intabulare din 29 ianuarie 1957, din 1958 și din 1968 și cererea având ca obiect obligarea pârâtei SC B.A.

SA să emită dispoziție de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu. A dispus disjungerea cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 15 februarie 1996. A respins ca nefondată cererea pârâtei SC B.A. SA de chemare în garanție a A.V.A.S. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță, în rejudecare, a reținut următoarele considerente: Asupra imobilului înscris în C.F. Sf. Gheorghe - casă de piatră cu 5 camere și curte, a fost înscris dreptul de proprietate în favoarea numiților K.E. și K.G., în cote egale (desfășurător C.F. fila 25 vol. I). Din certificatul de moștenitor din 16 februarie 1990, a rezultat că reclamantele K.E.

și S.M. sunt moștenitoare legale ale defunctului K.E., iar reclamantul K.J.G. este, potrivit certificatului de calitate de moștenitor din 26 noiembrie 2001 eliberat de B.N.P., G.G., moștenitor al defunctului K.E., tatăl său, care, la rândul său, are calitatea de moștenitor al defuncților K.G. și K.E., bunicii reclamantului (filele 114, 115 vol. I). În baza Decretului nr. 92/1950, ca efect al naționalizării, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român, dreptul de proprietate fiind intabulat în C.F. prin încheierea din 09 ianuarie 1957, în timp ce dreptul de folosință a fost intabulat în favoarea Sfatului Popular al orașului Sf. Gheorghe. (fila 9 dosar inițial, filele 25, 121-123 vol. I, rejudecare).

Prin încheierea de C.F. din 04 iulie 1958, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu s-a intabulat în favoarea Î.G.R. Sf. Gheorghe, în baza Deciziei nr. 38/1958 a fostului Sfat Popular al R.A.M. Mureș. (fila 30). În baza Deciziei nr. 1227/1966, a procesului verbal de predare-primire, asupra imobilului s-a intabulat în foaia de sarcini a cărții funciare, dreptul de administrare operativă în favoarea C.L. Brașov - încheierea C.F. din 15 octombrie 1968 (fila 38, vol. I). Decizia nr. 1227/1966 a fost emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Brașov, care a transmis din administrarea Întreprinderii de gospodărie Orășenească Sf. Gheorghe în administrarea C.L.D.C. Brașov imobilul din litigiu.

Procesul verbal de predare primire a fost întocmit în vederea întocmirii formalităților necesare operării în evidențele contabile a bunului transferat (f. 23, 28, vol. II). În evidențele CF s-a făcut mențiunea radierii dreptului de,,proprietate” intabulat în foaia B, în favoarea Î.G.R. Sf. Gheorghe, ca urmare a intabulării dreptul de administrare operativă în favoarea C.L. Brașov (C1) - (fila 30, vol. I.). La data de 11 iunie 1996, a fost emisă încheierea C.F., prin care s-a rectificat suprafața imobilului de la 252 la 312 mp, în baza adeverinței din 1996 a Consiliului Local al mun. Sf. Gheorghe, iar apoi s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea SC B.A. SA Sf. Gheorghe, în temeiul H.G.

nr. 834/1991 și a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 15 februarie 1996 (filele 30, 40-47, vol. I). Din aceeași încheiere de C.F. și din actele care au stat la baza emiterii ei - extras C.F., Decizia 1227 din 29 august 1966, proces verbal de predare-primire ,,Protocol privind trecerea activității unităților de librărie din jud. Covasna de la Centrul de librării Brașov din subordinea Comitetului Executiv al Consiliului Județean Brașov la noul Centru de librării Covasna”, prima instanță a apreciat că prin încheierea C.F. din 1968 s-a intabulat dreptul de administrare operativă asupra imobilului în favoarea C.L. Brașov, poz. C1. (filele 48-53, 94, vol. I, filele 23 și 28, vol. II).

Din toate aceste înscrisuri, coroborate cu desfășurătorul C.F. (filele 29-30, vol. I), s-a reținut că dreptul de proprietate a fost intabulat în favoarea Statului Român de la naționalizare (încheierea din 09 ianuarie 1957) și până la intabularea sa în favoarea SC B.A. SA (încheierea C.F. din 11 iunie 1996). Deși prin încheierea C.F. din 04 iulie 1958 s-a intabulat în favoarea Î.G.R. Sf. Gheorghe dreptul de proprietate, fiind înscrisă în foaia B15 a cărții funciare, tribunalul a constatat că această unitate a avut doar un drept de administrare, ce a fost radiat odată cu transmiterea acestuia către C.L.D.C. Brașov. Ca atare, dreptul de folosință asupra imobilului a fost intabulat în favoarea mai multor persoane juridice până în anul 1996, potrivit celor anterior arătate.

Totodată, prima instanță a mai reținut că prin sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a admis acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin M.F.P. și s-a constatat că imobilul înscris în C.F. Sf. Gheorghe, a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român, în baza Decretului nr. 92/1950 (filele147-150). I. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, prima instanță a arătat că reclamanții urmăresc să obțină recunoașterea calității de proprietari, cu titlu de moștenire, asupra imobilului în litigiu pe calea unei acțiuni în anulare și rectificare C.F., nu pe calea unei acțiuni în constatarea unei stări de fapt sau de drept; în consecință, față de prevederile art. 111 C. proc.

civ., excepția inadmisibilității a fost respinsă ca nefondată. II. Excepția prescripției dreptului material la acțiunea în constatarea nulității actelor de înstrăinare, de asemenea, a fost respinsă ca nefondată, având în vedere caracterul imprescriptibil al acțiunii în constatarea nulității absolute a unui act juridic, potrivit art. 2 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în cauză, conform art. 6 alin. (2)-(4) din N.C.C. III. Și excepția puterii de lucru judecat în raport cu Decizia nr. 825/R/2008 a Curții de Apel Tg. Mureș (fila 85 dosar inițial) a fost, de asemenea, respinsă ca nefondată, deoarece acțiunea formulată de reclamantele K.E. și S.M., dar și cererea intervenientului K.J.G., având ca obiect constatarea nulității actelor de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu, au fost respinse pe motive procedurale, cererea introductivă fiind completată tardiv și fără a cuprinde un petit necesar, acela în compararea titlurilor de proprietate.

S-a apreciat că existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea unei hotărârii sau cu putere de lucru judecat atunci când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză. Cum prin Decizia civilă nr. 825/R/2008 nu s-a soluționat cauza pe fond,tribunalul a apreciat că această hotărâre nu se poate opune cu putere de lucru judecat. În plus, prin sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a constatat că imobilul înscris în C.F. Sf. Gheorghe, a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român, în baza Decretului nr. 92/1950, iar aceasta constituie o hotărâre judecătorească ce are putere de lucru judecat în speță, constituind, de altfel, și motivul pentru care reclamanții au precizat acțiunea în rejudecare.

IV. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat prin M.F.P., prima instanță a reținut că în cauză se solicită a se constata nulitatea absolută a încheierii de intabulare a dreptului de proprietate în favoarea Statului Român, rectificarea cărții funciare; calitatea procesuală pasivă se verifică față de partea în favoarea căreia s-a emis această încheiere de intabulare și care a avut calitatea de proprietar până în anul 1966. Acțiunea în rectificare C.F. se formulează în contradictoriu cu proprietarul tabular (art. 36-38 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data promovării acțiunii). De asemenea, s-a solicitat și anularea actelor subsecvente actului juridic de naționalizare emis în baza Decretului nr. 92/1950, acte prin care s-a transmis și intabulat dreptul de folosință/administrare în favoarea altor persoane juridice.

În consecință, reținând și prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 conform cărora,,Statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participă în astfel de raporturi prin M.F.P., afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop”, tribunalul a constatat că are calitate procesuală pasivă persoana juridică al cărui drept de proprietate era intabulat în C.F. - Statul Român - reprezentat de M.F.P., autoritate care exercita puterea de reprezentare a Statului și la momentul preluării bunului, precum și ulterior. V. S-a apreciat că și pârâții Municipiul Sf. Gheorghe și Consiliul Județean Mureș au calitate procesuală pasivă în cauză.

Astfel, reclamanții au solicitat anularea încheierii de intabulare din 1957, încheiere prin care s-a intabulat dreptul de folosință asupra imobilului în litigiu în favoarea ,,Sfatului Popular al orașului Sf. Gheorghe”, constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 38/1958 a fostului Sfat Popular al R.A.M. Tg. Mureș și rectificarea încheierii de intabulare din 04 iulie 1958, emisă în baza ei. În acest context, s-a reținut că în organizarea administrativă a României, astfel cum este reglementată în Constituție și legi speciale, nu mai există entitatea juridică de,,Sfat Popular” și nici cea de ,,R.A.M. Tg. Mureș”. Cererea de anulare sau constatare a nulității unui act juridic se formulează în contradictoriu cu părțile acelui act juridic și în consecință, în cazul de față, instanța a stabilit persoanele juridice care au calitate procesuală pasivă, în calitate de continuatori ai personalității juridice a organelor anterior menționate.

Pe baza dispozițiilor legale din actele normative succesive adoptate în segmentul organizării administrativ-teritoriale a României, tribunalul a concluzionat că pârâtul Consiliul Județean Mureș are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind autoritatea administrației publice locale cu atribuții deliberative, la fel ca fostul Sfat Popular al R.A.M. Mureș. VI. A.V.A.S., la rândul său, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu are obligația restituirii în natură a imobilului, întrucât această obligație revine unității deținătoare. Totuși, pârâta SC B.A. SA a chemat în garanție A.V.A.S. nu pentru a fi obligată la restituirea bunului imobil, ci pentru a o despăgubi în cazul în care aceasta va cădea în pretenții față de reclamanți.

Tribunalul Covasna a reținut că la data de 20 aprilie 2000, societatea pârâtă a fost privatizată integral, apreciind, în baza acestei constatări, că între pârâta SC B.A. SA și chemata în garanție există un raport juridic. S-a arătat că legitimarea calității procesuale active presupune stabilirea existenței unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat, iar calitatea procesuală pasivă aparține numai celui față de care se poate realiza interesul părții reclamante. Raportul juridic din speță s-a născut între pârâta SC B.A. SA și chemata în garanție, iar în acest caz chemata în garanție este persoana despre care se pretinde că este obligată în raportul juridic dedus judecății.

VII. La termenul de judecată din data de 31 octombrie 2012, din oficiu, s-a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Covasna, privitor la cererea de anulare a Certificatului de atestare a dreptului de oroprietate din 15 februarie 1996. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în conformitate cu prevederile H.G. nr. 834/1991 este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că, acțiunea prin care se solicită anularea/constatarea nulității acestuia se circumscrie prevederilor art. 1 din acest act normativ, astfel încât s-a dispus disjungerea acestui capăt de cerere din acțiunea introductivă. Cu privire la fondul cauzei, instanța a constatat că prin sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a constatat că imobilul înscris în C.F.

Sf. Gheorghe, a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român, în baza Decretului nr. 92/1950. S-a arătat anterior că dreptul de proprietate a fost intabulat în favoarea Statului Român de la naționalizare și până la intabularea sa în favoarea SC B.A. SA, iar dreptul de folosință asupra imobilului a fost intabulat în favoarea mai multor persoane juridice până în anul 1996. Deoarece prin niciun act juridic dreptul de proprietate nu a fost transmis R.A.M. Mureș, prin Decizia nr. 38/1958 a fostului Sfat Popular al R.A.M. Mureș nu se putea transmite în mod valabil dreptul de proprietate în favoarea Î.G.R. Sf. Gheorghe. Chiar și după reîmpărțirea administrativ teritorială a Statului prin Legea nr. 5 din 7 septembrie 1950, Sfatul Popular al R.A.M.

Mureș avea doar dreptul de folosință asupra imobilului în litigiu, intabulat inițial în favoarea Sfatului Popular al orașului Sf. Gheorghe, transmisiunea acestui drept operând în temeiul Legii nr. 5/1950. Ca urmare, instanța a apreciat că prin Decizia nr. 38/1958 se putea transmite doar dreptul de folosință asupra imobilului, iar nu dreptul de proprietate. Ulterior, prin Decizia nr. 1227/1966, emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Brașov, s-a transmis dreptul de administrare asupra imobilului de la Î.G.O. Sf. Gheorghe la C.L.D.C. Brașov, întocmindu-se și procesul verbal de predare primire. Această decizie a fost emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Brașov deoarece, în urma reorganizării teritoriului României, în anul 1960, două raioane - Târgu Secuiesc și Sfântul Gheorghe - au trecut la Regiunea Brașov.

Prima instanță a mai arătat că efectele nulității actului juridic constau în desființarea raportului juridic generat de actul juridic lovit de nulitate și prin aceasta restabilirea legalității. În situația de față, efectele nulității presupun, pe lângă desființarea actului principal și desființarea actului subsecvent, conform principiului „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis”. Fiind nul actul de preluare a imobilului de către stat, sunt nule și actele subsecvente acestuia, și anume Decizia nr. 38/1958, Decizia nr. 1227/1966 și procesul verbal nr. 4080/1966.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 7/1996 ,,orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.” Având în vedere că printr-o sentință irevocabilă s-a constatat faptul că titlul statului nu este valabil, tribnalul, în temeiul art. 36 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data formulării acțiunii introductive, a dispus rectificarea C.F., astfel: - radierea dreptului de proprietate înscris la B13 din C.F. Sf. Gheorghe, în favoarea pârâtului Statul Român și a dreptului de folosință înscris la B14, în favoarea Sfatului Popular al orașului Sf.

Gheorghe; - radierea dreptului de proprietate înscris la B15, în favoarea Î.G.R. Sf. Gheorghe; - radierea dreptului de administrare înscris la C1, în favoarea C.L.D.C. Brașov. Urmare a rectificării cărții funciare în sensul arătat, s-a dispus revenirea la situația inițială de carte funciară. Tribunalul a apreciat că efectul admiterii acțiunii în rectificare C.F. nu poate fi acela al constatării nulității ori al anulării încheierilor de care funciară; pe de altă parte, aceste acte au fost valabil întocmite, iar la momentul emiterii lor nu a existat niciun motiv de nulitate absolută sau relativă care să le afecteze valabilitatea. În consecință, s-a respins ca nefondată cererea de anulare și constatare a nulității încheierilor de intabulare din 29 ianuarie 1957, din 1958 și din 1968. Cu privire la cererea reclamanților având ca obiect obligarea pârâtei SC B.A.

SA să emită dispoziție de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu, prin Decizia nr. 825R/2008 a Curții de Apel Tg. Mureș s-a reținut că reclamanții au depus notificări pentru restituirea imobilului în conformitate cu Legea nr. 10/2001, dar au cerut și radierea din CF a dreptului de proprietate înscris în favoarea Statului Român. De asemenea, s-a mai reținut că ,,la cererea reclamantelor (K.E. și S.M.) și a intervenientului (K.J.G.) procedura administrativă a fost suspendată, indicându-se instanței de recurs că doresc continuarea procedurii desfășurată în fața acestei instanțe.” (fila 90 dos. inițial).

Prima instanță a arătat că, într-adevăr, reclamanții au la dispoziție două căi pentru a obține restituirea imobilului: calea prevăzută de Legea nr. 10/2001 și calea aleasă prin promovarea procesului civil soluționat prin sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, rămasă irevocabilă, continuată prin promovarea acțiunii de față, în cadrul căreia au invocat motive de nulitate a actelor de transmitere a dreptului de proprietate de la Stat la SC B.A. SA. În consecință, s-a apreciat că procedura începută prin formularea notificării în baza Legii nr. 10/2001 a fost suspendată la cererea reclamanților și, cum cele două proceduri nu se pot derula simultan, tribunalul a respins cererea reclamanților având ca obiect obligarea pârâtei SC B.A.

SA să emită dispoziție de restituire în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu. S-a mai reținut de Tribunalul Covasna că obiectul acțiunii introductive a privit și cererea de constatare a nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de M.C.P.N. în favoarea pârâtei SC B.A. SA, cerere disjunsă din prezenta cauză. În aceste condiții, s-a apreciat că doar după ce se va stabili valabilitatea titlului pârâtei se va putea eventual continua una dintre căile pe care le au la dispoziție reclamanții pentru redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului. Cererea de chemare în garanție a A.V.A.S. formulată de SC B.A. SA a fost respinsă ca nefondată în temeiul art. 60 alin. (1) Cod proc.

civilă, având în vedere că pretențiile din acțiunea principală în legătură cu care a fost formulată cererea de chemare în garanție au fost respinse. În termen legal, împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții K.E., S.M. și K.J.G., pârâta SC B.A. SA, pârâtul M.C.P.N., precum și pârâtul Consiliul Județean Mureș, fiecare dintre apelanți aducând critici proprii de nelegalitate și netemeinicie la adresa soluției primei instanțe. Reclamanții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului Consiliului Județean Mureș și al pârâtului M.C.P.N., arătând că organele emitente ale unor acte administrative trebuie chemate în judecată atunci când se pune în discuție valabilitatea acestora, respingerea apelului pârâtei SC B.A.

SA arătând că legea instituie o excepție când dispune termenul de prescripție de 1 an însă imobilul nu a fost dobândit prin înstrăinare, ci gratuit în baza Legii nr. 15/1990, s-a respectat chiar și termenul de 1an față de data introducerii acțiunii 1 octombrie 2001, se aplică art. 27 din Legea nr. 10/2001 în forma inițială care permite restituirea în natură a imobilului preluat fără titlu, prin încălcarea legii. Prin Decizia civilă nr. 1078/Ap din 23 septembrie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de pârâții M.C.P.N. și Consiliul Județean Mureș împotriva sentinței civile nr. 3150 din 21 noiembrie 2012 a Tribunalului Covasna, astfel cum decizia recurată a fost îndreptată prin încheierea din 29 mai 2015 a curții de apel; a fost admis apelul declarat de reclamanți și apelul formulat de pârâta SC B.A.

SA, sentința apelată a fost schimbată în parte, astfel: S-a respins cererea reclamanților privind restabilirea situației anterioare de carte funciară; s-a dispus obligarea pârâtei SC B.A. SA să trimită notificarea reclamanților formulată în baza Legii nr. 10/2001 către A.A.A.S. pentru stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent; au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această decizie, examinând sentința atacată în raport cu motivele de apel invocate și apărările formulate, instanța de apel a reținut și apreciat următoarele: S-a reținut că prin sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a constatat nul actul de preluare a imobilului de către stat în baza Decretului nr. 92/0950 intabulat prin încheierea de C.F.

din 09 ianuarie 1957, astfel încât s-a apreciat că prima instanță a constatat în mod corect nulitatea actelor subsecvente acestuia, și anume Decizia nr. 38/1958 a fostului Sfat Popular al R.A.M. Mureș în baza căreia imobilul a fost intabulat în favoarea Î.G.R. Sf. Gheorghe prin încheierea de C.F. din 04 iulie 1958, Decizia nr. 1227/1966 în baza căreia s-a intabulat prin încheierea de C.F. din 15 octombrie 1968 dreptul de administrare operativă în favoarea C.L. și procesul verbal din 1966 privind trecerea unităților de librărie din jud. Covasna de la Centrul de Librării Brașov din subordinea Comitetului Executiv al Consiliului Județean Brașov la noul Centru de Librării Covasna, fără a anula încheierile de carte funciară, valabil întocmite, la momentul emiterii lor.

De asemenea, s-a apreciat că excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta SC B.A. SA a fost în mod corect respinsă de tribunal. Chiar dacă în dosarul soluționat prin Decizia nr. 825/2008 a Curții de Apel Tg. Mureș a avut ca obiect constatarea nulității încheierilor de intabulare a dreptului de proprietate al Statului, precum și cererea de constatare a nulității actelor de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu (prin care se tindea la restituirea acestuia în natură), Curtea de Apel Tg Mureș nu a judecat pe fond cererea în constatarea nulității actelor de trecere în proprietatea statului, reținând că reclamanții au cerut constatarea nulității încheierii prin care statul a dobândit dreptului de proprietate; prin urmare, în mod corect s-a reținut că nu există autoritate de lucru judecat.

Pe de altă parte, situația reținută de Curtea de Apel Tg. Mureș s-a schimbat între timp, în sensul că printr-o sentință ulterioară, respectiv sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a constatat preluarea de către stat a imobilului în litigiu, fără titlu valabil. Instanța de apel a mai reținut că în ultima precizare de acțiune (filele 83-85), reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a actului de transfer al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu din proprietatea Statului Român și administrarea operativă a C.L. Brașov în favoarea pârâtei SC B.A. SA, și anume nulitatea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 15 februarie 1996, fără a se mai solicita constatarea nulității actelor de înstrăinare întocmite în procesul de privatizare; de altfel, această cerere nici nu mai putea fi judecată în cauza de față, având în vedere renunțarea reclamantei la judecată față de Statul român prin A.A.A.S.

de care instanța a luat act la termenul din 8 februarie 2012, astfel încât, s-au apreciat a fi nerelevante susținerile privind prescripția dreptului material la acțiune. Pe de altă parte, cererea privind constatarea nulității absolute a actului de transfer a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei SC B.A. SA, respectiv a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 1996 emis în baza H.G. nr. 834/1991 de către M.C.P.N. a fost respinsă prin hotărâre irevocabilă. Instanța de apel a mai constatat că procedura începută pe Legea nr. 10/2001 a fost suspendată în dosarul soluționat prin Decizia civilă nr. 825/2008 a Curții de Apel Tg. Mureș, iar nu în cauza de față în care s-a solicitat chiar emiterea unei decizii de restituire în baza Legii nr. 10/2001.

Chiar dacă instanța a constatat că imobilul - teren si construcție - a fost preluat fără titlu de Statul Roman din patrimoniul antecesorilor reclamantei, curtea de apel a apreciat că nu este posibilă restabilirea situației anterioare, în sensul înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al acestora asupra imobilului, având în vedere că dreptul de proprietate dobândit de pârâta SC B.A. SA s-a consolidat ca urmare a respingerii acțiunii în anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate prin sentința civilă nr. 90 din 29 aprilie 2013 a Curții de Apel Brașov, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1283 din 20 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a respingerii excepției de nelegalitate a acestui act administrativ prin sentința nr. 77 din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel Brașov, ambele hotărâri fiind irevocabile prin respingerea recursurilor reclamantei de instanța supremă.

Principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces. Potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru imobilele preluate cu titlu, evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.

Instanța de apel a apreciat că din acest text și din interpretarea dată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, rezultă că imobilele preluate fără titlu se pot restitui în natură cu procedura prevăzută de lege. Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini. Instanța de apel a constatat că imobilul în litigiu nu este doar în posesia sau în patrimoniul pârâtei, ci în proprietatea acesteia, drept de proprietate ce este intabulat în cartea funciară.

În situația în care restituirea în natură nu e posibilă, persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent. Potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1), fiind aplicabile în mod corespunzător. Conform art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă, în natură, în condițiile prezentei legi, iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Textul citat a fost reluat și în art. 1 din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 368/2013, lege aplicabilă proceselor în curs de judecată. Curtea de apel a apreciat că în speță, instituția publică care a efectuat privatizarea este A.A.A.S., care este parte în proces doar în calitate de chemată în garanție de către pârâta SC B.A. SA, nu poate fi obligată la propunerea măsurilor reparatorii prin echivalent, astfel încât urmează a se dispune obligarea pârâtei SC B.A. SA să trimită notificarea reclamanților către A.A.A.S. pentru stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent, în aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca urmare a respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtei SC B.A.

SA de a emite dispoziție de restituire în natură a imobilului, în temeiul art. 60 alin. (1) C. proc. civ., iar nu pe fond; s-a mai arătat că admiterea cererii de chemare în garanție, s-ar fi impus doar în cazul restituirii în natură a imobilului. Instanța de apel a constatat a fi nefondat apelul declarat de pârâtul Consiliul Județean Mureș. Chiar dacă imobilul în litigiu nu a fost niciodată în proprietatea municipiului Sf. Gheorghe, ci în proprietatea Statului Român, s-a apreciat că pârâtul Consiliul Județean Mureș are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind autoritatea administrației publice locale cu atribuții deliberative, la fel ca fostul Sfat Popular al R.A.M. Mureș, emitent al Deciziei nr. 38/1958 a fostului Sfat Popular al R.A.M.

Mureș, a cărei nulitate absolută s-a solicitat. Și apelul pârâtului M.C.P.N. a fost găsit nefondat, apreciindu-se că, în cauză, calitatea procesuală procesuală pasivă rezultă din faptul că este emitentul certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 15 februarie 1996, iar desființarea cu trimitere spre rejudecare a la prima instanță, dispusă în ciclul procesual anterior a vizat sentința în totalitate, nefiind menținută vreo dispoziție. În termen legal, împotriva acestei decizii au promovat recurs reclamanții K.E., S.M. și K.J.G., pârâtul M.C.P.N., precum și intervenienta chemată în garanție - A.A.A.S. (A.A.A.S.). 1. Recurentul pârât M.C.P.N., s-a prevalat de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Având în vedere excepția tardivității recursului formulat de către pârâtul M.C.P.N., invocată din oficiu la termenul de azi, excepție pe baza căreia va fi soluționat acest recurs, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesară redarea criticilor susținute de acest pârât în cuprinsul memoriului de recurs, întrucât reținerea acestei excepții procesuale privind calea de atac împiedică instanța de recurs a analiza motivele ce formează obiectul căii de atac, date fiind prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. 2. Recurenta A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.), în cuprinsul memoriului de recurs, a invocat ca motiv de nelegalitate ipoteza descrisă de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta chemată în garanție învederează că hotărârea instanței de fond este nelegală, deoarece din cuprinsul acesteia nu rezultă dacă imobilul revendicat mai există sau dacă a fost demolat, în acest din urma caz, la ce dată a survenit demolarea, astfel încât, din cauza acestor omisiuni, în opinia sa, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 10, 11 și 32 din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pe de altă parte, s-a arătat că în situația în construcția există, este necesar a se menționa suprafața construită și desfășurată a imobilului, materialele utilizate, modificările survenite în timp (adăugiri, modificări, completări structurale), precum și în ce măsură acestea sunt evidențiate în patrimoniul SC B.A.

SA. Recurenta învederează instanței de recurs faptul că nu îi revine competența de a soluționa notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 care vizează imobile care sunt sau au fost evidențiate în patrimoniul societăților comerciale privatizate, dar ulterior înstrăinate. În plus, notificările vizând imobile demolate excedează competența de soluționare a A.A.A.S., iar în aceste cazuri instituția competentă a soluționa notificarea este exclusiv primăria în a cărei rază au fost situate imobilele respective, potrivit dispozițiilor art. 10, 11 și 32 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Recurenta a mai susținut că în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001/R, A.A.A.S.

are obligația să emită o decizie motivată pentru propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv Legea nr. 165 din 16 mai 2013, pe care are obligația de a o înainta Comisiei Naționale din cadrul A.N.R.P.; în consecință, A.A.A.S. nu procedează la acordarea efectivă a despăgubirilor în favoarea persoanelor îndreptățite; spre ilustrarea celor susținute, recurenta citează dispozițiile art. 1 din cap. I al Legii nr. 165/2013, precum și ale ale art. 16 și 17 din cap. III al aceluiași act normativ. În considerarea dispozițiilor legale evocate, recurenta a susținut că cele doua instituții - A.N.R.P.

și Comisia Națională - funcționează în baza legii și au atribuții expres stabilite de actele normative în vigoare, în ceea ce privește regimul stabilirii, evaluării și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură. În consecință, A.A.A.S. nu are obligația legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent sau despăgubiri, ci numai emite decizia motivată cu propunere de acordare a despăgubirilor (art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată), în condițiile legii speciale, Legea nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Această decizie emisă de A.A.A.S. va fi comunicată Comisiei Naționale din cadrul A.N.R.P., care, după finalizarea unei proceduri speciale, decide acordarea acestor masuri reparatorii/compensatorii, în condițiile Legii nr. 165 din 16 mai 2013. Recurenta mai arată că practica judiciară este constantă în acest sens, respectiv, că masurile reparatorii/despăgubirile solicitate în baza Legii nr. 10/2001, după intrarea în vigoarea a Legii nr. 247 din 22 iulie 2005, a O.U.G. nr. 81 din 28 iunie 2007, se acordă efectiv numai de către C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P., conform art. 16 alin. (2) Titlul VII al Legii nr. 247/2005 (de ex., Decizia civilă nr. 6545 din 04 iulie 2006 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, Decizia civilă nr. 102 din 06 ianuarie 2006 a Înaltei Curții de Casație și Justiție etc.).

De asemenea, recurenta a mai învederat că, în evidențele sale, nu figurează notificarea nr. 188/2001 cu privire la imobilul înscris în C.F. Sf. Gheorghe, formulată de reclamanții cauzei. A.A.A.S. nu a fost notificată de către reclamanți în baza Legii nr. 10/2001 și, prin urmare, nu este îndeplinită procedura administrativă față de instituția recurentă; pe de altă parte, această condiție esențială rezultă din conținutul art. 29 din Legea nr. 10/2001. În plus, recurenta susține că nu poate emite o decizie motivată în lipsa documentelor care să stea la baza acesteia. În consecință, A.A.A.S.

apreciază că este obligatoriu să se facă dovada parcurgerii procedurii reglementate de aceste dispoziții legale, pentru a nu se încălca competența prevăzută de lege, precum și cadrul legal stabilit prin dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, art. 16 alin. (1), (2), (7), (8), Titlul VII, cap. V din Legea nr. 247/2005, privind regimul stabilirii și plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală față de A.A.A.S. 3. Recurenții reclamanți K.E., S.M. și K.J.G. și-au întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În esență, s-a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 1201 și urm. C. civ. de la 1865 și ale 34 din Legea nr. 115/1938. Recurenții susțin că pentru a opera autoritatea lucrului judecat este necesar ca în prima cauză a cărei autoritate de lucru judecat se invocă, instanța să se fi pronunțat în fond asupra acțiunii cu care a fost investită. Or, în cauza de față, prin sentința civilă nr. 90 din 29 aprilie 2013 a Curții de Apel Brașov, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 1283 din 20 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu a fost soluționată în fond, ci a fost respinsă ca tardiv formulată; prin urmare, în acea hotărâre judecătorească, instanța anterioară nu a făcut nicio constatare privind valabilitatea sau nevalabilitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Ca atare, în pricina de față, printr-o soluție de admitere a acțiunii din acest dosar nu era posibilă contrazicerea constatărilor pe fond ale hotărârii judecătorești irevocabile menționate, întrucât astfel de constatări nu există. În al doilea rând, mai susțin recurenții, este de observat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu cuprinde în obiectul său și construcțiile edificate pe teren, construcții, de asemenea, sunt intabulate în favoarea pârâtei SC B.A. SA; pe de altă parte, certificatul de constatare a dreptului de proprietate asupra terenului emis în favoarea pârâtei SC B.A. SA este subsecvent unui act nul - actul de dobândire a imobilului în proprietatea statului, astfel cum s-a stabilit prin sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna.

În această situație, intabularea care s-a efectuat în favoarea SC B.A. SA fără existența vreunui titlu, este nelegală, astfel încât, în opinia recurenților, se impune a se casa decizia recurată, în întregime dacă se va considera că pârâta SC B.A. SA nu deține un titlu legal de intabulare atât pentru teren cât și pentru construcții, sau numai în parte, dacă se va considera că pârâta nu deține un titlu valabil doar în privința construcțiilor. Într-un al doilea motiv de recurs, se învederează că decizia recurată este dată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). Recurenții susțin că instanța de apel a constatat din oficiu că procedura începută în baza Legii nr. 10/2001 ar fi fost suspendată în cauza în care s-a pronunțat Decizia civilă nr. 825/2008 a Curții de Apel Mureș.

Or, această soluție este contrară realității, deoarece procedura în baza Legii nr. 10/2001 nu a fost suspendată prin decizia Curții de Apel Mureș, ci a fost suspendată la cererea reclamanților, în vederea finalizării dosarului de la Curtea de Apel Mureș; instanța de apel nu putea să facă o asemenea constatare din oficiu, fără să fi fost învestită de vreuna dintre părți. În plus, curtea de apel, prin interpretarea greșită al actului dedus judecații, a stabilit că reclamanții ar fi renunțat la judecată împotriva Statului Român. În realitate, arată recurenții, nu au renunțat la judecată împotriva Statului Român (care a rămas în proces, fiind parte și în prezent), ci au renunțat doar la susținerea potrivit căreia, în acest dosar, statul ar fi reprezentat de A.V.A.S.

Recurenții mai arată că imobilul în cauză a fost preluat abuziv de către stat, fără titlu, astfel încât soluția restituirii în natură a acestuia se impune. Se învederează că ai au formulat notificarea în baza Legii nr. 10/2001, în perioada în care legea a prevăzut restituirea în natură a imobilelor preluate fără titlu, astfel încât, în pricina de față, se impune modificarea deciziei adoptate de instanța de apel și restituirea în natură a imobilului (recurenții fac trimitere la cererile depuse în fazele procesuale precedente). Aceiași recurenți impută instanței de apel încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., raportat și la principiul disponibilității părților procesului civil.

În acest sens, se arată că au solicitat instanței să dispună obligarea SC B.A. SA să soluționeze prin dispoziție cererea lor de restituire în natură a imobilului. Însă, instanța interpretând greșit actul dedus judecății, a dispus ca A.V.A.S. să le acorde despăgubiri, în condițiile în care au solicitat și solicită restituirea imobilului în natură, iar numai în cazul în care s-ar dovedi că restituirea în natură este imposibilă, ar putea lua în considerare acordarea de despăgubiri, însă, în cauza de fată, recurenții consideră că restituirea imobilului în natură este posibilă și optează pentru această soluție. Intimata-pârâtă SC B.A. SA a formulat întâmpinare la recursurile declarate în cauză, solicitând, pentru argumente proprii, respingerea acestora ca nefondate, întâmpinare ce a fost comunicată recurenților din dosar.

Pentru termenul de azi au înaintat la dosar concluzii scrise atât recurentul M.C.P.N., cât și U.A.T. Județul Mureș, precum și recurenții reclamanți. În această etapă procesuală nu au fost administrate alte probe respectiv înscrisuri, potrivit art. 305 C. proc. civ. Astfel cum rezultă din expozeul deciziei de față în ceea ce privește recursul formulat de către M.C.P.N., Înalta Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității declarării căii de atac, iar referitor la recursul A.A.A.S., s-a invocat, în aceleași condiții, excepția nulității recursului; aceste excepții procesuale privind calea de atac vor fi analizate cu prioritate, date fiind dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. 1. Astfel, recurentul-pârât M.C.P.N.

a procedat la declararea recursului la data de 20 octombrie 2015, astfel cum rezultă din mențiunile registraturii Curții de Apel Brașov de pe cererea de recurs de la fila 19 a prezentului dosar, în condițiile în care în cauză nu s-a procedat la trimiterea poștală a cererii de recurs, potrivit art. 104 C. proc. civ. Conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Or, în această materie este pe deplin incident termenul de recurs de drept comun, întrucât nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 7/1996 (acest pârât fiind atras în proces în legătură cu cererea de rectificare a mențiunilor de carte funciară) nu cuprind dispoziții derogatorii de la normele Codului de procedură civilă sub acest aspect.

Din examinarea înscrisurilor dosarului de apel, Înalta Curte constată că la fila 142 a dosarului se regăsește procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare către acest pârât a deciziei recurate, comunicare efectuată de instanța de apel la data de 02 octombrie 2015. Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 301 coroborate cu art. 101 alin. (1) C. proc. civ. - calculul termenului pe zile libere - se constată termenul legal pentru declararea și motivarea recursului, pentru această parte, s-a împlinit la data de 17 octombrie 2015 care, zi nelucrătoare fiind (sâmbăta), prin efectul legii, s-a prorogat până la sfârșitul primei zile de lucru următoare, adică luni, 19 octombrie 2015, potrivit art. 101 alin. (5) C. proc.

civ. Astfel cum deja s-a arătat, recurentul-pârât M.C.P.N. a procedat însă la declararea recursului la data de 20 octombrie 2015, așadar, cu depășirea termenului legal, motiv pentru care devine incidentă sancțiunea decăderii, potrivit celor prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât, recursul acestui pârât va fi respins ca tardiv declarat. 2. Referitor la recursul formulat de către A.A.A.S. (interveninetă în cauză, ca urmare a cererii de chemare în garanție formulată de către pârâta SC B.A. SA), Înalta Curte a invocat excepția nulității căii de atac, în considerarea dispozițiilor art. 306 C. proc. civ., având în vedere criticile concrete invocate de această recurentă, raportate la soluția reflectată în cuprinsul dispozitivului deciziei recurate.

Astfel, după dispoziția de admitere a apelurilor formulate de către reclamanți și de către pârâta SC B.A. SA și, consecutiv celei de schimbare în parte de sentinței apelate, instanța de apel a dispus obligarea pârâtei SC B.A. SA la trimiterea notificării reclamanților către A.A.A.S. pentru stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul care constituie obiectul notificării, în aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (forma inițială a legii), în calitatea sa de instituție publică ce a efectuat privatizarea unității deținătoare notificate. Înalta Curte reține că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare care însă poate fi exercitată în termenul și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, anume cele reglementate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. Ca atare, fiind o cale de atac nedevolutivă, partea care face uz de dreptul procesual de a ataca cu recurs o hotărâre judecătorească este ținută să își conformeze conduita procesuală exigențelor prevăzute de lege, neputând să formuleze orice nemulțumire în legătură cu hotărârea recurată, ci doar critici susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate codificate în prevederile art. 304 C. proc. civ.

În plus, prin exercitarea recursului se exercită controlul judiciar al hotărârii judecătorești atacate, iar obiectul căii de atac este hotărârea recurată, astfel încât, prin motivele de nelegalitate invocate, în mod necesar, nu pot fi susținute decât critici prin care se tinde la casarea sau modificarea soluției adoptate prin hotărârea atacată sau, altfel spus, care au legătură cu soluția reflectată în dispozitiv, iar nu aspecte străine de cele dezlegate de instanța anterioară sau care nu se regăsesc nici explicit, nici implicit în dispozitivul hotărârii recurate ori chiar în considerentele sale. Or, astfel cum rezultă din criticile formulate de către A.A.A.S., anterior redate, recurenta invocă aspecte care nu se reflectă în soluția dispusă de instanța de apel, întrucât, singura obligație executorie stabilită prin dispozitiv este cea stabilită în sarcina pârâtei SC B.A.

SA, în sensul înaintării notificării formulate de către reclamanți în baza Legii nr. 10/2001 către A.A.A.S. pentru stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent. În plus, din considerentele deciziei recurate rezultă fără putință de tăgadă că instanța de apel a reținut că A.A.A.S. a avut calitate procesuală în cauză exclusiv în cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta SC B.A. SA, astfel încât, nefiind chemată în judecată de către reclamanți în legătură cu obligația de soluționare a notificării (ori soluționarea pe fond a raportului juridic privind stabilirea măsurilor reparatorii pentru imobilul notificat, în temeiul efectelor Deciziei nr. 20/2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul legii), o astfel de obligație nu putea fi dispusă în cauză, date fiind limitele învestirii instanței și obligația instanței de respectare a acestora, în sensul celor prevăzute de art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. Pe de altă