ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 107/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 107/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1269 din 10

decembrie 2009, Tribunalul Covasna a admis excepțiile lipsei calității

procesuale a chematului în garanție A.A.A.S. și a pârâtului M.C.P.N., C.P.N.

A respins excepția

autorității de lucru judecat invocată de pârâta SC B.A. SA și, în consecință:

A admis în parte

acțiunea precizată de reclamanții K.E., S.M. și K.J.G. în contradictoriu cu

pârâta SC B.A. SA.

A dispus obligarea

pârâtei SC B.A. SA să se pronunțe prin decizie motivată asupra cererii de

restituire a imobilului înscris în C.F. Sf. Gheorghe - casă de piatră și curte în

suprafață de 252 mp - potrivit notificării din 2001.

Prin Decizia nr. 85

din 29 iunie 2010, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de pârâta SC

B.A. SA cu trimitere spre rejudecare, soluție menținută de Înalta Curte de

Casație și Justiție prin Decizia nr. 5991 din 14 septembrie 2011.

În rejudecare, prin

acțiunea formulată, astfel cum a fost precizată la filele 83-85 - dosar

rejudecare, reclamanții K.E., S.M. și K.J.G. au solicitat, în contradictoriu cu

pârâții SC B.A. SA, Consiliul Județean Mureș, Municipiul Sf. Gheorghe, SC G.C.

SA, M.C.P.N. și Statul Român reprezentat prin M.F.P. constatarea nulității

absolute a actelor prin care dreptul de proprietate asupra imobilului înscris

în C.F. Sf. Gheorghe, a fost transferat de la Statul Român la Centrul de Librării Sf. Gheorghe și la pârâta SC B.A. SA și rectificarea C.F., după cum

urmează:

- anularea încheierii

de intabulare din 29 ianuarie 1957 din C.F.;

- constatarea

nulității absolute a încheierii de intabulare din 29 ianuarie 1957 din C.F.;

- constatarea

nulității absolute a Deciziei nr. 38/1958 a fostului Sfat Popular al R.A.M.

Mureș și rectificarea încheierii de intabulare din 1958, emisă în baza ei;

- constatarea

nulității absolute a Deciziei nr. 1227/1966 și a procesului verbal de predare

primire din 1966 prin care dreptul de administrare operativă asupra imobilului

din litigiu a fost intabulat pe numele C.L. Brașov, al cărui succesor este SC

B.A. SA;

- rectificarea

încheierii de intabulare din 1968;

- să se constate

nulitatea absolută a actului de transfer al dreptului de proprietate asupra

imobilului în litigiu din proprietatea Statului Român și administrarea

operativă a C.L. Brașov în favoarea pârâtei SC B.A. SA și anume, nulitatea

Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 15 februarie 1996;

- obligarea pârâtei SC

B.A. SA să emită dispoziție de restituire în conformitate cu prevederile Legii

nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu. (filele 20, 83-85).

Prin sentința civilă nr.

3150 din 21 noiembrie 2012, Tribunalul Covasna a respins ca nefondate

excepțiile inadmisibilității acțiunii, prescripției dreptului material la

acțiune, puterii de lucru judecat în raport cu Decizia nr. 825R/2008 a Curții

de Apel Tg. Mureș, lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român

prin M.F.P., municipiului Sf. Gheorghe, Consiliul Județean Mureș și chematei în

garanție A.V.A.S..

A admis în parte

acțiunea formulată de reclamanții K.E., S.M. și K.J.G. în contradictoriu cu

pârâții SC B.A. SA, Consiliul Județean Mureș, Municipiul Sf. Gheorghe, SC G.C.

SA, M.C.P.N. și Statul Român reprezentat prin M.F.P. și, în consecință, a

dispus rectificarea C.F., Sf. Gheorghe, top 815 în sensul radierii dreptului de

proprietate înscris la B13 în favoarea pârâtului Statul Român și a dreptului de

folosință în favoarea Sfatului Popular al orașului Sf. Gheorghe, radierii

dreptului de proprietate înscris la B15 în favoarea Î.G.R. Sf. Gheorghe și

radierii dreptului de administrare înscris la C1 în favoarea C.L.D.C. Brașov, precum și revenirea la situația inițială de carte funciară.

A respins ca

nefondate cererile reclamanților de anulare și constatarea nulității

încheierilor de intabulare din 29 ianuarie 1957, din 1958 și din 1968 și

cererea având ca obiect obligarea pârâtei SC B.A. SA să emită dispoziție de

restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu.

A dispus disjungerea

cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a Certificatului de

atestare a dreptului de proprietate din 15 februarie 1996.

A respins ca

nefondată cererea pârâtei SC B.A. SA de chemare în garanție a A.V.A.S.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță, în rejudecare, a reținut următoarele

considerente:

Asupra imobilului

înscris în C.F. Sf. Gheorghe - casă de piatră cu 5 camere și curte, a fost

înscris dreptul de proprietate în favoarea numiților K.E. și K.G., în cote

egale (desfășurător C.F. fila 25 vol. I).

Din certificatul de

moștenitor din 16 februarie 1990, a rezultat că reclamantele K.E. și S.M. sunt

moștenitoare legale ale defunctului K.E., iar reclamantul K.J.G. este, potrivit

certificatului de calitate de moștenitor din 26 noiembrie 2001 eliberat de

B.N.P., G.G., moștenitor al defunctului K.E., tatăl său, care, la rândul său,

are calitatea de moștenitor al defuncților K.G. și K.E., bunicii reclamantului (filele

114, 115 vol. I).

În baza Decretului nr.

92/1950, ca efect al naționalizării, imobilul a trecut în proprietatea Statului

Român, dreptul de proprietate fiind intabulat în C.F. prin încheierea din 09

ianuarie 1957, în timp ce dreptul de folosință a fost intabulat în favoarea

Sfatului Popular al orașului Sf. Gheorghe. (fila 9 dosar inițial, filele 25,

121-123 vol. I, rejudecare).

Prin încheierea de C.F.

din 04 iulie 1958, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu s-a

intabulat în favoarea Î.G.R. Sf. Gheorghe, în baza Deciziei nr. 38/1958 a

fostului Sfat Popular al R.A.M. Mureș. (fila 30).

În baza Deciziei nr. 1227/1966,

a procesului verbal de predare-primire, asupra imobilului s-a intabulat în

foaia de sarcini a cărții funciare, dreptul de administrare operativă în

favoarea C.L. Brașov - încheierea C.F. din 15 octombrie 1968 (fila 38, vol. I).

Decizia nr. 1227/1966

a fost emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Brașov, care

a transmis din administrarea Întreprinderii de gospodărie Orășenească Sf.

Gheorghe în administrarea C.L.D.C. Brașov imobilul din litigiu. Procesul verbal

de predare primire a fost întocmit în vederea întocmirii formalităților

necesare operării în evidențele contabile a bunului transferat (f. 23, 28, vol.

II).

În evidențele CF s-a

făcut mențiunea radierii dreptului de,,proprietate” intabulat în foaia B, în

favoarea Î.G.R. Sf. Gheorghe, ca urmare a intabulării dreptul de administrare

operativă în favoarea C.L. Brașov (C1) - (fila 30, vol. I.).

La data de 11 iunie 1996,

a fost emisă încheierea C.F., prin care s-a rectificat suprafața imobilului de

la 252 la 312 mp, în baza adeverinței din 1996 a Consiliului Local al mun. Sf.

Gheorghe, iar apoi s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea SC B.A. SA

Sf. Gheorghe, în temeiul H.G. nr. 834/1991 și a Certificatului de atestare a

dreptului de proprietate din 15 februarie 1996 (filele 30, 40-47, vol. I).

Din aceeași încheiere

de C.F. și din actele care au stat la baza emiterii ei - extras C.F., Decizia

1227 din 29 august 1966, proces verbal de predare-primire ,,Protocol privind

trecerea activității unităților de librărie din jud. Covasna de la Centrul de

librării Brașov din subordinea Comitetului Executiv al Consiliului Județean

Brașov la noul Centru de librării Covasna”, prima instanță a apreciat că prin

încheierea C.F. din 1968 s-a intabulat dreptul de administrare operativă asupra

imobilului în favoarea C.L. Brașov, poz. C1. (filele 48-53, 94, vol. I, filele 23

și 28, vol. II).

Din toate aceste

înscrisuri, coroborate cu desfășurătorul C.F. (filele 29-30, vol. I), s-a

reținut că dreptul de proprietate a fost intabulat în favoarea Statului Român

de la naționalizare (încheierea din 09 ianuarie 1957) și până la intabularea sa

în favoarea SC B.A. SA (încheierea C.F. din 11 iunie 1996). Deși prin

încheierea C.F. din 04 iulie 1958 s-a intabulat în favoarea Î.G.R. Sf. Gheorghe

dreptul de proprietate, fiind înscrisă în foaia B15 a cărții funciare, tribunalul

a constatat că această unitate a avut doar un drept de administrare, ce a fost

radiat odată cu transmiterea acestuia către C.L.D.C. Brașov.

Ca atare, dreptul de

folosință asupra imobilului a fost intabulat în favoarea mai multor persoane

juridice până în anul 1996, potrivit celor anterior arătate.

Totodată, prima

instanță a mai reținut că prin sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului

Covasna, s-a admis acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român, reprezentat prin M.F.P. și s-a constatat că imobilul

înscris în C.F. Sf. Gheorghe, a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român,

în baza Decretului nr. 92/1950 (filele147-150).

I. Referitor la

excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, prima instanță a arătat că reclamanții

urmăresc să obțină recunoașterea calității de proprietari, cu titlu de

moștenire, asupra imobilului în litigiu pe calea unei acțiuni în anulare și

rectificare C.F., nu pe calea unei acțiuni în constatarea unei stări de fapt

sau de drept; în consecință, față de prevederile art. 111 C. proc. civ.,

excepția inadmisibilității a fost respinsă ca nefondată.

II. Excepția

prescripției dreptului material la acțiunea în constatarea nulității actelor de

înstrăinare, de asemenea, a fost respinsă ca nefondată, având în vedere caracterul

imprescriptibil al acțiunii în constatarea nulității absolute a unui act

juridic, potrivit art. 2 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în cauză, conform

art. 6 alin. (2)-(4) din N.C.C.

III. Și excepția

puterii de lucru judecat în raport cu Decizia nr. 825/R/2008 a Curții de Apel

Tg. Mureș (fila 85 dosar inițial) a fost, de asemenea, respinsă ca nefondată,

deoarece acțiunea formulată de reclamantele K.E. și S.M., dar și cererea

intervenientului K.J.G., având ca obiect constatarea nulității actelor de

trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu, au fost respinse pe motive

procedurale, cererea introductivă fiind completată tardiv și fără a cuprinde un

petit necesar, acela în compararea titlurilor de proprietate. S-a apreciat că existența

unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui proces cu

autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea unei

hotărârii sau cu putere de lucru judecat atunci când se invocă obligativitatea

sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute

același obiect și aceeași cauză.

Cum prin Decizia civilă

nr. 825/R/2008 nu s-a soluționat cauza pe fond,tribunalul a apreciat că această

hotărâre nu se poate opune cu putere de lucru judecat. În plus, prin sentința

civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a constatat că imobilul înscris

în C.F. Sf. Gheorghe, a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român, în

baza Decretului nr. 92/1950, iar aceasta constituie o hotărâre judecătorească

ce are putere de lucru judecat în speță, constituind, de altfel, și motivul

pentru care reclamanții au precizat acțiunea în rejudecare.

IV. Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român,

reprezentat prin M.F.P., prima instanță a reținut că în cauză se solicită a se

constata nulitatea absolută a încheierii de intabulare a dreptului de

proprietate în favoarea Statului Român, rectificarea cărții funciare; calitatea

procesuală pasivă se verifică față de partea în favoarea căreia s-a emis

această încheiere de intabulare și care a avut calitatea de proprietar până în

anul 1966. Acțiunea în rectificare C.F. se formulează în contradictoriu cu

proprietarul tabular (art. 36-38 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data

promovării acțiunii). De asemenea, s-a solicitat și anularea actelor

subsecvente actului juridic de naționalizare emis în baza Decretului nr. 92/1950,

acte prin care s-a transmis și intabulat dreptul de folosință/administrare în

favoarea altor persoane juridice.

În consecință,

reținând și prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 conform cărora,,Statul

este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume

propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participă în astfel de

raporturi prin M.F.P., afară de cazurile în care legea stabilește anume alte

organe în acest scop”, tribunalul a constatat că are calitate procesuală pasivă

persoana juridică al cărui drept de proprietate era intabulat în C.F. - Statul

Român - reprezentat de M.F.P., autoritate care exercita puterea de reprezentare

a Statului și la momentul preluării bunului, precum și ulterior.

V. S-a apreciat că și

pârâții Municipiul Sf. Gheorghe și Consiliul Județean Mureș au calitate

procesuală pasivă în cauză.

Astfel, reclamanții

au solicitat anularea încheierii de intabulare din 1957, încheiere prin care

s-a intabulat dreptul de folosință asupra imobilului în litigiu în favoarea ,,Sfatului

Popular al orașului Sf. Gheorghe”, constatarea nulității absolute a Deciziei nr.

38/1958 a fostului Sfat Popular al R.A.M. Tg. Mureș și rectificarea încheierii

de intabulare din 04 iulie 1958, emisă în baza ei.

În acest context, s-a

reținut că în organizarea administrativă a României, astfel cum este

reglementată în Constituție și legi speciale, nu mai există entitatea juridică

de,,Sfat Popular” și nici cea de ,,R.A.M. Tg. Mureș”. Cererea de anulare sau

constatare a nulității unui act juridic se formulează în contradictoriu cu

părțile acelui act juridic și în consecință, în cazul de față, instanța a stabilit

persoanele juridice care au calitate procesuală pasivă, în calitate de continuatori

ai personalității juridice a organelor anterior menționate.

Pe baza dispozițiilor

legale din actele normative succesive adoptate în segmentul organizării

administrativ-teritoriale a României, tribunalul a concluzionat că pârâtul

Consiliul Județean Mureș are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind

autoritatea administrației publice locale cu atribuții deliberative, la fel ca

fostul Sfat Popular al R.A.M. Mureș.

VI. A.V.A.S., la

rândul său, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că

nu are obligația restituirii în natură a imobilului, întrucât această obligație

revine unității deținătoare. Totuși, pârâta SC B.A. SA a chemat în garanție A.V.A.S.

nu pentru a fi obligată la restituirea bunului imobil, ci pentru a o despăgubi

în cazul în care aceasta va cădea în pretenții față de reclamanți.

Tribunalul Covasna a

reținut că la data de 20 aprilie 2000, societatea pârâtă a fost privatizată

integral, apreciind, în baza acestei constatări, că între pârâta SC B.A. SA și

chemata în garanție există un raport juridic.

S-a arătat că

legitimarea calității procesuale active presupune stabilirea existenței unei

identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului

afirmat, iar calitatea procesuală pasivă aparține numai celui față de care se

poate realiza interesul părții reclamante. Raportul juridic din speță s-a

născut între pârâta SC B.A. SA și chemata în garanție, iar în acest caz chemata

în garanție este persoana despre care se pretinde că este obligată în raportul

juridic dedus judecății.

VII. La termenul de

judecată din data de 31 octombrie 2012, din oficiu, s-a invocat excepția

necompetenței materiale a Tribunalului Covasna, privitor la cererea de anulare

a Certificatului de atestare a dreptului de oroprietate din 15 februarie 1996.

Certificatul de

atestare a dreptului de proprietate emis în conformitate cu prevederile H.G. nr.

834/1991 este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004, astfel că, acțiunea prin care se solicită anularea/constatarea

nulității acestuia se circumscrie prevederilor art. 1 din acest act normativ, astfel

încât s-a dispus disjungerea acestui capăt de cerere din acțiunea introductivă.

Cu privire la fondul

cauzei, instanța a constatat că prin sentința civilă nr. 388/2010 a

Tribunalului Covasna, s-a constatat că imobilul înscris în C.F. Sf. Gheorghe, a

fost preluat fără titlu valabil de Statul Român, în baza Decretului nr. 92/1950.

S-a arătat anterior că dreptul de proprietate a fost intabulat în favoarea

Statului Român de la naționalizare și până la intabularea sa în favoarea SC

B.A. SA, iar dreptul de folosință asupra imobilului a fost intabulat în

favoarea mai multor persoane juridice până în anul 1996. Deoarece prin niciun

act juridic dreptul de proprietate nu a fost transmis R.A.M. Mureș, prin

Decizia nr. 38/1958 a fostului Sfat Popular al R.A.M. Mureș nu se putea

transmite în mod valabil dreptul de proprietate în favoarea Î.G.R. Sf.

Gheorghe. Chiar și după reîmpărțirea administrativ teritorială a Statului prin

Legea nr. 5 din 7 septembrie 1950, Sfatul Popular al R.A.M. Mureș avea doar

dreptul de folosință asupra imobilului în litigiu, intabulat inițial în

favoarea Sfatului Popular al orașului Sf. Gheorghe, transmisiunea acestui drept

operând în temeiul Legii nr. 5/1950.

Ca urmare, instanța a

apreciat că prin Decizia nr. 38/1958 se putea transmite doar dreptul de

folosință asupra imobilului, iar nu dreptul de proprietate. Ulterior, prin

Decizia nr. 1227/1966, emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al

Regiunii Brașov, s-a transmis dreptul de administrare asupra imobilului de la Î.G.O.

Sf. Gheorghe la C.L.D.C. Brașov, întocmindu-se și procesul verbal de predare

primire. Această decizie a fost emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular

al Regiunii Brașov deoarece, în urma reorganizării teritoriului României, în

anul 1960, două raioane - Târgu Secuiesc și Sfântul Gheorghe - au trecut la

Regiunea Brașov.

Prima instanță a mai

arătat că efectele nulității actului juridic constau în desființarea raportului

juridic generat de actul juridic lovit de nulitate și prin aceasta restabilirea

legalității. În situația de față, efectele nulității presupun, pe lângă

desființarea actului principal și desființarea actului subsecvent, conform

principiului „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis”. Fiind nul

actul de preluare a imobilului de către stat, sunt nule și actele subsecvente

acestuia, și anume Decizia nr. 38/1958, Decizia nr. 1227/1966 și procesul

verbal nr. 4080/1966.

Potrivit art. 36 din

Legea nr. 7/1996 ,,orice persoană interesată poate cere rectificarea

înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul în temeiul

căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.”

Având în vedere că

printr-o sentință irevocabilă s-a constatat faptul că titlul statului nu este

valabil, tribnalul, în temeiul art. 36 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data

formulării acțiunii introductive, a dispus rectificarea C.F., astfel:

- radierea dreptului

de proprietate înscris la B13 din C.F. Sf. Gheorghe, în favoarea pârâtului

Statul Român și a dreptului de folosință înscris la B14, în favoarea Sfatului

Popular al orașului Sf. Gheorghe;

- radierea dreptului

de proprietate înscris la B15, în favoarea Î.G.R. Sf. Gheorghe;

- radierea dreptului

de administrare înscris la C1, în favoarea C.L.D.C. Brașov.

Urmare a rectificării

cărții funciare în sensul arătat, s-a dispus revenirea la situația inițială de

carte funciară.

Tribunalul a apreciat

că efectul admiterii acțiunii în rectificare C.F. nu poate fi acela al

constatării nulității ori al anulării încheierilor de care funciară; pe de altă

parte, aceste acte au fost valabil întocmite, iar la momentul emiterii lor nu a

existat niciun motiv de nulitate absolută sau relativă care să le afecteze

valabilitatea.

În consecință, s-a respins

ca nefondată cererea de anulare și constatare a nulității încheierilor de

intabulare din 29 ianuarie 1957, din 1958 și din 1968.

Cu privire la cererea

reclamanților având ca obiect obligarea pârâtei SC B.A. SA să emită dispoziție

de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu, prin

Decizia nr. 825R/2008 a Curții de Apel Tg. Mureș s-a reținut că reclamanții au

depus notificări pentru restituirea imobilului în conformitate cu Legea nr. 10/2001,

dar au cerut și radierea din CF a dreptului de proprietate înscris în favoarea

Statului Român. De asemenea, s-a mai reținut că ,,la cererea reclamantelor (K.E.

și S.M.) și a intervenientului (K.J.G.) procedura administrativă a fost

suspendată, indicându-se instanței de recurs că doresc continuarea procedurii

desfășurată în fața acestei instanțe.” (fila 90 dos. inițial).

Prima instanță a

arătat că, într-adevăr, reclamanții au la dispoziție două căi pentru a obține

restituirea imobilului: calea prevăzută de Legea nr. 10/2001 și calea aleasă

prin promovarea procesului civil soluționat prin sentința civilă nr. 388/2010 a

Tribunalului Covasna, rămasă irevocabilă, continuată prin promovarea acțiunii

de față, în cadrul căreia au invocat motive de nulitate a actelor de

transmitere a dreptului de proprietate de la Stat la SC B.A. SA.

În consecință, s-a

apreciat că procedura începută prin formularea notificării în baza Legii nr. 10/2001

a fost suspendată la cererea reclamanților și, cum cele două proceduri nu se

pot derula simultan, tribunalul a respins cererea reclamanților având ca obiect

obligarea pârâtei SC B.A. SA să emită dispoziție de restituire în baza Legii nr.

10/2001 pentru imobilul în litigiu.

S-a mai reținut de

Tribunalul Covasna că obiectul acțiunii introductive a privit și cererea de

constatare a nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate

emis de M.C.P.N. în favoarea pârâtei SC B.A. SA, cerere disjunsă din prezenta

cauză.

În aceste condiții,

s-a apreciat că doar după ce se va stabili valabilitatea titlului pârâtei se va

putea eventual continua una dintre căile pe care le au la dispoziție

reclamanții pentru redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului.

Cererea de chemare în

garanție a A.V.A.S. formulată de SC B.A. SA a fost respinsă ca nefondată în

temeiul art. 60 alin. (1) Cod proc. civilă, având în vedere că pretențiile din

acțiunea principală în legătură cu care a fost formulată cererea de chemare în

garanție au fost respinse.

În termen legal,

împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții K.E., S.M. și K.J.G.,

pârâta SC B.A. SA, pârâtul M.C.P.N., precum și pârâtul Consiliul Județean

Mureș, fiecare dintre apelanți aducând critici proprii de nelegalitate și

netemeinicie la adresa soluției primei instanțe.

Reclamanții au depus

întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului Consiliului Județean

Mureș și al pârâtului M.C.P.N., arătând că organele emitente ale unor acte

administrative trebuie chemate în judecată atunci când se pune în discuție

valabilitatea acestora, respingerea apelului pârâtei SC B.A. SA arătând că

legea instituie o excepție când dispune termenul de prescripție de 1 an însă

imobilul nu a fost dobândit prin înstrăinare, ci gratuit în baza Legii nr. 15/1990,

s-a respectat chiar și termenul de 1an față de data introducerii acțiunii 1

octombrie 2001, se aplică art. 27 din Legea nr. 10/2001 în forma inițială care

permite restituirea în natură a imobilului preluat fără titlu, prin încălcarea

legii.

Prin Decizia civilă nr.

1078/Ap din 23 septembrie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, au fost

respinse ca nefondate apelurile formulate de pârâții M.C.P.N. și Consiliul

Județean Mureș împotriva sentinței civile nr. 3150 din 21 noiembrie 2012 a

Tribunalului Covasna, astfel cum decizia recurată a fost îndreptată prin

încheierea din 29 mai 2015 a curții de apel; a fost admis apelul declarat de reclamanți

și apelul formulat de pârâta SC B.A. SA, sentința apelată a fost schimbată în

parte, astfel: S-a respins cererea reclamanților privind restabilirea situației

anterioare de carte funciară; s-a dispus obligarea pârâtei SC B.A. SA să

trimită notificarea reclamanților formulată în baza Legii nr. 10/2001 către A.A.A.S.

pentru stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent; au fost păstrate

celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța

această decizie, examinând sentința atacată în raport cu motivele de apel

invocate și apărările formulate, instanța de apel a reținut și apreciat următoarele:

S-a reținut că prin

sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a constatat nul actul de

preluare a imobilului de către stat în baza Decretului nr. 92/0950 intabulat prin

încheierea de C.F. din 09 ianuarie 1957, astfel încât s-a apreciat că prima

instanță a constatat în mod corect nulitatea actelor subsecvente acestuia, și

anume Decizia nr. 38/1958 a fostului Sfat Popular al R.A.M. Mureș în baza căreia

imobilul a fost intabulat în favoarea Î.G.R. Sf. Gheorghe prin încheierea de C.F.

din 04 iulie 1958, Decizia nr. 1227/1966 în baza căreia s-a intabulat prin

încheierea de C.F. din 15 octombrie 1968 dreptul de administrare operativă în

favoarea C.L. și procesul verbal din 1966 privind trecerea unităților de

librărie din jud. Covasna de la Centrul de Librării Brașov din subordinea

Comitetului Executiv al Consiliului Județean Brașov la noul Centru de Librării

Covasna, fără a anula încheierile de carte funciară, valabil întocmite, la

momentul emiterii lor.

De asemenea, s-a

apreciat că excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta SC B.A. SA

a fost în mod corect respinsă de tribunal.

Chiar dacă în dosarul

soluționat prin Decizia nr. 825/2008 a Curții de Apel Tg. Mureș a avut ca

obiect constatarea nulității încheierilor de intabulare a dreptului de

proprietate al Statului, precum și cererea de constatare a nulității actelor de

trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu (prin care se tindea

la restituirea acestuia în natură), Curtea de Apel Tg Mureș nu a judecat pe

fond cererea în constatarea nulității actelor de trecere în proprietatea

statului, reținând că reclamanții au cerut constatarea nulității încheierii

prin care statul a dobândit dreptului de proprietate; prin urmare, în mod

corect s-a reținut că nu există autoritate de lucru judecat. Pe de altă parte,

situația reținută de Curtea de Apel Tg. Mureș s-a schimbat între timp, în

sensul că printr-o sentință ulterioară, respectiv sentința civilă nr. 388/2010

a Tribunalului Covasna, s-a constatat preluarea de către stat a imobilului în

litigiu, fără titlu valabil.

Instanța de apel a

mai reținut că în ultima precizare de acțiune (filele 83-85), reclamanții au

solicitat să se constate nulitatea absolută a actului de transfer al dreptului

de proprietate asupra imobilului în litigiu din proprietatea Statului Român și administrarea

operativă a C.L. Brașov în favoarea pârâtei SC B.A. SA, și anume nulitatea

Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 15 februarie 1996,

fără a se mai solicita constatarea nulității actelor de înstrăinare

întocmite în procesul de privatizare; de altfel, această cerere nici nu mai

putea fi judecată în cauza de față, având în vedere renunțarea reclamantei la

judecată față de Statul român prin A.A.A.S. de care instanța a luat act la termenul

din 8 februarie 2012, astfel încât, s-au apreciat a fi nerelevante susținerile

privind prescripția dreptului material la acțiune.

Pe de altă parte,

cererea privind constatarea nulității absolute a actului de transfer a

dreptului de proprietate în favoarea pârâtei SC B.A. SA, respectiv a certificatului

de atestare a dreptului de proprietate din 1996 emis în baza H.G. nr. 834/1991

de către M.C.P.N. a fost respinsă prin hotărâre irevocabilă.

Instanța de apel a

mai constatat că procedura începută pe Legea nr. 10/2001 a fost suspendată în

dosarul soluționat prin Decizia civilă nr. 825/2008 a Curții de Apel Tg. Mureș,

iar nu în cauza de față în care s-a solicitat chiar emiterea unei decizii de

restituire în baza Legii nr. 10/2001.

Chiar dacă instanța a

constatat că imobilul - teren si construcție - a fost preluat fără titlu de Statul

Roman din patrimoniul antecesorilor reclamantei, curtea de apel a apreciat că nu

este posibilă restabilirea situației anterioare, în sensul înscrierii în cartea

funciară a dreptului de proprietate al acestora asupra imobilului, având în

vedere că dreptul de proprietate dobândit de pârâta SC B.A. SA s-a consolidat

ca urmare a respingerii acțiunii în anularea certificatului de atestare a

dreptului de proprietate prin sentința civilă nr. 90 din 29 aprilie 2013 a

Curții de Apel Brașov, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1283 din 20 martie

2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a respingerii excepției de

nelegalitate a acestui act administrativ prin sentința nr. 77 din 10 aprilie 2013

a Curții de Apel Brașov, ambele hotărâri fiind irevocabile prin respingerea

recursurilor reclamantei de instanța supremă.

Principiul puterii de

lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat având

același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, ci și contrazicerea între două

hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre

judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară,

dată în alt proces.

Potrivit art. 27 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 pentru imobilele preluate cu titlu, evidențiate în

patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute

la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri

în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare

valorii de piață a imobilelor solicitate.

Instanța de apel a

apreciat că din acest text și din interpretarea dată de Curtea Constituțională

prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 referitoare la excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, rezultă că imobilele preluate fără titlu se pot restitui în natură

cu procedura prevăzută de lege.

Potrivit art. 9 din Legea

nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află

în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de

restituire și libere de orice sarcini.

Instanța de apel a

constatat că imobilul în litigiu nu este doar în posesia sau în patrimoniul

pârâtei, ci în proprietatea acesteia, drept de proprietate ce este intabulat în

cartea funciară.

În situația în

care restituirea în natură nu e posibilă, persoana îndreptățită

beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent.

Potrivit art. 27 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 în situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2),

măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care

efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1),

fiind aplicabile în mod corespunzător.

Conform art. 1 din Legea

nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940

asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă, în natură, în

condițiile prezentei legi, iar în cazurile în care restituirea în natură nu

este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Textul citat a fost reluat

și în art. 1 din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, așa cum a fost modificată prin Legea

nr. 368/2013, lege aplicabilă proceselor în curs de judecată.

Curtea de apel a

apreciat că în speță, instituția publică care a efectuat privatizarea este A.A.A.S.,

care este parte în proces doar în calitate de chemată în garanție de către

pârâta SC B.A. SA, nu poate fi obligată la propunerea măsurilor reparatorii prin

echivalent, astfel încât urmează a se dispune obligarea pârâtei SC B.A. SA să

trimită notificarea reclamanților către A.A.A.S. pentru stabilirea măsurilor

reparatorii prin echivalent, în aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001.

Cererea de chemare în

garanție a fost respinsă ca urmare a respingerii capătului de cerere privind

obligarea pârâtei SC B.A. SA de a emite dispoziție de restituire în natură a

imobilului, în temeiul art. 60 alin. (1) C. proc. civ., iar nu pe fond; s-a mai

arătat că admiterea cererii de chemare în garanție, s-ar fi impus doar în cazul

restituirii în natură a imobilului.

Instanța de apel a

constatat a fi nefondat apelul declarat de pârâtul Consiliul Județean Mureș.

Chiar dacă imobilul

în litigiu nu a fost niciodată în proprietatea municipiului Sf. Gheorghe, ci în

proprietatea Statului Român, s-a apreciat că pârâtul Consiliul Județean Mureș

are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind autoritatea administrației

publice locale cu atribuții deliberative, la fel ca fostul Sfat Popular al R.A.M.

Mureș, emitent al Deciziei nr. 38/1958 a fostului Sfat Popular al R.A.M. Mureș,

a cărei nulitate absolută s-a solicitat.

Și apelul pârâtului M.C.P.N.

a fost găsit nefondat, apreciindu-se că, în cauză, calitatea procesuală procesuală

pasivă rezultă din faptul că este emitentul certificatului de atestare a

dreptului de proprietate din 15 februarie 1996, iar desființarea cu trimitere

spre rejudecare a la prima instanță, dispusă în ciclul procesual anterior a

vizat sentința în totalitate, nefiind menținută vreo dispoziție.

În termen legal,

împotriva acestei decizii au promovat recurs reclamanții K.E., S.M. și K.J.G.,

pârâtul M.C.P.N., precum și intervenienta chemată în garanție - A.A.A.S. (A.A.A.S.).

s-a prevalat de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

Având în vedere

excepția tardivității recursului formulat de către pârâtul M.C.P.N., invocată din

oficiu la termenul de azi, excepție pe baza căreia va fi soluționat acest

recurs, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesară redarea criticilor

susținute de acest pârât în cuprinsul memoriului de recurs, întrucât reținerea

acestei excepții procesuale privind calea de atac împiedică instanța de recurs a

analiza motivele ce formează obiectul căii de atac, date fiind prevederile art.

137 alin. (1) C. proc. civ.

(fostă A.V.A.S.), în cuprinsul memoriului de recurs, a invocat ca motiv de nelegalitate

ipoteza descrisă de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs, recurenta chemată în garanție învederează că hotărârea

instanței de fond este nelegală, deoarece din cuprinsul acesteia nu rezultă dacă

imobilul revendicat mai există sau dacă a fost demolat, în acest din urma caz,

la ce dată a survenit demolarea, astfel încât, din cauza acestor omisiuni, în

opinia sa, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 10, 11 și 32 din Legea

nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pe de altă parte, s-a

arătat că în situația în construcția există, este necesar a se menționa

suprafața construită și desfășurată a imobilului, materialele utilizate,

modificările survenite în timp (adăugiri, modificări, completări structurale),

precum și în ce măsură acestea sunt evidențiate în patrimoniul SC B.A. SA.

Recurenta învederează

instanței de recurs faptul că nu îi revine competența de a soluționa

notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 care vizează imobile care

sunt sau au fost evidențiate în patrimoniul societăților comerciale privatizate,

dar ulterior înstrăinate. În plus, notificările vizând imobile demolate excedează

competența de soluționare a A.A.A.S., iar în aceste cazuri instituția competentă

a soluționa notificarea este exclusiv primăria în a cărei rază au fost situate

imobilele respective, potrivit dispozițiilor art. 10, 11 și 32 din Legea nr. 10/2001,

republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta a mai

susținut că în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001/R, A.A.A.S.

are obligația să emită o decizie motivată pentru propunerea de acordare de

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv Legea nr.

165 din 16 mai 2013, pe care are obligația de a o înainta Comisiei Naționale

din cadrul A.N.R.P.; în consecință, A.A.A.S. nu procedează la acordarea efectivă

a despăgubirilor în favoarea persoanelor îndreptățite; spre ilustrarea celor

susținute, recurenta citează dispozițiile art. 1 din cap. I al Legii nr. 165/2013,

precum și ale ale art. 16 și 17 din cap. III al aceluiași act normativ.

În considerarea

dispozițiilor legale evocate, recurenta a susținut că cele doua instituții -

A.N.R.P. și Comisia Națională - funcționează în baza legii și au atribuții

expres stabilite de actele normative în vigoare, în ceea ce privește regimul

stabilirii, evaluării și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură.

În consecință, A.A.A.S.

nu are obligația legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent sau despăgubiri,

ci numai emite decizia motivată cu propunere de acordare a despăgubirilor (art.

29 din Legea nr. 10/2001, republicată), în condițiile legii speciale, Legea nr.

165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de

restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv

în perioada regimului comunist în România.

Această decizie emisă

de A.A.A.S. va fi comunicată Comisiei Naționale din cadrul A.N.R.P., care, după

finalizarea unei proceduri speciale, decide acordarea acestor masuri

reparatorii/compensatorii, în condițiile Legii nr. 165 din 16 mai 2013.

Recurenta mai arată

că practica judiciară este constantă în acest sens, respectiv, că masurile

reparatorii/despăgubirile solicitate în baza Legii nr. 10/2001, după intrarea

în vigoarea a Legii nr. 247 din 22 iulie 2005, a O.U.G. nr. 81 din 28 iunie 2007,

se acordă efectiv numai de către C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P., conform art. 16 alin.

(2) Titlul VII al Legii nr. 247/2005 (de ex., Decizia civilă nr. 6545 din 04

iulie 2006 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, Decizia

civilă nr. 102 din 06 ianuarie 2006 a Înaltei Curții de Casație

și Justiție etc.).

De asemenea, recurenta

a mai învederat că, în evidențele sale, nu figurează notificarea nr. 188/2001 cu

privire la imobilul înscris în C.F. Sf. Gheorghe, formulată de reclamanții

cauzei.

A.A.A.S. nu a fost

notificată de către reclamanți în baza Legii nr. 10/2001 și, prin urmare, nu

este îndeplinită procedura administrativă față de instituția recurentă; pe de

altă parte, această condiție esențială rezultă din conținutul art. 29 din Legea

nr. 10/2001.

În plus, recurenta

susține că nu poate emite o decizie motivată în lipsa documentelor care să stea

la baza acesteia.

În consecință, A.A.A.S.

apreciază că este obligatoriu să se facă dovada parcurgerii procedurii

reglementate de aceste dispoziții legale, pentru a nu se încălca competența

prevăzută de lege, precum și cadrul legal stabilit prin dispozițiile art. 29 din

Legea nr. 10/2001, republicată, art. 16 alin. (1), (2), (7), (8), Titlul VII,

cap. V din Legea nr. 247/2005, privind regimul stabilirii și plații

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În concluzie, recurenta

solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul

respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală față de A.A.A.S.

reclamanți K.E., S.M. și K.J.G. și-au întemeiat recursul pe motivele de

nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În esență, s-a

susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 1201 și urm. C. civ. de la 1865

și ale 34 din Legea nr. 115/1938.

Recurenții susțin că pentru

a opera autoritatea lucrului judecat este necesar ca în prima cauză a cărei autoritate

de lucru judecat se invocă, instanța să se fi pronunțat în fond asupra acțiunii

cu care a fost investită.

Or, în cauza de față,

prin sentința civilă nr. 90 din 29 aprilie 2013 a Curții de Apel Brașov, rămasă

irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 1283 din 20

martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea de anulare a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu a fost soluționată în

fond, ci a fost respinsă ca tardiv formulată; prin urmare, în acea hotărâre

judecătorească, instanța anterioară nu a făcut nicio constatare privind

valabilitatea sau nevalabilitatea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate.

Ca atare, în pricina

de față, printr-o soluție de admitere a acțiunii din acest dosar nu era

posibilă contrazicerea constatărilor pe fond ale hotărârii judecătorești

irevocabile menționate, întrucât astfel de constatări nu există.

În al doilea rând,

mai susțin recurenții, este de observat că certificatul de atestare a dreptului

de proprietate nu cuprinde în obiectul său și construcțiile edificate pe teren,

construcții, de asemenea, sunt intabulate în favoarea pârâtei SC B.A. SA; pe de

altă parte, certificatul de constatare a dreptului de proprietate asupra

terenului emis în favoarea pârâtei SC B.A. SA este subsecvent unui act nul -

actul de dobândire a imobilului în proprietatea statului, astfel cum s-a

stabilit prin sentința civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna.

În această situație, intabularea

care s-a efectuat în favoarea SC B.A. SA fără existența vreunui titlu, este

nelegală, astfel încât, în opinia recurenților, se impune a se casa decizia

recurată, în întregime dacă se va considera că pârâta SC B.A. SA nu deține un

titlu legal de intabulare atât pentru teren cât și pentru construcții, sau

numai în parte, dacă se va considera că pârâta nu deține un titlu valabil doar în

privința construcțiilor.

Într-un al doilea

motiv de recurs, se învederează că decizia recurată este dată cu interpretarea

greșită a actului juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

Recurenții susțin că

instanța de apel a constatat din oficiu că procedura începută în baza Legii nr.

10/2001 ar fi fost suspendată în cauza în care s-a pronunțat Decizia civilă nr.

825/2008 a Curții de Apel Mureș.

Or, această soluție

este contrară realității, deoarece procedura în baza Legii nr. 10/2001 nu a

fost suspendată prin decizia Curții de Apel Mureș, ci a fost suspendată la

cererea reclamanților, în vederea finalizării dosarului de la Curtea de Apel

Mureș; instanța de apel nu putea să facă o asemenea constatare din oficiu, fără

să fi fost învestită de vreuna dintre părți.

În plus, curtea de

apel, prin interpretarea greșită al actului dedus judecații, a stabilit că reclamanții

ar fi renunțat la judecată împotriva Statului Român.

În realitate, arată

recurenții, nu au renunțat la judecată împotriva Statului Român (care a rămas

în proces, fiind parte și în prezent), ci au renunțat doar la susținerea

potrivit căreia, în acest dosar, statul ar fi reprezentat de A.V.A.S.

Recurenții mai arată

că imobilul în cauză a fost preluat abuziv de către stat, fără titlu, astfel

încât soluția restituirii în natură a acestuia se impune.

Se învederează că ai

au formulat notificarea în baza Legii nr. 10/2001, în perioada în care legea a

prevăzut restituirea în natură a imobilelor preluate fără titlu, astfel încât,

în pricina de față, se impune modificarea deciziei adoptate de instanța de apel

și restituirea în natură a imobilului (recurenții fac trimitere la cererile

depuse în fazele procesuale precedente).

Aceiași recurenți

impută instanței de apel încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., raportat și la principiul disponibilității părților procesului civil.

În acest sens, se

arată că au solicitat instanței să dispună obligarea SC B.A. SA să soluționeze

prin dispoziție cererea lor de restituire în natură a imobilului.

Însă, instanța interpretând

greșit actul dedus judecății, a dispus ca A.V.A.S. să le acorde despăgubiri, în

condițiile în care au solicitat și solicită restituirea imobilului în natură, iar

numai în cazul în care s-ar dovedi că restituirea în natură este imposibilă, ar

putea lua în considerare acordarea de despăgubiri, însă, în cauza de fată,

recurenții consideră că restituirea imobilului în natură este posibilă și optează

pentru această soluție.

Intimata-pârâtă SC

B.A. SA a formulat întâmpinare la recursurile declarate în cauză, solicitând,

pentru argumente proprii, respingerea acestora ca nefondate, întâmpinare ce a

fost comunicată recurenților din dosar.

Pentru termenul de

azi au înaintat la dosar concluzii scrise atât recurentul M.C.P.N., cât și U.A.T.

Județul Mureș, precum și recurenții reclamanți.

În această etapă

procesuală nu au fost administrate alte probe respectiv înscrisuri, potrivit art.

305 C. proc. civ.

Astfel cum rezultă

din expozeul deciziei de față în ceea ce privește recursul formulat de către M.C.P.N.,

Înalta Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității declarării căii de

atac, iar referitor la recursul A.A.A.S., s-a invocat, în aceleași condiții,

excepția nulității recursului; aceste excepții procesuale privind calea de atac

vor fi analizate cu prioritate, date fiind dispozițiile art. 137 alin. (1) C.

proc. civ.

recurentul-pârât M.C.P.N. a procedat la declararea recursului la data de 20

octombrie 2015, astfel cum rezultă din mențiunile registraturii Curții de Apel

Brașov de pe cererea de recurs de la fila 19 a prezentului dosar, în condițiile

în care în cauză nu s-a procedat la trimiterea poștală a cererii de recurs, potrivit

art. 104 C. proc. civ.

Conform art. 301 C.

proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii,

dacă legea nu dispune altfel.

Or, în această

materie este pe deplin incident termenul de recurs de drept comun, întrucât nici

Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 7/1996 (acest pârât fiind atras în proces în

legătură cu cererea de rectificare a mențiunilor de carte funciară) nu cuprind

dispoziții derogatorii de la normele Codului de procedură civilă sub acest

aspect.

Din examinarea

înscrisurilor dosarului de apel, Înalta Curte constată că la fila 142 a dosarului

se regăsește procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare către

acest pârât a deciziei recurate, comunicare efectuată de instanța de apel la

data de 02 octombrie 2015.

Prin urmare, în

aplicarea dispozițiilor art. 301 coroborate cu art. 101 alin. (1) C. proc. civ.

- calculul termenului pe zile libere - se constată termenul legal pentru

declararea și motivarea recursului, pentru această parte, s-a împlinit la data

de 17 octombrie 2015 care, zi nelucrătoare fiind (sâmbăta), prin efectul legii,

s-a prorogat până la sfârșitul primei zile de lucru următoare, adică luni, 19

octombrie 2015, potrivit art. 101 alin. (5) C. proc. civ.

Astfel cum deja s-a

arătat, recurentul-pârât M.C.P.N. a procedat însă la declararea recursului la

data de 20 octombrie 2015, așadar, cu depășirea termenului legal, motiv pentru

care devine incidentă sancțiunea decăderii, potrivit celor prevăzute de art. 103

alin. (1) C. proc. civ., astfel încât, recursul acestui pârât va fi respins ca

tardiv declarat.

recursul formulat de către A.A.A.S. (interveninetă în cauză, ca urmare a

cererii de chemare în garanție formulată de către pârâta SC B.A. SA), Înalta

Curte a invocat excepția nulității căii de atac, în considerarea dispozițiilor art.

306 C. proc. civ., având în vedere criticile concrete invocate de această

recurentă, raportate la soluția reflectată în cuprinsul dispozitivului deciziei

recurate.

Astfel, după

dispoziția de admitere a apelurilor formulate de către reclamanți și de către pârâta

SC B.A. SA și, consecutiv celei de schimbare în parte de sentinței apelate,

instanța de apel a dispus obligarea pârâtei SC B.A. SA la trimiterea

notificării reclamanților către A.A.A.S. pentru stabilirea măsurilor

reparatorii prin echivalent pentru imobilul care constituie obiectul

notificării, în aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

(forma inițială a legii), în calitatea sa de instituție publică ce a efectuat

privatizarea unității deținătoare notificate.

Înalta Curte reține

că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare care însă poate fi

exercitată în termenul și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de

lege, anume cele reglementate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Ca atare, fiind o

cale de atac nedevolutivă, partea care face uz de dreptul procesual de a ataca

cu recurs o hotărâre judecătorească este ținută să își conformeze conduita

procesuală exigențelor prevăzute de lege, neputând să formuleze orice

nemulțumire în legătură cu hotărârea recurată, ci doar critici susceptibile de

încadrare în motivele de nelegalitate codificate în prevederile art. 304 C.

proc. civ.

În plus, prin exercitarea

recursului se exercită controlul judiciar al hotărârii judecătorești atacate,

iar obiectul căii de atac este hotărârea recurată, astfel încât, prin motivele

de nelegalitate invocate, în mod necesar, nu pot fi susținute decât critici

prin care se tinde la casarea sau modificarea soluției adoptate prin hotărârea

atacată sau, altfel spus, care au legătură cu soluția reflectată în dispozitiv,

iar nu aspecte străine de cele dezlegate de instanța anterioară sau care nu se

regăsesc nici explicit, nici implicit în dispozitivul hotărârii recurate ori

chiar în considerentele sale.

Or, astfel cum

rezultă din criticile formulate de către A.A.A.S., anterior redate, recurenta

invocă aspecte care nu se reflectă în soluția dispusă de instanța de apel,

întrucât, singura obligație executorie stabilită prin dispozitiv este cea

stabilită în sarcina pârâtei SC B.A. SA, în sensul înaintării notificării

formulate de către reclamanți în baza Legii nr. 10/2001 către A.A.A.S. pentru

stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent.

În plus, din

considerentele deciziei recurate rezultă fără putință de tăgadă că instanța de

apel a reținut că A.A.A.S. a avut calitate procesuală în cauză exclusiv în

cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta SC B.A. SA, astfel

încât, nefiind chemată în judecată de către reclamanți în legătură cu obligația

de soluționare a notificării (ori soluționarea pe fond a raportului juridic

privind stabilirea măsurilor reparatorii pentru imobilul notificat, în temeiul

efectelor Deciziei nr. 20/2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți

de Casație și Justiție în recurs în interesul legii), o astfel de obligație nu

putea fi dispusă în cauză, date fiind limitele învestirii instanței și

obligația instanței de respectare a acestora, în sensul celor prevăzute de art.

129 alin. (6) C. proc. civ.

Pe de altă