ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1260/2020

Ședința publică din data de 25 iunie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la data de 15.02.2018 sub nr. x/2018, revizuentul Centrul de Cultură A., în contradictoriu cu intimații B., C., D. (continuatorii defunctului E.) și cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a solicitat anularea sentinței civile nr. 672/09.07.2004 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosar nr. x/2002, menținerea deciziei nr. 5/2002 emisă de Centrul de Cultură A., respingerea capetelor de cerere privind dreptul de folosință specială asupra terenului din Cartea Funciară cu nr. x în suprafață de 90.076 mp și plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul Statul Român a formulat întâmpinare și a solicitat admiterea cererii de revizuire, ulterior, prin Ministerul Finanțelor Publice, invocând lipsa calității sale procesuale pasive.

La rândul lor, intimații E., B., C. și D. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă, tardiv formulată, obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată și a celor de deplasare, precum și la plata unei amenzi judiciare pentru reaua-credință procesuală.

În cauză a fost formulată cerere de intervenție accesorie, în sprijinul revizuentului Centrul de Cultură A. din Covasna, din partea Ministerului Culturii și Identității Naționale, care a fost admisă în principiu.

Prin încheierea de ședință nr. 1403/20.04.2018 pronunțată în dosar nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admisă cererea formulată de petentul Centrul de Cultură A. privind strămutarea pricinii ce face obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Covasna, cauza fiind strămutată la Tribunalul Galați, cu păstrarea actelor de procedură îndeplinite.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Galați la data de 31.05.2018 sub același număr.

Prin sentința nr. 106/11.02.2019, Tribunalul Galați a respins, ca nefondate, excepțiile tardivității si inadmisibilității cererii de revizuire invocate de intimații B., C. și D., a admis cererea de revizuire și a schimbat în parte sentința nr. 672/2004; în rejudecare, a respins contestația formulată de E. (în prezent decedat și continuată de moștenitori) în contradictoriu cu Centrul de Cultura A., împotriva deciziei nr. 5/2002, ca fiind nefondată, a respins celelalte capete de cerere ca fiind nefondate și a menținut dispozițiile sentinței referitoare la respingerea cererii de suspendare a judecații cauzei, la respingerea excepției lipsei calității procesuale invocată de către Centrul de Cultură A., la respingerea contestației față de Primăria Comunei Valea Crișului și la admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice; a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Culturii și Identității Naționale în sprijinul revizuentului Centrul de Cultură A..

Referitor la excepția tardivității, tribunalul a reținut că termenul de revizuire este de o lună și se socotește din ziua în care s-au descoperit înscrisurile invocate. Actele au fost comunicate revizuentului de către Biroul Județean Covasna al Arhivelor Naționale în luna ianuarie 2018, când a și fost înregistrată cererea de revizuire, astfel că, raportat la dispozițiile art. 324 pct. 4 C. proc. civ., cererea de revizuire a fost apreciată ca fiind introdusă în termenul legal prevăzut.

Relevant în stabilirea datei descoperirii înscrisurilor noi ce se invocă este data comunicării oficiale a acestora de către Biroul Județean Covasna al Arhivelor Naționale întrucât o instituție publică-persoană juridică poate să acționeze doar atunci când este învestită în mod oficial, iar nu doar în funcție de simple zvonuri sau informații verbale. Or revizuentului i-au fost înaintate de către Biroul Județean Covasna al Arhivelor Naționale, odată cu adresele nr. x din 12.01.2018 și BJANCV-11-C din 17.01.2018, toate înscrisurile invocate ca temei al revizuirii

Tribunalul Galați a constatat că înscrisurile depuse de către revizuent îndeplinesc condițiile esențiale prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., iar apărările intimaților referitoare la inexistența unei hotărâri nu sunt întemeiate întrucât sentința nr. 672/09.07.2004 aTribunalului Covasna a rămas definitivă și a devenit irevocabilă prin respingerea recursului, în al doilea ciclu procesual, în rejudecare, ca urmare a casării cu trimitere a deciziei pronunțată în apel de către Curtea de Apel Brașov.

Referitor la excepția de inadmisibilitate, Tribunalul Galați a reținut că greutatea și complexitatea speței este dată tocmai de esența și descoperirea ulterioară a unui număr semnificativ de înscrisuri a căror relevanță a fost descrisă în cererea de revizuire și precizarea depusă. Înscrisurile trebuie avute în vedere în sens de instrumentum, ca mijloc de probă și apte să producă interpretarea că intimații-reclamanți nu sunt îndreptățiți la pretinsa restituire a imobilului.

Înscrisurile sunt doveditoare, constituie probe evidente prin ele însele, fără a fi necesar de a fi completate, sunt acte oficiale ce nu pot fi combătute și au fost descoperite după darea hotărârii, provin din perioada anilor 1944-1950, deci nu sunt înscrisuri noi. Nu au fost folosite, adică invocate în procesele anterioare pe fond. În forma lor legalizată și certificată efectuate de Arhivele Naționale sunt aduse în premieră, sunt anterioare și cu putere probatorie deplină în sensul revizuirii. Înscrisurile nu au putut fi înfățișate în procesele anterioare în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, pentru împrejurări mai presus de voința revizuentului și erau în arhivele unor alte instituții, nu s-a știut de ele în mod obiectiv, erau "nedescoperite" pentru că se găseau în depozite arhivistice, problematica regimului CASBI nu era cunoscută, decât eventual în cercuri restrânse ale cercetătorilor în istorie.

Nu forța majoră este singura împrejurare care să justifice o situație care a fost imposibilă, mai presus de voința părții de a-l prezenta, ea rezidă și din alte circumstanțe de fapt relevate mai sus. La preluarea unor bunuri imobile de către stat în Transilvania sunt/au fost foarte multe neclarități generate de particularități istorice și de regim politic, ele nu sunt de notorietate absolută și necunoscute chiar și pentru autorități. La fel și organizarea arhivistică este deficitară. Căutarea în arhive necesită anumite deprinderi, la fel chiar un specialist nu poate cerceta doar după informații vagi, el trebuie să caute timp îndelungat și cu multă acribie în deprinderile profesionale cum ar fi clarificările, căutările, natura documentelor, cunoașterea limbii maghiare, deslușirea unor note, repere, etc.

Înscrisul trebuie să fie prezentat de revizuent iar nu procurat din oficiu de instanță. A prezentat acele înscrisuri, instanța a făcut ulterior demersuri la arhivă și a verificat existența lor, ceea ce aduce argumente pentru admiterea revizuirii; înscrisurile sunt apte de a duce la revizuirea hotărârii deoarece atestă o situație de fapt, care analizată, duce la concluzia că preluarea de către Stalul Român nu a fost abuzivă, că F. fiind "inamic", intră sub incidența preluării/confiscării averii sale, Castelul A. și terenul, că el a fost succedat de sora lui G., încadrată în forțele active ale armatei fascist - hortyste ale Ungariei, că a plecat cu trupele germane și ungare, a fost "absenteist", părăsitor al averii, mai clar sora fugară de răspundere, că prin acceptare este moștenitorul, că urmașii săi nu au cerut restituirea fiindcă fratele său F. nu mai era proprietar. Adică după G., nu s-a cerut reconstituirea pentru că ea era eventual lipsită de avere prin preluare de către Statul român. Fostul proprietar era deja moștenit de propria soră, rudă colaterală ca și antecesorii reclamanților, tot soră, care încă din acei ani era străină de moștenire.

Pentru considerentele expuse mai sus, a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

În ceea ce privește fondul cauzei, Tribunalul a reținut că prin sentința nr. 672/09.07.2004 a Tribunalului Covasna, s-a dispus restituirea imobilului situat în comuna A., str. x, jud. Covasna, înscris în CF nr. x A., provenită din conversia pe hârtie a CF nr. x A., nr. top x către pârâtul E., în calitate de moștenitor al fostului proprietar F., în baza Legii nr. 10/2001. Această sentință a rămas irevocabilă prin decizia nr. 7215/23.11.2012 a ÎCCJ, secția I civilă prin care a fost respins recursul declarat de Centrul de Cultură A. împotriva deciziei nr. 155/Ap/16.12.2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, ca nefondat, și s-a admis exclusiv recursul pârâtului Statul Român prin MFP, reprezentat de DGRFP Covasna împotriva aceleiași decizii, pe care a modificat-o în sensul că s-a recunoscut lipsa calității procesuale a Statului Român prin MFP, reprezentat de DGRFP Covasna, cu consecința exonerării sale de obligația plății cheltuielilor de judecată din apel. Celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei au fost menținute.

Drept urmare, imobilul situat în comuna A., str. x, jud. Covasna, înscris în CF nr. x A., provenită din conversia pe hârtie a CF nr. x A., nr. top x, a fost restituit de către Centrul de Cultură A. în calitate de administrator al acestui imobil, numitului E. prin moștenitori, în natură, fiind format din următoarele construcții: castel din piatră și cărămidă, grajd din cărămidă și capela din piatră, edificate pe terenul intravilan situat în comuna Valea Crișului, sat A., jud. Covasna, înscris în CF nr. x A., în total de 89.706 mp, în realitate, în suprafață totală de 90.076 mp.

În legătură cu același imobil, a fost stabilit în favoarea pârâtului, prin moștenitori, un drept de folosință special asupra terenului, în suprafață reală de 90.076 mp, drept care îi conferă drepturile și obligațiile proprietarului, cu excepția dreptului de dispoziție.

Din înscrisurile noi, administrate în cauză de revizuent a rezultat, că imobilul ce a făcut obiectul restituirii către foștii proprietari în temeiul Legii nr. 10/2001, intra sub incidența regimului legal al CASBI, înființată prin Legea nr. 91/09.02.1945, ca efect al Legilor nr. 498/1942 și 478/1944, anterior instaurării regimului comunist. Acest organism, înființat ca persoană juridică sub administrarea Ministerului Finanțelor, avea ca atribuție principală administrarea bunurilor aparținând persoanelor prevăzute de art. 8 din Convenția de Armistițiu din 19.09.1944.

Prin art. 8 al Convenției de Armistițiu din 19.09.1944, încheiată între România și Forțele Aliate, România s-a obligat să conserve bunurile tuturor supușilor inamici, germani, unguri precum și ale tuturor persoanelor de altă naționalitate, chiar români, care s-ar găsi pe teritoriile Germaniei, Ungariei sau pe teritoriile ocupate de aceste puteri, finalitatea Legii nr. 91/1945 fiind circumscrisă exclusiv obligației de executare a art. 8 din Convenția de Armistițiu.

Potrivit pct. 1 și 8 din Convenția de Armistițiu, Guvernul și Înaltul Comandament Român se obligau să nu permită expertul sau exproprierea a oricărei forme de proprietate aparținând Germaniei, Ungariei sau naționalităților lor ori persoanelor cu reședința în teritoriile lor sau în teritoriile ocupate de ele, fără autorizația Înaltului Comandament Aliat.

Legea nr. 91 a fost publicată în M. O. din 10.02.1945, promulgată de Regele Mihai, fiind în vigoare înainte de instaurarea, la 6 martie 1945, a guvernului comunist. CASBI a fost înființată tocmai pentru punerea în aplicare a Convenției de Armistițiu prin care Statul Român era obligat să conserve bunurile tuturor supușilor inamici, germani, unguri precum și ale tuturor persoanelor de altă naționalitate, chiar români, care s-ar fi găsit în Transilvania ocupată.

Preluarea efectivă a terenurilor de către stat de la autor s-a realizat în baza Legii nr. 91/1945, apoi, prin Legea nr. 826/1946 s-a reglementat situația bunurilor aparținând cetățenilor români, indiferent de naționalitate, care la data de 12.09.1944 sau ulterior, în perioada operațiunilor militare aveau reședința în Germania, Ungaria sau în țările ocupate de ele. Prin aceeași lege se exceptează de la dispozițiile Legii nr. 91/1945 bunurile considerate personale, fiind incluse și terenurile susceptibile de a fi impuse la impozitul agricol și pădurile, aceste bunuri urmând a fi restituite potrivit art. 4. Dar, la art. 5 se instituie o excepție, în sensul că nu se restituie proprietarilor și sunt puse sub efectul prezentei legi, bunurile considerate personale, aparținând persoanelor care au luat parte în calitate de voluntari în organizații armate sau paramilitare împotriva Națiunilor Unite.

După încetarea stării de război, prin Legea nr. 333/1947, s-au stabilit proceduri pentru asigurarea restituirii bunurilor puse sub controlul CASBI, în termen de 45 de zile de la înregistrare, terenurile care erau administrate de CASBI au fost preluate în custodie de către instituțiile Statului Român.

Prin art. 7 din Decretul 228/04.09.1948 s-a dispus ca bunurile cetățenilor maghiari să fie administrate de ministerele cărora le vor fi predate de către Comisia de Lichidare a CASBI sau se vor da în custodie iar clarificarea situației juridice a acestor bunuri se va face pe temeiul Legii nr. 333/1947.

Intimații nu au făcut dovada că antecesorul lor a formulat cerere de restituire a terenurilor în baza Decretului 228/1948, că imobilul respectiv a fost restituit autorilor și că ulterior a fost preluat prin măsuri abuzive ale regimului comunist, nefiind îndeplinite condițiile Legii nr. 10/2001. Anterior apariției Constituției RPR din anul 1948, imobilul antecesorului intimaților fusese preluat de stat în temeiul legislației adoptate conform Convenției de Armistițiu din 12.09.1944 dintre România și Puterile Aliate, neexistând vreo dispoziție în această legislație care să permită antecesorului acestora obținerea restituirii acestor imobile, el fiind absenteist, plecat în Ungaria, cu care România se afla în stare de război după 23.08.1944, ca și Puterile Aliate.

Cererile moștenitoarei acceptante, sora G., au fost respinse din cauza situației sale personale, de încorporat în armatele hortyste cu care a plecat din România odată cu retragerea lor, că a fost absenteistă și inamică, în înțelesul legilor de atunci aplicate anterior datei de 6 martie 1945. După această persoană, sora lui F., nu s-au mai făcut cereri de restituire de către pretinșii moștenitori colaterali.

Din materialele atașate notei s-a observat rolul jucat de baronul F., ca parte activă a autorităților Ungariei fasciste, ca parlamentar, prefect, lider local în zona numită atunci "Trei Scaune", participant ca membru al partidului maghiar-ardelean de orientare extremistă, prohitlerist la măsuri legislative și de persecutare faptică a populației nemaghiare din zona ocupată (evrei, români, romi), sprijinitor al armatelor ocupanților germani, unguri, membru în Camera Deputaților.

S-a stabilit, astfel, că averea a fost preluată în regim CASBI și de expropriere de la F., măsurile priveau averea și nu persoana ca mijloc de protecție a operațiunilor aliaților și România, încadrate exact în Convenția care este un tratat internațional, pe care România era obligată să-l respecte.

Prin acceptarea recunoașterii de către sora G., averea nu mai era a fratelui F., astfel încât cererea de restituire este nefondată, pentru că acesta nu mai avea imobilul și succesorii săi pretinși nu mai au ce să primească. Chiar și în această ipoteză care trebuie să facă obiectul analizei în fond, cerea de restituire trebuie respinsă.

Constatând că din noile înscrisuri rezultă în mod clar că imobilul nu a făcut obiectul Legii nr. 10/2001, iar petenții nu sunt moștenitorii baronului F., fiind îndeplinite prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a fost admisă cererea de revizuire dar și cererea de intervenție formulată de către Ministerul Culturii și Identității Naționale și schimbată în parte sentința civilă nr. 672/2004 pronunțată de Tribunalul Covasna. Astfel, a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei nr. 5/2002, promovată de E. și continuată de către moștenitori în contradictoriu cu Centrul de Cultura A. ca fiind nefondată și respinse celelalte capete de cerere ca fiind nefondate. Au fost menținute dispozițiile referitoare la respingerea cererii de suspendare a judecații cauzei, la respingerea excepției lipsei calității procesuale invocată de către Centrul de Cultură A., de respingere a contestației față de Primăria Comunei Valea Crișului și de admitere a excepției lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva sentinței nr. 106/11.02.2019, au formulat apel intimații C., B. și D., solicitând schimbarea în tot a hotărârii, în principal în sensul admiterii excepției tardivității cererii de revizuire și în subsidiar în sensul admiterii excepției inadmisibilității revizuirii, cu obligarea revizuentului și a intervenientului la plata cheltuielilor de judecată. Totodată s-a menținut solicitarea de obligare a revizuentului la plata unei amenzi judiciare pentru reaua sa credință procesuală.

Apelanții au arătat că revizuentul a introdus cererea de revizuire la 6 ani după ce sentința atacată a devenit irevocabilă și la 5 ani după ce o primă cerere de revizuire a fost respinsă ca tardivă de Înalta Curte, prin decizia nr. 3499/20.06.2013, pronunțată în dosar nr. x/2013, cerere ce viza tot descoperirea unor înscrisuri preexistente, dar obținute după pronunțarea hotărârii de fond.

Tribunalul Galați nu a observat că în cursul proceselor de retrocedare a fost examinată problematica legii CASBI nr. 91/10.02.1945 în raport cu G. care a fost sora proprietarului tabular etatizat și a lui D., căsătorită H.. Și în acea primă revizuire, revizuentul Centrul Cultural A. a făcut referire la documentele CASBI, dar a încercat să inducă constant în eroare Tribunalul Galați conducând la concluzia că G. a fost încadrată activ în armata fascist-hortistă a Ungariei, deși aceasta era în serviciul I..

Nu s-a observat că în dosarul de fond nr. 1307/2002, prin încheierea de ședință din 12.11.2002, au fost încuviințate ca probe înscrisurile depuse de avocatul de atunci al actualului revizuent, înscrisuri obținute de la Arhivele Naționale Covasna (cum ar fi procesul-verbal nr. x/13.06.1946), aspect ce demonstrează că înscrisurile referitoare la G. nu sunt înscrisuri noi, ci se aflau în posesia revizuentului încă din anul 2002.

Înscrisurile noi invocate de revizuent în dosarul de față erau cunoscute de revizuent în februarie și septembrie 2017, astfel că cererea de revizuire a fost introdusă cu mult peste termenul de o lună prevăzut de lege.

Din copia fișelor de folosință comunicate de Arhivele Naționale Covasna rezultă că numitul J. (colaborator pe linie arhivistică cu revizuentul Centrul Cultural A.) a cercetat de zeci de ori fondul arhivistic al Prefecturii Județului Trei Scaune inventar CASBI și cel al lui F.. Aceste cercetări au fost efectuate, potrivit foilor de folosire, la 15.02.2017 și 18.09.2017, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la 23.01.2018.

Instanța de fond a încălcat principiul egalității în fața legii, având rol prea activ pentru că, încălcând prevederile art. 270 C. proc. civ., a cerut de la revizuent explicații despre rolul lui J. deși părțile nu s-au înscris în fals împotriva actului întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe. Revizuenta a oferit explicații în adresa nr. x/2018, care a fost acceptată de instanță ca mijloc de probă, cu încălcarea art. 250 C. proc. civ.

Revizuentul a încercat să combată procesul-verbal întocmit de Parchet, dar nu a reușit, iar prima instanță nici nu a mai încercat să motiveze înlăturarea înscrisului autentic împotriva căruia nimeni nu s-a înscris în fals.

Setul de documente depus de revizuent referitor la raportul CASBI/familia K. nu conține înscrisuri noi, care să se refere la aspecte necercetate în cursul proceselor în retrocedare, iar problematica inventarierii averii K. de CASBI și contestarea acesteia de către G. au fost examinate de instanțele care au dispus retrocedarea tocmai pe baza înscrisurilor depuse de Centrul Cultural A. în dosarul nr. x/2002 și în dosarul nr. x/2017.

La dosar nu există dovezi privind efectuarea unor demersuri succesive, făcute în formă scrisă, prin care revizuentul să fi încercat în faza judecății de fond obținerea înscrisurilor de care a înțeles să se folosească în faza revizuirii.

Analizând și considerentele sentinței civile atacate de revizuent, apelanții au arătat că nu s-a depus un act din care să rezulte că a fost expropriat F. și totuși dreptul de proprietate al statului a fost întabulat în baza adresei nr. x/1947, care se referă la G.. Neexistând identitate între persoana ale cărei bunuri au fost expropriate și cea care a fost proprietara tabulară a imobilului, se pune problema unei aplicări abuzive a legii. În raport de aceste considerente ale primei instanțe de fond, nu se poate susține că Tribunalul Covasna nu a examinat problematica preluării averii de CASBI și calitatea de moștenitoare a surorii proprietarului tabular naționalizat. Susținerea că sora moștenitoare ar fi trebuit să solicite în anul 1952 restituirea imobilelor naționalizate nu poate fi reținută, căci bunurile nu erau administrate de CASBI, ci erau în posesia și folosința statului proprietar tabular.

În motivarea hotărârii apelate se face abstracție și de considerentele deciziei nr. 7512/23.11.2012 a ÎCCJ, potrivit căreia chiar dacă Legea nr. 187/23.03.1945 nu este enumerată expres în cuprinsul art. 2 al Legii nr. 10/2001, nu înseamnă că nu intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 întrucât acea enumerare nu este exhaustivă.

Preluarea imobilului în litigiu s-a realizat de la G. și nu de la fratele ei F.. Nevalabilitatea titlului statului trebuie analizată și în raport de prevederile art. 6 alin. (1) al Legii nr. 213/1998, pentru că dispozițiile Legii nr. 187/1945 au încălcat prevederile Constituției de la acea dată, respectiv art. 16 din Constituția din 1938, astfel că preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără titlu valabil.

În acest context, admiterea cererii de revizuire de către prima instanță încalcă autoritatea de lucru judecat, contrar art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Intimatul revizuent Centrul de Cultură A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, menținerea hotărârii primei instanțe și obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul Ministerul Culturii și Identității Naționale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legale și temeinice.

Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, ca neîntemeiat.

Apelanții C., B. și D. au formulat răspuns la fiecare dintre întâmpinările depuse în apel.

La primul termen de judecată din apel, intimatul Centrul de Cultură A. a invocat necompetența instanței prin prisma nelegalei compuneri a completului de judecată format din 2 judecători și a căii de atac declarate în cauză, apreciind că dosarul ar trebui analizat de o instanță de recurs, aceasta fiind calea de atac deschisă în speță.

Excepția a fost pusă în discuția contradictorie a părților și a fost respinsă, ca nefondată, la termenul de judecată din 30.1.02019, pentru considerentele cuprinse în practicaua încheierii de ședință.

Prin decizia nr. 163/29.11.2018, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul împotriva sentinței, reținându-se că cererea de revizuire cu soluționarea căreia a fost învestită în dosarul de față constituie cea de-a doua cerere formulată de revizuentul Centrul de Cultură A., o primă cerere de revizuire a aceleiași părți, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (obiect al dosarului nr. x/2013) a fost îndreptată împotriva deciziei nr. 7215/23.11.2012 a ÎCCJ și respinsă, ca tardivă, prin decizia ÎCCJ nr. 3499/20.06.2013.

La 23.01.2018, Centrul de Cultură A. a formulat o nouă cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (cea din dosarul pendinte) îndreptată împotriva sentinței nr. 672/09.07.2004 a Tribunalului Covasna. Ca înscrisuri doveditoare noi, care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții la momentul judecării fondului plângerii împotriva deciziei administrative nr. 5/27.03.2002, au fost indicate fișa nr. x, procesul-verbal din 02.12.1945, certificatul Notariatului Comunei A. nr. 125/1945, tabel bunuri preluate în 1944, adresa Ministerului Agriculturii și Domeniilor nr. 1002/15.03.1946, adresa Prefecturii Trei Scaune nr. 779/1946, procesele-verbale ale Comisiei pentru Reforma Agrară și ale Comisiei județene CASBI nr. 66/25.08.1946 și nr. 66/13.06.1946, adresa Ministerului Agriculturii și Domeniilor nr. x/31.08.1946, adresele Comisiei Județene pentru aplicarea Reformei Agrare nr. 643/1946 și nr. 243/1946, procesul-verbal din 08.11.1946, Procesul-verbal al Ocolului Agricol Sf. Gheorghe din 10.03.1948, adresa Ministerului Agriculturii și Domeniilor nr. 455/ aprilie1946, adresa Ocolului Agricol Județean nr. 606/08.10.1946 și adresa nr. x/07.12.1946.

O cerere de revizuire identică celei din dosar și întemeiată pe aceleași înscrisuri a fost formulată de revizuent și împotriva deciziei ÎCCJ nr. 7215/23.11.2012 (obiect al dosarului nr. x/2018), fiind respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia ÎCCJ nr. 880/20.03.2018 sub argumentul că revizuirea este îndreptată împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul.

Înscrisurile pe care revizuenta le invocă în susținerea cererii de revizuire au fost înaintate acesteia la solicitarea sa expresă, la data de 12 și respectiv 17.01.2018, de Arhivele Naționale, Biroul Județean Covasna.

Referitor la motivul de apel privind termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire, instanța de apel a reținut că este irelevantă formularea revizuirii după 6 ani după ce sentința atacată a devenit irevocabilă și la 5 ani după o primă cerere de revizuire respinsă ca tardivă în dosarul nr. x/2013, întemeiată tot pe motivul descoperiri unor înscrisuri preexistente întrucât legiuitorul a prevăzut un termen pentru exercitarea revizuirii pe care l-a raportat numai la data descoperirii înscrisurilor (fără fixa un termen maxim, limită, care să curgă de la data pronunțării sau rămânerii definitive a respectivei hotărâri judecătorești).

O perioadă mare scursă între data rămânerii irevocabile a hotărârii și data admiterii în principiu a unei cereri de revizuire poate afecta securitatea raporturilor juridice generate de ceea ce s-a hotărât inițial, însă (prin modul de reglementare a termenelor de decădere din materia revizuirii) legiuitorul a apreciat că acestui aspect îi prevalează principiul aflării adevărului și cel al legalității.

Irelevant este și faptul că între părți s-a mai derulat un dosar de revizuire (dosar nr. x/2013), în condițiile în care respectiva revizuire a fost îndreptată împotriva unei alte hotărâri judecătorești decât cea din dosarul de față (vizând decizia nr. 7215/23.11.2012 a ÎCCJ și nu sentința civilă nr. 672/09.07.2004 a Tribunalului Covasna). Mai mult, respectiva cererea de revizuire a fost întemeiată de Centrul de Cultură A. pe dispozițiile art. 322 C. proc. civ. în întregul său și s-a invocat la modul general faptul că există înscrisuri și documente care nu au fost avute în vedere de instanță și faptul că persoanele care au pretins imobilul nu au calitatea de moștenitori legali.

Articolele de ziar din perioada 1940-1944, prin gradul de incertitudine și subiectivism care caracterizează informațiile din presă nu pot constitui înscrisuri în sensul art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătându-se și că înscrisurile avute în vedere de revizuent sunt cele enumerate în cererea de revizuire, printre acestea neregăsindu-se articole de presă. Este adevărat că aspecte din presa vremii au fost invocate pentru a contura contextul istoric în care s-au petrecut faptele.

Nu se confirmă că în cursul proceselor de retrocedare ar fi fost examinată problematica Legii CSABI nr. 91/1945 în raport cu G., din considerentele instanțelor de fond, apel și recurs din dosarul nr. x/2002, respectiv nr. 1196/64/2007, nerezultând referiri la acest act normativ.

Susținerile că înscrisurile invocate în cererea de revizuire ar fi fost cunoscute revizuentului și instanțelor de judecată încă din anul 2002, pentru că parte au fost depuse la dosar de chiar apărătorul de la acea vreme al revizuentului, au fost confirmate de instanța de apel doar în privința procesului-verbal nr. x/13.06.1946, regăsit în dosarul de fond la fila x, înscrisul indicat și prin cererea de revizuire. De aceea a arătat că acest înscris nu poate sta la baza admisibilității revizuirii, neavând natura unui înscris nou descoperit. Cu toate acestea, niciunul dintre celelalte înscrisuri indicate prin cererea de revizuire și care au format convingerea primei instanțe nu se află atașate la dosarele de fond în care s-au purtat litigiile între părți, anterior anului 2018. De aceea, în mod rezonabil, nu se poate presupune că ele au fost cunoscute și au parvenit părții anterior lunii ianuarie 2018, când au fost eliberate de Arhiva Națională Biroul Județean Covasna.

Nici referirile apelanților la faptul că numitul J., colaborator pe linie arhivistică al Centrului de Cultură A., ar fi cercetat arhivele în februarie și septembrie 2017 și, deci, că ar fi comunicat revizuentei existența înscrisurilor în acea perioadă, nu au fost reținute, în contextul în care, așa cum a arătat prima instanță și nu s-a contestat de către părți, această persoană nu este reprezentant ori angajat al revizuentei și nu se poate stabili cu certitudine ce documente ar fi analizat în interesul revizuentei în acea perioadă.

Faptul că în fața instanței de apel intimații apelanți au depus transcrieri ale mesajelor și conversațiilor ce au avut loc între J. și apărătorul apelanților, din care rezultă schimbarea declarației cu privire la data descoperii înscrisurilor în arhive și chiar că ar fi în măsură să producă dovezi care să conducă la concluzia că Centrul Cultural A. ar fi cunoscut înscrisurile înainte de ianuarie 2018, nu pot decât să pună sub semnul întrebării comportamentul și conduita morală a acestei persoane, neputând fi incluse în categoria mijloacelor probatorii care să poată combată data certă din adresele emise la 12 și 17 ianuarie 2018 de Arhivele Naționale.

Prezumția simplă legată de data intrării revizuentului în posesia înscrisurilor pe care se fundamentează cererea de revizuire nu poate fi înlăturată de simplele afirmații ale unui terț, afirmații care cuprind indicii de comportament ilicit.

Din cele două adrese aflate la filele x din vol. 1 al dosarului de fond, rezultă expres care au fost înscrisurile nou comunicate revizuentei de către Biroul Județean al Arhivelor Naționale, iar printre acestea nu se numără și procesul-verbal nr. x/13.06.1946.

Rolul prea activ al judecătorului primei instanțe în vederea aflării adevărului nu poate conduce nici la anularea sau modificarea sentinței. Faptul că instanța a cerut uneia dintre părți precizări și că le-a avut în vedere la motivarea soluției nu determină o încălcare a rolului activ al judecătorului. Chiar dacă precizările au fost depuse sub forma unei adrese emise de revizuent, nu înseamnă că acestea au fost avute în vedere ca mijloc de probă, iar susținerile din precizări au fost apreciate ca întemeiate după ce s-a constatat că sunt susținute de celelalte aspecte rezultate din probele administrate în cauză.

Instanța de apel a reamintit că litigiul de față se judecă sub regimul C. proc. civ. vechi, în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012.

Întrucât nu există dovezi concludente care să probeze faptul că fiecare dintre înscrisurile invocate de revizuent în susținerea noii cereri de revizuire au fost descoperite de revizuent la un alt moment decât cel indicat prin adresele nr. x din 12.01.2018 și BJANCV-11-C din 17.01.2018, s-a concluzionat că a fost respectat termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., pentru introducerea cererii de revizuire, dat fiind și faptul că această acțiune a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la data de 23.01.2018.

Referitor la motivul de apel privind modalitatea de soluționare a excepției de inadmisibilitate, instanța de apel a constatat că, odată cu analizarea aspectelor legate formularea în termen a revizuirii, s-a răspuns și criticilor apelanților privind folosirea acestor înscrisuri și analizarea lor în procesul finalizat prin hotărârea atacată, în sensul reținerii că numai procesul-verbal al Comisiei pentru Reforma Agrară nr. 66/13.07.1946 a fost cunoscut și avut în vedere în judecarea cauzei pe fond, iar celelalte înscrisuri nu.

Condiția ca partea interesată să nu fi putut procura aceste înscrisuri dintr-o împrejurare mai presus de voința sa a fost apreciată ca îndeplinită. Înscrisurile nu au fost identificate de Biroul Județean Covasna al Arhivelor Naționale decât după ce persoana contactată de revizuentă, J., a făcut cercetări în respectiva arhivă, inclusiv în arhiva CASBI și cea militară.

Obținerea acestor înscrisuri a fost condiționată, deci, de cercetarea fondului arhivistic care nu s-a făcut expres în scopul descoperii unor înscrisuri relevante în raport de intimații H. sau rudele acestora F., D. sau G., ci cercetarea privea documente legate de holocaust.

Înscrisurile au caracter determinant întrucât, din unele dintre acestea, reies aspecte noi și esențiale, care scot bunurile ce au aparținut lui F. de sub incidența Legii nr. 10/2001. Din Fișa nr. x emisă de CSABI, reiese că averea lui F., decedat la data de 28.07.1944, intră sub prevederile art. 8 din Convenția de Armistițiu. Sunt detaliate bunurile ce cuprind averea, fiind incluse terenurile și construcțiile din Comuna A.. Din adresa nr. x/13.06.1946 a Comisiei Județene pentru aplicarea Reformei Agrare din județul Treiscaune, rezultă că s-au avizat pentru expropriere toate bunurile numitului F., iar din adresa Custodelui administrator al averii defunctului F. nr. x/31.08.1946, reiese că din cauza evenimentelor de război procedura dezbaterii succesorale nu s-a deschis și că la moștenirea legală ar fi chemată G., care este în serviciul I. în calitate de soră de caritate - misionară.

Rezultă că preluarea efectivă a bunurilor imobile aparținând defunctului F., cetățean maghiar, s-a făcut în baza Legii nr. 91/1945, care a intrat în vigoare la 10.02.1945, adică anterior instaurării regimului comunist, la 06.03.1945. Raportat la acest act normativ, s-au adoptat ulterior noi reglementări, inclusiv Decretul nr. 228/04.09.1948, prin care s-a prevăzut o procedură specială pentru restituirea bunurilor administrate de această entitate. Prin art. 10 din decret s-a prevăzut că cei îndreptățiți la restituirea bunurilor aflate în administrarea CSABI (date în custodie sau în administrarea unui minister) trebuie să depună cereri, însoțite de acte justificative la Comisia de Lichidare a CASBI, într-un termen de 90 de zile de la data publicării legii de fața (în Momitorul Oficial din 04.09.1948), altfel bunurile vor trece de drept, prin efectul legii de fața, în patrimoniul Statului.

Cum în speță, deși se cunoștea vocația succesorală a uneia dintre surorile defunctului, respectiv a lui G., nu s-a parcurs procedura instituită de legea specială - Decretul nr. 228/1948, bunurile au trecut de drept în patrimoniul statului.

Prin urmare, averea defunctului F. a intrat de drept în patrimoniul statului român, în baza Legii nr. 91/1945, anterioară instaurării regimului comunist.

Legea nr. 10/2001 vizează, conform art. 1, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite. Bunurile aparținând defunctului F. nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, astfel că notificarea făcută de succesorii defunctului în baza acestui act normativ nu putea fi admisă. Este adevărat că statul a procedat la intabularea dreptului său de proprietate în 1947, însă nu se poate aprecia decât că referirile din adresa nr. x/14.11.1947 la "L.." sunt simple erori ale unui funcționar, în condițiile în care "E." poate veni de la prenumele "G." dar în mod evident "Br. " vine de la "Baron", titlul avut de F. și care nu putea reveni si surorii sale.

Susținerile apelanților privind faptul că statul ar fi procedat și la o expropriere a lui G. sunt contrazise tocmai de înscrisuri avute în vedere de instanța fondului din 2002, respectiv de încheierea nr. 107/1968 a Notariatului de Stat, din care rezultă că asupra întregului imobil înscris în CF A. nr. 4, ca proprietate pe numele Baronului F., se intabulează dreptul de proprietate al statului român. Chiar dacă în adresă se face referire la Legea nr. 187/1945, Legea reformei agrare adoptată după instaurarea regimului comunist în martie 1945, nu se impune analizarea valabilității preluării averii lui F. în baza acestui act normativ, cum solicită apelanții, pentru că nu acest act normativ era aplicabil situației.

De aceea, alegațiile apelanților privind încălcarea dispozițiilor constituționale de la acea vreme prin Legea nr. 187/1945 exced situația de fapt și actelor normative aplicabile speței.

Contrar celor reținute de prima instanță, apelanții au făcut dovada dreptului lor de moștenire atât față de ramura K. a căror descendenți direcți sunt cât și față de G., mătușa notificatorului E., calitatea de moștenitor fiindu-i recunoscută prin Certificatul nr. x/03.12.2007, emis de BNP M. .

Referirile apelanților la faptul că Tribunalul Galați ar fi încălcat în mod nepermis autoritatea de lucru judecat de care se bucura decizia ÎCCJ nr. 7215/23.11.2002, nu au fost reținute, decizia invocată fiind chiar cea pronunțată în recursul la hotărârea de fond a cărei revizuire s-a solicitat și admis în primă instanță.

Este irelevant, din punct de vedere al dreptului de proprietate, comportamentul dușmănos sau nedușmănos față de evrei al familiei K.. De altfel, în analiza sa, nici instanța de apel din revizuire nu a făcut referiri la poziționarea, în contextul istoric al vremii, a familiei K. de o parte sau alta a guvernelor de la acele momente.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., intimații C., B., D., formulând următoarele critici de nelegalitate a hotărârii atacate:

- Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 324 pct. 4 C. proc. civ. privind termenul în care a fost formulată revizuirea, în sensul că intervalul de 30 de zile calculat de la data descoperirii înscrisurilor a fost depășit. Înscrisurile despre care revizuentul pretinde că au fost descoperite în ianuarie 2018, erau cunoscute din lunile februarie și septembrie 2017, în condițiile în care, în această perioadă (anterioară introducerii cererii de revizuire), din copia fișelor de folosință comunicate de Arhivele Naționale-Biroul Județului Covasna, a rezultat că numitul J. (colaborator pe linie arhivistică al revizuentului) a cercetat de mai multe ori fondul arhivistic al Prefecturii județului Trei Scaune inventar 27 (CSABI) și cel al lui F.;

Instanța de apel nu cercetează problema esențială în lămurirea tardivității, respectiv în ce modalitate a aflat revizuentul că înscrisurile respective se găsesc în Arhivele Naționale Covasna, acolo unde el s-a adresat cu o cerere pentru a obține copiile acestora. În realitate, revizuentul a avut acces la fondul K. încă din anul 2003, aspect pe care instanța de apel nu l-a luat în considerare, dar care rezultă indubitabil din motivarea recursului declarat de Centrul Cultural A. în etapa judecății de fond a litigiului, act procedural în care acesta se referă la procesul-verbal nr. x/13.06.1946.

Deși admite, în legătură cu acest înscris, că a mai fost folosit de revizuentă în cursul procesului de retrocedare, instanța de apel nu dă relevanța cuvenită conținutului său din care rezultă că G. este absenteistă, așadar, că intră sub incidența Legii nr. 91/1945. Prin acest înscris se confirmă că incidența legislației CASBI a fost adusă la cunoștința instanțelor de judecată care au soluționat contestația pe Legea 10/2001.

- În cauză nu este îndeplinită condiția ca înscrisurile doveditoare să nu fi putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Sub acest aspect, faptul că instanța de apel reține că cel puțin un înscris depus la dosar în anul 2003 a provenit de la Arhivele Naționale (înscris care constată și incidența legislației CSABI) contravine cu considerentele ulterioare potrivit cărora "s-a demonstrat că înscrisurile nu au fost identificate de Biroul Județean Covasna al Arhivelor Naționale decât după ce persoana contactată de revizuentă, J., a făcut cercetări în respectivele arhive, inclusiv arhiva CSABI și cea militară". Contrar acestor considerente, niciunul dintre înscrisurile depuse de revizuent nu provin din arhiva CASBI și nici din cea militară, ci sunt eliberate exclusiv din fondul K. de la Arhivele Naționale Covasna, astfel cum au fost studiate de colaboratorul în arhivistică al revizuentului, J.;

- Potrivit deciziei nr. 7215/23.11.2012 a Înaltei Curți, prin care a fost respins recursul Centrului Cultural A., a fost confirmată, cu autoritate de lucru judecat, legalitatea retrocedării imobilului în litigiu, instanța supremă reținând că chiar dacă Legea nr. 187/23.03.1945 nu este menționată în cuprinsul Legii nr. 10/2001, nu înseamnă că nu intră în domeniul de aplicare al acesteia, întrucât enumerarea din art. 2 nu este exhaustivă. A mai reținut instanța supremă că preluarea imobilului s-a realizat de la G., iar nu de la fratele acesteia, F., care figura ca proprietar tabular, întrucât aceasta acceptase succesiunea fratelui său, decedat la momentul naționalizării. În aceeași decizie, s-a statuat că nevalabilitatea titlului statului trebuie analizată și în raport de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, că dispozițiile Legii nr. 187/1945 au încălcat prevederile Constituției de la acea dată și că naționalizarea patrimoniului K. s-a realizat sub imperiul acestei legi, fără titlu valabil.

Acest pasaj al hotărârii se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel că data redescoperirii înscrisurilor privitoare la afirmativa administrare a imobilului de CASBI nu are importanță.

- În cauză nu este îndeplinită condiția privitoare la descoperirea înscrisurilor necunoscute de instanță, dar existente la data pronunțării hotărârii, respectiv în dosarul de fond nr. 1307/2002 există procesul-verbal nr. x/13.06.1946, prin care a fost respinsă contestația împotriva preluării imobilului și prin care s-a reținut, alături de adresa nr. x/1947, că averea numitei G. (sora proprietarului tabular etatizat și a bunicii recurenților-D., căsătorită H.) a fost expropriată, întrucât aceasta s-a refugiat și nu s-a mai întors în țară. Cum G. nu a fost căsătorită și nu a avut copii, recurenții sunt moștenitorii legali ai acesteia, beneficiind de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aspect stabilit cu autoritate de lucru judecat;

- Instanța de apel nu a sancționat faptul că instanța de fond a încălcat principiul egalității în fața legii, dând dovadă de prea mult rol activ, respectiv încălcarea art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., art. 1191 C. civ., prin solicitarea unor explicații despre rolul lui J., deși părțile adverse nu s-au înscris în fals împotriva actului întocmit de Parchet, înscris care dovedește calitatea lui J. de specialist în arhivistică al revizuentului;

- În mod greșit au fost înlăturate argumentele recurenților privind practica judecătorească și doctrina în materie, respectiv decizia nr. 3145/2014 a secției I civile a Înaltei Curți, alte decizii cu conținut similar, citate din doctrină, etc., sub pretextul că acestea nu constituie izvor de drept. Este de notorietate că, la cererea persoanelor interesate, Arhivele naționale au obligația legală de a identifica și de a comunica documentele solicitate. În plus, lipsa înclinațiilor arhivistice și nedelegarea salariaților nu este o împrejurare mai presus de voința părților.

- Contrar considerentelor instanței de apel în sensul că adevărul juridic este stabilit pe baza situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente, în cauză adevărul nu a fost stabilit, ci măsluit de către instanțele anterioare.

La data de 4.06.2020, a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de intimatul Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, care a invocat, cu prioritate nulitatea recursului pentru nerespectarea exigențelor art. 302

1

lit. b) și c) C. proc. civ., prin neindicarea hotărârii care se atacă și prin neformularea unor motive de nelegalitate a hotărârii care este atacată.

Subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât hotărârea instanței de apel dă o corectă dezlegare în drept cauzei dedusă judecății.

La 9.06.2020, în afara termenului legal, a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată în cauză de către revizuent, prin care s-a invocat nulitatea recursului pentru absența motivelor de nelegalitate, memoriul de recurs oferind o înșiruire narativă și o succesiune factologică asupra etapelor procesului, lipsindu-i argumentele judicioase, ancorate în temeiurile de legalitate prevăzute cu exigență de art. 304 C. proc. civ.

Subsidiar, s-a susținut că recursul este nefondat deoarece nu face referiri la considerentele hotărârii pe care o atacă, ci repetă mecanic susțineri din întâmpinări și din apărările invocate pe parcursul soluționării cauzei lipsite de relevanță asupra raportului juridic căruia instanțele sunt chemate să-i dea o dezlegare.

Cererea de revizuire a fost formulată cu respectarea termenelor procedurale, așa după cum au verificat și reținut cele două instanțe anterioare.

Numitul J. nu a fost angajatul instituției revizuente, iar convorbirile și înregistrările acestora de pe telefon nu pot face obiectul cercetării în cauză.

Toate înscrisurile invocate în susținerea revizuirii sunt noi și nu au mai fost folosite în procesul de fond, intrând oficial în deținerea Centrului Cultural cu cele două adrese eliberate de Arhivele Naționale-Biroul Județean Covasna.

În continuare, intimatul-revizuent s-a referit la valoarea probatorie a înscrisurilor și la condiția de înscrisuri noi a acestora, apte să conducă la adoptarea unei alte soluții în speță.

La data de 9.06.2020, recurenții au depus la dosar un răspuns la întâmpinarea intimatului Statul român.

În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.

Analizând recursul formulat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critici care sunt încadrabile, în temeiul art. 306 alin. (3), în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul său întemeiat, în limitele celor ce urmează:

În esență, în motivarea memoriului de recurs, s-a criticat pentru vădită nelegalitate hotărârea instanței de apel deoarece, potrivit recurenților "menține sentința primei instanțe prin care a fost admisă cererea de revizuire tardivă și inadmisibilă". Criticile de recurs au fost formulate cu trimitere la dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., 322 pct. 5 C. proc. civ.. de la 1865 și la dispozițiile art. 430 alin. (2) din Noul C. proc. civ.

Prin întâmpinarea la recurs formulată de intimatul Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a invocat nulitatea căii de atac în temeiul art. 302

1

C. proc. civ. pentru neindicarea hotărârii care se atacă (lit. b) și a) motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul (lit. c), pretinzându-se cu referire la această din urmă condiție legală, că memoriul de recurs nu ar conține reale critici de nelegalitate, ci doar prezentarea nemulțumirilor recurenților față de modul în care a decurs judecarea cauzei. Această din urmă apărare se regăsește invocată și în întâmpinarea intimatului-revizuent.

În plus, în ședința de judecată de la termenul de dezbatere a recursului, din 10.06.2020, reprezentantul aceluiași intimat a invocat nulitatea recursului în temeiul art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., față de împrejurarea că dovada calității de reprezentant al recurenților nu a fost depusă de apărătorul acestora odată cu memoriul de recurs (fiind procurată, la solicitarea instanței, chiar la termenul în cauză).

Pentru niciunul din motivele arătate, nulitatea recursului nu poate fi reținută, observându-se că hotărârea atacată a fost indicată în cuprinsul memoriului, împreună cu o serie de alte informații, cum ar fi numele părților și numărul de dosar, instanța care a pronunțat hotărârea, astfel că identificarea exactă a actului procedural vizat a putut fi realizată chiar și în prezența erorii materiale săvârșite de parte în privința datei pronunțării sale.

De asemenea, memoriul de recurs, care prin criticile sale a pus în discuție condițiile legale relative la termenul de formulare (tardivitatea) și la admisibilitatea cererii de revizuire, este încadrabil în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. iar nu în cel indicat de parte (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) întrucât ridică o problemă de respectare a condițiilor formale de introducere a cererii de revizuire.

În sfârșit, norma art. 486 a C. proc. civ. de la 1865 - sub regimul de reglementare al căruia s-a stabilit necontestat că se judecă prezenta cauză - nu oferă suport legal cauzei de nulitate a recursului ce a fost invocată, respectiv prin depunerea sa fără a fi însoțit de dovada calității de reprezentant a apărătorului, după cum s-a susținut de către intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la termenul din 10 iunie 2020, norma fiind abrogată prin O.U.G. nr. 138/2000 (dată până la care oferea o reglementare în materia urmăririi silite a fructelor neculese și a recoltelor prinse de rădăcini).

Dispozițiile Noului C. proc. civ. nu se aplică pricinii de față în p