ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6181/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 29 septembrie 2009 pe rolul Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, reclamanta B.L.S. a chemat în judecată pe pârâții

Municipiul București, prin Primarul General, și SC R.V. SA și a solicitat instanței

ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nevalabilitatea titlului statului

asupra lotului nr. 2 al imobilului din București, str. B., sector 1, respectiv că

imobilul a intrat în proprietatea statului abuziv, fără forme legale, reclamanta

păstrând calitatea de proprietar de drept al bunului în litigiu; să dispună restituirea

în natură a imobilului menționat și să fie

obligați pârâții să îi lase

în deplină proprietate și posesie lotul nr. 2 al imobilului, de care a fost deposedată

în mod abuziv.

Prin sentința civilă nr. 719 din 14

mai 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea formulată,

a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra lotului nr. 2 al imobilului

situat în București, str. B., sector 1, și a obligat pârâții să restituie în natură

reclamantei lotul nr. 2 al imobilului de la adresa menționată, urmând a lăsa bunul

în deplină proprietate și posesie acesteia.

Tribunalul a reținut că imobilul a fost

preluat în proprietatea statului prin aplicarea Decretului nr. 223/1974, construcția

fiind preluată cu plată, fără a se proba achitarea despăgubirilor, iar terenul în

suprafață de 170,5 m.p., reprezentând ½ din suprafața de 341 m.p., fiind

preluat fără plată.

Titlul statului este nevalabil în raport

cu modalitatea de preluare și în temeiul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001;

bunul a fost preluat cu nesocotirea Constituției în vigoare la acel moment și a

Declarației Universale a Drepturilor Omului la care România era parte.

Apartamentul în litigiu nu a fost înstrăinat

în temeiul Legii nr. 112/1995, iar reclamanta a formulat notificare în termen legal,

notificare ce nu a fost soluționată de Municipiul București, astfel că s-a apreciat

că în cauză sunt incidente și dispozițiile deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție privind soluționarea în fond a cererii de restituire de către

instanța de judecată.

Împotriva sentinței a promovat apel pârâtul

Municipiul București, prin Primarul General, iar prin decizia nr. 22 A din 13

ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat.

Răspunzând criticilor formulate de apelant,

Curtea de apel a apreciat că nu poate fi primită susținerea referitoare la lipsa

de interes în legătură cu cererea privind constatarea nevalabilității titlului statului.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001,

se consideră a fi preluate abuziv atât imobilele preluate cu titlu nevalabil (sintagmă

echivalentă cu lipsa titlului), cât și imobilele preluate cu titlu valabil.

Simpla indicare a preluării abuzive nu

probează nevalabilitatea (nelegalitatea) titlului statului, astfel încât argumentul

că, în cadrul art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001 se prevede că preluarea imobilelor

în baza Decretului nr. 223/1974 este considerată una abuzivă, nu este suficient

pentru a justifica lipsa de interes.

Caracterul admisibil al cererii vizând

valabilitatea titlului statului, prin prisma interesului ca și condiție de exercițiu

a acțiunii, rezultă și din prevederile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 care

arată că instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului

statului, prevederea legală menționată nefiind abrogată sau desuetă nici după intrarea

în vigoare a art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Interesul în soluționarea acestei cereri

rezidă în împrejurarea că stabilirea valabilității/nevalabilității titlului statului

reprezintă un aspect prejudicial, a cărui rezolvare este necesară pentru rezolvarea

acțiunii în revendicare.

Cum decizia nr. 33/2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție readuce în discuție posibilitatea valorificării prevederilor

art. 480 C. civ., stabilirea valabilității titlului statului se impune ca element

intrinsec operațiunii de comparare a titlurilor autorilor părților.

În

speță transpare interesul concret al petentei, de redobândire

a posesiei imobilului și nu doar a unor măsuri echivalente, ceea ce atrage interesul

în promovarea și susținerea cererii referitoare la constatarea nevalabilitătii titlului

statului.

S-a apreciat ca fiind nefondată și critica

referitoare la lipsa înscrisurilor probatorii sub aspectul dreptului de proprietate

și al deținerii legale a bunului la momentul deposedării abuzive.

Urmare a notificării din 08 mai 2001 prin

care petenta a solicitat restituirea imobilului situat în București, str. B.,

sector 1, lotul nr. 2, atribuit prin sentința civilă nr. 5439/1984 pronunțată de

Judecătoria Sectorului 1 București, s-a constituit Dosarul nr. 1116, comisia de

analiză a cererii de restituire transmițând solicitantului necesitatea completării

acestuia cu „copia pașaportului valabil” (adresa din 13 ianuarie 2006).

De altfel, între petentă (prin mandatarul

său) și instituția deținătoare a imobilului s-a purtat corespondență într-o perioadă

de timp relativ îndelungată, fără a rezulta necesitatea complinirii dosarului privind

imobilul în litigiu, solicitarea unității în acest sens vizând notificarea de restituire

a imobilului situat în București, Bd. L.C., sector 1.

Pe de altă parte, procuratorul petentei

a efectuat numeroase demersuri în scopul soluționării notificării, sens în care

nu se poate reține că persoana îndreptățită nu a urmărit cursul dosarului constituit

la comisia de analiză de specialitate, după cum nu poate fi primită susținerea că

lipsa unei declarații exprese a părții referitoare la epuizarea înscrisurilor pe

care înțelege să le valorifice în obținerea dreptului pretins, ar avea drept finalitate

imposibilitatea emiterii unei decizii/dispoziții motivate în soluționarea notificării,

cu atât mai mult cu cât petenta a arătat în mod consecvent înscrisurile doveditoare

și le-a anexat cererii.

Împotriva acestei decizii, în termen legal

a declarat și motivat recurs pârâtul Municipiul București, prin Primarul General,

cererea de recurs fiind întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate, pârâtul

arată că hotărârea instanței de apel este nelegală deoarece reclamanta nu justifică

un interes în solicitarea constatării nevalabilității titlului statului cu privire

la imobilul litigios, în condițiile în care a formulat o notificare în temeiul Legii

nr. 10/2001, iar în cauză s-a apreciat că sunt incidente și dispozițiile deciziei

nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind soluționarea în fond

a cererii de restituire de către instanța de judecată.

În

opinia recurentului, simplul fapt că în considerentele hotărârii

de apel se face referire atât la art. 2 din Legea nr. 10/2001, art. 6 alin. (3)

din Legea nr. 213/1998, decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secțiile unite, precum și la art. 480 C. civ. și la decizia nr. 20/2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, dovedește nelegalitatea deciziei.

Se susține că este astfel evidentă lipsa de interes a primului capăt de cerere (privind

nevalabilitatea titlului statului) și netemeinicia celui de-al doilea capăt de cerere

(privind restituirea în natură a lotului nr. 2 al imobilului litigios).

Analizând decizia recurată în limita criticilor

formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

În

cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte,

recurentul afirmă că decizia instanței de apel este nelegală sub aspectul dezlegării

date în privința excepției lipsei de interes a capătului de cerere privind constatarea

nevalabilității titlului de proprietate al statului asupra bunului în litigiu și

netemeinică, în ceea ce privește cel de-al doilea petit al cererii de chemare în

judecată.

În

susținerea acestei afirmații, recurentul invocă împrejurarea

că reclamanta a formulat notificare pentru restituirea bunului și că prima instanță,

prin sentința pronunțată, a reținut aplicabilitatea în cauză a deciziei nr. 20/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în

interesul legii. Susține totodată că referirile instanței de apel la dispozițiile

legale reținute în considerentele deciziei recurate dovedesc, prin ele însele, nelegalitatea

hotărârii atacate.

Cererea de recurs nu conține însă precizări

și argumente de natură juridică care să combată concluzia instanței de apel sub

aspectul menționat. Simpla indicare a împrejurării că reclamanta a formulat o notificare

pentru imobilul în litigiu și susținerea în sensul că nelegalitatea hotărârii judecătorești

ar rezulta din referirile pe care instanța de apel le face la anumite dispoziții

legale, nu pot fi calificate ca fiind critici de nelegalitate cenzurabile pe calea

recursului.

Prin urmare, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 22

A din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

octombrie 2012.