ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6181/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 29 septembrie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanta B.L.S. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin Primarul General, și SC R.V. SA și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nevalabilitatea titlului statului asupra lotului nr. 2 al imobilului din București, str. B., sector 1, respectiv că imobilul a intrat în proprietatea statului abuziv, fără forme legale, reclamanta păstrând calitatea de proprietar de drept al bunului în litigiu; să dispună restituirea în natură a imobilului menționat și să fie obligați pârâții să îi lase în deplină proprietate și posesie lotul nr. 2 al imobilului, de care a fost deposedată în mod abuziv.

Prin sentința civilă nr. 719 din 14 mai 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea formulată, a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra lotului nr. 2 al imobilului situat în București, str. B., sector 1, și a obligat pârâții să restituie în natură reclamantei lotul nr. 2 al imobilului de la adresa menționată, urmând a lăsa bunul în deplină proprietate și posesie acesteia. Tribunalul a reținut că imobilul a fost preluat în proprietatea statului prin aplicarea Decretului nr. 223/1974, construcția fiind preluată cu plată, fără a se proba achitarea despăgubirilor, iar terenul în suprafață de 170,5 m.p., reprezentând ½ din suprafața de 341 m.p., fiind preluat fără plată.

Titlul statului este nevalabil în raport cu modalitatea de preluare și în temeiul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001; bunul a fost preluat cu nesocotirea Constituției în vigoare la acel moment și a Declarației Universale a Drepturilor Omului la care România era parte. Apartamentul în litigiu nu a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995, iar reclamanta a formulat notificare în termen legal, notificare ce nu a fost soluționată de Municipiul București, astfel că s-a apreciat că în cauză sunt incidente și dispozițiile deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind soluționarea în fond a cererii de restituire de către instanța de judecată. Împotriva sentinței a promovat apel pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, iar prin decizia nr. 22 A din 13 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat.

Răspunzând criticilor formulate de apelant, Curtea de apel a apreciat că nu poate fi primită susținerea referitoare la lipsa de interes în legătură cu cererea privind constatarea nevalabilității titlului statului. Potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, se consideră a fi preluate abuziv atât imobilele preluate cu titlu nevalabil (sintagmă echivalentă cu lipsa titlului), cât și imobilele preluate cu titlu valabil. Simpla indicare a preluării abuzive nu probează nevalabilitatea (nelegalitatea) titlului statului, astfel încât argumentul că, în cadrul art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001 se prevede că preluarea imobilelor în baza Decretului nr. 223/1974 este considerată una abuzivă, nu este suficient pentru a justifica lipsa de interes.

Caracterul admisibil al cererii vizând valabilitatea titlului statului, prin prisma interesului ca și condiție de exercițiu a acțiunii, rezultă și din prevederile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 care arată că instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului, prevederea legală menționată nefiind abrogată sau desuetă nici după intrarea în vigoare a art. 2 din Legea nr. 10/2001. Interesul în soluționarea acestei cereri rezidă în împrejurarea că stabilirea valabilității/nevalabilității titlului statului reprezintă un aspect prejudicial, a cărui rezolvare este necesară pentru rezolvarea acțiunii în revendicare. Cum decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție readuce în discuție posibilitatea valorificării prevederilor art. 480 C. civ., stabilirea valabilității titlului statului se impune ca element intrinsec operațiunii de comparare a titlurilor autorilor părților.

În speță transpare interesul concret al petentei, de redobândire a posesiei imobilului și nu doar a unor măsuri echivalente, ceea ce atrage interesul în promovarea și susținerea cererii referitoare la constatarea nevalabilitătii titlului statului. S-a apreciat ca fiind nefondată și critica referitoare la lipsa înscrisurilor probatorii sub aspectul dreptului de proprietate și al deținerii legale a bunului la momentul deposedării abuzive.

Urmare a notificării din 08 mai 2001 prin care petenta a solicitat restituirea imobilului situat în București, str. B., sector 1, lotul nr. 2, atribuit prin sentința civilă nr. 5439/1984 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a constituit Dosarul nr. 1116, comisia de analiză a cererii de restituire transmițând solicitantului necesitatea completării acestuia cu „copia pașaportului valabil” (adresa din 13 ianuarie 2006). De altfel, între petentă (prin mandatarul său) și instituția deținătoare a imobilului s-a purtat corespondență într-o perioadă de timp relativ îndelungată, fără a rezulta necesitatea complinirii dosarului privind imobilul în litigiu, solicitarea unității în acest sens vizând notificarea de restituire a imobilului situat în București, Bd.

L.C., sector 1. Pe de altă parte, procuratorul petentei a efectuat numeroase demersuri în scopul soluționării notificării, sens în care nu se poate reține că persoana îndreptățită nu a urmărit cursul dosarului constituit la comisia de analiză de specialitate, după cum nu poate fi primită susținerea că lipsa unei declarații exprese a părții referitoare la epuizarea înscrisurilor pe care înțelege să le valorifice în obținerea dreptului pretins, ar avea drept finalitate imposibilitatea emiterii unei decizii/dispoziții motivate în soluționarea notificării, cu atât mai mult cu cât petenta a arătat în mod consecvent înscrisurile doveditoare și le-a anexat cererii. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, cererea de recurs fiind întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Prin motivele de recurs formulate, pârâtul arată că hotărârea instanței de apel este nelegală deoarece reclamanta nu justifică un interes în solicitarea constatării nevalabilității titlului statului cu privire la imobilul litigios, în condițiile în care a formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, iar în cauză s-a apreciat că sunt incidente și dispozițiile deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind soluționarea în fond a cererii de restituire de către instanța de judecată. În opinia recurentului, simplul fapt că în considerentele hotărârii de apel se face referire atât la art. 2 din Legea nr. 10/2001, art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, precum și la art. 480 C. civ.

și la decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, dovedește nelegalitatea deciziei. Se susține că este astfel evidentă lipsa de interes a primului capăt de cerere (privind nevalabilitatea titlului statului) și netemeinicia celui de-al doilea capăt de cerere (privind restituirea în natură a lotului nr. 2 al imobilului litigios). Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reține următoarele: În cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, recurentul afirmă că decizia instanței de apel este nelegală sub aspectul dezlegării date în privința excepției lipsei de interes a capătului de cerere privind constatarea nevalabilității titlului de proprietate al statului asupra bunului în litigiu și netemeinică, în ceea ce privește cel de-al doilea petit al cererii de chemare în judecată.

În susținerea acestei afirmații, recurentul invocă împrejurarea că reclamanta a formulat notificare pentru restituirea bunului și că prima instanță, prin sentința pronunțată, a reținut aplicabilitatea în cauză a deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii. Susține totodată că referirile instanței de apel la dispozițiile legale reținute în considerentele deciziei recurate dovedesc, prin ele însele, nelegalitatea hotărârii atacate. Cererea de recurs nu conține însă precizări și argumente de natură juridică care să combată concluzia instanței de apel sub aspectul menționat.

Simpla indicare a împrejurării că reclamanta a formulat o notificare pentru imobilul în litigiu și susținerea în sensul că nelegalitatea hotărârii judecătorești ar rezulta din referirile pe care instanța de apel le face la anumite dispoziții legale, nu pot fi calificate ca fiind critici de nelegalitate cenzurabile pe calea recursului. Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 22 A din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2012.