ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 116/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 1926 din 6 mai 2009 a Curții de Apel București a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantului D.C. în contradictoriu cu A.N.P.C. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită cu soluționarea cererii introductive a reținut că, în decursul anilor 2006 - 2008, reclamantul și numita I.Z.S. au făcut nenumărate sesizări la O.P.C. București și la pârâtă cu privire la modul defectuos de funcționare a repartitoarelor de căldură montate de firma SC C. SRL, precum și a modalității de desfășurare a raporturilor cu această firmă, care nu își îndeplinește obligațiile contractuale.

Instanța a constatat că nu este vorba de un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, conform dispozițiilor legale, întrucât petițiile înregistrate la 21 august 2006 și 6 iulie 2007 de reclamant nu sunt diferite față de petițiile anterioare formulate, la care autoritățile sesizate au răspuns chiar de mai multe ori, deși nu erau obligate conform art. 10 din O.G. nr. 27/2002. Instanța a reținut că nesoluționarea cererilor în sensul dorit de reclamant nu este de natură a justifica temeinicia nenumăratelor plângeri formulate, precum și a dispunerii unui nou control la firma reclamată ori reexaminarea tuturor răspunsurilor primite de reclamant.

Instanța de fond a reținut și modalitatea de soluționare a unora dintre problemele reclamantului, indicându-i concret faptul că în privința modului de calcul al consumului de energie termică se poate adresa instanței de judecată, iar faptul că a fost prejudiciat de firma arătată prin neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor contractuale înseamnă aplicarea regimului răspunderii contractuale. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Recurentul a arătat prin motivele de recurs formulate istoricul cauzei și a arătat că dosarul a suferit mai multe amânări datorită citării greșite a intimatei-pârâte. Recurentul a criticat soluția de declinare a competenței pronunțată de Tribunalul București, iar apoi a insistat asupra neregulilor procedurale referitoare la citarea greșită a pârâtei și la Curtea de Apel București, precum și cu privire la comunicarea întâmpinării formulată de pârât.

Recurentul critică soluția instanței de fond invocând faptul că instanța și-a depășit atribuțiile judecătorești, nu a judecat cauza dând dovadă de rol activ pentru aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, întrucât nu a ordonat o cercetare la fața locului. Recurentul critică modul de interpretare a dispozițiilor legale raportat la înscrisurile doveditoare depuse la dosar, arătând că deși instanța a constatat depunerea contractelor de prestări servicii nu le-a analizat pentru a le constata caracterul abuziv și în defavoarea consumatorilor. Recurentul a arătat că în mod nelegal instanța a constatat că nu este un caz de refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, invocând Decizia nr. 850/2007 a Înaltei Curți, cu titlu de practică judiciară, care a reținut că refuzul nejustificat al unei cereri se constată prin raportarea la prevederile legale cu care refuzul ar intra în contradicție.

Recurentul a argumentat că refuzul A.N.P.C. este contrar prevederilor Hotărârii din 11 ianuarie 2001, ale Ordinului din 1992, precum și ale dispozițiilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 449/2003, art. 8, 9, 11, 12, 13 și 14 din Legea nr. 193/2000. Recurentul a criticat modul în care instanța a analizat actele dosarului, precum și indicațiile instanței privind soluționarea problemelor reclamantului, arătând că a depus la dosar contractul și anexa la contractul de prestări servicii iar instanța nu a ținut seama de acestea. De asemenea, recurentul critică temeiul pentru care instanța a dispus respingerea acțiunii sale și a arătat că autoritatea pârâtă acționează discriminatoriu, căci refuză nelegal să controleze activitatea prestatorului incriminat, considerând că o astfel de atitudine îl protejează pe acesta.

Recurentul a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive și obligarea intimatului-pârât la plata daunelor morale în cuantum de 1.485 lei. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, în temeiul dispozițiilor art. 299 coroborate cu art. 4 C. proc. civ., analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu dispozițiile art. 52 alin. (1) din Constituția României „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei”, iar dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ dispun că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că recurentul-reclamant a invocat refuzul nejustificat al autorității pârâte de soluționare a unei cereri, iar instanța în mod corect a analizat critica formulată de reclamant, încadrând în drept acțiunea formulată de reclamant pe dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004, iar concluzia instanței este corectă și urmează a fi menținută de această curte. Văzând dispozițiile art. 2 lit. i) prima teză din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care refuzul nejustificat de a soluționa o cerere reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, Înalta Curte a constatat că soluționarea unei cereri în defavoarea petiționarului sau contrar așteptărilor sale nu reprezintă automat un refuz nejustificat, căci caracterul nejustificat trebuie raportat întotdeauna la dispoziția legală aplicabilă cu care refuzul trebuie să fie în contradicție.

Or, în cauza dedusă judecății se reclamă faptul că firma SC C. SRL Craiova a montat repartitoare de căldură la caloriferele din apartamentul indicat de reclamant, iar urmare a montării acestora s-au constatat nereguli de funcționare, căci reclamantul a plătit mult mai scump căldura și nu a beneficiat de aceasta, arătând și faptul că nu a fost indicat modul de calcul al agentului termic pentru a putea verifica aceste calcule. Înalta Curte reține că recurentul-reclamant a solicitat pârâtului să îl sprijine în remedierea acestor deficiențe și nereguli constatate în funcționarea repartitoarelor, precum și în verificarea modului de calcul al serviciilor prestate de firma arătată.

Prin adresa din 18 decembrie 2007 autoritatea pârâtă a răspuns la petiția reclamantului detaliind istoricul reclamațiilor făcute de acesta și al adreselor prin care s-au transmis răspunsurile la aceste petiții și ulterior, prin adresa din 19 februarie 2008, autoritatea a comunicat reclamantului că pentru nemulțumirea cu privire la modul de calcul al consumului de energie termică se poate adresa instanței. Înalta Curte a constatat că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale aplicabile în cauza dedusă judecății și nu poate fi acceptată critica recurentului cu privire la faptul că nu au fost analizate contractele de prestări servicii depuse la dosar, întrucât instanța de fond a dat dovadă de rol activ și a analizat înscrisurile depuse la dosar, căci numai în urma analizării acestora și-a putut forma convingerea fermă și a soluționat cauza, cu respectarea dispozițiilor legale.

Nu poate fi primită nici critica cu privire la tergiversarea judecării cauzei, întrucât cauza a suferit mai multe amânări datorită unor incidente procedurale, situații care au impus acele amânări tocmai pentru respectarea dreptului la un proces echitabil. Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată (cauza Frydlender împotriva Franței și cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).

Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de D.C. împotriva sentinței nr. 1926 din 6 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2010.