ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1819/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 116 din 15 ianuarie 2010, î nalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de D.C. împotriva sentinței nr. l926 din 6 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut, în esență, următoarele: Față de dispozițiile art. 2 lit. i) prima teză din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora refuzul nejustificat de a soluționa o cerere reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, nu se poate reține că soluționarea unei cereri în defavoarea petiționarului sau contrar așteptărilor acestuia reprezintă, automat, un refuz nejustificat, căci caracterul nejustificat trebuie raportat întotdeauna la dispoziția legală aplicabilă cu care refuzul trebuie să fie în contradicție.

Or, se arată în decizia contestată, în cauza dedusă judecății se reclamă faptul că firma SC C. SRL Craiova a montat repartitoare de căldură la caloriferele din apartamentul indicat de reclamant, iar urmare a montării acestora s-au constatat nereguli de funcționare, căci reclamantul a plătit mult mai scump căldura și nu a beneficiat de aceasta, arătând și faptul că nu a fost indicat modul de calcul al agentului termic pentru a putea verifica aceste calcule. î nalta Curte reține că recurentul-reclamant a solicitat pârâtului să îl sprijine în remedierea acestor deficiențe și nereguli constatate în funcționarea repartitoarelor, precum și în verificarea modului de calcul al serviciilor prestate de firma arătată.

Reține instanța de recurs că prin adresa nr. 15104 din 18 decembrie 2007 autoritatea pârâtă a răspuns la petiția reclamantului detaliind istoricul reclamațiilor făcute de acesta și al adreselor prin care s-au transmis răspunsurile la aceste petiții și ulterior, prin adresa nr. 1413 din 19 februarie 2008, a comunicat reclamantului că pentru nemulțumirea cu privire la modul de calcul al consumului de energie termică se poate adresa instanței. Instanța de recurs a constatat că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale aplicabile în cauza dedusă judecății și nu poate fi acceptată critica recurentului cu privire la faptul că nu au fost analizate contractele de prestări servicii depuse la dosar, întrucât instanța de fond a dat dovadă de rol activ și a analizat înscrisurile depuse la dosar, căci numai în urma analizării acestora și-a putut forma convingerea fermă și a soluționat cauza, cu respectarea dispozițiilor legale.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, nu poate fi primită nici critica cu privire la tergiversarea judecării cauzei, întrucât cauza a suferit mai multe amânări datorită unor incidente procedurale, situații care au impus acele amânări tocmai pentru respectarea dreptului la un proces echitabil. Instanța de recurs a constatat că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudența, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată (cauza F. împotriva Franței și cauza H. împotriva Republicii Cehe).

Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare D.C., invocând dispozițiile art. 317 alin. (2) și art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Contestatorul arată că Înalta Curte a respins recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 1926 din 6 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fără a-l judeca în fond, întrucât, dispozițiile art. 2 lit. 1) din Legea nr. 554/2004 au fost interpretate greșit cu neobservarea alin. (2) al aceluiași text normativ care asimilează actelor administrative unilaterale, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere și de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Contestatorul arată că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, deoarece a soluționat recursul fără a examina efectiv problemele esențiale care au fost supuse examinării, confirmând soluția dată de curtea de apel, neobservând motivele de modificare sau de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea căii de atac, contestatorul expune situația de fapt, procedurile desfășurate în primul ciclu procesual și în recurs și motivele de recurs, cu indicarea prevederilor art. 36 alin. (2) și art. 7 și 8 din Codul deontologic al magistraților și art. 129 alin. (5) C. proc. civ., privind rolul activ al judecătorului pentru aflarea adevărului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar și înregistrată la 17 februarie 2011, intimata A.N.P.C. a solicitat respingerea contestației în anulare prin care sunt reluate capetele de cerere expuse în cererea introductivă, fără a justifica din punct de vedere juridic legalitatea solicitărilor sale. Contestația în anulare este nefondată. În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”. Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul. Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege. Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ., prevede că hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc. Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea. Totodată, textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate. În esență, o atare omisiune nu poate fi reținută deoarece instanța de recurs a cercetat toate criticile recurentului și, mai mult, făcând aplicarea dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., a examinat cauza sub toate aspectele. Aspectele invocate de contestator privind încălcarea rolului activ al judecătorului prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., interpretarea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004, vizează greșeli de judecată și nu greșeli materiale în sensul textului de lege menționat. Înalta Curte reține că aspectele invocate de către contestator atât cele ce vizează necercetarea fondului cât și greșelile materiale nu pot fi reținute, întrucât sunt critici de nelegalitate care nu se încadrează în situațiile prevăzute de lege sau privesc aspecte de fond legate de probele administrate și a stării de fapt astfel cum a fost reținută de instanța de fond și recurs, respectiv temeinicia soluției atacată cu această cale de atac de retractare.

A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea, de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea recursului, respectiv recurs la recurs. În acest sens, se are în vedere că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare, pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motivul că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac. In lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestații în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securității raporturilor juridice și prin aceasta, o încălcare a dreptului părților la un proces echitabil, în sensul art. 6 § 1 al C.E.D.O.

(M. c. România, nr. 26105/03 din 29 iulie 2008 și S.P. c. România nr. 8727/03 din 7 iulie 2009). În consecință, Înalta Curte constată că este nefondată contestația în anulare, fiind respinsă în baza art. 320 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de D.C. împotriva deciziei nr. 116 din 15 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2011.