ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1171/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. 5238/63/2011, reclamantul D.R.C., a chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, pentru faptul că a fost obligat să suporte plata unei cote procentuale aferente părților comune de 30% sau 50% din valorare facturii lunare, în loc de 10% așa cum este prevăzut în Contractul de prestare servicii de calcul. Reclamantul a precizat că în septembrie 2006 când s-au montat calorimetrele la toate caloriferele din apartamentul în care locuiește tatăl său D.M., a semnat atât contractul comun de servicii de calcul, cât și un contract individual de corectă exploatare a calorimetrelor montate pe toate caloriferele din bloc.

Pentru un calcul corect, fie se contorizează și micile calorifere din spațiul comun, fie se reevaluează termic întregul bloc așa cum explică Ordinul nr. 343 din 13 iulie 2010, dar nu poate accepta cota procentuală abuzivă și arbitrară de 50% sau 30% din valoarea facturii lunare pentru încălzirea aferentă a părților comune ale blocului. Reclamantul a precizat că valoarea căldurii în lunile noiembrie și decembrie 2010 din apartamentul unde locuiește s-a multiplicat evident față de aceleași luni din anii precedenți, din cauza modului de calcul impus de Ordinul nr. 343 din 13 iulie 2010. Reclamantul a formulat și o completare a cererii de chemare în judecată, prin care a precizat că Ordinul nr. 343 din 13 iulie 2010, care dorește o evaluare termică amănunțită a întregului bloc de locuințe, îi interzice măsurarea precisă a căldurii totale primite în apartamentul său, prin calorifere și prin țevile verticale de tur funcționale.

A arătat că în luna noiembrie 2010 când s-a furnizat în bloc o cantitate de căldură mai mică decât în luna decembrie 2010, i s-a solicitat să plătească mai mult, deși indexurile la toate repartitoarele de pe calorifere au fost de 0 în ambele luni. La data de 04 februarie 2011 reclamantul a depus precizare a acțiunii, prin care a chemat în judecată și Guvernul României alături de pârâta indicată prin cererea de chemare în judecată. La termenul de judecată din 03 martie 2011 reclamantul a precizat că solicită anularea Ordinului 343 din 13 iulie 2010 emis de pârâtă. Prin Sentința nr. 497 din 03 martie 2011, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Craiova sub nr. 650/54/2011. Prin întâmpinarea formulată la data de 11 mai 2011, Guvernul României a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât, în raport cu dispozițiile art. 102, 108 din Constituție și dispozițiile Legii nr. 90/2011, nu are calitatea de emitent al ordinului contestat. La rândul său, pârâta Autoritatea Naționala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice a invocat excepția prematurității, cu motivarea că reclamantul nu a formulat plângere prealabilă înainte de a se adresa instanței, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin Sentința nr. 265 din 18 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că persoana care se consideră vătămată prin actul administrativ trebuie să se adreseze în prealabil, în termenele și condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 109 C. proc. civ., autorității care a emis actul. Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, petentul, dacă se consideră în continuare nemulțumit sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acțiune în contencios administrativ. Întrucât reclamantul nu a depus la dosarul cauzei dovadă îndeplinirii procedurii administrative prealabile cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, Curtea apreciază că acțiunea formulată, cu precizările ulterioare, este inadmisibilă, urmând a fi respinsă.

2. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul D.R.C., criticând-o ca nelegală și netemeinică. Recurentul a susținut că adevăratul emitent al Ordinului nr. 343 din 13 iulie 2010 nu poate fi decât Guvernul României iar nu Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice care nu este prevăzută în Constituție cu drept de legiferare. A mai arătat că partidele politice care ajung în arcul guvernamental au obligația democratică de a consulta cetățenii care le-au ales înainte de a adopta legile, conform Constituției. A susținut, de asemenea că motivele pentru care Ordinul nr. 343 din 13 iulie 2010 încalcă Declarația universală a drepturilor omului și reprezintă o imixtiune arbitrară în viața sa și în domiciliul său.

Totodată a arătat că atât Constituția României cât și Declarația universală a drepturilor omului sunt pentru "dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil" conform Constituției, art. 21 alin. (3), cu toate acestea autoritatea pârâtă nesocotește aceste drepturi. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 7 alin. (1) și (1 1 ) din Legea nr. 554/2004, "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând". Totodată, potrivit art. 12 din Legea nr. 554/2004, reclamantul este obligat să facă dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile, caz în care, va depune la dosarul cauzei, copia cererii, certificată prin numărul și data înregistrării la autoritatea publică, precum și orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Respectarea termenului și condițiilor impuse de lege pentru procedura prealabilă reprezintă o cerință specială de existență a dreptului la acțiune pe calea contenciosului administrativ și încălcarea acestora determină decăderea reclamantului din dreptul de a sesiza instanța de judecată. În aceste condiții, dreptul la acțiune în contencios administrativ, în sens material, se naște după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamația administrativă sau după expirarea termenului legal de soluționare a cererii. În cauza de față, reclamantul nu a depus la dosarul cauzei dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile cu pârâta Autoritatea Naționala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, astfel încât, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.M.R.C. împotriva Sentinței nr. 265 din 18 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 martie 2012. Procesat de GGC - AM