ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.03.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1171/2012

HOTĂRÂRE
06.03.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1171/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

cauzei.

în judecată și hotărârea primei instanțe.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dolj, sub nr. 5238/63/2011, reclamantul D.R.C., a chemat în

judecată pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile

Comunitare de Utilități Publice, pentru faptul că a fost obligat să suporte

plata unei cote procentuale aferente părților comune de 30% sau 50% din

valorare facturii lunare, în loc de 10% așa cum este prevăzut în Contractul de

prestare servicii de calcul.

Reclamantul a

precizat că în septembrie 2006 când s-au montat calorimetrele la toate

caloriferele din apartamentul în care locuiește tatăl său D.M., a semnat atât

contractul comun de servicii de calcul, cât și un contract individual de

corectă exploatare a calorimetrelor montate pe toate caloriferele din bloc.

Pentru un calcul

corect, fie se contorizează și micile calorifere din spațiul comun, fie se

reevaluează termic întregul bloc așa cum explică Ordinul nr. 343 din 13 iulie

2010, dar nu poate accepta cota procentuală abuzivă și arbitrară de 50% sau 30%

din valoarea facturii lunare pentru încălzirea aferentă a părților comune ale

blocului. Reclamantul a precizat că valoarea căldurii în lunile noiembrie și

decembrie 2010 din apartamentul unde locuiește s-a multiplicat evident față de

aceleași luni din anii precedenți, din cauza modului de calcul impus de Ordinul

nr. 343 din 13 iulie 2010.

Reclamantul a

formulat și o completare a cererii de chemare în judecată, prin care a precizat

că Ordinul nr. 343 din 13 iulie 2010, care dorește o evaluare termică

amănunțită a întregului bloc de locuințe, îi interzice măsurarea precisă a

căldurii totale primite în apartamentul său, prin calorifere și prin țevile

verticale de tur funcționale. A arătat că în luna noiembrie 2010 când s-a

furnizat în bloc o cantitate de căldură mai mică decât în luna decembrie 2010,

i s-a solicitat să plătească mai mult, deși indexurile la toate repartitoarele

de pe calorifere au fost de 0 în ambele luni.

La data de 04 februarie

2011 reclamantul a depus precizare a acțiunii, prin care a chemat în judecată

și Guvernul României alături de pârâta indicată prin cererea de chemare în

judecată.

La termenul de

judecată din 03 martie 2011 reclamantul a precizat că solicită anularea

Ordinului 343 din 13 iulie 2010 emis de pârâtă.

Prin Sentința nr. 497

din 03 martie 2011, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost

înregistrată la Curtea de Apel Craiova sub nr. 650/54/2011.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 11 mai 2011, Guvernul României a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive întrucât, în raport cu dispozițiile art. 102, 108

din Constituție și dispozițiile Legii nr. 90/2011, nu are calitatea de emitent

al ordinului contestat.

La rândul său, pârâta

Autoritatea Naționala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități

Publice a invocat excepția prematurității, cu motivarea că reclamantul nu a

formulat plângere prealabilă înainte de a se adresa instanței, potrivit art. 7

alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința nr. 265

din 18 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut că persoana care se consideră vătămată prin

actul administrativ trebuie să se adreseze în prealabil, în termenele și

condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 109 C.

proc. civ., autorității care a emis actul. Numai după parcurgerea acestei

etape, care este o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios

administrativ, petentul, dacă se consideră în continuare nemulțumit sau dacă

autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula

acțiune în contencios administrativ.

Întrucât reclamantul

nu a depus la dosarul cauzei dovadă îndeplinirii procedurii administrative

prealabile cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile

Comunitare de Utilități Publice, Curtea apreciază că acțiunea formulată, cu

precizările ulterioare, este inadmisibilă, urmând a fi respinsă.

în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul D.R.C., criticând-o ca nelegală și

netemeinică.

Recurentul a susținut

că adevăratul emitent al Ordinului nr. 343 din 13 iulie 2010 nu poate fi decât

Guvernul României iar nu Autoritatea Națională de Reglementare pentru

Serviciile Comunitare de Utilități Publice care nu este prevăzută în

Constituție cu drept de legiferare.

A mai arătat că

partidele politice care ajung în arcul guvernamental au obligația democratică

de a consulta cetățenii care le-au ales înainte de a adopta legile, conform

Constituției.

A susținut, de

asemenea că motivele pentru care Ordinul nr. 343 din 13 iulie 2010 încalcă

Declarația universală a drepturilor omului și reprezintă o imixtiune arbitrară

în viața sa și în domiciliul său.

Totodată a arătat că

atât Constituția României cât și Declarația universală a drepturilor omului

sunt pentru "dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor

într-un termen rezonabil" conform Constituției, art. 21 alin. (3), cu

toate acestea autoritatea pârâtă nesocotește aceste drepturi.

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și

dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 7 alin.

(1) și (1

1

) din Legea nr. 554/2004, "Înainte de a se adresa

instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act

administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau

autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile

de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. În

cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată

oricând".

Totodată, potrivit

art. 12 din Legea nr. 554/2004, reclamantul este obligat să facă dovada

îndeplinirii procedurii administrative prealabile, caz în care, va depune la

dosarul cauzei, copia cererii, certificată prin numărul și data înregistrării

la autoritatea publică, precum și orice înscris care face dovada îndeplinirii

procedurii prealabile.

Respectarea

termenului și condițiilor impuse de lege pentru procedura prealabilă reprezintă

o cerință specială de existență a dreptului la acțiune pe calea contenciosului

administrativ și încălcarea acestora determină decăderea reclamantului din

dreptul de a sesiza instanța de judecată.

În aceste condiții,

dreptul la acțiune în contencios administrativ, în sens material, se naște după

ce autoritatea emitentă răspunde la reclamația administrativă sau după

expirarea termenului legal de soluționare a cererii.

În cauza de față,

reclamantul nu a depus la dosarul cauzei dovada îndeplinirii procedurii

administrative prealabile cu pârâta Autoritatea Naționala de Reglementare

pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, astfel încât, Înalta Curte

apreciază că în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantului ca

inadmisibilă.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea

sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

Respinge recursul

declarat de D.M.R.C. împotriva Sentinței nr. 265 din 18 mai 2011 a Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 6 martie 2012.

Procesat de GGC - AM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6765/2013
o obligație a utilizatorilor stabilită prin lege, conform dispozițiilor art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 325/2006 precum și ale art. 38 alin. (2) din Legea nr. 325/2006, iar cheltuielile legate de montarea repartitoarelor de costuri
ÎCCJ 2012-06-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2789/2012
de energie termică. Așa fiind, prima instanță a reținut că Ordinul în discuție încalcă prevederile art. 48 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 230/2007 și ale art. 38 alin. (2) din Legea nr. 325/2006. Pe de altă parte, din punctul de veder
ÎCCJ 2013-11-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7317/2013
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.C.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.S.
ÎCCJ 2013-10-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6777/2013
nebranșați la CET, cum susține reclamantul, ci instituie un criteriu unic de repartizare a consumului de energie termică, respectiv cota indiviză de proprietate, iar cotele procentuale de 30 - 50% din factura de energie termică sunt utiliza
ÎCCJ 2010-01-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 116/2010
ificat trebuie raportat întotdeauna la dispoziția legală aplicabilă cu care refuzul trebuie să fie în contradicție. Or, în cauza dedusă judecății se reclamă faptul că firma SC C. SRL Craiova a montat repartitoare de căldură la caloriferele
Sursă