ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1229/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 1823 din 8 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Președintele A.N.R.E., și a respins, acțiunea în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă; totodată, a fost respinsă, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta R.A.D.E.T. Constanța în contradictoriu cu A.N.R.E. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: Instanța de fond a apreciat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocată de Presedintele A.N.R.E.

ca fiind întemeiată, in conditiile in care decizia prin care sunt solutionate neintelegerile contine solutia la care au ajuns membrii Comisiei de analiza și solutionare a neintelegerilor, astfel cum prevede art. 26 din Ordinul nr. 38/2007, comisie din care nu face parte Presedintele A.N.R.E. Faptul ca Presedintele A.N.R.E. a semnat decizia potrivit atributiilor ce ii revin, ii poate conferi calitate procesuala pasiva in conditiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ipoteza ce nu se regaseste in speta dat fiind obiectul cererii de chemare in judecata. Pe fondul cauzei, Curtea apreciaza ca actiunea in contradictoriu cu parata A.N.R.E. este neintemeiata pentru urmatoarele considerente: Susținerea reclamantei ca Ordinul A.N.R.E.

din 3 aprilie 2009 prin care se aproba contractul cadru de vânzare – cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflați in competenta de reglementare a A.N.R.E., nu ii este aplicabil pentru ca nu are calitate de producător de energie termica, ci calitatea de operator al serviciului de alimentare cu energie termica nu a fost reținută de instanța de fond, prin raportare la disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termica, din care rezultă că, pentru a fi vorba despre serviciu public de alimentare cu energie termica, trebuie îndeplinită condiția ca activitatea de producere a energiei termice, transportul, distribuția și furnizarea acesteia sa se desfășoare sub conducerea, coordonarea și responsabilitatea autorităților publice locale.

Instanța de fond văzând dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. f), art. 11 alin. (2) lit e din Legea nr. 13/2007, art. 13 alin. (4) și art. 38 lit. b) din Legea nr. 51/2006 și art. 13, art. 14 alin. (2) și art. 15 din Legea nr. 325/2006, care prevăd ca A.N.R.E. are competența de a stabili contractele – cadru de furnizare, pe cele dintre operatorii economici privind vânzarea, achiziția, transportul, serviciul de sistem și distribuția energiei electrice, precum și pe cele de vânzare a energiei termice produse în cogenerare și de a aproba reglementări tehnice și comerciale în domeniul procedurii energiei termice în cogenerare, preturile și tarifele practicate intre operatorii economici pentru activitatile și serviciile aferente producerii energiei termice in cogenerare destinate populatiei, a apreciat ca intra in sfera de reglementare a A.N.R.E.

relația dintre SC E.B. SA, sucursala E. Constanta și reclamantă, care este o relatie stabilita intre producatorul de energie termica in cogenerare și furnizorul acestei energii termice. De asemenea, față de dispozițiile art. 13 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 51/2006 care prevăd ca A.N.R.S.C. este autoritatea de reglementare competentă pentru serviciile de utilități publice constând în producerea, transportul, distribuția și furnizarea de energie termică în sistem centralizat, cu exceptia activitatii de producere a energiei termice in cogenerare și cum, in speta, SC E.B. SA – sucursala E. Constanta are calitatea de producator de energie termica in cogenerare, constată instanța de fond ca A.N.R.S.C.

nu este competentă cu privire la relațiile între acest producător și furnizorul energiei termice în cogenerare care este reclamanta, competenta apartinand A.N.R.E., fiind neîntemeiată susținerea ca aplicarea Ordinului A.N.R.E. nr. 50/2009 constituie o imixtiune in atributiile A.N.R.S.C. Concluzionează instanța de fond, ca in speta este aplicabil Ordinul A.N.R.E nr. 50/2009, având în vedere că acesta aprobă contractul cadru de vânzare – cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflați în competența de reglementare a A.N.R.E., iar reclamantul intentionează să achiziționeze energie termică produsa in cogenerare de la un producator care se afla in sfera de reglementare a A.N.R.E.

În ceea ce privește criticile cu privire la legalitatea Ordinului A.N.R.E. nr. 50/2009 instanța de fond a apreciat că acestea exced analizei pe care o are de facut in prezenta cauza, are de examinat daca decizia prin care A.N.R.E. a solutionat neintelegerile aparute la incheierea contractului între SC E.B. SA – sucursala E. Constanța și reclamanta a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale și a actelor administrative avute în vedere la emiterea sa și nu dacă ordinele A.N.R.E. menționate în preambulul său sunt legale.

Consideră instanța de fond că susținerea reclamantei, în sensul că decizia nu este motivată în fapt și in drept in privinta fiecarui articol din contractul este neintemeiata, fata de imprejurarea ca motivarea in fapt a deciziei corespunde cerintei reglementate de Ordinul nr. 38/2007, în răspunsul la contestația formulată împotriva deciziei se răspunde în mod detaliat criticilor reclamantei dar și în raport de faptul că în preambulul deciziei sunt indicate temeiurile de drept care au stat la baza emiterii sale. Referitor la art. din contractul rămase în divergență, Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile formulate cu privire la conținutul acestora stabilit în urma soluționării neîntelegerilor, față de următoarele aspecte: art. 13 respect disp.

art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 325/2006 care stabilesc că utilizatorii de energie termică au, în principal, obligația să achite la termen facturile emise de operatorul care are și calitatea de furnizor, precum și disp.

art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006 conform cărora utilizatorii de energie termică sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; art. 15 lit. b) din contract se referă la aplicarea unor limitări cumpărătorului în situația apariției temporare a unui dezechilibru al balanței combustibil – energie termică produsă din cauze independente de vânzător, tranșele de limitare a puterii termice fiind prevăzute în Anexa nr. 7, stabilite fiind de comun acord între părțile contractante; art. 23 alin. (2) din contract vizează cazurile în care contractul se reziliază din inițiativa vânzătorului, acesta putând solicita cumpărătorului plata unor despăgubiri conform disp.

art. 30 alin. (2) din contract, iar art. 23 alin. (4) se referă la nerespectarea de către cumpărător a prevederilor Avizului de racordare, care se regăsește în Anexa nr. 3 la Contractul - cadru aprobat prin Ordinul A.N.R.E.

nr. 50/2009, caz in care îi revine raspunderea pentru pagubele produse; cu privire la art. 15 lit. c) consideră instanța de fond că nu poate fi retinut caracterul nelegal al acestei clauze contractuale, in conditiile in care reglementeaza un drept și nu o obligatie a vanzatorului de a solicita cumparatorului constituirea unei garantii, iar aceasta solicitare nu este conditionata de vreo prevedere legala, de solicitarea adresata de cumparator, consumatorului final de a constitui , la randul sau, o garantie pentru plata energiei termice; s-a mai reținut ca art. 16 lit. k) nu are un caracter incomplet, avand in vedere ca face trimitere la anexa la contractul – cadru, anexa care reglementeaza conditiile de plata a despagubirilor și , în plus, în nota la aceasta anexa se precizează că se poate completa conținutul său prin negociere între cumpărător și vânzător pentru adaptarea la diferite situații concrete de vânzare – cumpărare a energiei termice; art. 17 lit. e) reglementează dreptul cumpărătorului de a iniția modificarea și completarea contractului sau a anexelor la acesta, ori de câte ori apar elemente noi, inclusiv prin acte adiționale, atunci când consideră necesară detalierea, completarea sau introducerea unor noi clauze;

consideră instanța de fond că orice modificare sau completare nu trebuie să contravină prevederilor contractului – cadru de vânzare – cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflati in competența de reglementare a A.N.R.E., aprobat prin ordin emis de presedintele A.N.R.E.; art. 18 lit. b) reglementeaza obligatia cumparatorului de a achia integral și in termenul de scadenta stabilit conform prevederilor art. 13 facturile emise de vânzător în baza contractului (inclusiv majorările de intârziere prevăzute distinct în facturi); art. 18 lit. e) din contract se referă la o altă obligație a cumpărătorului, aceea de a suporta în totalitate orice consecințe asupra consumatorilor de energie termică cu care are contracte de furnizare a energiei termice, ce decurg din limitarea sau din întreruperea livrării energiei termice către consumatori ca urmare a nerespectării de către cumpărător a prezentului contract, inclusiv în cazul neplății energiei termice; art. 20 alin. (2) din contract stabilește ordinea stingerii datoriilor în cazul plății parțiale a unei facturi: mai intâi majorările de întârzieri aferente perioadei anterioare apoi contravaloarea energiei termice preluate plus/minus, corecțiile sau regularizările facturii precedente;

se reține și în această privință că forma art. 20 alin. (2) stabilită în urma soluționării neîntelegerilor corespunde reglementării obligatorii cuprinse în Ordinul A.N.R.E. nr. 50/2009, iar faptul că nu se dispune asupra stergerii sau esalonarii datoriilor reclamantei nu este de natura sa afecteze legaliatatea deciziei contestate și, implicit, a contractului, în condițiile în care nu este obligatoriu ca un contract de vânzare – cumpărare a energiei termice să conțină o asemenea clauză. În ceea ce privește divergențele existente cu privire la anexele contractului, în raport de care reclamanta a susținut în mod generic că iși menține considerentele expuse cu ocazia negocierii contractului instanța de fond a constatat că respectivele considerente au fost analizate la momentul soluționării neîntelegerilor apărute la încheierea contractului, A.N.R.E.

arătând în decizie, dar și în răspunsul la contesția formulată impotriva acesteia motivele de fapt și de drept care au determinat înlăturarea punctului de vedere exprimat de reclamantă la negocierea contractului și stabilirea continutului anexelor în forma menționată în decizie. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 1823 din 8 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta R.A.D.E.T. Constanța, în temeiul art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele: Printr-o primă critică formulată susține recurenta că, în condițiile în care nu are calitatea de producător de energie termică, ci are doar calitatea de operator al serviciului de alimentare cu energie termică, instanța de fond, făcând o extrapolare greșită și nepermisă a prevederilor legale, inclusiv ale art. 13 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 51/2006, în mod greșit a înlăturat considerentele expuse, în considerarea prevederilor art. 1-6 din Ordinul nr. 50/2009 cu trimitere directă la art. 3 din același ordin, în sensul că Ordinului A.N.R.E.

nr. 50/2009 prin care s-a aprobat contractul cadru de vânzare-cumpărare a energiei electrice produse de operatorii economici aflați în competența de reglementare a A.N.R.E nu-i este aplicabil, câtă vreme nu intră în sfera sa de reglementare, care vizează doar activitățile de producere, transport, distribuție și furnizare, iar nu și operațiunile de vânzare-cumpărare a energiei termice.

Cu privire la caracterul obligatoriu al Ordinului nr. 50/2009, în privința sa, susține recurenta că în mod greșit, instanța de fond, a concluzionat că ordinul îi este aplicabil, atâta timp cât intenționa să cumpere energie termică produsă de către o unitate aflată în sfera de reglementarea a A.N.R.E., deși în virtutea art. 3 din Ordinul 50/2009 acesta nu putea avea un caracter obligatoriu pentru recurentă deoarece această unitate nu are calitatea de producător de energie termică ci se află sub autoritatea de reglementare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală, înființată conform art. 13 alin. (1) și alin. (2) lit. d) din Legii nr. 51/2006.

Printr-o primă critică formulată pe fondul cauzei susține recurenta că deși Decizia nr. 589/ 08.03.2010 a A.N.R.E., contestată în prezenta cauză, nu este motivată în fapt și în drept în privința fiecărui articol, situație care atrage nulitatea deciziei, în motiv greșit instanța de fond a respins aceste critici prin trimitere, la temeiul de drept indicat în preambulul deciziei. Recurenta printr-un alt set de critici referitoare la fiecare soluție propusă de către ANR.E. pentru prevederile contractuale rămase în divergență, susține că în mod greșit instanța de fond, privind contractul ca și cum acesta ar fi un contract de adeziune, la care recurenta nu poate obiecta, cu ignorarea cadrului legal în care recurenta își desfășoară activitatea de furnizare a energiei termice, a respins apărările sale, argumentând, pentru fiecare clauză contractuală în parte, motivele pentru care soluția A.N.R.E.

are un caracter legal.

Astfel, deși este incompatibil a afirma că vânzătorul poate limita, în situații speciale, energia livrată, pentru ca apoi să se motiveze că, cumpărătorul ar putea refuza asemenea limitări, instanța de fond a apreciat legalitatea prevederilor contractuale înscrise în art. 15 lit. b), art. 23 și art. 30 alin. (2), prin prisma faptului că limitările ar fi determinate de situații excepționale și motivat de faptul că cumpărătorul are dreptul de a refuza includerea în contract a unor asemenea tranșe de limitare; consideră recurenta că și clauza înscrisă în art. 15 lit. c) este nelegală atâta timp cât cumpărătorul are obligația de a constitui o garanție, dar cei cărora le vinde marfa cumpărată nu au obligația, a ai constitui o garanție; se mai susține că și art. 16 lit. k) are un caracter incomplet, lăsând nereglementată contractual o situație ce poate apare în derularea contractului; în opinia recurentei art. 17 lit. e) intră în contradicție și cu art. 6 pct. 13 din Contractul cadru de furnizare a energiei termice aprobat prin Ordinul A.N.R.S.C.

nr. 483/2008, în condițiile în care, dată fiind interdependența celor două contracte, cel de vânzare a energiei electrice și cel de furnizare către clientul final a energiei termice, clauzele de modificare a prevederilor contractuale, ar trebui să fie identice; art. 20 în forma propusă nu poate fi agreat în condițiile în care aplicarea acestuia ar conduce la intrarea în capacitate de plată, având în vedere arieratele existente la momentul prezent și cu privire la care nu se dispune nimic în sensul eșalonării sau ștergerii acestora. Cu privire la prevederile cuprinse în anexele rămase în divergență susține recurenta că decizia contestată nu este motivată în fapt și în drept, fapt ignorat, de asemenea de instanța de fond.

3.Hotărârea instanței de recurs Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., și ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurentul procedează, cu mici nuanțe, la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor motive de recurs, în sensul art. 304 C. proc.

civ. Astfel, vor fi înlăturate toate criticile formulatede recurentă pe fondul cauzei, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de fond a făcut o corectă interpretare și plicare a cadrului legal incident în cauză, prin raportare la o situație de fapt corect reținută în baza probelor administrate în cauză. Astfel, conform art. 11 alin. (2) lit. f) din Legea energiei electrice, nr. 13/2007, A.N.R.E. are competența legală de a stabili contractele cadru de furnizare, pe cele dintre operatorii economici privind vânzarea, achiziția, transportul, serviciul de sistem și distribuția energiei electrice, precum și cele de vânzare a energiei termice produse în cogenerare.

În conformitate cu această atribuție legală, A.N.R.E. a emis Contractul-cadru de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflați în competența de reglementare a A.N.R.E, aprobat prin Ordinul Președintelui A.N.R.E. nr. 50/2009, în baza căruia (art. 2) operatorii economici din sectorul energiei electrice încheie contractele având ca obiect vânzarea-cumpărarea de energie termică din sector. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (4) și art. 38 lit. b) din Legea nr. 56/2006 coroborat cu art. 11 lit. e), art. 13, art. 14 alin. (2) și art. 15 din Legea nr. 325/2006, A.N.R.E. aprobă reglementări tehnice și comerciale, în domeniul producerii energiei termice în cogenerare, prețurile și tarifele practicate între operatorii economici pentru activitățile și serviciile aferente producerii energiei termice în cogenerare destinate populației.

Față de împrejurarea că SC E. București SA- sucursala E. Constanța este sucursală a SC T. SA, și se află în patrimoniul acesteia, nefăcând parte din categoria centralelor transmise de SC T. SA în administrarea consiliilor locale, în mod corect instanța de fond a apreciat că activitatea de producere de energie termică de către SC E. București SA- sucursala E. Constanța, nu se circumscrie noțiunii de serviciu public de alimentare cu energie termică, în sensul art. 2 alin. (1) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, care impunea ca și condiție esențială ca activitatea de producere să se afle sub conducerea, coordonarea și responsabilitatea autorităților publice locale.

Așadar, este de necontestat că, relația dintre SC E. București SA- sucursala E. Constanța, în calitate de producător de energie termică în cogenerare și R.A.D.E.T. Constanța, în calitate de furnizor de energie termică, se află în competența exclusivă de reglementare a A.N.R.E. Dat fiind faptul că Ordinul Președintelui A.N.R.E. nr. 50/2009 reglementează raporturile contractuale având ca obiect activitatea de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflați în competența de reglementare a A.N.R.E, este de domeniul evidenței că un operator economic, furnizor de energie termică așa cum este recurenta, dacă dorește să achiziționeze energie termică produsă în cogenerare de la un producător aflat în sfera de reglementare a intimatei A.N.R.E., așa cum este SC E. București SA, nu o poate realiza decât prin intermediul încheierii unui contract cu respectarea contractului –cadru aprobat prin Ordinul nr. 50/2009.

Invocarea dispozițiilor art. 3 din Ordinul nr. 50/2009, în sensul invocat de recurentă nu poate fi primită, în condițiile în care nu se poate consideră că obiectul unui contract poate fi reglementat de norme diferite în raport de calitatea fiecărei părți contractante. Faptul că potrivit art. 3 producătorilor de energie termică în centrale electrice de cogenerare le incumbă obligația de a aduce la îndeplinire dispozițiile respectivului ordin nu poate fi interpretat în sensul că doar acestora li se aplică respectiva dispoziție legală cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. Caracterul obligatoriu al Ordinul nr. 50/2009 trebuie raportat nu la calitatea părților contractante ci la obiectul contractului, prin urmare orice agent economic care dorește să intre în raporturi contractuale de tipul celor reglementate prin respectivul ordin intră sub incidența regulilor stabilite prin dispozițiilor legale astfel consacrate.

.Ordinul are, așadar, un caracter obligatoriu în raport cu activitatea reglementată și nu cu calitatea sau obiectul de activitate al agenților economici care doresc să intre în raporturi contractuale de genul celor reglementate prin Ordinul nr. 50/2009. În acest context s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflați în competența de reglementare a A.N.R.E. nr. 47/2010 , între SC E. București SA- sucursala E. CONSTANȚA, în calitate de producător și vânzător al energiei termice produse în cogenerare și R.A.D.E.T. CONSTANȚA, în calitate de cumpărător și furnizor al energiei termice. Totodată, având în vedere că Decizia nr. 589/ 08.03.2010, cuprinde, potrivit Ordinului A.N.R.E.

nr. 38/2007, soluția la care au ajuns membrii Comisiei de analiză și soluționare a neînțelegerilor și reflectă concluziile la care s-a ajuns în urma audierii părților, a analizării faptelor, a susținerilor și documentelor existente la dosar, și ara la bază o serie de înscrisuri emanate de la ambele părți contractante aflate în divergență, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu se impunea motivarea fiecărei punct înscris în conținutul deciziei contestate, așa încât vor fi înlăturate și criticile formulate de recurentă pe acest aspect.

Înalta Curte cu privire la fondul Deciziei nr. 589/ 08.03.2010, făcând, abstracție de argumente care exced cadrului juridic supus analizei, văzând înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei contestate, dar cu precădere argumentele expuse de ambele părți contractante aflate în divergență, constată că instanței de fond a făcut o justă interpretare și aplicare a cadrului legal incident în cauză, și s-a pronunțat punctual în mod corect asupra legalității clauzelor contractuale rămase în divergență, așa încât urmează a respinge criticile formulate de recurentă care se rezumă practic la reiterare criticile formulate în fața instanței de fond. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția de respingere a acțiunii pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.A.D.E.T. Constanța, împotriva sentinței civile nr. 1823 din 8 martie 2011 a Curții de Apel București, secția A-VIII-A civilă și contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2012.