ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.03.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1229/2012

HOTĂRÂRE
07.03.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1229/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința civilă

nr. 1823 din 8 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a-VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a

pârâtului Președintele A.N.R.E., și a respins, acțiunea în contradictoriu cu

acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual

pasivă; totodată, a fost respinsă, ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamanta R.A.D.E.T. Constanța în contradictoriu cu A.N.R.E.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Instanța de fond a

apreciat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocată de Presedintele A.N.R.E.

ca fiind întemeiată, in conditiile in care decizia prin care sunt solutionate

neintelegerile contine solutia la care au ajuns membrii Comisiei de analiza și

solutionare a neintelegerilor, astfel cum prevede art. 26 din Ordinul nr.

38/2007, comisie din care nu face parte Presedintele A.N.R.E. Faptul ca

Presedintele A.N.R.E. a semnat decizia potrivit atributiilor ce ii revin, ii

poate conferi calitate procesuala pasiva in conditiile art. 16 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, ipoteza ce nu se regaseste in speta dat fiind obiectul cererii de

chemare in judecata.

Pe fondul cauzei, Curtea

apreciaza ca actiunea in contradictoriu cu parata A.N.R.E. este neintemeiata

pentru urmatoarele considerente:

Susținerea

reclamantei ca Ordinul A.N.R.E. din 3 aprilie 2009 prin care se aproba contractul

cadru de vânzare – cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici

aflați in competenta de reglementare a A.N.R.E., nu ii este aplicabil pentru ca

nu are calitate de producător de energie termica, ci calitatea de operator al

serviciului de alimentare cu energie termica nu a fost reținută de instanța de

fond, prin raportare la disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 325/2006 privind

serviciul public de alimentare cu energie termica, din care rezultă că, pentru

a fi vorba despre serviciu public de alimentare cu energie termica, trebuie

îndeplinită condiția ca activitatea de producere a energiei termice,

transportul, distribuția și furnizarea acesteia sa se desfășoare sub

conducerea, coordonarea și responsabilitatea autorităților publice locale.

Instanța de fond

văzând dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. f), art. 11 alin. (2) lit e din

Legea nr. 13/2007, art. 13 alin. (4) și art. 38 lit. b) din Legea nr. 51/2006 și

art. 13, art. 14 alin. (2) și art. 15 din Legea nr. 325/2006, care prevăd ca A.N.R.E.

are competența de a stabili contractele – cadru de furnizare, pe cele dintre

operatorii economici privind vânzarea, achiziția, transportul, serviciul de

sistem și distribuția energiei electrice, precum și pe cele de vânzare a

energiei termice produse în cogenerare și de a aproba reglementări tehnice și

comerciale în domeniul procedurii energiei termice în cogenerare, preturile și

tarifele practicate intre operatorii economici pentru activitatile și

serviciile aferente producerii energiei termice in cogenerare destinate

populatiei, a apreciat ca intra in sfera de reglementare a A.N.R.E. relația

dintre SC E.B. SA, sucursala E. Constanta și reclamantă, care este o relatie stabilita

intre producatorul de energie termica in cogenerare și furnizorul acestei

energii termice.

De asemenea, față de

dispozițiile art. 13 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 51/2006 care prevăd ca A.N.R.S.C.

este autoritatea de reglementare competentă pentru serviciile de utilități

publice constând în producerea, transportul, distribuția și furnizarea de

energie termică în sistem centralizat, cu exceptia activitatii de producere a

energiei termice in cogenerare și cum, in speta, SC E.B. SA – sucursala E. Constanta

are calitatea de producator de energie termica in cogenerare, constată instanța

de fond ca A.N.R.S.C. nu este competentă cu privire la relațiile între acest

producător și furnizorul energiei termice în cogenerare care este reclamanta,

competenta apartinand A.N.R.E., fiind neîntemeiată susținerea ca aplicarea

Ordinului A.N.R.E. nr. 50/2009 constituie o imixtiune in atributiile A.N.R.S.C.

Concluzionează

instanța de fond, ca in speta este aplicabil Ordinul A.N.R.E nr. 50/2009, având

în vedere că acesta aprobă contractul cadru de vânzare – cumpărare a energiei

termice produse de operatorii economici aflați în competența de reglementare a

A.N.R.E., iar reclamantul intentionează să achiziționeze energie termică

produsa in cogenerare de la un producator care se afla in sfera de reglementare

a A.N.R.E.

În ceea ce privește

criticile cu privire la legalitatea Ordinului A.N.R.E. nr. 50/2009 instanța de

fond a apreciat că acestea exced analizei pe care o are de facut in prezenta

cauza, are de examinat daca decizia prin care A.N.R.E. a solutionat neintelegerile

aparute la incheierea contractului între SC E.B. SA – sucursala E. Constanța și

reclamanta a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale și a actelor

administrative avute în vedere la emiterea sa și nu dacă ordinele A.N.R.E.

menționate în preambulul său sunt legale.

Consideră instanța de

fond că susținerea reclamantei, în sensul că decizia nu este motivată în fapt

și in drept in privinta fiecarui articol din contractul este neintemeiata, fata

de imprejurarea ca motivarea in fapt a deciziei corespunde cerintei reglementate

de Ordinul nr. 38/2007, în răspunsul la contestația formulată împotriva

deciziei se răspunde în mod detaliat criticilor reclamantei dar și în raport de

faptul că în preambulul deciziei sunt indicate temeiurile de drept care au stat

la baza emiterii sale.

Referitor la art. din

contractul rămase în divergență, Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile

formulate cu privire la conținutul acestora stabilit în urma soluționării

neîntelegerilor, față de următoarele aspecte: art. 13 respect disp. art. 38

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 325/2006 care stabilesc că utilizatorii de

energie termică au, în principal, obligația să achite la termen facturile emise

de operatorul care are și calitatea de furnizor, precum și disp. art. 42 alin.

(10) din Legea nr. 51/2006 conform cărora utilizatorii de energie termică sunt

obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au

beneficiat în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor;

art. 15 lit. b) din contract se referă la aplicarea unor limitări cumpărătorului

în situația apariției temporare a unui dezechilibru al balanței combustibil –

energie termică produsă din cauze independente de vânzător, tranșele de limitare

a puterii termice fiind prevăzute în Anexa nr. 7, stabilite fiind de comun

acord între părțile contractante; art. 23 alin. (2) din contract vizează

cazurile în care contractul se reziliază din inițiativa vânzătorului, acesta

putând solicita cumpărătorului plata unor despăgubiri conform disp. art. 30

alin. (2) din contract, iar art. 23 alin. (4) se referă la nerespectarea de

către cumpărător a prevederilor Avizului de racordare, care se regăsește în

Anexa nr. 3 la Contractul - cadru aprobat prin Ordinul A.N.R.E. nr. 50/2009,

caz in care îi revine raspunderea pentru pagubele produse; cu privire la art.

15 lit. c) consideră instanța de fond că nu poate fi retinut caracterul nelegal

al acestei clauze contractuale, in conditiile in care reglementeaza un drept și

nu o obligatie a vanzatorului de a solicita cumparatorului constituirea unei

garantii, iar aceasta solicitare nu este conditionata de vreo prevedere legala,

de solicitarea adresata de cumparator, consumatorului final de a constitui , la

randul sau, o garantie pentru plata energiei termice; s-a mai reținut ca art.

16 lit. k) nu are un caracter incomplet, avand in vedere ca face trimitere la

anexa la contractul – cadru, anexa care reglementeaza conditiile de plata a

despagubirilor și , în plus, în nota la aceasta anexa se precizează că se poate

completa conținutul său prin negociere între cumpărător și vânzător pentru

adaptarea la diferite situații concrete de vânzare – cumpărare a energiei

termice; art. 17 lit. e) reglementează dreptul cumpărătorului de a iniția

modificarea și completarea contractului sau a anexelor la acesta, ori de câte

ori apar elemente noi, inclusiv prin acte adiționale, atunci când consideră

necesară detalierea, completarea sau introducerea unor noi clauze; consideră

instanța de fond că orice modificare sau completare nu trebuie să contravină

prevederilor contractului – cadru de vânzare – cumpărare a energiei termice

produse de operatorii economici aflati in competența de reglementare a A.N.R.E.,

aprobat prin ordin emis de presedintele A.N.R.E.; art. 18 lit. b) reglementeaza

obligatia cumparatorului de a achia integral și in termenul de scadenta

stabilit conform prevederilor art. 13 facturile emise de vânzător în baza

contractului (inclusiv majorările de intârziere prevăzute distinct în facturi);

art. 18 lit. e) din contract se referă la o altă obligație a cumpărătorului,

aceea de a suporta în totalitate orice consecințe asupra consumatorilor de

energie termică cu care are contracte de furnizare a energiei termice, ce

decurg din limitarea sau din întreruperea livrării energiei termice către

consumatori ca urmare a nerespectării de către cumpărător a prezentului

contract, inclusiv în cazul neplății energiei termice; art. 20 alin. (2) din

contract stabilește ordinea stingerii datoriilor în cazul plății parțiale a

unei facturi: mai intâi majorările de întârzieri aferente perioadei anterioare

apoi contravaloarea energiei termice preluate plus/minus, corecțiile sau

regularizările facturii precedente; se reține și în această privință că forma art.

20 alin. (2) stabilită în urma soluționării neîntelegerilor corespunde

reglementării obligatorii cuprinse în Ordinul A.N.R.E. nr. 50/2009, iar faptul

că nu se dispune asupra stergerii sau esalonarii datoriilor reclamantei nu este

de natura sa afecteze legaliatatea deciziei contestate și, implicit, a

contractului, în condițiile în care nu este obligatoriu ca un contract de vânzare

– cumpărare a energiei termice să conțină o asemenea clauză.

În ceea ce privește

divergențele existente cu privire la anexele contractului, în raport de care

reclamanta a susținut în mod generic că iși menține considerentele expuse cu

ocazia negocierii contractului instanța de fond a constatat că respectivele

considerente au fost analizate la momentul soluționării neîntelegerilor apărute

la încheierea contractului, A.N.R.E. arătând în decizie, dar și în răspunsul la

contesția formulată impotriva acesteia motivele de fapt și de drept care au

determinat înlăturarea punctului de vedere exprimat de reclamantă la negocierea

contractului și stabilirea continutului anexelor în forma menționată în

decizie.

Împotriva sentinței

civile nr. 1823 din 8 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a-VIII-a contencios

administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta R.A.D.E.T. Constanța, în

temeiul art. 304 și art. 304

1

susținut, în esență, următoarele:

Printr-o primă

critică formulată susține recurenta că, în condițiile în care nu are calitatea

de producător de energie termică, ci are doar calitatea de operator al

serviciului de alimentare cu energie termică, instanța de fond, făcând o

extrapolare greșită și nepermisă a prevederilor legale, inclusiv ale art. 13

alin. (2) lit. d) din Legea nr. 51/2006, în mod greșit a înlăturat considerentele

expuse, în considerarea prevederilor art. 1-6 din Ordinul nr. 50/2009 cu

trimitere directă la art. 3 din același ordin, în sensul că Ordinului A.N.R.E.

nr. 50/2009 prin care s-a aprobat contractul cadru de vânzare-cumpărare a

energiei electrice produse de operatorii economici aflați în competența de

reglementare a A.N.R.E nu-i este aplicabil, câtă vreme nu intră în sfera sa de

reglementare, care vizează doar activitățile de producere, transport,

distribuție și furnizare, iar nu și operațiunile de vânzare-cumpărare a

energiei termice.

Cu privire la

caracterul obligatoriu al Ordinului nr. 50/2009, în privința sa, susține

recurenta că în mod greșit, instanța de fond, a concluzionat că ordinul îi este

aplicabil, atâta timp cât intenționa să cumpere energie termică produsă de

către o unitate aflată în sfera de reglementarea a A.N.R.E., deși în virtutea

art. 3 din Ordinul 50/2009 acesta nu putea avea un caracter obligatoriu pentru

recurentă deoarece această unitate nu are calitatea de producător de energie

termică ci se află sub autoritatea de reglementare a Autorității Naționale de

Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală, înființată

conform art. 13 alin. (1) și alin. (2) lit. d) din Legii nr. 51/2006.

Printr-o primă

critică formulată pe fondul cauzei susține recurenta că deși Decizia nr. 589/

08.03.2010 a A.N.R.E., contestată în prezenta cauză, nu este motivată în fapt

și în drept în privința fiecărui articol, situație care atrage nulitatea

deciziei, în motiv greșit instanța de fond a respins aceste critici prin trimitere,

la temeiul de drept indicat în preambulul deciziei.

Recurenta printr-un

alt set de critici referitoare la fiecare soluție propusă de către ANR.E.

pentru prevederile contractuale rămase în divergență, susține că în mod greșit

instanța de fond, privind contractul ca și cum acesta ar fi un contract de

adeziune, la care recurenta nu poate obiecta, cu ignorarea cadrului legal în

care recurenta își desfășoară activitatea de furnizare a energiei termice, a

respins apărările sale, argumentând, pentru fiecare clauză contractuală în

parte, motivele pentru care soluția A.N.R.E. are un caracter legal.

Astfel, deși este

incompatibil a afirma că vânzătorul poate limita, în situații speciale, energia

livrată, pentru ca apoi să se motiveze că, cumpărătorul ar putea refuza

asemenea limitări, instanța de fond a apreciat legalitatea prevederilor

contractuale înscrise în art. 15 lit. b), art. 23 și art. 30 alin. (2), prin

prisma faptului că limitările ar fi determinate de situații excepționale și

motivat de faptul că cumpărătorul are dreptul de a refuza includerea în

contract a unor asemenea tranșe de limitare; consideră recurenta că și clauza

înscrisă în art. 15 lit. c) este nelegală atâta timp cât cumpărătorul are

obligația de a constitui o garanție, dar cei cărora le vinde marfa cumpărată nu

au obligația, a ai constitui o garanție; se mai susține că și art. 16 lit. k)

are un caracter incomplet, lăsând nereglementată contractual o situație ce

poate apare în derularea contractului; în opinia recurentei art. 17 lit. e)

intră în contradicție și cu art. 6 pct. 13 din Contractul cadru de furnizare a

energiei termice aprobat prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 483/2008, în condițiile în

care, dată fiind interdependența celor două contracte, cel de vânzare a

energiei electrice și cel de furnizare către clientul final a energiei termice,

clauzele de modificare a prevederilor contractuale, ar trebui să fie identice;

art. 20 în forma propusă nu poate fi agreat în condițiile în care aplicarea

acestuia ar conduce la intrarea în capacitate de plată, având în vedere

arieratele existente la momentul prezent și cu privire la care nu se dispune

nimic în sensul eșalonării sau ștergerii acestora.

Cu privire la

prevederile cuprinse în anexele rămase în divergență susține recurenta că

decizia contestată nu este motivată în fapt și în drept, fapt ignorat, de

asemenea de instanța de fond.

3.Hotărârea instanței

de recurs

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art.

304

1

apărările părților, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și urmează

a fi respins pentru următoarele considerente:

Înalta Curte

constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurentul

procedează, cu mici nuanțe, la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței

de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii

recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul

fondului ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor

motive de recurs, în sensul art. 304 C. proc. civ.

Astfel, vor fi

înlăturate toate criticile formulatede recurentă pe fondul cauzei, circumscrise

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în

care instanța de fond a făcut o corectă interpretare și plicare a cadrului

legal incident în cauză, prin raportare la o situație de fapt corect reținută

în baza probelor administrate în cauză.

Astfel, conform art.

11 alin. (2) lit. f) din Legea energiei electrice, nr. 13/2007, A.N.R.E. are

competența legală de a stabili contractele cadru de furnizare, pe cele dintre

operatorii economici privind vânzarea, achiziția, transportul, serviciul de

sistem și distribuția energiei electrice, precum și cele de vânzare a energiei

termice produse în cogenerare.

În conformitate cu

această atribuție legală, A.N.R.E. a emis Contractul-cadru de vânzare-cumpărare

a energiei termice produse de operatorii economici aflați în competența de

reglementare a A.N.R.E, aprobat prin Ordinul Președintelui A.N.R.E. nr.

50/2009, în baza căruia (art. 2) operatorii economici din sectorul energiei

electrice încheie contractele având ca obiect vânzarea-cumpărarea de energie

termică din sector.

Totodată, în

conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (4) și art. 38 lit. b) din Legea nr.

56/2006 coroborat cu art. 11 lit. e), art. 13, art. 14 alin. (2) și art. 15 din

Legea nr. 325/2006, A.N.R.E. aprobă reglementări tehnice și comerciale, în

domeniul producerii energiei termice în cogenerare, prețurile și tarifele

practicate între operatorii economici pentru activitățile și serviciile

aferente producerii energiei termice în cogenerare destinate populației.

Față de împrejurarea

că SC E. București SA- sucursala E. Constanța este sucursală a SC T. SA, și se află

în patrimoniul acesteia, nefăcând parte din categoria centralelor transmise de

SC T. SA în administrarea consiliilor locale, în mod corect instanța de fond a

apreciat că activitatea de producere de energie termică de către SC E.

București SA- sucursala E. Constanța, nu se circumscrie noțiunii de serviciu

public de alimentare cu energie termică, în sensul art. 2 alin. (1) din Legea

serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, care impunea

ca și condiție esențială ca activitatea de producere să se afle sub conducerea,

coordonarea și responsabilitatea autorităților publice locale.

Așadar, este de

necontestat că, relația dintre SC E. București SA- sucursala E. Constanța, în

calitate de producător de energie termică în cogenerare și R.A.D.E.T.

Constanța, în calitate de furnizor de energie termică, se află în competența exclusivă

de reglementare a A.N.R.E.

Dat fiind faptul că

Ordinul Președintelui A.N.R.E. nr. 50/2009 reglementează raporturile

contractuale având ca obiect activitatea de vânzare-cumpărare a energiei

termice produse de operatorii economici aflați în competența de reglementare a

A.N.R.E, este de domeniul evidenței că un operator economic, furnizor de

energie termică așa cum este recurenta, dacă dorește să achiziționeze energie

termică produsă în cogenerare de la un producător aflat în sfera de

reglementare a intimatei A.N.R.E., așa cum este SC E. București SA, nu o poate

realiza decât prin intermediul încheierii unui contract cu respectarea contractului

–cadru aprobat prin Ordinul nr. 50/2009.

Invocarea

dispozițiilor art. 3 din Ordinul nr. 50/2009, în sensul invocat de recurentă nu

poate fi primită, în condițiile în care nu se poate consideră că obiectul unui

contract poate fi reglementat de norme diferite în raport de calitatea fiecărei

părți contractante. Faptul că potrivit art. 3 producătorilor de energie termică

în centrale electrice de cogenerare le incumbă obligația de a aduce la

îndeplinire dispozițiile respectivului ordin nu poate fi interpretat în sensul

că doar acestora li se aplică respectiva dispoziție legală cum în mod greșit se

susține prin cererea de recurs.

Caracterul

obligatoriu al Ordinul nr. 50/2009 trebuie raportat nu la calitatea părților

contractante ci la obiectul contractului, prin urmare orice agent economic care

dorește să intre în raporturi contractuale de tipul celor reglementate prin

respectivul ordin intră sub incidența regulilor stabilite prin dispozițiilor

legale astfel consacrate. .Ordinul are, așadar, un caracter obligatoriu în

raport cu activitatea reglementată și nu cu calitatea sau obiectul de

activitate al agenților economici care doresc să intre în raporturi

contractuale de genul celor reglementate prin Ordinul nr. 50/2009.

În acest context s-a

încheiat contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de

operatorii economici aflați în competența de reglementare a A.N.R.E. nr.

47/2010 , între SC E. București SA- sucursala E. CONSTANȚA, în calitate de

producător și vânzător al energiei termice produse în cogenerare și R.A.D.E.T.

CONSTANȚA, în calitate de cumpărător și furnizor al energiei termice.

Totodată, având în

vedere că Decizia nr. 589/ 08.03.2010, cuprinde, potrivit Ordinului A.N.R.E.

nr. 38/2007, soluția la care au ajuns membrii Comisiei de analiză și

soluționare a neînțelegerilor și reflectă concluziile la care s-a ajuns în urma

audierii părților, a analizării faptelor, a susținerilor și documentelor

existente la dosar, și ara la bază o serie de înscrisuri emanate de la ambele

părți contractante aflate în divergență, în mod corect instanța de fond a

apreciat că nu se impunea motivarea fiecărei punct înscris în conținutul

deciziei contestate, așa încât vor fi înlăturate și criticile formulate de

recurentă pe acest aspect.

Înalta Curte cu

privire la fondul Deciziei nr. 589/ 08.03.2010, făcând, abstracție de argumente

care exced cadrului juridic supus analizei, văzând înscrisurile care au stat la

baza emiterii deciziei contestate, dar cu precădere argumentele expuse de

ambele părți contractante aflate în divergență, constată că instanței de fond a

făcut o justă interpretare și aplicare a cadrului legal incident în cauză, și

s-a pronunțat punctual în mod corect asupra legalității clauzelor contractuale

rămase în divergență, așa încât urmează a respinge criticile formulate de

recurentă care se rezumă practic la reiterare criticile formulate în fața

instanței de fond.

Toate considerentele

expuse, converg către concluzia că soluția de respingere a acțiunii pronunțată

de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi

respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Respinge recursul declarat de R.A.D.E.T. Constanța,

împotriva sentinței civile nr. 1823 din 8 martie 2011 a Curții de Apel

București, secția A-VIII-A civilă și contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

martie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-10-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3754/2014
formulată de reclamanta R.A.D.E.T., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.D.E., ca neîntemeiată; - a respins cererea de anulare a art. 1 din decizia nr. 260 din 29 ianuarie 2013 a Președintelui A.N.R.E. formulată de reclamanta R.A.D.E.T., în co
ÎCCJ 2015-12-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3977/2015
Decizia nr. 3977/2015 Asupra cererilor de recurs de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 5 noiembrie 2012, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios adminis
ÎCCJ 2012-11-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4763/2012
ții, dorind doar intervenția autorității de concurență sub aspectul emiterii unei decizii prin care să se modifice raportul contractual cu R. RA, ceea ce demonstrează că esența litigiului este de natură comercială. În cererea de recurs s-a
ÎCCJ 2019-09-17
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1330/2019
Ședința publică din data de 17 septembrie 2019 Din examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția Comercială la 17 mai
ÎCCJ 2012-10-16
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4148/2012
bil. Motivarea hotărârii nu este „contradictorie”, așa cum se susține, deoarece din cuprinsul ei se desprinde în mod evident raționamentul juridic pe care judecătorul fondului l-a făcut pentru a ajunge la soluția pronunțată. Cât privește in
Sursă