Decizia nr. 1330/2019 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă

Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția Comercială la 17 mai 2011 sub nr. x/2011, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta R.A.D.E.T. Constanța, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 52.428.753,06 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru neachitarea la termen a facturilor de energie termică emise în perioada august 2007- noiembrie 2009. În drept, au fost invocate prevederile art. 969, 970 C. civ., art. 274 C. proc. civ. Cererea privind excepția de nelegalitate. Suspendarea judecării cauzei. Prin încheierea din 19 martie 2012, Tribunalul Constanța, secția Comercială a dispus sesizarea Curții de Apel Constanța, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a deciziei nr. 4/2000 emisă de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. Totodată, s-a dispus suspendarea judecării cauzei. Soluția de declinare a cererii de sesizare Prin sentința civilă nr. 337/CA din 4 iulie 2012, pronunțată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a excepției de nelegalitate a deciziei nr. 4/2000 emisă de A.N.R.D.E., în favoarea Curții de Apel București. Soluția de perimare a cererii Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la 17 octombrie 2012 sub nr. x/2012. Prin sentința civilă nr. 557 din 18 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost constatată perimată cererea privind excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 4/2000 a Președintelui Autorității Naționale în Domeniul Energiei. Excepțiile invocate de pârâtă Prin întâmpinare, pârâta R.A.D.E.T. Constanța a invocat excepțiile lipsei calității de reprezentant a Sucursalei B., de nelegalitate a art. 12 alin. (1) și art. 20 din contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 15 martie 2005 încheiat între părți, prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada august 2007-16 mai 2008, iar pe fond, excepția nulității absolute a clauzei penale din contract, pentru frauda la lege, prin încălcarea O.U.G. nr. 115/2001 privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice și a gazelor naturale pentru populație. Cererea reconvențională. Soluția. Excepția nulității absolute a clauzei penale din contract, pentru frauda la lege, a fost calificată de către instanță ca fiind o cerere reconvențională evaluabilă în bani, iar prin încheierea din 10 decembrie 2014, Tribunalul Constanța, secția a anulat-o ca netimbrată. Soluția dată asupra excepțiilor prescripției și de negalitate Prin încheierea din 9 noiembrie 2011, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru perioada august 2007-16 mai 2008 și, în consecință, pentru această perioadă acțiunea a fost respinsă ca fiind prescrisă. Totodată, a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de nelegalitate. Cererea de chemare în garanție. Soluția. Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Administrației și Internelor, precum și a Ministerului Finanțelor Publice, reliefând faptul că împrejurările ce au determinat achitarea cu întârziere a debitelor contractuale nu îi poate fi imputată. Prin încheierea din 14 martie 2012, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanție.

Soluția dată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 189 din 27 ianuarie 2016, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta Societatea B. S.A., în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.T. Constanța și, în consecință, pârâta a fost obligată la plata sumei de 38.928.937,12 RON cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada 16 mai 2008 - noiembrie 2009 și suma de 267.199 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. În argumentarea acestei soluții, prima instanță a reținut în esență că pârâta a achitat cu întârziere facturile fiscale reprezentând contravaloarea energiei termice furnizate, prin depășirea termenului scadent prevăzut la art. 12 alin. (1) din contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice din sisteme centralizate nr. 47/2005. Totodată, au fost înlăturate apărările prin care pârâta a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 115/2001 în baza cărora s-au încheiat între părțile litigiului contractele de cont Escrow, cu motivarea că existența unui act normativ prin care nu se modifică obligațiile părților, ci se urmărește adoptarea unor măsuri de optimizare a colectării creanțelor de la consumatorii finali, nu constituie o cauză pentru neexecutare. În consecință, fiind dovedit raportul contractual dintre părți, respectiv prejudiciul suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligațiilor de plată, legătura de cauzalitate, precum și culpa pârâtei, în acord cu clauza penală stabilită contractual, s-a admis în parte acțiunea, pentru suma de 38.928.937,12 RON, restul pretențiilor fiind prescrise, astfel cum s-a reținut printr-o încheierea interlocutorie din 9 noiembrie 2011.

Cererile de apel. Soluțiile. Împotriva acestei sentințe și încheierii din 9 noiembrie 2011 au declarat apeluri atât reclamanta Societatea B. S.A., cât și pârâta R.A.D.E.T. Constanța, care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/2011. Prin decizia civilă nr. 526 din 17 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins apelul declarat de reclamanta Societatea B. S.A. De asemenea, a fost admis apelul pârâtei R.A.D.E.T. Constanța, a fost schimbată în parte hotărârea apelată, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 196.700 RON cheltuieli de judecată. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței și s-a respins cererea apelantei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată din apel.

Cererile de recurs. Soluțiile. Împotriva acestei decizii au declarat recursuri ambele părți, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub nr. x/2011. Prin decizia civilă nr. 599 din 4 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de pârâta R.A.D.E.T. Constanța împotriva deciziei civile nr. 526 din 17 octombrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Totodată, a fost admis recursul declarat de reclamanta Societatea B. împotriva aceleiași decizii, pe care a casat-o în parte, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. În argumentarea acestei soluții, instanța de recurs a reținut cu privire la recursul pârâtei incidența dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, ca urmare a neachitării taxei judiciare de timbru în sumă de 196.700 RON și a timbrului judiciar în valoare de 5 RON, fiind dispusă anularea recursului ca netimbrat. Privitor la recursul reclamantei, instanța de recurs a reținut că trebuie stabilit pentru fiecare din cele 34 de facturi emise în perioada august 2007-16 mai 2008, data scadenței și data plății, pentru calcularea penalităților de întârziere și a termenului de prescripției pentru fiecare prestație succesivă în parte, aferente perioadei 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009. Conform principiului reglementat de art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia odată cu stingerea dreptului la acțiunea privind un drept subiectiv principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile subiective accesorii, singura modalitate prin care se poate stinge prin prescripție dreptul material la acțiune privind accesoriile calculate pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009, constă în stingerea dreptului material la acțiune pentru drepturile de creanță principale, mai exact a dreptului la acțiune privind sumele facturate cu titlu de debit principal în perioada august 2007 - 16 mai 2008. Astfel, s-a reținut că, în acord cu statuările de mai sus, prin administrarea tuturor probelor necesare se va determina pentru fiecare factură ce face obiectul acțiunii, data scadenței și data achitării, ca elemente esențiale pentru tranșarea problemei prescripției urmând a se stabili dacă și pentru care anume din pretenții s-a împlinit termenul de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958. Cu privire la recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii de ședință din 27 iunie 2016, instanța de recurs a constatat că reclamanta nu a invocat la acel termen excepția netimbrării apelului pârâtei, această chestiune fiind sesizată de instanță ulterior discutării cererii în probațiune referitoare la efectuarea unei contraexpertize la solicitarea pârâtei, motiv pentru care a constatat că nu este fondată critica, fiind respins recursul. În legătură cu excepțiile lipsei calității procesuale active a B. S.A. și prescripției dreptului material la acțiune, raportat la prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, invocate în faza recursului de către pârâta R.A.D.E.T. Constanța, instanța de recurs a reținut că nu este îndreptățită să se pronunțe, fiind veritabile critici de recurs, care tind la schimbarea hotărârilor pronunțate în cauză, în sensul respingerii acțiunii. Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) și art. 313 C. proc. civ., a fost admis recursul declarat de reclamanta Societatea B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 526 din 17 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, care a fost casată, în parte, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar recursul pârâtei a fost anulat ca netimbrat.

Rejudecarea apelurilor. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/2011* la 24 iulie 2017. Prin decizia civilă nr. 558 din 25 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul declarat reclamanta B. S.A. împotriva încheierii de ședință din 9 noiembrie 2011 și sentinței civile nr. 189 din 27 ianuarie 2016, care au fost schimbate în parte în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune. A fost obligată pârâta către reclamantă și la plata sumei de 13.496.750,93 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru facturile fiscale emise în perioada august 2007 - 16 mai 2008, aferente perioadei 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. A fost obligată pârâta către apelanta-reclamantă la plata sumei de 69.980 RON, reprezentând cheltuieli de judecată reprezentate de taxa de timbru. În argumentarea acestei soluții, instanța de apel a reținut în esență că plata parțială efectuată de către pârâtă a facturilor fiscale emise de reclamantă și extrasele de cont ce atestă confirmarea soldului acestor facturi de către pârâtă, la 31 decembrie 2008 și la 31 decembrie 2009, reprezintă o recunoaștere a creanței ce atrage incidența art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958. S-a mai reținut că, prin raportul de expertiză contabilă întocmit de expert contabil C. au fost analizate cele 34 de facturi fiscale emise de reclamantă și s-a stabilit că penalitățile de întârziere pentru facturile emise în perioada 31 august 2007-30 noiembrie 2009, penalități calculate doar pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009, ce nu au fost achitate în termenul prevăzut în contractul încheiat între părți, sunt în cuantum de 52.425.688,05 RON. Totodată, expertul a stabilit pentru fiecare factură în parte data scadentă, data achitării de către pârâtă, conform documentelor contabile, data când a intervenit prescripția prin aplicarea art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 ce reglementează o cauză de întrerupere a prescripției prin plata parțială a debitului (anexa 1 și 3). De asemenea, s-a reținut că expertul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1110 C. civ., în ceea ce privește imputația plății, iar pentru facturile în care nu sunt indicate de către pârâtă sumele pe care înțelege să le stingă prin plată, imputația a fost efectuată în ordinea cronologică a scadenței facturilor, cu respectarea art. 1113 C. civ., explicațiile expertului fiind menționate în anexa 2 din expertiză. Astfel, s-a constatat că prescripția s-a împlinit în perioada 5 ianuarie 2012 - 30 decembrie 2012 (anexa 3), prescripția nefiind incidentă în raport de data promovării acțiunii, respectiv 17 ianuarie 2011. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., s-a admis apelul, cu consecința schimbării în parte a încheierii din 9 noiembrie 2011 și sentinței civile apelate, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune și obligării pârâtei către reclamantă și la plata sumei de 13.496.750,93 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru facturile emise în perioada august 2007 - 16 mai 2008, penalități calculate pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009. Totodată, au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, ce nu sunt potrivnice prezentei decizii.

Cererea de recurs Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta R.A.D.E.T Constanța, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac și casarea deciziei atacate, iar în subsidiar modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței apelate și a încheierii din 9 noiembrie 2011. Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. au fost invocate următoarele critici: Potrivit dispozițiilor instanței de casare, rejudecarea de către instanța de apel a presupus verificarea fiecărei facturi în parte și stabilirea datei ultimei plăți dispuse de către debitoare, precum și determinarea momentului când s-a împlinit termenul de prescripție pentru fiecare factură în parte. Instanța de apel nu a făcut o analiză proprie a pretențiilor deduse judecății, limitându-se la a face trimitere la raportul de expertiză contabilă întocmit expert C., ignorând apărările invocate de recurenta-pârâtă. Or, instanța de judecată este obligată să examineze în mod direct probele administrate în cauză, examinare în urma căreia decide dacă validează sau nu un raport de expertiză, judecătorul fiind chemat să aprecieze efectele juridice ale probelor încuviințate și administrate și să se pronunțe doar în urma unei coroborări a probelor care se regăsesc la dosarul cauzei. În cauză, se poate observa că nu se regăsește niciun înscris care să ateste data plăților efectuate de pârâtă și care să confirme reținerile expertului desemnat în cauză. Mai mult, instanța de apel a respins obiecțiunile la raportul de expertiză, deși acestea erau de natură să conducă la stabilirea precisă a situației de fapt. Motivarea hotărârii recurate lipsește, aceasta fiind compusă din trimiteri la raportul de expertiză, trimiteri prin care instanța se sustrage de la analiza apărărilor invocate de reclamantă. Procedând astfel, hotărârea instanței de apel este nelegală și a fost dată cu nerespectarea exigențelor în materia motivării hotărârilor judecătorești, prin lipsa oricăror explicații cu privire la înțelegerea instanței cu privire la momentul concret, pentru fiecare obligație de plată distinctă, de la care începe să curgă termenul de prescripție, motiv pentru care se impune casarea deciziei atacate. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a arătat că decizia recurată contravine prevederilor art. 1 alin. (2), art. 3, art. 7, raportate la art. 16 din Decretul nr. 167/1958, coroborat cu art. 1110 C. civ. și art. 110 Codul de procedură fiscală și art. 12.2 din contractul nr. x/2005, fiind pronunțată cu încălcarea normelor de drept material. Recurenta-pârâtă a susținut că este necesar să se dispună casarea deciziei atacate, din perspectiva prevederilor art. 12 alin. (2) din contract, precum și în vederea refacerii și completării probatoriului pentru stabilirea situației de fapt, în sensul verificării corectitudinii înregistrărilor din contabilitatea B., iar în caz negativ să se refacă toată imputația plății începând cu prima factură fiscală emisă în baza contractului nr. x/2005. Din analiza deciziei recurate se poate observa că instanța de apel nu a verificat data plății din contabilitatea pârâtei R.A.D.E.T. Constanța, limitându-se la sumele înregistrate de societatea intimată-reclamantă. Referitor la critica vizând aplicarea greșită a art. 16 din Decretul nr. 167/1958 s-a susținut că termenul de prescripție nu a fost întrerupt, deoarece pârâta nu a recunoscut niciodată penalitățile calculate de reclamantă. De altfel, pârâta nu achitat penalități de întârziere, astfel că nu a efectuat plăți întreruptive de prescripție cu privire la accesoriile calculate în baza unor notificări și nu a unor facturi fiscale. Prin urmare, pentru fiecare factură fiscală din perioada 31 august 2007 - 16 mai 2008, prescripția extinctivă pentru dreptul de a cere penalități de întârziere a fost împlinită la 16 mai 2011.

Întâmpinarea Intimata-reclamantă B. S.A. a invocat excepțiile netimbrării și inadmisibilității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac. Referitor la excepția netimbrării recursului s-a susținut că recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform prevederilor din O.U.G nr. 80/2013, iar în ipoteza în care nu este îndeplinită obligația timbrării recursului s-a solicitat anularea acestuia. Cu privire la excepția inadmisibilității recursului s-a arătat că deși recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în realitate recurenta tinde la reevaluarea ansamblului probator, ceea ce este inadmisibil în calea de atac a recursului. Pe fondul recursului, intimata-reclamantă a solicitat respingerea căii de atac, deoarece instanța de apel a analizat aspectele esențiale pentru soluționarea pretențiilor deduse judecății, în limitele deciziei de casare. S-a mai susținut că nu pot fi reținute criticile referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 3, art. 7, raportat la art. 16 din Decretul nr. 167/1958, deoarece la 17 mai 2011, data introducerii acțiunii, termenul de prescripție de 3 ani nu era împlinit pentru niciuna dintre prestațiile succesive având natura de penalități datorate în intervalul 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2009, aspect reținut în mod corect atât prin raportul de expertiză, cât și de instanța de apel. De asemenea, nu pot fi reținute nici criticile referitoare la refacerea și completarea probatorului pentru stabilirea situației de fapt, susținerile recurentei cu privire la aplicarea greșită a prevederilor art. 1110 C. civ. și art. 110 Codul de procedură fiscală fiind netemeinice, având în vedere considerentele reținute de instanța de apel sub acest aspect.

Analiza instanței de recurs Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat pentru considerentele ce se succed: În prealabil, se reține că în cauză, a mai fost pronunțată o hotărâre de casare, respectiv decizia nr. 599 din 4 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în considerentele căreia s-a dispus cu putere obligatorie, în conformitate cu art. 315 alin. (1) C. proc. civ., suplimentarea probatoriului, în vederea determinării pentru fiecare din cele 34 de facturi emise în perioada august 2007-16 mai 2008, data scadenței și data plății, pentru calcularea penalităților de întârziere și a termenului de prescripției pentru fiecare prestație succesivă în parte, aferente perioadei 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009. În rejudecare, instanța de apel a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat în parte încheierea din 9 noiembrie 2011 și sentința civilă apelată, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune și obligării pârâtei către reclamantă și la plata sumei de 13.496.750,93 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru facturile fiscale emise în perioada august 2007 - 16 mai 2008, penalități calculate pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009. Din considerentele deciziei atacate, Înalta Curte constată că argumentația avută în vedere în fundamentarea soluției pronunțate de instanța de apel este expeditivă, deoarece nu a fost făcută o analiză proprie a pretențiilor deduse judecății, motivarea hotărârii bazându-se pe constatările din raportul de expertiză, pe care le evocă global, în legătură cu întreg debitul, nediferențiat pentru fiecare factură fiscală, fiind valorificate chiar și statuările în drept ale expertului, cu privire la care competența aparține exclusiv instanței. Astfel, instanța de apel nu a examinat într-un mod critic problema dedusă judecății, fiind nesocotite dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. În aceste condiții, decizia apare ca fiind lipsită de argumente de natură să susțină corectitudinea stării de fapt reținute de instanța de apel, neexistând o evaluare critică a apărărilor fundamentale ale părților și un examen nemijlocit al acestora. Singura probă evaluată a fost raportul de expertiză, în lipsa altor explicații care să justifice modul în care instanța și-a format propria convingere asupra stării de fapt. Nemotivarea hotărârii astfel cum s-a dispus prin decizia de casare, împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanța de recurs în imposibilitatea de a putea analiza justețea soluției adoptate în întregul său, motiv pentru care se impune casarea deciziei atacate, decizia recurată fiind nelegală și dată cu nerespectarea exigențelor în materia motivării hotărârilor judecătorești. Totodată, celelalte critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu vor mai fi analizate. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6), raportat la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., urmează să admită recursul declarată de pârâta R.A.D.E.T. Constanța împotriva deciziei civile nr. 558 din 25 octombrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Având în vedere soluția de admitere a recursului și casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-pârâtă R.A.D.E.T. Constanța, constând în taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar achitate în această etapă procesuală, urmează a fi evaluate de instanța de rejudecare, în ansamblul cheltuielilor judiciare ale pricinii, ca urmare a caracterului accesoriu al acestei cereri față de cererea principală dedusă judecății și în raport de soluția pronunțată.