ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4148/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta SN N. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.E., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009, respectiv a dispozițiilor din Anexa 1 rămase în vigoare după revocarea acesteia prin decizia A.N.R.E. nr. 2006 din 3 septembrie 2009; obligarea pârâtei la plata sumei de 567.898,52 RON, reprezentând prejudiciul pentru perioada 1 august 2009 - 05 septembrie 2009, cauzat ca urmare a emiterii deciziei A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009, revocată ulterior de pârâtă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la data de 24 iulie 2009 s-a primit prin email decizia A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009 (Anexa 1). Potrivit acestei decizii, pârâta A.N.R.E. a înlocuit Anexa 1 la decizia A.N.R.E. nr. 2915 din 22 decembrie 2008 (Anexa 2), modificând cantitățile de energie electrică vândută prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate între reclamantă, în calitate de producător și furnizorii consumatorilor captivi, respectiv SC F.E. Furnizare Muntenia Nord SA, SC E. Energie Muntenia SA și SC E. Energie SA (pentru zona Dobrogea). Prin întâmpinarea formulată pârâta a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii formulată de reclamantă. Prin sentința civilă nr. 5510 din 30 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SN N. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.R.E., ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că de fapt nu se invocă motive de nelegalitate în raport cu un act normativ superior ierarhic, ci se invocă amestecul intimatei în afacerile comerciale ale petentei, având în vedere că în mod nelegal a impus creșterea cantităților de energie, în condițiile în care societatea a încheiat sesiunea de contractare pentru vânzarea energiei înainte de apariția acestei decizii. Curtea de Apel a apreciat că decizia A.N.R.E. a fost luată în interesul consumatorului și respectă obligațiile de serviciu public și de protecție a consumatorului prevăzute de art. 3 alin. (3) din noua Directiva 2009/72/CE din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare a Directivei 2003/54/CE.

Deși Directiva invocată a fost publicată în august 2009, iar decizia A.N.R.E. a fost emisă în 16 iulie 2009, efectele deciziei s-au produs pentru lunile august-septembrie, așa cum arată și recurenta, deci Directiva este direct aplicabilă între autorități și particulari, inclusiv societăți comerciale. În plus, Directiva 2009/72/CE din 13 iulie 2009 a abrogat Directiva 2003/54/CE ce avea același conținut pentru art. 3 alin. (3): „statele membre garantează că toți consumatorii casnici și, atunci când consideră adecvat, micile întreprinderi (adică întreprinderile cu mai puțin de 50 de salariați și o cifră de afaceri anuală sau un bilanț care nu depășește 10 milioane de euro) beneficiază de serviciile universale, și anume de dreptul de a li se furniza, pe teritoriul lor, energie electrică de o calitate bine definită, la prețuri rezonabile, ușor și clar comparabile și transparente.

Pentru a se asigura furnizarea de servicii universale, statele membre pot numi un furnizor de ultimă instanță. Statele membre impun întreprinderilor de distribuție obligația de a conecta consumatorii la rețeaua lor, în baza unor condiții și tarife stabilite în conformitate cu procedura definită la art. 23 alin. (2). Prezenta directivă nu împiedică în nici un fel încercarea statelor membre de a consolida poziția pe piață a consumatorilor casnici, precum și a consumatorilor mici și mijlocii, prin promovarea posibilităților de regrupare voluntară în vederea reprezentării acestei categorii de consumatori”. Astfel, decizia A.N.R.E. este un act emis în interesul consumatorului casnic, este evident astfel de ce prețul practicat a fost unul reglementat.

Cu privire la prejudiciul invocat de reclamantă, instanța de fond a constatat că dacă acesta din punct de vedere economic există și se va evidenția ca pierdere în contabilitatea sa, nu poate fi obligată A.N.R.E. să îl suporte, deoarece nu prevede legea sau un alt act normativ acest fapt. În plus, la nivel intern există decizia A.N.R.E. nr. 1007 din 07 iulie 2006 pentru aprobarea Procedurii de modificare a cantităților de energie electrică din contractele reglementate de vânzare – cumpărare încheiate între producători și furnizorii consumatorilor captivi pe care petenta o recunoaște ca fiind legală și temeinică. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta SN N. SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății și schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, fiind pronunțată fără temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 32, teza I din Ordinul nr. 57/2008. Recurenta mai arată că pe tot parcursul procesului a arătat că s-a încălcat procedura prevăzută de Ordinul nr. 57/2008 pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a prețurilor și a cantităților de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate și a prețurilor pentru energia termică livrată din centrale cu grupuri de cogenerare.

Instanța de fond nu a amintit despre acest ordin, ci și-a bazat soluția pe Directiva 2009/72/CE, directivă care, pe de o parte, nu era în vigoare la data emiterii deciziei contestate, iar pe de altă parte, nici până în prezent nu a fost transpusă în legislația națională. Conform deciziei A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009 contestată pentru luna august 2009, se suplimentează cantitatea totală de energie electrică ce trebuia vândută cu 10.080 MWh, și pentru luna septembrie 2009 se suplimentează cantitatea totală de energie electrică ce trebuia vândută cu 30.240 MWh. După două luni de la înregistrarea acțiunii și după cinci luni de la emitere, prin decizia A.N.R.E. nr. 2972 din 23 decembrie 2009, intimata-pârâtă a înțeles să abroge această decizie în condițiile în care aceasta a produs efecte și consecințe juridice.

Prin această atitudine oscilantă, intimata-pârâtă practic a recunoscut nelegalitatea acestei decizii, în condițiile în care, această decizie a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale în materie. Potrivit dispozițiilor art. 31 din Ordinul nr. 57/2008 pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a prețurilor și a cantităților de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate și a prețurilor pentru energia termică livrată din centrale cu grupuri de cogenerare, autoritatea competentă stabilește și comunică operatorilor economici implicați, până în decembrie, cantitățile de energie electrică din contractele reglementate pentru anul calendaristic următor. Deși judecătorul fondului recunoaște, că Directiva 2009/72/CE a fost publicată în luna august 2009, în timp ce decizia A.N.R.E.

contestată a fost emisă în luna iulie 2009, totuși, instanța consideră că această directivă este aplicabilă având în vedere că efectele deciziei A.N.R.E. contestate s-au produs pentru lunile august - septembrie 2009. În cauza de față, termenul de transpunere a Directivei 2009/72/CE a fost prelungit până în luna septembrie 2011, având în vedere că statele membre nu au transpus directiva în termenul inițial impus prin aceasta. În prezent, se află în dezbatere publică proiectele de ordonanță de guvern și hotărâre de guvern propuse de A.N.R.E. și Ministerul Economiei în vederea transpunerii acestei directive. Având în vedere aceste aspecte este evident că instanța de fond și-a fundamentat soluția pe un act normativ care nu era în vigoare la data emiterii deciziei A.N.R.E.

atacate, soluția instanței de fond fiind pronunțată și prin încălcarea principiului neretroactivității legii în timp. Instanța de fond a avut în vedere în motivare, decizia A.N.R.E. nr. 1007 din 7 iulie 2006, decizie care la data emiterii deciziei A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009 nu mai era în vigoare. Recurenta mai arată că instanța de fond a avut în vedere faptul că la nivel intern există decizia A.N.R.E. nr. 1007 din 7 iulie 2006 pentru aprobarea Procedurii de modificare a cantităților de energie electrică din contractele reglementate de vânzare - cumpărare încheiate între producători și furnizorii consumatorilor captivi, pe care petenta o recunoaște ca fiind legală și temeinică. Această procedură necontestată permite A.N.R.E.

să emită decizii de genul celei atacate, la cererea furnizorilor, în interesul consumatorului. Pe de altă parte, potrivit Ordinului nr. 57/2008, atunci când se stabilesc cantitățile reglementate se stabilesc și prețurile, astfel că, prețul reglementat se aplică doar cantității reglementate, restul cantității de energie fiind vândută liber pe piață. Instanța de fond, chiar dacă recunoaște existența prejudiciului cauzat societății, totuși a respins capătul de cerere privind plata prejudiciului pe motiv că legea nu prevede că A.N.R.E. poate fi obligată la plata acestui prejudiciu. Pentru luna august 2009, nu a fost livrată cantitatea suplimentară totală impusă prin decizia A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009, neavând disponibilul necesar.

Astfel, prin decizia A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009, în luna august 2009, societatea a fost obligată să vândă cantitatea suplimentară de 14 MWh/oră în perioada 1 - 30 august 2009 către SC E. Muntenia Nord. Din această cantitate, societatea a avut disponibilă doar cantitatea de 9MWh/oră, această cantitate fiind vândută conform deciziei nr. 1615/2009, la prețul reglementat de 119.10 RON/MWh. De asemenea, recurenta consideră că ar fi putut vinde această cantitate pe piața zilei următoare PZU (la un preț mai mare), astfel că, prejudiciul cauzat pentru vânzarea disponibilului de 9MWh/ora în perioada 1 - 30 august 2009 îi reprezintă diferența dintre prețul practicat pe PZU (preț ce ar fi obținut prin valorificarea acestui disponibil prin vânzare pe PZU) și prețul reglementat (preț cu care a fost obligată să vândă, conform deciziei nr. 1615/2009).

Sarcinile suplimentare de livrare stabilite prin decizia 1615/2009, au fost de 42 MWh pentru fiecare oră în luna septembrie 2009. Prejudiciul cauzat ca urmare a aplicării deciziei A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009 pentru perioada 1 august 2009 - 5 septembrie 2009 este în valoare de 567.898,52 RON și a fost stabilit prin raportul de expertiză contabilă și suplimentul la raport efectuate în cauză, raport împotriva căruia intimata A.N.R.E. nu a formulat obiecțiuni. Chiar dacă intimata cunoștea disponibilul de energie deținut de societatea noastră și intențiile de contractare în cursul lunii iunie 2009 comunicate prin adresa din 3 iunie 3009, aceasta a emis decizia A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009, fără niciun fel de preaviz, majorând cantitatea de energie ce trebuia livrată cu depășirea disponibilului existent de energie.

În susținerea recursului, recurenta precizează că prin sentința comercială nr. 7620 din 2 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 47215/3/2009 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, instanța a obligat-o la plata sumelor de 494.269,60 RON prejudiciul cauzat SC F.E. Furnizare Muntenia Nord SA ca urmare a imposibilității respectării dispozițiilor deciziei A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009 și la 55.522,95 RON dobânda legală aferentă prejudiciului. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Se susține prin recursul formulat că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a actului dedus judecății. Susținerile recurentei-reclamante sunt însă neîntemeiate urmând a fi respinse ca atare. Astfel, așa cum reiese din cuprinsul sentinței recurate – considerentele hotărârii – aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, motive ce au legătură directă atât cu susținerile părților, cât și cu cadrul legal aplicabil. Motivarea hotărârii nu este „contradictorie”, așa cum se susține, deoarece din cuprinsul ei se desprinde în mod evident raționamentul juridic pe care judecătorul fondului l-a făcut pentru a ajunge la soluția pronunțată.

Cât privește interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, Curtea reține că și această susținere este nefondată, având în vedere faptul că actul juridic dedus judecății, respectiv decizia nr. 1615 din 16 iulie 2009 emisă de Președintele A.N.R.E., act administrativ individual, a fost analizat de instanța fondului fără a i se schimba natura juridică în raport însă de susținerile părților și bineînțeles de cadrul legal aplicabil. În ceea ce privește motivele de recurs care vizează fondul cauzei și respectiv legalitatea deciziei nr. 1615/2009, Curtea constată următoarele: Decizia a cărei anulare se solicită (Anexa 1 din decizia nr. 1615/2009) a fost emisă în temeiul procedurii de modificare a cantităților de energie electrică din contractele reglementate de vânzare-cumpărare încheiate între producătorii și furnizorii consumatorilor captivi; procedură aprobată prin decizia președintelui A.N.R.E.

nr. 1007/2006 și nu a Ordinului nr. 57/2008, așa cum susține recurenta-reclamantă. De altfel, temeiul care a stat la baza emiterii deciziei nr. 1615/2009 rezultă chiar din preambulul acesteia. Reținând astfel cadrul juridic al emiterii deciziei contestate, în mod corect instanța de fond a apreciat că decizia A.N.R.E. supusă controlului de legalitate a fost luată în interesul consumatorului și respectă obligațiile de serviciu public și de protecție a consumatorului, obligații instituite prin norme comunitare. În acest context, în mod corect judecătorul fondului a făcut trimitere la dispozițiile Directivei Europene 2009/72/CE a Parlamentului European din 13 iulie 2009 privind norme comune pentru piața internă de energie electrică.

Susținerea recurentei în sensul că această directivă europeană nu este aplicabilă deoarece ea a fost adoptată după emiterea deciziei A.N.R.E. este nefondată, întrucât, pe de o parte judecătorul național este obligat să aplice direct dreptul comunitar dacă se constată incompatibilitatea dreptului național cu acesta; iar pe de altă parte art. 3 alin. (3) din Directiva Europeană 2009/72/CE (dispoziții invocate de instanță) au același conținut cu art. 3 alin. (3) din Directiva Europeană 2003/54/CE din 26 iunie 2003, fiind adoptată în același domeniu privind reguli comune pentru piața internă de electricitate. Or, prin respectarea acestor norme comunitare, ceea ce s-a urmărit prin emiterea deciziei A.N.R.E.

nr. 1615/2009 a fost tocmai protejarea consumatorilor captivi de energie electrică, datorită unor subcontractări a furnizorilor raportat la necesarul de consum realizat al consumatorilor captivi. În privința despăgubirilor solicitate prin acțiunea introductivă de instanță de către recurenta-reclamantă și care reprezintă diferența de preț pentru energie rezultată ca urmare a emiterii deciziei nr. 1615/2009, Curtea reține că atâta timp cât instanța de fond nu a constatat motive de nelegalitate cu privire la decizia contestată, nici acordarea despăgubirilor nu poate fi admisă, neexistând temei legal pentru acordarea acestora. Având în vedere cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SN N. SA, împotriva sentinței civile nr. 5510 din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012.