ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4148/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4148/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta SN N. SA, în

contradictoriu cu pârâta A.N.R.E., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se dispună anularea deciziei A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009, respectiv a

dispozițiilor din Anexa 1 rămase în vigoare după revocarea acesteia prin decizia

A.N.R.E. nr. 2006 din 3 septembrie 2009; obligarea pârâtei la plata sumei de 567.898,52

RON, reprezentând prejudiciul pentru perioada 1 august 2009 - 05 septembrie 2009,

cauzat ca urmare a emiterii deciziei A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009, revocată

ulterior de pârâtă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că la data de 24 iulie 2009 s-a primit prin email decizia A.N.R.E.

nr. 1615 din 16 iulie 2009 (Anexa 1).

Potrivit acestei decizii,

pârâta A.N.R.E. a înlocuit Anexa 1 la decizia A.N.R.E. nr. 2915 din 22

decembrie 2008 (Anexa 2), modificând cantitățile de energie electrică vândută prin

contracte de vânzare-cumpărare încheiate între reclamantă, în calitate de producător

și furnizorii consumatorilor captivi, respectiv SC F.E. Furnizare Muntenia Nord

SA, SC E. Energie Muntenia SA și SC E. Energie SA (pentru zona Dobrogea).

Prin întâmpinarea formulată

pârâta a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii formulată de reclamantă.

Prin sentința civilă

nr. 5510 din 30 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SN N. SA în contradictoriu

cu pârâta A.N.R.E., ca nefondată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că de fapt nu se invocă motive de nelegalitate

în raport cu un act normativ superior ierarhic, ci se invocă amestecul intimatei

în afacerile comerciale ale petentei, având în vedere că în mod nelegal a impus

creșterea cantităților de energie, în condițiile în care societatea a încheiat sesiunea

de contractare pentru vânzarea energiei înainte de apariția acestei decizii.

Curtea de Apel a apreciat

că decizia A.N.R.E. a fost luată în interesul consumatorului și respectă obligațiile

de serviciu public și de protecție a consumatorului prevăzute de art. 3 alin.

(3) din noua Directiva 2009/72/CE din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru

piața internă a energiei electrice și de abrogare a Directivei 2003/54/CE.

Deși Directiva invocată

a fost publicată în august 2009, iar decizia A.N.R.E. a fost emisă în 16 iulie 2009,

efectele deciziei s-au produs pentru lunile august-septembrie, așa cum arată și

recurenta, deci Directiva este direct aplicabilă între autorități și particulari,

inclusiv societăți comerciale.

În plus, Directiva 2009/72/CE

din 13 iulie 2009 a abrogat Directiva 2003/54/CE ce avea același conținut pentru

art. 3 alin. (3): „statele membre garantează că toți consumatorii casnici și, atunci

când consideră adecvat, micile întreprinderi (adică întreprinderile cu mai puțin

de 50 de salariați și o cifră de afaceri anuală sau un bilanț care nu depășește

10 milioane de euro) beneficiază de serviciile universale, și anume de dreptul de

a li se furniza, pe teritoriul lor, energie electrică de o calitate bine definită,

la prețuri rezonabile, ușor și clar comparabile și transparente. Pentru a se asigura

furnizarea de servicii universale, statele membre pot numi un furnizor de ultimă

instanță. Statele membre impun întreprinderilor de distribuție obligația de a conecta

consumatorii la rețeaua lor, în baza unor condiții și tarife stabilite în conformitate

cu procedura definită la art. 23 alin. (2). Prezenta directivă nu împiedică în nici

un fel încercarea statelor membre de a consolida poziția pe piață a consumatorilor

casnici, precum și a consumatorilor mici și mijlocii, prin promovarea posibilităților

de regrupare voluntară în vederea reprezentării acestei categorii de consumatori”.

Astfel, decizia A.N.R.E.

este un act emis în interesul consumatorului casnic, este evident astfel de ce prețul

practicat a fost unul reglementat.

Cu privire la prejudiciul

invocat de reclamantă, instanța de fond a constatat că dacă acesta din punct de

vedere economic există și se va evidenția ca pierdere în contabilitatea sa, nu poate

fi obligată A.N.R.E. să îl suporte, deoarece nu prevede legea sau un alt act normativ

acest fapt.

În plus, la nivel intern

există decizia A.N.R.E. nr. 1007 din 07 iulie 2006 pentru aprobarea Procedurii de

modificare a cantităților de energie electrică din contractele reglementate de vânzare

– cumpărare încheiate între producători și furnizorii consumatorilor captivi pe

care petenta o recunoaște ca fiind legală și temeinică.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, reclamanta SN N. SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii,

instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății și schimbând natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, fiind pronunțată fără temei

legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor

art. 32, teza I din Ordinul nr. 57/2008.

Recurenta mai arată că

pe tot parcursul procesului a arătat că s-a încălcat procedura prevăzută de Ordinul

nr. 57/2008 pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a prețurilor și a cantităților

de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate și

a prețurilor pentru energia termică livrată din centrale cu grupuri de cogenerare.

Instanța de fond nu a

amintit despre acest ordin, ci și-a bazat soluția pe Directiva 2009/72/CE, directivă

care, pe de o parte, nu era în vigoare la data emiterii deciziei contestate, iar

pe de altă parte, nici până în prezent nu a fost transpusă în legislația națională.

Conform deciziei A.N.R.E.

nr. 1615 din 16 iulie 2009 contestată pentru luna august 2009, se suplimentează

cantitatea totală de energie electrică ce trebuia vândută cu 10.080 MWh, și pentru

luna septembrie 2009 se suplimentează cantitatea totală de energie electrică ce

trebuia vândută cu 30.240 MWh.

După două luni de la înregistrarea

acțiunii și după cinci luni de la emitere, prin decizia A.N.R.E. nr. 2972 din 23

decembrie 2009, intimata-pârâtă a înțeles să abroge această decizie în condițiile

în care aceasta a produs efecte și consecințe juridice. Prin această atitudine oscilantă,

intimata-pârâtă practic a recunoscut nelegalitatea acestei decizii, în condițiile

în care, această decizie a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale în materie.

Potrivit dispozițiilor

art. 31 din Ordinul nr. 57/2008 pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a prețurilor

și a cantităților de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte

reglementate și a prețurilor pentru energia termică livrată din centrale cu grupuri

de cogenerare, autoritatea competentă stabilește și comunică operatorilor economici

implicați, până în decembrie, cantitățile de energie electrică din contractele reglementate

pentru anul calendaristic următor.

Deși judecătorul fondului

recunoaște, că Directiva 2009/72/CE a fost publicată în luna august 2009, în timp

ce decizia A.N.R.E. contestată a fost emisă în luna iulie 2009, totuși, instanța

consideră că această directivă este aplicabilă având în vedere că efectele deciziei

A.N.R.E. contestate s-au produs pentru lunile august - septembrie 2009.

În cauza de față, termenul

de transpunere a Directivei 2009/72/CE a fost prelungit până în luna septembrie

2011, având în vedere că statele membre nu au transpus directiva în termenul inițial

impus prin aceasta.

În prezent, se află în

dezbatere publică proiectele de ordonanță de guvern și hotărâre de guvern propuse

de A.N.R.E. și Ministerul Economiei în vederea transpunerii acestei directive.

Având în vedere aceste

aspecte este evident că instanța de fond și-a fundamentat soluția pe un act normativ

care nu era în vigoare la data emiterii deciziei A.N.R.E. atacate, soluția instanței

de fond fiind pronunțată și prin încălcarea principiului neretroactivității legii

în timp.

Instanța de fond a avut

în vedere în motivare, decizia A.N.R.E. nr. 1007 din 7 iulie 2006, decizie care

la data emiterii deciziei A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009 nu mai era în vigoare.

Recurenta mai arată că

instanța de fond a avut în vedere faptul că la nivel intern există decizia A.N.R.E.

nr. 1007 din 7 iulie 2006 pentru aprobarea Procedurii de modificare a cantităților

de energie electrică din contractele reglementate de vânzare - cumpărare încheiate

între producători și furnizorii consumatorilor captivi, pe care petenta o recunoaște

ca fiind legală și temeinică. Această procedură necontestată permite A.N.R.E. să

emită decizii de genul celei atacate, la cererea furnizorilor, în interesul consumatorului.

Pe de altă parte, potrivit

Ordinului nr. 57/2008, atunci când se stabilesc cantitățile reglementate se stabilesc

și prețurile, astfel că, prețul reglementat se aplică doar cantității reglementate,

restul cantității de energie fiind vândută liber pe piață.

Instanța de fond, chiar

dacă recunoaște existența prejudiciului cauzat societății, totuși a respins capătul

de cerere privind plata prejudiciului pe motiv că legea nu prevede că A.N.R.E. poate

fi obligată la plata acestui prejudiciu.

Pentru luna august 2009,

nu a fost livrată cantitatea suplimentară totală impusă prin decizia A.N.R.E.

nr. 1615 din 16 iulie 2009, neavând disponibilul necesar.

Astfel, prin decizia A.N.R.E.

nr. 1615 din 16 iulie 2009, în luna august 2009, societatea a fost obligată să vândă

cantitatea suplimentară de 14 MWh/oră în perioada 1 - 30 august 2009 către SC E.

Muntenia Nord.

Din această cantitate,

societatea a avut disponibilă doar cantitatea de 9MWh/oră, această cantitate fiind

vândută conform deciziei nr. 1615/2009, la prețul reglementat de 119.10 RON/MWh.

De asemenea, recurenta

consideră că ar fi putut vinde această cantitate pe piața zilei următoare PZU (la

un preț mai mare), astfel că, prejudiciul cauzat pentru vânzarea disponibilului

de 9MWh/ora în perioada 1 - 30 august 2009 îi reprezintă diferența dintre prețul

practicat pe PZU (preț ce ar fi obținut prin valorificarea acestui disponibil prin

vânzare pe PZU) și prețul reglementat (preț cu care a fost obligată să vândă, conform

deciziei nr. 1615/2009).

Sarcinile suplimentare

de livrare stabilite prin decizia 1615/2009, au fost de 42 MWh pentru fiecare oră

în luna septembrie 2009.

Prejudiciul cauzat ca

urmare a aplicării deciziei A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009 pentru perioada

1 august 2009 - 5 septembrie 2009 este în valoare de 567.898,52 RON și a fost stabilit

prin raportul de expertiză contabilă și suplimentul la raport efectuate în cauză,

raport împotriva căruia intimata A.N.R.E. nu a formulat obiecțiuni.

Chiar dacă intimata cunoștea

disponibilul de energie deținut de societatea noastră și intențiile de contractare

în cursul lunii iunie 2009 comunicate prin adresa din 3 iunie 3009, aceasta a emis

decizia A.N.R.E. nr. 1615 din 16 iulie 2009, fără niciun fel de preaviz, majorând

cantitatea de energie ce trebuia livrată cu depășirea disponibilului existent de

energie.

În susținerea recursului,

recurenta precizează că prin sentința comercială nr. 7620 din 2 iunie 2011 pronunțată

în Dosarul nr. 47215/3/2009 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

instanța a obligat-o la plata sumelor de 494.269,60 RON prejudiciul cauzat SC F.E.

Furnizare Muntenia Nord SA ca urmare a imposibilității respectării dispozițiilor

deciziei A.N.R.E. nr. 1615 din  16 iulie 2009 și la 55.522,95 RON dobânda legală

aferentă prejudiciului.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Se susține prin recursul

formulat că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii ori străine

de natura pricinii și că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a actului

dedus judecății.

Susținerile recurentei-reclamante

sunt însă neîntemeiate urmând a fi respinse ca atare.

Astfel, așa cum reiese

din cuprinsul sentinței recurate – considerentele hotărârii – aceasta cuprinde motivele

de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, motive ce au legătură

directă atât cu susținerile părților, cât și cu cadrul legal aplicabil. Motivarea

hotărârii nu este „contradictorie”, așa cum se susține, deoarece din cuprinsul ei

se desprinde în mod evident raționamentul juridic pe care judecătorul fondului l-a

făcut pentru a ajunge la soluția pronunțată.

Cât privește interpretarea

greșită a actului juridic dedus judecății, Curtea reține că și această susținere

este nefondată, având în vedere faptul că actul juridic dedus judecății, respectiv

decizia nr. 1615 din 16 iulie 2009 emisă de Președintele A.N.R.E., act administrativ

individual, a fost analizat de instanța fondului fără a i se schimba natura juridică

în raport însă de susținerile părților și bineînțeles de cadrul legal aplicabil.

În ceea ce privește motivele

de recurs care vizează fondul cauzei și respectiv legalitatea deciziei nr. 1615/2009,

Curtea constată următoarele:

Decizia a cărei anulare

se solicită (Anexa 1 din decizia nr. 1615/2009) a fost emisă în temeiul procedurii

de modificare a cantităților de energie electrică din contractele reglementate de

vânzare-cumpărare încheiate între producătorii și furnizorii consumatorilor captivi;

procedură aprobată prin decizia președintelui A.N.R.E. nr. 1007/2006 și nu a Ordinului

nr. 57/2008, așa cum susține recurenta-reclamantă. De altfel, temeiul care a stat

la baza emiterii deciziei nr. 1615/2009 rezultă chiar din preambulul acesteia.

Reținând astfel cadrul

juridic al emiterii deciziei contestate, în mod corect instanța de fond a apreciat

că decizia A.N.R.E. supusă controlului de legalitate a fost luată în interesul consumatorului

și respectă obligațiile de serviciu public și de protecție a consumatorului, obligații

instituite prin norme comunitare. În acest context, în mod corect judecătorul fondului

a făcut trimitere la dispozițiile Directivei Europene 2009/72/CE a Parlamentului

European din 13 iulie 2009 privind norme comune pentru piața internă de energie

electrică.

Susținerea recurentei

în sensul că această directivă europeană nu este aplicabilă deoarece ea a fost adoptată

după emiterea deciziei A.N.R.E. este nefondată, întrucât, pe de o parte judecătorul

național este obligat să aplice direct dreptul comunitar dacă se constată incompatibilitatea

dreptului național cu acesta; iar pe de altă parte art. 3 alin. (3) din Directiva

Europeană 2009/72/CE (dispoziții invocate de instanță) au același conținut cu

art. 3 alin. (3) din Directiva Europeană 2003/54/CE din 26 iunie 2003, fiind adoptată

în același domeniu privind reguli comune pentru piața internă de electricitate.

Or, prin respectarea acestor

norme comunitare, ceea ce s-a urmărit prin emiterea deciziei A.N.R.E. nr. 1615/2009

a fost tocmai protejarea consumatorilor captivi de energie electrică, datorită unor

subcontractări a furnizorilor raportat la necesarul de consum realizat al consumatorilor

captivi.

În privința despăgubirilor

solicitate prin acțiunea introductivă de instanță de către recurenta-reclamantă

și care reprezintă diferența de preț pentru energie rezultată ca urmare a emiterii

deciziei nr. 1615/2009, Curtea reține că atâta timp cât instanța de fond nu a constatat

motive de nelegalitate cu privire la decizia contestată, nici acordarea despăgubirilor

nu poate fi admisă, neexistând temei legal pentru acordarea acestora.

Având în vedere cele mai

sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va

respinge ca nefondat recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SN N. SA, împotriva

sentinței civile nr. 5510 din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie

2012.