ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3977/2019

Ședința publică din data de 17 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 28.03.2013, sub nr. x/2013 pe rolul Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. Enel Energie Muntenia S.A. și Autoritatea Natională de Reglementare în Domeniul Energiei, anularea actului administrativ emis de S.C. Enel Energie Muntenia S.A. și înregistrat sub nr. x/11.03.2013, obligarea paratei S.C. Enel Energie Muntenia S.A. să îi restituie suma de 634,55 RON, încasată fără suport legal, cu 250 RON dobânda legală, anularea Ordinelor ANRE nr. 12/25.02.2011 și nr. 53/19.12.2012, cu cheltuieli de judecată.

În ședința publică din data de 25.09.2014, tribunalul a pus în discuție și a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect anularea Ordinelor A.N.R.E. nr. 12/25.02.2011 și nr. 53/19.12.2012.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2014, iar prin sentința civilă nr. 5780/25.09.2014 a fost admisă excepția necompetentei materiale și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 13.10.2014 sub nr. x/2014.

Prin cererea depusă în sedință publică din data de 24.02.2015, reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 8 din Legea nr. 134/2012, apreciind că acesta încalcă dispozițiile art. 139 din Constituția României.

În sedința publică din data de 12.05.2015, pârâta a învederat instanței că nu mai înțelege să susțină excepția tardivității formulării acțiunii, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 136/2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 1315/8.05.2015, prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care se stabilește un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuțiilor sale, sunt neconstituționale.

Prin încheierea de ședință din data de 12 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal a luat act de precizările pârâtei, în sensul că înțelege să nu mai susțină excepția tardivității acțiunii formulată în anularea celor două acte ce fac obiectul cauzei invocată prin întâmpinare, a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a pus în discuție excepția lipsei de obiect a acțiunii, invocată de către pârâtă prin întâmpinare a acordat cuvântul pe fondul cauzei și pe admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale și a amânat pronunțarea asupra tuturor cele anterior menționate la data de 26 mai 2015.

Prin sentința civilă nr. 1497 pronunțată în data de 26 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de obiect ca nefondată, respins acțiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI, ca neîntemeiată și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii ca întemeiate.

Recurenta a susținut că, în fapt, instanța de fond a respins cererea sa, privind cele trei impozite înscrise în mod abuziv și nelegal printr-o factură de o societate comercială, care potrivit legii societăților comerciale desfășoară exclusiv activitățile economice prevăzute în codul CAEN, obligată fiind să facă această ilegalitate de intimata - pârâtă din acest dosar, respectiv Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei în baza unor ordine semnate de președintele acestei entității juridice, acte administrative fără putere de reglementare.

A apreciat că intimata - pârâtă A.N.R.E. nu poate să constituie în sarcina unui consumator de energie electrică o rezervă de zile calendaristice fără a avea un contract.

S-a mai susținut că instanța de fond nu a precizat nici legea care stabilește explicit că se pot preleva sume de la cetățeni fără o procedură de declarare/solicitare scrisă, de calcul și comunicare sub semnătura datornicului a titlului de creanță. Numai după respectarea acestei procedurii eventualul titlu de creanță devine opozabil presupusului plătitor.

A subliniat că este un impozit contribuția pentru cogenerare, ce are ca bază cantitatea de energie consumată, exprimată în număr de KW. Noțiunea de contribuție exprimă voința benevolă a unui individ de a-și aduce aportul/de a contribui, la crearea unui fond, a unui obiectiv anume, exprimată în scris sub semnătura contribuitorului.

Certificate verzii - al doilea impozit pe consumul de energie electrică exprimat în KW, înscris abuziv într-o factură economică, pe aceleași principiu prezentat anterior. Noțiunea de certificate verzi, exprimă o confirmare a realizării în parametrii tehnici legali a unui anumit produs, deci

certifică ceva.

A susținut că instanța de fond a invocat prevederile pct. 7 din O.U.G. nr. 88 din 12.10.2011, făcând referire la art. I punctul 11 și citează art. 8, deși nici o propoziție din acest articol, nu stabilește obligația consumatorului de energie electrică de a achiziționa certificate verzi sau de a plăti vreo sumă cu acest titlu și procedura detaliată pe care trebuie sa o urmeze.

În cuprinsul actului administrativ în vigoare, nu apare noțiunea de contribuție pentru cogenerare, deci prelevarea acestor sume cu titlu oneros printr-o factură economică/impozit nu are suport legal, concluzia fiind că respingerea cererii de chemare în judecată nu are suport legal.

Pe baza art. 9,10,11 din Ordinul ANRE nr. 40/2013 pentru aprobarea tarifelor reglementate la energia electrică, care a abrogat Ordinul ANRE nr. 53/2012, intimata - pârâtă a obligat distribuitori de energie electrică, societății comerciale să evidențieze separat într-o factura economică, sume prelevate cu titlu oneros = impozit numit rezervare având ca baza de impozitare zilele calendaristice.

A solicitat a se constata că, în aceste articole apare noțiunea de rezervare ca o componentă a tarifului, dar evidențiată separat în factura economică și fără o definire a acestei noțiuni, fără o justificare a fondului economic ai acesteia, fără relevanță în producerea, transportul și livrarea energiei electrice consumate de consumatorul final și fără să precizeze legea care reglementează acesta rezervare cu toate justificările economice.

Instanța de fond nu justifică soluția respingerii cererii de chemare în judecată formulată punctual, făcând trimitere la actele normative indicate în preambulul actului administrativ, ci referindu-se exclusiv la articolul de lege care reglementează explicit obligația consumatorului de energie electrică de a plăti cele trei impozite și procedura de declarare, calcul si comunicare.

În concluzie, a solicitat instanței de recurs, admiterea recursului și anularea ordinul în care apare noțiunea de rezervare ca o componentă a tarifului, dar evidențiată separat într-o factura economică și fără o definire a acestei noțiuni, fără o justificare a fondului economic, a relevantei acesteia în producerea, transportul și livrarea energiei electrice consumate de consumatorul final și fără să precizeze legea care reglementează acesta rezervare cu toate justificările economice.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Verificând considerentele hotărârii recurate, inclusiv motivarea instanței de fond din încheierea recurată, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. .(1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Astfel, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic și gradual argumentele care au fundamentat soluția adoptată, de respingere a acțiunii.

În acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii sale vizând anularea actelor administrative reprezentate de două ordine ANRE, care impun achitarea unor impozite și taxe noi.

Or, prima instanță, în mod corect, în raport cu obiectul acțiunii astfel cum a fost formulată de reclamantă, a reținut că reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea unor acte administrative emise de o autoritate publică centrală și a purces la analiza ordinelor strict din punct de vedere al întocmirii lor.

În acest context, Înalta Curte va analiza criticile aduse de reclamantă soluției de respingere a cererii de anulare a actelor administrative atacate, respectiv Ordinul președintelui ANRE nr. 12/2011 privind aprobarea contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență și a unor prevederi privind modul de facturare a acesteia și Ordinul președintelui ANRE nr. 53/19.12.2012 pentru aprobarea tarifelor reglementate la energia electrică livrată de furnizorii de ultimă instanță consumatorilor casnici și asimilați consumatorilor casnici, care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate, chiar dacă cele două acte normative sunt în prezent abrogate.

Singura critică de nelegalitate formulată de reclamantă se referă la greșita aplicare și interpretare, de către instanța de fond, a prevederilor Ordinului președintelui ANRE nr. 12/2011 și a Ordinului președintelui ANRE nr. 53/19.12.2012. În acest sens, recurenta-reclamantă a susținut că textele de lege amintite nu impun distribuitorului de energie electrică să aplice impozite și taxe denumite rezervare, cogenerare și certificate verzi și să le includă în facturile clienților fără solicitarea și acordul acestora.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, apreciind că prima instanță a făcut o corectă verificare în cauză a dispozițiilor Ordinului președintelui ANRE nr. 12/2011 și a Ordinului președintelui ANRE nr. 53/19.12.2012. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că actele administrative atacate au fost emise cu respectarea principiului ierarhiei actelor normative, fiind date în executarea unei reglementari primare, a unui act normativ superior, considerent față de care recurenta-reclamantă nu a prezentat, prin cererea de recurs, niciun argument de natură a invalida concluzia instanței de fond.

În mod corect și legal a precizat judecătorul fondului că, în preambulul celor două acte administrative a fost menționat temeiul de drept în baza căruia s-a procedat la emiterea acestora.

Astfel se constată că în ceea ce privește contribuția pentru cogenerare de înaltă eficiență, aceasta a fost introdusă urmare a Directivei 2004/8/EC, transpusă în România prin H.G. nr. 219/2007 scopul fiind cel de a se diminua emisia de gaze cu efect de seră. Regulamentul pentru stabilirea modului de colectare a contribuției pentru cogenerare este aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 9/2011, aplicat prin Ordinul președintelului ANRE nr. 10/2011. Modul de facturare a contribuției a fost stabilit Ordinul președintelului ANRE nr. 12/2011, contribuția fiind încasată după data de 1.04.2011.

Mai mult, în cuprinsul Ordinului președintelui ANRE nr. 12/2011, a fost precizate prevederile: art. 11 alin. (1) și alin. (2) lit. a), c), d), e), f) și h), ale art. 74 lit. c) și ale art. 76 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 11, 12, 14, 15 și 19 din Hotărârea Guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor și a condițiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie termică utilă, precum si art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.428/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, cu completările ulterioare.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul Ordinului nr. 53/2012, au fost avute în vedere prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) și ale art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, ale art. 22 alin. (1), lit. d), ale art. 75 alin. (1) lit. c) și d), art. 79 alin. (3), alin. (4) lit. d) și alin. (6) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 și ale Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 30/2012 pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a prețurilor și tarifelor la consumatorii finali care nu uzează de dreptul de eligibilitate.

În ceea ce privește componenta de rezervare, aceasta se plătește în funcție de alegerea consumatorului de energie electrică, care are posibilitea de a-și exprima dreptul de eligibilitate privind facturarea la tariful CD de tip monom sau la un tarif cu rezervare.

Potrivit legilor în vigoare toți consumatorii casnici sau asimilați acestora au obligația de a plăti contribuția pentru cogenerare de înaltă eficiență, componenta de rezervare și certificatele verzi.

Este nefondată și critica privind neexistanța unor prevederi legale care să oblige consumatorii casnici să achite, în funcție de consum și opțiune contribuția pentru cogenerare de înaltă eficiență, componenta de rezervare și certificatele verzi, neimpunându-se reformarea hotărârii primei instanțe pentru considerentele precedente.

După cum am arătat mai sus, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Se observă din considerentele sentinței aflate în control judiciar că prima instanță a procedat la o analiză pertinentă a probelor administrate și a motivat soluția dată fiecărui capăt de cerere, astfel încât criticile din recurs ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu sunt fondate.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte reținând legalitatea și temeinicia ordinelor atacate, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din data de 12 mai 2015 și a sentinței civile nr. 1497 din 26 mai 2015, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din data de 12 mai 2015 și a sentinței civile nr. 1497 din 26 mai 2015, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2019.