ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4296/2019

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, solicitând: - în principal, anularea Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 169/2015 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice și a prețului pentru energia electrică reactivă, pentru Societatea Comerciala A. - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 940 din 18.12.2015; - în subsidiar, în situația în care până la data soluționării cauzei Ordinul atacat își încetează valabilitatea, constatarea nelegalității Ordinului menționat; 2. obligarea pârâtei ANRE la emiterea unui ordin, după soluționarea în mod definitiv a cauzei, prin care să fie acoperit prejudiciul cauzat reclamantei de diferența dintre tarifele stabilite prin Ordinul atacat și valoarea la care tarifele pentru 2016 ar fi trebuit stabilite luând în considerare: a) valoarea ratei reglementate a rentabilității stabilite în conformitate cu decizia ce va fi pronunțată de instanța de judecata investită să soluționeze cererea de anulare a Ordinului ANRE nr. 146/2014; b) valoarea pragului până la care pot fi reduse tarifele specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice și a prețului pentru energia electrică reactivă în conformitate cu decizia ca va fi pronunțată de instanța de judecată învestită să soluționeze cererea de anulare a Ordinului ANRE nr. 165/2015.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3612 din 17 noiembrie 2016, a respins capătul de cerere principal privind anularea Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 169/2015, ca tardiv formulat de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, a respins capătul de cerere subsidiar în constatarea nelegalității Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 169/2015, ca inadmisibil, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea unui ordin prin care să fie acoperit prejudiciul pretins cauzat reclamantei de diferența dintre tarifele stabilite.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. S.A. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu aplicarea greșită a normelor legale privind efectele juridice ale deciziilor Curții Constituționale de admiterea a excepțiilor de neconstituționalitate. Motivarea instanței de fond este întemeiată pe o interpretare greșită a prevederilor Constituției de la art. 147, cu ignorarea prevederilor art. 73 și următoarele din Constituție privind legiferarea. Recurenta precizează că ordinul contestat prin acțiunea în anulare, ce face obiectul prezentului dosar, are caracterul unui act administrativ individual emis de ANRE, însă nu poate face obiectul contenciosului special prevăzut de art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 întrucât acest articol a fost declarat neconstituțional prin admiterea unei excepții de neconstituționalitate cu privire la întreg alineatul. Într-adevăr, prin Decizia Curții Constituționale nr. 136/2015 instanța a clarificat modul în care acest alineat ar trebui interpretat pentru a fi considerat constituțional, însă, în final, a admis excepția de neconstitutionalitate cu privire la întreg alin. (7) al art. 5 din O.U.G. nr. 33/2007. Faptul că legiuitorul nu a respectat prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție și nu a reformulat alin. (7) al art. 5 din O.U.G. nr. 33/2007, astfel încât să fie în acord cu dispozițiile constituționale a determinat încetarea efectelor întregului alineat începând cu cea de a 46-a zi de la publicarea în Monitorul Oficial, și anume începând cu data de 22 iunie 2015. Astfel, prin admiterea excepției de neconstituționalitate cu privire la art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 a determinat încetarea efectelor normative ale întregii prevederi, Decizia Curții Constituționale nefiind de natură a determina ultraactivitatea unei norme ieșite din vigoare ca urmare a aplicării art. 147 alin. (1) din Constituție. Prin urmare, analiza ANRE și ulterior a instanței de fond cu privire la efectele deciziei asupra actelor administrative individuale sau normative este pe deplin nerelevantă în prezentul litigiu deoarece Decizia nr. 136/2015 a determinat abrogarea în întregime a articolului 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituție. Decizia nr. 136/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 315 din 8 mai 2015, data de la care a început să curgă termenul de 45 de zile în care Guvernul avea posibilitatea de a modifica art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 pentru a fi în acord cu cele constatate prin decizia Curții Constituționale. Termenul de 45 de zile s-a împlinit la data de 22 iunie 2015, dată până la care conținutul art. 5 alin. (7) din Constituție nu a fost modificat de către Guvern, determinând aplicarea art. 147 alin. (1) din Constituție. Prin urmare, art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 și-a încetat în întregime efectele începând cu data de 22 iunie 2015 în conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituție. Prezentul dosar privește un act administrativ individual emis în decembrie 2015, deci ulterior încetării efectelor normei privind termenul special de 30 zile, nefiind supus acestei norme, ci prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Astfel, indiferent de natura actului administrativ, individual sau normativ, termenul de 30 de zile nu poate fi invocat sau aplicat întrucât art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 ce reglementa termenul special de 30 de zile a ieșit în integralitate din vigoare ca urmare a Decizie nr. 136/2015 coroborată cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție. Totodată, admiterea excepției tardivității invocată de ANRE s-a făcut fără un temei legal, art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 încetându-și efectele, astfel încât instanța de fond a respins cerere de chemare în judecată în mod nelegal, fără temei legal. Recurenta considră că dacă Decizia nr. 136/2015 ar reprezenta un izvor de lege, această interpretare ar contraveni art. 73 din Constituție potrivit cărora organe legislative sunt Parlamentul și Guvernul. Mai mult, art. 147 alin. (1) din Constituție ar rămâne fără obiect, nemaifiind necesară în acest caz intervenția organelor legislative pentru a pune în acord prevederile legii cu cele ale Constituției, deciziile Curții Constituționale având efect direct, devenind astfel lege, iar Curtea Constituțională legiuitor, fapt ce contravine în mod vădit prevederilor art. 73 din Constituție. Dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia îi este incidentă norma declarată neconstituțională având obligația să nu o mai aplice. Prin urmare, după publicarea deciziei Curții Constituționale, nu mai există temei juridic pentru invocarea excepției tardivității în temeiul art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimata Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei a emis Ordinul nr. 169/14.12.2015 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice și a prețului pentru energia electrică reactivă, pentru Societatea Comercială A. - S.A., publicat la data de 18 decembrie 2015 în Monitorul Oficial al României nr. 940, Partea I. Recurenta-reclamantă a formulat împotriva Ordinului nr. 169/2015 plângere prealabilă la data de 15.01.2016, iar ulterior acțiune în fața instanței de contencios administrativ. Ordinul nr. 169/2015 constituie un act administrativ cu caracter individual, prin care au fost aprobate tarifele specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice și a prețului pentru energia electrică reactivă, în cazul societății A. S.A., fiind astfel aplicabil în situații clare și producând efecte juridice în raport cu un număr determinant de persoane. Art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei prevede că "Ordinele și deciziile emise de președinte în exercitarea atribuțiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părților interesate." Prin decizia nr. 136/2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 315 din 8 mai 2015, Curtea Constituțională a României a admis "excepția de neconstituționalitate ridicată de (…) și constată că prevederile art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care se stabilește un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuțiilor sale, sunt neconstituționale". Prin urmare, Curtea Constituțională a constatat explicit caracterul constituțional al prevederilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 în ceea ce privește actele administrative cu caracter individual, tocmai în considerarea faptului că, în situația în care ar pierde termenul special de contestare de 30 de zile, persoana care se consideră vătămată are posibilitatea invocării excepției de nelegalitate a ordinului sau deciziei președintelui A.N.R.E., pe cale incidentală, fără limitare în timp. Astfel fiind, Înalta Curte constată că nu poate fi primită apărarea recurentei, potrivit căreia ar fi intervenit «abrogarea» în integralitatea sa a art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007, ca efect al declarării sale ca neconstituțional și al neîndeplinirii de către legiuitor a obligației de a pune de acord textul legal cu norma constituțională în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei Curții Constituționale. Înalta Curte apreciază că instanța de fond a motivat admiterea acestei excepții prin raportare exclusiv la cele reținute de Curtea Constituțională și la argumentele reținute de judecătorii Curții Constituționale. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nu are relevanță dacă trebuia sau nu parcursă procedura prealabilă, atâta vreme cât potrivit art. 5 alin. (7). Din O.U.G. nr. 33/2007 Ordinele ANRE se contestă la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la publicare. În ceea ce privește efectele deciziilor Curții Constituționale, sediul materiei îl constituie dispozițiile art. 147 din Constituție. Din cadrul acestui text constituțional numai alin. (4) are o aplicabilitate generală, în sensul că acesta își găsește aplicarea în raport cu toate deciziile Curții pronunțate în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Constituție și Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Potrivit acestui alineat "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Art. 147 alin. (1) din Constituție stabilește, în privința legilor și ordonanțelor în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, că acestea " își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept". Această prevedere constituțională este reluată, la nivel legal, prin art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, iar art. 147 alin. (4) din Constituție, raportat la alin. (1) din același articol, prin art. 31 alin. (1) din aceeași lege. Rezultă, așadar, că nici Constituția, nici Legea nr. 47/1992 nu reglementează expres situația legilor sau ordonanțelor care nu mai sunt în vigoare declarate neconstituționale, ceea ce înseamnă că a revenit Curții Constituționale rolul de a face interpretarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituție în privința efectelor deciziilor sale. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că recurenta-reclamantă avea obligația de a solicita anularea Ordinului ANRE nr. 169/2015 în termenul special de 30 de zile de la data publicării acestuia în Monitorul Oficial al României (18.12.2015), respectiv până cel mai târziu la data de 18.01.2016, obligație pe care însă nu a respectat-o, înregistrând acțiunea pe rolul instanței de judecată la data de 18.06.2016. De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.