ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5168/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5168/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea pronunțată de instanța de fond
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.01.2018, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Energiei,
- în principal, anularea Ordinului Președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 113/2017 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice și a prețului pentru energia electrică reactivă pentru Societatea A. S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 997 din 15.12.2017;
- în subsidiar, în situația în care până la data soluționării cauzei Ordinul atacat își încetează valabilitatea, constatarea nelegalitatii Ordinului Președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 113/2017 și obligarea pârâtei ANRE la emiterea unui ordin prin care să fie acoperit prejudiciul ce i-a fost cauzat de diferența dintre tarifele stabilite prin Ordinul atacat și valoarea la care tarifele pentru 2018 ar fi trebuit stabilite, luând in considerare:
a) valoarea ratei reglementate a rentabilității stabilite în conformitate cu decizia ce va fi pronunțată de instanța de judecată învestită cu soluționarea cererii sale de anulare a Ordinului ANRE nr. 146/2014;
b) valoarea totală a costurilor care nu au fost recunoscute de autoritatea de reglementare în stabilirea tarifelor aprobate prin Ordinul atacat compusa din și privind: (i) costul datorat modificării prețului de achiziție a energiei electrice pentru acoperirea consumului propriu tehnologic reglementat față de valoarea prognozată, (ii) costul contribuțiilor pachetului social și (iii) costurile aferente programului de investiții din 2016.
1.2. În practicaua încheierii de ședință din 11 mai 2018, Curtea de Apel București a respins cererea reclamantei de suspendare a judecății până la soluționarea Dosarului nr. x/2014 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Curtea a respins și proba cu expertiză tehnică în specialitatea electroenergetică și contabilă solicitată de reclamantă, ca neutilă soluționării cauzei, și a respins excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 146/2014 invocată de reclamantă, ca inadmisibilă.
Prin aceeași încheiere, instanța a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 25 mai 2018.
Prin sentința civilă nr. 2460 din 25 mai 2018, Curtea a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Cererea de recurs
Împotriva încheierii de ședință din 11 mai 2018 și sentinței nr. 2460 din 25 mai 2018 reclamanta A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, suspendarea dosarului până la soluționarea definitivă a Dosarelor nr. x/2014 și y/2015 și, ulterior, anularea în totalitate a Ordinului Președintelui ANRE nr. 113/2017 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice și a prețului pentru energia electrică reactivă pentru Societatea A. S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 997 din 15.12.2017.
Apărările formulate de intimata-pârâtă
Prin întâmpinarea formulată, intimata Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a invocat excepția tardivității căii de atac. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Cererea de renunțare la judecată
Recurenta-reclamantă a depus, la data de 17.01.2020, cerere de renunțare la judecată, întemeiată pe art. 406 C. proc. civ.
Soluția instanței de recurs
5.1. Înalta Curte, preliminar, în ceea ce privește excepția tardivității recursului, constată că sentința atacată a fost comunicată reclamantei A. S.A. la data de 11.06.2018 (conform dovezii de înmânare aflate la fila x al dosarului de fond), iar cererea de recurs a fost înaintată instanței de fond la data de 27.06.2018 (conform ștampilei poștei aplicate pe plicul aflat la fila x, verso, dosar de recurs).
Astfel, recurenta a respectat termenului de 15 zile de la comunicare pentru formularea recursului, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care s-a împlinit la data de 28.06.2018, excepția tardivității urmând a fi respinsă.
5.2. În ceea ce privește cererea de renunțare la judecata cauzei, instanța de control judiciar reține că manifestarea de voință în sensul de a se renunța la judecată reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.
Potrivit prevederilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ.,
"Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă".
Conform alin. (5) și (6) ale aceluiași articol,
"Când renunțare la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.
Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."
Potrivit art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".
Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantei care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.
5.3. Față de cererea recurentei-reclamante de renunțare la judecata cererii, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor legale anterior citate, constată că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând a lua act de renunțarea reclamantei la judecată și a anula hotărârile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția tardivității recursului.
Ia act de renunțarea reclamantei A. S.A. la judecată.
Anulează încheierea din 11 mai 2018 și sentința nr. 2460 din 25 mai 2018 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2020.