ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3473/2019

Ședința publică din data de 20 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare În Domeniul Energiei a solicitat anularea parțiala a Ordinului ANRE nr. 171/2015 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice si a prețului pentru energia electrica reactiva, pentru Societatea "B." - S.A. ("A.") publicat in Monitorul Oficial al României nr. 940/18.12.2015, in ceea ce privește tarifele specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice; emiterea de către ANRE a unui nou ordin prin care se stabilesc tarife specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice pentru A., pentru anul 2016, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile.

Prin sentința nr. 2142 din 21 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională De Reglementare În Domeniul Energiei, ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței nr. 2142 din 21 iunie 2016 a Curții de Apel București a declarat recurs reclamanta A. S.A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 488 al 1, pct. 8 din C. proc. civ.

În opinia recurentei, nelegalitatea hotărârii constă în faptul că nu au fost avute în vedere efectele pe care le are Decizia nr. 136 din 10 martie 2015 pronunțată de Curtea Constituțională, respectiv inaplicabilitatea normei neconstituționale.

Prin Decizia nr. 136/2015, publicata in Monitorul Oficial nr. 315/08.05.2015, Curtea Constituționala a admis excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007, iar la data de 22.06.2015, ca urmare a trecerii termenului de 45 de zile in care Parlamentul sau Guvernul putea interveni pentru a pune in acord respectivul articol legal cu prevederile constituționale, art. 5 alin. (7) si-a încetat, in temeiul legii fundamentale, efectele juridice.

Considerentele pentru care Curtea Constituționala a declarat respectiva prevedere neconstituțională, anume prin raportare la actele administrative cu caracter normativ, nu prezintă relevanta juridica, deoarece potrivit art. 147 din Constituția României, ceea ce se declara neconstituționale sunt dispozițiile legale.

Consecința consacrata la nivel constituțional, ce intervine fără niciun fel de condiționare/formalitate și fără a avea relevanta motivația Curții Constituționale asupra normei stabilite ca intrând in conflict cu legea fundamentala, la trecerea celor 45 de zile fără ca legiuitorul să fi intervenit este una neechivoca - încetarea efectelor juridice. Nu se poate considera că art. 5 alin. (7) și-ar înceta efectele juridice, după trecerea celor 45 de zile fără ca legiuitorul să intervină, doar în privința actelor administrative cu caracter normativ deoarece o astfel de posibilitate nu este reglementată legal, pe de altă parte ar lipsi de conținut/semnificație obligația intervenirii legiuitorului pentru a armoniza dispoziția neconstituțională.

Pe cale de consecință, instanța de judecată trebuia să rețină, potrivit principiului tempus regit actum, că la data introducerii cererii de chemare in judecata, art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 nu mai poate fi analizat, căci acesta încetase a mai produce efecte juridice pe fondul trecerii termenului legal fără ca legiuitorul să intervină.

Considerentele instanței constituționale se aplică indiferent dacă actul emis de ANRE este normativ sau individual, motiv pentru care, în privința ordinului contestat în prezenta speță, nu se poate aprecia că ii sunt aplicabile prevederile textului de lege declarate neconstituționale.

In concluzie, solicită instanței de recurs sa caseze sentința recurata, să rejudece litigiul în fond și, pe cale de consecința să admită recursul și să admită acțiunea formulata.

Legal citată, intimata - pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii instanței de fond, ca legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., dar și de apărările intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

În cauză se contestă un act administrativ individual, respectiv Ordinul ANRE nr. 171/2015 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice si a prețului pentru energia electrica reactiva, pentru Societatea "A." - S.A.

Soluția de respingere a acțiunii ca tardiv formulată este corectă și legală, raportat la probatoriul administrat și la dispozițiile art. 5 alin. (7) din O.G. nr. 33/2007 și va fi menținută de Înalta Curte.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei a emis Ordinul nr. 71/14.12.2015 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice și a prețului pentru energia electrică reactivă, pentru Societatea "A." - S.A, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 940/18.12.2015

Recurenta-reclamantă a formulat cerere de anulare parțială a Ordinului nr. 171/2015, înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 9.02.2016.

Ordinul nr. 171/2015 constituie un act administrativ cu caracter individual, prin care au fost aprobate tarifele specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice și a prețului pentru energia electrică reactivă, în cazul societății, fiind astfel aplicabil în situații clare și producând efecte juridice în raport cu un număr determinant de persoane.

Art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei prevede că "Ordinele și deciziile emise de președinte în exercitarea atribuțiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părților interesate."

Prin decizia nr. 136/2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 315 din 8 mai 2015, Curtea Constituțională a României a admis "excepția de neconstituționalitate ridicată de (…) și constată că prevederile art. 5 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care se stabilește un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuțiilor sale, sunt neconstituționale".

Prin urmare, Curtea Constituțională a constatat explicit caracterul constituțional al prevederilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 în ceea ce privește actele administrative cu caracter individual, tocmai în considerarea faptului că, în situația în care ar pierde termenul special de contestare de 30 de zile, persoana care se consideră vătămată are posibilitatea invocării excepției de nelegalitate a ordinului sau deciziei președintelui A.N.R.E., pe cale incidentală, fără limitare în timp.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că nu poate fi primită apărarea recurentei, potrivit căreia ar fi intervenit «abrogarea» în integralitatea sa a art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007, ca efect al declarării sale ca neconstituțional și al neîndeplinirii de către legiuitor a obligației de a pune de acord textul legal cu norma constituțională în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei Curții Constituționale.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a motivat admiterea acestei excepții prin raportare exclusiv la cele reținute de Curtea Constituțională și la argumentele reținute de judecătorii Curții Constituționale.

În ceea ce privește efectele deciziilor Curții Constituționale, sediul materiei îl constituie dispozițiile art. 147 din Constituție. Din cadrul acestui text constituțional numai alin. (4) are o aplicabilitate generală, în sensul că acesta își găsește aplicarea în raport cu toate deciziile Curții pronunțate în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Constituție și Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Potrivit acestui alineat "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".

Art. 147 alin. (1) din Constituție stabilește, în privința legilor și ordonanțelor în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, că acestea " își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept". Această prevedere constituțională este reluată, la nivel legal, prin art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, iar art. 147 alin. (4) din Constituție, raportat la alin. (1) din același articol, prin art. 31 alin. (1) din aceeași lege.

Rezultă, așadar, că nici Constituția, nici Legea nr. 47/1992 nu reglementează expres situația legilor sau ordonanțelor care nu mai sunt în vigoare declarate neconstituționale, ceea ce înseamnă că a revenit Curții Constituționale rolul de a face interpretarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituție în privința efectelor deciziilor sale.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că recurenta-reclamantă avea obligația de a solicita anularea Ordinului ANRE nr. 171/2015 în termenul special de 30 de zile de la data publicării acestuia în Monitorul Oficial al României (18.12.2015), respectiv până cel mai târziu la data de 18.01.2016, obligație pe care însă nu a respectat-o, înregistrând acțiunea pe rolul instanței de judecată la data de 09.02.2016.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. prin reprezentant legal împotriva sentinței civile nr. 2142 din 21 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2019.