ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 554/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 554/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.06.2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. SA a solicitat instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Reglementare în Domeniul Energiei, ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună, în principal, anularea Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 168/2015 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice și a prețului pentru energia electrica reactiva, pentru A. - SA, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Nr. 940 din 18.12.2015, iar în subsidiar, în situația în care până la data soluționării cauzei Ordinul atacat își încetează valabilitatea, constatarea nelegalității Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 168/2015 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice și a prețului pentru energia electrica reactiva, pentru A. - SA, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Nr. 940 din 18.12.2015, obligarea paratei ANRE la emiterea unui ordin, după soluționarea în mod definitiv a prezentei cauze, prin care sa fie acoperit prejudiciul cauzat reclamantei de diferența dintre tarifele stabilite prin Ordinul atacat și valoarea la care tarifele pentru 2016 ar fi trebuit stabilite luând în considerare: valoarea ratei reglementate a rentabilității stabilita în conformitate cu decizia ce va fi pronunțata de instanța de judecata investita sa soluționeze cererea sa de anulare a Ordinului ANRE nr. 146/2014; valoarea pragului pana la care pot fi reduse tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice și a prețului pentru energia electrica reactiva în conformitate cu decizia ca va fi pronunțata de instanța de judecata investita sa soluționeze cererea sa de anulare a Ordinului ANRE nr. 165/2015.
Hotărârea instanței de fond
Prin Sentința civilă nr. 3726 din 24 noiembrie 2016, din Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității invocată de pârâtă, respingând acțiunea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIE, ca tardivă.
Cererea de recurs
Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a promovat recurs reclamantă B. SA (fosta A. SA), invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței de fond și pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanțe.
Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, a depus întâmpinare la data de 23.02.2017, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința constatării legalității sentinței prin care s-a admis excepția tardivității, respingându-se, ca tardiv formulată cererea recurentei-reclamante.
Procedura de soluționare a recursului
Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză
Cu privire la cererea de renunțare la judecata recursului. Soluția instanței de recurs.
La data de 15.01.2020, recurenta- reclamantă B. SA (fosta A. SA), a depus la dosar o Cerere, prin care solicită a se lua act de renunțarea sa la judecarea cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 406 din C. proc. civ.
Cererea de renunțare a fost comunicată și intimatei - pârâte Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, care, la data de 30.01.2020, a transmis prin poștă la instanță Note Scrise, în cadrul cărora menționează că nu se opune la cererea de renunțare formulată de recurenta-reclamantă, solicitând instanței să ia act de voința acesteia.
Înalta Curte, având de analizat cererea de renunțare, astfel cum a fost formulată de recurenta - reclamantă B. SA (fosta A. SA), reține că, potrivit art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:
"Achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi, ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre."
În cauză, Înalta Curte constată că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata căii de atac, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentei-reclamante, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 din C. proc. civ.
Constatând că, în cauză, recurenta-reclamantă a formulat cerere de renunțare la judecata căii de atac, instanța de control judiciar apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 463 alin. (1) din C. proc. civ.. Deopotrivă, Înalta Curte va avea în vedere și dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care prevăd că "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel", precum și dispozițiile art. 9 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, ce reglementează " Dreptul de dispoziție al părților", dispoziții în conformitate cu care obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar partea poate renunța oricând la judecată, sau la însuși dreptul pretins, inclusiv la exercitarea căilor de atac, în condițiile legii.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 463 din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de cererea formulată de recurenta-reclamantă B. SA (fosta A. SA), de renunțare la judecarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 3726 din 24 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de cererea formulată de recurenta - reclamantă B. SA (fosta A. SA), de renunțare la judecarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 3726 din 24 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie 2020.