ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3754/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3754/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 1593/2/2013

la data de 27 februarie 2013, reclamanta R.A.D.E.T. București a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta A.N.R.D.E., anularea deciziei nr. 260 din 29 ianuarie 2013

a Președintelui A.N.R.E. privind aprobarea prețurilor Reglementate pentru

energia termică livrată în anul 2013 din centralele C.E.T. București Sud, C.E.T.

București Vest, C.E.T. Progresu, C.E.T. Grozăvești, C.E.T. Titan și C.E.T.

Palas, aparținând SC E.B. SA și obligarea pârâtei de a emite o decizie privind

aprobarea prețurilor medii reglementate pentru energia termică livrată în anul

2013 din centralele C.E.T. București Sud, C.E.T. București Vest, C.E.T.

Progresu, C.E.T. Grozăvești, C.E.T. Titan și C.E.T. Palas, aparținând SC E.,

precum și suspendarea deciziei nr. 260 din 29 ianuarie 2013 a Președintelui A.N.R.E.

până la soluționarea acțiunii în anulare.

Prin sentința civilă nr.

2090 din 20 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a respins cererea

de suspendare a executării art. 1 din decizia nr. 260 din 29 ianuarie 2013 a

Președintelui A.N.R.E., formulată de reclamanta R.A.D.E.T., în contradictoriu

cu pârâta A.N.R.D.E., ca neîntemeiată;

- a respins cererea

de anulare a art. 1 din decizia nr. 260 din 29 ianuarie 2013 a Președintelui A.N.R.E.

formulată de reclamanta R.A.D.E.T., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.D.E., ca

neîntemeiată.

Împotriva sentinței

civile nr. 2090 din 20 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta R.A.D.E.T.

București, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc.

civ. și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În susținerea

recursului formulat, reclamanta a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8

C. proc. civ., arătând, în esență, că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a normelor de drept material.

Referitor la motivul

de nelegalitate a sentinței invocat de reclamantă, privind aplicarea greșită a

normelor de drept material, recurenta arată că decizia nr. 260/2013 încalcă

prevederile contractului, cadru de vânzare-cumpărare a energiei termice produse

de operatorii economici aflați în competența de reglementare a autorității

pârâte, aprobat prin Ordinul nr. 50/2009 al A.N.R.E. și, deși a depus la

dosarul cauzei și a invocat în cererea introductivă de instanță actele care au

stat la baza emiterii acestui ordin pentru a înțelege litera și spiritul

actului administrativ normativ menționat, instanța de judecată nu a ținut seama

de acestea.

Mai arată recurenta

că practicarea unor prețuri diferite de vânzare a energiei termice livrate de

un producător în S.A.C.E.T. nu este acceptabilă și contravine prevederilor

Legii nr. 325/2006 care prevăd un preț unic reglementat, de furnizare a

energiei termice atât pentru populație, cât și pentru operatorii economici.

Recurenta învederează

că, potrivit legii susmenționate și Ordinului nr. 50/2009, în calitate de

operator cu atribuții în asigurarea, nu poate cumpăra energie termică decât la

un singur preț, cel reglementat de autoritatea pârâtă prin decizie.

Reclamanta critică

sentința și sub aspectul greșitei aplicări a prevederilor art. 40 din Legea nr.

325/2006, potrivit cărora prețurile locale de furnizare a energiei termice sunt

aceleași pentru utilizatorii de energie termică, în condiții similare de

furnizare, corespunzător costurilor de operare în locul în care survine

comercializarea energiei.

Arată recurenta că instanța

nu a ținut seama de prevederile art. 1 alin. (2) al Legii nr. 325/2006, potrivit

cărora „Prevederile prezentei legi se aplică serviciului public de alimentare

cu energie termică în sistem centralizat, înființat și organizat la nivelul

comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor, indiferent de mărimea

acestora" și de prevederile art. 5 pct. 13, care definesc activitatea de

furnizare, respectiv comercializare a energiei termice la utilizatori.

Mai arată recurenta

că între SC E.B. SA, în calitate de producător de energie termică în centrala

electrică de cogenerare (vânzător) și R.A.D.E.T. București, în calitate de

furnizor de energie termică (cumpărător), există un contract de vânzare

cumpărare a energiei termice, încheiat în baza Contractului-cadru de

vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflați în

competenta de reglementare a A.N.R.E., aprobat prin Ordinul Președintelui A.N.R.E.

nr. 50/2009 emis în baza Legii nr. 13/2007, contract ce prevede că pentru

energia termică vândută consumatorilor de energie termică racordați la S.A.C.E.T.,

prețul de contract este egal cu prețul de producere a energiei termice aprobat

prin decizie emisă de președintele A.N.R.E. pentru centrala electrică de

cogenerare a vânzătorului.

Recurenta

învederează, de asemenea, nelegalitatea sentinței care nu a reținut că decizia

contestată contravine dispozițiilor legale în materie, în sensul că nu are în

vedere corelarea și armonizarea legislației privind funcționarea sectorului

energiei electrice, energiei termice produse în cogenerare și a gazelor

naturale cu cea privind serviciile comunitare de utilități publice, în speță cu

legislația privind serviciul public de alimentare cu energie termică și metodologia

de stabilire, ajustare sau modificare a prețurilor și tarifelor locale pentru

serviciile publice de alimentare cu energie termică produsă centralizat,

exclusiv energia termică produsă în cogenerare.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, intimata A.N.R.D.E. a invocat excepția nulității recursului

pentru neîncadrarea motivelor invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488

C. proc. civ.

Prin încheierea din 05

iunie 2014, completul de filtru a constatat că recursul îndeplinește condițiile

de admisibilitate, motiv pentru care a declarat recursul admisibil în principiu

potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile

părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin decizia

contestată, nr. 260 din 29 ianuarie 2013, autoritatea pârâtă a aprobat

prețurile pentru energia termică livrată în anul 2013 din centralele C.E.T.

București Sud, C.E.T. București Vest, C.E.T. Progresu, C.E.T. Grozăvești, C.E.T.

Titan și C.E.T. Palas, aparținând SC E.B. SA, prețuri stabilite la 142,88 lei/Mwh,

exclusiv TVA, pentru populație și 179,66 lei/Mwh, exclusiv TVA, pentru

consumatorii noncasnici.

La aprobarea unor

valori diferențiate ale prețurilor pentru energia termică destinată consumului

populației, respectiv consumatorilor noncasnici, s-au avut în vedere

prevederile metodologiei aprobate prin Ordinul A.N.R.E. nr. 3/2010 și respectiv

ale Ordinului A.N.R.E. nr. 45/2012, în baza cărora autoritatea pârâtă este

abilitată să elaboreze prețurile reglementate de vânzare-cumpărare a energiei

termice produse în centrale de cogenerare, destinate sistemului de alimentare

centralizată, S.A.C.E.T., în raport de prețul de referință al energiei termice

corespunzător combustibilului majoritar utilizat, gazul natural alimentat din

rețeaua de distribuție.

Astfel cum a reținut și

instanța de fond, decizia contestată nu încalcă prevederile contractului cadru

de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflați

în competența de reglementare a A.N.R.E., aprobat prin Ordinul Președintelui A.N.R.E.

nr. 50/2009, potrivit cărora prețul de contract se stabilește prin negociere și

este egal cu prețul de producere a energiei termice, aprobat prin decizie emisă

de președintele A.N.R.E. pentru centralele electrice de cogenerare ale

vânzătorului.

Raportat la

dispozițiile cuprinse în contractul-cadru, reclamanta, în calitate de

cumpărător, nu poate refuza semnarea actelor adiționale pentru modificarea

prețului de contract, în concordanță cu prețul de producere a energiei termice,

aprobat prin decizia contestată nr. 260 din 29 ianuarie 2013.

Înalta Curte nu poate

primi susținerea reclamantei în sensul că decizia nr. 260/2013 încalcă

dispozițiile Legii nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie

termică, în condițiile în care decizia respectivă nu este emisă în temeiul

Legii nr. 325/2006, care, de altfel, nici nu conține dispoziții cu privire la

modul de stabilire a prețurilor reglementate pentru energia termică livrată sub

formă de apă fierbinte din centralele cu grupuri de cogenerare.

În mod corect a

reținut curtea de apel că prețurile de livrare a energiei termice pentru

populație și, respectiv, consumatorii noncasnici, sunt diferite ca urmare a

aplicării prevederilor O.U.G. nr. 53/2011 pentru instituirea unor măsuri în domeniul

gazelor naturale, ale Ordinului ministrului economiei, comerțului și mediului

de afaceri, al președintelui A.N.R.D.E. și al președintelui A.N.R.M. nr. 1284/27/160/2011

privind valorificarea cantităților de gaze naturale pe piața internă și unele

măsuri pentru întărirea disciplinei în sectorul gazelor naturale și ale Ordinului

președintelui A.N.R.E. nr. 48/2011 (la data pronunțării sentinței fiind în

vigoare ordinul președintelui A.N.R.E. nr. 3/2013), care stabilesc prețuri

diferențiate pentru gazele naturale pentru clienții casnici și producătorii de

energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la

producerea energiei termice în centralele de cogenerare și în centralele

termice, destinată consumului populației, respectiv pentru clienții noncasnici,

pentru perioada 01 iulie 2011 - 30 iunie 2012.

Or, în cazul în care

condițiile de furnizare a energiei termice sunt diferite, urmare a aplicării

prevederilor O.U.G. nr. 53/2011, care stabilesc prețuri diferențiate pentru gazele

naturale utilizate la producerea energiei termice în funcție de calitatea consumatorului,

de a fi casnic sau noncasnic, se justifică diferența de preț aprobată prin

decizia nr. 260/2013.

Potrivit art. 49 alin.

(1) din Metodologia de stabilire și ajustare a prețurilor pentru energia

electrică și termică produsă și livrată din centrale de cogenerare ce

beneficiază de schema de sprijin, respectiv a bonusului pentru cogenerarea de

înaltă eficiență, aprobată prin Ordinul președintelui A.N.R.E. nr. 3/2013, metodologie

care a stat la baza stabilirii prețurilor prin decizia nr. 260/2013, prețul

reglementat pentru energia termică produsă și livrată dintr-o centrală de

cogenerare care beneficiază de schema de sprijin se stabilește pe baza prețului

de referință al energiei termice corespunzător combustibilului majoritar

utilizat de capacitățile de producere din centrala respectivă.

În acest context,

raportat la faptul că prin ordinul președintelui A.N.R.E. nr. 45/2012 au fost

aprobate valori diferențiate ale prețurilor de referință pentru energia termică

destinată consumului populației, respectiv pentru energia termică destinată

consumatorilor noncasnici, prin decizia președintelui A.N.R.E. nr. 260/2013 au

fost aprobate un preț aferent energiei termice livrate sub formă de apă

fierbinte din centralele de cogenerare, destinată consumatorilor casnici, și un

preț aferent energiei termice livrate sub formă de apă fierbinte din centralele

de cogenerare, destinată consumatorilor noncasnici.

În mod corect a

reținut instanța de fond că, atâta timp cât reglementările în vigoare prevăd

prețuri finale diferențiate pentru furnizarea gazelor naturale pentru

consumatorii casnici și producătorii de energie termică, numai pentru

cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele

de cogenerare și în centralele termice destinată consumului populației și

pentru consumatorii noncasnici, cu excepția producătorilor de energie termică,

pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică

în centralele de cogenerare și în centralele termice destinată consumului

populației, este normal să rezulte două prețuri de producere a energiei

termice, aprobarea unui singur preț conducând la apariția subvenției

încrucișate între activitățile reglementate, interzisă prin dispozițiile art. 79

alin. (5) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012.

Faptul că, până la

aprobarea deciziei nr. 260/2013, A.N.R.E. stabilea un singur preț pentru toți

consumatorii de energie, indiferent de tipul de consumator, respectiv casnic

sau noncasnic, nu poate constitui un motiv de nelegalitate al deciziei

contestate, întrucât, prin decizia respectivă, A.N.R.E. a venit în sprijinul și

protecția consumatorilor casnici, aprobând prețuri mai mici pentru aceștia,

deoarece și prețul aferent combustibilului utilizat (gazul natural) este mai

mic în cazul consumatorilor casnici.

Înalta Curte constată

că actul administrativ contestat este emis cu respectarea legislației în

materie, ținând cont că principalul cost justificat al activității de producere

a energiei termice este cel cu combustibilul, gazul natural, al cărui preț este

în continuare diferențiat pentru cantitatea utilizată la producerea de energie

termică destinată consumului populației, respectiv pentru clienții noncasnici,

conform H.G. nr. 22/2013.

Astfel cum corect a

reținut instanța de fond, autoritatea pârâtă a avut în vedere la emiterea

deciziei contestate și dispozițiile Ordinului A.N.R.E. nr. 45/2012 prin care au

fost aprobate valori diferențiate ale prețurilor de referință pentru energia

termică destinată consumului casnic și noncasnic, pentru a veni în sprijinul și

protecția populației, corelând și armonizând legislația referitoare la

funcționarea sectorului energiei termice cu normele privind domeniul gazelor naturale.

În consecință, pentru

considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și

susținerile părților, apreciind că soluția instanței de fond nu a fost dată cu

aplicarea greșită a normelor de drept material, în temeiul art. 496 alin. (1) C.

proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va

respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi

comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta R.A.D.E.T. București împotriva sentinței civile

nr. 2090 din 20 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 octombrie 2014.