ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3755/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3755/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 1611/2/2013,

la data de 28 februarie 2013, reclamanta R.A.D.E.T. Constanța a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta A.N.R.D.E., anularea Deciziei A.N.R.E. nr. 260 din 29

ianuarie 2013, prin care autoritatea a stabilit prețurile pentru energia

termică livrată sub formă de apă fierbinte din centrala C.E.T. Palas,

aparținând Sucursalei E. Constanța din cadrul SC E.B. SA, după cum urmează:

- 168,39 lei/MWh

(echivalentul a 195,84 lei/Gcal), exclusiv TVA, pentru energia termică

destinată consumului populației (casnic);

- 205,17 lei/MWh

(echivalentul a 238,61lei/Gcal), exclusiv TVA, pentru energia termică destinată

consumatorilor noncasnici.

Prin sentința civilă nr.

2121 din 25 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei R.A.D.E.T.

Constanța, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.D.E.

Împotriva sentinței civile

nr. 2121 din 25 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta R.A.D.E.T.

Constanța, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc.

civ.

În motivarea

recursului declarat se arată că decizia contestată încalcă în mod vădit

prevederile Legii nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie

termică, în sensul că promovează un sistem discriminatoriu al utilizatorilor de

energie termică, stabilind prețuri diferențiate de facturare pentru energia

termică destinată consumului populației și cea destinată consumatorilor

noncasnici, fără a stabili un preț mediu al energiei termice livrate.

Arată recurenta că astfel

se încalcă art. 40 alin. (8) din lege, care prevede că „prețurile locale de

furnizare a energiei termice sunt aceleași pentru utilizatorii de energie

termică, în condiții similare de furnizare”, precum și prevederile art. 40 alin.

(9), potrivit cărora: „Prețurile locale pentru populație la care se facturează

energia termică se aprobă de autoritățile administrației publice locale sau de

asociațiile de dezvoltare comunitară, după caz, potrivit reglementărilor în

vigoare. La nivelul aceleiași unități administrativ-teritoriale, prețul local

pentru populație este unic, indiferent de tehnologiile sistemului de producere,

transport și distribuție a energiei termice sau de tipul combustibililor utilizați.

Diferența dintre prețurile locale ale energiei termice și prețurile locale

pentru populație se alocă din bugetele autorităților administrației publice

locale sau ale asociațiilor de dezvoltare comunitară, după caz.”

Mai arată recurenta

că sunt încălcate și prevederile art. 40 alin. 12, potrivit cărora: „Prețul

pentru energia termică produsă și livrată populației prin alt sistem decât S.A.C.E.T.,

practicat de operatorii economici și instituțiile publice, va fi aprobat de

A.N.R.S.C.”, precum și prevederile art. 14 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 51/2006

a serviciilor comunitare de utilități publice, care stipulează „promovarea

principiilor transparenței, accesibilității, tratamentului nediscriminatoriu și

protecției consumatorului”.

Subliniază recurenta

că principala problemă pentru care solicită anularea Deciziei este aceea că autoritatea

pârâtă nu a respectat principiile corelării și armonizării legislației din

domeniul reglementării prețurilor.

Recurenta critică

sentința pe motiv că instanța nu s-a pronunțat asupra aspectelor evidențiate

mai sus, reținând doar aspectele legate de dreptul A.N.R.E. de a emite Decizia nr.

260 din 29 ianuarie 2013, în condițiile în care reclamanta nu a contestat

dreptul pârâtei de a emite Decizia 260 din 29 ianuarie 2013, ci a arătat că autoritatea

emitentă nu a ținut cont de principiile corelării și armonizării legislației

din domeniul reglementării preturilor înainte de a emite respectiva decizie.

Consideră recurenta

că instanța trebuia să analizeze pe larg motivele contestației sale și să se

pronunțe asupra celor susținute de reclamantă și să arate dacă aceste motive

sunt sau nu întemeiate.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, intimata A.N.R.D.E. a invocat excepția nulității recursului

pentru neîncadrarea motivelor invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488

C. proc. civ.

Prin încheierea din

10 aprilie 2014, completul de filtru a constatat că recursul îndeplinește

condițiile de admisibilitate, motiv pentru care a declarat recursul admisibil

în principiu potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de

judecată pe fond.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile

părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin decizia contestată,

nr. 260 din 29 ianuarie 2013, autoritatea pârâtă a aprobat prețurile pentru

energia termică livrată în anul 2013 din centrala C.E.T. Palas, aparținând

Sucursalei E. Constanța din cadrul SC E.B. SA, prețuri stabilite la 168,39

lei/MWh (echivalentul a 195,84 lei/Gcal), exclusiv TVA, pentru energia termică

destinată consumului populației (casnic) și 205,17 lei/MWh (echivalentul a

238,61 lei/Gcal), exclusiv TVA, pentru energia termică destinată consumatorilor

noncasnici.

La aprobarea unor

valori diferențiate ale prețurilor pentru energia termică destinată consumului

populației, respectiv consumatorilor noncasnici, s-au avut în vedere

prevederile metodologiei aprobate prin Ordinul A.N.R.E. nr. 3/2010 și respectiv

ale Ordinului A.N.R.E. nr. 45/2012, în baza cărora autoritatea pârâtă este

abilitată să elaboreze prețurile reglementate de vânzare-cumpărare a energiei

termice produse în centrale de cogenerare, destinate sistemului de alimentare

centralizată, S.A.C.E.T., în raport de prețul de referință al energiei termice

corespunzător combustibilului majoritar utilizat, gazul natural alimentat din

rețeaua de distribuție.

Așa cum în mod corect

a reținut instanța de fond, prevederile art. 79 alin. (4) lit. a) din Legea nr.

123/2012 reglementează principiile care stau la baza stabilirii prețurilor și

tarifelor reglementate pentru activitățile desfășurate în sectorul energiei

electrice, mai puțin însă prețurile pentru energia electrică și termică produsă

în centrale de cogenerare de înaltă eficiență ce beneficiază de scheme de

sprijin, în situația acestora principiile fiind reglementate de art. 79 alin. (7)

din aceeași lege.

Or, C.E.T. Palas,

aparținând SC E.B. SA, este o centrală de cogenerare care beneficiază de schemă

de sprijin, astfel încât aceasta nu este supusă principiului de la art. 79 alin.

(4) lit. a), potrivit căruia „prețurile/tarifele trebuie să fie

nediscriminatorii, bazate pe criterii obiective și determinate într-o manieră

transparentă, pe baza metodologiilor aprobate și publicate de autoritatea

competentă”, ci principiului de la art. 79 alin. (7) lit. a), potrivit căruia „pentru

energia electrică și termică produsă în cogenerare de înaltă eficiență sau din

surse regenerabile se aplică prevederile schemelor de sprijin, aprobate prin

hotărâre a Guvernului”.

Înalta Curte nu poate

primi susținerea reclamantei în sensul că decizia nr. 260/2013 încalcă

dispozițiile Legii nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie

termică, în condițiile în care decizia respectivă nu este emisă în temeiul

Legii nr. 325/2006, care, de altfel, nici nu conține dispoziții cu privire la

modul de stabilire a prețurilor reglementate pentru energia termică livrată sub

formă de apă fierbinte din centralele cu grupuri de cogenerare.

Astfel, decizia

contestată nu încalcă prevederile art. 40 alin. (8) din Legea nr. 325/2006 a

serviciului public de alimentare cu energie termică, deoarece potrivit acestui

text „prețurile locale de furnizare a energiei termice sunt aceleași pentru

utilizatorii de energie termică”, dar numai „în condiții similare de furnizare”.

Or, așa cum în mod

corect a reținut instanța de fond, legea nu precizează expres ce înseamnă

„condiții similare de furnizare”, însă art. 5 pct. 13 din lege definește

„furnizarea energiei termice”, arătând că este activitatea prin care se

asigură, pe baze contractuale, comercializarea energiei termice între

producători și utilizatori.

În aceste condiții,

așa cum a reținut instanța de fond, prețul va fi același pentru toți

utilizatorii, numai în condițiile în care bazele contractuale în care energia

termică ajunge de la producător la utilizator sunt aceleași, însă în fapt energia

termică ajunge de la producător la populația casnică pe baza contractuale

diferite față de energia termică ce ajunge la utilizatorii noncasnici, deoarece

transferul de la producător la furnizor se realizează cu prețuri diferite.

Prețurile de livrare

a energiei termice pentru populație și, respectiv, consumatorii noncasnici, sunt

diferite ca urmare a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 53/2011 pentru

instituirea unor măsuri în domeniul gazelor naturale, ale Ordinului ministrului

economiei, comerțului și mediului de afaceri, al președintelui A.N.R.D.E. și al

președintelui A.N.R.M. nr. 1284/27/160/2011 privind valorificarea cantităților

de gaze naturale pe piața internă și unele măsuri pentru întărirea disciplinei

în sectorul gazelor naturale și ale Ordinului președintelui A.N.R.E. nr. 48/2011,

care stabilesc prețuri diferențiate pentru gazele naturale pentru clienții

casnici și producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze

naturale utilizată la producerea energiei termice în centralele de cogenerare

și în centralele termice, destinată consumului populației, respectiv pentru

clienții noncasnici, pentru perioada 01 iulie 2011 - 30 iunie 2012.

Așa cum în mod corect

a reținut și instanța de fond, costul diferențiat al gazului este determinat de

aplicarea O.U.G. nr. 53/2011, act normativ prin care s-a urmărit instituirea

unor mecanisme de protecție a consumatorului casnic și a producătorilor de

energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la

producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele

termice, destinată consumului populației, care să urmărească un interes

economic general, în sensul menținerii la un nivel rezonabil a prețului

furnizării de gaze naturale către aceștia, stabilit pentru o perioadă limitată

de timp.

Astfel, pentru

protejarea consumatorilor casnici direcți de gaz sau a populației consumatoare

de energie termică provenită de la producătorii de energie termică, prin O.U.G.

nr. 53/2011 s-a stabilit crearea unei noi structuri de amestec gaze naturale

import intern exclusiv pentru aceste categorii, astfel încât prețul reglementat

să fie la un nivel suportabil pentru aceste categorii de utilizatori.

Or, în cazul în care

condițiile de furnizare a energiei termice sunt diferite urmare a aplicării

prevederilor O.U.G. nr. 53/2011, care stabilesc prețuri diferențiate pentru gazele

naturale utilizate la producerea energiei termice în funcție de calitatea consumatorului,

de a fi casnic sau noncasnic, se justifică diferența de preț aprobată prin

decizia nr. 260/2013.

Potrivit art. 49 alin.

(1) din Metodologia de stabilire și ajustare a prețurilor pentru energia

electrică și termică produsă și livrată din centrale de cogenerare ce

beneficiază de schema de sprijin, respectiv a bonusului pentru cogenerarea de

înaltă eficiență, aprobată prin Ordinul președintelui A.N.R.E. nr. 3/2013,

metodologie care a stat la baza stabilirii prețurilor prin decizia nr. 260/2013,

prețul reglementat pentru energia termică produsă și livrată dintr-o centrală

de cogenerare care beneficiază de schema de sprijin se stabilește pe baza

prețului de referință al energiei termice corespunzător combustibilului

majoritar utilizat de capacitățile de producere din centrala respectivă.

În acest context,

raportat la faptul că prin ordinul președintelui A.N.R.E. nr. 45/2012 au fost

aprobate valori diferențiate ale prețurilor de referință pentru energia termică

destinată consumului populației, respectiv pentru energia termică destinată

consumatorilor noncasnici, prin decizia președintelui A.N.R.E. nr. 260/2013 au

fost aprobate un preț aferent energiei termice livrate sub formă de apă

fierbinte din centralele de cogenerare, destinată consumatorilor casnici, și un

preț aferent energiei termice livrate sub formă de apă fierbinte din centralele

de cogenerare, destinată consumatorilor noncasnici.

Atâta timp cât

reglementările în vigoare prevăd prețuri finale diferențiate pentru furnizarea

gazelor naturale pentru consumatorii casnici și producătorii de energie

termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de

energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinată

consumului populației și pentru consumatorii noncasnici, cu excepția

producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată

la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele

termice destinată consumului populației, este normal să rezulte două prețuri de

producere a energiei termice, aprobarea unui singur preț conducând la apariția

subvenției încrucișate între activitățile reglementate, interzisă prin

dispozițiile art. 79 alin. (5) din Legea energiei electrice și a gazelor

naturale nr. 123/2012.

Faptul că, până la

aprobarea deciziei nr. 260/2013, A.N.R.E. stabilea un singur preț pentru toți

consumatorii de energie, indiferent de tipul de consumator, respectiv casnic sau

noncasnic, nu poate constitui un motiv de nelegalitate al deciziei contestate,

întrucât, prin decizia respectivă, A.N.R.E. a venit în sprijinul și protecția

consumatorilor casnici, aprobând prețuri mai mici pentru aceștia, deoarece și

prețul aferent combustibilului utilizat (gazul natural) este mai mic în cazul

consumatorilor casnici.

Înalta Curte constată

că actul administrativ contestat este emis cu respectarea legislației în

materie, ținând cont că principalul cost justificat al activității de producere

a energiei termice este cel cu combustibilul, gazul natural, al cărui preț este

în continuare diferențiat pentru cantitatea utilizată la producerea de energie

termică destinată consumului populației, respectiv pentru clienții noncasnici,

conform H.G. nr. 22/2013.

Autoritatea pârâtă a

avut în vedere la emiterea deciziei contestate și dispozițiile Ordinului A.N.R.E.

nr. 45/2012 prin care au fost aprobate valori diferențiate ale prețurilor de

referință pentru energia termică destinată consumului casnic și noncasnic,

pentru a veni în sprijinul și protecția populației, corelând și armonizând

legislația referitoare la funcționarea sectorului energiei termice cu normele

privind domeniul gazelor naturale.

În ceea ce privește

oportunitatea majorării prețului de vânzare a energiei termice produse în

centrale, instanța de fond a reținut în mod corect că majorarea a fost generată

de majorarea prețurilor la gaze în perioada 1 iulie 2011 - 30 iunie 2012, evoluția

acestora fiind evidențiată de pârâtă prin întâmpinare.

Înalta Curte constată

că, în ceea ce privește necorelarea O.U.G. nr. 53/2011 și a Legii nr. 325/2006

cu Legea nr. 51/2006, în mod corect a apreciat instanța de fond că, pe de o

parte, reclamanta nu a evidențiat cu claritate necorelările invocate, iar pe de

altă parte, că Legea nr. 325/2006, reglementând serviciul public de alimentare

cu energie termică, are caracter de lege specială în raport cu Legea nr. 51/2006,

care, reglementând în general toate serviciile comunitare de utilități publice,

devine lege generală, aplicându-se după și numai în subsidiarul legii speciale.

În consecință, pentru

considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și

susținerile părților, apreciind că soluția instanței de fond nu a fost dată cu

aplicarea greșită a normelor de drept material, în temeiul art. 496 alin. (1) C.

proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va

respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi

comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta R.A.D.E.T. Constanța împotriva sentinței civile

nr. 2121 din 25 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 octombrie 2014.