ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1175/2015

Decizia nr. 1175/2015

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3755 din 26 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a constatat nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta SC A. SA Craiova împotriva Deciziei nr. 170/2014 din 9 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Instanța de recurs a reținut că SC A. SA Craiova a invocat formal în susținerea recursului său dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1 - 9 ale textului de lege anterior menționat, astfel cum prevede art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

S-a arătat că din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție aspecte de netemeinicie, recurenta tinzând, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, or, reaprecierea probelor administrate în cauză nu mai este posibilă în această etapă procesuală, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 și a ipotezei reglementate de pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. înlăturată prin pct. 41 al Legii nr. 219/2005.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, modalitatea în care au fost analizate probele administrate (expertize efectuate la fond și în apel, adrese etc), precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Faptul că se invocă anumite acte normative și articole din acte normative - Legea nr. 13/2007 a energiei electrice, H.G. nr. 1007/2004 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice, fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare reglementate expres de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. - nu poate să atragă nicio analiză, întrucât indicarea formală a acestora nu înseamnă dezvoltarea motivelor astfel cum impune art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile mai sus menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare SC A. SA Craiova, în temeiul art. 318 C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei contestate și rejudecarea recursului.

Consideră că soluția de constatare a nulității recursului potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. este rezultatul unei greșeli materiale, constând în neobservarea de către instanța de recurs a motivelor de nelegalitate indicate de recurentă, în special cele prevăzute la pct. 1.1 și pct. 3 din cererea de recurs, a căror dezvoltare face posibilă încadrarea în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Astfel, la pct. 1.1 susține că a invocat ca motiv de nelegalitate eroarea instanței de apel atunci când a apreciat că între consumatorul SC B. SRL și operatorul SC A. SA nu există un raport de natură contractuală sau legală, apreciere care este în contradicție cu dispozițiile art. 2 și art. 24 alin. (2) din H.G. nr. 1007/2004 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice.

Contestatoarea arată că este evidentă însă greșeala materială comisă de instanța de recurs prin neobservarea motivului de nelegalitate indicat la pct. 3 din cererea de recurs, deoarece în motivarea soluției se arată că "rezultă cu evidență că s-au readus în discuție aspecte de netemeinicie (...)", în condițiile în care Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei nr. 15/2014 invocat de noi la pct. 3 a fost emis la 18 martie 2014 iar apelul în Dosarul nr. x/104/2010 s-a judecat la data de 26 martie 2014, la un interval de timp de 8 zile în care ordinul nu a putut fi analizat și a fi invocată incidența lui în această cauză, deci acest argument de nelegalitate nu a mai fost, în niciun caz, discutat în precedentele stadii procesuale.

Ordinul ANRE nr. 15/2014 are o importanță deosebită în clarificarea regimului pierderilor de energie electrică din rețelele operatorului de distribuție, în sensul determinării operatorului prejudiciat de intervențiile neautorizate în aceste rețele, în condițiile existenței unei legislații anterioare specifice depășite, neadaptate cerințelor europene și realităților economice prezente.

Susține că neobservarea argumentelor de nelegalitate a deciziei recurate dovedește că instanța de recurs a preluat, fără a verifica însă, susținerea nefondată a intimatei SC B. SRL din excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, fapt ce a condus la pronunțarea unei soluții injuste, a cărei retractare o solicită.

Contestatoarea arată că în cuprinsul pct. 1.1 și pct. 3 din cererea de recurs a arătat că "instanța de apel susține în mod eronat ca A. SA Craiova în calitate de operator de distribuție nu are raport juridic decât cu furnizorul SC C. SA în baza contractului de distribuție încheiat cu acesta, fără ca între consumatorul contractual al C. SA (în speță SC B. SRL) și operatorul de rețea SC A. SA Craiova să existe vreun raport fie de natură contractuală, fie legală și a indicat apoi actele normative și articolele încălcate, însoțite de motivele pentru care a apreciat susținerile instanței de apel ca fiind nelegale.

Cu privire la motivul prevăzut la pct. 3 în cererea de recurs a arătat că Ordinul nr. 15/2014 definește pierderile de energie din rețea și faptul că obligația achiziționării energiei pierdute revine A. SA, contrar deci susținerii instanței de apel potrivit căreia aceste pierderi se înregistrează la furnizor.

În consecință, apreciază că dezvoltarea argumentelor invocate face posibilă încadrarea lor în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., așa cum prevăd dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Contestatoarea susține că motivele invocate în susținerea prezentei contestații în anulare se referă la erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, care au avut drept consecință darea unei soluții greșite. Ca urmare este vorba despre greșeli pe care le-a comis instanța prin neobservarea (omiterea) unor elemente importante a unor date materiale din pct. 1.1 și pct. 3 ale cererii de recurs și care au determinat soluția pronunțată, contestația vizând greșeli de fapt, involuntare, jar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor.

Invocă practica în materie a Înaltei Curți, reiterând faptul că greșeala materială invocată este deci neobservarea de către instanța care a constatat nulitatea recursului a faptului că la pct. 1.1 și pct. 3 a arătat motivele de nelegalitate din decizia instanței de apei și indicarea actelor normative încălcate iar dezvoltarea argumentelor potrivit art. 306 alin. (3) face posibilă încadrarea în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, contestatoarea arată că a fost pusă în imposibilitatea de a face dovada nelegalității soluției instanței de apel și recuperarea unui prejudiciu de 588.614,74 lei confirmat de expertizele efectuate.

Intimata SC B. SRL a formulat întâmpinare, solicitând în principal respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Examinând contestația în anulare în raport de motivele invocate și având în vedere conținutul deciziei atacate, se constată următoarele:

Prioritar, se constată că deși anularea unui recurs, în principiu, nu mai dă loc la contestație în anulare în temeiul art. 318 C. proc. civ., sub aspectul omisiunii de examinare a unui motiv de recurs, în cauză anularea fiind determinată tocmai de lipsa motivelor de recurs, această cale de atac este admisibilă.

Pe fondul său, contestația în anulare va fi respinsă pentru considerentele ce urmează:

Căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Art. 318 teza (I) C. proc. civ. reglementează drept motiv de contestație în anulare specială săvârșirea unei greșeli materiale la dezlegarea recursului.

Textul are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Intră în această categorie și neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată și care a determinat soluția pronunțată. Când, însă, instanța a cunoscut existența și conținutul actului și a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba despre o greșeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ., ci despre o eventuală greșeală de judecată, care nu intră sub incidența art. 318 de judecată, neputând fi valorificată în calea de retractare a contestației în anulare.

Cu alte cuvinte, prin dispoziția legală menționată legiuitorul nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de către aceeași instanță, sub motivul greșitei stabiliri a situației de fapt sau a greșitei interpretări a legii, știut fiind că anularea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pentru astfel de motive ar echivala cu o nesocotire a autorității de lucru judecat, prezumție de care se bucură astfel de hotărâri.

În justificarea existenței acestui motiv de contestație în anulare contestatoarea a invocat drept eroare materială neobservarea de către instanța care a constatat nulitatea recursului a faptului că la pct. 1.1 și pct. 3 a arătat motivele de nelegalitate ale deciziei pronunțate de instanța de apel și a indicat actele normative încălcate, criticile putând fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Toate situațiile invocate de către contestatoare nu reprezintă erori materiale care să poată fi încadrate în prevederile art. 318 alin. (1) teza întâi nefiind în legătură cu aspectele formale ale recursului.

Prin invocarea acestora se tinde la reinterpretarea unor dispoziții legale, astfel de critici presupunând o verificare și reevaluare a probatoriilor administrate și a dispozițiilor legale incidente raportului juridic dedus judecății și se circumscriu sferei greșelilor de judecată și nu erorilor materiale, în înțelesul dispoziției art. 318 C. proc. civ., caz în care nu pot fi verificate pe calea contestației în anulare.

Hotărârea instanței de recurs, prin care s-a constatat nulitatea recursului, nu se datorează unei omisiuni săvârșite din greșeală de instanță, ci a avut un caracter deliberat, în realitate contestatoarea fiind nemulțumită de interpretarea dată recursului său de către instanță care nu a identificat motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., invocate formal de contestatoare.

Împrejurarea că recurenta a indicat în cererea de recurs din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ultima pagină temeiul de drept "art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.", fără ca acestea să se regăsească în criticile formulate în fapt, a fost luată în examinare și cenzurată de instanța de recurs care a constatat că simpla indicare a temeiului de drept nu este suficientă și a arătat motivele pentru care examinarea recursului - în fondul său nu a putut fi făcută.

Așa fiind, pentru considerentele de drept arătate, Înalta Curte va respinge contestația dedusă judecății.

Văzând dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum și solicitarea apărătorului intimatei SC B. SRL, dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, va fi obligat contestatoarea SC A. SA Craiova la plata sumei de 4500 lei către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. SA Craiova împotriva Deciziei nr. 3755 din 26 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/104/2010.

Obligă pe contestatoarea SC A. SA Craiova la plata sumei de 4500 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata SC B. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2015.

Procesat de GGC - NN