ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 170/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta U.A.T. Husasău de Tinca, județul Bihor a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României și M.F.P., suspendarea prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice, anularea actelor emise în vederea aplicării art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012, respectiv adresa din 9 mai 2012 a D.G.F.P. a județului Bihor, precum și a tuturor actelor subsecvente acestora, obligarea M.F.P. de a acorda despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin punerea în aplicare a prevederilor art. 5 din O.U.G.

nr. 15/2012, respectiv 375.000 lei alocați comunei Husasău de Tinca, obligarea Guvernului României și M.F.P. de a emite acte administrative care să conducă la restabilirea situației anterioare intrării în vigoare a art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012 și obligarea acestora de a emite acte administrative care să pună în aplicare prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012. A fost invocată excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 15/ 2012, în baza art. 146 lit. d) și art. 115 alin. (4) din Constituție și ale art. 1, 2, 3, 10 și art. 29 din Legea nr. 47/1992. La 19 iunie 2012 reclamanta a formulat o precizare la acțiune și s-a solicitat acordarea de despăgubiri la nivelul sumei alocate și neutilizate, respectiv suma de 375.000 lei, în principal sau restabilirea situației anterioare adoptării O.U.G.

nr. 15/2012, ceea ce presupune alocarea de către pârâtă a sumelor ce constituie prejudiciu și care presupune despăgubiri în subsidiar, dar și să se constate că O.U.G. nr. 15/2012 este nelegală prin excepție, în subsidiar capătului de cerere privind neconstituționalitatea acesteia pentru aceleași motive pentru care este și neconstituțională. Prin întâmpinare, Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității sub aspectul cererii principale de anulare a O.U.G. nr. 15/2012 și implicit a cererilor subsecvente formulate în legătură cu acesta, iar cu privire la unele capete de cerere a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 431 din 18 decembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea adresei din 9 mai 2012 a D.G.F.P.

Bihor și a actelor subsecvente acesteia și de obligare a M.F.P. de a acorda despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin punerea în aplicare a art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012. A fost admisă, în parte, acțiunea precizată și a fost obligat pârâtul Guvernul României să realoce reclamantei suma de 252.266 lei și a fost respinsă acțiunea pentru restul pretențiilor. În motivarea soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, instanța de fond a reținut că din interpretarea coroborată a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 cu cele ale actelor normative prin care se reglementează organizarea și funcționarea Guvernului rezultă că acesta nu poate avea calitate procesuală pasivă în raport cu aceste capete de cerere pentru că nu este emitentul adresei din 9 mai 2012, iar cererea de acordare a despăgubirilor, potrivit principiului disponibilității, a fost formulată numai în contradictoriu cu M.F.P.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că O.U.G. nr. 15/ 2012 a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituție și s-au avut în vedere prevederile H.G. nr. 255/2012 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012 pentru unele unități administrativ-teritoriale. Referitor la aceste dispoziții legale, s-a avut în vedere că prevederile H.G. nr. 255/2012 nu pot fi aplicate, deoarece unele unități administrativ-teritoriale nu înregistrează arierate și nu au în derulare proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile care necesită cofinanțare, astfel că s-a dispus ca sumele alocate și rămase neutilizate până la data intrării în vigoare a ordonanței să se restituie de către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale la bugetul de stat.

Prin Decizia nr. 558 din 24 mai 2012 pronunțată de Curtea Constituțională s-a constatat că dispozițiile art. 5 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 15/2012 sunt constituționale în măsura în care se aplică numai sumelor alocate prin H.G. nr. 255/2012 și neutilizate de către unitățile administrativ-teritoriale care nu au înregistrat arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital și nu au avut în derulare cofinanțări de proiecte cu finanțare externă nerambursabilă până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 15/2012. S-a reținut că, în speță, după cum rezultă din Nota de constatare din 20 iunie 2012 întocmită de Camera de Conturi a Județului Bihor, reclamantei i-a fost alocată suma de 375.000 lei, din care aceasta nu a utilizat nici o parte până la momentul intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 15/2012. Conform aceleiași Note, reclamanta are în derulare proiecte cu fonduri externe pentru care partea sa de cofinanțare este de 252.266 lei. Factura fiscală din 30 decembrie 2011 de care se prevalează reclamanta pentru a face dovada arieratelor înregistrate este aferentă contratului de lucrări derulat cu fonduri externe, (fila 67 dosar), astfel că la stabilirea sumelor de care este îndreptățită să beneficieze reclamanta nu poate fi avută în vedere decât partea de cofinanțare proprie aferentă respectivului contract și nicidecum întreaga valoare a facturii cum fără temei susține reclamanta, plata acesteia urmând a se face inclusiv din surse nerambursabile. Pe de altă parte, la pronunțarea prezentei soluții a fost luată în considerare suma indicată în Nota de constatare a Camerei de Conturi, reclamanta refuzând să depună la dosarul anexele cererii de finanțare pentru a face dovada că valoarea respectivei contribuții ar fi de 375.000 lei.

Ca atare, instanța a apreciat ca fiind întemeiată în parte acțiunea, sens în care a dispus obligarea pârâtului Guvernul României să realoce reclamantei suma de 252.266 lei și a apreciat că obligația de restituire îi incumbă Guvernului, suma aflându-se la dispoziția acestuia, după cum și indisponibilizarea este urmarea directă a emiterii de către acesta a O.U.G. nr. 15/2012, pe care Curtea Constituțională a declarat-o constituțională, sub rezerva că vizează doar restituirea sumelor alocate prin H.G. nr. 255/2012 si neutilizate de către unitățile administrativ-teritoriale care nu au înregistrat arierate aferente unor cheltuieli curente si de capital si nu au avut în derulare cofinanțări de proiecte cu finanțare externa nerambursabilă până la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 15/2012.

În privința Ministerului Finanțelor, instanța apreciază că nu există nici un temei pentru obligarea acestui pârât la plata unor despăgubiri în favoarea reclamantului pentru repararea prejudiciului generat prin adoptarea de către Guvern a O.U.G. nr. 15/2012. În ceea ce privește celelalte solicitări ale reclamantei referitoare la anularea actelor administrative emise în vederea aplicării art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012 și la obligarea pârâților de a emite acte administrative care să conducă la restabilirea situației anterioare intrării în vigoare a O.U.G. nr. 15/2012, instanța le-a apreciat ca fiind lipsite de obiect, atât pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 15/2012 cât și pentru restituirea situației anterioare adoptării acestui act normativ fiind necesare efectuarea unor simple operațiuni financiar-contabile de indisponibilizare, respectiv disponibilizare a unor sume.

De altfel, nici reclamanta nu a indicat în concret actele administrative emise în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 15/2012 sau cele care s-ar impune a fi emise pentru restabilirea situației anterioare, astfel că instanța nu poate verifica în ce măsura acțiunea este întemeiată în privința acestor solicitări. Cât privește adresa din 09 mai 2012 emisă de pârâta D.G.F.P. Bihor, instanța a reținut că aceasta este un simplu act de informare și nu un act administrativ în accepțiunea dată acestei noțiuni de prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care și sub acest aspect acțiunea a fost respinsă. A fost respins ca inadmisibil și capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat instanței să se constate caracterul nelegal al O.U.G.

nr. 15/2012, instanța reținând că o atare solicitare nu se circumscrie prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Guvernul României și M.F.P. I. În recursul declarat de Guvernul României s-a arătat că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond nu a analizat că la adoptarea O.U.G. nr. 15/2012 s-au avut în vedere mai multe elemente, iar în pct. 5 s-a arătat că dispozițiile H.G.

nr. 255/2012 privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară nu pot fi aplicate în cazul unităților administrativ-teritoriale care nu înregistrează arierate și nu au în derulare proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile care necesită cofinanțarea, astfel că sumele alocate și rămase neutilizate până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 15/2012 să se restituie de către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale la bugetul de stat. S-au făcut referiri la considerentele și dispozitivul Deciziei nr. 558 din 24 mai 2012 a Curții Constituționale și că în baza acestora s-a dispus o verificare a modului de utilizare a sumelor alocate de la bugetul de stat conform H.G.

nr. 255/2012 și a fost încheiată Nota de constatare din 20 iunie 2012. Echipa de control nu a acceptat suma de 252.266 lei reprezentând partea de cofinanțare a proiectului aflat în derulare deoarece U.A.T. comuna Husasău de Tinca nu avea înregistrată la 6 aprilie 2012 (data intrării în vigoare a H.G. nr. 255/2012) arierate pentru cheltuieli curente și de capital și nici nu avea în derulare la 8 mai 2012, proiecte cu finanțare externă nerambursabilă care să necesite cofinanțări. S-a arătat și că instanța de fond a nesocotit Decizia nr. 558 din 24 mai 2012 a Curții Constituționale unde s-a reținut că „sumele prin autoritatea specială în materie trebuie să analizeze în concret fiecare oordonator principal de credite al bugetelor locale care a beneficiat de alocarea acestor sume, dacă această alocare se justifică”.

Totodată, instanța de fond avea obligația să verifice dacă suma de 252.266 lei aferentă contractului „derulat cu fonduri externe” reprezentau cheltuieli eligibile, dar aceasta s-a limitat să facă referire la proiectul de finanțare externă nerambursabilă (reținut în Nota de constatare dar fără ca echipa de control să constate că ar necesita finanțarea), dar fără să facă o analiză a acestui contract în raport de noțiunile de cofinanțare, cheltuieli eligibile și, mai ales, dacă acestea erau în derulare la data de 8 mai 2012. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței pronunțate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată. II. În recursul declarat de pârâtul M.F.P.

a invocat ca motive de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii sau este lipsită de temei legal) și cele ale art. 304 1 C. proc. civ. Și în acest recurs au fost invocate considerentele și dispozitivul Deciziei nr. 558 din 24 mai 2012 a Curții Constituționale și Nota de constatare încheiată la 20 iunie 2012 cu privire la verificările efectuate la sediul reclamantei. Din analiza acestei Note de constatare, recurentul a subliniat că reclamanta nu avea în derulare, la data de 8 mai 2012, proiecte de finanțare externă nerambursabilă care să necesite finanțare. Deși a reținut refuzul reclamantei de a depune la dosarul cauzei anexele cererii de finanțare pentru a face dovada că valoarea contribuției la cofinanțare ar fi de 375.000 lei, instanța de fond s-a raportat numai la Nota de constatare dar a schimbat concluziile acesteia.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată. 1. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursurile declarate dar pentru următoarele considerente: Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, deși reclamanta nu a indicat expres acest text. Cererea de chemare în judecată a fost formulată de 16 mai 2012, iar alături de capetele de cerere referitoare la anularea unor acte administrative și obligarea la despăgubiri a fost invocată și excepția de neconstituționalitate a O.U.G.

nr. 15/2012, acesta fiind actul normativ considerat vătămător pentru reclamantă, respectiv art. 5 din O.U.G. nr. 15/2012. O.U.G. nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice a fost adoptată conform dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție, iar în art. 5 din O.U.G. nr. 115/2012 s-a prevăzut: „(1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata pentru echilibrarea bugetelor locale acordate unităților administrativ-teritoriale în anul 2012 prin H.G.

nr. 255/2012 privind alocarea unei sume din Fondul de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru unele unitățile administrativ-teritoriale, pentru plata unor arierate aferente cheltuielilor curente si de capital, precum si pentru cofinanțarea unor proiecte cu finanțare externă nerambursabilă, neutilizate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta, se restituie de către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale la bugetul de stat, în contul din care acestea au fost încasate. Restituirea sumelor neutilizate se efectuează pe baza de ordine de plata pentru Trezoreria Statului, întocmite distinct, în care la rubrica "Explicații" se va preciza obligatoriu "Restituire sume defalcate din T.V.A.

încasate potrivit H.G. nr. 255/2012, ramase neutilizate; (2) Regularizarea cu bugetul de stat a sumelor prevăzute la alin. (1) se realizează în termen de 3 zile lucrătoare de la data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgență; (3) Cu sumele restituite potrivit alin. (2) se reîntregește Fondul de rezerva bugetara la dispoziția Guvernului, potrivit instrucțiunilor emise de M.F.P.” Ulterior formulării acțiunii de către reclamantă, prin Decizia nr. 558 din 24 mai 2012 a Curții Constituționale s-a constat că dispozițiile art. 5 alin. (1) teza 1 din O.U.G. nr. 15/2012 sunt constituționale în măsura în care se aplică numai sumelor alocate prin H.G. nr. 255/2012 și neutilizate de către unitățile administrativ-teritoriale care nu au înregistrat arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital și nu au avut în derulare cofinanțări proiecte cu finanțare externă nerambursabilă până la data intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 15/2012. Prin urmare, pentru a fi aplicabile prevederile O.U.G. nr. 15/2012, Curtea Constituțională a considerat că sumele alocate în baza O.G. nr. 255/2012 se vor restitui potrivit acestui act normativ dacă aceste sume nu au fost utilizate și dacă unitatea administrativ-teritorială nu avea înregistrate arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital sau nu au avut în derulare cofinanțări de proiecte cu finanțare externă nerambursabilă până la 8 mai 2012 când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 15/2012. Instanța de fond a admis, în parte, acțiunea precizată a reclamantei și a obligat Guvernul Românei să realoce reclamantei suma de 252.266 lei, însă din motivarea soluției nu se deduce dacă au fost verificate condițiile instituite de O.U.G.

nr. 115/2012 pentru a se dispune restituirea sumelor la buget. Instanța de fond s-a limitat la a indica Nota de constatare din 20 iunie 2012 și din care ar rezulta că reclamanta are în derulare proiecte cu fonduri externe și că factura fiscală din 30 decembrie 2011 este aferentă contractului de lucrări derulat cu fonduri externe și chiar a luat act că reclamanta refuză să depună la dosar anexele cererii de finanțare pentru a face dovada valorii cofinanțării. În motivare chiar există o frază începută care se referă la ceea ce instanța a apreciat ca esențial în cauză, dar nefiind indicate aceste aspecte, nu pot fi cenzurate de instanța de control judiciar. Potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Per a contrario, în cazul în care împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite, Înalta Curte nu poate hotărî asupra fondului litigiului, astfel că se impune admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, având în vedere că împrejurările de fapt nu au fost lămurite de instanța de fond. Pentru a se constata îndeplinirea prevederilor O.U.G. nr. 115/2012 trebuie să se verifice în condițiile în care s-a stabilit deja că suma alocată potrivit H.G.

nr. 255/2012 de 375.000 lei nu a fost utilizată până la intrarea în vigoare a ordonanței, dar că unitatea administrativ-teritorială se află în una din cele două situații: - avea înregistrate arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital la 8 mai 2012; - avea în derulare proiecte cu finanțare externă nerambursabilă și neachitată cota de cofinanțare în aceste proiecte la 8 mai 2012. Faptul că în Nota de constatare din 20 iunie 2012 se face referire la un proiect în derulare cu finanțare externă nerambursabilă la 8 mai 2012 nu este suficient pentru a se stabili îndeplinirea condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 115/2012. Mai mult, din actele depuse la dosar rezultă că valoarea contribuției beneficiarului (adică a unității administrativ-teritorială) la acel proiect era de 2.079 mii lei din valoarea totală a proiectului de 10.739 mii lei (fila 39 dosar fond, întocmită potrivit adresei din 28 mai 2012 emisă de D.G.F.P.

Bihor), iar în anexa 2 la Nota de control din 20 iunie 2012 (fila 63 dosar fond) s-a indicat același proiect cu finanțare nerambursabilă aflat în derulare, ce avea ca valoare suma de 10.739.000 lei dar contribuția beneficiarului este de 252.266 lei. Însă, instanța de fond nu a lămurit această neconcordanță între cele două sume și nici nu s-a stabilit dacă partea beneficiarului de cofinanțare era achitată la data de 8 mai 2012, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 115/2012. La rejudecare, instanța de fond va solicita înscrisuri din care să rezulte care era cota de cofinanțare a unității administrativ-teritoriale reclamante la proiectul de finanțare cu fonduri nerambursabile, eventual prin depunerea la dosar a contractului de finanțare încheiat de reclamantă, având în vedere că la dosar s-a depus numai contractul de execuție de lucrări din 24 august 2011 (filele 70-82 dosar fond).

În raport de poziția reclamantei, care în fața instanței de fond a considerat că nu prezintă relevanță cota de cofinanțare din contractul cu finanțare nerambursabilă, se va solicita acesteia să precizeze exact dacă cererea sa este întemeiată pe existența proiectului cu finanțare nerambursabilă și în care are o cotă de cofinanțare sau pe ipoteza existenței arieratelor aferente unor cheltuieli curente și de capital, situație în care nu este necesară ca aceste arierate să provină dintr-un contract cu finanțare nerambursabilă, dar trebuie să depună dovezi în acest sens, adică să fie arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital la 8 mai 2012. Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 C. proc.

civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Guvernul României și M.F.P. împotriva sentinței nr. 431/2012/CA/ PI din 18 decembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2014.