ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2331/2015

Decizia nr. 2331/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Lunca a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice, anularea actelor emise în aplicarea O.U.G. nr. 15/2012, respectiv Adresa nr. 31617/09 mai 2012 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor și a actelor subsecvente, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice de a acorda despăgubiri pentru prejudicii cauzate prin punerea în aplicare a prevederilor art. V din O.U.G. nr. 15/2012, respectiv 231.536,25 lei; obligarea pârâților Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice de a emite acte care să conducă la restabilirea situației anterioare intrării în vigoare a O.U.G. nr. 15/2012, respectiv de a nu mai emite acte administrative care să pună în aplicare prevederile art. V din O.U.G. nr. 15/2012.

Prin precizarea de acțiune, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri, ce trebuie făcută la nivelul sumei alocate și neutilizate, respectiv suma de 231.536,25 lei, în principal, sau restabilirea situației anterioare adoptării O.U.G. nr. 15/2012, ceea ce presupune realocarea de către pârâte a sumelor ce constituie prejudiciu și care presupune despăgubiri, în subsidiar.

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 390 din 13 noiembrie 2012, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României sub aspectul pretențiilor ce fac obiectul capetelor de cerere B1 și B2 din acțiunea formulată de reclamantă.

Totodată, a admis în parte acțiunea precizată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Lunca în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor și Ministerul Finanțelor Publice și a obligat Guvernul României să realoce reclamantei suma de 168.000 lei, respingând celelalte pretenții ale reclamantei, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluții au formulat recursuri Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice, în conținutul cărora au invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9, în condițiile art. 304

1

C. proc. civ. - 1865 și au susținut, în esență, că soluția instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor legale incidente în cauză, precum și a considerentelor Deciziei nr. 558/2012 a Curții Constituționale, referitoare la constituționalitatea art. V alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice.

Prin Decizia nr. 2379 din 22 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței nr. 390 din 13 noiembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința recurată, în sensul că a respins cererea de obligare a pârâtului Guvernul României să realoce reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Lunga suma de 168.000 lei și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva Deciziei nr. 2379 din 22 mai 2014 Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Lunca a formulat contestație în anulare, invocând generic dispozițiile art. 317 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac se arată în esență că decizia pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale, iar instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivele de modificare a sentinței recurate deoarece nu a observat faptul că unitatea administrativ teritorială Comuna Lunca avea arierate în sumă de 311.887,57 lei așa cum s-a reținut în Nota de constatare întocmită de către reprezentanții Direcției Finanțelor Publice Bihor și ai Camerei de Conturi Bihor.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, având în vedere considerentele în continuare arătate.

Contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 C. proc. civ. și art. 318 din același Cod, iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, și nu în contestația în anulare.

Potrivit dispozițiilor legale anterior menționate hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În cadrul contestației în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Prin greșeală materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată.

În sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., greșeala materială trebuie să fie esențială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situația ar fi fost alta.

De asemenea, trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, fiind săvârșită de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante.

Astfel, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

Calea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. este deschisă atunci când instanța de recurs s-a pronunțat minus petita, fără a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită.

De principiu, instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit aspect sau o afirmație a recurentei nu deschide calea contestației în anulare speciale, în condițiile art. 318 teza II C. proc. civ.

Totodată, așa cum se poate observa din lecturarea Deciziei nr. 2379 din 22 mai 2014, instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs formulate în cauză.

În aceste condiții, urmează a fi respinsă contestația în anulare formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Lunca împotriva Deciziei nr. 2379 din 22 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Lunca împotriva Deciziei nr. 2379 din 22 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN