ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 711/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2628 din 18 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea principală formulată de reclamanta SC C.E.O. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.D.E., (în continuare A.N.R.E.); totodată Curtea de apel a respins atât cererea de intervenție principală voluntară formulată de intervenientul Fondul Proprietatea S.A., cât și excepția de nelegalitate a art. 2, 10, 23 lit. c), 59, 60 și 69 din Ordinul A.N.R.D.E. nr. 57/2008, ca nefondate. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte: Reclamanta SC C.E.O.

SA a formulat în contradictoriu cu pârâta A.N.R. în domeniul Energiei (în continuare A.N.R.E.) contestație împotriva actului administrativ - Decizia nr. 3309 din data de 19 decembrie 2012 privind aprobarea cantităților de energie electrică vândute pe bază de contracte reglementate, a prețurilor reglementate și a bonusului individual pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență și livrare în SEN în anul 2013 de SC C.E.O. SA, decizie emisă de către Președintele A.N.R.E., solicitând admiterea contestației și anularea parțială a actului administrativ, în ceea ce privește art. 2 alin. (1) și (2) din decizia mai sus menționată.

S-a constatat că pârâta a justificat modul de stabilire a sumei amortizărilor în raport de valoarea costurilor raportate pe primele trei trimestre ale anului 2012; astfel, autoritatea a aplicat criteriul proporționalității cu privire la trimestrul IV si a menținut aceeași sumă corespunzătoare amortizărilor și cu privire la acest ultim trimestru, fără ca prin aceasta să facă un calcul exhaustiv; așa cum prevede textul de mai sus, autoritatea a apreciat ca acest nivel este justificat, fără a se fi dovedit o exercitare cu rea-credință a dreptului său de apreciere dat de lege în această situație. S-a reținut că, deși pct. 25 alin. (4) din H.G. nr. 909 din 29 decembrie 1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, modificată și completată prin O.G.

nr. 54/1997, „amortizarea inclusă în costuri reprezintă sursa proprie de finanțare, la dispoziția agenților economici”, totuși nici Legea nr. 15/ 1994, nici Normele Metodologice de aplicare ale acesteia, nu prevăd că singura destinație a acestei surse de finanțare poate fi numai efectuarea de investiții, iar o asemenea îngrădire ar trebui prevăzută expres de lege și nu prezumată. S-a reținut că reclamanta nu a dovedit care ar fi prețul achiziționării în concret a unui certificat de emisii gaze cu efect de seră, astfel că afirmația în sensul că prețul real ar fi de 9 euro nu poate fi reținută în lipsă de probe, în plus reclamanta nici nu a dovedit că a achiziționat astfel de certificate, discuțiile teoretice și prezumțiile că astfel de achiziții sunt obligatorii neputând fi reținute.

De asemenea, s-a constatat că reclamanta a invocat argumente teoretice pentru costuri a căror existență nu a fost în mod concret dovedită, astfel că acestea nu pot duce la anularea modului de stabilire a prețului de către pârâtă, iar prețul certificatelor nu poate fi justificat pe baza unei valori de tranzacționare obținută la un moment dat si a unui curs de schimb aleatoriu. Având în vedere prevederile art. 69 din Metodologie potrivit cărora „în situații excepționale, Autoritatea Competentă poate notifica si declanșa procedura de stabilire /revizuire a cantităților de energie electrică și a preturilor din contractele reglementate la momentul considerat oportun (…)”, s-a constatat că A.N.R.E.

poate analiza costurile suplimentare cauzate operatorilor economici de neasigurarea cantităților reglementate aprobate prin deciziile A.N.R.E. și, totodată, de fundamentare a preturilor și tarifelor reglementate la energia electrică pentru operatorii economici, fiind nefondat argumentul reclamantei, legat de neincluderea cheltuielilor cu certificatele de emisii gaze cu efect de seră. S-a apreciat că este nefondată și susținerea potrivit căreia reclamanta SC C.E.O. SA va înregistra un prejudiciu material creat de neacoperirea costurilor de producție (venituri mai mici decât costurile efective de producție) de cel puțin 160.372.588,50 lei, întrucât punerea în aplicabilitate a deciziei atacate nu vătăma drepturile reclamantei, câtă vreme prețul aprobat prin decizia contestată este mai mare decât cel aprobat în 2012 (de la 174.16 la 190.00 lei/MWh) în contextul în care cantitățile acestuia sunt mai mici pentru anul în curs.

De asemenea, s-a reținut că, prin scrisoarea A.N.R.E. nr. 57256 din 7 decembrie 2012, A.N.R.E. a comunicat operatorilor de distribuție principali faptul că, în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (3) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, achiziția consumului propriu tehnologic în rețelele de distribuție trebuie realizată pe baza procedurilor transparente și nediscriminatorii, cu respectarea mecanismelor concurențiale în vigoare, aprobate de A.N.R.E. Prin scrisoarea nr. 58497 din 7 decembrie 2012, A.N.R.E. a comunicat operatorilor de distribuție măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor de tranzacționare pe piețele centralizate de contracte bilaterale negociate, a energiei electrice de către operatorii de distribuție, în actualele circumstanțe de determinare a consumului propriu tehnologic.

În cadrul întâlnirii din data de 17 decembrie 2012, de la sediul A.N.R.E., între reprezentanții operatorilor de distribuție și ai A.N.R.E. A.N.R.E. a propus ca consumul propriu tehnologic aferent activității de distribuție pentru perioada ianuarie-martie 2013 să fie acoperit pe baza unor contracte reglementate, la prețul mediu menționat anterior, de către CE Oltenia. S-a reținut că valorile bonusului individual și ale prețurilor reglementate pentru cantitățile de energie electrică produse în cogenerare de înaltă eficiență sunt preluate din: Ordinul președintelui ANRE nr. 45/2012 privind aprobarea valorilor bonusurilor de referință pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență și ale prețurilor de referință pentru energia termică produsă în cogenerare; Ordinul președintelui A.N.R.E.

nr. 44/2012 privind aprobarea prețului de referință și a prețurilor reglementate pentru energia electrică, aplicabile în anul 2013 producătorilor de energie electrică și termică în cogenerare, care beneficiază de bonus, și corespund anului 2013 ca fiind anul III de funcționare în cadrul schemei de sprijin a CET Craiova II, având drept combustibil principal cărbune. Prin urmare s-a constatat că sunt nefondate susținerile intervenientei, prețurile și cantitățile reglementate în sectorul energiei electrice și termice de SC E.O. SA fiind supuse aprobării Comitetului de Reglementare al A.N.R.E. - organism deliberativ ai cărui membrii sunt numiți prin decizie a primului-ministru.

Excepția de nelegalitate a prev. art. 23 lit. c), 2, 10, 59, 60 și 69 din Metodologia de stabilire a prețurilor și a cantităților de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate și a prețurilor pentru energia termică livrată din centrale cu grupuri de cogenerare aprobată prin Ordinul nr. 57/2008,invocată de intervenientă, a fost soluționată pe fond, apreciindu-se că deși în speță este incidentă forma art. 4 din Legea nr. 554/2004 anterioară datei de 15 februarie 2013, prin soluție de principiu, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că excepția de nelegalitate poate fi invocată atât cu privire la actele administrative cu caracter individual, cât și cu privire la actele administrative cu caracter normativ.

În primul rând, instanța a observat că nu se poate invoca nelegalitatea unui act administrativ de executare a unei legi (cum este Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 57/2008), în raport de o lege ulterioară emiterii acestui act administrativ. S-a constatat însă că, dincolo de această eroare, dispoziție similară celei din art. 76 alin. (1) al Legii nr. 123/2012 exista și sub imperiul vechii legi a energiei, art. 76 alin. (1) din Legea nr. 13/2007. S-a mai reținut că, așa cum prevede chiar art. 23 din Ordinul nr. 57/2008, acesta a fost emis în conformitate cu prevederile H.G.

nr. 219/2007 privind promovarea cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă și ale Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 13/2007 privind aprobarea valorilor de referință armonizate aplicabile la nivel național ale eficienței pentru producerea separată de energie electrică, respectiv de energie termică, și pentru aprobarea factorilor de corecție aplicabili la nivel național,acte administrative ce nu au fost atacate sau anulate, și care au stat la baza stabilirii procentului de 37 %. A fost înlăturată susținerea intervenientei potrivit căreia limita de 37 % nu are nicio justificare tehnică, fiind stabilită administrativ de A.N.R.E. ca mijloc de a reduce arbitrar costurile incluse în prețul energiei pe piața reglementată, cu fraudarea art. 76 din Legea energiei, întrucât conform prev. art. 4 din H.G.

nr. 219/2007 și Ordinului nr. 13/2007, au fost stabilite criteriile tehnice și economice de calcul al eficienței. S-a reținut că nu este un argument de nelegalitate faptul că se putea aprecia în raport de fiecare producător un anumit procent al eficienței, iar nu global, în raport de toți producătorii, acesta fiind un aspect de oportunitate, care nu poate intra în cenzura instanței judecătorești, decât în măsura în care se dovedește încălcarea unei obligații legale de către autoritatea administrativă, condiție neîndeplinită în speță. Susținerea intervenientei conform căreia metodologia impune o condiție imposibil de îndeplinit, deoarece randamentul stabilit prin acest text este randamentul unui bloc energetic nou, nu se încadrează în motive de nelegalitate ce ar putea fi avute în vedere conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 în raport de Metodologie, ci în raport de criteriile de stabilire a eficienței de la art. 23 lit. c) din Ordinul nr. 13/2007.

De asemenea, s-a constatat că nici consecința invocată de intervenientă, în sensul că dacă randamentul instalațiilor producătorului este mai mic decât cel stabilit prin art. 23 lit. c) din Metodologie, atunci, folosind aceeași cantitate de materie primă, va produce mai puțină energie, deci costul pe unitatea de energie electrică produsă va fi mai mare, nu reprezintă un motiv de nelegalitate a Metodologiei din perspectiva eficienței de 37 %, care reprezintă un standard minim ce trebuie avut în vedere pentru funcționarea sistemului de energie.

Cu privire la prevederile art. 2 din Ordinul nr. 57/ 2008, s-a reținut că deși legea nu prevede în mod expres cine are sarcina de a aprecia caracterul justificat sau nejustificat al costurilor de producere, transport, distribuție și furnizare a energie electrice, totuși este evident că o asemenea sarcină nu putea reveni decât autorității care are atribuția de stabilire a prețurilor și tarifelor, astfel că simpla mențiune în textul invocat a sintagmei „ nivelul considerat justificat de Autoritatea competentă” nu este de natură să ducă la concluzia nelegalității acestui text Referitor la art. 10, 59, 60 și 69 din Metodologie, s-a reținut că atâta vreme cât singurul argument de nelegalitate adus de intervenientă este nelegalitatea art. 2 din Metodologie (argument ce nu a fost reținut), pe cale de consecință, și criticile de nelegalitate cu privire la aceste dispoziții legale vor fi respinse ca nefondate.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs SC C.E.O. SA, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esență, că instanța de fond nu a acordat suficientă atenție motivelor de nelegalitate pentru care societatea reclamantă a solicitat anularea Deciziei Președintelui A.N.R.E. nr. 3309 din 19 decembrie 2012, mai exact faptului că autoritatea competentă nu și-a respectat propria Metodologie de stabilire a prețurilor și a cantităților de energie electrică vândută de producători pe bază de contracte reglementate și a prețurilor pentru energia termică din centrale cu grupuri de cogenerare, aprobată prin Ordinul A.N.R.E.

nr. 57 din 3 iunie 2008. În conformitate cu art. 25 din Metodologia menționată, recurenta-reclamantă în calitate de producător participant la contactele reglementate a transmis autorității toată documentația de fundamentare cerută de acest text legal, cu anexele aferente, prevăzută de art. 26 din aceeași metodologie. Prin art. 2 din Decizia a cărei anulare parțială s-a cerut s-a aprobat un preț de 215,80 lei /MWh, exclusiv TVA, pentru energia electrică în regim reglementat, produsă și livrată în orele de zi din anul 2013 și respectiv un preț de 134,88 lei/MWh pentru cea produsă și livrată în orele de noapte din anul 2013, pe bază de contracte reglementate de vânzare-cumpărare.

Prețul mediu de 190 lei /KWh este cum mult sub costurile de producție, autoritatea competentă nedeterminând costul variabil de producere a energiei electrice conform formulei de calcul prevăzută la art. 49, neținând cont de costurile fixe și neluând în calcul datele din documentația transmisă de reclamantă la 24 octombrie 2012. Prin Referatul de aprobare a proiectului de decizie privind aprobarea cantităților de energie electrică vândute de către SC C.E.O. SA pe contracte reglementate în anul 2013 și a prețurilor aferente a fost făcută o analiză, neînsușită de reclamantă, întemeiată în principal pe diminuări nejustificate ale costurilor estimate precum și date eronat centralizate. Recurenta-reclamantă a constatat diferențe majore, față de structura costurilor propuse de ea, în Referatul de Aprobare și a machetei de fundamentare a veniturilor /costurilor/producțiilor/ livrărilor /consumurilor, documente depuse de pârâtă odată cu întâmpinarea la fond.

Astfel: - Costurile cu amortizarea, estimate de reclamantă la valoarea totală de 403.503.000 lei, „au fost acceptate cu 15% mai puțin decât valoarea solicitată, având în vedere faptul că în primele 9 luni ale anului 2012 valoarea costurilor cu amortizarea raportate este de 240.411.059 lei, cu cca. 45% mai mici decât valoarea solicitată”. Deși s-a invocat existența unor erori de calcul cu privire la amortizarea aferentă primelor trei trimestre ale anului 2012, instanța de fond, fără nici un alt mijloc de probă și fără nici un argument, a înlăturat această apărare și a constatat că pârâta a justificat modul de stabilire a amortizărilor în raport de valoarea costurilor raportate pe primele trei trimestre ale anului și aplicarea criteriului proporționalității cu privire la trimestrul IV.

Pârâta a centralizat și calculat eronat costurile cu amortizarea raportate pentru primele trei trimestre ale anului 2013, stabilind în consecință tot o valoare eronată aferentă trimestrului IV. Au fost ignorate de pârâtă dispozițiile art. 13 alin. (1) din Metodologie potrivit cărora „costurile cu amortizarea se calculează ca sumă a amortizării activelor existente și a amortizării activelor noi”, nefiindu-i recunoscute reclamatei nu doar costurile cu amortizarea activelor noi ce urmare a fi puse în funcțiune în anul 2013, ci și amortizarea activelor existente în primele trei trimestre ale anului 2012. Numai valoarea acestui element de cost fix a fost diminuat în mod eronat și nejustificat de către A.N.R.E.

cu suma de 62.052.784 lei, ceea ce la producție planificată de 18.066.399 MWh îi corespunde o diminuare a prețului cu 3,43 lei/MWh. - Costurile de operare și mentenanță, estimate de societatea reclamantă pentru anul 2013 la valoarea de 406.971.500 lei, reprezintă costurile lucrărilor și echipamentelor pentru mentenanță preventivă și corectivă prognozate a fi executate și decontate din activitatea de producție, principala componentă a acestor cheltuieli fiind dată de lucrările de reparații ce trebuie executate în anul 2013 la blocul nr. 4 Rovinari. Distinct au fost previzionate și costurile cu serviciile executate de terți, reprezentând cheltuieli cu prime de asigurare, servicii bancare și asimilate, transport marfă și persoane, protecția muncii, pază, etc. (56.987.561 lei).

Autoritatea a reținut că este justificat doar nivelul de 329.713.317 lei /an, în care au fost cuprinse și costurile cu lucrările și serviciile executate de terți, fapt care a dus la diminuarea nejustificată a acestor costuri, la producția planificată reprezentând o diminuare a prețului cu 7,43 lei/MWh. Motivația pârâtei în sensul că „lucrările necesare pot fi finanțate din disponibilitățile oferite cu cheltuielile de amortizare, care nu sunt ieșiri efective de numerar” încalcă legislația în domeniul amortizării capitalului fix, respectiv Lege nr. 15/1994 și Normele metodologice de aplicare a acestei legi.

Instanța a înlăturat această apărare apreciind că aceste dispoziții legale nu prevăd că singura destinație a acestei surse de finanțare poate fi numai efectuarea de investiții, iar o asemenea îngrădire ar trebui prevăzută expres de și nu prezumată, însă potrivit doctrinei economice prin amortizare, întreprinderea realizează de fapt recuperarea investiției realizate anterior, astfel că amortizarea este sursa principală de finanțare a investițiilor noi, fiind rezultatul exploatării capitalului propriu.

Un argument în sprijinul opiniei recurentei este reprezentat și de pct. 107 alin. (1) din Ordinul nr. 3055 din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene . Legislația financiar-contabilă prevede imperativ faptul că reparațiile efectuate pentru asigurarea funcționării (utilizării continue) trebuie recunoscute ca o cheltuială, deci sunt costuri de producție care influențează direct prețul de producție al energiei electrice. - Costurile cu achiziția certificatelor de emisii gaze cu efect de seră, estimate de reclamantă la valoarea de 739.235.000 lei, reprezentând echivalentul a 18.252.716 lei certificate CO 2 , la un preț de 9 euro/certificat (curs de schimb pentru anul 2013-4,5 lei/euro) nu au fost incluse în structura supusă aprobării Comitetului de Reglementare, potrivit Referatului de Aprobare.

S-a motivat că nu a fost definitivat cadrul legislativ privind obligația achiziției acestor drepturi de emisie. S-a mai menționat faptul că valoarea aprobată pentru aceste costuri reprezintă cca. 20% din valoarea solicitată și este la nivelul valorii realizate în anul 2012, însă în opinia recurentei pârâta se află în eroare. Costurile cu achiziția certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră înregistrate la nivel de unitate în anul 2012 au fost de 159.443.988 lei dat fiind faptul că potrivit pct. 8.2 din Planul Național din 16 ianuarie 2008 de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 și 2008-2012 (aprobat prin H.G. nr. 60/2008) au fost alocate cu titlu gratuit un număr total de 65.932.726 certificate.

Media anuală a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate cu titlu gratuit este de 13.186.545 certificate/an, iar obligația unității în anul 2012 a fost de 16.948.396 certificate, raportul fiind de 80% certificate alocate cu titlu gratuit și doar în procent de 20% au fost achiziționate de unitate. Începând cu anul 2013, pentru producătorii de energie electrică nu se mai alocă cu titlu gratuit certificate de emisii de gaze cu efect de seră, date fiind reglementările cuprinse în Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a sistemelor de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de Modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, precum și în H.G.

nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările și completările ulterioare. A.N.R.E., în mod eronat, a diminuat reclamantei costurile cu achiziția certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră previzionate pentru anul 2013, cu o valoare de 579.791.012 lei, ceea ce la producția planificată pentru anul 2013 reprezintă o diminuare a prețului cu 32,09 lei/MWh. Printr-o interpretare rigidă instanța a înlăturat apărările reclamantei, pe considerentul că nu s-a dovedit în mod concret care ar fi prețul achiziționării unui astfel de certificat precum și faptul că nu s-a dovedit că s-au achiziționat astfel de certificate.

Documentele depuse la dosar justifică însă atât cumpărarea de certificate de emisii gaze cu efect de seră, cât și prețul de achiziție al acestora. La data depunerii documentelor - 24 octombrie 2012 și la data emiterii deciziei a cărei anulare s-a cerut -19 decembrie 2013, reclamanta nu avea posibilitatea să facă dovada achiziționării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, atâta timp cât legislația în materie impune ca până la data de 30 aprilie a anului următor celui în care au fost alocate certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, să se restituie aceste certificate autorității competente pentru protecția mediului (art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 780/2006). În mod eronat instanța de fond a reținut și faptul că „prețul certificatelor nu poate fi justificat pe baza unei valori de tranzacționare obținută la un moment dat și a unui curs de schimb aleatoriu”, din moment ce potrivit H.G.

nr. 780/2006 și Directivei 2003/87/CE începând cu anul 2013 comercializarea cotelor care nu sunt alocate cu titlu gratuit se face prin licitație, iar ca urmare a acestui fapt prețul diferă de la o zi la alta și chiar de la o oră la alta. În fine, arată recurenta, este eronată constatarea instanței că „punerea în aplicare a deciziei atacate nu vatămă drepturile reclamantei, câtă vreme prețul aprobat prin decizia contestată este mai mare decât cel aprobat în anul 2012”; or, în anul 2012 i-au fost alocate cu titlu gratuit un număr de certificate într-un procent de 80% din total, în aceste condiții costurile înregistrate cu achiziția de certificate a fost de doar 20% din cele ce urmau a se înregistra în anul 2013, an în care unitatea nu mai beneficia de facilitatea alocării cu titlu gratuit.

Prin analiza eronată a celor 3 elemente de cost, autoritatea pârâtă a diminuat reclamantei nejustificat și fără temei legal costurile totale cu 42,95 lei/MWH, ceea ce a condus la un prejudiciu estimat la 170.074.167,20 lei. Prin întâmpinare, intimata A.N.R.E. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în mod corect și legal judecătorul fondului a reținut că sarcina de a aprecia asupra caracterului justificat sau nejustificat al costurilor de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei electrice nu poate reveni decât autorității publice cu competențe în domeniu, făcându-se trimitere în acest sens la dispozițiile art. 22 alin. (1)și (2) lit. c) coroborate cu art. 75 lit. h) și art. 76 alin. (1) și (3) din Legea energiei electrice nr. 123/2012.

Decizia președintelui A.N.R.E. nr. 3309/2012 este nu act administrativ individual care îndeplinește în integralitate condițiile impuse de legislația în materie care este menționată și în considerentele sentinței recurate, în plus ca orice act administrativ și actul contestat se bucură de prezumția de legalitate, de autenticitate și de veridicitate, toate aceste prezumții având un caracter relativ desigur, însă curtea de apel nu a identificat dovezi care să ducă la răsturnarea celor trei prezumții, subliniind chiar că Decizia nr. 3309 din 19 decembrie 2012 nu vatămă drepturile reclamantei în sensul că nu generează pierderi financiare suplimentare pentru SC C.E.O. SA.

Examinând cauza din perspectiva obiectului ei, a normelor legale incidente, a susținerilor/ apărărilor părților, a probatoriului administrat, Înalta Curte reține incidența dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) teza III sub-teza ultimă („modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi”) și, deci, va admite recursul și va casa sentința atacată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Obiectul acțiunii în anulare pe calea contenciosului administrativ formulată de reclamanta SC C.E.O. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.R.D.E., (A.N.R.E.) a vizat Decizia nr. 3309 din 19 decembrie 2012 privind aprobarea cantităților de energie electrică vândute pe bază de contracte reglementate, a prețurilor reglementate și a bonusului individual pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență și livrare în SEN în anul 2013 de SC C.E.O.

SA. Criticile de nelegalitate aduse actului administrativ prin cererea de chemare în judecată și reiterate prin cererea de recurs s-au axat pe nerespectarea de către instituția publică pârâta/intimată a propriei metodologii în ceea ce privește prețurile reglementate, mai exact a Metodologiei de stabilire a prețurilor și cantităților de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate și a prețurilor pentru energie termică din centrale cu grupuri de cogenerare, aprobată prin Ordinul A.N.R.E. nr. 57/3 iunie 2008, cu consecința unei analize eronate a celor trei elemente de cost (amortizare, mentenanță și costul cu achiziția certificatelor de CO 2 ) și a diminuării costurilor totale ale societății reclamante cu 42,95 lei/MWh, fapt care a condus la înregistrarea de către societate a unei prejudiciu estimat de aceasta la valoarea de 170.074.167,20 lei.

Așa cum rezultă din acele dosarului cu prilejul analizei cererii în anulare formulată de reclamantă instanța de fond punctează că acesta a invocat erori de calcul ale pârâtei cu privire la amortizarea aferentă primelor trei trimestre ale anului 2012, precum și diferențe majore față de structura costurilor propuse de societate în privința costurilor de operare și mentenanță și în privința costurilor cu achiziția certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Prin raportare strictă la prevederile punctuale (pe cele trei elemente de cost) din Metodologia aprobată prin Ordinul A.N.R.E. nr. 57/2008 judecătorul fondului a apreciat că sunt nefondate argumentele reclamantei și a conchis că punerea în aplicare a Deciziei contestate nu vatămă drepturile reclamantei.

Fără îndoială că evaluarea cererii în anulare se impunea a fi făcute din perspectiva Metodologiei aprobate de A.N.R.E., numai că în acest fel nu au fost lămurite susținerile referitoare la erorile de calcul invocate de reclamantă, cel puțin în privința costurilor cu amortizarea estimate de societate la o valoare totală de 403.503.000 lei și acceptate de pârâtă cu 15% mai puțin decât valoarea solicitată. De altfel, în considerentele sentinței nu se face trimitere la nici un mijloc de probă, nu se argumentează motivul pentru care susținerile privitoare la modul de calcul au fost înlăturate. Specificitatea acestei operațiuni ar fi putut fi clarificată de instanță prin solicitarea opiniei unui specialist (expert) permisă de dispozițiile art. 201 alin. (1) C. proc.

civ. Desigur, hotărâtoare sunt normele legale aplicabile însă în raport de problemele ridicate (presupusele erori de calcul în special în ce privește amortizarea, nemulțumirea societății reclamante că nu s-au recunoscut toate costurile) Înalta Curte consideră că este necesar a se cere părerea unui specialist în materie. Cum însă această probă nu poate fi administrată în recurs, față de dispozițiile art. 305 C. proc. civ., sentința va fi casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe care va pune în discuția părților necesitatea administrării probei cu expertiza tehnică și va decide în consecință, scopul fiind acela al dezlegării corecte și legale a litigiului cu care a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC C.E.O. SA împotriva sentinței civile nr. 2628 din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2015.