ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 711/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 711/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr.
2628 din 18 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, a respins cererea principală formulată de
reclamanta SC C.E.O. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.D.E., (în continuare
A.N.R.E.); totodată Curtea de apel a respins atât cererea de intervenție
principală voluntară formulată de intervenientul Fondul Proprietatea S.A., cât
și excepția de nelegalitate a art. 2, 10, 23 lit. c), 59, 60 și 69 din
Ordinul A.N.R.D.E. nr. 57/2008, ca nefondate.
Pentru
a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Reclamanta
SC C.E.O. SA a formulat în contradictoriu cu pârâta A.N.R. în domeniul Energiei
(în continuare A.N.R.E.) contestație împotriva actului administrativ - Decizia nr.
3309 din data de 19 decembrie 2012 privind aprobarea cantităților de energie
electrică vândute pe bază de contracte reglementate, a prețurilor reglementate
și a bonusului individual pentru energia electrică produsă în cogenerare de
înaltă eficiență și livrare în SEN în anul 2013 de SC C.E.O. SA, decizie emisă
de către Președintele A.N.R.E., solicitând admiterea contestației și anularea
parțială a actului administrativ, în ceea ce privește art. 2 alin. (1) și (2)
din decizia mai sus menționată.
S-a
constatat că pârâta a justificat modul de stabilire a sumei amortizărilor în
raport de valoarea costurilor raportate pe primele trei trimestre ale anului
2012; astfel, autoritatea a aplicat criteriul proporționalității cu privire la
trimestrul IV si a menținut aceeași sumă corespunzătoare amortizărilor și cu
privire la acest ultim trimestru, fără ca prin aceasta să facă un calcul
exhaustiv; așa cum prevede textul de mai sus, autoritatea a apreciat ca acest
nivel este justificat, fără a se fi dovedit o exercitare cu rea-credință a
dreptului său de apreciere dat de lege în această situație.
S-a
reținut că, deși pct. 25 alin. (4) din H.G. nr. 909 din 29 decembrie
1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994
privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale,
modificată și completată prin O.G. nr. 54/1997, „amortizarea inclusă în costuri
reprezintă sursa proprie de finanțare, la dispoziția agenților economici”,
totuși nici Legea nr. 15/ 1994, nici Normele Metodologice de aplicare ale
acesteia, nu prevăd că singura destinație a acestei surse de finanțare poate fi
numai efectuarea de investiții, iar o asemenea îngrădire ar trebui prevăzută expres
de lege și nu prezumată.
S-a
reținut că reclamanta nu a dovedit care ar fi prețul achiziționării
în concret a unui certificat de emisii gaze cu efect de seră, astfel că
afirmația în sensul că prețul real ar fi de 9 euro nu poate fi reținută în
lipsă de probe, în plus reclamanta nici nu a dovedit că a achiziționat astfel
de certificate, discuțiile teoretice și prezumțiile că astfel de achiziții sunt
obligatorii neputând fi reținute.
De
asemenea, s-a constatat că reclamanta a invocat argumente teoretice pentru
costuri a căror existență nu a fost în mod concret dovedită, astfel că acestea
nu pot duce la anularea modului de stabilire a prețului de către pârâtă, iar
prețul certificatelor nu poate fi justificat pe baza unei valori de
tranzacționare obținută la un moment dat si a unui curs de schimb aleatoriu.
Având
în vedere prevederile art. 69 din Metodologie potrivit cărora „în situații
excepționale, Autoritatea Competentă poate notifica si declanșa procedura de
stabilire /revizuire a cantităților de energie electrică și a preturilor din
contractele reglementate la momentul considerat oportun (…)”, s-a constatat că
A.N.R.E. poate analiza costurile suplimentare cauzate operatorilor economici de
neasigurarea cantităților reglementate aprobate prin deciziile A.N.R.E. și,
totodată, de fundamentare a preturilor și tarifelor reglementate la energia
electrică pentru operatorii economici, fiind nefondat argumentul reclamantei,
legat de neincluderea cheltuielilor cu certificatele de emisii gaze cu efect de
seră.
S-a
apreciat că este nefondată și susținerea potrivit căreia reclamanta SC C.E.O.
SA va înregistra un prejudiciu material creat de neacoperirea costurilor de
producție (venituri mai mici decât costurile efective de producție) de cel
puțin 160.372.588,50 lei, întrucât punerea în aplicabilitate a deciziei atacate
nu vătăma drepturile reclamantei, câtă vreme prețul aprobat prin decizia
contestată este mai mare decât cel aprobat în 2012 (de la 174.16 la 190.00
lei/MWh) în contextul în care cantitățile acestuia sunt mai mici pentru anul în
curs.
De
asemenea, s-a reținut că, prin scrisoarea A.N.R.E. nr. 57256 din 7
decembrie 2012, A.N.R.E. a comunicat operatorilor de distribuție principali
faptul că, în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (3) din Legea energiei
electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, achiziția consumului propriu
tehnologic în rețelele de distribuție trebuie realizată pe baza procedurilor
transparente și nediscriminatorii, cu respectarea mecanismelor concurențiale în
vigoare, aprobate de A.N.R.E.
Prin
scrisoarea nr. 58497 din 7 decembrie 2012, A.N.R.E. a comunicat operatorilor de
distribuție măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor de tranzacționare
pe piețele centralizate de contracte bilaterale negociate, a energiei electrice
de către operatorii de distribuție, în actualele circumstanțe de determinare a
consumului propriu tehnologic.
În
cadrul întâlnirii din data de 17 decembrie 2012, de la sediul A.N.R.E., între
reprezentanții operatorilor de distribuție și ai A.N.R.E.
A.N.R.E.
a propus ca consumul propriu tehnologic aferent activității de distribuție
pentru perioada ianuarie-martie 2013 să fie acoperit pe baza unor contracte
reglementate, la prețul mediu menționat anterior, de către CE Oltenia.
S-a
reținut că valorile bonusului individual și ale prețurilor reglementate
pentru cantitățile de energie electrică produse în cogenerare de înaltă
eficiență sunt preluate din: Ordinul președintelui ANRE nr. 45/2012 privind
aprobarea valorilor bonusurilor de referință pentru energia electrică produsă
în cogenerare de înaltă eficiență și ale prețurilor de referință pentru energia
termică produsă în cogenerare; Ordinul președintelui A.N.R.E. nr. 44/2012
privind aprobarea prețului de referință și a prețurilor reglementate pentru
energia electrică, aplicabile în anul 2013 producătorilor de energie electrică
și termică în cogenerare, care beneficiază de bonus, și corespund anului 2013
ca fiind anul III de funcționare în cadrul schemei de sprijin a CET Craiova II,
având drept combustibil principal cărbune.
Prin
urmare s-a constatat că sunt nefondate susținerile intervenientei, prețurile și
cantitățile reglementate în sectorul energiei electrice și termice de SC E.O. SA
fiind supuse aprobării Comitetului de Reglementare al A.N.R.E. - organism
deliberativ ai cărui membrii sunt numiți prin decizie a primului-ministru.
Excepția
de nelegalitate a prev. art. 23 lit. c), 2, 10, 59, 60 și 69 din Metodologia de
stabilire a prețurilor și a cantităților de energie electrică vândute de
producători pe bază de contracte reglementate și a prețurilor pentru energia
termică livrată din centrale cu grupuri de cogenerare aprobată prin Ordinul nr.
57/2008,invocată de intervenientă, a fost soluționată pe fond, apreciindu-se că
deși în speță este incidentă forma art. 4 din Legea nr. 554/2004 anterioară datei
de 15 februarie 2013, prin soluție de principiu, Înalta Curte de Casație și
Justiție a decis că excepția de nelegalitate poate fi invocată atât cu privire
la actele administrative cu caracter individual, cât și cu privire la actele
administrative cu caracter normativ.
În
primul rând, instanța a observat că nu se poate invoca nelegalitatea unui act administrativ
de executare a unei legi (cum este Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 57/2008),
în raport de o lege ulterioară emiterii acestui act administrativ.
S-a
constatat însă că, dincolo de această eroare, dispoziție similară celei din art.
76 alin. (1) al Legii nr. 123/2012 exista și sub imperiul vechii legi a
energiei, art. 76 alin. (1) din Legea nr. 13/2007.
S-a
mai reținut că, așa cum prevede chiar art. 23 din Ordinul nr. 57/2008, acesta
a fost emis în conformitate cu prevederile H.G. nr. 219/2007 privind promovarea
cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă și ale Ordinului
președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 13/2007
privind aprobarea valorilor de referință armonizate aplicabile la nivel
național ale eficienței pentru producerea separată de energie electrică,
respectiv de energie termică, și pentru aprobarea factorilor de corecție
aplicabili la nivel național,acte administrative ce nu au fost atacate sau
anulate, și care au stat la baza stabilirii procentului de 37 %.
A
fost înlăturată susținerea intervenientei potrivit căreia limita de 37 %
nu are nicio justificare tehnică, fiind stabilită administrativ de A.N.R.E. ca
mijloc de a reduce arbitrar costurile incluse în prețul energiei pe piața
reglementată, cu fraudarea art. 76 din Legea energiei, întrucât conform prev. art.
4 din H.G. nr. 219/2007 și Ordinului nr. 13/2007, au fost stabilite criteriile
tehnice și economice de calcul al eficienței.
S-a
reținut că nu este un argument de nelegalitate faptul că se putea aprecia
în raport de fiecare producător un anumit procent al eficienței, iar nu global,
în raport de toți producătorii, acesta fiind un aspect de oportunitate, care nu
poate intra în cenzura instanței judecătorești, decât în măsura în care se
dovedește încălcarea unei obligații legale de către autoritatea administrativă,
condiție neîndeplinită în speță.
Susținerea
intervenientei conform căreia metodologia impune o condiție imposibil de
îndeplinit, deoarece randamentul stabilit prin acest text este randamentul unui
bloc energetic nou, nu se încadrează în motive de nelegalitate ce ar putea fi
avute în vedere conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 în raport de Metodologie,
ci în raport de criteriile de stabilire a eficienței de la art. 23 lit. c) din
Ordinul nr. 13/2007.
De
asemenea, s-a constatat că nici consecința invocată de intervenientă, în sensul
că dacă randamentul instalațiilor producătorului este mai mic decât cel stabilit
prin art. 23 lit. c) din Metodologie, atunci, folosind aceeași cantitate de
materie primă, va produce mai puțină energie, deci costul pe unitatea de
energie electrică produsă va fi mai mare, nu reprezintă un motiv de
nelegalitate a Metodologiei din perspectiva eficienței de 37 %, care reprezintă
un standard minim ce trebuie avut în vedere pentru funcționarea sistemului de
energie.
Cu
privire la prevederile art. 2 din Ordinul nr. 57/ 2008, s-a reținut că
deși legea nu prevede în mod expres cine are sarcina de a aprecia
caracterul justificat sau nejustificat al costurilor de producere, transport,
distribuție și furnizare a energie electrice, totuși este evident că o
asemenea sarcină nu putea reveni decât autorității care are atribuția de
stabilire a prețurilor și tarifelor, astfel că simpla mențiune în textul
invocat a sintagmei „ nivelul considerat justificat de Autoritatea competentă”
nu este de natură să ducă la concluzia nelegalității acestui text
Referitor
la art. 10, 59, 60 și 69 din Metodologie, s-a reținut că atâta vreme cât
singurul argument de nelegalitate adus de intervenientă este nelegalitatea art.
2 din Metodologie (argument ce nu a fost reținut), pe cale de consecință, și
criticile de nelegalitate cu privire la aceste dispoziții legale vor fi respinse
ca nefondate.
Împotriva
sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a declarat recurs SC C.E.O. SA, criticând sentința
pentru nelegalitate și netemeinicie.
Cererea
de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esență, că instanța de fond
nu a acordat suficientă atenție motivelor de nelegalitate pentru care societatea
reclamantă a solicitat anularea Deciziei Președintelui A.N.R.E. nr. 3309 din 19
decembrie 2012, mai exact faptului că autoritatea competentă nu și-a respectat propria
Metodologie de stabilire a prețurilor și a cantităților de energie electrică
vândută de producători pe bază de contracte reglementate și a prețurilor pentru
energia termică din centrale cu grupuri de cogenerare, aprobată prin Ordinul A.N.R.E.
nr. 57 din 3 iunie 2008.
În
conformitate cu art. 25 din Metodologia menționată, recurenta-reclamantă în
calitate de producător participant la contactele reglementate a transmis
autorității toată documentația de fundamentare cerută de acest text legal, cu
anexele aferente, prevăzută de art. 26 din aceeași metodologie.
Prin
art. 2 din Decizia a cărei anulare parțială s-a cerut s-a aprobat un preț de
215,80 lei /MWh, exclusiv TVA, pentru energia electrică în regim reglementat,
produsă și livrată în orele de zi din anul 2013 și respectiv un preț de 134,88
lei/MWh pentru cea produsă și livrată în orele de noapte din anul 2013, pe bază
de contracte reglementate de vânzare-cumpărare.
Prețul
mediu de 190 lei /KWh este cum mult sub costurile de producție, autoritatea
competentă nedeterminând costul variabil de producere a energiei electrice
conform formulei de calcul prevăzută la art. 49, neținând cont de costurile fixe
și neluând în calcul datele din documentația transmisă de reclamantă la 24
octombrie 2012.
Prin
Referatul de aprobare a proiectului de decizie privind aprobarea cantităților
de energie electrică vândute de către SC C.E.O. SA pe contracte reglementate în
anul 2013 și a prețurilor aferente a fost făcută o analiză, neînsușită de
reclamantă, întemeiată în principal pe diminuări nejustificate ale costurilor estimate
precum și date eronat centralizate.
Recurenta-reclamantă
a constatat diferențe majore, față de structura costurilor propuse de ea, în
Referatul de Aprobare și a machetei de fundamentare a veniturilor
/costurilor/producțiilor/ livrărilor /consumurilor, documente depuse de pârâtă
odată cu întâmpinarea la fond. Astfel:
-
Costurile cu amortizarea, estimate de reclamantă la valoarea totală de 403.503.000
lei, „au fost acceptate cu 15% mai puțin decât valoarea solicitată, având în vedere
faptul că în primele 9 luni ale anului 2012 valoarea costurilor cu amortizarea raportate
este de 240.411.059 lei, cu cca. 45% mai mici decât valoarea solicitată”. Deși s-a
invocat existența unor erori de calcul cu privire la amortizarea aferentă
primelor trei trimestre ale anului 2012, instanța de fond, fără nici un alt mijloc
de probă și fără nici un argument, a înlăturat această apărare și a constatat
că pârâta a justificat modul de stabilire a amortizărilor în raport de valoarea
costurilor raportate pe primele trei trimestre ale anului și aplicarea
criteriului proporționalității cu privire la trimestrul IV.
Pârâta
a centralizat și calculat eronat costurile cu amortizarea raportate pentru primele
trei trimestre ale anului 2013, stabilind în consecință tot o valoare eronată
aferentă trimestrului IV.
Au
fost ignorate de pârâtă dispozițiile art. 13 alin. (1) din Metodologie potrivit
cărora „costurile cu amortizarea se calculează ca sumă a amortizării activelor existente
și a amortizării activelor noi”, nefiindu-i recunoscute reclamatei nu doar
costurile cu amortizarea activelor noi ce urmare a fi puse în funcțiune în anul
2013, ci și amortizarea activelor existente în primele trei trimestre ale
anului 2012.
Numai
valoarea acestui element de cost fix a fost diminuat în mod eronat și nejustificat
de către A.N.R.E. cu suma de 62.052.784 lei, ceea ce la producție planificată
de 18.066.399 MWh îi corespunde o diminuare a prețului cu 3,43 lei/MWh.
-
Costurile de operare și mentenanță, estimate de societatea reclamantă pentru
anul 2013 la valoarea de 406.971.500 lei, reprezintă costurile lucrărilor și
echipamentelor pentru mentenanță preventivă și corectivă prognozate a fi executate
și decontate din activitatea de producție, principala componentă a acestor cheltuieli
fiind dată de lucrările de reparații ce trebuie executate în anul 2013 la
blocul nr. 4 Rovinari. Distinct au fost previzionate și costurile cu serviciile
executate de terți, reprezentând cheltuieli cu prime de asigurare, servicii
bancare și asimilate, transport marfă și persoane, protecția muncii, pază, etc.
(56.987.561 lei).
Autoritatea
a reținut că este justificat doar nivelul de 329.713.317 lei /an, în care au fost
cuprinse și costurile cu lucrările și serviciile executate de terți, fapt care a
dus la diminuarea nejustificată a acestor costuri, la producția planificată
reprezentând o diminuare a prețului cu 7,43 lei/MWh. Motivația pârâtei în
sensul că „lucrările necesare pot fi finanțate din disponibilitățile oferite cu
cheltuielile de amortizare, care nu sunt ieșiri efective de numerar” încalcă
legislația în domeniul amortizării capitalului fix, respectiv Lege nr. 15/1994
și Normele metodologice de aplicare a acestei legi. Instanța a înlăturat
această apărare apreciind că aceste dispoziții legale nu prevăd că singura destinație
a acestei surse de finanțare poate fi numai efectuarea de investiții, iar o
asemenea îngrădire ar trebui prevăzută expres de și nu prezumată, însă potrivit
doctrinei economice prin amortizare, întreprinderea realizează de fapt
recuperarea investiției realizate anterior, astfel că amortizarea este sursa
principală de finanțare a investițiilor noi, fiind rezultatul exploatării capitalului
propriu.
Un
argument în sprijinul opiniei recurentei este reprezentat și de pct. 107 alin. (1)
din Ordinul nr. 3055 din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea Reglementărilor
contabile conforme cu directivele europene .
Legislația
financiar-contabilă prevede imperativ faptul că reparațiile efectuate pentru asigurarea
funcționării (utilizării continue) trebuie recunoscute ca o cheltuială, deci sunt
costuri de producție care influențează direct prețul de producție al energiei electrice.
-
Costurile cu achiziția certificatelor de emisii gaze cu efect de seră, estimate
de reclamantă la valoarea de 739.235.000 lei, reprezentând echivalentul a 18.252.716
lei certificate CO
2
, la un preț de 9 euro/certificat (curs de schimb
pentru anul 2013-4,5 lei/euro) nu au fost incluse în structura supusă aprobării
Comitetului de Reglementare, potrivit Referatului de Aprobare. S-a motivat că
nu a fost definitivat cadrul legislativ privind obligația achiziției acestor drepturi
de emisie.
S-a
mai menționat faptul că valoarea aprobată pentru aceste costuri reprezintă cca.
20% din valoarea solicitată și este la nivelul valorii realizate în anul 2012,
însă în opinia recurentei pârâta se află în eroare. Costurile cu achiziția certificatelor
de emisii de gaze cu efect de seră înregistrate la nivel de unitate în anul
2012 au fost de 159.443.988 lei dat fiind faptul că potrivit pct. 8.2 din
Planul Național din 16 ianuarie 2008 de alocare privind certificatele de emisii
de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 și 2008-2012 (aprobat prin H.G.
nr. 60/2008) au fost alocate cu titlu gratuit un număr total de 65.932.726
certificate.
Media
anuală a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate cu titlu gratuit
este de 13.186.545 certificate/an, iar obligația unității în anul 2012 a fost
de 16.948.396 certificate, raportul fiind de 80% certificate alocate cu titlu
gratuit și doar în procent de 20% au fost achiziționate de unitate.
Începând
cu anul 2013, pentru producătorii de energie electrică nu se mai alocă cu titlu
gratuit certificate de emisii de gaze cu efect de seră, date fiind
reglementările cuprinse în Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului
din 13 octombrie 2003 de stabilire a sistemelor de comercializare a cotelor de emisii
de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de Modificare a Directivei
96/61/CE a Consiliului, precum și în H.G. nr. 780/2006 privind stabilirea schemei
de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu
modificările și completările ulterioare.
A.N.R.E.,
în mod eronat, a diminuat reclamantei costurile cu achiziția certificatelor de
emisii de gaze cu efect de seră previzionate pentru anul 2013, cu o valoare de 579.791.012
lei, ceea ce la producția planificată pentru anul 2013 reprezintă o diminuare a
prețului cu 32,09 lei/MWh.
Printr-o
interpretare rigidă instanța a înlăturat apărările reclamantei, pe considerentul
că nu s-a dovedit în mod concret care ar fi prețul achiziționării unui astfel de
certificat precum și faptul că nu s-a dovedit că s-au achiziționat astfel de certificate.
Documentele depuse la dosar justifică însă atât cumpărarea de certificate de emisii
gaze cu efect de seră, cât și prețul de achiziție al acestora.
La
data depunerii documentelor - 24 octombrie 2012 și la data emiterii deciziei a
cărei anulare s-a cerut -19 decembrie 2013, reclamanta nu avea posibilitatea să
facă dovada achiziționării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră,
atâta timp cât legislația în materie impune ca până la data de 30 aprilie a
anului următor celui în care au fost alocate certificatele de emisii de gaze cu
efect de seră, să se restituie aceste certificate autorității competente pentru
protecția mediului (art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 780/2006).
În
mod eronat instanța de fond a reținut și faptul că „prețul certificatelor nu
poate fi justificat pe baza unei valori de tranzacționare obținută la un moment
dat și a unui curs de schimb aleatoriu”, din moment ce potrivit H.G. nr. 780/2006
și Directivei 2003/87/CE începând cu anul 2013 comercializarea cotelor care nu sunt
alocate cu titlu gratuit se face prin licitație, iar ca urmare a acestui fapt prețul
diferă de la o zi la alta și chiar de la o oră la alta.
În
fine, arată recurenta, este eronată constatarea instanței că „punerea în
aplicare a deciziei atacate nu vatămă drepturile reclamantei, câtă vreme prețul
aprobat prin decizia contestată este mai mare decât cel aprobat în anul 2012”;
or, în anul 2012 i-au fost alocate cu titlu gratuit un număr de certificate într-un
procent de 80% din total, în aceste condiții costurile înregistrate cu achiziția
de certificate a fost de doar 20% din cele ce urmau a se înregistra în anul
2013, an în care unitatea nu mai beneficia de facilitatea alocării cu titlu gratuit.
Prin
analiza eronată a celor 3 elemente de cost, autoritatea pârâtă a diminuat
reclamantei nejustificat și fără temei legal costurile totale cu 42,95 lei/MWH,
ceea ce a condus la un prejudiciu estimat la 170.074.167,20 lei.
Prin
întâmpinare, intimata A.N.R.E. a solicitat respingerea recursului ca nefondat,
apreciind că în mod corect și legal judecătorul fondului a reținut că sarcina
de a aprecia asupra caracterului justificat sau nejustificat al costurilor de producție,
transport, distribuție și furnizare a energiei electrice nu poate reveni decât
autorității publice cu competențe în domeniu, făcându-se trimitere în acest
sens la dispozițiile art. 22 alin. (1)și (2) lit. c) coroborate cu art. 75 lit.
h) și art. 76 alin. (1) și (3) din Legea energiei electrice nr. 123/2012.
Decizia președintelui A.N.R.E. nr. 3309/2012 este nu act administrativ
individual care îndeplinește în integralitate condițiile impuse de legislația
în materie care este menționată și în considerentele sentinței recurate, în
plus ca orice act administrativ și actul contestat se bucură de prezumția de legalitate,
de autenticitate și de veridicitate, toate aceste prezumții având un caracter relativ
desigur, însă curtea de apel nu a identificat dovezi care să ducă la răsturnarea
celor trei prezumții, subliniind chiar că Decizia nr. 3309 din 19 decembrie 2012
nu vatămă drepturile reclamantei în sensul că nu generează pierderi financiare
suplimentare pentru SC C.E.O. SA.
Examinând
cauza din perspectiva obiectului ei, a normelor legale incidente, a
susținerilor/ apărărilor părților, a probatoriului administrat, Înalta Curte
reține incidența dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) teza III sub-teza ultimă
(„modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe
noi”) și, deci, va admite recursul și va casa sentința atacată, trimițând cauza
spre rejudecare aceleiași instanțe.
Obiectul
acțiunii în anulare pe calea contenciosului administrativ formulată de
reclamanta SC C.E.O. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.R.D.E., (A.N.R.E.) a
vizat Decizia nr. 3309 din 19 decembrie 2012 privind aprobarea cantităților de
energie electrică vândute pe bază de contracte reglementate, a prețurilor reglementate
și a bonusului individual pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă
eficiență și livrare în SEN în anul 2013 de SC C.E.O. SA.
Criticile
de nelegalitate aduse actului administrativ prin cererea de chemare în judecată
și reiterate prin cererea de recurs s-au axat pe nerespectarea de către
instituția publică pârâta/intimată a propriei metodologii în ceea ce privește
prețurile reglementate, mai exact a Metodologiei de stabilire a prețurilor și
cantităților de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate
și a prețurilor pentru energie termică din centrale cu grupuri de cogenerare,
aprobată prin Ordinul A.N.R.E. nr. 57/3 iunie 2008, cu consecința unei analize
eronate a celor trei elemente de cost (amortizare, mentenanță și costul cu achiziția
certificatelor de CO
2
) și a diminuării costurilor totale ale societății
reclamante cu 42,95 lei/MWh, fapt care a condus la înregistrarea de către
societate a unei prejudiciu estimat de aceasta la valoarea de 170.074.167,20
lei.
Așa
cum rezultă din acele dosarului cu prilejul analizei cererii în anulare formulată
de reclamantă instanța de fond punctează că acesta a invocat erori de calcul
ale pârâtei cu privire la amortizarea aferentă primelor trei trimestre ale
anului 2012, precum și diferențe majore față de structura costurilor propuse de
societate în privința costurilor de operare și mentenanță și în privința costurilor
cu achiziția certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
Prin
raportare strictă la prevederile punctuale (pe cele trei elemente de cost) din
Metodologia aprobată prin Ordinul A.N.R.E. nr. 57/2008 judecătorul fondului a
apreciat că sunt nefondate argumentele reclamantei și a conchis că punerea în
aplicare a Deciziei contestate nu vatămă drepturile reclamantei.
Fără
îndoială că evaluarea cererii în anulare se impunea a fi făcute din perspectiva
Metodologiei aprobate de A.N.R.E., numai că în acest fel nu au fost lămurite susținerile
referitoare la erorile de calcul invocate de reclamantă, cel puțin în privința costurilor
cu amortizarea estimate de societate la o valoare totală de 403.503.000 lei și
acceptate de pârâtă cu 15% mai puțin decât valoarea solicitată. De altfel, în
considerentele sentinței nu se face trimitere la nici un mijloc de probă, nu se
argumentează motivul pentru care susținerile privitoare la modul de calcul au
fost înlăturate.
Specificitatea
acestei operațiuni ar fi putut fi clarificată de instanță prin solicitarea opiniei
unui specialist (expert) permisă de dispozițiile art. 201 alin. (1) C. proc.
civ.
Desigur,
hotărâtoare sunt normele legale aplicabile însă în raport de problemele
ridicate (presupusele erori de calcul în special în ce privește amortizarea,
nemulțumirea societății reclamante că nu s-au recunoscut toate costurile)
Înalta Curte consideră că este necesar a se cere părerea unui specialist în
materie.
Cum
însă această probă nu poate fi administrată în recurs, față de dispozițiile
art. 305 C. proc. civ., sentința va fi casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași
instanțe care va pune în discuția părților necesitatea administrării probei cu expertiza
tehnică și va decide în consecință, scopul fiind acela al dezlegării corecte și
legale a litigiului cu care a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de SC C.E.O. SA împotriva sentinței civile nr. 2628 din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința
atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 februarie 2015.