ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4599/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului București reclamantul D.C. a chemat în judecată A.N.R.S.C.U.P. solicitând obligarea pârâtei la efectuarea unui control legal asupra modului în care SC C. SRL din Craiova, autorizată de pârâtă, montează și exploatează repartitoare. În motivarea acțiunii sale, expusă foarte amplu în 88 de pagini, reclamantul a arătat, în esență, că a solicitat pârâtei în repetate rânduri să verifice modalitatea în care SC C. SRL montează și exploatează repartitoare electronice de costuri. Această societate comercială a montat în apartamentul locuit de reclamant patru echipamente (constând fiecare într-un repartitor și robinet termostatic) pe care le exploatează în baza unui contract de prestări servicii nesemnat și necunoscut de reclamant, impunând abuziv plata unor sume de bani.

Din culpa prestatorului de servicii, de mai mulți ani, apartamentul este neîncălzit ceea ce l-a determinat pe reclamant să adreseze mai multe petiții autorităților publice responsabile, inclusiv pârâtei A.N.R.S.C.U.P. Toate aceste petiții, mai afirmă reclamantul, au rămas fără finalitate, pârâta trimițându-i răspunsuri pur formale, iar ultimele reclamații fiind nelegal clasate în baza art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor. Prin sentința nr. 2735 din 21 octombrie 2008 a Tribunalului București a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, instanța constatând că sunt incidente în cauză, dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora competența materială este determinată de faptul că A.N.R.S.C.U.P. este o instituție organizată la nivel național. Prin sentința nr. 1407 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel București a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată, așa cum a fost precizat în fața acestei Curți la termenul din 18 februarie 2009, îl reprezintă obligarea pârâtei să efectueze un control asupra activității desfășurate de SC C. SRL în calitate de furnizor prestator privind livrarea și montarea unor corpuri de încălzire, repartitoare și robinete termostatice, iar această cerere nu poate fi încadrată în materia contenciosului administrativ.

Instanța a precizat că litigiul nu privește un raport juridic legat de un contract administrativ, ci reprezintă o modalitate de executare a unui control de prestări servicii, de taxare a serviciilor prestate, iar competența de soluționare a acestor litigii aparține, conform dispozițiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 51/2006, instanței de la sediul/domiciliul utilizatorului. Împotriva sentinței Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul D.C., susținând că instanța a interpretat greșit obiectul pricinii cu care a fost învestită, în raport de care, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ. competența îi aparținea. Într-un motiv distinct recurentul a arătat că excepția necompetenței materiale a fost invocată tardiv de intimata - pârâtă, în condițiile în care întâmpinarea a fost depusă cu depășirea termenului de 5 zile la care se referă art. 1141 alin. (2) C. proc.

civ. Recurentul nu a realizat încadrarea în drept a criticilor formulate, dar, din modul cum au fost expuse rezultă ă vizează motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Recursul este fondat în partea care privește greșita interpretare și calificare a obiectului cererii de chemare în judecată. După cum s-a arătat, recurentul - reclamant a supus examenului instanței de contencios administrativ pretinsul refuz al intimatei - pârâte de a-i soluționa petițiile referitoare Ia modul în care își desfășoară activitatea SC C. SRL, în calitate de furnizor prestator.

În concret, intimata - pârâtă A.N.R.S.C.U.P., în baza prerogativelor ce îi sunt conferite prin dispozițiile art. 13, art. 14 și art. 20 din Legea nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare, Legea serviciilor comunitare de utilități publice, a soluționat mai multe petiții formulate de recurent, ultima înregistrată la14 august 2007. După acest moment, toate reclamațiile având obiect similar au fost clasate, autoritatea publică apreciind că sunt incidente prevederile art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor. Prin urmare, competentă să se pronunțe asupra modului în care au fost rezolvate petițiile recurentului este Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, în baza dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ raportate la rangul autorității publice căreia i se impută nesoluționarea corespunzătoare a petițiilor, care, indiscutabil, este o autoritate de reglementare centrală. În fine, motivul de recurs referitor la invocarea tardivă a excepției de necompetență este vădit nefondat, câtă vreme potrivit art. 159 pct. 2 C. proc. civ., în cauză necompetență este de ordine publică și, prin aceasta, potrivit art. 162 C. proc. civ., ar fi putut fi invocată chiar direct în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se va admite recursul și se va casa hotărârea atacată, cu consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.C. împotriva sentinței nr. 1407 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2009.