ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4771/2013

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Decizia atacată Prin Decizia nr. 2475 din 3 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurentul-reclamant D.N.C. împotriva Sentinței civile nr. 1267 din 10 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs, analizând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., invocate de recurentul-reclamant, a reținut că prin soluția de respingere a acțiunii reclamantului, instanța de fond nu a calificat greșit obiectul acțiunii și actul juridic dedus judecății.

Instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii astfel cum aceasta a fost calificată prin Decizia nr. 4599 din 23 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, respectiv refuz pretins nejustificat de soluționare a petițiilor recurentului. În mod corect s-a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a petițiilor în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 față de faptul că intimata a comunicat recurentului răspuns la petițiile formulate și a efectuat verificări la domiciliul acestuia.

Instanța de control judiciar a reținut că, în ceea ce privește aplicarea greșită a legii, în mod corect s-a apreciat că nu au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 325/2006, în condițiile în care instanța nu este competentă să se pronunțe pe un contract comercial, care reprezintă voința părților implicate și care nu poate fi supus cenzurii instanței de contencios administrativ. De asemenea, a constatat că în cauză nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., pe motivul comunicării cu întârziere a hotărârii, în condițiile în care sentința atacată este motivată în fapt și în drept, de natură a fi exercitat controlul judecătoresc. 2. Motivele invocate în contestația în anulare Recurentul-reclamant a atacat decizia menționată cu o contestație în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 teza a II-a C. proc.

civ., arătând că instanța de recurs, respingându-i calea de atac, a omis să analizeze motivele de recurs invocate. În susținerea contestației în anulare, contestatorul arată că decizia atacată nu cuprinde o motivare argumentată, prin faptul că instanța de recurs doar a preluat susținerile intimatei și argumentele instanței de fond. Astfel, lipsa cercetării motivelor de recurs echivalează cu „omisiunea” prevăzută de art. 318 teza a II-a C. proc. civ. 3. Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice a invocat excepția tardivității contestației în anulare, citând în acest sens prevederile art. 319 alin. (2) C. proc.

civ. și susținând că, în raport de data pronunțării Deciziei nr. 2475 din 3 mai 2011 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, data la care hotărârea a rămas irevocabilă, și data formulării contestației în anulare, respectiv 12 august 2012, cererea a fost formulată peste termenul prevăzut de textul de lege anterior menționat. Referitor la motivele invocate în contestația în anulare, a arătat în esență că instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor criticilor formulate de recurent. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Verificând cu prioritate regularitatea exercitării căii de atac, Înalta Curte constată că, nefiind susceptibilă de executare silită, decizia atacată este supusă contestării în termenul prevăzut în art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc.

civ. - 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. În speță, contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 2475 din 3 mai 2011 a fost expediată prin poștă la data de 16 august 2012. Din înscrisurile dosarului nu rezultă însă data certă la care contestatorul a luat cunoștință de decizia motivată, iar în cazul invocării unei excepții sarcina probei este răsturnată, partea care invocă excepția fiind datoare să dovedească temeinicia ei - obligație pe care intimata nu au îndeplinit-o în cauză. Mai mult decât atât, analizând actele dosarului că, Înalta Curte observă că, la data de 20 aprilie 2012, contestatorul a mai înregistrat o cerere purtând viza ÎCCJ cu această dată, prin care acesta a expus nemulțumirile sale față de decizia atacată.

În raport de sensul literal și juridic al termenilor folosiți, fără a se avea în vedere scopul urmărit prin exercitarea cererii în justiție, această cerere a fost calificată, în mod eronat, ca fiind o petiție ce are în conținutul său și o solicitare de repunere pe rol a dosarului, situație care a determinat realizarea unei corespondențe între Înalta Curte - Biroul de Informare și Relații Publice și contestatorul D.N.C. Potrivit dispozițiilor art. 84 C. proc. civ. „Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită”. Prin urmare, instanța trebuia să califice cererea în funcție de scopul urmărit de cel care a apelat la unul din elementele acțiunii, ea nefiind ținută de denumirea pe care partea a dat-o cererii.

În consecință, Înalta Curte constată că demersul contestatorului se încadrează în prevederile art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. Analizând temeiurile de fapt și de drept invocate de contestator, prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează contestația în anulare, Înalta Curte reține că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ. Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestației în anulare obișnuite, ce poate fi exercitată în condițiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Ipoteza omisiunii cercetării unui motiv de recurs nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare și casare, întrucât instanța este îndreptățită să le grupeze și să răspundă motivului de recurs printr-un considerent comun. Prin urmare, chiar dacă în motivarea deciziei de recurs nu au fost menționate și analizate distinct toate criticile aduse sentinței recurate, decizia respectivă nu este susceptibilă de a fi retractată în temeiul art. 318 teza finală C. proc. civ. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității invocată de intimata Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice. Respinge contestația în anulare formulată de D.N.C. împotriva Deciziei nr. 2475 din 3 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2013. Procesat de GGC - LM