ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2475/2011

Deliberând, în condițiile

art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin decizia civilă

nr. 48Ap din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâții Primarul Municipiului Brașov și Municipiul Brașov

împotriva sentinței civile nr. 259/S din 23 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul

Brașov.

Pentru a decide astfel,

instanța a arătat că reclamanții au depus declarații privitoare la faptul că nici

ei și nici autorii lor nu au primit de la stat despăgubiri pentru imobilul din litigiu.

Calitatea de moștenitori

a reclamanților a fost constatată irevocabil prin decizia civilă nr. 172/Ap/2002,

intrată în puterea lucrului judecat, astfel că orice critică referitoare la materialul

probator sau motivele care au format convingerea instanței în pronunțarea hotărârii

arătată nu au nicio relevanță în cauză. La dosarul cauzei au fost depuse și alte

înscrisuri care atestă calitatea de moștenitori după autorii lor a reclamanților.

2.1. Motive.

Pârâții au declarat recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., prin care au formulat

următoarele critici:

Soluția pronunțată în

apel nu este motivată, fiind încălcate grav dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ.

Decizia recurată este

motivată superficial, fără nicio analiză a probatoriului, în două fraze.

Instanța nu a respectat

prevederile art. 5 din Legea nr. 10/2001. Reclamantul W.M. nu a depus la primărie,

ci abia în apel, nicio dovadă precum că autorii lor sau personal nu au beneficiat

de despăgubiri pentru imobilul în litigiu potrivit acordurilor între România și

Austria, conform art. 5 din Legea nr. 10/2001. Pârâții nu puteau emite decizia solicitată

în lipsa unei declarații autentificate din care să rezulte că el sau ascendenții

lui, proprietari ai imobilului la data preluării nu au făcut obiectul acordurilor

internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare

în suspensie.

Apelanții nu au făcut

dovada de persoane îndreptățite cu acte de stare civilă ori certificat de moștenitor

nici măcar în fața instanței de apel. Dovada calității de persoană îndreptățită,

ca și dovada calității de moștenitor, nu se poate face decât cu acte de stare civilă

și nu cu hotărâri judecătorești.

2.2. Analiza recursului.

Recursul nu este întemeiat

și va fi respins pentru următoarele considerente:

Conform art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea va cuprinde

motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților.

Pentru ca o hotărâre judecătorească

să fie considerată motivată, judecătorul are obligația să explice soluția dată fiecărui

capăt de cerere sau, după caz, critică în calea de atac, iar nu să răspundă diferitelor

argumente ale părților care sprijină aceste capete de cerere/critici. Ca atare,

nu poate duce la modificarea hotărârii, pentru motivul prevăzut la art. 304

pct. 7 C. proc. civ., împrejurarea că instanța nu a răspuns fiecărui argument.

În speță, deși destul

de „concentrate”, considerentele pentru care instanța de apel a respins apelul au

răspuns criticilor formulate de apelanți – faptul că reclamanții nu au depus declarația

pe proprie răspundere din care să rezulte dacă au primit sau nu despăgubiri pentru

imobil; faptul că reclamanții nu și-au dovedit, prin acte de stare civilă, calitatea

de moștenitori de pe urma celor de la care a fost preluat imobilul.

Așadar, criticile formulate

nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Nu sunt întemeiate nici

criticile formulate în baza art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, în condițiile

art. 23 din Legea nr. 10/2001,

actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după

caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și în cazul

moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care

descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor

de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării

notificării.

Expresia „soluționarea

notificării” trebuie înțeleasă în sensul că vizează soluționarea acesteia în oricare

dintre cele două etape – administrativă, înaintea persoanei juridice notificate,

sau judiciară, prin hotărâre irevocabilă a instanței de judecată.

Nicio prevedere a Legii

nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară. A considera

altfel, ar însemna a aduce atingere principiului liberului acces la justiție consacrat

de art. 21 din Constituție. Rolul instanței nu se poate rezuma la verificarea probelor

administrate în fața persoanei juridice notificate, pentru că ar fi contrar principiului

aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiției. Singura sancțiune prevăzută

de lege, care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptățite de a solicita în

justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent, este cea prevăzută de art. 22

alin. (5) pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării.

Așadar, faptul că declarația

referitoare la primirea sau nu a despăgubirilor la care se referă art. 5 din Legea

nr. 10/2001 a fost depusă în etapa apelului nu este de natură să atragă nelegalitatea

hotărârii care a constatat îndeplinită această cerință.

Cât privește faptul că

nu s-ar fi făcut dovada calității de moștenitor de pe urma proprietarilor de la

care a fost preluat imobilul în litigiu, numai cu acte de stare civilă ori cu certificat

de moștenitor, critica nu este întemeiată, față de puterea de lucru judecat a deciziei

nr. 172/A din 25 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă,

și prin care s-a constatat, cu efect retroactiv, faptul că reclamanții din prezentul

litigiu au moștenit fiecare o cotă de ½ din imobilul ce a aparținut proprietarei

tabulare G.G. În aceste condiții, nu mai era necesar să se depună și acte de stare

civilă în sensul solicitat de pârâți.

Având în vedere cele mai

sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins

ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâții Primarul Municipiului Brașov și Municipiul Brașov împotriva

deciziei nr. 48Ap din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 martie 2011.