ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2475/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 48Ap din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții Primarul Municipiului Brașov și Municipiul Brașov împotriva sentinței civile nr. 259/S din 23 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov. Pentru a decide astfel, instanța a arătat că reclamanții au depus declarații privitoare la faptul că nici ei și nici autorii lor nu au primit de la stat despăgubiri pentru imobilul din litigiu.

Calitatea de moștenitori a reclamanților a fost constatată irevocabil prin decizia civilă nr. 172/Ap/2002, intrată în puterea lucrului judecat, astfel că orice critică referitoare la materialul probator sau motivele care au format convingerea instanței în pronunțarea hotărârii arătată nu au nicio relevanță în cauză. La dosarul cauzei au fost depuse și alte înscrisuri care atestă calitatea de moștenitori după autorii lor a reclamanților. 2. Recursul. 2.1. Motive. Pârâții au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., prin care au formulat următoarele critici: Soluția pronunțată în apel nu este motivată, fiind încălcate grav dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. Decizia recurată este motivată superficial, fără nicio analiză a probatoriului, în două fraze. Instanța nu a respectat prevederile art. 5 din Legea nr. 10/2001. Reclamantul W.M. nu a depus la primărie, ci abia în apel, nicio dovadă precum că autorii lor sau personal nu au beneficiat de despăgubiri pentru imobilul în litigiu potrivit acordurilor între România și Austria, conform art. 5 din Legea nr. 10/2001. Pârâții nu puteau emite decizia solicitată în lipsa unei declarații autentificate din care să rezulte că el sau ascendenții lui, proprietari ai imobilului la data preluării nu au făcut obiectul acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.

Apelanții nu au făcut dovada de persoane îndreptățite cu acte de stare civilă ori certificat de moștenitor nici măcar în fața instanței de apel. Dovada calității de persoană îndreptățită, ca și dovada calității de moștenitor, nu se poate face decât cu acte de stare civilă și nu cu hotărâri judecătorești. 2.2. Analiza recursului. Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente: Conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Pentru ca o hotărâre judecătorească să fie considerată motivată, judecătorul are obligația să explice soluția dată fiecărui capăt de cerere sau, după caz, critică în calea de atac, iar nu să răspundă diferitelor argumente ale părților care sprijină aceste capete de cerere/critici.

Ca atare, nu poate duce la modificarea hotărârii, pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., împrejurarea că instanța nu a răspuns fiecărui argument. În speță, deși destul de „concentrate”, considerentele pentru care instanța de apel a respins apelul au răspuns criticilor formulate de apelanți – faptul că reclamanții nu au depus declarația pe proprie răspundere din care să rezulte dacă au primit sau nu despăgubiri pentru imobil; faptul că reclamanții nu și-au dovedit, prin acte de stare civilă, calitatea de moștenitori de pe urma celor de la care a fost preluat imobilul. Așadar, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Nu sunt întemeiate nici criticile formulate în baza art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Astfel, în condițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării. Expresia „soluționarea notificării” trebuie înțeleasă în sensul că vizează soluționarea acesteia în oricare dintre cele două etape – administrativă, înaintea persoanei juridice notificate, sau judiciară, prin hotărâre irevocabilă a instanței de judecată.

Nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară. A considera altfel, ar însemna a aduce atingere principiului liberului acces la justiție consacrat de art. 21 din Constituție. Rolul instanței nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în fața persoanei juridice notificate, pentru că ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiției. Singura sancțiune prevăzută de lege, care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptățite de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent, este cea prevăzută de art. 22 alin. (5) pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării. Așadar, faptul că declarația referitoare la primirea sau nu a despăgubirilor la care se referă art. 5 din Legea nr. 10/2001 a fost depusă în etapa apelului nu este de natură să atragă nelegalitatea hotărârii care a constatat îndeplinită această cerință.

Cât privește faptul că nu s-ar fi făcut dovada calității de moștenitor de pe urma proprietarilor de la care a fost preluat imobilul în litigiu, numai cu acte de stare civilă ori cu certificat de moștenitor, critica nu este întemeiată, față de puterea de lucru judecat a deciziei nr. 172/A din 25 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă, și prin care s-a constatat, cu efect retroactiv, faptul că reclamanții din prezentul litigiu au moștenit fiecare o cotă de ½ din imobilul ce a aparținut proprietarei tabulare G.G. În aceste condiții, nu mai era necesar să se depună și acte de stare civilă în sensul solicitat de pârâți. Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Brașov și Municipiul Brașov împotriva deciziei nr. 48Ap din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2011.