ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7818/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin Sentința civilă nr. 179/S din 1 iunie

2010 Tribunalul Brașov, secția civilă, a respins acțiunea formulată de

reclamantul P.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, cum și cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata

cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că prin Dispoziția nr. 10057/12 aprilie 2007

emisă de Municipiul Brașov a fost respinsă cererea reclamantului privind

acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul proprietatea sa, expropriat de

Statul Român în baza Decretelor fostului Consiliu de Stat nr. 278/1987 și

434/1972, propunându-se acordarea de titluri de despăgubire la valoarea reală a

imobilului, ce va fi stabilită de comisia de evaluare, pe baza criteriilor și standardelor

internaționale de evaluare. Dispoziția a fost contestată de reclamant,

contestația fiind respinsă prin Sentința civilă nr. 208 din 12 iunie 2008 a

Tribunalului Brașov. Instanța de fond a reținut că reclamantul a uzat de

procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001 și a obținut măsuri

reparatorii. Cum aceste măsuri se vor stabili pe baza unui raport de evaluare,

în condițiile legii, numai după efectuarea acestei evaluări reclamantul o va

putea contesta în instanță, dacă o va considera nemulțumitoare. De aceea,

procedura de drept comun aleasă de reclamant în prezenta cauză nu poate conduce

la obținerea de despăgubiri, acesta fiind obligat să urmeze calea procedurii

speciale instituite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Cererea pârâtului

Municipiul Brașov de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în

contravaloarea salariului consilierului juridic, a fost respinsă cu motivarea

că aceasta nu se circumscrie noțiunii de cheltuieli de judecată efectuate în

legătură cu procesul.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul. Apelul a fost respins

prin Decizia civilă nr. 160/Ap din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Instanța de apel a

reținut că reclamantul va beneficia de despăgubiri pentru imobilul expropriat

numai după parcurgerea etapei administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005,

finalizată printr-o decizie pe care acesta o va putea contesta în cazul în care

apreciază că nu i-a fost acordată o reparație echitabilă, că era de prisos

analiza petitului referitor la constatarea nevalabilității titlului statului,

întrucât prin procedura specială parcursă a fost examinată implicit și această

chestiune, din moment ce i-au fost acordate măsurile reparatorii reglementate

de Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea

ei în tot și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. A invocat motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

A susținut că în mod

greșit au fost respinse criticile referitoare la omisiunea primei instanțe de a

se pronunța asupra primului capăt de cerere, cât și raportat la schimbarea

cauzei juridice a acțiunii și a respingerii acesteia ca inadmisibilă față de

prevederile Legii nr. 10/2001, ceea ce echivalează cu o încălcarea principiului

disponibilității.

De asemenea, a

criticat decizia instanței de apel susținând că în mod greșit s-a reținut că

reclamantului i s-au acordat despăgubiri prin Dispoziția nr. 10057/2007 a

Primarului Municipiului Brașov, deși municipiul avea doar competența de a

propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, iar dispoziția

nu a fost înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. O altă

critică privește respingerea cererii de efectuare a unei expertize judiciare de

evaluare a imobilului, încălcându-i-se, astfel, dreptul de proprietate privată.

A mai susținut că în mod greșit nu a fost analizat capătul de cerere privind

nevalabilitatea titlului statului, că privarea de bun constituie o încălcare a

art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție și că acțiunea în

revendicare este o acțiune reală care se convertește într-o acțiune în despăgubiri,

dacă bunul a dispărut dintr-o cauză imputabilă uzurpatorului.

Analizând recursul în

limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l

respinge, pentru considerentele ce succed:

Mai întâi, Înalta

Curte observă că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de

pct. 7 și 8 C. proc. civ., pe care recurentul-reclamant le indică în mod

generic.

Pct. 7 al art. 304 C.

proc. civ. se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care

se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii.

Trecând peste faptul

că recurentul-reclamant nu a indicat la care din cele două ipoteze consacrate

de text se referă, analizând decizia recurată în funcție de argumentele expuse

în dezvoltarea criticilor, instanța apreciază că nu se poate reține nici

nemotivarea hotărârii, dar nici existența unor motive contradictorii sau

străine de natura pricinii, astfel încât dispozițiile legale invocate nu pot fi

incidente în cauză.

Nici motivul de

recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. nu poate fi reținut, textul

de lege prevăzând posibilitatea de a cere modificarea ori casarea unei hotărâri

„când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat

natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.” Referirea

legiuitorului la „actul juridic dedus judecății”, al cărui înțeles „lămurit și

vădit neîndoielnic” privește încălcarea principiului înscris în art. 969 alin.

(1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între

părțile contractante, ceea ce în speță nu se verifică.

Critica referitoare

la nesoluționarea capătului de cerere în constatarea nevalabilității titlului

statului nu poate fi primită. În mod corect instanța de apel a reținut că

analiza acestui petit era de prisos, întrucât prin procedura specială urmată de

reclamant a fost examinată implicit și această chestiune, din moment ce i s-au

acordat măsuri reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001. Dreptul

reclamantului de a obține măsuri reparatorii, consolidat prin emiterea

Dispoziției nr. 10057/2007 a Primarului Municipiului Brașov, nu mai poate fi

pus în discuție. În cauză nu se pune problema competenței instanței în

stabilirea nevalabilității titlului statului, în raport de dispozițiile art. 6

alin. (3) din Legea nr. 213/1998, așa cum susține recurentul-reclamant, ci

împrejurarea că valabilitatea acestui titlu a fost deja analizată în procedura

administrativă a Legii nr. 10/2001.

În cauză, instanța de

apel nu a încălcat principiul disponibilității și nici nu a schimbat cauza

juridică a acțiunii atunci când a constatat că Legea nr. 10/2001 reglementează

măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate cu titlu valabil, astfel

că, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dispozițiile art. 6 alin.

(2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor

imobile aflate în această situație.

Instanța nu a făcut

altceva decât să analizeze cererea dedusă judecății și să constate că

dispozițiile legale invocate de reclamant nu pot fi aplicate.

Ceea ce interesează

în speță este împrejurarea că în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 a fost

emisă Dispoziția nr. 10057/2007, prin care Primarul Municipiului Brașov a

propus acordarea de titluri de despăgubire la valoarea reală a imobilului.

Această dispoziție a fost contestată de reclamant, contestația sa fiind

respinsă prin Sentința civilă nr. 208/S din 12 iunie 2008 a Tribunalului Brașov,

secția civilă, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului și recursului.

Așadar, reclamantul a

uzat de procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001 pentru a valorifica

drepturile pe care, în calitate de proprietar inițial al imobilului în litigiu,

le are asupra acestuia și a obținut, în conformitate cu prevederile acestui act

normativ, măsuri reparatorii. În raport de dispozițiile Titlului VII din Legea

nr. 247/2005, stabilirea cuantumului despăgubirilor se face de către

evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală care va

proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Cuantumul

despăgubirilor poate face obiectul de analiză al instanței de contencios

administrativ, doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Parcurgerea unei

proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de

Curtea Europeană ale dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în

cauza pilot Maria Atanasiu și alții împotriva României.

Prin urmare,

exigențele coerenței și certitudinii statuate de Curtea Europeană în

jurisprudența sa în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru

bunurile preluate în mod abuziv, impun autorităților statale, inclusiv celor

judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea

în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii.

Pe cale de

consecință, în mod corect instanța de apel a stabilit că reclamantul nu mai

poate solicita pe calea unei acțiuni separate o altă reparație, fără ca prin

aceasta să se poată considera că ar fi privat de un bun.

Cât privește critica

referitoare greșita respingere a cererii de efectuare a unei expertize

judiciare pentru evaluarea imobilului, Înalta Curte constată că nu poate fi

încadrată în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., astfel încât nu va fi analizată.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul P.M. împotriva Deciziei nr. 160 Ap din 16

noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2011.