ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7818/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Sentința civilă nr. 179/S din 1 iunie 2010 Tribunalul Brașov, secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cum și cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Dispoziția nr. 10057/12 aprilie 2007 emisă de Municipiul Brașov a fost respinsă cererea reclamantului privind acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul proprietatea sa, expropriat de Statul Român în baza Decretelor fostului Consiliu de Stat nr. 278/1987 și 434/1972, propunându-se acordarea de titluri de despăgubire la valoarea reală a imobilului, ce va fi stabilită de comisia de evaluare, pe baza criteriilor și standardelor internaționale de evaluare.

Dispoziția a fost contestată de reclamant, contestația fiind respinsă prin Sentința civilă nr. 208 din 12 iunie 2008 a Tribunalului Brașov. Instanța de fond a reținut că reclamantul a uzat de procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001 și a obținut măsuri reparatorii. Cum aceste măsuri se vor stabili pe baza unui raport de evaluare, în condițiile legii, numai după efectuarea acestei evaluări reclamantul o va putea contesta în instanță, dacă o va considera nemulțumitoare. De aceea, procedura de drept comun aleasă de reclamant în prezenta cauză nu poate conduce la obținerea de despăgubiri, acesta fiind obligat să urmeze calea procedurii speciale instituite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Cererea pârâtului Municipiul Brașov de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în contravaloarea salariului consilierului juridic, a fost respinsă cu motivarea că aceasta nu se circumscrie noțiunii de cheltuieli de judecată efectuate în legătură cu procesul. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul. Apelul a fost respins prin Decizia civilă nr. 160/Ap din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Instanța de apel a reținut că reclamantul va beneficia de despăgubiri pentru imobilul expropriat numai după parcurgerea etapei administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, finalizată printr-o decizie pe care acesta o va putea contesta în cazul în care apreciază că nu i-a fost acordată o reparație echitabilă, că era de prisos analiza petitului referitor la constatarea nevalabilității titlului statului, întrucât prin procedura specială parcursă a fost examinată implicit și această chestiune, din moment ce i-au fost acordate măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea ei în tot și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

A invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. A susținut că în mod greșit au fost respinse criticile referitoare la omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra primului capăt de cerere, cât și raportat la schimbarea cauzei juridice a acțiunii și a respingerii acesteia ca inadmisibilă față de prevederile Legii nr. 10/2001, ceea ce echivalează cu o încălcarea principiului disponibilității. De asemenea, a criticat decizia instanței de apel susținând că în mod greșit s-a reținut că reclamantului i s-au acordat despăgubiri prin Dispoziția nr. 10057/2007 a Primarului Municipiului Brașov, deși municipiul avea doar competența de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, iar dispoziția nu a fost înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

O altă critică privește respingerea cererii de efectuare a unei expertize judiciare de evaluare a imobilului, încălcându-i-se, astfel, dreptul de proprietate privată. A mai susținut că în mod greșit nu a fost analizat capătul de cerere privind nevalabilitatea titlului statului, că privarea de bun constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție și că acțiunea în revendicare este o acțiune reală care se convertește într-o acțiune în despăgubiri, dacă bunul a dispărut dintr-o cauză imputabilă uzurpatorului. Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed: Mai întâi, Înalta Curte observă că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de pct. 7 și 8 C. proc.

civ., pe care recurentul-reclamant le indică în mod generic. Pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Trecând peste faptul că recurentul-reclamant nu a indicat la care din cele două ipoteze consacrate de text se referă, analizând decizia recurată în funcție de argumentele expuse în dezvoltarea criticilor, instanța apreciază că nu se poate reține nici nemotivarea hotărârii, dar nici existența unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii, astfel încât dispozițiile legale invocate nu pot fi incidente în cauză. Nici motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc.

civ. nu poate fi reținut, textul de lege prevăzând posibilitatea de a cere modificarea ori casarea unei hotărâri „când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.” Referirea legiuitorului la „actul juridic dedus judecății”, al cărui înțeles „lămurit și vădit neîndoielnic” privește încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ceea ce în speță nu se verifică. Critica referitoare la nesoluționarea capătului de cerere în constatarea nevalabilității titlului statului nu poate fi primită. În mod corect instanța de apel a reținut că analiza acestui petit era de prisos, întrucât prin procedura specială urmată de reclamant a fost examinată implicit și această chestiune, din moment ce i s-au acordat măsuri reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001.

Dreptul reclamantului de a obține măsuri reparatorii, consolidat prin emiterea Dispoziției nr. 10057/2007 a Primarului Municipiului Brașov, nu mai poate fi pus în discuție. În cauză nu se pune problema competenței instanței în stabilirea nevalabilității titlului statului, în raport de dispozițiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, așa cum susține recurentul-reclamant, ci împrejurarea că valabilitatea acestui titlu a fost deja analizată în procedura administrativă a Legii nr. 10/2001. În cauză, instanța de apel nu a încălcat principiul disponibilității și nici nu a schimbat cauza juridică a acțiunii atunci când a constatat că Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate cu titlu valabil, astfel că, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situație.

Instanța nu a făcut altceva decât să analizeze cererea dedusă judecății și să constate că dispozițiile legale invocate de reclamant nu pot fi aplicate. Ceea ce interesează în speță este împrejurarea că în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 a fost emisă Dispoziția nr. 10057/2007, prin care Primarul Municipiului Brașov a propus acordarea de titluri de despăgubire la valoarea reală a imobilului. Această dispoziție a fost contestată de reclamant, contestația sa fiind respinsă prin Sentința civilă nr. 208/S din 12 iunie 2008 a Tribunalului Brașov, secția civilă, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului și recursului. Așadar, reclamantul a uzat de procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001 pentru a valorifica drepturile pe care, în calitate de proprietar inițial al imobilului în litigiu, le are asupra acestuia și a obținut, în conformitate cu prevederile acestui act normativ, măsuri reparatorii.

În raport de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, stabilirea cuantumului despăgubirilor se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală care va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Cuantumul despăgubirilor poate face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ, doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de Curtea Europeană ale dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în cauza pilot Maria Atanasiu și alții împotriva României.

Prin urmare, exigențele coerenței și certitudinii statuate de Curtea Europeană în jurisprudența sa în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv, impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii. Pe cale de consecință, în mod corect instanța de apel a stabilit că reclamantul nu mai poate solicita pe calea unei acțiuni separate o altă reparație, fără ca prin aceasta să se poată considera că ar fi privat de un bun. Cât privește critica referitoare greșita respingere a cererii de efectuare a unei expertize judiciare pentru evaluarea imobilului, Înalta Curte constată că nu poate fi încadrată în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., astfel încât nu va fi analizată. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.M. împotriva Deciziei nr. 160 Ap din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2011.