ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4969/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4969/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 119/D din 16 aprilie 2010 Tribunalul Brașov a respins

contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către contestatorii K.S.

și K.A., în contradictoriu cu intimatul Municipiul Brașov, reprezentat legal de

Primar. Au fost obligați contestatorii să achite intimatului suma de 500 lei,

cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Prima

instanță a reținut că, din copia cărții funciare nr. 22153 Brașov, rezultă că

imobilul înscris sub numerele topografice 8784/1, 8785, 8786/52/b totul/1 și

8788/2/a/1/21/2 a constituit obiectul dreptului de coproprietate al

contestatorilor K.S. și K.A.

Acest

imobil, compus din casă de locuit și teren, a trecut în proprietatea Statului

Român, cu titlu de expropriere, în temeiul Decretului fostului Consiliu de Stat

nr. 302/1987.

După data

trecerii în proprietatea statului a imobilului mai sus identificat, s-a

procedat la demolarea construcției ce intră în compunerea acestui, iar pe teren

astfel rezultat s-a construit un bloc de locuințe.

Întrucât

intimatul nu a procedat la soluționarea notificării formulată de către

contestatori în termenul instituit de Legea nr. 10/2001, aceștia au promovat pe

rolul instanțelor judecătorești o cerere prin care au solicitat ca intimatul să

fie obligat să execute această obligație.

Prin

sentința civilă nr. 135 din 27 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov, a

fost admisă această cerere, cu consecința obligării intimatului la soluționarea

notificării pe care contestatorii au promovat-o în conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 10/2001

La data

de 17 iunie 2009, intimatul Municipiul Brașov a emis, prin reprezentantul său

legal, dispoziția nr. 4452, prin care a constatat calitatea contestatorilor de

persoane îndreptățite să beneficieze de măsurile reparatorii instituite de

Legea nr. 10/2001, întrucât sunt proprietarii inițiali ai bunului imobil pentru

care a fost formulată notificarea, și a propus ca părților menționate să le fie

acordate despăgubiri bănești în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007,

pentru imobilul situat, la data preluării lui de către stat în Municipiul

Brașov, înscris sub numerele topografice 8784/1, 8785, 8786/52/b totul/1 și

8788/2/a/1/21/2 în cartea funciară nr. 22153 Brașov.

În

cuprinsul acestei decizii, intimatul a stabilit că valoarea reală a

despăgubirilor de care vor beneficia contestatorii ca măsură reparatorie în

echivalent va fi stabilită de către Comisia Centrală de Evaluare, în

conformitate cu procedura instituită de actul normativ mai sus indicat.

Așa cum

s-a arătat, contestatorii au criticat această dispoziție, susținând că lor nu

le pot fi aplicate prevederile Legii nr. 247/2005, întrucât ei au promovat

notificarea anterior datei intrării în vigoare a acestui act normativ, astfel

că, în conformitate cu principiile de drept care reglementează aplicarea în

timp a legii civile, notificarea lor trebuia soluționată prin raportare la dispozițiile

din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data formulării notificării.

Această

susținere a contestatorilor a fost considerată de către prezenta instanță ca

fiind lipsită de temei, pentru considerentele ce succed:

Potrivit

principiului aplicării imediate a legii civile noi, ce reglementează aplicarea

în timp a legii civile, se reține că legea nouă se aplică de la data intrării

ei în vigoare, fără a putea fi considerată retroactivă, atât situațiilor

juridice ce se vor naște, modifică sau stinge după această dată, cât și

situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data

intrării ei în vigoare.

Raportat

la considerentele ce preced, tribunalul a reținut că, în analizarea legalității

dispoziției pe care intimatul a emis-o în soluționarea notificării promovată de

către contestatori trebuie avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la

data emiterii acesteia, o soluție contrară fiind de natură să nesocotească

principiile de drept mai sus indicate și să lipsească de eficiență aceste

prevederi legale.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel toate părțile.

Apelantul

Municipiului Brașov prin Primar a criticat reducerea onorariului avocațial,

susținând că s-au încălcat dispozițiile art. 274 C. proc. civ., fără a se

reține starea de fapt corectă.

Apelanții

K.S. și K.A. au solicitat desființarea hotărârii atacate și trimiterea spre

rejudecare motivat, de faptul că prin concluziile scrise a solicitat repunerea

pe rol a cauzei întrucât instanța a ignorat procura pe care aceștia au dat-o

fiului lor pentru a-i reprezenta în proces și nu au luat cunoștință de probele

depuse de către pârât.

Pe fondul

cauzei, în subsidiar s-a solicitat admiterea acțiunii, arătându-se că măsura

despăgubirii bănești excede legal și în timp obiectul notificării, conform

dispozițiilor art. 1 alin. (2)-(3) și art. 18 din Legea nr. 10/2001,

notificarea fiind formulată anterior apariției modificărilor legislative ale

acestui act normativ, iar despăgubirile ar trebui plătite de către intimat.

Examinând

cauza, prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel a constatat următoarele:

Prima

instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

reducând onorariul avocațial, motivat de faptul că acesta este nepotrivit de

mare, raportat la obiectul cauzei și la munca îndeplinită de avocat.

Soluția

adoptată nu este temeinică, având în vedere pe de o parte faptul că la dosarul

cauzei se află depuse o serie de acte procesuale pe care apelantul le-a

îndeplinit prin avocat, respectiv întâmpinare care are atașate înscrisuri

doveditoare în susținere (filele 22 – 38), ceea ce denotă muncă de creație

intelectuală și de triere și punere la dispoziție a înscrisurilor relevante în

cauză, notă de probatoriu cu înscrisurile atașate ( filele 82 – 190 ),

concluzii scrise ( filele 1 – 3 vol. II ), iar pe de altă parte avocatul a fost

prezent personal sau prin substituire la fiecare termen de judecată, așa cum

rezultă din încheierile aflate în dosarul cauzei.

Pentru

toate aceste considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea de Apel a

admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată.

În ceea

ce privește apelul declarat de apelanții K.

Cu

privire la încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (2)-(3) și art. 18 din Legea

nr. 10/2001, curtea a constatat că prima instanță a făcut o amplă și corectă

interpretare a aplicării legii în timp, din care a rezultat fără dubiu că la

data emiterii dispoziției de primar au fost respectate normele legale în

vigoare. Faptul că soluționarea notificării s-a făcut cu întârziere se

datorează și culpei contestatorilor care nu au depus la notificare actele complete,

așa cum erau prevăzute de legislația în domeniu, ceea ce a condus la

tergiversarea soluționării acesteia, făcând să devină incidente dispozițiile

modificatoare ale legii referitoare la acordarea de despăgubiri, dispoziții

cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, așa cum a fost modificată prin

O.U.G. nr. 81/2007.

În ceea

ce privește obligarea intimatei Municipiul Brașov de a plăti din fonduri

proprii contravaloarea imobilului, stabilită prin expertiza evaluatoare, acesta

este un petit care nu are temei legal, entitățile investite cu stabilirea

valorii și plata despăgubirilor fiind strict determinate de actul normativ

special de reparație.

Împotriva

deciziei civile nr. 103/Ap pronunțată de către Curtea de Apel Brașov au

declarat recurs reclamanții care au susținut următoarele motive de

nelegalitate.

Instanța

de apel a reținut greșit motivele de apel și nu a analizat toate petitele

invocate în cauză.

Referitor

la procura depusă de reclamant la instanța de fond, aceasta a fost formulată și

autentificată de către persoane de specialitate și din eroare s-a făcut

referire la imobilul situat în localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna, în

loc de localitatea Brașov.

Se

consideră ca instanța nu poate soluționa o contestație întemeiată pe Legea

10/2001, doar pe baza înscrisurilor depuse de intimată în etapa procedurii

administrative, deoarece ar avea ca efect îngrădirea accesului liber la

justiție.

Se mai

menționează ca nici în apel nu le-a fost comunicat nici un act depus de

intimați în dosar de către instanță.

Se

susține că, referitor la încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (2)-(3) si art.

18 din Legea nr. 10/2001, instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății prin greșita lui

interpretare.

De

asemenea din actele deduse judecații nu rezultă acordul recurenților cu privire

la acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale. De altfel, opțiunea

reclamantei clară rezultă și din adresa nr. 77041 din 08 octombrie 2008 emisă

de Primăria Municipiului Brașov prin care aceasta solicită o expertiză de

evaluare a imobilului ce l-au avut în proprietate, pentru a fi transmis

Direcției Patrimoniu din cadrul primăriei, în vederea acordării în compensare a

unui lot de teren din terenurile puse la dispoziția Comisiei de Analiza a

Notificărilor.

Se

consideră ca atât instanța de fond, cât și cea de apel ar fi trebuit să

administreze în cauză o expertiză topo pentru a determina imobilul, a constata

cât din suprafața acestuia este construită, ce fel de imobile sunt și cât teren

a rămas neconstruit pentru a se determina, dacă există posibilitatea

restituirii acestuia sau nu de către pârâta-intimată.

O altă

critică vizează reținerea greșită a culpei recurenților în soluționarea cu întârziere

a notificării.

La

dosarul administrativ au fost depuse toate actele solicitate de Legea 10/2001,

respectiv extras de carte funciara cu privire la imobilul identificat mai sus,

adeverința eliberată de SC C.P. SA Brașov cu privire la exproprierea imobilului

și la faptul că pentru teren nu s-au achitat despăgubiri, copii după actele de

stare civilă și actele de identitate ale notificatorilor, copia desfășurată a C.F.

22153 Brașov, copia Decretului de expropriere nr. 302/1987.

În ceea

ce privește cheltuielile de judecată, instanța de apel a dat o interpretare și

a aplicare greșită dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., onorariul de

avocat solicitat în cauză fiind nejustificat.

Se mai

întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și următoarele C.

proc. civ.

Analizând

recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte

constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:

Pentru a

fi incident motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea

greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

În speță,

instanța de apel și cea de fond au interpretat în mod just dispozițiile legale

incidente și anume art. 1, art. 18 din Legea nr. 10/2001 și dispozițiile

cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Criticile

recurenților reclamanți vizează, în esență, inaplicabilitatea dispozițiilor

Legii nr. 247/2005, dată fiind data formulării notificării – anterior datei

intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, solicitându-se ca motivele

reparatorii solicitate să le fie acordate în mod direct de către intimați.

Aceste critici nu se justifică.

În mod

corect instanțele au statuat că măsurile reparatorii de care pot beneficia

contestatorii sunt cele reglementate de dispozițiile Legii nr. 10/2001,

cuantumul acestora urmând a fi determinat în cadrul procedurii speciale

instituite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, de către Comisia Centrală.

Prevederile

cuprinse în Titlul nr. VII al Legii nr. 247/2005 au schimbat esențial procedura

de atacare în instanță a dispozițiilor emise în cadrul procedurii prealabile

obligatorii instituită de Legea nr. 10/2001, precum și instanța competentă să

le soluționeze.

Astfel,

pentru dispozițiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005,

competența instanței civile se păstrează doar în ceea ce privește procedura

derulată în etapa prealabilă la unitatea deținătoare, în situația în care

aceasta refuză să soluționeze notificarea ori respinge notificarea sau cererea

de restituire în natură.

În ceea

ce privește cuantumul despăgubirilor de care poate beneficia persoana

îndreptățită, acesta pot face obiect de analiză al instanței de contencios

administrativ, doar după ce a fost stabilit de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

De

altfel, problema competenței instanțelor de judecată de a hotărî cu privire la

cuantumul despăgubirilor acordate în conformitate cu prevederile Legii nr.

10/2001 a făcut obiectul recursului în interesul legii soluționat de Înalta

Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. LII din 4 iunie 2004, prin care

s-a statuat că prevederile cuprinse în legea specială privind stabilirea și

plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv nu se aplică în

ceea ce privește deciziile și dispozițiile emise anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 247/2005.

Prin

urmare, prevederile legii speciale care reglementează procedura de stabilire și

plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se aplică

tuturor dispozițiilor ce sunt emise ulterior intrării în vigoare a actului

normativ menționat.

Cum

dispoziția atacată a fost emisă de intimatul Municipiul Brașov ulterior datei

intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, cuantumul despăgubirilor ce se cuvin

contestatorilor ca măsură reparatorie în echivalent va fi determinat, potrivit

procedurii speciale instituită de Titlul VII din acest act normativ.

Celelalte

susțineri ale recurentei reclamante, privind necomunicarea anumitor înscrisuri,

reținerea culpei în soluționarea notificării, ignorarea acelei procuri depuse

de fiul reclamantei sunt susțineri de fapt ce nu pot atrage nelegalitatea

deciziei recurate, neputând fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ.

Nici

critica recurenților-reclamanți în sensul că lipsește acordul acestora în ceea

ce privește acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale nu poate fi

primită, acea probă cu efectuarea unei expertize topo pe care o solicită

reclamanții nefiind utilă și pertinentă, în condițiile în care chiar

reclamanții au solicitat restituirea prin echivalent a imobilului respectiv.

Motivul

de recurs privind cheltuielile de judecată nu este întemeiat, în mod corect

instanța de apel a interpretat și aplicat prevederile art. 274 C. proc. civ.

fiind justificată suma acordată, dată fiind natura activității efectiv prestate

și complexitatea cauzei.

Pentru

aceste considerente, se va respinge recursul și în baza art. 312 C. proc. civ.

se va menține decizia civilă ca legală.

În baza

art. 274 C. proc. civ. se vor acorda cheltuieli de judecată ce vor fi diminuate

la suma de 3000 lei, având în vedere criteriile reglementate de art. 274 alin. (3)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanții K.S. și K.A. împotriva deciziei civile nr. 103

Ap din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Obligă

reclamanții la plata a 3000 lei către pârâtul Municipiul Brașov prin Primar, cu

titlu de cheltuieli de judecată reduse.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 09 iunie 2011.