ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6019/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 271 din 30 octombrie 2009, Tribunalul Brașov a admis, în parte, contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către contestatorul S.P., în contradictoriu cu intimata SC R. SRL, reprezentată legal de administrator unic, reprezentat în instanță de consilier juridic E.M., și, în consecință, a anulat, în parte, Decizia nr. 764 din 15 mai 2009 emisă de intimată, respectiv, în ceea ce privește dispoziția de respingere a notificării ce a fost promovată de antecesoarea contestatorului – S.H.; a obligat intimata să emită o nouă decizie prin care să restituie în natură contestatorului partea din imobilul situat în Municipiul Brașov, înscris în C.F.

Brașov, sub numere topografice, ce nu a fost înstrăinată și prin care să facă acestuia o ofertă de restituire în echivalent a părții din acest imobil, ce a fost vândută, în limita cotelor de proprietate deținute de antecesoarea sa, care sunt: 13/40 parte din cota de 1/2 parte, cota de 1/4 parte din cota de 1/2 parte, ce a constituit obiectul dreptului de proprietate al mamei sale - W.I. - , cota de 1/3 parte din cota de 9/40 parte, pe care sora sa - N.M. a deținut-o în nume propriu asupra acestui imobil și cota de 1/4 parte din cota de 1/2 parte, ce i-a revenit sorei sale - N.M. - în calitatea acesteia de succesor în drepturi al mamei sale - W.I. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că din copia integrală și legalizată a C.F.

Brașov, rezultă că imobilul din litigiu, situat în Brașov, înscris sub numere topografice, compus din casă de piatră și curte, a constituit obiectul dreptului de coproprietate al numiților: Wegemet Ida,cu cota de 1/2, cealaltă cotă de 1/2 parte din acest imobil revenind următorilor: W.M., cu cota de 9/40 parte, W.W. cu cota de 9/40 parte, W.G. cu cota de 9/40 parte și W.H. cu cota de 13/40 parte. La data de 28 aprilie 1949, în evidențele de publicitate imobiliară a fost intabulat, asupra imobilului mai sus identificat, dreptul de proprietate al Statului Român, drept pe care acesta l-a dobândit în temeiul Legii nr. 119/1948 (filele 5-7 din vol. II al dosarului). Urmând procedura prealabilă obligatorie instituită de Legea nr. 10/2001, antecesoarea contestatorului a înregistrat, prin intermediul executorului judecătoresc, pe rolul intimatei, o notificare prin care a solicitat a-i fi restituită în natură cota-parte din imobilul situat în Brașov, înscris în C.F.

Brașov, sub numere topografice, ce a constituit obiectul dreptului său de proprietate, precum și cota-parte ce îi revine în calitate de moștenitor al numitei N.M., iar, odată cu notificarea astfel formulată a depus și un exemplar al Certificatul de Calitate de Moștenitor, ce a fost emis ca urmare a decesului mamei sale, W.I. Prin referatul pe care l-a întocmit, referat care face parte din documentația aferentă deciziei atacate, intimata a stabilit că, antecesoarea contestatorului a formulat notificarea în nume propriu și în calitate de succesor în drepturi al numitei N.M., nu și în calitate de moștenitor al numitei W.I. și, analizând notificarea în aceste limite a constatat că, titularul notificării nu a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită în înțelesul Legii nr. 10/2001, astfel că, prin Decizia nr. 764 din 15 mai 2009, a respins această notificare.

Articolul 22 din Legea nr. 10/2001, în redactarea pe care acesta a avut-o la data formulării de către antecesoarea contestatorului a notificării, prevedea că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe ale notificării, odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Acest termen a fost prorogat succesiv și a expirat la data de 1 iulie 2003. Aceste dispoziții legale au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, astfel că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, ori, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate pot fi depuse până la soluționarea notificării.

Având în vedere principiul aplicării imediate a legii civile noi, ce reglementează aplicarea în timp a legii civile, instanța s-a raportat în analizarea contestației dedusă ei spre soluționare și la dispozițiile legale anterior menționate, deoarece, conform regulilor juridice, ce guvernează aplicarea legii civile în timp, legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare, fără a putea fi considerată retroactivă, atât situațiilor juridice ce se vor naște, modifica sau stinge după această dată, cât și situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare. Prin urmare, efectele produse în timp ale unei situații juridice vor fi cele stabilite de legea în vigoare în momentul la care se realizează fiecare efect în parte.

Raportat la considerentele ce preced, Tribunalul a reținut că, în aprecierea temeiniciei contestației, formulată de către contestator în baza Legii nr. 10/2001, trebuie avute în vedere și dispozițiile legale în vigoare la data soluționării acesteia, o concluzie contrară determinând lipsirea de eficiență a dispozițiilor legii noi și înlăturarea scopului pentru care ele au fost edictate. Sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, art. 22.1 lit. d) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prevede că prin acte doveditoare se înțelege orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoria de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective).

De asemenea, art. 22.1 lit. h) din actul normativ menționat prevede că, prin acte doveditoare se înțelege și declarațiile notariale date de persoana care se pretinde îndreptățită, pe propria răspundere, și care sunt solicitate de unitatea deținătoare sau de entitatea investită cu soluționarea notificării în scopul fundamentării deciziei. Astfel, așa cum s-a arătat, la dosarul cauzei, contestatorul a depus copia integrală și legalizată a cății funciare în care este evidențiat imobilul din litigiu, din care rezultă că mama sa a avut, la data preluării de către stat a acestui imobil, calitatea de coproprietar, deținând cota de 1/3 parte din cota de 9/40 parte.

De asemenea, din certificatele de calitate de moștenitor, ce au fost depuse la dosarul cauzei cu ocazia judecării prezentei cauze, rezultă că, antecesoarea contestatorului este succesorul în drepturi, în calitate de fiică, a numitei W.I., ce a deținut, la data preluării de către stat a imobilului, cota de 1/2 parte din acesta, precum și calitatea acesteia de succesor în drepturi al defunctei N.M., în calitate de soră. Raportat la materialul probator administrat în cauză, instanța a apreciat că rezultă intenția antecesorului contestatorului de a valorifica, prin notificarea pe care a promovat-o, toate drepturile ce îi revin, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, atât în calitate de coproprietar inițial al imobilului din litigiu, cât și în calitate de succesor în drepturi al mamei sale și al surorii sale - N.M.

De la regula restituirii în natură a imobilelor care intră sub incidența Legii nr. 10/2001, art. 18 lit. c) din actul normativ menționat instituie o excepție, stipulând că, „măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale." Având în vedere că nu a fost contestată valabilitatea actelor juridice translative de proprietate, ce au fost perfectate cu privire la imobilul în litigiu, instanța a constatat că, pentru partea din acest imobil, ce a format obiectul material al acestora, contestatorul nu pot obține decât măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001. împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata SC R. SRL, solicitând respingerea contestației formulate.

În susținerea motivelor de apel s-a arătat că, prin contestația formulată, nu s-au respectat cerințele prevăzute de art. 112 C. proc. civ., în sensul că nu cuprind motivarea în fapt și temeiul de drept. Contestatorul a depus o serie de înscrisuri de natură a atesta dreptul de proprietate al antecesoarei sale asupra imobilului notificat, fără a fi comunicate apelantei. Ca urmare, decizia contestată este corectă și legală fiind emisă cu respectarea dispozițiilor legale, raportat la actele doveditoare existente la dosarul administrativ. Contestatorul S.P. a formulat în cauză întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat. Prin Decizia civilă nr. 25 din A din 03 martie 2010 Curtea de Apel Brașov și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul declarat de intimata SC R. SRL Brașov împotriva sentinței civile nr. 271 din 30 ianuarie 2009 a Tribunalului Brașov.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de către pârâtă, întrucât criticile formulate nu vizează cu necesitate problemele de fapt și de drept pe care se fundamentează soluția instanței, ci o serie de aspecte procedurale determinate de neîndeplinirea condițiilor de formă cerute de art. 112 C. proc. civ. și necomunicarea înscrisurilor depuse în probațiune. Astfel, s-a reținut că la termenul de judecată din data de 16 octombrie 2009, contestatorul și-a precizat contestația formulată împotriva Deciziei nr. 764 din 15 mai 2009 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul restituirii în natură a cotei de proprietate pe care antecesoarea sa a deținut-o în imobilul din litigiu, aspect consemnat în încheierea de ședință, care nu era necesar să fie comunicată pârâtei, care a lipsit de la termenul respectiv, cererea neputându-se socoti că a fost modificată potrivit art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ. S-a mai reținut că materialul probator administrat în primă instanță, de natură a atesta dreptul de proprietate al antecesoarei contestatorului și aceea de persoană îndreptățită în interesul Legii nr. 10/2001, precum și preluarea imobilului de către Statul Român, nu constituie înscrisuri noi, necesar a fi comunicate intimatei-apelante, iar la dosarul cauzei au fost depuse în copii legalizate toate actele care atestă calitatea de succesor în drepturi a titularului notificării, originalele certificatelor de calitate de moștenitor, copia legalizată a cărții funciare în care este evidențiat imobilul în litigiu, înscrisuri ce au stat la baza emiterii deciziei contestate.

S-a statuat și asupra faptului că prevederile Legii nr. 10/2001 nu interzic completarea probatoriului în etapa judiciară a soluționării notificării, iar cele reținute de instanța de fond sunt întemeiate, atât cu privire la calitatea de persoană îndreptățită, examinată prin prisma dispozițiilor art. 3 și 22 din Legea nr. 10/2001 și de Normele Metodologice de aplicare unitară a acestei legi, cât și sub aspectul modalității de restituire a imobilului raportat la prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din același act normativ. Împotriva deciziei respective la data de 31 martie 2010, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC R. SRL Brașov, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe, care să fie schimbată în totalitate, respingându-se contestația formulată de contestatorul S.P.

împotriva Deciziei nr. 764 din 15 mai 2009 pe care a emis-o. Prin motivele de recurs formulate odată cu cererea, recurenta a susținut faptul că instanța de apel nu a ținut cont de niciuna din apărările formulate în cauză, iar, pe de altă parte, au fost încălcate prevederile cuprinse la art. 23.2 și 23.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, câtă vreme, în dosarul administrativ format în urma notificării ce i-a fost adresată de către contestator, acesta a depus, în ceea ce privește actele doveditoare, doar fotocopii simple care nu au putut fi avute în vedere la soluționarea notificării, întrucât nu îmbracă forma cerută de lege.

S-a mai arătat faptul că, recurenta, în calitate de unitate deținătoare, a solicitat în nenumărate rânduri contestatorului să completeze dosarul administrativ cu actele doveditoare, indicându-i-se totodată și forma pe care acestea trebuie să o îmbrace, precum și faptul că în fața primei instanțe s-au depus o serie de înscrisuri de către contestator, care însă nu i-au fost comunicate. S-a învederat și faptul că, dispunând obligarea unității deținătoare să emită o decizie de restituire în condițiile lipsei evidente a actelor doveditoare, au fost încălcate flagrant dispozițiile art. 36 alin. (1) din același act normativ. Analizând recursul declarat de pârâta SC R. SRL - Brașov, prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în prevederile art 304 pct 9 C. proc.

civilă, Înalta Curte constată că este nefondat și-l za respinge, ca atare, amndu-se în zedere considerentele ce se succed Dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 nu limitează durata depunerii actelor doveditoare invocate în susținerea cererii de restituire a imobilelor preluate de către stat în perioada de referință, prevăzută de această lege specială cu caracter reparatoriu, numai la faza administrativă de soluționare a notificărilor, asemenea posibilitate existând și în faza contencioasă supusă dispozițiilor C. proc. civ., fără a se obstrucționa această posibilitate.

Verificarea legalității deciziei emise de unitatea deținătoare nu se poate face numai în temeiul actelor supuse aprecierii acesteia, ci în contextul tuturor probelor, inclusiv a celor administrate în faza contencioasă, o atare viziune înscriindu-se în rațiunea legii și principiului de interpretare a acesteia în interesul persoanelor îndreptățite la restituirea bunurilor de care au fost lipsite în mod abuziv. Pe de altă parte, în cauză, nici nu se poate susține faptul că înscrisurile doveditoare invocate de contestator în susținerea notificării nu ar fi fost depuse în dosarul administrativ format de către unitatea deținătoare, ci numai faptul că înscrisurile doveditoare, referitoare la proprietate și la calitatea de moștenitor, nu au fost depuse în copii legalizate sau certificate, ci doar au fost prezentate sub forma unor fotocopii.

Aceste vicii procedurale au fost acoperite însă în faza contencioasă de soluționare a notificării, instanța de apel reținând în mod întemeiat faptul că în cadrul primei instanțe au fost depuse, în copie legalizată, toate actele care au atestat calitatea de succesor în drepturi a titularului notificării, originalele certificatelor de calitate de moștenitor, precum și copia legalizată a cărții funciare în care este evidențiat imobilul. Prin urmare, se constată că sunt eronate susținerile recurentei potrivit căreia, unitatea deținătoare ar fi fost obligată să emită o decizie de restituie fără ca persoana îndreptățită, în speță contestatorul S.P., să depună înscrisurile doveditoare în ceea ce privește proprietatea imobilului solicitat, precum și a calității de succesibil a autorului de la care bunul imobil a fost preluat abuziv de către stat.

În consecință, față de cele reținute, se constată că nu subzistă motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC R. SRL Brașov se privește ca fiind nefondat și se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC R. SRL - Brașov împotriva Deciziei civile nr. 25 din Ap din 3 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2010.