ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6019/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6019/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 271 din 30 octombrie 2009, Tribunalul Brașov a admis, în

parte, contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către

contestatorul S.P., în contradictoriu cu intimata SC R. SRL, reprezentată legal

de administrator unic, reprezentat în instanță de consilier juridic E.M., și,

în consecință, a anulat, în parte, Decizia nr. 764 din 15 mai 2009 emisă de

intimată, respectiv, în ceea ce privește dispoziția de respingere a notificării

ce a fost promovată de antecesoarea contestatorului – S.H.; a obligat intimata

să emită o nouă decizie prin care să restituie în natură contestatorului partea

din imobilul situat în Municipiul Brașov, înscris în C.F. Brașov, sub numere

topografice, ce nu a fost înstrăinată și prin care să facă acestuia o ofertă de

restituire în echivalent a părții din acest imobil, ce a fost vândută, în

limita cotelor de proprietate deținute de antecesoarea sa, care sunt: 13/40

parte din cota de 1/2 parte, cota de 1/4 parte din cota de 1/2 parte, ce a

constituit obiectul dreptului de proprietate al mamei sale - W.I. - , cota de

1/3 parte din cota de 9/40 parte, pe care sora sa - N.M. a deținut-o în nume

propriu asupra acestui imobil și cota de 1/4 parte din cota de 1/2 parte, ce

i-a revenit sorei sale - N.M. - în calitatea acesteia de succesor în drepturi

al mamei sale - W.I.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că din copia integrală și legalizată a C.F. Brașov,

rezultă că imobilul din litigiu, situat în Brașov, înscris sub numere

topografice, compus din casă de piatră și curte, a constituit obiectul

dreptului de coproprietate al numiților: Wegemet Ida,cu cota de 1/2, cealaltă

cotă de 1/2 parte din acest imobil revenind următorilor: W.M., cu cota de 9/40

parte, W.W. cu cota de 9/40 parte, W.G. cu cota de 9/40 parte și W.H. cu cota

de 13/40 parte.

La data de 28 aprilie 1949, în

evidențele de publicitate imobiliară a fost intabulat, asupra imobilului mai

sus identificat, dreptul de proprietate al Statului Român, drept pe care acesta

l-a dobândit în temeiul Legii nr. 119/1948 (filele 5-7 din vol. II al

dosarului).

Urmând procedura prealabilă

obligatorie instituită de Legea nr. 10/2001, antecesoarea contestatorului a

înregistrat, prin intermediul executorului judecătoresc, pe rolul intimatei, o

notificare prin care a solicitat a-i fi restituită în natură cota-parte din

imobilul situat în Brașov, înscris în C.F. Brașov, sub numere topografice, ce a

constituit obiectul dreptului său de proprietate, precum și cota-parte ce îi

revine în calitate de moștenitor al numitei N.M., iar, odată cu notificarea

astfel formulată a depus și un exemplar al Certificatul de Calitate de

Moștenitor, ce a fost emis ca urmare a decesului mamei sale, W.I.

Prin referatul pe care l-a întocmit,

referat care face parte din documentația aferentă deciziei atacate, intimata a

stabilit că, antecesoarea contestatorului a formulat notificarea în nume

propriu și în calitate de succesor în drepturi al numitei N.M., nu și în

calitate de moștenitor al numitei W.I. și, analizând notificarea în aceste

limite a constatat că, titularul notificării nu a făcut dovada calității sale

de persoană îndreptățită în înțelesul Legii nr. 10/2001, astfel că, prin Decizia

nr. 764 din 15 mai 2009, a respins această notificare.

Articolul 22 din Legea nr. 10/2001, în

redactarea pe care acesta a avut-o la data formulării de către antecesoarea

contestatorului a notificării, prevedea că actele doveditoare ale dreptului de

proprietate, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această

calitate vor fi depuse ca anexe ale notificării, odată cu aceasta sau în termen

de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Acest

termen a fost prorogat succesiv și a expirat la data de 1 iulie 2003.

Aceste dispoziții legale au fost

modificate prin Legea nr. 247/2005, astfel că, potrivit art. 23 din Legea nr.

10/2001 republicată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, ori, în

cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate pot fi depuse până la

soluționarea notificării.

Având în vedere principiul aplicării

imediate a legii civile noi, ce reglementează aplicarea în timp a legii civile,

instanța s-a raportat în analizarea contestației dedusă ei spre soluționare și

la dispozițiile legale anterior menționate, deoarece, conform regulilor

juridice, ce guvernează aplicarea legii civile în timp, legea nouă se aplică de

la data intrării ei în vigoare, fără a putea fi considerată retroactivă, atât

situațiilor juridice ce se vor naște, modifica sau stinge după această dată,

cât și situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data

intrării ei în vigoare. Prin urmare, efectele produse în timp ale unei situații

juridice vor fi cele stabilite de legea în vigoare în momentul la care se

realizează fiecare efect în parte.

Raportat la considerentele ce preced,

Tribunalul a reținut că, în aprecierea temeiniciei contestației, formulată de

către contestator în baza Legii nr. 10/2001, trebuie avute în vedere și

dispozițiile legale în vigoare la data soluționării acesteia, o concluzie

contrară determinând lipsirea de eficiență a dispozițiilor legii noi și

înlăturarea scopului pentru care ele au fost edictate.

Sub aspectul dovedirii dreptului de

proprietate asupra imobilului revendicat, art. 22.1 lit. d) din Normele

Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prevede că prin acte

doveditoare se înțelege orice acte juridice care atestă deținerea proprietății

de către persoana îndreptățită la data preluării abuzive (extras de carte

funciară, istoria de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării,

orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă care atestă direct

sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective).

De asemenea, art. 22.1 lit. h) din

actul normativ menționat prevede că, prin acte doveditoare se înțelege și declarațiile

notariale date de persoana care se pretinde îndreptățită, pe propria

răspundere, și care sunt solicitate de unitatea deținătoare sau de entitatea

investită cu soluționarea notificării în scopul fundamentării deciziei.

Astfel, așa cum s-a arătat, la dosarul

cauzei, contestatorul a depus copia integrală și legalizată a cății funciare în

care este evidențiat imobilul din litigiu, din care rezultă că mama sa a avut,

la data preluării de către stat a acestui imobil, calitatea de coproprietar,

deținând cota de 1/3 parte din cota de 9/40 parte.

De asemenea, din certificatele de

calitate de moștenitor, ce au fost depuse la dosarul cauzei cu ocazia judecării

prezentei cauze, rezultă că, antecesoarea contestatorului este succesorul în

drepturi, în calitate de fiică, a numitei W.I., ce a deținut, la data preluării

de către stat a imobilului, cota de 1/2 parte din acesta, precum și calitatea

acesteia de succesor în drepturi al defunctei N.M., în calitate de soră.

Raportat la materialul probator

administrat în cauză, instanța a apreciat că rezultă intenția antecesorului

contestatorului de a valorifica, prin notificarea pe care a promovat-o, toate

drepturile ce îi revin, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, atât

în calitate de coproprietar inițial al imobilului din litigiu, cât și în

calitate de succesor în drepturi al mamei sale și al surorii sale - N.M.

De la regula restituirii în natură a

imobilelor care intră sub incidența Legii nr. 10/2001, art. 18 lit. c) din

actul normativ menționat instituie o excepție, stipulând că, „măsurile

reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost

înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale."

Având în vedere că nu a fost

contestată valabilitatea actelor juridice translative de proprietate, ce au

fost perfectate cu privire la imobilul în litigiu, instanța a constatat că,

pentru partea din acest imobil, ce a format obiectul material al acestora,

contestatorul nu pot obține decât măsuri reparatorii în echivalent, conform

art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

împotriva acestei sentințe a declarat

apel intimata SC R. SRL, solicitând respingerea contestației formulate.

În susținerea motivelor de apel s-a

arătat că, prin contestația formulată, nu s-au respectat cerințele prevăzute de

art. 112 C. proc. civ., în sensul că nu cuprind motivarea în fapt și temeiul de

drept.

Contestatorul a depus o serie de

înscrisuri de natură a atesta dreptul de proprietate al antecesoarei sale

asupra imobilului notificat, fără a fi comunicate apelantei.

Ca urmare, decizia contestată este

corectă și legală fiind emisă cu respectarea dispozițiilor legale, raportat la

actele doveditoare existente la dosarul administrativ.

Contestatorul S.P. a formulat în cauză

întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Prin Decizia civilă nr. 25 din A din

03 martie 2010 Curtea de Apel Brașov și pentru cauze cu minori și de familie,

de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul

declarat de intimata SC R. SRL Brașov împotriva sentinței civile nr. 271 din 30

ianuarie 2009 a Tribunalului Brașov.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de apel a reținut că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de către

pârâtă, întrucât criticile formulate nu vizează cu necesitate problemele de

fapt și de drept pe care se fundamentează soluția instanței, ci o serie de

aspecte procedurale determinate de neîndeplinirea condițiilor de formă cerute

de art. 112 C. proc. civ. și necomunicarea înscrisurilor depuse în probațiune.

Astfel, s-a reținut că la termenul de

judecată din data de 16 octombrie 2009, contestatorul și-a precizat contestația

formulată împotriva Deciziei nr. 764 din 15 mai 2009 emisă în temeiul Legii nr.

10/2001, în sensul restituirii în natură a cotei de proprietate pe care

antecesoarea sa a deținut-o în imobilul din litigiu, aspect consemnat în

încheierea de ședință, care nu era necesar să fie comunicată pârâtei, care a

lipsit de la termenul respectiv, cererea neputându-se socoti că a fost

modificată potrivit art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

S-a mai reținut că materialul probator

administrat în primă instanță, de natură a atesta dreptul de proprietate al

antecesoarei contestatorului și aceea de persoană îndreptățită în interesul

Legii nr. 10/2001, precum și preluarea imobilului de către Statul Român, nu

constituie înscrisuri noi, necesar a fi comunicate intimatei-apelante, iar la

dosarul cauzei au fost depuse în copii legalizate toate actele care atestă

calitatea de succesor în drepturi a titularului notificării, originalele

certificatelor de calitate de moștenitor, copia legalizată a cărții funciare în

care este evidențiat imobilul în litigiu, înscrisuri ce au stat la baza

emiterii deciziei contestate.

S-a statuat și asupra faptului că

prevederile Legii nr. 10/2001 nu interzic completarea probatoriului în etapa

judiciară a soluționării notificării, iar cele reținute de instanța de fond

sunt întemeiate, atât cu privire la calitatea de persoană îndreptățită,

examinată prin prisma dispozițiilor art. 3 și 22 din Legea nr. 10/2001 și de

Normele Metodologice de aplicare unitară a acestei legi, cât și sub aspectul

modalității de restituire a imobilului raportat la prevederile art. 1 alin. (1),

art. 7 alin. (1) și art. 9 din același act normativ.

Împotriva deciziei respective la data

de 31 martie 2010, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC R. SRL Brașov,

criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia în sensul

admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe, care să fie

schimbată în totalitate, respingându-se contestația formulată de contestatorul

S.P. împotriva Deciziei nr. 764 din 15 mai 2009 pe care a emis-o.

Prin motivele de recurs formulate

odată cu cererea, recurenta a susținut faptul că instanța de apel nu a ținut

cont de niciuna din apărările formulate în cauză, iar, pe de altă parte, au

fost încălcate prevederile cuprinse la art. 23.2 și 23.3 din Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, câtă vreme, în dosarul

administrativ format în urma notificării ce i-a fost adresată de către

contestator, acesta a depus, în ceea ce privește actele doveditoare, doar

fotocopii simple care nu au putut fi avute în vedere la soluționarea

notificării, întrucât nu îmbracă forma cerută de lege.

S-a mai arătat faptul că, recurenta,

în calitate de unitate deținătoare, a solicitat în nenumărate rânduri

contestatorului să completeze dosarul administrativ cu actele doveditoare,

indicându-i-se totodată și forma pe care acestea trebuie să o îmbrace, precum

și faptul că în fața primei instanțe s-au depus o serie de înscrisuri de către

contestator, care însă nu i-au fost comunicate.

S-a învederat și faptul că, dispunând

obligarea unității deținătoare să emită o decizie de restituire în condițiile

lipsei evidente a actelor doveditoare, au fost încălcate flagrant dispozițiile

art. 36 alin. (1) din același act normativ.

Analizând recursul declarat de pârâta

SC R. SRL - Brașov, prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în

prevederile art 304 pct 9 C. proc. civilă, Înalta Curte constată că este

nefondat și-l za respinge, ca atare, amndu-se în zedere considerentele ce se

succed

Dispozițiile art. 23 din Legea nr.

10/2001 nu limitează durata depunerii actelor doveditoare invocate în

susținerea cererii de restituire a imobilelor preluate de către stat în

perioada de referință, prevăzută de această lege specială cu caracter

reparatoriu, numai la faza administrativă de soluționare a notificărilor,

asemenea posibilitate existând și în faza contencioasă supusă dispozițiilor C.

proc. civ., fără a se obstrucționa această posibilitate.

Verificarea legalității deciziei emise

de unitatea deținătoare nu se poate face numai în temeiul actelor supuse

aprecierii acesteia, ci în contextul tuturor probelor, inclusiv a celor

administrate în faza contencioasă, o atare viziune înscriindu-se în rațiunea

legii și principiului de interpretare a acesteia în interesul persoanelor

îndreptățite la restituirea bunurilor de care au fost lipsite în mod abuziv.

Pe de altă parte, în cauză, nici nu se

poate susține faptul că înscrisurile doveditoare invocate de contestator în

susținerea notificării nu ar fi fost depuse în dosarul administrativ format de

către unitatea deținătoare, ci numai faptul că înscrisurile doveditoare,

referitoare la proprietate și la calitatea de moștenitor, nu au fost depuse în

copii legalizate sau certificate, ci doar au fost prezentate sub forma unor

fotocopii.

Aceste vicii procedurale au fost

acoperite însă în faza contencioasă de soluționare a notificării, instanța de

apel reținând în mod întemeiat faptul că în cadrul primei instanțe au fost

depuse, în copie legalizată, toate actele care au atestat calitatea de succesor

în drepturi a titularului notificării, originalele certificatelor de calitate

de moștenitor, precum și copia legalizată a cărții funciare în care este

evidențiat imobilul.

Prin urmare, se constată că sunt

eronate susținerile recurentei potrivit căreia, unitatea deținătoare ar fi fost

obligată să emită o decizie de restituie fără ca persoana îndreptățită, în

speță contestatorul S.P., să depună înscrisurile doveditoare în ceea ce

privește proprietatea imobilului solicitat, precum și a calității de succesibil

a autorului de la care bunul imobil a fost preluat abuziv de către stat.

În consecință, față de cele reținute,

se constată că nu subzistă motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

declarat de pârâta SC R. SRL Brașov se privește ca fiind nefondat și se va

respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC R. SRL - Brașov împotriva Deciziei civile nr. 25 din Ap

din 3 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

12 noiembrie 2010.