ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2495/2010

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 372/S din 8 decembrie 2008 Tribunalul Brașov, secția civilă, a admis contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de contestatorii L.M., P.G. și P.M., prin mandatar U.A., în contradictoriu cu intimata Primăria Hărman și a anulat dispoziția nr. 28 din 15 ianuarie 2008 emisă de intimată, obligând-o pe aceasta la restituirea în natură către contestatori a cotei de ¾ din imobilul situat în comuna Hărman, jud. Brașov, înscris în C.F. nr. 39 Hărman, nr.top.34,35. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin dispoziția nr. 28 din 15 ianuarie 2008 intimata a respins notificarea formulată de notificatorii P.R., P.G.

și P.D.M. privind restituirea imobilului sus-menționat, cu motivarea că aceștia nu și-au dovedit calitatea de moștenitori prin prezentarea documentelor din care să reiasă această calitate, procedura de încunoștiințare a acestora fiind îndeplinită. Instanța de fond a mai reținut că, prin dovezile administrate în cauză, contestatorii au făcut proba dreptului de proprietate al autorilor lor asupra cotei de ¾ din imobilul în litigiu, prin depunerea copiei după evidențele de carte funciară, dovada preluării imobilului de către Stat, care rezultă din aceste evidențe, a titlului cu care cota respectivă a fost preluată, precum și a calității lor de persoane îndreptățite, prin succesiune, în condițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată.

Astfel, din copia C.F. Hărman nr.top. 34, 35 a rezultat calitatea de proprietari ai acestui imobil, a numiților P.V. și P.R., aceasta din urmă fiind una dintre notificatori și decedând pe parcursul procedurii de restituire, respectiv, la data de 06 ianuarie 2004, în localitatea Anzig (Germania), conform certificatului de deces depus în traducere legalizată la dosarul cauzei. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 288/1973, după defunctul P.V. au rămas în calitate de moștenitori, fiii L.M. (născută P.) și P.M., fiind străină de moștenire, în condițiile art. 700 C. civ., respectiv, prin neacceptare în termen, soția supraviețuitoare, P.R., care a fost însă repusă în termenul de acceptare prin efectul dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prin formularea cererii de restituire.

Dreptul de proprietate dobândit prin moștenire după defunctul P.V. de către descendenții acestuia a fost înscris în cartea funciară sub B 11( L.M.) și B 12 (P.M.). În urma decesului lui P.M., au rămas ca moștenitori fiul, P.D. și soția supraviețuitoare, P.G., care au calitatea de notificatori. Din evidențele de carte funciară a rezultat că proprietarii celeilalte cote de ¼ din imobil sunt numiții D.P. și D.M., prin cumpărare. Tribunalul a mai constatat că imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, astfel încât intră sub incidența legii speciale de reparație, iar adresa nr. 8089 din 19 noiembrie 2007 prin care intimata a solicitat notificatorilor să depună actele doveditoare prevăzute de Legea nr. 10/2001 a fost expediată la adresa acestora din Germania, în condițiile în care, prin notificare, indicaseră domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Hărman.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Primăria comunei Hărman, arătând că prin adresele expediate notificatorilor a făcut dovada că le-a adus la cunoștință acestora obligațiile ce le reveneau, astfel că, având în vedere și dispozițiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 10/2001, dispoziția contestată este legală și temeinică. Prin decizia nr. 23/Ap din 24 februarie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul, reținând că apelanta critică soluția primei instanțe doar sub aspectul că s-a reținut greșit neaducerea la cunoștința notificatorilor a depunerii dovezilor necesare soluționării notificării.

Instanța de apel a mai reținut că, actele doveditoare pot fi depuse pe tot parcursul soluționării pricinii, inclusiv în etapa judiciară, iar încunoștiințarea notificatorilor asupra actelor ce trebuiau depuse pentru rezolvarea notificării nu s-a realizat în modalitatea prevăzută de lege. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria comunei Hărman, arătând că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, pornind de la o greșită apreciere a stării de fapt, în sensul că primăria a transmis notificatorilor adrese de solicitare a depunerii actelor doveditoare prevăzute de Legea nr. 10/2001 la adresa indicată de notificatori ca fiind cea de comunicare a oricăror acte de procedură, respectiv, comuna Hărman, procedura stabilită de legea de reparație fiind astfel respectată.

Față de împrejurarea că notificatorii nu au răspuns acestor adrese, s-a revenit cu aceeași solicitare la adresa din Germania a notificatorilor. Analizând criticile formulate prin prisma aspectelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a respinge recursul, în considerarea argumentelor ce succed: Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 23 din Legea nr. 10/2001, sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul. Noțiunea de „acte doveditoare” la care face referire art. 23 din lege a fost precizată prin Normele Metodologice aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, în art. 23.1 lit. a) - h), în care s-au enumerat înscrisurile cu valoare probantă în dovedirea dreptului de proprietate de către persoana îndreptățită, respectiv, acte translative de proprietate, acte ce atestă calitatea de moștenitor, acte ce permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, acte care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul acesteia la data preluării abuzive, acte ce descriu construcția, declarații notariale pe proprie răspundere date de persoana ce se consideră îndreptățită, precum și orice alte înscrisuri de care înțelege să se folosească aceasta.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată, actele doveditoare necesare soluționării pretențiilor decurgând din legea specială de reparație pot fi depuse până la data soluționării notificării, prin aceasta înțelegându-se inclusiv parcurgerea etapei judiciare, o interpretare contrară fiind de natură să atragă încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin neluarea în considerare a unor probe necesare și utile soluționării cauzei. Termenul prevăzut de textul legal anterior citat este un termen de recomandare, impus de legiuitor pentru nevoia soluționării cu celeritate a unor astfel de cereri și nu pe considerentul limitării sau împiedicării formulării acestora.

Procedura administrativă prealabilă, astfel cum este reglementată de legea specială de reparație, include termenul de depunere a actelor doveditoare însă nu îl limitează doar pentru această etapă, existând posibilitatea ca probatoriul necesar soluționării notificării să fie completat în fața instanței de judecată învestite cu soluționarea contestației formulate împotriva deciziei/dispoziției emise în temeiul Legii nr. 10/2001.

În speță, contestatorii au făcut proba dreptului de proprietate al autorilor lor asupra cotei de ¾ din imobilul în litigiu, prin depunerea copiei după evidențele de carte funciară, dovada preluării imobilului de către stat, care rezultă din aceste evidențe, a titlului cu care cota respectivă a fost preluată, precum și a calității lor de persoane îndreptățite, prin succesiune, la restituire, în condițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, acte ce au fost depuse, conform legii, pe parcursul soluționării pricinii, inclusiv în faza de judecată. Sub acest aspect, eventuala neîndeplinire, de către recurentă, a obligației legale de a încunoștiința notificatorii pentru depunerea actelor doveditoare necesare soluționării notificării, nu mai are relevanță juridică, întrucât acestea au fost depuse de notificatori pe parcursul procesului.

Raportat însă la criticile formulate de intimată în prezenta cale de atac, ce vizează exclusiv aspectul îndeplinirii obligației de aducere la cunoștința notificatorilor ce acte erau necesar a fi depuse în vederea soluționării pretențiilor lor, urmează a se reține că recurenta nu a urmat procedura prevăzută de lege. Astfel, deși contestatorii au indicat, prin notificare (fila 45 dosar fond), ca domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură, adresa din comuna Hărman, adresa nr. 8089 din 19 noiembrie 2007 prin care recurenta solicita acte doveditoare suplimentare, a fost expediată la domiciliul acestora din Germania. Referitor la adresele transmise la domiciliul indicat în notificare, acestea au vizat persoane care nu aveau nici o calitate în cadrul procedurii de restituire inițiată de contestatori, astfel încât neregularitatea privind comunicarea nu a fost acoperită.

În această situație, Înalta Curte constată că au fost încălcate nu doar dispozițiile procedurale privind aducerea la cunoștință a actelor procedurale la domiciliul ales de părți, ci și dispozițiile legii speciale privind realizarea comunicării către persoana îndreptățită la restituire, față de împrejurarea că persoana fizică care a semnat de primire era străină de procedura inițiată de notificatori, neavând mandat de reprezentare din partea acestora. Față de considerentele arătate mai sus, instanța constată că criticile formulate de recurentă sunt nefondate și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria comunei Hărman împotriva deciziei nr. 23/Ap din 24 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2010.