ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7882/2009

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 359/S din 2 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov-secția civilă s-a dispus după cum urmează cu privire la contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de contestatorul R.A.: - s-a respins contestația formulată în contradictoriu cu intimatul Municipiul Brașov prin primar; - s-a anulat cererea formulată de contestator în contradictoriu cu intimata Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 Brașov, ca fiind formulată împotriva unei părți lipsite de capacitate de folosință; - s-a respins cererea formulată de contestator în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a dispune în aceste sens, instanța a avut în vedere următoarele motive: Prin dispoziția nr. 1023 din 31 ianuarie 2008 emisă de Primarul municipiului Brașov, în calitate de reprezentant legal al unității administrativ teritoriale, s-au respins notificările formulate de contestator, cu motivarea că notificatorul nu a comunicat datele de identificare ale imobilelor revendicate, nu s-a făcut dovada trecerii acestora în proprietatea statului, iar din copia testamentului olograf rezultă că autorul acestuia a dispus asupra bunurilor care se aflau în patrimoniul său la data redactării actului, nefăcându-se astfel dovada calității de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001. Din actele ce constituie documentația care a stat la baza emiterii dispoziției atacate rezultă că, odată cu notificarea și ulterior, contestatorul a depus în susținerea cererii sale certificate de calitate de moștenitor, copii de pe C.F.

260, 21489, 13762 Brașov, acte de stare civilă cu privire la autorii săi R.S., R.V., R.R., R.A.V., testamentul olograf al lui V.R. datat 1 iunie 1955 și alte înscrisuri. Din cuprinsul C.F. 13726 Brașov nu rezultă că vreunul dintre imobilele evidențiate ar fi constituit proprietatea vreuneia dintre autorii contestatorului, la foaia de avere figurând alte persoane; aceeași situație fiind și în ceea ce privește C.F. 260 Brașov. În C.F. 21489 Brașov, asupra imobilului cu nr.top 6912/1/32 a fost înscris sub B1 dreptul de proprietate al firmei C.F.L. SA Brașov, însă contestatorul nu a făcut nicio dovadă în ce privește identitatea între acest proprietar tabular și firma despre care pretinde că ar fi aparținut antecesorilor săi și nici în ceea ce privește modalitatea de trecere a acestui imobil în proprietatea statului.

Nici înscrisurile depuse în fața instanței nu sunt în măsură să dovedească dreptul de proprietate al autorilor săi asupra imobilelor solicitate și modalitatea de trecere a acestora în proprietatea statului. Procesele verbale ale Adunărilor Generale ale acționarilor firmei C.F.L. Brașov SA, în care figurează în calitate de acționari și o parte din autorii indicați, nu sunt de natură a suplini dovada dreptului de proprietatea asupra imobilelor pretinse, care trebuie făcută cu respectarea art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. În condițiile în care Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 Brașov nu are capacitate de folosință, s-a dispus anularea cererii formulate împotriva acesteia, în baza art. 161 alin. (2) C. proc.

civ. Față de cadrul procesual fixat de Legea nr. 10/2001, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Apelul declarat de contestator împotriva sentinței primei instanțe a fost respins prin decizia nr. 28/Ap din 26 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, pentru următoarele motive: Copiile actelor de stare civilă depuse la dosar atestă calitatea contestatorului de descendent al defuncților R.V. și R.I. După cum rezultă din dispozițiile art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, trebuie făcută în prealabil dovada dreptului de proprietate al autorilor asupra imobilului revendicat. După cum în mod corect a reținut prima instanță, contestatorul nu a făcut o asemenea dovadă, înscrisurile probatorii pe care și-a fundamentat pretenția nefiind de natură a conduce la recunoașterea acestui drept.

Din cuprinsul C.F. nr.13726, nr. 21489, nr. 260 Brașov, rezultă că imobilele în suprafață de 11.000 mp solicitate aparțin în proprietatea altor titulari decât autorii contestatorului; parcela cu nr.top 6912/1 din C.F. 260 Brașov, teren în suprafață de 492 stj. – cu privire la care s-a indicat imobilul cu destinație de cale ferată, a fost trecută în 1936 în C.F. nr. 21489 Brașov, sub nr.top 6912/1/32 și înscrisă pe numele firmei C.F.L. Brașov SA. Această evidență, complinită cu procesele verbale ale Adunării generale ale acționarilor respectivei firme, nu pot face dovada dreptului de proprietate al autorilor contestatorului, câtă vreme nu se cunoaște structura acționariatului respectivei societăți, din care să rezulte dreptul acționarilor asupra societății.

Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs reclamantul R.A., criticând-o pentru următoarele motive: 1. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. În motivarea deciziei de apel nu sunt arătate considerentele de fapt și de drept care au dus la pronunțarea soluției, așa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. – aspect care atrage casarea deciziei. Instanța de apel nu a analizat apărările care au făcut trimitere la înscrisurile depuse în probațiune la dosar, reținând că nu a fost dovedită calitatea sa de moștenitor și îndeplinirea celorlalte cerințe ale Legii nr. 10/2001. S-au detaliat înscrisurile depuse și relevante în susținerea criticii, arătându-se că acestea dovedesc faptul că suprafața de teren de 11.000 mp și „C.F.L.

Brașov – Satulung” au aparținut antecesorilor săi. A arătat în cererea formulată că are calitatea de moștenitor al defunctului V.R., care a fost proprietarul terenurilor în suprafață de 11.000 mp, terenuri ce au fost naționalizate în mod abuziv prin efectul Legii nr. 119/1948, deși terenurile nu au aparținut niciodată fostei societăți „C.F.L. Brașov – Satulung”. Aceste terenuri au fost proprietatea personală a autorului său, respectiv a numitului R.V. Se mai reține că documentația depusă nu a fost suficientă pentru dovedirea pretențiilor sale, fără a explica ce semnificație are noțiunea de „insuficiente”. 2. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin actele depuse, detaliate în parte în susținerea criticii, a făcut dovada îndeplinirii cerințelor Legii nr. 10/2001, ceea ce înseamnă că decizia de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a acestei legi.

În cauză au formulat întâmpinări pârâții Municipiul Brașov prin primar și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Brașov. Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul Brașov, a susținut legalitatea deciziei de apel, detaliind argumentele invocate în apărare. Statul Român a invocat, în principal, excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză, dar acest aspect a fost lămurit prin sentința primei instanțe, aspect necontestat în dosarul de apel. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., impunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare, în considerarea celor ce succed: În dosarul de apel s-a invocat faptul că în mod greșit instanța de fond a reținut faptul că procesele verbale ale adunării generale ale acționarilor firmei „C.F.L.

Brașov” SA nu sunt suficiente pentru a dovedi dreptul de proprietate și că din actele dosarului rezultă că autorii săi au avut calitatea de acționari ai firmei. Instanța de apel a reținut că evidența de C.F., complinită cu procesele verbale ale adunării generale a acționarilor respectivei firme, nu pot face dovada dreptului de proprietate al antecesorului contestatorului, câtă vreme nu se cunoaște structura acționariatului respectivei societăți, din care să transpară drepturile acționarilor asupra societății. Instanța de apel nu a arătat motivele pentru care a fost înlăturată apărarea reclamantului referitoare la actele dosarului din care ar rezulta calitatea de acționari ai autorilor săi, la dosar aflându-se un istoric al acționariatului firmei – fila 98 dosarul primei instanțe.

Instanța nu a arătat motivele pentru care a înlăturat apărarea formulată, așa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar în cazul în care considera că acest act este insuficient în ceea ce privește datele conținute, putea dispune completarea acestuia cu orice înscrisuri apreciate pertinente și concludente, din perspectiva art. 129 alin. (5) C. proc. civ. În considerarea acestor argumente, avându-se în vedere dispozițiile art. 304 pct. 5, art. 312 pct. 5 C. proc. civ. și ale art. 6 paragraf 1 al Convenției Europene a Drepturilor și Libertăților fundamentale ale individului, Înalta Curte constată că se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care va avea în vedere și celelalte critici și apărări formulate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Admite recursul declarat de reclamantul R.A. împotriva deciziei nr. 28 Ap din 26 februarie 2009 a curții de Apel Brașov, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 2 octombrie 2009.