ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3141/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3141/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr.

9091/2/2011 reclamanta SC E. SA a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți

pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit solicitând anularea Procesului-verbal de

constatare încheiat la data de 18 februarie 2011 privind proiectul din 6 iunie

2005 „Modernizare fabrică de ulei prin investiții privind tratarea și

eliminarea produșilor reziduali din apele uzate tehnologice, asigurarea

rezervei intangibile de apă pentru incendiu și înlocuiri de utilaje tehnologice

la SC E. SA Urziceni; anularea Deciziei nr. 8632 din 14 aprilie 2011 de

soluționare a contestației și restituirea sumei de 3.959.377,75 RON, la care

reclamanta a fost obligată prin procesul-verbal contestat și pe care a

achitat-o cu OP nr. 9503 din 17 martie 2011.

În motivarea în fapt

a cererii reclamanta arată în esență că nu a comis nicio neregulă în executarea

Contractului-cadru din 6 iunie 2005, ci se regăsește în situația prevăzută de

art. 11 alin. (1) din contract, situație care exclude orice culpă contractuală

și existența oricărei nereguli, procesul-verbal și decizia fiind nelegale.

A arătat reclamanta

că eșecul planurilor de redresare nu poate constitui o încălcare a obligațiilor

contractuale atâta timp cât se datorează acelorași cauze obiective care au dus

la suspendarea activității fabricii în anul 2009.

S-a susținut

aplicarea greșită a contractului și a legii la situația de fapt din speță, prin

raportare la dispozițiile art. 970, 977, 978, 979, 981 și 983 C. civ.,

condițiile impuse de APDRP prin acordul său din anul 2009 nereprezentând

condiții suspensive sau rezolutorii, iar cele două condiții impuse de APDRP,

reluarea activității după expirarea termenului suspendării și recuperarea

pierderilor, reprezentând nu condiții rezolutorii, ci condiții asumate de SC E.

SA, prin acordul de suspendare a activității părțile modificând contractul.

S-a arătat că decizia

de soluționare a contestației este lovită de nulitate, pentru acest motiv,

întrucât imposibilitatea reluării activității după expirarea perioadei de

suspendare a fost efectul menținerii în continuare a cazului temeinic

justificat, astfel încât APDRP trebuia să aplice cu bună-credință prevederile

art. 11 alin. (1) din Contract și să constate în continuare existența unui caz

care excludea culpa societății, chiar în lipsa unei notificări oficiale, din

oficiu, în virtutea principiului legalității.

S-a invocat existența

unui caz excepțional temeinic justificat care exclude culpa SC E. SA,

prăbușirea pieței autohtone de soia, ca urmare a interzicerii cultivării de

soia modificate genetic după intrarea României în UE în anul 2007 la care s-a

adăugat și o secetă severă care a compromise recolta în anul 2007.

De asemenea, reclamanta

a susținut inexistența încălcărilor contractuale prezentate în capitolul 7 din

procesul-verbal de constatare, în sensul că nu există o încălcare a Acordului

Multianual de Finanțare din 2 februarie 2000 și art. 1 alin. (2) din Contract,

întrucât obligațiile economico-financiare privind asigurarea procesării unor

cantități de 560 t de soia/24h, proiecția indicatorilor financiari și a

pragului de rentabilitate au fost asumate sub condiția suspensivă a menținerii

pe toată durata contractuală a condițiilor pieței boabelor și produselor din

soia și pieței financiare luate în calcul în anul 2003, când a fost întocmit

planul de afaceri și studiul de fezabilitate.

În ceea ce privește

încălcarea art. 1 alin. (2) din Contract, reclamanta a arătat că implementat

acest proiect cu maximă eficiență, profesionalism și vigilență făcând toate

eforturile vreme de 2 ani pentru a menține activitatea fabricii după prăbușirea

pieței boabelor de soia în România cu prețul unor pierderi economice

importante.

Referitor la încălcarea

art. 3 alin. (1) și art. 14 din Contract, respectiv a criteriilor de

eligibilitate, nu se poate reține o culpă a societății, în condițiile scăderii

producției de boabe de soia în România, ca urmare a integrării în UE și

interzicerii cultivării începând cu anul 2007 a boabelor de soia modificate

genetic.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, răspunzând pe larg

susținerilor reclamantei din cererea de chemare în judecată.

Prin Sentința nr.

2495 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC E. SA

în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și

Pescuit ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, sub aspectul situației de fapt că

prin Procesul-verbal de constatare înregistrat la autoritatea pârâtă sub nr.

3850 din 18 februarie 2011 emis de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și

Pescuit privind proiectul “Modernizare fabrică de ulei prin investiții privind

tratarea și eliminarea produșilor reziduali din apele uzate tehnologice,

asigurarea rezervei intangibile de apă pentru incendiu și înlocuiri de utilaje

tehnologice la SC E. SA Urziceni”, s-a constatat că investiția a devenit

neeligibilă, ca urmare a faptului că reclamanta a încălcat prevederile

contractuale din Contractul-cadru din 6 iunie 2005, prezentate în Capitolul 7,

concluzionându-se că investiția, finalizată în data de 27 septembrie 2007, se

află în conservare începând cu luna martie 2009 nu își mai desfășoară

activitatea productivă cofinanțată de aproximativ 2 ani, iar măsurile

prezentate în planurile de redresare economico-financiare transmise de la

beneficiar nu au condus la reluarea activității productive, corelat cu faptul

că în anii 2008 și 2009 rezultatele financiare au fost înregistrate cu pierdere

netă.

Urmare a acestor

nereguli s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit în valoare totală de

3.959.377, 75 RON, din care 2.969.533, 31 RON de la bugetul Uniunii Europene și

989.844,44 RON de la bugetul public național.

Împotriva actului

administrativ-fiscal, reclamanta a formulat contestație administrativă

înregistrată la APDRP sub nr. 6029 din data de 18 martie 2011, iar prin Decizia

nr. 8632 din 14 aprilie 2011 de soluționare a contestației formulate de

reclamantă, pârâta a respins contestația ca fiind neîntemeiată, beneficiarul

având un debit de 3.959.377, 75 RON la care se adaugă dobânzile și penalitățile

de întârziere conform prevederilor legale în vigoare.

Prin Adresa nr. 2924

din 25 februarie 2009, înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 4064 din 25

februarie 2009, reclamanta a înaintat un memoriu privind activitatea

post-implementare solicitând acordul APDRP privind întreruperea temporară a activității

fabricii de ulei, datorită lipsei de materii prime-boabe soia.

S-a reținut că prin

Adresa nr. 5279 din 12 martie 2009 pârâta și-a dat acordul de principiu de

întrerupere temporară a activității, cu obligativitatea de a relua activitatea

de procesare în luna noiembrie 2009 și în condițiile acoperirii pierderilor

datorate întreruperii activității,

Prin Adresa nr. 6698

din 30 martie 2009 reclamanta a comunicat pârâtei planul de redresare, iar prin

Adresa nr. 8031 din 16 aprilie 2009, pârâta a solicitat reclamantei să

reanalizeze posibilitatea reluării activității, începând cu luna noiembrie 2009

și nu în luna septembrie 2010.

La data de 7 mai 2010

s-a încheiat la sediul reclamantei, Procesul-verbal nr. 683 din 7 mai 2010, cu

privire la verificarea menținerii eligibilității proiectului.

Prin Adresa nr. 18246

din 30 august 2010 pârâta a solicitat reclamantei ca până la cel târziu 20

septembrie 2010 să-i transmită Planul de redresare economico-financiară privind

activitatea cofinanțată, conform prognozelor din Cererea de finanțare și cu

fundamentarea modului cum se realizează recuperarea pierderilor financiare

aferente anilor 2008 - 2009, datorate întreruperii temporare a activității

productive.

A considerat

judecătorul fondului că susținerea reclamantei, că din corespondența purtată cu

APDRP aceasta a confirmat implicit că, față de dovezile prezentate de

societate, încetarea temporară a activității fabricii de ulei nu reprezintă o

încălcare a Contractului, fiind vorba despre un „caz excepțional temeinic dovedit”,

nu poate fi reținută, întrucât, acordul de principiu de întrerupere temporară a

activității de producție pentru lipsa materiei prime, dat de autoritatea

contractantă, nu are natura juridică a unui caz excepțional, în sensul art. 11

alin. (1) din Contract, care să ducă la rezilierea contractului fără a fi

cerută plata finanțării nerambursabile.

S-a arătat în

considerentele sentinței că reclamanta a calificat în mod greșit acordul de

întrerupere temporară, în condițiile arătate, ca având natura juridică a unui

caz excepțional, acesta fiind dat tocmai pentru a se facilita realizarea

obligațiilor contractuale, în condițiile arătate în Cererea de finanțare.

De asemenea, s-a

reținut că organul de control nu a procedat la schimbarea unei interpretări

anterioare a cazului excepțional, întrucât nu făcuse o asemenea interpretare,

ci a încuviințat întreruperea temporară a activității fabricii, pentru

incidența unui element de fapt obiectiv apărut în legătură cu producția internă

și importurile de soia.

S-a arătat că în

condițiile în care pârâta a constatat că investiția a devenit neeligibilă, ca

urmare a faptului că reclamanta a încălcat prevederile contractuale din

Contractul-cadru din 6 iunie 2005, prezentate în Capitolul 7, constatând că

investiția, finalizată în data de 27 septembrie 2007, se află în conservare

începând cu luna martie 2009 nu își mai desfășoară activitatea productivă

cofinanțată de aproximativ 2 ani, iar măsurile prezentate în planurile de

redresare economico-financiare transmise de la beneficiar nu au condus la

reluarea activității productive, corelat cu faptul că în anii 2008 și 2009

rezultatele financiare au fost înregistrate cu pierdere netă, nu au mai avut

relevanță motivele pentru care societatea nu a reluat activitatea fabricii în

noiembrie 2010.

A constatat

judecătorul fondului că APDRP nu a încheiat un contract cu reclamanta atunci

când a fost de acord cu întreruperea activității temporare în anumite condiții,

neavând natura juridică de convenție, încheiată conform art. 969 C. civ. și art.

7 din Contract.

Astfel, nu eșecul

planurilor de redresare, prin ele însele, au constituit o încălcare a

obligațiilor contractuale, ci nerespectarea angajamentelor asumate prin Cererea

de finanțare și Contractul cadru.

Prin urmare, nu s-a

reținut în speță nici existența unui caz temeinic justificat potrivit art. 11

alin. (1) din Anexa 1 și nici o modificare a Contractului în condițiile art. 7,

iar imposibilitatea reluării activității după expirarea perioadei de

întrerupere temporară a condus la consecința firească a declarării

neeligibilității proiectului.

S-a arătat în

considerentele sentinței atacate că invocarea unor aspecte de ordin economic,

prin prăbușirea pieței autohtone de soia, ca urmare a interzicerii cultivării

de soia modificate genetic după intrarea României în UE în anul 2007, seceta

severă care a compromis recolta în anul 2007, pierderea din cauza prețului

ridicat al materiei prime din import, nu se circumscriu existenței unui caz

excepțional care ar conduce la rezilierea contractului fără a fi cerută plata

finanțării și care ar exclude culpa SC E. SA, alături de forța majoră, așa cum

se arată în art. 11 alin. (1) din Anexa la contract, întrucât sensul din

contract a avut în vedere aspecte efectiv imprevizibile.

Or, s-a arătat că

aceste aspecte, cu excepția secetei din anul 2007, erau previzibile, iar

reclamanta putea să ia măsurile necesare pentru a evita situația lipsei de

materii prime, pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamanta a prezentat

planuri de redresare pe care și le-a asumat.

Totodată s-a precizat

că prin Decizia de soluționare a contestației nu se fac constatări noi

inexistente în procesul-verbal de constatare, precum și că nu există o

încălcare a Acordului Multianual de Finanțare din 2 februarie 2000 și art. 1

alin. (2) din Contract, întrucât obligațiile economico-financiare privind

asigurarea procesării unor cantități de 560 t de soia/24h, proiecția

indicatorilor financiari și a pragului de rentabilitate au fost asumate sub

condiția suspensivă a menținerii pe toată durata contractuală a condițiilor

pieței boabelor și produselor din soia și pieței financiare luate în calcul în

anul 2003, când a fost întocmit planul de afaceri și studiul de fezabilitate.

S-a considerat

referitor la încălcarea art. 3 alin. (1) și art. 14 din Contract, respectiv a

criteriilor de eligibilitate că, prin Adresa nr. 8031 din 16 aprilie 2009,

pârâta a solicitat reclamantei să reanalizeze posibilitatea reluării

activității, începând cu luna noiembrie 2009 și nu în luna septembrie 2010, cum

reiese din planul de redresare financiară transmis, cu prezentarea unui nou

plan de redresare financiară, sugerându-se să se aibă în vedere și

eventualitatea că în continuare nu va fi permisă cultivarea producției de soia

modificată genetic în țările UE, însă societatea și-a fundamentat planul de

redresare pe o singură premisă, reintroducerea producției de soia modificată

genetic, ceea ce nu denotă implementarea proiectului cu maximă eficiență.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. E. S.A. Slobozia, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea

motivelor de recurs invocate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta-reclamantă a susținut în esență că sentința recurată a fost

dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 79/2003 și a art.

969 C. civ., procesul verbal de constatare fiind nelegal, întrucât existența

unei nereguli trebuia determinată în conformitate cu prevederile contractuale

aplicabile cât și cu respectarea intenției părților la semnarea contractului.

În acest sens,

recurenta a invocat dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Contractul de

finanțare potrivit cărora, în cazuri excepționale, neîndeplinirea obligațiilor

contractuale, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit poate decide

rezilierea Contractului de finanțare printr-o notificare scrisă, fără a fi

cerută plata finanțării nerambursabile.

Recurenta-reclamantă

a susținut că în mod greșit prima instanță a interpretat argumentele E. în

sensul că acordul APDRP la suspendarea temporară a activității societății ar

reprezenta el însuși un caz excepțional, deși acordurile succesive ale APDRP

reprezentau în fapt o recunoaștere implicită a intervenției unor cazuri

excepționale, în care se află societatea, având în vedere pierderea principalei

surse de furnizare a materiei prime.

Consideră

recurenta-pârâtă că întreruperea activității s-a datorat unor elemente de fapt

obiective, recunoscute de intimata APDRP, elemente care exclud de plano culpa

E. în îndeplinirea obligațiilor contractuale ceea ce atrage aplicabilitatea

dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Contractul de finanțare respectiv

rezilierea contractului fără ca APDRP să poată solicita rambursarea finanțării

acordate.

Totodată,

recurenta-reclamantă a susținut că intimata APDRP nu și-a exprimat acordul

pentru suspendarea activității fabricii E., admițând existența unor elemente de

fapt obiective, ulterior, ignorând existența acestor elemente excepționale, a

procedat în mod arbitrar la notificare și la rezilierea contractului.

Intimata Agenția

pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă și menținerea

hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, susținând în esență că actele contestate

au fost emise cu respectarea prevederilor legale cât și a prevederilor

contractuale,având în vederea faptul că investiția realizată de beneficiarul SC

E. SA a devenit neeligibilă ca urmare a neîndeplinirii de către acesta a

obligației în calitate de beneficiar al programului SAPARD, de a se asigura că

nu înregistrează pierderi financiare.

Analizând sentința

atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul formulat de recurenta-reclamantă este nefondat și

urmează a fi respins, potrivit considerentelor ce urmează.

Contrar celor

susținute de recurentă în sensul că sentința recurată nu este motivată,

instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a prezentat

motivele pentru care a înțeles să respingă acțiunea recurentei-reclamante

analizând fiecare din susținerile acesteia cu privire la nelegalitatea actelor

administrative atacate, dar și în raport de argumentele aduse în apărare de

partea adversă.

În speța de față,

instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește

cerințele impuse de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prima

instanță expunând în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea

convingerii sale cu privire la legalitatea procesului verbal de constatare

încheiat la data de 18 februarie 2011 cât și a Deciziei nr. 8632 din 14 aprilie

2011 de soluționare a contestației.

În ceea ce privește

criticile formulate de recurenta-reclamantă în temeiul motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

le apreciază ca fiind nefondate, pentru argumentele expuse în continuare.

Astfel, susținerile

recurentei-reclamante potrivit cărora instanța de fond a reținut în mod eronat

că acordul de principiu nu are natura juridică a unui caz excepțional, de

natură să atragă incidența dispozițiilor art. 11 din Anexa 1 la Contract, nu

pot fi primite, întrucât astfel cum rezultă din probatoriul administrat în

cauză, acordul emis de intimata-pârâtă prin Adresa nr. 5.279 din 12 martie 2009

a fost doar un acord de principiu condiționat de obligația

recurentei-reclamante de a relua activitatea de procesare în condițiile

acoperirii pierderilor datorate întreruperii activității, astfel încât să fie

respectați indicatorii economico-financiari prezentați în Cererea de finanțare

și care au determinat selectarea proiectului în vederea acordării ajutorului

financiar nerambursabil.

De altfel, din

examinarea corespondenței purtată între părți, rezultă că recurenta-reclamantă

a fost atenționată în legătură cu necesitatea de a întreprinde toate măsurile

în vederea reluării activității conform planurilor de redresare

economico-financiare, în condițiile respectării criteriilor de eligibilitate și

selecție prezentate în Cererea de finanțare și a prevederilor

Contractului-cadru, în caz contrar procedându-se la recuperarea ajutorului

financiar nerambursabil.

În fapt, acordul de

principiu condiționat acordat de intimată a fost emis ca urmare a memoriilor și

documentelor justificative transmise de recurenta-reclamantă, potrivit cărora

aceasta a asigurat că activitatea de procesare cât și recuperarea pierderilor

datorate perioadei de întrerupere vor fi realizate cu respectarea criteriilor

de eligibilitate și selecție înscrise în cererea de finanțare.

Astfel fiind, în mod

corect instanța de fond a reținut faptul că nerealizarea planurilor de

redresare nu reprezintă în sine o încălcare a obligațiilor contractuale ci

nerespectarea angajamentelor asumate prin Cererea de finanțare și

Contractul-cadru, respectiv a criteriilor de eligibilitate și a condițiilor de

implementare, conform cerințelor privind acordarea ajutorului financiar

nerambursabil în condițiile Programului Special de Preaderare pentru

Agricultură și Dezvoltare Rurală - SAPARD.

Pe de altă parte,

având în vedere condițiile impuse prin acordul de principiu cât și înștiințarea

asupra măsurilor administrative pe care intimata în calitate de Autoritate

contractantă le poate aplica în situația în care Beneficiarul nu duce la

îndeplinire solicitările formulate confirmă faptul că recurenta-reclamantă nu a

fost exonerată de obligațiile asumate conform art. 3 din Anexa 1 la

Contractul-cadru, respectiv aceea de a respecta pe toată perioada de

valabilitate a contractului criteriile de eligibilitate și selecție înscrise în

cererea de finanțare pe o perioadă de 5 ani de la data plății finale.

Nu pot fi primite,

întrucât sunt nefondat, susținerile recurentei-reclamante privind existența

unui caz excepțional temeinic motivat care ar exclude culpa acesteia conform

art. 11 alin. (1) din Anexa 1 întrucât astfel cum a reținut în mod corect și

instanța de fond, invocarea unor aspecte de ordin economic ca urmare a

interzicerii cultivării de soia modificate genetic după intrarea României în UE

în anul 2007, pierderile din cauza prețului ridicat al materiei prime din

import nu pot fi reținute drept dovezi ale existenței unui caz excepțional care

să excludă culpa SC E. SA alături de forța majoră.

În ceea de privește

susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora intimata APDRP nu și-a

îndeplinit obligațiile cu bună-credință, Înalta Curte le apreciază ca fiind

nefondate întrucât astfel cum a rezultat din întregul material probator

administrat în cauză, intimata în calitate de autoritate contractantă i-a

comunicat beneficiarului acordul de principiu cu privire la întreruperea

temporară a activității de procesare, acord care a fost condiționat de reluarea

activității și de acoperirea pierderilor datorate întreruperii, în vederea

respectării indicatorilor economico-financiari prevăzuți în cererea de

finanțare.

Pe de altă parte, în

situația în care recurenta-reclamantă ar fi considerat că întreruperea

temporară a activității de procesare se datorează apariției unei situații

speciale, aceasta avea posibilitatea să înștiințeze autoritatea contractantă pe

toată perioada în care s-au purtat corespondențe, respectiv 25 februarie 2009 -

7 decembrie 2010, ceea ce în speță nu s-a întâmplat, recurenta-reclamantă

invocând existența unei situații speciale și aplicarea art. 11(1) din Anexa I

la Contractul-cadru de finanțare doar prin contestația formulată împotriva

titlului de creanță.

În ceea ce privește

Procesul-verbal de constatare din 18 februarie 2011 prin care s-a întocmit

titlul de creanță, instanța de control judiciar reține că acesta s-a încheiat

datorită faptului că măsurile întreprinse de beneficiar în vederea reluării

activității productive și redresare economico-financiară cu recuperarea

pierderilor datorate întreruperii temporare a activității, au eșuat după doi

ani de monitorizare.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte reținând că hotărârea instanței de fond este

legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.C. E. S.A. Slobozia împotriva Sentinței nr. 2495 din 5 aprilie

2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 septembrie 2014.

Procesat de GGC - LM