ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3141/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. 9091/2/2011 reclamanta SC E. SA a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit solicitând anularea Procesului-verbal de constatare încheiat la data de 18 februarie 2011 privind proiectul din 6 iunie 2005 „Modernizare fabrică de ulei prin investiții privind tratarea și eliminarea produșilor reziduali din apele uzate tehnologice, asigurarea rezervei intangibile de apă pentru incendiu și înlocuiri de utilaje tehnologice la SC E. SA Urziceni; anularea Deciziei nr. 8632 din 14 aprilie 2011 de soluționare a contestației și restituirea sumei de 3.959.377,75 RON, la care reclamanta a fost obligată prin procesul-verbal contestat și pe care a achitat-o cu OP nr. 9503 din 17 martie 2011. În motivarea în fapt a cererii reclamanta arată în esență că nu a comis nicio neregulă în executarea Contractului-cadru din 6 iunie 2005, ci se regăsește în situația prevăzută de art. 11 alin. (1) din contract, situație care exclude orice culpă contractuală și existența oricărei nereguli, procesul-verbal și decizia fiind nelegale.

A arătat reclamanta că eșecul planurilor de redresare nu poate constitui o încălcare a obligațiilor contractuale atâta timp cât se datorează acelorași cauze obiective care au dus la suspendarea activității fabricii în anul 2009. S-a susținut aplicarea greșită a contractului și a legii la situația de fapt din speță, prin raportare la dispozițiile art. 970, 977, 978, 979, 981 și 983 C. civ., condițiile impuse de APDRP prin acordul său din anul 2009 nereprezentând condiții suspensive sau rezolutorii, iar cele două condiții impuse de APDRP, reluarea activității după expirarea termenului suspendării și recuperarea pierderilor, reprezentând nu condiții rezolutorii, ci condiții asumate de SC E. SA, prin acordul de suspendare a activității părțile modificând contractul.

S-a arătat că decizia de soluționare a contestației este lovită de nulitate, pentru acest motiv, întrucât imposibilitatea reluării activității după expirarea perioadei de suspendare a fost efectul menținerii în continuare a cazului temeinic justificat, astfel încât APDRP trebuia să aplice cu bună-credință prevederile art. 11 alin. (1) din Contract și să constate în continuare existența unui caz care excludea culpa societății, chiar în lipsa unei notificări oficiale, din oficiu, în virtutea principiului legalității.

S-a invocat existența unui caz excepțional temeinic justificat care exclude culpa SC E. SA, prăbușirea pieței autohtone de soia, ca urmare a interzicerii cultivării de soia modificate genetic după intrarea României în UE în anul 2007 la care s-a adăugat și o secetă severă care a compromise recolta în anul 2007. De asemenea, reclamanta a susținut inexistența încălcărilor contractuale prezentate în capitolul 7 din procesul-verbal de constatare, în sensul că nu există o încălcare a Acordului Multianual de Finanțare din 2 februarie 2000 și art. 1 alin. (2) din Contract, întrucât obligațiile economico-financiare privind asigurarea procesării unor cantități de 560 t de soia/24h, proiecția indicatorilor financiari și a pragului de rentabilitate au fost asumate sub condiția suspensivă a menținerii pe toată durata contractuală a condițiilor pieței boabelor și produselor din soia și pieței financiare luate în calcul în anul 2003, când a fost întocmit planul de afaceri și studiul de fezabilitate.

În ceea ce privește încălcarea art. 1 alin. (2) din Contract, reclamanta a arătat că implementat acest proiect cu maximă eficiență, profesionalism și vigilență făcând toate eforturile vreme de 2 ani pentru a menține activitatea fabricii după prăbușirea pieței boabelor de soia în România cu prețul unor pierderi economice importante. Referitor la încălcarea art. 3 alin. (1) și art. 14 din Contract, respectiv a criteriilor de eligibilitate, nu se poate reține o culpă a societății, în condițiile scăderii producției de boabe de soia în România, ca urmare a integrării în UE și interzicerii cultivării începând cu anul 2007 a boabelor de soia modificate genetic. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, răspunzând pe larg susținerilor reclamantei din cererea de chemare în judecată.

Prin Sentința nr. 2495 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC E. SA în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, sub aspectul situației de fapt că prin Procesul-verbal de constatare înregistrat la autoritatea pârâtă sub nr. 3850 din 18 februarie 2011 emis de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit privind proiectul “Modernizare fabrică de ulei prin investiții privind tratarea și eliminarea produșilor reziduali din apele uzate tehnologice, asigurarea rezervei intangibile de apă pentru incendiu și înlocuiri de utilaje tehnologice la SC E. SA Urziceni”, s-a constatat că investiția a devenit neeligibilă, ca urmare a faptului că reclamanta a încălcat prevederile contractuale din Contractul-cadru din 6 iunie 2005, prezentate în Capitolul 7, concluzionându-se că investiția, finalizată în data de 27 septembrie 2007, se află în conservare începând cu luna martie 2009 nu își mai desfășoară activitatea productivă cofinanțată de aproximativ 2 ani, iar măsurile prezentate în planurile de redresare economico-financiare transmise de la beneficiar nu au condus la reluarea activității productive, corelat cu faptul că în anii 2008 și 2009 rezultatele financiare au fost înregistrate cu pierdere netă.

Urmare a acestor nereguli s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit în valoare totală de 3.959.377, 75 RON, din care 2.969.533, 31 RON de la bugetul Uniunii Europene și 989.844,44 RON de la bugetul public național. Împotriva actului administrativ-fiscal, reclamanta a formulat contestație administrativă înregistrată la APDRP sub nr. 6029 din data de 18 martie 2011, iar prin Decizia nr. 8632 din 14 aprilie 2011 de soluționare a contestației formulate de reclamantă, pârâta a respins contestația ca fiind neîntemeiată, beneficiarul având un debit de 3.959.377, 75 RON la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere conform prevederilor legale în vigoare.

Prin Adresa nr. 2924 din 25 februarie 2009, înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 4064 din 25 februarie 2009, reclamanta a înaintat un memoriu privind activitatea post-implementare solicitând acordul APDRP privind întreruperea temporară a activității fabricii de ulei, datorită lipsei de materii prime-boabe soia.

S-a reținut că prin Adresa nr. 5279 din 12 martie 2009 pârâta și-a dat acordul de principiu de întrerupere temporară a activității, cu obligativitatea de a relua activitatea de procesare în luna noiembrie 2009 și în condițiile acoperirii pierderilor datorate întreruperii activității, Prin Adresa nr. 6698 din 30 martie 2009 reclamanta a comunicat pârâtei planul de redresare, iar prin Adresa nr. 8031 din 16 aprilie 2009, pârâta a solicitat reclamantei să reanalizeze posibilitatea reluării activității, începând cu luna noiembrie 2009 și nu în luna septembrie 2010. La data de 7 mai 2010 s-a încheiat la sediul reclamantei, Procesul-verbal nr. 683 din 7 mai 2010, cu privire la verificarea menținerii eligibilității proiectului.

Prin Adresa nr. 18246 din 30 august 2010 pârâta a solicitat reclamantei ca până la cel târziu 20 septembrie 2010 să-i transmită Planul de redresare economico-financiară privind activitatea cofinanțată, conform prognozelor din Cererea de finanțare și cu fundamentarea modului cum se realizează recuperarea pierderilor financiare aferente anilor 2008 - 2009, datorate întreruperii temporare a activității productive.

A considerat judecătorul fondului că susținerea reclamantei, că din corespondența purtată cu APDRP aceasta a confirmat implicit că, față de dovezile prezentate de societate, încetarea temporară a activității fabricii de ulei nu reprezintă o încălcare a Contractului, fiind vorba despre un „caz excepțional temeinic dovedit”, nu poate fi reținută, întrucât, acordul de principiu de întrerupere temporară a activității de producție pentru lipsa materiei prime, dat de autoritatea contractantă, nu are natura juridică a unui caz excepțional, în sensul art. 11 alin. (1) din Contract, care să ducă la rezilierea contractului fără a fi cerută plata finanțării nerambursabile.

S-a arătat în considerentele sentinței că reclamanta a calificat în mod greșit acordul de întrerupere temporară, în condițiile arătate, ca având natura juridică a unui caz excepțional, acesta fiind dat tocmai pentru a se facilita realizarea obligațiilor contractuale, în condițiile arătate în Cererea de finanțare. De asemenea, s-a reținut că organul de control nu a procedat la schimbarea unei interpretări anterioare a cazului excepțional, întrucât nu făcuse o asemenea interpretare, ci a încuviințat întreruperea temporară a activității fabricii, pentru incidența unui element de fapt obiectiv apărut în legătură cu producția internă și importurile de soia.

S-a arătat că în condițiile în care pârâta a constatat că investiția a devenit neeligibilă, ca urmare a faptului că reclamanta a încălcat prevederile contractuale din Contractul-cadru din 6 iunie 2005, prezentate în Capitolul 7, constatând că investiția, finalizată în data de 27 septembrie 2007, se află în conservare începând cu luna martie 2009 nu își mai desfășoară activitatea productivă cofinanțată de aproximativ 2 ani, iar măsurile prezentate în planurile de redresare economico-financiare transmise de la beneficiar nu au condus la reluarea activității productive, corelat cu faptul că în anii 2008 și 2009 rezultatele financiare au fost înregistrate cu pierdere netă, nu au mai avut relevanță motivele pentru care societatea nu a reluat activitatea fabricii în noiembrie 2010. A constatat judecătorul fondului că APDRP nu a încheiat un contract cu reclamanta atunci când a fost de acord cu întreruperea activității temporare în anumite condiții, neavând natura juridică de convenție, încheiată conform art. 969 C. civ.

și art. 7 din Contract. Astfel, nu eșecul planurilor de redresare, prin ele însele, au constituit o încălcare a obligațiilor contractuale, ci nerespectarea angajamentelor asumate prin Cererea de finanțare și Contractul cadru. Prin urmare, nu s-a reținut în speță nici existența unui caz temeinic justificat potrivit art. 11 alin. (1) din Anexa 1 și nici o modificare a Contractului în condițiile art. 7, iar imposibilitatea reluării activității după expirarea perioadei de întrerupere temporară a condus la consecința firească a declarării neeligibilității proiectului.

S-a arătat în considerentele sentinței atacate că invocarea unor aspecte de ordin economic, prin prăbușirea pieței autohtone de soia, ca urmare a interzicerii cultivării de soia modificate genetic după intrarea României în UE în anul 2007, seceta severă care a compromis recolta în anul 2007, pierderea din cauza prețului ridicat al materiei prime din import, nu se circumscriu existenței unui caz excepțional care ar conduce la rezilierea contractului fără a fi cerută plata finanțării și care ar exclude culpa SC E. SA, alături de forța majoră, așa cum se arată în art. 11 alin. (1) din Anexa la contract, întrucât sensul din contract a avut în vedere aspecte efectiv imprevizibile. Or, s-a arătat că aceste aspecte, cu excepția secetei din anul 2007, erau previzibile, iar reclamanta putea să ia măsurile necesare pentru a evita situația lipsei de materii prime, pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamanta a prezentat planuri de redresare pe care și le-a asumat.

Totodată s-a precizat că prin Decizia de soluționare a contestației nu se fac constatări noi inexistente în procesul-verbal de constatare, precum și că nu există o încălcare a Acordului Multianual de Finanțare din 2 februarie 2000 și art. 1 alin. (2) din Contract, întrucât obligațiile economico-financiare privind asigurarea procesării unor cantități de 560 t de soia/24h, proiecția indicatorilor financiari și a pragului de rentabilitate au fost asumate sub condiția suspensivă a menținerii pe toată durata contractuală a condițiilor pieței boabelor și produselor din soia și pieței financiare luate în calcul în anul 2003, când a fost întocmit planul de afaceri și studiul de fezabilitate.

S-a considerat referitor la încălcarea art. 3 alin. (1) și art. 14 din Contract, respectiv a criteriilor de eligibilitate că, prin Adresa nr. 8031 din 16 aprilie 2009, pârâta a solicitat reclamantei să reanalizeze posibilitatea reluării activității, începând cu luna noiembrie 2009 și nu în luna septembrie 2010, cum reiese din planul de redresare financiară transmis, cu prezentarea unui nou plan de redresare financiară, sugerându-se să se aibă în vedere și eventualitatea că în continuare nu va fi permisă cultivarea producției de soia modificată genetic în țările UE, însă societatea și-a fundamentat planul de redresare pe o singură premisă, reintroducerea producției de soia modificată genetic, ceea ce nu denotă implementarea proiectului cu maximă eficiență.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. E. S.A. Slobozia, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut în esență că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 79/2003 și a art. 969 C. civ., procesul verbal de constatare fiind nelegal, întrucât existența unei nereguli trebuia determinată în conformitate cu prevederile contractuale aplicabile cât și cu respectarea intenției părților la semnarea contractului. În acest sens, recurenta a invocat dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Contractul de finanțare potrivit cărora, în cazuri excepționale, neîndeplinirea obligațiilor contractuale, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit poate decide rezilierea Contractului de finanțare printr-o notificare scrisă, fără a fi cerută plata finanțării nerambursabile.

Recurenta-reclamantă a susținut că în mod greșit prima instanță a interpretat argumentele E. în sensul că acordul APDRP la suspendarea temporară a activității societății ar reprezenta el însuși un caz excepțional, deși acordurile succesive ale APDRP reprezentau în fapt o recunoaștere implicită a intervenției unor cazuri excepționale, în care se află societatea, având în vedere pierderea principalei surse de furnizare a materiei prime. Consideră recurenta-pârâtă că întreruperea activității s-a datorat unor elemente de fapt obiective, recunoscute de intimata APDRP, elemente care exclud de plano culpa E. în îndeplinirea obligațiilor contractuale ceea ce atrage aplicabilitatea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Contractul de finanțare respectiv rezilierea contractului fără ca APDRP să poată solicita rambursarea finanțării acordate.

Totodată, recurenta-reclamantă a susținut că intimata APDRP nu și-a exprimat acordul pentru suspendarea activității fabricii E., admițând existența unor elemente de fapt obiective, ulterior, ignorând existența acestor elemente excepționale, a procedat în mod arbitrar la notificare și la rezilierea contractului. Intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, susținând în esență că actele contestate au fost emise cu respectarea prevederilor legale cât și a prevederilor contractuale,având în vederea faptul că investiția realizată de beneficiarul SC E. SA a devenit neeligibilă ca urmare a neîndeplinirii de către acesta a obligației în calitate de beneficiar al programului SAPARD, de a se asigura că nu înregistrează pierderi financiare.

Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta-reclamantă este nefondat și urmează a fi respins, potrivit considerentelor ce urmează. Contrar celor susținute de recurentă în sensul că sentința recurată nu este motivată, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a prezentat motivele pentru care a înțeles să respingă acțiunea recurentei-reclamante analizând fiecare din susținerile acesteia cu privire la nelegalitatea actelor administrative atacate, dar și în raport de argumentele aduse în apărare de partea adversă.

În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prima instanță expunând în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale cu privire la legalitatea procesului verbal de constatare încheiat la data de 18 februarie 2011 cât și a Deciziei nr. 8632 din 14 aprilie 2011 de soluționare a contestației. În ceea ce privește criticile formulate de recurenta-reclamantă în temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, pentru argumentele expuse în continuare.

Astfel, susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora instanța de fond a reținut în mod eronat că acordul de principiu nu are natura juridică a unui caz excepțional, de natură să atragă incidența dispozițiilor art. 11 din Anexa 1 la Contract, nu pot fi primite, întrucât astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, acordul emis de intimata-pârâtă prin Adresa nr. 5.279 din 12 martie 2009 a fost doar un acord de principiu condiționat de obligația recurentei-reclamante de a relua activitatea de procesare în condițiile acoperirii pierderilor datorate întreruperii activității, astfel încât să fie respectați indicatorii economico-financiari prezentați în Cererea de finanțare și care au determinat selectarea proiectului în vederea acordării ajutorului financiar nerambursabil.

De altfel, din examinarea corespondenței purtată între părți, rezultă că recurenta-reclamantă a fost atenționată în legătură cu necesitatea de a întreprinde toate măsurile în vederea reluării activității conform planurilor de redresare economico-financiare, în condițiile respectării criteriilor de eligibilitate și selecție prezentate în Cererea de finanțare și a prevederilor Contractului-cadru, în caz contrar procedându-se la recuperarea ajutorului financiar nerambursabil. În fapt, acordul de principiu condiționat acordat de intimată a fost emis ca urmare a memoriilor și documentelor justificative transmise de recurenta-reclamantă, potrivit cărora aceasta a asigurat că activitatea de procesare cât și recuperarea pierderilor datorate perioadei de întrerupere vor fi realizate cu respectarea criteriilor de eligibilitate și selecție înscrise în cererea de finanțare.

Astfel fiind, în mod corect instanța de fond a reținut faptul că nerealizarea planurilor de redresare nu reprezintă în sine o încălcare a obligațiilor contractuale ci nerespectarea angajamentelor asumate prin Cererea de finanțare și Contractul-cadru, respectiv a criteriilor de eligibilitate și a condițiilor de implementare, conform cerințelor privind acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile Programului Special de Preaderare pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală - SAPARD.

Pe de altă parte, având în vedere condițiile impuse prin acordul de principiu cât și înștiințarea asupra măsurilor administrative pe care intimata în calitate de Autoritate contractantă le poate aplica în situația în care Beneficiarul nu duce la îndeplinire solicitările formulate confirmă faptul că recurenta-reclamantă nu a fost exonerată de obligațiile asumate conform art. 3 din Anexa 1 la Contractul-cadru, respectiv aceea de a respecta pe toată perioada de valabilitate a contractului criteriile de eligibilitate și selecție înscrise în cererea de finanțare pe o perioadă de 5 ani de la data plății finale.

Nu pot fi primite, întrucât sunt nefondat, susținerile recurentei-reclamante privind existența unui caz excepțional temeinic motivat care ar exclude culpa acesteia conform art. 11 alin. (1) din Anexa 1 întrucât astfel cum a reținut în mod corect și instanța de fond, invocarea unor aspecte de ordin economic ca urmare a interzicerii cultivării de soia modificate genetic după intrarea României în UE în anul 2007, pierderile din cauza prețului ridicat al materiei prime din import nu pot fi reținute drept dovezi ale existenței unui caz excepțional care să excludă culpa SC E. SA alături de forța majoră.

În ceea de privește susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora intimata APDRP nu și-a îndeplinit obligațiile cu bună-credință, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate întrucât astfel cum a rezultat din întregul material probator administrat în cauză, intimata în calitate de autoritate contractantă i-a comunicat beneficiarului acordul de principiu cu privire la întreruperea temporară a activității de procesare, acord care a fost condiționat de reluarea activității și de acoperirea pierderilor datorate întreruperii, în vederea respectării indicatorilor economico-financiari prevăzuți în cererea de finanțare.

Pe de altă parte, în situația în care recurenta-reclamantă ar fi considerat că întreruperea temporară a activității de procesare se datorează apariției unei situații speciale, aceasta avea posibilitatea să înștiințeze autoritatea contractantă pe toată perioada în care s-au purtat corespondențe, respectiv 25 februarie 2009 - 7 decembrie 2010, ceea ce în speță nu s-a întâmplat, recurenta-reclamantă invocând existența unei situații speciale și aplicarea art. 11(1) din Anexa I la Contractul-cadru de finanțare doar prin contestația formulată împotriva titlului de creanță.

În ceea ce privește Procesul-verbal de constatare din 18 februarie 2011 prin care s-a întocmit titlul de creanță, instanța de control judiciar reține că acesta s-a încheiat datorită faptului că măsurile întreprinse de beneficiar în vederea reluării activității productive și redresare economico-financiară cu recuperarea pierderilor datorate întreruperii temporare a activității, au eșuat după doi ani de monitorizare. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reținând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.C. E. S.A. Slobozia împotriva Sentinței nr. 2495 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2014. Procesat de GGC - LM