ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 760/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

1.Obiectul acțiunii.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC C. SRL prin administrator judiciar E.I. S.P.R.L. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, anularea

actelor administrative reprezentate de procesul verbal de constatare din 4

martie 2010 și Decizia nr. 7150 din 15 aprilie 2010 și, în consecință,

admiterea contestației și desființarea tuturor măsurilor dispuse prin procesul

verbal atacat, respectiv exonerarea de plata sumei de 69.625,50 lei (19.000

euro) și a majorărilor de întârziere aferente, precum și suspendarea executării

acestor măsuri.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că decizia atacată și măsurile dispuse prin

procesul verbal atacat vădit nelegale și lipsite de orice fundament real,

nesocotind prevederile legale aplicabile în cauză.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamanta nu a respectat

clauzele contractuale convenite de comun acord și asumate prin semnarea

contractului de finanțare nerambursabilă.

instanțe

Prin sentința nr. 5665

din 5 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca

nefondată, reținând, în esență, că actele administrative atacate au fost emise

cu respectarea prevederilor legale aplicabile în cauză, având în vedere

nerespectarea de către beneficiarul programului S.A.P.A.R.D. a prevederilor

contractului de finanțare încheiat cu A.P.D.R.P. și a dispozițiilor legale

incidente.

Cât privește cererea

de suspendare a executării procesului verbal atacat până la soluționarea

prezentei cauzei, prima instanță a reținut că asupra acestei cereri s-a

pronunțat Înalta Curte prin Decizia nr. 5062/2010.

exercitată în cauză.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC C. SRL prin administrator judiciar E.I.

S.P.R.L., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând în drept

prevederile art. 394 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

intimatei-pârâte.

Prin întâmpinare,

intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu

prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că sentința atacată a fost pronunțată cu

încălcarea competenței materiale a primei instanțe.

corespunzătoare motivului de ordine publică.

Obiectul acțiunii îl

constituie anularea procesului verbal de constatare din 4 martie 2010 și a

Deciziei nr. 7150 din 15 aprilie 2010 prin care a fost respinsă contestația

formulată împotriva procesului verbal sus menționat, prin care s-a stabilit că

recurenta-reclamantă datorează suma de 69.625,50 lei, reprezentând creanță

bugetară cuvenită bugetului Uniunii Europene – Fondul European Agricol pentru

Dezvoltare Rurală.

În partea finală a

procesului – verbal de control se menționează că acesta constituie titlu de

creanță potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003, iar în temeiul art. 10 alin.

(1) din O.G. nr. 79/2003, coroborat cu art. 137 alin. (2) C. proc. fisc., în

cazul neplății în termen a sumei datorate, procesul-verbal constituie titlu

executoriu.

Referitor la

procesul-verbal de control, Înalta Curte reține incidența următoarelor

dispoziții ale O.G. nr. 79/2003:

„Art. 1 - Prezenta

ordonanță reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor

plătite necuvenit din asistența financiară nerambursabilă acordată României de

Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a

unor nereguli”;

„Art. 2. - În sensul

prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum

urmează: […] d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de

recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele

administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de

cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor

comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii

necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare

integrală ori parțială a acestor fonduri”;

„Art. 3 alin. (2) lit.

a)): „(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/documentul de constatare,

stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare

rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare”;

Art. 3 alin. (4) -

(6):

„(4) Titlul de

creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și

cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de

procedură fiscală, precum și elemente specifice, acolo unde este necesar.

(5) Titlul de creanță

se comunică debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură

fiscală.

(6) Împotriva

titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în

condițiile și termenele stabilite de O.G. 92/2003 privind Codul de procedură

fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2004

republicată, cu modificările și completările ulterioare”;

Art. 4 alin. (2):

„Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale,

în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu

competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și

debitorilor”.

Din cuprinsul dispozițiilor

menționate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal întocmit de Echipa de

control din cadrul autorității pârâte a cărei anulare se solicită este un act

administrativ fiscal, în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc., ce poate

fi contestat conform procedurii reglementate de același Cod, respectiv Titlul

IX – „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative

fiscale”.

Decizia a cărei

anulare se cere a fost emisă în temeiul dispozițiilor Codului de procedură

fiscală ca urmare a soluționării contestației formulate de reclamantă împotriva

procesului-verbal și poate fi contestată în condițiile art. 218 alin. (2) din

același Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot

fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura

de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de

contencios administrativ competentă, în condițiile legii.”

În temeiul normei de

trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce

privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să

soluționeze contestația formulată împotriva unei asemenea decizii emise de

autoritate sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea și

aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste

dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a

instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul

poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității

centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

- criteriul valoric,

stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei

vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Altfel spus, dacă litigiul

are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii

vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de

valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea

competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei,

neavând relevanță rangul autorității publice emitente a actului contestat.

În speță, fiind vorba

de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară – în sumă de 69.625,50 lei - asimilată

creanțelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de

contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și

revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Ialomița.

În raport cu soluția

adoptată, Înalta Curte nu va analiza și motivele de recurs invocate de reclamantă

și care privesc fondul pricinii, acestea vor fi avute în vedere de instanța de

trimitere la rejudecarea pricinii.

soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite

cauza spre competentă soluționare Tribunalului Ialomița, secția contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat

de SC C. SRL prin administrator judiciar E.I. S.P.R.L. împotriva sentinței nr. 5665

din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Ialomița, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 februarie 2013.