ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4540/2014

Decizia nr. 4540/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit din 16 aprilie 2013, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a unei creanțe bugetare în cuantum de 560.698,87 RON, ca urmare a retragerii ajutorului financiar nerambursabil acordat acesteia beneficiară a contractului de finanțare din 06 aprilie 2011 și rezilierii acestuia din urmă.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 2552 din 13 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs SC A. SRL criticând-o pentru motive de nelegalitate.

Recurenta a solicitat casarea sentinței și, pe cale de consecință, să dispuneți în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit încheiat la data de 15 aprilie 2013 și înregistrat în 16 aprilie 2013, prin care s-a stabilit în sarcina subscrisei obligația de plată a unei creanțe bugetare în cuantum de 560.698,87 RON, ca urmare a retragerii ajutorului financiar nerambursabil acordat subscrisei beneficiare a contractului de finanțare din 06 aprilie 2011 și rezilierii acestuia din urmă.

S-a susținut că, în cauză, controlul judecătoresc efectuat asupra cererii supuse soluționării, pe de o parte nu s-a bazat pe un raționament corect sub aspectul celor analizate, iar pe de altă parte nu s-a oprit în analiza sa asupra acelor elemente evidențiate de recurentă, ce atestă în mod vădit existența unei îndoieli seriose și puternice ce planează asupra legalității actului administrativ contestat.

Recurenta a susținut că în mod eronat prima instanță a reținut că revenirea asupra declarației de neconfirmare inițial făcută de SC B. SRL planează doar asupra participării acesteia la procedura de atribuire,fără repercursiuni asupra legalității măsurii luate prin procesul-verbal.

S-a susținut că în mod neîntemeiat s-a reținut de către Curtea de Apel București că recunoașterea ulterioară a participantului SC B. SRL față de implicarea sa la licitație nu conduce la nașterea unei rezerve în ce privește legalitatea actului administrativ, cât timp această împrejurare a condus la luarea măsurii cuprinse în procesul-verbal contestat. Recurenta a învederat că față de cele arătate, Curtea ar fi trebuit sa aibă în vedere că pentru a dispune încetarea temporară a efectelor actului administrativ, trebuie doar să surprindă existența unor indicii care să pună la îndoială legalitatea ce afectează, până la dovada contrarie, actul administrativ și nu să se pronunțe asupra participării concrete a SC B. SRL la licitație, de vreme ce există două adrese contradictorii din partea acesteia.

În fine, recurenta a susținut că blocarea conturilor ar duce la imposibilitatea efectuării de plăți către instituțiile bancare și furnizori și, de asemenea, la imposibilitatea încasării plăților de la clienții societății, situație care ar duce la blocarea producției, sistarea prestării serviciilor, neonorarea contractelor în derulare, imposibilitatea achitării salariilor și concedierea salariaților, neachitarea obligațiilor datorate bugetului statului, poate chiar genera starea de insolvabilitate.

1.4. Procedura de examinare a recursului

Raportul întocmit potrivit art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat și comunicat părților, potrivit art. 493 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din 27 mai 2014, recursul a fost admis în principiu, fiind fixat termen pentru judecarea acestuia la data de 04 iunie 2015, cu citarea părților în ședință publică, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit din 16 aprilie 2013 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a unei creanțe bugetare în cuantum de 560.698,87 RON, ca urmare a retragerii ajutorului financiar nerambursabil acordat acesteia, beneficiară a contractului de finanțare din 06 aprilie 2011 și rezilierii acestuia din urmă.

Înalta Curte reamintește că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice interne și internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea nr. 554/2004 prevede, în art. 14 și 15, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Înalta Curte constată, contrar celor reținute de judecătorul fondului, că în cauză sunt întrunite condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ fiscal.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, în cauză, este probat că prin sentința nr. 999 din 25 martie 2014 secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013, s-a admis acțiunea recurentei din cauza de față și s-a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit din 16 aprilie 2013, ceea ce echivalează cu o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare s-a cerut.

În aceste circumstanțe, soluția adoptată de instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa nelegalității actului a cărui suspendare s-a solicitat fiind astfel răsturnată prezumția de legalitate atașată actelor administrative.

De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită o creanță bugetară va avea drept consecință diminuarea patrimoniului societății comerciale intimate, prin urmare, ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate , iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

Având în vedere cererea recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, în raport cu soluția pronunțată asupra recursului declarat, Înalta Curte constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 452 și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., urmând a obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată dovedite de recurenta-reclamantă prin înscrisurile depuse la dosar, în cuantum de 2.110 RON.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea reclamantei și va suspenda executarea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 16 aprilie 2013 emis de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2/2013 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 2552 din 13 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând cauza, admite cererea formulată de reclamanta SC A. SRL.

Suspendă executarea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 16 aprilie 2013 emis de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2/2013 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Obligă intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale la plata sumei de 2.110 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2014.