ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3899/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC I.C.P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 23 mai 2013, prin care s-a stabilit în sarcina sa o creanță bugetară de 645.368,09 lei, ca urmare a retragerii ajutorului financiar nerambursabil acordat prin contractul de finanțare din 6 aprilie 2011 și a rezilierii acestuia.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 2380 din 3 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamanta SC I.C.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și a dispus restituirea cauțiunii către reclamantă. Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta SC I.C.P. SRL a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, admiterea cererii de suspendare și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate atât cu judecarea litigiului în fond, cât și în prezenta cale de atac.

În subsidiar, în cazul respingerii recursului, a solicitat restituirea cauțiunii achitate în cuantum de 11.000 lei, în baza art. 106 3 alin. (4) C. proc. civ. Prin cererea de recurs, recurenta a susținut în esență că în mod eronat instanța de fond a apreciat că nu planează o îndoială serioasă asupra actului administrativ contestat, prima instanță preluând în integralitate susținerile pârâtei, fără a se apleca asupra chestiunilor indicate de reclamantă.

Astfel, a susținut recurenta faptul că a demonstrat la momentul soluționării cauzei că există elemente ce susțin existența unei rezerve puternice asupra prezumției de legalitate și anume: neprezentarea documentelor justificative care au stat la baza constatării neregulii privind achizițiile de utilaje; invocarea nerespectării unor temeiuri de drept sau convenționale cu caracter general, fără referire concretă la ipoteza normei căreia i se circumscrie situația de fapt; respingerea susținerilor fără minime referiri cu privire la motivul de eligibilitate pretins încălcat ori la dispozițiile legale efectiv nerespectate; revenirea în parte asupra concluziilor reținute prin procesul-verbal. În ceea ce privește nelegalitatea licitației față de împrejurarea că una din societățile participante nu a confirmat participarea, recurenta a precizat că a dovedit prin confirmarea invitației de participare la licitație transmisă de reclamantă către SC A.A.D.

SRL și primirea acesteia din urmă a unei oferte financiare, faptul că acea societate și-a exprimat intenția de a participa la licitație. A mai arătat recurenta că a pus la dispoziția Agenției dovada confirmării acestei oferte, în special înscrisurile, purtând însemnele acestei societăți, respectiv semnătura reprezentantului legal și ștampila, precum și dovada comunicării rezultatului procedurilor de achiziție, de asemenea, confirmată de către reprezentantul societății, inclusiv dovada înregistrării acesteia atât la ORC, cât și în scopul aplicării TVA, iar aceste documente nu au fost contestate de pârâtă. Prin urmare, în mod nelegal s-a reținut de către instanța de fond că acestea sunt documente a căror autenticitate nu este recunoscută.

A mai susținut recurenta că raportul OLAF privește aspecte ce depășesc sfera împrejurărilor dezbătute de APDRP prin procesul-verbal, nerelevând vreun aspect privitor la fraudă în privința procedurilor de licitație referitoare la achiziția de utilaje. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din 18 martie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Părțile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 14 mai 2014, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul recurentei ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reținând în acest sens, în dezacord cu recurenta, că analiza sumară a motivelor de nelegalitate invocate cu privire la actul administrativ-fiscal a cărui suspendare s-a solicitat în cauză, nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură acesta.

Înalta Curte reține că întotdeauna cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept, care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare). Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

Or, în cauză, în sensul celor expuse, nu suntem în prezența unor împrejurări vădite de fapt sau de drept care să facă dovada îndeplinirii cerinței referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond, în raport de susținerile părților, dar și de înscrisurile depuse la dosar, a realizat o examinare sumară a situației de fapt și de drept invocate de reclamantă pe care le-a considerat, în mod justificat, ca nefiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ-fiscal în privința căruia s-a solicită suspendarea executării.

În acest sens, în mod corect instanța de fond a reținut, între altele, ca nefiind îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, în condițiile în care a constatat că susținerile reclamantei referitoare la faptul că neregulile au fost constatate după doi ani de la data încheierii contractului de finanțare și după ce documentația aferentă implementării proiectului a fost verificată de către autoritate, care a decis efectuarea plății, nu constituie aspecte de natură a crea suspiciuni de nelegalitate a actului contestat, având în vedere prevederile art. 5 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 13/2006 și art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 ce prevăd în mod expres dreptul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit de a realiza controale ex-post și de a constata nereguli și de a stabili creanțe bugetare sau corecții financiare.

De asemenea, constatarea faptului că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza îndeplinirii cerinței referitoare la cazul paguba iminentă, atâta timp cât, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeași lege. Cât privește solicitarea recurentei-reclamante de restituire a cauțiunii consemnate la dispoziția Curții de Apel București în acest dosar, se constată că instanța de fond a dispus în dispozitivul hotărârii recurate restituirea cauțiunii către reclamantă.

Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC I.C.P. SRL împotriva Sentinței nr. 2380 din 3 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2014. Procesat de GGC - CL