ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3899/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC I.C.P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004,

suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de

stabilire a creanțelor bugetare din 23 mai 2013, prin care s-a stabilit în

sarcina sa o creanță bugetară de 645.368,09 lei, ca urmare a retragerii

ajutorului financiar nerambursabil acordat prin contractul de finanțare din 6

aprilie 2011 și a rezilierii acestuia.

Soluția instanței de

fond

Prin Sentința nr.

2380 din 3 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea de

suspendare formulată de reclamanta SC I.C.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și a dispus restituirea cauțiunii

către reclamantă.

Cererea de recurs

Împotriva hotărârii

pronunțate de instanța de fond, reclamanta SC I.C.P. SRL a formulat recurs,

solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, admiterea cererii

de suspendare și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată

ocazionate atât cu judecarea litigiului în fond, cât și în prezenta cale de

atac.

În subsidiar, în

cazul respingerii recursului, a solicitat restituirea cauțiunii achitate în

cuantum de 11.000 lei, în baza art. 106

3

alin. (4) C. proc. civ.

Prin cererea de

recurs, recurenta a susținut în esență că în mod eronat instanța de fond a

apreciat că nu planează o îndoială serioasă asupra actului administrativ

contestat, prima instanță preluând în integralitate susținerile pârâtei, fără a

se apleca asupra chestiunilor indicate de reclamantă.

Astfel, a susținut

recurenta faptul că a demonstrat la momentul soluționării cauzei că există

elemente ce susțin existența unei rezerve puternice asupra prezumției de

legalitate și anume: neprezentarea documentelor justificative care au stat la

baza constatării neregulii privind achizițiile de utilaje; invocarea

nerespectării unor temeiuri de drept sau convenționale cu caracter general,

fără referire concretă la ipoteza normei căreia i se circumscrie situația de

fapt; respingerea susținerilor fără minime referiri cu privire la motivul de

eligibilitate pretins încălcat ori la dispozițiile legale efectiv nerespectate;

revenirea în parte asupra concluziilor reținute prin procesul-verbal.

În ceea ce privește

nelegalitatea licitației față de împrejurarea că una din societățile

participante nu a confirmat participarea, recurenta a precizat că a dovedit

prin confirmarea invitației de participare la licitație transmisă de reclamantă

către SC A.A.D. SRL și primirea acesteia din urmă a unei oferte financiare,

faptul că acea societate și-a exprimat intenția de a participa la licitație.

A mai arătat

recurenta că a pus la dispoziția Agenției dovada confirmării acestei oferte, în

special înscrisurile, purtând însemnele acestei societăți, respectiv semnătura

reprezentantului legal și ștampila, precum și dovada comunicării rezultatului

procedurilor de achiziție, de asemenea, confirmată de către reprezentantul

societății, inclusiv dovada înregistrării acesteia atât la ORC, cât și în

scopul aplicării TVA, iar aceste documente nu au fost contestate de pârâtă.

Prin urmare, în mod

nelegal s-a reținut de către instanța de fond că acestea sunt documente a căror

autenticitate nu este recunoscută.

A mai susținut

recurenta că raportul OLAF privește aspecte ce depășesc sfera împrejurărilor

dezbătute de APDRP prin procesul-verbal, nerelevând vreun aspect privitor la

fraudă în privința procedurilor de licitație referitoare la achiziția de

utilaje.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la

examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în

cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat

în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din

18 martie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc.

civ.

Părțile nu au depus

puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din

14 mai 2014, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului

întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de

admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul recurentei ca

fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a

fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Considerentele și

soluția Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte constată

că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivul de nelegalitate

prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reținând în

acest sens, în dezacord cu recurenta, că analiza sumară a motivelor de

nelegalitate invocate cu privire la actul administrativ-fiscal a cărui

suspendare s-a solicitat în cauză, nu oferă indicii suficiente de răsturnare a

prezumției de legalitate de care se bucură acesta.

Înalta Curte reține

că întotdeauna cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube sunt

analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate

la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței

dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea

interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a

prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube,

în cazul particular supus evaluării.

În jurisprudența sa

constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a

reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună

suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la

analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de

anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la

acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept, care au capacitatea să

producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură

un act administrativ.

Astfel de împrejurări

vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială

serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de

Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ

necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul

unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului

administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea

recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute

ca obligații bugetare suplimentare).

Instanța de control

judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept

material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu

implice examinarea fondului cauzei.

Or, în cauză, în

sensul celor expuse, nu suntem în prezența unor împrejurări vădite de fapt sau

de drept care să facă dovada îndeplinirii cerinței referitoare la cazul bine

justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea nr. 554/2004.

Astfel, Înalta Curte

constată că instanța de fond, în raport de susținerile părților, dar și de

înscrisurile depuse la dosar, a realizat o examinare sumară a situației de fapt

și de drept invocate de reclamantă pe care le-a considerat, în mod justificat,

ca nefiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ-fiscal în privința căruia s-a solicită suspendarea

executării.

În acest sens, în mod

corect instanța de fond a reținut, între altele, ca nefiind îndeplinită

condiția existenței unui caz bine justificat, în condițiile în care a constatat

că susținerile reclamantei referitoare la faptul că neregulile au fost

constatate după doi ani de la data încheierii contractului de finanțare și după

ce documentația aferentă implementării proiectului a fost verificată de către

autoritate, care a decis efectuarea plății, nu constituie aspecte de natură a

crea suspiciuni de nelegalitate a actului contestat, având în vedere

prevederile art. 5 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 13/2006 și art. 21 din

O.U.G. nr. 66/2011 ce prevăd în mod expres dreptul Agenției de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit de a realiza controale ex-post și de a constata

nereguli și de a stabili creanțe bugetare sau corecții financiare.

De asemenea,

constatarea faptului că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine

justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face

de prisos analiza îndeplinirii cerinței referitoare la cazul paguba iminentă,

atâta timp cât, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a

executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor

două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeași lege.

Cât privește

solicitarea recurentei-reclamante de restituire a cauțiunii consemnate la

dispoziția Curții de Apel București în acest dosar, se constată că instanța de

fond a dispus în dispozitivul hotărârii recurate restituirea cauțiunii către

reclamantă.

Toate considerentele

expuse converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este

legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC I.C.P. SRL împotriva Sentinței nr. 2380 din 3 septembrie 2013 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 21 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL