ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2907/2016

Decizia nr. 2907/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2014, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plați pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de Agenție nr. 11388 din 16 aprilie 2013, astfel cum a fost modificat prin decizia nr. 19801 din 25 iunie 2013 până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2/2013 în cadrul căruia a solicitat anularea procesului-verbal, precum și a actelor și măsurilor subsecvente acestuia.

Prin sentința nr. 2212 din 1 august 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fosta Agenție de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit).

Totodată, s-a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 4.254 lei, achitată de reclamantă cu recipisa de consemnare nr. 958150/1 din 21.07.2014.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu consecința suspendării executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sub nr. 11388/16.04.2013, astfel cum a fost modificat prin decizia nr. 19081 din 25 iunie 2013, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata litigiului desfășurat atât în fond, cât și în prezenta cale de atac, constând în taxa de timbru și onorariul de avocat.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, s-a considerat de către recurenta-reclamantă că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., judecătorul fondului apreciind că nu este necesar să analizeze îndeplinirea condiției pagubei iminente.

Față de lipsa totală de motivare a sentinței sub acest aspect, s-a apreciat că susținerile reclamantei făcute în fața instanței de fond referitoare la îndeplinirea acestei cerințe își mențin în integralitate validitatea, reiterandu-le în cuprinsul cererii de recurs.

S-a mai susținut de către recurentă că sentința primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 488 pct. 8 C. proc. civ. cu privire la reținerea judecătorului fondului în sensul că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiției cazului bine justificat.

Astfel, s-a considerat că îndoiala puternică asupra legalității procesului-verbal contestat decurge și din admiterea în parte a contestației formulată de reclamantă, prin decizia nr. 19801 din 25 iunie 2013.

În fine, s-a apreciat de către recurenta-reclamantă că recunoașterea făcută de Agenție prin decizie, în sensul constatării ca fiind îndeplinit criteriul de selecție S2, cât și decizia de a micșora debitul reclamantei confirmă „nesiguranța juridică” care planează asupra contestărilor reliefate în actele administrative emise de Agenție.

În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin răspunsul dat de recurentă la întâmpinarea formulată de autoritatea publică intimată s-a solicitat înlăturarea susținerilor pârâtei din cuprinsul întâmpinării.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata-pârâtă s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 ianuarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 18 mai 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 2212 din 1 august 2014 a Curtii de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

6.1. Argumentele relevante

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) din noul C. proc. civ. recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 11388 din 16 aprilie 2013, emis de pârâtă în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit în cuantum de 590.485,66 lei. În cuprinsul procesului verbal s-a reținut că din verificările privind modul de obținere, gestionare și utilizare a fondurilor aferente proiectului „Achiziție de utilaje pentru activități auxiliare producției vegetale la SC A. SRL” finanțat prin FEADR au fost constatate neregulii atât în implementarea proiectului, cât și în derularea lui, respectiv: derularea procedurii de achiziție a sistemului fotovoltaic s-a făcut nelegal deoarece construcția închiriată de reclamantă deține branșament electric la sistemul național de furnizare; raportul procedurii de achiziție nr. 95 din 11 iulie 2011 (pentru încărcător frontal) este incorect, deoarece SC B. SRL Mediaș nu a confirmat participarea la licitația simplificată; documentele referitoare la locurile de muncă nou create atestă faptul că acestea sunt încheiate cu fracțiune de normă de două ore pe zi și nu pentru prestații cu normă întreagă.

Prin decizia nr. 19081 din 25 iunie 2013, emisă de pârâtă, a fost admisă în parte contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal menționat, cuantumul debitului fiind redus la 212.667,28 lei. În motivarea deciziei s-a reținut, în esență, că reclamanta a prezentat documente justificative din care rezultă crearea a 6 locuri de muncă în cadrul proiectului, nefiind însă relevante justificările acesteia în privința corectitudinii achiziției încărcătorului frontal.

În drept, prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

Verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Astfel, nu se poate reține incidența acestui motiv de nelegalitate.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, acest act administrativ constituind el însuși titlu executoriu.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Potrivit art. 15 alin. (1) din aceeași lege „Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitata de reclamant și prin cererea adresata instanței competente pentru anularea, in tot sau in parte, a actului atacat. În acest caz, instanța va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, pana la soluționarea definitiva și irevocabila a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o data cu acțiunea principala sau printr-o acțiune separata, pana la soluționarea acțiunii in fond”, iar alin. (2) prevede că „Dispozițiile alin. (2) și (4) ale art. 14 se aplica in mod corespunzător.”

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Nu pot fi subsumate condiției cazului bine justificat aprecierile referitoare la nelegalitatea unui act administrativ, a cărui suspendare se cere, întrucât acceptarea unui asemenea raționament ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului, care privește examinarea legalității.

Înalta Curte, în acord cu soluția instanței de fond, analizând actul atacat prin prisma aspectelor invocate și în limitele expuse anterior, constată că nu sunt indicii de nelegalitate a acestuia, neexistând nicio împrejurare vădită de fapt sau de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ.

Înalta Curte reține că, dat fiind caracterul de excepție al suspendării actelor administrative, invalidarea de către pârâtă în procedura administrativă a soluției dispuse prin procesul-verbal invocată de recurenta-reclamantă, precum și reducerea cuantumului debitului nu se circumscriu acestei cerințe legale, in condițiile în care în decizia de soluționare a contestației s-a reținut că la data pronunțării acesteia au fost remediate aspecte privitoare la îndeplinirea criteriului de selecție S2, iar nu aspecte de nelegalitate a procesului-verbal.

Mai constată Înalta Curte că nu se poate vorbi despre o consacrare jurisprudențială a acestui motiv de suspendare, in măsura in care prin decizia de speță invocată (442/2013), doar se enunță cu caracter generic acest caz de suspendare, soluția fiind de respingere a suspendării actului administrativ.

De asemenea, în ceea ce privește critica privind greșita aplicare a prevederilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, instanța reține că judecătorul fondului nu a respins cererea de suspendare ca inadmisibilă, ci doar a constatat că aspectele invocate în Dosarul nr. x/2/2013 nu mai pot face obiectul unei noi cereri de suspendare, indiferent de temeiul cererii. Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat, motivele invocate de recurentă în susținerea cererii de suspendare nu pot prejudicia fondul cauzei, întrucât cercetarea legalității constatărilor echipei de control, vizând aspecte legate de respectarea de către beneficiar a clauzelor contractuale și de eligibilitatea cheltuielilor, reprezintă aspecte ce țin de dezlegarea fondului pricinii.

Înalta Curte, în acord cu soluția instanței de fond, analizând actul atacat prin prisma aspectelor invocate și în limitele expuse anterior, constată că nu sunt indicii de nelegalitate a acestuia, neexistând nicio împrejurare vădită de fapt sau de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ.

Deși această analiză este suficientă pentru respingerea cererii, întrucât îndeplinirea cerințelor trebuie să fie cumulativă, în ceea ce privește paguba iminentă [art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004] instanța reține că nu s-a făcut dovada prejudiciului material viitor și previzibil, reclamanta invocând un prejudiciu imprevizibil, folosindu-se de simple supoziții în legătură cu efectele asupra activității sale și intrarea acesteia in insolvabilitate.

6.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 2212 din 1 august 2014 a Curtii de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2016.