ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.02.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 316/2016

HOTĂRÂRE
10.02.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 316/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Deliberând asupra prezentului recurs,

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.07.2013, sub nr. x/2/2013, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală de Pescuit - Autoritatea de Management POP: obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să soluționeze contestația nr. 20/242943/20.11.2012 prin raportare la toate motivele de nelegalitate indicate în cadrul acesteia, precum și anularea adresei nr. 245859/15.02.2013; în subsidiar, în măsura în care se va considera că adresa nr. 245859/15.02.2013 reprezintă decizie de soluționare a contestației, anularea acesteia și, în consecință, admiterea contestației nr. nr. 20/242943/20.11.2012, anularea Listei de verificare a criteriilor de eligibilitate nr. 706/07.12.2011 și a documentelor subsecvente acesteia, declararea ca eligibilă a cererii de finanțare nr. RO1113080901140044 și obligarea pârâtului la continuarea procedurii legale, prin încheierea contractului de finanțare, procedură prevăzută de lege ca urmare a aprobării conformității și eligibilității Cererii de Finanțare încă din anul 2009.

A mai solicitat reclamanta și obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin Sentința nr. 3371 din 04 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile autorității de lucru judecat și a inadmisibilității invocate de pârât, iar pe fond a respins acțiunea promovată de reclamanta SC A. SRL ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că excepția autorității de lucru judecat nu este întemeiată, nefiind întrunită identitatea de părți, obiect și cauză între prezentul dosar și Dosarul nr. x/44/2011, deși finalitatea demersurilor judiciare este în esență aceeași, considerent pentru care, la pronunțarea pe fond a cauzei, se va reține doar puterea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în Dosarul nr. x/44/2011.

În privința excepției inadmisibilității, instanța a constatat că argumentele invocate în susținerea excepției reprezintă apărări de fond, în justificarea soluției de respingere ca neîntemeiată a pretenției reclamantei de a obține reanalizarea dosarului său administrativ.

Pe fondul cauzei, instanța a apreciat că acțiunea este neîntemeiată, pentru două motive, și anume: problema de drept a mai fost dezlegată prin hotărârea Înaltei Curți care se bucură de putere de lucru judecat; reclamanta nu a contestat Notificarea nr. 803/12.12.2011 cu privire la neeligibilitatea cererii de finanțare.

Astfel, în primul rând, prima instanță a apreciat că este neîntemeiată susținerea reclamantei în sensul că pârâtul nu ar fi soluționat contestația nr. 20/20.11.2012, astfel că s-ar impune obligarea acestuia la soluționarea contestației prin raportare la toate motivele de nelegalitate indicate în cuprinsul contestației.

Astfel, adresa nr. 245859/15.02.2013 constituie răspunsul la respectiva petiție.

În ceea ce privește cererea reclamantei formulată în subsidiar, de anulare a Listei de verificare a criteriilor de eligibilitate nr. 706/07.12.2011 și, în consecință, a documentelor subsecvente, instanța de fond a constatat că finalitatea demersului judiciar al reclamantei din prezentul dosar este aceeași cu cea a Dosarului nr. x/44/2011, în care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la emiterea ordinului de finanțare aferent cererii de finanțare formulate la 13.08.2009 și, ca atare, a reținut puterea de lucru judecat a hotărârii care a dezlegat aceeași problemă de drept.

Instanța a arătat că, atât cu privire la problema de drept dedusă judecății, cât și cu privire la criticile aduse de reclamantă Listei de verificare a criteriilor de eligibilitate nr. 706/07.12.2011, a avut în vedere conținutul acestui act și considerentele expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 4417/30.10.2012.

Astfel, în ambele acte, se dispune că cererea de finanțare este neeligibilă deoarece solicitantul nu mai este proprietarul a două dintre cele trei nave care fac obiectul cererii de finanțare, respectiv D. și E., care au fost vândute către SC B. SRL prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 194/24.08.2009, pentru dezmembrare ca fier vechi. Cele două nave au fost radiate conform Certificatelor de radiere nr. 10485/03.12.2009 și nr. 10486/03.12.2009 și retrase din Registrul comunitar al navelor de pescuit la data de 19.07.2010.

Referitor la susținerea reclamantei în sensul că finanțarea ar fi fost deja admisă/aprobată în urma îndeplinirii criteriilor de eligibilitate și a declarării ca eligibil a proiectului, astfel că nu se mai putea proceda la reverificarea criteriilor de eligibilitate, aceasta a fost apreciată ca neîntemeiată, față de statuările Înaltei Curți prin Decizia nr. 4417/30.10.2012.

Astfel, s-a arătat - în litigiul tranșat prin decizie - faptul că instanța de fond în mod greșit a apreciat (prin sentința Curții de Apel Galați fusese admisă acțiunea reclamantei în primă instanță) că intimatul pârât MADR - DGPAM - Programul Operațional de Pescuit nu a emis ordinul de finanțare nerambursabilă pentru cererea de finanțare nr. RO 111308090114044 din motive subiective, ignorând faptul că la data formulării acțiunii și respectiv a pronunțării sentinței, cererea de finanțare mai sus indicată se afla în etapa verificării criteriilor de eligibilitate, împrejurare necontestată de reclamantă.

În aceste condiții, în mod greșit s-a apreciat de instanța de primă jurisdicție că reclamanta SC A. SRL a fost prejudiciată prin retragerea navelor (2 din cele 3 aflate în proprietatea sa) din activitatea comercială și ulterior dezmembrarea lor.

S-a reținut de asemenea că la data de 24.08.2009, la numai 11 zile după depunerea cererii de finanțare, reclamanta înstrăinează două dintre cele trei nave deținute în proprietate, astfel că la acea dată nu mai era proprietara a două dintre cele trei nave pentru care solicitase finanțarea comunitară nerambursabilă, iar decizia de a le vinde i-a aparținut în exclusivitate acesteia.

Or, adaugă instanța supremă, potrivit normelor legale în vigoare, sprijinul financiar nerambursabil pentru încetarea permanentă a activității de pescuit, se acordă după ce cererea de finanțare este declarată conformă și eligibilă, se semnează o decizie de finanțare și un ordin de finanțare de către Autoritatea de Management pentru POP și la final după parcurgerea acestor etape, când se solicită plata primei se efectuează dezmembrarea sau se face dovada reafectării navei.

Așa fiind, a conchis instanța de recurs că în mod nelegal instanța de fond a admis acțiunea reclamantei cu consecința obligării pârâtului să emită ordinul de finanțare nr. RO 111308090114044, având ca obiect proiect finanțare pentru încetarea permanentă a activității de pescuit a navelor D., E. și F.

În raport de aceste considerente, sunt neîntemeiate, atât cererea reclamantei de declarare ca eligibilă a cererii de finanțare, cât și criticile aduse Listei de verificare a criteriilor de eligibilitate nr. 706/07.12.2011, reclamanta repunând în discuție aspecte soluționate prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Totodată, întrucât împrejurările de fapt și de drept avute în vedere de instanța supremă la pronunțarea Deciziei nr. 4417/2012 nu s-au schimbat, nu există niciun considerent pentru a fi pronunțată la acest moment o soluție diferită.

Deloc lipsit de importanță este faptul că aceeași argumentație, în soluția de respingere a pretențiilor reclamantei, este expusă de instituția pârâtă în Notificarea nr. 803/12.12.2011 cu privire la neeligibilitatea cererii de finanțare.

Acesta constituie un al doilea motiv pentru respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei, respectiv împrejurarea că aceasta nu a contestat în instanță răspunsul pârâtului în soluționarea contestației nr. 10/09.01.2012 formulată împotriva acestei notificări.

Iar aceasta, în condițiile în care din actele dosarului rezultă că Lista de verificare a criteriilor de eligibilitate nr. 706/07.12.2011 constituie parte a documentației ce a stat la baza emiterii Notificării nr. 803/12.12.2011.

În plus, instanța de fond a considerat că este vădit neîntemeiată contestația reclamantei și pentru că, formal, aceasta contestă Lista de verificare a criteriilor de eligibilitate, dar finalitatea reală, declarată, a demersului judiciar este obținerea reanalizării pe fond a dosarului administrativ.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, însușit de lichidator judiciar C.I.I. "C.", conform precizării de la dosar recurs, invocând următoarele motive de casare:

- art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. - hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

- art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În cererea de recurs, s-a prezentat, cu prioritate, situația de fapt, arătându-se că, prin adresa nr. 212699/06.09.2010, în mod vădit neîntemeiat, nelegal și abuziv, Direcția Generală de Pescuit - AMPOP, în calitate de autoritate de management, a comunicat că solicitările de finanțare au fost stopate în etapa de verificare a conformității și eligibilității, în condițiile în care aplicația recurentei-reclamante fusese deja declarată conformă și eligibilă în data de 24.08.2009.

A precizat recurenta-reclamantă că legislația privind implementarea Programului operațional pentru Pescuit 2007 - 2013 a suportat o singură modificare, constând în schimbarea instituției desemnate ca autoritate de management, nefiind modificat cadrul legislativ care reglementează cerințele, obligațiile și procedura de verificare a proiectelor depuse.

De altfel, în cadrul Notei nr. 206196/02.12.2010 privind verificările efectuate asupra modului de implementare a Programului Operațional de Pescuit - FEP, Corpul de Control al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale reține în mod întemeiat că acțiunile Autorității de Management sunt lipsite de fundament, lipsite de consecvență și nu respectă drepturile legale ale reclamantei, fiind în culpă cu privire la modul în care a înțeles să aplice Regulamentul privind Fondul European pentru Pescuit.

Prin Nota nr. 295022/14.06.2011, în urma unei noi verificări, Corpul de Control a constatat din nou faptul că funcționarii publici din conducerea AMPOP nu au îndeplinit sarcinile de serviciu sau le-au îndeplinit în mod defectuos și prin aceasta s-a cauzat o pagubă sau o vătămare a drepturilor legitime ale petentei.

A mai susținut recurenta-reclamantă că, având în vedere cele reținute prin Nota Corpului de control nr. 295022/14.06.2011, precum și prin Sentința nr. 300/11.10.2011, pronunțată în Dosarul nr. x/44/2011, prin care Curtea de Apel Galați a obligat pârâtul MADR - Direcția Generală de Pescuit - AMPOP la emiterea ordinului de finanțare și la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii, a comunicat autorității pârâte adresa nr. 215101/30.11.2011.

Deși se aflau practic într-un conflict de interese, funcționarii AMPOP au emis Lista CVES nr. 706/07.12.2011, ce face obiectul contestației în prezenta cauză, proiectul reclamantei transformându-se în mod nelegal, din eligibil, în neeligibil.

A subliniat recurenta-reclamantă și faptul că noua Listă de verificare/evaluare nu i-a fost comunicată pentru a o putea contesta și a invocat Decizia nr. 5766/30.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un caz considerat similar, prin care s-a reținut conturarea excesului de putere, în accepțiunea art. 2 din Legea nr. 554/2004, în situația unei măsuri generale prin care tuturor solicitanților de finanțare li s-a cerut să își retragă dosarele, să refacă documentația și să o redepună la noua autoritate de management, fără o minimă analiză și fără a ține seama în concret de conținutul fiecărui dosar și de etapele parcurse în procedura de evaluare.

Recurenta-reclamantă a apreciat că Notificarea nr. 803/12.12.2011 cu privire la neeligibilitatea cererii de finanțare nu echivalează cu o revocare a deciziei de eligibilitate adoptată de Autoritatea de Management la data de 18.08.2009, prin urmare nu produce efecte juridice.

A arătat, de asemenea, că abia în cadrul Dosarului nr. x/44/2011 i s-a comunicat Lista de verificare a criteriilor de eligibilitate împotriva căreia a formulat contestația nr. 20/242943/20.11.2012.

Prin adresa nr. 245859/15.02.2013, pârâtul MADR - DGP - AMPOP i-a comunicat că motivele invocate au fost deja analizate în cadrul contestației formulate împotriva notificării nr. 803/12.12.2011, care a fost respinsă.

Recurenta-reclamantă a formulat plângere prealabilă la 19.03.2013, solicitând emiterea unei decizii de soluționare a contestației nr. 20/242943/20.11.2012 prin raportare la toate motivele de nelegalitate indicate și anularea adresei nr. 245859/15.02.2013, iar în subsidiar, în măsura în care această din urmă adresă reprezintă decizie de soluționare a contestației, să se dispună revocarea acesteia și, pe cale de consecință, admiterea contestației, anularea Listei de verificare a criteriilor de eligibilitate, declararea ca eligibilă a cererii de finanțare nr. RO1113080901140044 și emiterea ordinului de finanțare.

Prin adresa nr. 246606/246377/25.03.2013, MADR - DGP - AMPOP a comunicat recurentei-reclamante că motivele invocate au fost deja analizate în cadrul contestației formulate împotriva notificării nr. 803/12.12.2011, care a fost respinsă.

Apreciază recurenta-reclamantă că Autoritatea de Management refuză în realitate să soluționeze contestația nr. 20/242943/20.11.2012, motiv pentru care, a formulat și cererea nr. 15607/19.03.2013 înregistrată la DGP - AMPOP sub nr. 246670/21.03.2013 și la MADR sub nr. 42704/19.03.2013, solicitând emiterea unei decizii prin care să se declare eligibilă cererea de finanțare nr. RO1113080901140044 și să se procedeze la încheierea contractului de finanțare, în sensul art. 2 alin. (2) lit. c). din H.G. nr. 442/2009, între AMPOP și beneficiara SC A. SRL.

La această cerere, MADR - DGP - AMPOP a transmis adresa 246670/05.04.2013, arătând că s-a răspuns deja problemelor sesizate, anexându-se în acest sens adresa nr. 246606/246377/25.03.2013.

În dezvoltarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta reclamantă a criticat motivarea instanței de fond în sensul că problema de drept a mai fost dezlegată printr-o hotărâre a Înaltei Curți care se bucură de putere de lucru judecat, arătând că a fost încălcat principiul contradictorialității și al asigurării dreptului la apărare, aspectul nefiind pus în discuția părților.

De asemenea, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că, prin adresa nr. 15440/11.03.2013, recurenta-reclamantă a arătat cu claritate faptul că cele două contestații priveau documente distincte, respectiv contestația deja soluționată privea Notificarea nr. 803/12.12.2011, în timp ce prezenta contestație privește Lista de verificare a criteriilor de eligibilitate CVES 706/07.12.2011, astfel că, în mod neîntemeiat, s-a apreciat că adresa 245859/15.02.2013 reprezintă un răspuns la contestație.

Totodată, instanța în mod neîntemeiat nu a luat în considerare faptul că adresa nr. 246670/05.04.2013, nu numai că nu constituie un răspuns, ci reprezintă un refuz evident și nejustificat al autorității de a soluționa contestația nr. 20/242943/20.11.2012.

În acest sens, susține recurenta-reclamantă că a fost făcută o greșită aplicare a prevederilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, fiind incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Chiar dacă s-ar aprecia și de către instanța de recurs că adresa nr. 245859/15.02.2013 reprezintă decizie de soluționare a contestației nr. 20/242943/20.11.2012, urmează să se constate că această adresă este nelegală, neîndeplinind condițiile de formă și fond prevăzute de lege întrucât nu se precizează temeiul de drept al acesteia, nu este redat contextul în care s-a analizat contestația și pretinsele încălcări reținute în sarcina reclamantei și nu se prevede termenul în care se poate formula contestație împotriva soluției și instanța sau instituția competentă.

Recurenta-reclamantă a mai precizat că s-a tergiversat nejustificat soluționarea contestației, fiind astfel încălcat dreptul său de a i se analiza și rezolva contestația în termenul legal și de a putea uza de căile de atac prevăzute de lege, în eventualitatea unei soluții nefavorabile.

A solicitat admiterea recursului său și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii și, în consecință:

- în principal, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de soluționare a contestației nr. 20/242943/20.11.2012 prin raportare la toate motivele de nelegalitate indicate în cadrul acesteia, precum și anularea adresei nr. 245859/15.02.2013;

- în subsidiar, în măsura în care adresa mai sus menționată este considerată decizie de soluționare a contestației, anularea adresei, admiterea contestației, anularea Listei de verificare a criteriilor de eligibilitate nr. 706/07.12.2011 și a documentelor subsecvente acesteia, declararea ca eligibilă a cererii de finanțare nr. RO1113080901140044 și obligarea pârâtului la continuarea procedurii legale prin încheierea contractului de finanțare;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul-pârât MADR - DGP - AMPOP a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La 10.02.2016, recurenta-reclamantă a depus, prin Serviciul Registratură, concluzii scrise în susținerea recursului.

Prin încheierea de ședință din 8.12.2015, pronunțată în condițiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Invocarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. referitor la încălcarea de către instanța de fond a regulilor de procedură, respectiv prin încălcarea principiului contradictorialității și, implicit, a dreptului la apărare este nejustificată.

Astfel, excepția autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea ordinului de finanțare prin raportare la Decizia nr. 4417/30.10.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/44/2011 a fost invocată prin întâmpinarea pârâtului, care a fost legal comunicată reclamantei, aceasta formulând răspuns la întâmpinare și pe aspectul excepției autorității de lucru judecat.

În plus, excepția a fost pusă în discuția părților în ședința publică din 07.10.2013, ambele părți punând concluzii prin reprezentanți.

Faptul că, prin considerentele sentinței, instanța de fond nu a reținut ca fiind întemeiată excepția autorității de lucru judecat ca atare, dar a ținut seama de aspectele reținute cu putere de lucru judecat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă nu este de natură să conducă la concluzia încălcării principiului contradictorialității, întrucât părțile au avut posibilitatea să se refere la toate laturile autorității de lucru judecat, deci inclusiv la efectul pozitiv al puterii lucrului judecat pe care îl implică această excepție.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în discuție este pretinsa încălcare a prevederilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar ale H.G. nr. 442/2009.

Din actele dosarului, Înalta Curte reține că, urmare a verificării condițiilor de eligibilitate a cererilor de finanțare, autoritatea pârâtă a întocmit Lista de verificare nr. 706/07.12.2011, în care cererea de finanțare formulată de recurenta-reclamantă în anul 2009 a fost constatată neeligibilă, în baza acestei liste emițându-se notificarea nr. 803/12.12.2011, prin care s-a comunicat acesteia rezultatul cuprins în Lista de verificare.

Notificarea a fost contestată de către recurentă (cerere nr. 10/238088/11.01.2012), contestația fiind respinsă astfel cum rezultă din adresa nr. 238443/06.02.2012.

Cu toate acestea, recurenta reclamantă a formulat o nouă contestație distinctă împotriva Listei de verificare nr. 706/07.12.2011 (cererea nr. 20/242943/20.11.2012).

La această din urmă cerere, autoritatea pârâtă a răspuns cu adresa nr. 245859/15.02.2013, cu mențiunea că au fost deja analizate motivele invocate în noua contestație, în soluționarea contestației formulate împotriva notificării prin care i se comunicase rezultatul cuprins în Lista de verificare.

Faptul că recurenta-reclamantă nu este mulțumită de conținutul răspunsului primit la cererea nr. 20/242943/20.11.2012 nu poate conduce la concluzia că această din urmă cerere nu ar fi fost soluționată și, cu atât mai puțin, că ar face dovada refuzului nejustificat de soluționare a contestației.

Un răspuns, chiar incomplet ori nejustificat constituie o formă de soluționare a contestației care, în măsura în care ar prejudicia drepturile unei persoane, poate fi, la rândul său, contestată în condițiile legii.

În speță, potrivit reglementării procedurii de verificare a conformității și eligibilității cererilor de finanțare instituită în baza Regulamentului CE nr. 1198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, este supusă contestației notificarea privind soluționarea cererii, iar nu lista rezultatelor evaluării.

Prin urmare, nu sunt justificate nici criticile recurentei-reclamante privind neîndeplinirea unor condiții de formă și fond în cazul adresei nr. 245859/15.02.2013.

Nici dreptul recurentei de a uza de căile de atac prevăzute de lege nu a fost încălcat, ea exercitând, atât dreptul la contestație împotriva Notificării nr. 803/12.12.2011 (din actele cauzei nerezultând dacă soluția dată acestei contestații a fost atacată în instanța de contencios administrativ), cât și o acțiune în justiție pentru realizarea dreptului pretins prin obligarea pârâtului la emiterea ordinului de finanțare (Dosar nr. x/44/2011).

În aceste condiții, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe de a respinge acțiunea având ca obiect anularea adresei nr. 245859/15.02.2013 și obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de soluționare a contestației nr. 20/242943/20.11.2012 este temeinică și legală.

Și în ceea ce privește soluția dată cererii subsidiare, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că finalitatea prezentului demers judiciar este aceeași cu cea a dosarului nr. x/44/2011, respectiv obligarea pârâtului la acordarea finanțării.

Or, nu poate fi ignorat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al Deciziei nr. 4417/30.10.2012, sub aspectul constatării cu caracter definitiv a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 23 din Regulamentul CE nr. 1198/2006, față de împrejurarea că recurenta-reclamantă "la data de 24.08.2009, nu mai era proprietara a două dintre cele trei nave pentru care solicitase finanțarea comunitară nerambursabilă", nave înstrăinate conform Contractului de vânzare-cumpărare nr. 194/2009.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul reclamantei SC "A." SRL

Respinge recursul declarat de reclamanta SC "A." SRL, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență "C." împotriva Sentinței civile nr. 3371 din 04 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2016.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-02-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 760/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1.Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și f
ÎCCJ 2016-12-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3570/2016
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția
ÎCCJ 2017-10-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2768/2017
Deliberând, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 28 ianuarie 2014 sub nr. x/2/2014, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a
ÎCCJ 2017-05-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1706/2017
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
ÎCCJ 2014-11-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1933/2016
Decizia nr. 1933/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
Sursă