ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1847/2016

Decizia nr. 1847/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17 ianuarie 2014, reclamanta Întreprinderea Individuală A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.) anularea Deciziei nr. 22371 din 17 iulie 2013 și a actului administrativ-fiscal subsecvent acesteia, procesul-verbal nr. 15077 din 22 mai 2013 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare în sarcina reclamantei în sumă de 83.544,50 lei.

La data de 28 martie 2014 reclamanta a formulat cerere de modificare și completare a acțiunii introductive, solicitând și suspendarea executării actului administrativ fiscal unilateral - procesul-verbal nr. 15077 din 22 mai 2013 emis de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond, precum și obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în cuantum de 129.231,25 lei pentru repararea pagubelor suferite de reclamantă prin emiterea procesului-verbal.

Prin Sentința nr. 1494 din data de 14 mai 2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în baza art. 406 C. proc. civ. a luat act de renunțarea la judecarea cererii de suspendare și a respins, în rest, ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Întreprinderea Individuală A. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, astfel cum a fost completată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Întreprinderea Individuală A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a hotărârii și admiterea cererii introductive astfel cum a fost formulată și completată.

În motivarea recursului s-a arătat că autoritatea pârâtă și instanța de fond au încălcat principiul constituțional al neretroactivității legii și nu au avut în vedere faptul că prevederile contractului de finanțare nr. C112010931200035 din 1 iunie 2010 nu sunt supuse regimului juridic instituit prin O.U.G. nr. 66/2011 și H.G. nr. 875/2011, ci "reglementărilor în vigoare la data încheierii contractului". În același timp, obligatorii pentru părți sunt doar clauzele contractuale și nu dispoziții din Ghidul solicitantului - normă internă a pârâtei, nemenționată în cuprinsul contractului.

A mai apreciat recurenta că sunt neîntemeiate constatările A.F.I.R., iar pretinsele neconcordanțe în ceea ce privește suprafețele cultivate și structura culturilor, nu pot reprezenta nereguli care să impună retragerea ajutorului nerambursabil acordat.

În acest sens, s-a arătat că planul de afaceri nu conține prevederi obligatorii, suprafețele și structura culturilor din tabelul pentru "exploatațiile agricole vegetale" sunt doar orientative, iar constatările autorității pârâte au la bază aprecieri subiective, sunt străine de contractul încheiat, la dosar nefiind depuse acte doveditoare ale controalelor efectuate în teren asupra modului de realizare a planului de afaceri preconizat.

Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fosta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond, fără a invoca excepții.

Intimata a arătat că sunt nefondate susținerile recurentei referitoare la neretroactivitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 și H.G. nr. 875/2011, întrucât dispozițiile O.G. nr. 79/2003, aplicabile la data încheierii contractului, au fost abrogate potrivit art. 64 din O.U.G. nr. 66/2011.

Totodată, actele administrative contestate au fost emise ca urmare a încălcării de către beneficiar a prevederilor contractuale, iar acesta nu a prezentat niciun argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului administrativ contestat, intimata fiind obligată să procedeze la recuperarea sumelor acordate beneficiarilor culpabili de nerespectarea clauzelor contractuale asumate.

Recurenta-reclamantă Întreprinderea Individuală A. a depus răspuns la întâmpinare la data de 30 ianuarie 2015, arătând că apărările intimatei sunt neîntemeiate și reiterând susținerile din calea de atac promovată.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 14 aprilie 2016, în temeiul art. 493 alin. (7) din același cod, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, la data de 9 iunie 2016.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Între Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și beneficiarul Întreprinderea Individuală A. a fost încheiat la data de 1 iunie 2010 contractul nr. C112010931200035 pentru finanțarea proiectului "Instalarea tinerei fermier A.".

Contractul prevedea acordarea sprijinului financiar nerambursabil în două tranșe, iar cu ocazia verificării documentelor din dosarul cererii de plată a tranșei 2 s-au constatat următoarele nereguli: - neconcordanța suprafețelor declarate, înregistrate și însămânțate efectiv: - Plan afaceri 83,539 ha; - A.P.I.A. 70,56 ha; - Tabel UDE 84,01 ha; Primărie 78,86 ha; - stadiul de realizare a proiectului P112010931200035-2 declarat de beneficiar în raportul de execuție nu este conform situației de pe teren.

Aceste nereguli au fost consemnate în procesul-verbal de constatare nr. 15077 din 22 mai 2013 prin care A.P.D.R.P. a stabilit ca suma de 63.544,50 lei plătită în condițiile contractuale mai sus arătate, să fie restituită de către beneficiar, cu titlu de creanță bugetară.

Contestația împotriva acestui proces-verbal, întocmit în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011 și ale H.G. nr. 875/2011, a fost respinsă potrivit Deciziei nr. 22371 din 17 iulie 2013, iar Întreprinderea Individuală A. a învestit instanța de contencios administrativ cu cererea de anulare a actelor administrative menționate anterior.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat calea de atac promovată împotriva sentinței instanței de fond pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii ca neîntemeiată, este legală, și este împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale incidente, în raport de situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul de recurs referitor la aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011 și a H.G. nr. 875/2011 unor acte și fapte juridice anterior intrării sale în vigoare este nefondat, întrucât potrivit dispozițiilor art. 66 din ordonanță, "Activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare."

Interpretând, per a contrario, textul legal citat, se ajunge la concluzia că activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare desfășurate după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, se finalizează și se valorifică cu aplicarea acesteia.

Abordarea recurentei pornește de la interpretarea rigidă a principiului aplicării legii în timp, fără a avea în vedere, pe de o parte, scopul urmărit de legiuitor prin cele 2 reglementări naționale succesive, O.G. nr. 79/2003 și O.U.G. nr. 66/2011 și, pe de altă parte, aspectele comune și elementele care, dimpotrivă, diferențiază soluțiile legislative cuprinse în actele normative respective, interpretate sistematic și prin prisma reglementărilor corespunzătoare din ordinea juridică a Uniunii Europene.

În sensul art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995, "abatere" reprezintă "orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate".

În mod similar, în sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, "neregularitate" înseamnă "orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene sau prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Având în vedere că Regulamentul precizat se aplică direct, fiind parte a legislației naționale, în temeiul acestuia fiind emisă și O.U.G. nr. 66/2011, stabilirea prejudiciului în conformitate cu acest regulament și cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011 respectă principiile securității juridice și protecției încrederii legitime.

În acest context, se impune a sublinia jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care, în cauza C-89/14, A2A, din data de 3 septembrie 2015 a statuat că, deși principiul securității juridice se opune aplicării retroactive a unui regulament, același principiu impune ca legea nouă să poată fi aplicată în lipsa unei derogări, și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi.

De asemenea, cu privire la această problemă de drept a aplicării legii noi - O.U.G. nr. 66/2011 și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi, respectiv O.G. nr. 79/2003, a fost sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene care, făcând referire la jurisprudența sa anterioară, s-a pronunțat în data de 26 mai 2016, în cauzele conexe C-260/14 și C-261/14, statuând că "principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba de aplicarea unei reglementări noi la efecte viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale."

Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene este obligatorie pentru instanța națională, fiind îndeplinită în cauză condiția ca noile reglementări să fie aplicate efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare.

De altfel, beneficiarului îi revine obligația și responsabilitatea respectării dispozițiilor legale, pe toată perioada de implementare și monitorizare a contractului/proiectului, astfel încât efectele neregulilor nu sunt limitate în timp, pentru a fi excluse controlului după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, care oricum instituie o situație favorabilă urmare a aplicării principiului proporționalității.

În concluzie, având în vedere că O.U.G. nr. 66/2011 a fost emisă în temeiul Regulamentului CE nr. 1083/2006, controlul fiind efectuat după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, pentru nereguli săvârșite anterior acesteia, precum și Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 26 mai 2016 în cauzele conexe C-260/14 și C-261/14, este corectă stabilirea creanței bugetare rezultate din nereguli reglementată prin noul act normativ, iar critica privind încălcarea principiului neretroactivității legii noi este nefondată.

În ceea ce privește motivul de recurs conform căruia instanța de fond a avut în vedere, în mod eronat, dispoziții din Ghidul solicitantului și nu a ținut cont de prevederile contractului de finanțare, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Anexa I la Contractul de finanțare "Beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în Planul de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanțare. De asemenea, pe o perioadă de 3 ani de la ultima plată efectuată de Agenție, beneficiarul se obligă să nu modifice substanțial obiectivele prevăzute în Planul de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanțare și să nu își înceteze activitatea agricolă."

Contrar susținerilor recurentei, Ghidul solicitantului pentru Măsura 112 nu este o normă internă, ci este un act administrativ cu caracter normativ, el fiind aprobat prin Ordin al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Singurul răspunzător pentru implementarea obiectivelor din Planul de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanțare, este beneficiarul, recurenta-reclamantă din prezenta cauză, iar potrivit dispozițiilor Ghidului solicitantului Măsurii 112, "îndeplinirea obiectivelor exploatației agricole și a investițiilor propuse pentru atingerea acestora, stabilite de beneficiar în Planul de afaceri, constituie condiție de eligibilitate pentru cea de-a doua tranșă de plată".

Dispoziții din Ghidul solicitantului aferent Măsurii 112 au fost preluate în art. 3 din Contractul de finanțare nr. C112010931200035 din 01 iunie 2010, acesta din urmă stabilind în mod expres că "până la cea de-a doua tranșă de plată, beneficiarii trebuie să realizeze toate investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea exploatației, propuse în Planul de afaceri."

Critica recurentei-reclamante referitoare la greșita reținere în sarcina sa a neregulii rezultate din încălcarea prevederilor contractuale, este neîntemeiată, societatea nedovedind realizarea obiectivului privind creșterea dimensiunii exploatației agricole și realizarea producției preconizate în planul de afaceri.

În mod judicios, prima instanță a constatat că sunt reale neconcordanțele în ceea ce privește suprafețele cultivate și structura culturilor, din cuprinsul Planului de afaceri, print screen-ului APIA, tabelului UDE prezentat de beneficiar și adeverinței de la Primărie nr. 1187 din 13 martie 2013, rezultând următoarele date: Plan afaceri - 83,539 ha; APIA - 70,56 ha; Tabel UDE - 84,01 ha; Primărie - 78,86 ha.

Conform tabelului UDE prezentat în dosarul cererii de plată tranșa 2, numărul total de UDE a crescut cu 15,694 calculat la suprafața de 84,01 ha (78,86 ha arenda și 5,15 ha contract folosință), suprafață care nu corespunde cu structura de culturi din Planul de afaceri și nici cu structura de culturi înregistrată la A.P.I.A.

De asemenea, s-a constatat o creștere artificială a numărului de UDE - 15,766 calculate pentru suprafața de 13,43 ha însămânțată cu cartofi; 6.929 UDE calculate pentru suprafața de 48,12 ha cultivată cu "Alte culturi de semințe oleaginoase", culturi ce nu se regăsesc în "Planul de afaceri" și nici înregistrate la A.P.I.A.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază că neregulile constatate de pârâtă atestă încălcarea legalității, regularității și conformității obiectivelor Planului de afaceri și realitatea scopului Contractului de finanțare, iar pentru probarea acestora nu era necesară o verificare în teren, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu contestă aspectele de fapt reținute, ci doar le dă o altă interpretare juridică.

Aceste nereguli au influențat eligibilitatea întregului proiect și au impus emiterea actelor administrative contestate, întrucât potrivit art. 3 alin. (1) din Anexa I - prevederi generale ale contractului de finanțare "beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în Planul de afaceri, parte integrantă din cererea de finanțare", iar în situația în care nu respectă condițiile de implementare, respectiv nu sunt îndeplinite obiectivele proiectului, art. 11 alin. (3) din aceeași anexă dă dreptul autorității contractante să recupereze integral ajutorul financiar, cu rezilierea contractului de finanțare.

Pentru considerentele expuse, constatând că soluția primei instanțe reflectă o corectă aplicare și interpretare a normelor legale și a contractului de finanțare încheiat între părți, iar sentința recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Întreprinderea Individuală A. împotriva Sentinței nr. 1494 din 14 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT